USR și tăierea taxelor pe salarii

Îmi tot promit că nu mai scriu despre Dan Barna și USR, dar e revoltător felul în care înțeleg ei să facă politică. Pe de o parte acuză PSD și PNL de ipocrizie, populism și așa mai departe. Dar pe de altă parte vin în campanie cu niște chestii care miros de la o poștă a populism sau minciună.

Spre exemplu iată ce promite candidatul la prezidențiale Dan Barna (de pe Facebook):

Ce e în neregulă cu promisiunea asta? Mai multe lucruri:

”Nu poți întreține o familie cu 2.000 lei pe lună”

Corect, nu poți întreține o familie cu 2.000 lei pe lună. Tocmai de aceea USR a făcut scandal când a crescut salariul minim pe economie, nu? Iată ce zice Claudiu Năsui spre exemplu despre creșterea salariului minim (via Hotnews):

​Creșterea salariului minim din pix este o măsură disperată de a crește încasările statului susține Claudiu Năsui, deputat USR, membru în Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților, într-o postare pe Facebook. Potrivit acestuia, cu fiecare leu cu care crește salariul minim, statul câștigă 45 de bani din cauza impozitării ridicate a muncii.
Articolul e de pe 24 octombrie iar citatul e dintr-o postare de pe Facebook a sa. Deci Dan Barna zice pe o parte că nu poți trăi cu 2.000 lei pe lună, colegul său de partid Năsui zice că nu trebuie să crească salariul pe partea cealaltă.
Ca o notă separată, se pare că dl. Năsui a preluat argumentul meu că Guvernul folosește salariul minim pe economie mai mult pentru a crește veniturile la buget.

Totuși oamenii ăștia nu înțeleg că jumătate din România trăiește pe minimul pe economie? Oare chiar nu înțeleg că salariile mici îi fac pe tinerii români să emigreze? Nu taxele sunt de vină, salariile! O scutire de impozit dintr-un salariu mic e o sumă nesemnificativ de mică pentru un om care câștigă minimul pe economie. Scutirile de taxe pentru cei săraci nu îi ajută! Un salariu mai mare în schimb da!

Zero taxe pe primii 2.080 lei

Cred că oamenii lui Barna înțeleg că nu are nici un fel de șansă de a câștiga, dar încearcă totuși să prindă turul 2. Mă întreb însă de ce nimeni de pe acolo nu gândește lucrurile pe termen mediu și lung. Astfel de declarații sunt teribil de periculoase, în special dacă, la un moment dat, USR ajunge la guvernare.

De ce spun asta?

Pentru că tot repet de ceva vreme: aproape jumătate din forța de muncă a României lucrează pe minimul pe economie!

Știți ce înseamnă zero taxe pe primii 2.080 lei? Înseamnă că jumătate din salariații României nu vor mai plăti nici un fel de taxe! Dacă ajung la putere ce vor face cu promisiunea asta? Nu își dau seama că se va întoarce împotriva lor?

Programul economic al USR vorbea inițial despre scutirea de la plata impozitului pe venit, Barna în schimb vorbește despre ZERO taxe.

Ori zero taxe implică scutire de la plata:

  • contribuției la pensie (CAS) – cu jumătate din contribuabili scutiți, sistemul ar intra în colaps. De unde bani de pensie pentru milioane de români dacă jumătate din forța de muncă nu cotizează? Ca să nu spun că pilonul II ar dispărea și el.
  • contribuției la sănătate (CASS) – cu jumătate din contribuabili scutiți sistemul de sănătate va intra și el în colaps. Apropo, cei care nu plătesc CASS nu beneficiază de asigurare de sănătate.
  • contribuția de șomaj – vor beneficia oamenii care sunt scutiți de șomaj? Regula zice: nu plătești șomaj, nu beneficiezi de șomaj.

Colaps sau bluff?

Așadar:

  • Dan Barna și USR chiar susțin scutirea tuturor taxelor sau e bluff?
  • Oare vor să spună doar scutirea de la impozitul pe venit, ca în programul lor economic?
  • Dacă vor scutirea de la plata tuturor impozitelor, chiar vor intrarea în colaps a sistemului de pensii și de sănătate?

Sincer, cred că vor doar introducerea scutirii de la impozit pe venit, dar sună mult mai sexy să spui ”Zero taxe” decât ”scutim de la plata impozitului pe venit, dar nu de la contribuții sociale”. Pe lângă asta nu știu câți din oamenii din USR înțeleg terminologia din taxe (sau le pasă).

Cu toate astea mesajul e destul de clar ”zero taxe” înseamnă că nu plătești nimic!

Pensii speciale?

O chestie foarte interesantă pe care cei de la USR par că nu o înțeleg e că scutirea de la contribuția de pensie (CAS) ar însemna că persoanele în cauză nu cotizează la pensie. Altfel spus, cât timp primești scutirea, nu se consideră că ai stagiu de cotizare la pensia de stat.

Ce va face USR? Va lăsa milioane de români care lucrează pe minimul pe economie fără pensie? Alternativa ar fi să se considere că au cotizat, deși nu plătesc. Presupunând că reușesc să scoată bani de unde pentru a acoperi cotizațiile lipsă a milioane de români, ei nu realizează ce fac?

Atunci când pensia primită nu e legată de stagiul de cotizare, se numește că ai ”pensie specială”. Păi mama măsii, fix asta zicea Barna că vrea să elimine?!

Impozitare progresivă

Barna mai zice de asemenea că:

”Este o măsură care funcționează deja în mai multe state europene și trebuie să se întâmple și la noi.” 

Da man, măsura asta poartă și un nume: ”impozitare progresivă”! Iar eu sunt un susținător al ei. Și da, ai dreptate, chiar funcționează! Putem să o băgăm și noi acum?

Dar știți cine mai susține impozitarea progresivă? Eugen Teodorovici de la PSD! Vai vai vai, domnul Barna și dl. Teodorovici vor același lucru! Nu îmi vine să cred!

Și apropo de susținători ai impozitării progresive, Claudiu Năsui tot aduce în discuție scutirile acordate de Marea Britanie (via Economica.net):

În Anglia nu-ţi ia statul nimic dacă ai sub 12.000 de lire pe an. Nu impozitează sărăcia. Acelaşi lucru trebuie să facem şi noi.

În primul rând afirmația asta e falsă! Statul nu îți ia impozit pe venit. Aia e singura scutire primită. Îți ia în schimb contribuții sociale pentru pensie, sănătate, șomaj și așa mai departe.

A doua chestie pe care nu o spune Claudiu Năsui e că Marea Britanie are un sistem de impozitare progresivă prin care veniturile sunt impozitate (impozit pe venit) cu:

  • 0% între 0 – 12.500 lire (nu 12.000 cum spune el în interviu).
  • 20% între 12.501 – 50.000 lire
  • 40% între 50.001 – 150.000 lire
  • 45% venit de la 150.001 lire în sus.

Banii pierduți din scutirea primilor 12.500 lire sunt recuperați din impozitarea cu 20%, 40% sau 45% a celorlalte venituri.

Cine va acoperi acel 0% în România având în vedere că România are 10% cotă unică de impozitare?

De ce nu sunt de acord cu tăierile de taxe?

Din mai multe motive, unele practice altele principiale.

La nivel de principiu eu cred că toată lumea ar trebui să plătească taxe iar scutirile ar trebui să fie niște excepții extreme pentru adulți (invalizi de război, persoane cu handicap etc.). Taxele sunt prețul plătit pentru civilizație iar lumea trebuie să înțeleagă chestia asta. Cei care plătesc taxe sunt mai atenți cu felul în care acele taxe sunt cheltuite și stimulează implicarea cetățenilor în viața publică.

De ce? Pentru că au ”skin in the game” cum zic americanii sau ”și-au pus pielea la bătaie” cum am zice noi. E vorba de bani care ți se iau din salariu. Te vei oftica dacă se cheltuie aiurea.

Primești scutire însă? Nu sunt banii tăi! Oricum ție nu îți ia nimic. Când parlamentul X și-a angajat nepoatele la cabinet și a spart bani pe poșete scumpe pentru ele tu nu ai pierdut nimic.

Din punct de vedere civic e mai bine ca toată lumea să plătească ceva.

Apoi la nivel practic:

  • Cât de mult îi ajută o scutire pe cei săraci? Dacă ai un impozit de 10% și îl aplici la un venit de 1.000 lei atunci impozitul e 100 lei. Scutind persoana în cauză de impozit îi bagi în buzunar 100 de lei. Va trăi mai bine un om sărac dacă are 100 de lei în plus? Tot sărac va fi! 100 de lei pe lună nu te fac bogat. Cu 100 de lei nu îți cumperi apartament sau mașină. Dar cu acei bani poți finanța servicii publice de calitate, care sunt mult mai eficiente în a ajuta oamenii săraci decât scutirile de taxe. Vorbesc aici de servicii medicale pe care altfel nu și le vor permite, educație pentru copii, formare profesională și recalificare pentru adulți și așa mai departe.
  • Erodarea bazei de impozitare distruge un impozit. Cu cât restrângi aplicarea unei taxe cu atât taxa respectivă devine mai puțin eficientă. Puținul venit de la mulți se adună în sume mari. Odată ce acel puțin dispare ceilalți trebuie să suporte diferența. Presiunea de a plăti mai multe taxe va fi contracarată apoi de solicitarea și a altor categorii de a nu plăti acel impozit. De ce doar cei cu minimul pe economie să fie scutiți? De ce nu și medicii? De ce nu și profesorii? Și uite așa impozitul se distruge un impozit. Iar banii aceia vor trebui să vină din altă parte, adică din alt impozit.

În momentul acesta România are prea multe excepții de la impozitare. Iar USR vrea să le extindă, ceea ce va pune presiune pe alți contribuabili și alte tipuri de taxe.

Cum câștigă Iohannis alegerile?

Stând pe margine cu o pungă de popcorn și suc îmi imaginez:

Încep să am fani

P.S: Nu știu cum se întâmplă, dar încep să îmi văd ideile preluate în din ce în ce mai multe locuri. E adevărat, nu îmi rostește nimeni numele. Și sunt conștient că nu sunt singura persoană care gândește poate în felul acesta. Dar după ce anumite articole devin virale și îmi iau o gălăgie de înjurături încep să îmi văd argumentele preluate la milimetru. Culmea că sunt fix oamenii ai căror fani mă înjură de regulă.

Ce să zic, mă bucur că un blog de nișă de la o persoană necunoscută publicului larg are ceva influență în cercurile înalte ale politicii românești.

Spune-le si altora

Be the first to comment on "USR și tăierea taxelor pe salarii"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*