Ar trebui guvernul să susțină creditul comercial între firme private?

E ceva agitație zilele astea prin bula mea în legatură cu o presupusă intenție a guvernului liberal de a garanta creditul comercial (sursă):

Ce e creditul comercial?

E un termen care descria situația în care un client nu își plătește furnizorul pe loc ci după un anumit număr de zile. În mod normal astfel de plăți se fac într-un număr rezonabil de zile de la livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor (15 – 30 de zile). Sunt unele firme însă care plătesc furnizorii la 60 sau 90 de zile, adică la 2-3 luni după ce au primit bunurile sau serviciile de la ei. În perioade de recesiune / criză economică termenele de plată pot merge și mai departe.

Între momentul livrării bunurilor / prestării serviciilor și data plății facturilor cumpărătorul se folosește de banii pe care ar fi trebuit să îi dea furnizorului. E ca și cum cumpărătorul ar lua banii aceia sub formă de împrumut de la furnizor.

Practic creditul comercial e suma de bani pe care furnizorul îi permite cumpărătorului să o plătească cu întârziere.

În mod normal creditul comercial se acordă de către furnizor, dar în România creditul comercial e acordat cam cu forța pentru că multe firme mari nu lucrează altfel decât cu termene de plată de 60 – 90 de zile.

Există și o piață de asigurări pentru credit comercial. Adică firmele de asigurări merg la astfel de furnizori și le spun:

”te-ai gândit că o parte din creditul comercial dat către clienții tăi nu va fi plătit la timp (adică nici după 60-90 de zile) sau poate deloc? Dacă îmi plătești o asigurare lunară de X RON eu te despăgubesc în astfel de situații”.

E așadar o tranzacție de asigurăre între o firmă privată și un asigurator privat. Statul nu prea are treabă cu ce fac cele două.

Atunci care e problema?

Mai multe detalii despre acuzații găsiți aici. Pe scurt ele sună cam așa:

  • Guvernul liberal vrea să ajute 3 firme mari din domeniul asigurărilor prin garantarea unor obligații ale acestora.
  • Firmele respective asigură creditul comercial dintre firme.
  • Atât clienții cât și firmele de asigurări sunt firme private. De ce se bagă statul?
  • Guvernul PNL va suporta pierderile acestor firme private de asigurare în timp ce profitul făcut de ele de-a lungul timpului va rămâne la ele.
  • Mai mult respectivele firme de asigurări sunt parte din grupuri financiare uriașe la nivel mondial. Prin urmare ar trebui să se poată descurca și singure nu să ceară ajutor statului.

Oarecum neașteptat (pentru mine) au apărut ceva voci și la dreapta economică pe subiectul ăsta (firave, e adevărat). Între acele voci și Claudiu Năsui (sursă):

Ca o paranteză, nu îmi vine să cred că un libertarian vorbește despre ”socialism pentru bogați”. Acuzațiile lui Năsui sunt similare cu ce am descris mai sus, dar au și o perspectivă de dreapta. Mai exact, el spune că statul nu ar trebui să se bage în tranzacții între privați.

Care e de fapt problema?

În mod normal numărul de firme care au probleme cu încasări întârziate nu e foarte mare. Firmele de asigurări își iau măsuri la rândul lor pentru a se proteja de situații neprevăzute și își asigură la rândul lor activitatea.

În prezent însă nu trăim vremuri normale. O parte importantă a economiei a fost pusă pe pauză timp de 2-3 luni cu zero încasări în unele sectoare economice. E normal ca firmele de asigurări să se confrunte cu un număr mult mai mare de întârzieri la plata facturilor. Prin urmare în astfel de circumstanțe există riscul ca obligațiile lor de plată să se înmulțească și implicit ca ele să nu facă față acestor plăți fără să aducă bani de acasă.

Ei bine, firmele astea s-au dus acum la Guvern prin intermediul Coaliției pentru Dezvoltarea României și cer Guvernului să garanteze el aceste facturi. Altfel spus, dacă un client nu plătește și nici firma de asigurare nu poate plăti atunci să plătească Guvernul.

Profit.ro are un articol foarte detaliat despre ce au cerut asiguratorii aceștia de la Guvern. Pe scurt ar vrea așa:

În schema discutată de Executiv, Ministerul Finantelor Publice, în calitate de furnizor de ajutor de stat, ar garanta o cotă-parte din despăgubirile datorate pentru creditele comerciale (furnizor) asigurate de către asigurători clientilor săi. Administratorul schemei ar urma să fie Fondului Roman de Contragarantare (FRC).

Cei de stânga spun că se vor cheltui bani de la buget pentru a acoperi pierderile unor firme care au oricum bani. Cei de la dreapta spun că nu ar trebui să se bage statul în relația dintre două firme private.

Cum stau lucrurile de fapt?

Americanii au o vorbă:

”The Devil is in the details”

Adică Diavolul se ascunde în detalii și nu îl poți vedea de la depărtare. În cazul de față problema nu e una specific românească. Articolul celor de la Profit.ro vorbește despre cum Germania și Danemarca au implementat deja o măsură similară cu cea cerută de asiguratori. Ei bine, mult mai multe țări vor implementa probabil acea măsură, nu doar cele două.

Cei de la Financial Times vorbesc despre Germania, Franța, Belgia și evident Marea Britanie. De asemenea problema nu e faptul că aceste firme de asigurări nu își pot onora obligațiile din trecut. Pot face asta. Adevărata problemă e faptul că nu vor mai oferi astfel de asigurări decât unei categorii foarte restrânse de firme refuzând să asigure firme cu un risc mai ridicat. Iată ce spun cei de la Euler Hermes, una din firmele care au fost la discuții cu Guvernul liberal, conform Financial Times:

Credit risk is by nature dynamic and levels of risk vary according to circumstances. Due to the current crisis, certain buyers may present heightened levels of risk of non-payment and deteriorated credit worthiness. As a response, Euler Hermes may adapt the risk ratings of these buyers and reduce the credit limits available to clients accordingly. This always applies only to future trade transactions and is primarily aimed at steering clients away from imminent and predictable risk of non-payment.

Riscul așadar e ca aceste firme să nu mai ofere asigurări tuturor clienților și să se rezume doar la cei cu risc scăzut. Cei rămași fără acoperire ar urma să își încaseze banii cu întârziere în lipsa asigurării care ar fi plătit banii la timp.

Astfel de întârzieri de plată s-ar propaga apoi pe lanț pentru că firmele care încasează cu întârziere vor plăti la rândul lor proprii furnizori cu întârzieri. Asta ar putea duce multe firme în insolvență și poate chiar faliment pentru că se vor trezi cu executări silite, imposibilitatea de a cumpăra, vinde sau produce bunuri ori de a presta propriilor servicii.

Cât de mare e problema?

Depinde din ce perspectivă vrei să privești. Tănase Stamule, consilier pe probleme al primului ministru, spune într-un editorial în Ziarul Financiar următoarele:

Ca să înţelegem volumul de credit comercial din economia noastră este de trei ori mai mare decât creditul bancar, respective 383 de miliarde (credit comercial) versus 117 de miliarde de lei (credi bancar). În acelaşi timp, termenul mediu de plată al facturilor în România a ajuns la 114 zile, de două ori peste media europeană şi faţă de nivelul înregistrat în urmă cu un deceniu.

Altfel spus firmele românești se bazează pe finanțare din credit comercial mai mult decât din credite bancare. Înseamnă că e o problemă mare, nu?

Ca o paranteză asta se întâmplă pentru că o mare parte din firmele românești nu sunt pur și simplu bancabile, din motive explicate de mine într-un alt articol.

Ceea ce nu spune dl. Stamule e cât din acele 383 de miliarde RON sunt asigurate de acei asiguratori. Cei de la Profit.ro avansează niște cifre interesante:

Vor, de asemenea, un plafon de garantare mult mai mare, deoarece au o expunere de 20-25 miliarde de lei, nu doar 1 miliard, arătând  că creditul comercial din țară depășește 300 miliarde lei, deși acesta e în mare parte neasigurat.

Așadar acele firme asigură undeva la 5-6% din creditul comercial de pe piață. Se justifică atunci măsura? Revenim la domnul Stamule în ZF:

Aceşti beneficiari sunt de fapt cele 3 000 de companii care îşi asigura facturile şi vreo 60 000 de companii care primesc credit comercial de la aceste companii. De fapt cam 80% din cifra de afaceri a tuturor companiilor din Romania şi cea mai mare zonă productivă a României. 

E cam mare discrepanța dintre cifre, nu? Adică 5-6% din creditul comercial al României e generat de firmele care au 80% din cifra de afaceri a tuturor companiilor din țară? Nu prea are sens pentru că cifra de afaceri e formată din acele facturi care ar trebui încasate.

Sau poate avea sens dacă acea cifră de afaceri e generată în mare parte de tranzacții ale firmelor respective cu clienți din alte țări, nu din România. Iar acele tranzacții nu sunt asigurate. Dar de ce nu și-ar asigura o firmă mare parte din tranzacții? Poate pentru că respectivele tranzacții sunt făcute cu firme din același grup, caz în care asigurarea e inutilă.

Are sens măsura asta?

Eu cred că suntem într-o situație economică excepțională. Am fost format în școala de gândire economică keynesistă și sunt prin urmare adeptul intervenției statului în economie pentru a salva locuri de muncă acolo unde are sens. Eu nu am o problemă de doctrină (stânga – dreapta) din punctul ăsta de vedere.

Înțeleg logica asiguratorilor și propunerile lor, dar la nivel de Guvern a acorda facilitatea asta pentru 5-6% din potențialii beneficiari mi se pare o greșeală. De ce? Pentru că deși sunt adeptul intervenției statului pentru a salva niște locuri de muncă și a evita blocaje în lanț, nu sunt adeptul acordării de avantaje unor firme care au deja resurse financiare importante.

Altfel spus, din punctul meu de vedere măsura garantării asigurărilor de credit comercial de către stat e bună ca principiu. Dar nu ar trebui oferită doar asiguratorilor ci ar trebui extinsă unui număr mai mare de firme din economie. Concentrarea ajutorului de stat doar pe un număr restrâns de companii va ajuta disproporționat de mult fix companiile care oricum au resurse.

Ca alternative s-ar putea avea în vedere crearea unei firme de asigurări cu capital de stat care să ofere astfel de asigurări la prețuri mai mici unui număr mai mare de firme. Sau se poate condiționa acordarea ajutorului guvernamental de creșterea numărului de clienți care ar beneficia de o astfel de asigurare.

Așadar, privind lucrurile la nivel macroeconomic, cam toată lumea ratează esența problemei:

Măsura nu e nici o țeapă pe bani publici, dar nici nu va avea un impact major asupra economiei dacă e să ne luăm după cifre. Va favoriza indirect firme care au deja resurse financiare peste medie. 

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
4 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
anonim
3 months ago

Sa fiu din nou carcotas si sa spun ca de fapt asiguratorii solicita un privilegiu.
Mai ales datorita numarului potential mic de beneficiari

Razvan G
3 months ago

Nassim Nicholas Taleb ce ar spune despre aceasta propunere?

4
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x