PNL taie din finanțarea ONG-urilor

A apărut recent un proiect de Ordonanță de Urgență care elimină posibilitatea de a redirecționa 3,5% din impozitul pe venit datorat ONG-urilor sau altor entități non-profit.

Mă așteptam sincer să se lase cu scandal, dar văd că până acum e liniște peste tot. Am prin feed-ul de social-media mai mulți ONG-iști, dar până acum unul singur a zis ceva despre chestia asta. În rest e liniște deși îmi aduc aminte că în anii trecuți postau apeluri la redirecționarea acelui profit către diverse ONG-uri.

Despre ce e vorba?

Știți că odată pe an veneau niște oameni (de multe ori chiar colegi/colege ale voastre) să vă roage să donați niște bani pe care nu trebuia să îi scoateți din buzunar? Ei bine, acei bani sunt cei 3,5% din impozitul pe venit de care vorbeam mai sus. Chestia asta e o măsură care permite ca o parte din banii voștri plătiți statului român sub formă de impozit pe venit să ajungă la un ONG pe care îl alegeți voi.

3,5% din impozitul pe venit pare o sumă mică, dar dacă un număr mare de oameni donează se poate ajunge la o sumă bună pentru un ONG mic. Să vă dau un exemplu: la un salariu minim pe economie de 2.230 RON brut impozitul pe venit datorat e de 103 RON / lună. În 12 luni statul colectează 1.236 RON impozit pe venit. Dacă acea persoană donează 3,5% din acest impozit aproximativ 43 RON din acei 1.236 RON se duc la ONG-ul ales.

Însă acei 43 RON sunt aferenți unui salariu minim pe economie. Un salariu mediu brut de 5.429 RON va aduce ONG-ului 148 RON. Un salariu de 10.000 RON (aprox. 2.000 de euro) va aduce 273 RON.

Banii aceștia erau importanți mai ales pentru ONG-urile mici pentru că cele mai mari se bazează și pe donații de la companii. Și evident că mai sunt acele ONG-uri care lucrează pe banii statului și care nu se prea agită după banii ăștia.

Ce zice proiectul?

Proiectul e cât se poate de sec:

(5) Persoanele fizice beneficiare ale indemnizațiilor suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau din bugetul de stat, după caz, acordate potrivit art. XI și art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2020, precum și ale indemnizațiilor acordate potrivit art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, cu completările ulterioare, nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent indemnizațiilor respective, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.

(6) Prin derogare de la prevederile art. 78 alin. (6) și art. 123^1 din Legea nr. 227/2015 cu modificările şi completările ulterioare, persoanele fizice beneficiare ale indemnizațiilor suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau decontate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, după caz, acordate potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, cu completările ulterioare, și art. 3 din Ordonanţa de urgenţă nr. 147/2020, cu completările ulterioare, precum și potrivit Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent indemnizațiilor respective, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.

Dar vă traduc eu: de exemplu cine a fost în șomaj tehnic sau șomaj normal nu poate redirecționa acei 3,5%. Părinții care și-au luat liber pentru a rămâne acasă cu copiii când s-au închis școlile la rândul lor nu pot redirecționa bani. Nici cei prinși în acel sistem kurzerbeit sau cum dracu se scrie. Practic tot ce vine de la stat sub formă de bani legat de pandemie nu generează bani care pot merge la ONG-uri din ce înțeleg eu.

De ce se întâmplă asta?

Am vrut să înțeleg de ce vor să introducă prevederea asta pentru că nu prea are sens. Bine, știu la ce vă gândiți: au cheltuit mult și trebuie să taie de undeva, de aia fac asta.

Dar Guvernul nu a zis treaba asta, dimpotrivă, Guvernul spune că sunt bani și încă aruncă cu bani în firme și așa mai departe. Așa că, cel puțin la nivel declarativ nu acesta e motivul oficial al deciziei.

Dar care e atunci motivul? În propunerea de OUG nu scrie nimic care ar putea să fie de ajutor. Așa că m-am uitat și în nota de fundamentare e propunerii. Ce spune nota asta de fundamentare? Ei bine, ei numesc chestia asta „o clarificare”. Serios:

Pentru stabilirea și declararea obligațiilor fiscale aferente acestor indemnizații, se impune introducerea unor clarificări privind:

[…]

 – posibilitatea de a dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.

Nu vreau să mă apuc să analizez Dex-ul, dar asta e orice, numai clarificare nu. Și în trecut au existat oameni plătiți de la bugetul de stat, dar a fost permisă redirecționarea acelui procent din impozit.

Mai avem însă ceva în nota de fundamentare:

De asemenea, persoanele fizice beneficiare ale indemnizațiilor acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2020, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020, cu completările ulterioare, art. 3 din Ordonanţa de urgenţă nr. 147/2020, cu completările ulterioare, precum și potrivit Legii nr. 19/2020, nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent indemnizațiilor respective, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii, având în vedere că aceste indemnizații nu constituie venituri din desfășurarea activității, fiind suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, din bugetul de stat sau  decontate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.

Au sens explicațiile astea?

Nu prea. Impozitul pe venit aparține statului român. E o sumă de bani plătită statului român fără a primi ceva în contrapartidă directă. Acei bani ajung la bugetul central și finanțează drumuri, salariile profesorilor, ale medicilor șamd. Dar plătitorul nu primește ceva direct la schimb pentru acea plată. Faptul că 3,5% din acei bani pot merge la un ONG e o măsură care ia din banii statului și îi dă unui ONG. Dar acei bani, repet, sunt ai statului.

Acum statul vine și zice: ”nu îți mai dau voie să muți din banii mei către ONG-uri pentru că nu ai obținut acei bani din desfășurarea activității”. Ori asta nu are sens, pentru că banii provin din impozit, nu din desfășurarea vreunei activități anume. Acel impozit aparține în ambele situații statului român, indiferent de sursa banilor. Nu se poate invoca chestia asta ca motiv din moment ce în ambele situații statul român colectează impozit în aceiași proporție (10%).

Apoi, nu îmi e clar ce înseamnă ”venituri din desfășurarea activității”. Se referă la venituri plătite de angajator pentru munca efectivă prestată? Dacă da, atunci care e logica? Că dacă sunt banii statului atunci nu e cazul de redirecționare? Ce ne facem atunci cu oamenii care lucrează la stat, spre exemplu chiar dl. Cîțu? Banii cu care e plătit el nu vin din mediul privat ci din același loc de unde au venit și banii din care au fost plătiți oamenii afectați de coronavirus, adică de la bugetul de stat.  Impozit pe venit se reține în ambele cazuri, de ce unii pot face asta, dar alții nu?

Altă întrebare, de ce se aplică restricția asta pe banii proveniți din fondul de șomaj? La urma urmei acei bani sunt o asigurare pentru care angajatul a cotizat ani de zile la un fond. Acea sumă nu e dată de stat din mărinimie ci pentru că statul s-a angajat că va plăti acei bani ca urmare a cotizației. De ce impozitul aferent nu poate fi redirecționat?

Ce încerc să spun?

Impresia mea e că cineva de la Ministerul Finanțelor a zis să nu se permită redirecționarea acelui procent unde impozitul rezultă din bani plătiți de statul român. Dar persoana sau persoanele în cauza nu știu exact cum funcționează taxele și nici nu s-au deranjat să încerce să înțeleagă cum funcționează lucrurile. Am înțeles intenția guvernului, dar sincer a ieșit o struțo-cămilă dubioasă care nu are logică.

Puteau să spună mai simplu: nu vrem să mai permitem alocarea a 3,5% pentru toată lumea și gata, rezolvau problema. Așa au preferat o chestie care va crea enorm de multă confuzie.

E un caz clasic de om pafarist care vine și spune ”să se facă asta” fără să îi pese dacă are sens și dacă poate fi implementată chestia aia. Și chiar sunt curios cum va face ANAF să verifice declarațiile alea. Va lua fiecare declarație la rând să verifice de unde au provenit veniturile care au dus la acel impozit?

Dar e ok, ONG-iștii noștri sunt preocupați de situația din Belarus și de cum se împrăștie fakenews-ul.

P.S: ONG-urile nu ar trebui să se bazeze pe banii statului fix pentru a evita situații precum asta.

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
guest
5 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Cristian Banu
8 months ago

De fapt, chiar nu mai există bani. Concedii medicale nu s-au mai plătit din septembrie și sunt restanțe la firme din 2019. Nu există bani dați firmelor, în afară de plata șomajului tehnic, restul sunt împrumuturi garantate de stat, dar date de bănci. Momentan granturile nu sunt date (acel program de ajutorare cu vreo 3 linii). Un alt ajutor pentru multe firme a fost amânarea taxelor, dar se termină și acela și nu cred că va mai fi prelungit. Cîțu vorbește mult, împrumută mult (nu este deloc clar unde se duc banii, că anul ăsta a împrumutat mai mult ca împrumutul FMI din 2009.

Phaff
Phaff
8 months ago

“dar până acum unul singur a zis ceva despre chestia asta.”

Ovidiu Voicu?

Cîțu a spus că vrea să participe la ședințele BNR, de joi parca.