Trump, NATO și politica externă a SUA în momentul acesta

Mi s-a cam făcut silă de politică românească iar pe economie momentan nu am ce să vă povestesc așa că am ales să scriu despre o chestie foarte interesantă, despre care nu se discută aproape deloc prin România, dar care e amplu dezbătută de câteva luni bune prin Europa: Care e de fapt politica externă a SUA sub Trump când vine vorba de Europa?

De ce e greu de înțeles politica externă a SUA?

La fel ca și în cazul României, o mare parte din responsabilitățile pe partea de politică externă în SUA revin președintelui. Când președintele e un tip echilibrat și cu un discurs coerent precum Barack Obama, lucrurile sunt previzibile și semnalele sunt vizibile. În schimb când semnalele de politică externă vin de la un tip haotic ca Trump devine mai greu de citit și înțeles ce se întâmplă și ce intenții are președintele și implicit diplomația americană.

O altă problemă cu politica externă a SUA e că e o diferență mare între ce spunea Trump că va face în campania electorală și ce ajunge să facă efectiv, până la punctul la care se contrazice flagrant. E un caz clasic dacă vreți de: fă ce zice popa, nu ce face popa.

Cum îl descifrăm pe Trump

O regulă nescrisă în politică e că orice președinte sau șef de executiv are în jur de 6 luni la dispoziție de la punctul în care a preluat puterea pentru a-și pune în aplicare ideile. După cele 6 luni de grație evenimentele curente îi vor ocupa tot timpul și va trebui să se ocupe de nenumăratele probleme care vor apărea. ”Firefighting” e termenul folosit pentru a descrie acea situație în care ai atât de multe chestii neprevăzute de rezolvat încât nu te mai poți concentra pe cele strategice.

Ce face Trump acum e firefigthing, are o grămadă de probleme de politică externă de care trebuie să se ocupe chiar dacă că ele nu figurau pe agenda lui politică. Dacă plecăm de la premiza că Trump e în momentul acesta reactiv vom putea înțelege un pic mai bine acțiunile americanilor.

Când vine vorba de ideile proprii totuși, pe partea de politică externă sunt puține și fixe:

  • Trump crede că europenii îi fraieresc pe americani și vrea tarife vamale
  • Trump îl admiră la nivel personal pe Putin pe care îl consideră un mare om de stat 
  • Trump îi vede pe europeni drept ”slabi”.

Deși are aceste idei fixe, președintele american are totuși doar o vagă înțelegere a ce înseamnă relațiile internaționale fiind responsabil pentru mai multe gafe diplomatice de la preluarea președenției.

Și bineînțeles că nimic din toate astea nu se petrece izolat de restul lumii. Avem o istorie la care trebuie să ne uităm pentru context și o geografie care dictează cum se poartă jucătorii pe tabla de șah.

Să începem cu istoria:

NATO

Pentru a înțelege politica SUA sub Trump e să facem un pas înapoi și să ne punem în permanență întrebarea ”De ce?”. Haideți să vă dau niște exemple:

  • De ce există NATO?
  • De ce SUA sprijină NATO?
  • De ce ar putea să se schimbă atitudinea SUA față de NATO?

Haideți să luăm întrebările astea pe rând:

De ce există NATO?

La orele de istorie din liceu aflăm din manuale că NATO e o alianță apărută după al doilea război mondial pentru a contracara influența sovietică în Europa. În acel moment alianța reunea state vest-europene sub coordonarea Statelor Unite, națiunea cu cea mai puternică armată la momentul respectiv. URSS-ul era dușmanul nr. 1 pentru SUA și vest-europeni, NATO fiind menită să oprească înaintarea sovietică spre Vestul Europei slăbit după război. 


NATO vs. Pactul de la Varsovia – Sursă Wikipedia

De ce sprijină SUA NATO?

Europa de Vest era în ruine imediat după al doilea Război Mondial.

Franța fusese teatru de război de la debarcarea din Normandia, Marea Britanie fusese bombardată pe durata întregului război, Germania era literalmente în ruine. Niciuna dintre ele nu putea, de una singură, să se opună URSS-ului în cazul unui conflict armat. Iar URSS-ul nu era o amenințare aflată la mii de km depărtare. De data asta distanța față de capitalele vest-europene se măsura în sute de km, armata roșie fiind staționată în Germania de Est. Pentru SUA, o retragere a armatei din Europa ar fi echivalat cu a se trezi cu armata roșie cum ocupă tot flancul vestic al Eurasei și amenință hegemonia maritimă a SUA în Atlanticul de Nord, chestie inacceptabilă. În plus, o Europă Vestică sub influența Rusiei ar fi pus serioase probleme pentru SUA care se putea trezi încercuită de un adversar cu resurse considerabil mărite în acest caz.

SUA nu a avut practic de ales și a trebuit să pună sub protecția sa Europa Vestică, protecție oferită formal de NATO, dar informal construită în jurul armatei americane staționate în Europa.

De ce ar putea să se schimbe atitudinea SUA față de NATO?

Oamenii iau de bune unele lucruri, dacă toată viața ele au fost acolo. NATO a luat ființă în 1949. Niciunul dintre marii politicienii europeni din prezent nu a cunoscut o Europă care să nu aibă parte de protecția SUA prin NATO. 

Cumva mulți politicieni europeni au luat securitatea americană de bună, fără să înțeleagă că:

  1. Americanii o oferă atât timp cât au un interes în Europa. Dacă acel interes dispare, atunci și securitatea respectivă nu va mai fi oferită.
  2. Ea îi costă bani pe americani

Iar aici intră în discuție bineînțeles interesele SUA. Cel mai bun mod de a exemplifica interesele strategice ale SUA e să privim o hartă a lumii:

Ce e fix în centrul hărții? Mediterana, leagănul civilizației europene. Europa a dominat lumea secole la rând, motiv pentru care e în centrul hărților. Dar Pământul e rotund, nu plat, așa că poți privi harta în multe feluri. Hai să vedem acum o hartă cu SUA în centru:

sau preferata mea:

Suntem obișnuiți să vedem SUA în partea din stânga a hărții, dar poți obține o perspectivă mai bună atunci când pui SUA în mijlocul hărții. 

Adevărul e că SUA e o țară cu acces la două oceane și care trebuie să controleze ambele oceane pentru a se simți în siguranță ca putere mondială. Pentru SUA era important să nu se trezească cu Germania nazistă sau URSS-ul controlând coasta europeană a Atlanticului, dar a fost la fel de important ca Japonia să nu controleze coasta asiatică a Pacificului și implicit să creeze probleme în Pacific.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!


În momentul de față URSS nu mai există iar urmașul său, Rusia Federală e o țară considerabil mai slabă. E adevărat, Rusia poate amenința țările est-europene, dar nu are în momentul de față puterea necesară pentru a pune probleme de natură militară Europei Vestice. Din perspectiva SUA, așadar, nu e nevoie de o prezență armată masivă în Europa. Ce sens are ca SUA să țină forțe armate în Germania de exemplu, acum că armata roșie e considerabil mai departe.

Așa că strategii americani se întreabă: de ce ar trebui SUA să investească masiv în securitate în Europa dacă flancul vestic al Eurasiei e stabil?

Pe de altă parte însă în Vestul Pacificului lucrurile se înfierbântă: China se înarmează masiv și își modernizează armată astfel încât să nu poată fi atacată în mările sale adiacente. Dar lucrurile nu se opresc aici. China și-a sporit eforturile în ultima vreme pentru a proiecta putere în Pacific, intrând practic peste o zonă de de influență care istoric a aparținut americanilor în epoca modernă. Nu intru foarte mult în detalii acum, pentru că vreau să mă concentrez pe Europa și NATO, dar trebui înțeles că Europa nu mai reprezintă pentru americani principala amenințare la adresa securității sale ci Pacificul de Vest. Altfel spus inamicul nr. 1 pentru SUA în momentul de față nu e Rusia, retrogradată la statutul de putere regională ci China, țara care încearcă să devină o putere militară mondială.

Doar că, așa cum spuneam mai sus, armata costă bani, iar SUA nu vrea să cheltuie bani pentru a oferi securitate Europei. SUA are tot interesul să țină Rusia la respect, dar consideră că poate face asta cu considerabil mai puțini bani. Așa că strategia SUA atât sub administrația Obama cât și sub cea a lui Trump e de a muta resurse din Europa spre Pacific.

Rolul lui Trump în schemă 

Așa cum am explicat mai sus, un președinte are libertate de a face ce vrea doar în primele 6 luni. Apoi tot ce mai poate face e „firefighting” adică să se ocupe cu stingerea de conflicte. Trump s-a trezit în brațe cu o politică dezastruoasă a SUA în Siria, cu conflictul din Crimeea, cu China care devine din ce în ce mai agresivă în Pacific, cu distrugerea aproape completă a rețelei de spionaj a SUA în China, cu Africa care cade încet, dar sigur sub influență chineză și așa mai departe. Donald Trump nu a avut niciodată soluții pentru probleme acestea, el având câteva idei fixe, între care cea mai importantă: tarifele vamale sunt bune pentru SUA.

Treaba asta cu tarifele a fost cam singura pe care a apucat să o pună în aplicare, pentru că altfel politica sa a fost reactivă. 

În Europa însă, SUA nu și-a schimbat deloc atitudinea față de Rusia, în ciuda bezelelor trimise de Trump lui Putin. Armata americană e prezentă și coordonează forțele NATO din Polonia, Țările Baltice, Marea Baltică, România și Marea Neagră. 

2% pentru armată

SUA își vede așadar de treabă în estul Europei, dar cu toate astea Trump a criticat de mai multe ori aliații vest-europeni pentru faptul că nu și-au ținut partea din angajament referitoare la alocarea a 2% din PIB pentru armată. Mulți au luat asta drept o altă nebunie a lui Trump, dar chestia asta e o exprimare brutală a unui adevăr: Europa Vestică nu prea are vrea și nici nu prea poate să cheltuie bani pe securitate, nu când SUA poate oferi acea securitate. Diatribele lui Trump sunt o consecință a politicii de retragere a SUA din partea asta a lumii.

Faptul că vest-europenii nu își țin partea de cuvânt, zice Trump, e motivul pentru care SUA nu se va mai implica atât de tare în garantarea securității. Adevărul însă e că SUA oricum va face asta, dar Trump pune problema într-un mod care face explicațiile ușor de înțeles pentru electoratul său.

Întâlnirea Trump-Putin de la Helsinki

Meetingul de la Helsinki între Trump și Putin a fost văzut de mulți ca o ”trădare” și adevărul e că nu prea avem cum să știm ce s-a întâmplat acolo, dar unele chestii au transpirat, deși rămân la nivel de speculații:

Care e deci rolul lui Trump?

Oricât și-ar dori unii să arate că Trump e un geniu al politicii externe sau alții că e un incompetent, adevărul e că Trump urmează liniile de politică externe setate de SUA de ceva vreme: retragere graduală din Europa și Orientul Mijlociu și concentrarea forțelor pe Asia de Sud și China în particular.

De aici și toată nebunia cu tarifele vamale îndreptate împotriva produselor chinezești. Nu a fost doar o modalitate de a face ce a promis în campanie ci și una din modalitățile prin care SUA poate sancționa China. Acele sancțiuni ar fi venit însă oricum, indiferent cine era Președinte al SUA. Dacă nu acum, poate în câțiva ani, dar direcția e clară: urmează un conflict înghețat SUA – China, iar alocarea de resurse către acea zonă a lumii va face parte din strategia SUA indiferent de președinte. 

Și totuși ce se va întâmpla cu NATO în Europa?

Cel mai probabil NATO nu se va desființa în viitorul apropiat, dar e posibil ca implicarea americană în NATO să devină din ce în ce mai redusă până la un minim care să le permită americanilor prezența în Europa de Est, la granița cu Rusia, dar să nu îi coste teribil de mult în materie de bani, resurse alocate și oameni staționați. Întrebarea e, vor dori țările vest-europene (Franța, Germania, Marea Britanie în principal) să acopere golul lăsat de americani cu resursele lor militare?

Problema e una cât se poate de serioasă pentru că, în momentul de față, cel mai probabil loc unde se va declanșa un conflict care să amenințe securitatea SUA e Pacificul de Vest, iar cel mai probabil el va implica într-o formă sau alta China (inclusiv în Coreea de Nord). 

Dacă va fi nevoie de intervenția SUA atunci americanii nu își permit să nu aibă un răspuns pe măsura agresiunii și pentru a atinge obiectivele lor vor trebui cel mai probabil să retragă oameni din anumite teatre de conflict, inclusiv din Europa.

De aceea, pentru SUA, e foarte important ca NATO să devină o afacere europeană. În caz contrar, SUA se va concentra doar pe Europa de Est, acolo unde interesul îi cere să îi țină pe ruși la distanță. Germania sau Franța, nu sunt amenințate direct și se pot și apăra singure.

Asta înseamnă că Țările Baltice, Polonia, Marea Baltică, România și Marea Neagră vor continua să fie relevante pentru SUA din cauza proximității lor cu Rusia. Restul Europei însă, mai puțin.

SUA nu va mai fi așadar dispusă să investească în securitatea Germaniei spre exemplu, chestie care va crea o întreagă serie de alte probleme, despre care am să vorbesc într-un alt articol pentru că în momentul de față au loc niște discuții foarte interesante în cancelariile occidentale.

În încheiere vă las ca resurse bibliografice și totodată recomandări de lectură un articol despre politica externă a lui Trump și un podcast (jos) despre relevanța NATO în prezent. Cele două m-au ajutat să îmi fac ordine în gânduri și să înțeleg în ce direcție se mișcă lucrurile.

Be the first to comment on "Trump, NATO și politica externă a SUA în momentul acesta"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*