UBER are o mare problemă cu TVA-ul în Europa

Știu ce credeți: TVA? UBER? Huh? Dar da, UBER are o problemă imensă cu TVA-ul în Europa. Și când zic imensă vorbim de miliarde de EUR.

Context

Ei bine povestea e pe sistem: unde dai și unde crapă! Ei bine, marea problemă a UBER a fost întotdeauna faptul că a zis sus și tare că șoferii care folosesc aplicația nu sunt angajați ci liber profesioniști care folosesc aplicația și cam atât. Subiectul a fost amplu dezbătut în presa din Vest la momentul respect, dar deloc în România. La noi în schimb problemele UBER au fost legate de faptul că taximetriștii au considerat că șoferii UBER le fac concurență neloială, nefiind obligați să obțină licență de la primărie pentru a face taximetrie.

Curtea de Apel Cluj, unde s-a judecat cazul, a dat dreptate taximetriștilor și a zis că UBER oferă servicii de transport. Care decizie e în linie cu o altă decizie a Curții Europene de Justiției care spune același lucru.

Ei bine, cei din Marea Britanie au dus lucrurile un pas mai departe și s-a ajuns în instanță pentru a decide dacă șoferii care folosesc UBER sunt sau nu angajați. Ca o paranteză acest pas e unul normal și ar fi trebuit să aibă loc și în România, dar na…cine e șefa UBER în România?

Revenind, tribunalele din UK au decis că șoferii UBER nu sunt liber profesioniști ci angajați, atât în prima instanță cât și la apelul introdus de UBER.

”Bun, și ce treabă are cu TVA?” mă veți întreba.

Cum s-a ajuns la TVA

Păi treaba stă în felul în următor: atunci când cineva ia o cursă prin aplicația UBER, dă banii companiei UBER, nu șoferului.  Acesta a fost și unul din motivele pentru care tribunalele din UK au considerat că șoferii sunt angajați. Dar UBER spunea că serviciul de transport e prestat de către șofer, ceea ce înseamnă că venitul era al șoferului. Responsabilitatea pentru declararea și plata impozitelor aferente aparținea așadar șoferilor, nu UBER.

Acești șoferi nu făceau foarte mulți bani așa că în majoritatea cazurilor trebuiau să plătească impozit pe venit sau impozit pe profit (lucrau de pe firme proprii, nu de pe PFA-uri).

În Marea Britanie un liber profesionist trebuie să câștige de la 85.000 de lire / an în sus pentru a fi obligat să se înregistreze în scopuri de TVA și să plătească TVA. Majoritatea șoferilor nu câștigau atât așa că nu aveau obligația asta.

Ei bine lucrurile s-au schimbat radical odată cu decizia tribunalului care spunea că șoferii UBER sunt angajați. De ce? Pentru că dacă erau angajați atunci venitul nu le aparținea lor ci angajatorului: UBER. Până în acel punct UBER spusese: ”nu e venitul meu, e obligația șoferului să plătească taxe”.

Tot venitul acela transferat către UBER era netaxat la nivel de șofer pentru că șoferii erau sub plafonul de 85.000 lire. Dar odată cu transferul veniturilor către UBER acel plafon e cu mult depășit.

Despre ce sume vorbim?

Cei de la Alphaville (blog al Financial Times) au scris în detaliu despre problema asta. Sursele lor vorbeau de obligații de plată reprezentând TVA în jur de 1 miliard de lire sterline. Și asta doar în Marea Britanie!

Ba mai mult, așa cum remarcau cei Alphaville încă din 2016, problema asta există în toate țările din Europa unde operează UBER. Nu toate piețele sunt la fel de mari precum cea britanică, dar chiar și așa vorbim de un risc de miliarde de euro în Europa.

Gig economy e mișto, dar iată că în spatele său stau ocolirea prin diverse modalități a obligațiilor legale din foarte multe domenii:

 

Spune-le si altora

1 Comment on "UBER are o mare problemă cu TVA-ul în Europa"

  1. Așa o fi și cu trotinetele LIMES?
    Știu că ești din cei care nu cred in economia „împărțită” ( nici eu nu cred). Totusi mă întreb de ce are atâta succes conceptul. PR? Prostie hipstereasca? Comoditate? Chiar sa fii atât de orb încât să nu vezi că aceste Sharing-uri sunt doar niste viitoare „too big to fail”? Mă rog, exemplul wework ar trebui sa le de-a de gândit hipsterilor.
    Revenind la Uber mie îmi aduce aminte de lanțul de magazine mic.ro al lui Patriciu. Aceiași publicitate că a inventat roata. Aceiași politica de genul: veniți voi cu magazinele că noi va asiguram publicitate. Și la sfârșit știm cam cum s-a terminat.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*