1

Toate’s vechi și nouă’s toate: Americanii și amenințarea comunismului

Americanilor le-a fost mai mereu frică de comuniști, iar treaba asta devine evidentă când ne uităm un pic prin istoria lor. Spre exemplu aveți mai jos un pamflet anti-comunist din anii 30 – 40 ai secolului trecut:

New Deal-ul lui Franklin Delano Roosevelt e considerat de majoritatea istoricilor și economiștilor motivul pentru care astăzi avem expresia ”the American Dream”. Pentru cei care nu știu ”New Deal-ul” american a presupus investiții masive ale statului în infrastructură civilă și apoi infrastructura de război, o compresie a veniturilor prin creșterea celor ale muncitorilor și scăderea celor din dividende sau rente și o redistribuire masivă de resurse prin intermediul unor programe sociale pentru populație.

Familii obișnuite cu 2-3 sau mai mulți copii au putut să își permită o casă și un loc de muncă suficient de bine plătit încât să poată trăi bine, chestie care a făcut restul planetei să copieze modelul american și să aspire spre propriul ”vis american”.

Ei bine, deși astăzi nimeni nu ar îndrăzni să îl numească pe Roosevelt comunist sau să spună că New Deal-ul lui a mers prost, la momentul respectiv a circulat acuzatii că planul e comunist și că va falimenta economia Statelor Unite.

Ca o paranteză aici: unul din motivele pentru care New Deal-ul lui FDR a avut succes a fost faptul că SUA a intrat în război. În absența celui de-al Doilea Război Mondial FDR nu ar fi avut mână liberă să transforme New Deal-ul inițial în forma care a dus la apariția visului american.

Logica economică din spatele New Deal-ului lui FDR va rămâne baza gândirii economice americane și a celei Vest Europene până la finalul anilor 70 când Reaganomics în SUA și Thatcherism în Marea Britanie și neoliberalismul în general vor merge în direcția opusă. Altfel spus logica New Deal-ului american a stat la baza a 40-50 de ani de politică economică în Statele Unite și în Vest, timp în care au avut loc numeroase confruntări cu URSS-ul și Pactul de la Varșovia iar companiile vestice s-au extins global.

Ce vreau să spun aici: nu tot ce visează unii că e comunism, neomarxism sau alta minune chiar e așa ceva.

În Statele Unite se vorbește azi despre ”Green New Deal”, în Europa de Next Generation EU (unde e și PNRR-ul nostru) cam modalități de a face tranziția spre o economie verde. Ambele sunt inspirate de New Deal-ul lui FDR la suprafață și au dus la apariția unor acuzații similare cu cele din pamfletul de mai sus.

Cumva chestiile astea două sunt personificarea neo-marxismului pentru unii oameni deși de regulă cei care spun asta nu prea știu în general ce e ăla marxism. Partea cea mai neplăcut însă e alta: atât Green New Deal cât și Next Generation EU nu se axează pe investiții ale statului ci pe investiții private finanțate sub diverse forme de stat. Mai mult, niciunul din cele două nu pune prea mare preț pe combaterea inegalitatății sociale, principalul factor responsabil pentru instabilitatea politică din ultimii ani din Europa și Statele Unite.

Altfel spus cele două planuri nu doar că nu sunt comuniste sau neomarxiste, ba sunt chiar neoliberalism deghizat în haine intervenționiste.

E greu de spus dacă cele două planuri își vor atinge obiectivele declarate de a face tranziția spre o economie verde sau dacă vor ajunge să finanțeze din bani publici tranziția spre verde a unor investitori privați și cam atât. Ce e clar pentru mine însă e că ele sunt cât se poate de departe de comunism, neo-marxism, socialism sau alte sperietori din astea.

Așadar:

  1. ”Amenințarea comunistă” e fluturată de foarte mult timp în fața oricărui plan de investiții al vreunui guvern din Vest, începând cu New Deal-ul lui FDR.
  2. Green New Deal și Next Generation EU nu aduc niciun fel de modificare în materie de redistribuire a resurselor, echitate / egalitate socială sau alte chestii specifice marxismului.
  3. Neoliberalismul e încă bine mersi, deci stați liniștiți că nu vă naționalizează nimeni mașina la mâna a doua sau iphone-ul luat în rate.