Vaccinurile trimise la sate ajung tot la cei din orașe

Cei care mă cunosc mai bine știu că în spatele acelui cinism e încredere că lucrurile vor fi bine dacă muncim și le facem să fie bine. Sunt cel mai pesimist optimist sau cel mai optimist pesimist pe care îl veți cunoaște.

Și cu toate astea am momente când rămân dezamăgit. Trebuie să recunosc că nu mi s-a mai întâmplat de mult să trăiesc sentimentul ăsta în legătură cu România, dar azi a fost unul din acele momente.

A pornit cu chestia asta:

Tot mai mulți români sunt nevoiți să se programeze la vaccinarea împotriva COVID-19 în afara localității lor, unde locurile se epuizează rapid, iar această problemă se menține și după deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia etapă a vaccinării, care se adresează populației generale. Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, se întreabă “De ce ai ține mii și mii de doze de vaccin anti COVID-19 pe stocuri în comuna Talpa (de exemplu), când cererea masiv nesatisfăcută este altundeva, în marele oraș aflat la 100-150 km distanță, unde sunt zero stocuri?”. (sursă)

Ce e în neregulă cu observația asta? Păi în primul rând că vorbim de o campanie de vaccinare, nu de vânzare. Să vorbești de cerere mai mare la oraș pentru vaccin înseamnă să pierzi din vedere că dozele alea nu sunt o marfă. Și vă spun asta eu ca economist: vaccinurile nu sunt o marfă! Nu li se aplică legea cererii și a ofertei. E profund greșit și imoral să privești vaccinurile ca pe o marfă și să privești situația pe principiul cerere și ofertă. Dacă am merge pe ideea asta atunci cererea cea mai mare e în București și prin urmare acolo ar trebui să trimitem toate vaccinurile pe care le primim. Locuiești într-un sat de 100 de oameni? Ghinion, nu e cerere suficient de mare ca să îți aducem, așteaptă să se vaccineze toate orașele mari înainte și mai vedem apoi.

Altă chestie care văd că scapă expertului: vaccinurile astea nu se pot depozita oriunde. Chiar și un amator ca mine știe că vaccinul de la Pfizer trebuie ținut la temperaturi între -70 și -80 de grade. Moderna trebuie să stea la -25 până la -15 grade Celsius. Astra Zeneca e singurul care poate fi ținut la temperaturi de frigider.

Acum întrebare: câte sate credeți voi că au unități frigorifice pentru a depozita un vaccin la -70 de grade Celsius? Dar – 25? Credeți că va cumpăra cineva astfel de unități pentru fiecare sat? Sau pentru cele de la Pfizer, credeți că va sta cineva să cumpere 50 de frigidere pentru a depozita toate vaccinurile care trebuie administrate unei comune întregi?

Întrebare de om care nu e expert în politici de sănătate: e posibil oare ca o localitate de genul Talpa să fie singura cu capacitate de stocare a unui număr mai mare de vaccinuri și acolo să se vaccineze oameni din mai multe sate sau comune dimprejur? Poate de aia sunt trimise mai multe vaccinuri acolo și oamenii care au făcut asta nu sunt chiar proști? Zic și eu ca un nespecialist ce sunt.

Oare cei care se ocupă de vaccinare știu că sunt probleme cu depozitarea vaccinului în mediul rural? Păi ia să vedem:

Trebuie să avem și centre disponibile pentru localitățile din mediul rural, chiar dacă acolo adresabilitatea este mai scăzută. În paralel vom opera acele centre mobile care să deservească populația din mediul rural (sursă)

Aha, de ce oare e nevoie de centre mobile în mediul rural? Pentru că dispensarele și spitalele din mediul rural au de toate?

Și apropo de asta cu cererea, 22% din oamenii înscriși pe platformă sunt din București în condițiile în care Bucureștiul reprezintă circa 10% din populația României. Deci Bucureștenii sunt și așa suprareprezentați și se vaccinează mult mai mult față de restul populației. Bucureștiul plus următoarele 5 județe dau 50% din populația înscrisă azi. Restul României se înghesuie pe cealaltă jumătate. Dar hei, eu nu sunt expert în sănătate ca alții, ce știu eu.

Scăderea populației e de vină

A apărut apoi povestea asta cu scăderea populației (sursă):

Dacă nu aveți chef să citiți vă fac un rezumat: sunt prea multe vaccinuri la sate pentru că sunt mai mulți oameni pe hârtie care locuiesc acolo când în realitate ei nu mai locuiesc de muncă în acele localități. Altfel spus, sunt vaccinuri nefolosite la sat pentru că populația de acolo cumva există, dar nu mai există atât de mult.

Ce e surprinzător la explicația de mai sus e că vine de la un sociolog, un om care e obișnuit să lucreze cu concepte complexe, dar și cu statistica.

Ori de câte ori văd o explicație din asta aplic testul numit ”briciul lui Ocam”. Briciul lui Ocam e un principiu care spune că cel mai des explicația cea mai simplă e și cea mai credibilă. Dacă ar fi să aplicăm briciul lui Ocam, explicația de mai sus ține?

Păi haideți să vedem, există o explicație mai simplă a fenomenului? Haideți să vedem care din următoarele două explicații e mai simplă?

  1. Cei care coordonează campania de vaccinare nu știu numărul real de oameni din mediul rural. În același timp numărul de vaccinuri din aceste localități e mai mare decât populația satului / comunei. De asemenea în mod misterios numărul de înscrieri pentru vaccinare de la sat crește greu.
  2. La sat trăiesc oameni bătrâni care nici nu au internet și chiar dacă l-ar avea nu ar ști să se înscrie. Platforma de înscriere de asemenea nu prea funcționează iar la telefon e greu spre imposibil să găsești pe cineva să te programeze. Medicul de familie de la sat e sublim, dar lipsește cu desăvârșire în multe sate. Acolo unde e unul nu are timp și poate nici chef să înscrie bătrâni.

Ce e mai probabil? Guvernul să trimită sute de mii de doze de vaccin la sate crezând în mod naiv că încă locuiesc milioane de oameni acolo sau pur și simplu la sate locuiesc oameni bătrâni care nu au cum să se înscrie pe o platformă care și așa nu merge?

Hai serios că e simplu, oare chiar crede cineva că toate vaccinurile trimise la Talpa sunt pentru oamenii din Talpa? Chiar am ajuns să credem că în satele astea nu mai există decât 20 de oamenii iar Guvernul nu știe asta? O fi scăzut populația României, dar nu a scăzut atât de mult încât să rămână disponibile doze atunci când trimiți câteva zeci de mii în mediul rural.

De ce preferă lumea explicațiile astea

Pentru că oamenii vor să se vaccineze cât se poate de repede și nu vor să mai aștepte. Mai știți scandalul ăla că se vaccinează ”esențialii” înaintea oamenilor simpli?

Știți ce am învățat eu astăzi? Că românii nu s-au scandalizat din cauza faptului că e imoral să te vaccinezi înaintea celor bolnavi cronici sau vulnerabili. Nope! Românii s-au scandalizat pentru că existau modalități de vaccinare și ei nu erau între cei aleși. Majoritatea românilor s-ar fi alăturat acelei liste dacă s-ar fi ivit ocazia.

Și pentru ce? Ce câștigă acești oameni? 1-2 luni poate avans la vaccinare. Ce vor face cu acest avans? Ce era atât de important încât să sară înaintea unor alți oameni care poate chiar au nevoie de vaccinul ăla? O vacanță în Grecia? Un city break la Barcelona? Atât de urgent e încât să riști viața unui om? Dacă e o șansă de 1% ca un om să moară pentru că ai sărit tu rândul îți vezi de treabă și o faci? Atât de rău am ajuns?

Și ca să nu se simtă vinovați evident că se vor găsi explicații convenabile:

  • nu iau vaccinul nimănui, de fapt acei oameni nu există. Sigur că da, în mediul rural mai trăiesc fix 30 de oameni iar guvernul a trimis 3 milioane de vaccinuri acolo. 45% din România locuiește la țară, nu s-au trimis 9 milioane de doze de vaccin acolo ca să rămână în plus. Cine se programează la vaccin la sat acum posibil să ia vaccinul altcuiva care are nevoie de el.
  • cererea de vaccin e mai mare la oraș. Wow, cum ai măsurat? Ai fost tu acolo să vezi cât e cererea?
  • dacă oamenii ăia chiar ar vrea să se vaccineze de ce nu s-au înscris? Că nu au internet de aia. De ce nu au dat telefon atunci? Că nu răspunde nimeni, mulți dintre ei nici nu au semnal pe unde locuiesc (jumătate din satul bunicilor mei de exemplu, în România anului 2021). De ce nu i-a înscris medicul de familie? Că vorbim de sute sau mii de oameni într-o comună iar medicul de familie de regulă are 2-3 comune în subordine. Vorbim de mii de oameni! Și să vrea și nu poate!
  • majoritatea sunt pensionari, au timp să se ducă la oraș să se vaccineze. Nu știu cum e la alții, dar la mine în Oltenia la sat se trăiește din pământ și animale, pe care nu le poți lăsa singure o zi întreagă să te duci la oraș să te vaccinezi. Ca să nu spun că prin satul bunicilor mei nu prea mai circulă mijloace de transport în comun de niște ani de zile. Și nu e un sat în vârful muntelui. Sunt mii de localități în România fără transport în comun. Cum vor ajunge oamenii aceia la oraș? Pe jos?
  • la sat nu vor să se vaccineze pentru că religie și anti-vacciniștii. Adevărul e că Olivia Ster locuiește la sat, nu? Și toți oamenii ăia de pe la tv și online care sunt anti-vacciniști, toți locuiesc la sat, nu? Știu știu, ai auzit tu de la cineva că e popa nu știu cum la sat și se opune vaccinului și satana cu cipuri și bil gheitz nu? În baza unor anecdote și dubioși de pe facebook ai tras tu concluzia că toți oamenii de la sat și toți preoții nu vor să se vaccineze. Wow! Ce deștept ești tu și ce proști sunt ei! Ce bine că iei tu vaccinul ăla în locul lor că tu știi că la sat se votează PSD și BOR e nașpa iar oamenii ăia sunt niște necivilizați care oricum nu merită nimic. Sunt sigur că ai niște cifre solide pentru a baza opinia asta.

Sincer să fiu am o speranță în toată marea asta de dezamăgire: sper că oamenii care se duc la Talpa să se vaccineze sau prin alte sate să se uite bine de tot cum arată România din afara comfortului lor. România aia profundă pe care o ignoră cu grație când cer autostradă până la Brașov în loc de dispensare, medici și profesori în mediul rural.

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
guest
15 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Malcolm
Malcolm
4 months ago

De obicei cand citesc o stire si dau cu ochii peste numele Barbu Mateescu sau Gelu Duminica ma opresc acolo. Nu mai pot cu sociologii lu’ peste prajit, era sa inchid si articolul asta cand am vazut print-screen-ul. E si greseala ta ca te uiti in gura unora care pupa fundul oricui e dispus sa arunce o firimitura si la masa lor si care in general bat campii de dimineata pana seara. Altfel, dezamagirea ta dpmdv e de neinteles, mai ales ca ti-ai dat singur raspunsul printre randuri. Da, oamenii vor sa faca peste rand ca sa primeasca pasaportul ala cat mai repede si sa se plimbe prin vacante (de asta se si vaccineaza cei mai multi, nu stiu daca ai observat da’ pana la discutiile despre pasaport nu se ingramadea nimeni la vaccinare, de atunci a explodat). Cui ii pasa de aia de la tara pe care cei mai… Read more »

Asdad2005
Asdad2005
4 months ago

Privelistea descrisa de tine este una dezolanta. Si din pacate nu este si una din care sa iesim. Concret, intreaga strategie de vaccinarea a statului roman este un pic pusa sub semnul intrebarii pentru ca a fost orice numai transparenta. Incepand de la povestea cu centrul din Lehliu-Gara pentru oamenii de bine ai tarii noastre si culminand la diversi esentiali care au devenit mai neesentiali. De asemenea, sa nu omitem faptul ca unii si-au “facut” rost de niste analize pentru a fi bolnavi cronici si pentru a se baga in fata. Practic cine si-a dorit foarte mult sa se vaccineze putea foarte usor aplicand metehnele romanesti s-o faca, ma refer la pcrs(pile, cunostinte, relatii, spaga). Si nu am vazut pe nimeni sa faca scandal, in afara de aia care fie voiau sa fie corecti, fie sa se bage in fata da nu a mai fost loc. Acum, revenind la discutia… Read more »

Asdad2005
Asdad2005
4 months ago
Reply to  Daniel

@Daniel Strategia de vaccinare a fost ambalata frumos pentru public, dar reglata din spate de cine trebuie. Acum sa nu fim prosti, traim in Romania in general stim cum stau lucrurile. Daca vreunul din noi, credea ca nu se va intampla asa, inseamna ca am uitat tara in care ne-am nascut si ne-am trait o parte din viata. Doi la mana, nimanui din tara nu-i pasa de satul romanesc sau de zonele rurale din tara. Iar orice tanar ce traieste prin acele zone, pana mai ieri cauta sa plece prin Spania la munci agricole sau in constructii, acum merge in Germania la cules de sparanghel. Sigur exista si exceptii de oameni ce au ales sa dezvolte anumite zone si locuri, dar cu o floare nu se face primavara. Daca macar cuiva i-ar fi pasat de cei din rural, ar fi facut o lista cu cine vrea sa se vaccineze si… Read more »

Asdad2005
Asdad2005
4 months ago
Reply to  Daniel

Oamenii au ajuns sa practice acest “sport” din cauza faptului ca numai asa pot fi siguri ca vor mai prinde vaccinul respectiv. Adica daca vaccinarea paralela nu ar fi existat, fi sigur ca nu ar fi existat nici dorinta launtrica a unora de a vizita satul Raucesti din Neamt unde aseara erau vreo 900 de locuri pentru Moderna.
Insa cum toata sandramaua a fost creata in asa fel, incat aceste anomalii de acest tip sa poata exista suntem unde suntem. Daca regulile ar fi fost respectate la litera si nu ar fi existat diverse centre paralele de vaccinare, discutia si blogpostul tau nici nu ar fi existat.

Asdad2005
Asdad2005
4 months ago
Reply to  Daniel

Pasaportul acela, european a fost cerut insistent de tarile dependente de turism. Tari care isi urmaresc interesul si vor sa limiteze pierderile cauzate de pandemie. Insa certificatul acela de vaccinare nu te va scapa si de un test PCR, daca un anumit stat il cere. Iar asta se va intampla cauza faptului ca tu poti fi vaccinat, dar asta nu inseamna ca nu poti cara si virusu cu tine in tara respectiva.
Ca anumite tari se vor folosi de asta pentru a creste procentul de oameni vaccinati nu putem nega asta. Dar daca esti vaccinat, asta nu inseamna ca te vei plimba pe unde vrei tu ca inainte.

Cristian Banu
4 months ago

Două observații.
1) Ceea ce spune Barbu Mateescu nu este foarte departe de adevăr. România are o lege a domiciliului „comunistă”. ceea ce produce aberații de tot felul. Ca să-ți dau un exemplu concret, că tot se vorbește de Talpa din județul Teleorman. Alexandria avea la apogeul său demografic vreo 77.000 de locuitori. La ultimul recensământ erau vreo 70.000. În realitate sunt mai puțin de 30.000.
2) Distribuția este făcută de armată, nu de „guvern”.

Cristian Banu
4 months ago
Reply to  Daniel

Scuze, observ că „poetul” a fost mult mai eliptic și nu s-a înțeles ce voia să spună 🙂 Revin un pic mai detaliat. Distribuția vaccinurilor este coordonată de armată, care este un dezastru din punct de vedere al resursei umane, din cele mai vechi timpuri până azi. ȘI nu, integrarea în NATO nu a schimbat nimic, tot apeviștii ăia idioți sunt. De aceea, distribuția s-a făcut efectiv după „adresele” de buletin, nu după mișcarea reală a populației. Da, la Talpa s-au strâns vaccinurile pentru comunele limitrofe, dar numărul de vaccinuri trimis acolo este unul care ia în considerare și pe ăia din Spania sau Marea Britanie (cam astea sunt zonele unde au plecat cei din Teleorman) sau chiar București. Nu este neapărat faptul că ăia de la țară sunt proști și nu vor să se vaccineze (e posibil și asta, dar e un procent mic), ci pentru că efectiv sunt… Read more »