De vorbă cu necunoscuți – Malcom Gladwell – Recenzie

[Guest post]

E mult mai ușor să stai în fața unui ecran și să consumi pasiv imagini în mișcare. După o zi de muncă mai degrabă aș face ceva repetitiv să îmi spăl puțin creierii și să nu mă solicite foarte mult. Dar fie că e carantină sau nu, cărțile din bibliotecă au și ele nevoie de atenție, să le răsfoiești, să le miroși, sau măcar să le ștergi de praf.

Am găsit timp, în sfârșit, printre seriale și nasul mereu în telefon, să mai citesc câte ceva, de data asta ”De vorbă cu necunoscuți” de Malcolm Gladwell. L-am descoperit pe Malcolm Gladwell când lucram într-o librărie acum mulți ani. Primisem atunci prima lui carte ”The Tipping Point” care abia se tradusese în română. Nebunie mare! Trebuia să înlocuiesc la raft tot ce se dăduse peste zi și ”The Tipping Point” pur și simplu zbura de pe rafturi. Am zis să încerc și eu să văd despre ce e vorba. Și de atunci mă declar fană Gladwell (i-am citit și celelalte cărți) pentru subiectele pe care le abordează și stilul său foarte aerisit și ușor de înțeles.

Despre ce e cartea?

”De vorbă cu necunoscuți” e cea mai recentă carte a lui Gladwell, publicată în septembrie 2019 și urmărește să răspundă la întrebarea ”Cât de bine reușim să citim o persoană pe care o vedem pentru prima dată în fața ochilor și despre care nu știm nimic”.

Cunosc oameni care se declară fini observatori ai comportamentului uman și au impresia că și-ar putea da seama de caracterul unui străin doar analizându-i mimica feței sau limbajul corpului. Unii din ei au ceva experiență de viață, alții mai puțină, ceea ce îi unește e credința că în câteva secunde pot să citească un om.

Suntem oare capabili să ne dăm seama ce e dincolo de aparențe, sau de fapt interpretăm totul greșit, dar trăim cu iluzia că ne-am prins cum gândește acea persoană?

Gladwell abordează problema asta folosindu-se de exemple concrete în care oameni a căror meserie e tocmai să citească persoana cu care dialoghează se pot înșela. Uneori chestia asta poate duce la situații incomode sau chiar dezastruoase.

Cartea e circulară, începe cu povestea unei tinere oprită de poliție, întâlnire cu consecințe dezastruoase, urmărește pe parcursul cărții să explice cum și de ce s-a ajuns în acel punct, după care revine la povestea inițială prezentând concluziile.

Iată și cuprinsul:

Agenți dubli

Unul dintre cazurile povestite de Gladwell e cel al agentilor dubli din lumea serviciilor secrete. Timp de mulți ani, o mare parte din agenții secreți ai americanilor din Cuba lucrau de fapt pentru guvernul lui Castro și le dădeau americanilor informații false. Ba mai mult, cubanezii aveau oameni infiltrați în structurile agențiilor secrete americane până la cele mai înalte niveluri.

Aceste cârtițe au trecut neobservate timp de mulți ani în organizațiile serviciilor secrete americane, reușind să păcălească vigilența americanilor. N-ar trebui ca totuși cuiva să i se fi aprins un beculeț roșu când ceva nu părea a fi în tiparele obișnuite? Se pare că nu. Ori de câte ori un agent dublu nu trecea un test, se găseau scuze. Se pare că, de cele mai multe ori mintea umană apelează la ”circumstanțe atenuante” sau ”prezumția de nevinovăție” încercând să gasească explicații pentru acele puține lucruri sau mici gesturi care pot părea nelalocul lor.

Dilema judecătorului

E mai bine să judeci o persoană tehnic, la rece, în fucție de istoricul faptelor sau ai vrea să cunoști persoana și să dai un context acțiunilor? Poate fi o întâlnire față în față cu o persoană un motiv pentru a schimba felul în care judecăm o persoană.

Oamenii care lucrează în sistemul judiciar trebuie să facă astfel de aprecieri ca meserie. Dar nu e vorba doar despre anonimi.

Gladwell prezintă clasicul caz al oamenilor care l-au citit greșit pe Hitler. Cine l-a citit mai bine pe Fuehrer? Cei care l-au întâlnit personal, sau cei care s-au ghidat după fapte?

E un pic ciudată fata!

Există însă și persoane atipice, care nu se încadrează în niciun tipar de comportament și ale căror acțiuni excentrice pot părea că îi incriminează mai mult, deși ulterior se dovedesc a fi nevinovați.

Cazul americancei Amanda Knox e de manual. Amanda a fost acuzată că și-a ucis colega de apartament în timp ce locuia în Italia. A fost condamnată de justiția italiană și închisă timp de patru ani fără a exista dovezi concludente că ea ar fi comis crima. De ce a ajuns în închisoare totuși? Pentru că era o persoană excentrică cu un comportament neobișnuit. De când însă un comportament neobișnuit reprezintă o dovadă de vinovăție?

Ei bine, culturi diferite interpretează diferit comportamentul uman, mimica și limbajul corpului. Pentru un trib din Papua Noua Guinee o față veselă poate fi interpretată ca una tristă sau amenințătoare.

Cartea oferă multe alte exemple de comportament, inclusiv o serie de cazuri la limită, abordând tema consimțământului sub influența alcoolului.

Cine e autorul?

Malcolm Gladwell e un jurnalist canadian, care scrie pentru publicația ”The New Yorker” și este autorul mai multor cărți de sociologie aplicată în care analizează comportamentul uman individual sau de grup. Alte titluri ale lui Malcolm Gladwell sunt: ”The Tipping Point”, ”Excepționalii”, ”Blink”, ”Ce a văzut câinele” sau ”David și Goliat”.

Pentru cine e cartea?

Cartea este pentru oricine interesat de studii sociologice și o mai bună înțelegere a comportamentului uman.

Ce mi-a plăcut?

Fiind jurnalist de meserie, Gladwell apelează la un stil aerisit de a scrie, foarte ușor de citit și înțeles. Cartea te face să privești lucrurile din mai multe perspective și să nu îmbrățișezi o singură viziune. Un om înțelept m-a învățat să nu privesc lumea doar în alb și negru, iar cartea de față îți deschide ochii pentru toate cele 50 de nuanțe de gri (pun intended).

Ce nu mi-a plăcut?

Gladwell merge un pic prea departe cu numărul de cazuri prezentate pentru a-și demonstra punctul de vedere. Cred că ar fi putut fi concentrată în mai puține capitole și structurată mai bine. De asemenea, pe alocuri insistă pe detalii care nu sunt neapărat relevante pentru subiectul cărții în general. Ar fi putut să trateze unele din ele într-o carte separată.

Unde găsiți cartea?

Versiunea pe care am citit-o este cea în limba engleză, publicată la editura Allen Lane în variantă cartonată. Am cumpărat-o de la o librărie din Marea Britanie. Cartea a fost tradusă și tipărită și în limba română de Editura Publica și poate fi cumpărată de pe siteul editurii, de la Cărturești sau Libris. În afara României o găsiți la Book Depository sau prin librării.

Verdictul

Cartea primește un 8.5/10 și o pot recomanda oricui pasionat de genul ăsta de subiect. E cu siguranță o carte bună, dar nu cea mai bună a lui Gladwell.

Mai multe recenzii găsiți aici.

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
jollyca
15 days ago

Am citit exact aceeasi editie a cartii (am primit-o cadou). Mi-au placut povestile din jurul ideilor, dar am descoperit ca majoritatea lor (a ideilor 🙂 ) o stiu din diverse articole citite de-a lungul timpului.

Acum sa divaghez usor: multa lume se mira de ce Andi Moisescu sta cu Olivia Steer, acest exponent al antivaxerilor „made in Romania”. Exista tot felul de glume pe tema asta, cea mai tare fiind aia cu „petitie sa ne spuna Andi Moisescu de ce o suporta pe Olivia Steer” etc. Adevaratul motivul este simplu (si unii probabil nu vor sa-l recunoasca): si el e de acord cu ea. Stiu, pare imposibil, doar Andi Moisescu e baiatul ala jovial de la ApropoTV, educat, cu capul pe umeri, cum ar putea fi el de acord cu antivaccinismul?

In a nutshell: pentru mine, cartea asta explica de ce Andi Moisescu sta cu Olivia Steer.

Admin
15 days ago
Reply to  jollyca

E unul din motivele pentru care mi-a placut si mie, explica de de oameni aparent destepti fac lucruri stupide.

2
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x