USR trebuie să se definească altfel decât anti-PSD

Suntem în ultima săptămână a campaniei electorale pentru prezidențiale și USR a decis să facă o schimbare de strategie.

Cum a decurs campania până acum

Întreaga campanie electorală de până acum a fost dusă sub sloganul ”Fericiți în România” și cu lozinca ”un președinte full time” pronunțată peste tot prin interviuri.

Strategia electorală a USR nu a fost una prea grozavă și s-a concentrat pe creșterea notorietății lui Dan Barna. Acest lucru se datorează faptului că, deși USR e un brand politic, lumea nu prea știe cine e Dan Barna. Și când zic ”lumea” nu mă refer la cei care urmăresc politica ci la oamenii simpli.

Am avut parte de niște ieșiri bizare ale lui Dan Barna pe parcursul campaniei, între care amintesc:

Și nu în ultimul rând chestii cringe de genul ăsta:

Însă dincolo de lipsa de popularitate, chiar și în rândul propriilor votanți (Barna avea mai puține voturi decât scorul partidului de la alegerile europarlamentare), ce a pus capac a fost investigația celor de la Rise. Pentru mine problema principală a fost faptul că firma surorii lui Barna a dat o gaură la buget de 100.000 RON.

Scriam atunci că ancheta Rise îl va scoate pe Barna din jocul pentru turul 2. Recent a apărut un sondaj al Europa FM care îl plasează pe Barna pe locul 4 în clasamentul candidaților. Cam așa arată clasamentul candidaților și al partidelor care îi susțin:

  1. Klaus Iohannis – 45,7% vs. PNL la 29,6%
  2. Mircea Diaconu – 16,7% vs. Pro România la 10,7%
  3. Viorica Dăncilă – 15,1% vs. PSD la 21,2%
  4. Dan Barna – 12,6% vs. USR la 16,4%, dar și PLUS la 4,5%

Doar Barna și Dăncilă sunt sub scorul partidului care îi susține.

Schimbarea de strategie

Mai multe conturi ale unor parlamentari USR au postat un mesaj de genul ăsta în același timp:

Apoi mai e și Cristian Ghinea:

E o listă întreagă de postări care susține că trebuie votat Barna pentru a scăpa de PSD în turul 2, pe care le găsiți pe Facebook sub haștagul #tur2faraPSD. Majoritatea sunt postate în ultimele 2-3 zile, cea mai veche postare e de pe 24 Octombrie.

E destul de clar că acel sondaj de la Europa FM i-a cam speriat pe cei din staff-ul de campanie al lui Barna și au decis să schimbe macazul. S-a trecut de la

”Trebuie să îl votați pe Dan Barna pentru că motivul X, Y și Z”

la

”votați USR la prezidențiale ca să scoatem PSD din turul 2”

De ce a avut loc schimbarea de strategie a USR?

Campania ”Fericiți în România” a fost una slabă. Unul din motive a fost faptul că USR nu e obișnuit să construiască. În acest moment USR:

  • nu are suficienți oameni cu idei constructive în conducere
  • focusul și energia partidului e canalizată spre a critica PSD.

Nu mă credeți? Iată ideile lui Barna pentru a reforma statul:

01. Fără Penali în Funcții Publice
02. Bani mai mulți pentru Educație
03. O nouă lege a Sănătății
04. Management profesionist pentru finalizarea autostrăzilor
05. Economie fără birocrație
06. Pădurile, resursă strategică națională
07. Zero taxe pe sărăcie
08. O singură națiune, în țară și în Diaspora
09. Stabilitate pentru Apărare
10. Stop criminalității

Nimic concret, nici nou și numai platitudini. ”Stop criminalității” – wow, original, ”economie fără birocrație” serios? vrea cineva stat la coada? ”bani mai mulți pentru educație” Jesus, de pe vremea CDR se tot promite asta! Serios, sunt slogane reciclate din 1996 până în prezent.

În schimb avem mesaje foarte detaliate despre peste mesaje despre PSD Am mai explicat chestia asta și în trecut: dacă USR se definește în permanență prin raportare negativă la PSD atunci dispariția unuia va duce și la dispariția celuilalt partid.

Iar asta se vede de când a picat guvernul PSD: În lipsa dușmanului față de care să se raporteze USR se sfâșie singur în lupte interne. În plină campanie electorală a lui Barna, partidul e mai preocupat de candidatul la primăria Capitalei, anume dacă să fie Nicușor Dan sau Vlad Voiculescu.

Iar asta e în întregime vina actualei conduceri a USR a cărei singură temă a fost critica PSD. Iată PSD înlăturat, dar USR incapabil să facă orice altceva în afară de a critica PSD.

Practic schimbarea de macaz din campania lui Barna e făcută din disperare. Candidatul USR a căzut pe 4 așa că se încearcă singura chestie pe care USR știe să o facă în momentul de față: să mobilizeze electoratul criticând PSD.

Marea problemă a USR

Schimbarea asta de strategie arată și marea problemă a USR: singura chestie care pare să îi unească e ura comună față de PSD. Orice altceva divizează partidul pe falii care par ireconciliabile.

Mergând pe linia asta doctrinară USR nu reușește să-și fidelizeze nici votanții: votanții lor nu par să susțină altceva decât căderea PSD. Ori, la nivel de politicieni, principalul vector de imagine anti-PSD e Klaus Iohannis. Așa că o parte din votanții USR se duc acolo, nefiind atrași de Dan Barna.

Acum haideți să facem un exercițiu de imaginație și să presupunem că:

  • USR ajunge în turul 2 la alegerile prezidențiale
  • Orban reușește să își treacă guvernul PNL susținut de USR
  • PSD intră în degringoladă

Principalul dușman al USR și unicul lor liant intern (adică PSD) va fi dispărut (regrupat sub Pro România de exemplu) sau devenit irelevant.

Ce va face USR atunci? Cum se va poziționa ideologic în vederea alegerilor parlamentare și locale? Care va fi mesajul lor electoral?

”Votați USR pentru că…”

Ce va pune partidul lui Barna acolo odată ce va rămâne fără PSD? Vă zic eu ce vor face, vor merge cu mesaje de genul:

  • Reparăm după PSD
  • Scoatem țara din dezastrul lăsat de PSD
  • Curățăm după PSD
  • altele asemenea

Altfel mesajul lor nu va fi cu nimic diferit de cel al PNL, alt partid cu probleme de imagine și doctrină.

USR are nevoie o conducere care să creeze o doctrină nu să o dea înainte cu cea de acum. Nu trebuie să fie stânga sau dreapta, dar trebuie să găsească niște idei care să reunească o masă cât mai mare din actualii susținători și votanți.

Opțiuni sunt destule, trebuie doar oameni care să le și înțeleagă și implementeze. Dar asta înseamnă muncă, înseamnă implicare și gândire strategică.

Știu că e mai simplu să înjuri PSD-ul și să vină voturile, dar chestia asta a ajuns la capăt. De acum încolo e nevoie de mai mult dacă USR vrea să rămână relevant.

Dacă nu reușește să facă asta le dă dreptate celor care văd USR ca pe un partid anti-sistem și nimic mai mult.

Note

  1. Articolul lui Liiceanu la care a dat share Ghinea e grețos și mai demn de Cântarea României decât de Contributors

P.S: blogul intră în concediu până pe 11 noiembrie 2019.

Spune-le si altora

Be the first to comment on "USR trebuie să se definească altfel decât anti-PSD"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*