Închiderea granițelor crează probleme economice mari

Am văzut multă lume cerând închiderea granițelor României rapid în ideea de a nu permite oamenilor bolnavi să se întoarcă în România.

Problema evidentă e lipsa completă de compasiune a acestor oameni față de semenii lor. Trecând peste asta însă am impresia că oamenii ăștia nu au nici cea mai vagă idee cum funcționează lumea din jurul lor.

Știți cum e chestia aia ”ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea întâmpla”. Ei bine, pe logica asta poate ar trebui să se întrebe oamenii ăștia care cereau închiderea granițelor când au cumpărat ultima oară roșii. Da, roșii, chestiile alea de culoare roșie care se bagă în salată și sunt folosite de unii să evalueze filme.

Știți că roșile nu cresc în mod natural în luna martie nu? Roșiile alea pe care le cumpărați din supermarketuri acum nu sunt roșii românești ci aduse de prin Turcia, unde clima permite creșterea lor și în sezon mai rece. Mai sunt roșii crescute în sere, dar nici pe departe în cantitățile necesare pentru a acoperi cererea de pe piața românească.

Dar cartofii, aveți idee de unde sunt? Deși avem o producție decentă de cartofi o mare parte din ce găsiți în supermarketuri vine din Polonia.

Dar hainele de pe voi, de unde sunt? Produse în România? Mă îndoiesc, aș zice mai de grabă că sunt din una din aceste țări:

  • Turcia
  • China
  • Bangladesh

Telefonul sau laptopul pe care vă citiți blogul ăsta și vă uitați la seriale și porno unde e făcut? În România? Ha ha!

Acum întrebarea de 1 milion de dolari: Când se închid granițele se închid și pentru șoferii de tir, marinarii de pe vapoare și piloții de avion? Cum ajung toate bunurile de mai sus în România? Am ajuns la tiruri care se conduc singure și nu am auzit eu?

Există un risc real ca România să aibă probleme cu aprovizionarea în săptămânile următoare

Țările care blocat frontierele au făcut asta în ideea de a opri răspândirea virusului. Dar unele din ele au blocat complet granițele, inclusiv pentru transportul de bunuri. Pe un site specializat pe probleme de transport am dat peste niște informații cam nasoale:

Hungary states that starting from last night foreign trucks can cross the Slovenian-Hungarian border only between 21:00 and 00:00 only 15 trucks at every 10 minutes, so not more than 200 trucks per day!

Transport companies should provide, before a request to cross the border, data like the name of the driver, number plate of the truck and hour and minute when they intend to cross a certain border.

For Romania this is really problematic, because the price of being European Union member came with the disappearing of the local industry. Romania imports almost 80% of the food, so all the fruit and vegetables coming from Spain and Italy are limited to reach Romania because the trucks are asked to wait for days at the Hungarian borders. And not only Austria, Slovenia and even Croatia and Serbia make the transit really difficult. Trucks with medical supply are stopped in Germany, even if imported from The Netherlands, but Germany forbids the export of medical equipment and medicines so they stopped the trucks to Romania even if the goods come from The Netherlands.

Problema de mai sus e reală și a apărut pe ici pe colo în presă (aici, aici dar nu a fost luată în seamă).

Comisia Europeană a observat și ea chestiile astea și încearcă (zic ei) să remedieze situația. Cert e că închiderea granițelor de către celelalte țări ale UE riscă să lase România mai expusă decât alte țări din Vest. Nu cred că sunt motive de alarmă pentru moment, dar dacă situația transporturilor transfrontaliere nu e rezolvată România ar putea fi lovită de o lipsă acută de bunuri și imediat după de inflație. Lucrurile par să se miște în direcția bună și să sperăm că nu vor reapărea probleme.

Concluzii

Închiderea granițelor nu e ca un întrerupător unde oprești și pornești curentul. Închiderea completă a granițelor înseamnă  că nu mai pupăm multe dintre bunurile cu care suntem obișnuiți și pe care nu le producem local.

Așa că mai ușor cu ”închideți granițele” că mâine poimâine aflați din proprie experiențe cât de puține lucruri sunt produse în România.




Paradisurile fiscale din curtea noastră

The Guardian a avut recent un articol despre cum unele state americane s-au transformat în veritabile paradisuri fiscale, chiar în interioarul Statelor Unite:

In the past decade, hundreds of billions of dollars have poured out of traditional offshore jurisdictions such as Switzerland and Jersey, and into a small number of American states: Delaware, Nevada, Wyoming – and, above all, South Dakota.

Toate statele astea au în comun o chestie: au suficientă autonomie în materie de legislație încât își pot construi tot felul de instrumente legale care să protejeze averile de taxare sau de interferență din exterior. Spre exemplu aflăm următoarele despre Dakota de Sud:

A South Dakotan trust changes all that: it protects assets from claims from ex-spouses, disgruntled business partners, creditors, litigious clients and pretty much anyone else. It won’t protect you from criminal prosecution, but it does prevent information on your assets from leaking out in a way that might spark interest from the police. And it shields your wealth from the government, since South Dakota has no income tax, no inheritance tax and no capital gains tax.

Așadar legislația din Dakota de Sud protejează activele aflate în fonduri deschise în acest stat de creditori, litigii, bani pierduți la divorț și o grămadă de alte belele legale. Bonus: nu plătești aproape nici un fel de taxă pe ele.

Paradisuri fiscale

Dacă urmăriți știrile economice, veți vedea din când în când, chestii despre cum oamenii cu averi uriașe fac tot posibilul să nu plătească taxe. De cele mai multe ori aceste știri sunt acompaniate de explicații despre paradisurile fiscale fac asta posibil. Dar acele paradisuri fiscale sunt mai mereu prin țări exotice.

Ultima tură de scandaluri a fost cea numită ”Panama Papers”, când am aflat că foarte mulți dintre bogătașii planetei foloseau legislația statului Panama pentru a scăpa de taxe la ei în țară. The Guardian oferă o listă bună de companii și persoane celebre implicate în scandal:

Concurență între paradisuri fiscale

Scriam acum ceva vreme despre cum unul din cei mai mari donatori pentru campania pro-Brexit și-a luat jucărelele și s-a mutat în Monaco pentru a plăti taxe mai mici și a scăpa de problemele aduse de Brexit.

De ce să îți bați capul cu UK-ul când te poți muta într-o jurisdicție mai favorabilă. Dar de ce nu și-a mutat averea în Insulele Cayman, Bermuda sau alte țări exotice?

Păi de ce să facă asta dacă poate obține fix același lucru în Monaco? La fel ca americanii de mai sus, de ce să te duci în Insulele Cayman când ai Dakota la tine acasă?

În Vestul Europei sunt destul de multe opțiuni pentru optimizări fiscale, indiferent că e vorba de taxe pe averea personală sau taxe aplicate companiilor:

  • Monaco
  • Malta
  • Luxemburg
  • Liechtenstein
  • Andorra
  • Insulele Jersey
  • Chiar Irlanda țara e un semi paradis fiscal în Europa.
  • Elveția – nu chiar ca pe vremuri, dar încă eficientă.
  • Cipru – într-o anumită măsură, deși nu la nivelul altor țări.

Sunt teorii economice întregi scrise pe marginea paradisurilor fiscale și problema e serioasă. Dar nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva presiunea pe Panama, Insulele Cayman și așa mai departe nu vine și de la paradisurile fiscale din Europa?

Oare există o competiție între paradisurile fiscale reglementate (cele de mai sus) și cele nereglementate?

Adică Monaco, Malta, Irlanda sau Luxemburg pierd bani prin concurență de la paradisuri fiscale nereglemantate. Și cred că ăsta e cuvântul cheie ”nereglemantate”.

Nu de alta, dar poți scuti o gălăgie de bani perfect legale cu ajutorul țărilor / teritoriilor de mai sus. 4 din țările de mai sus sunt membre ale UE, iar Monaco e ca și membră în multe privințe. Așadar oare lista UE cu jurisdicții necooperante în materie de taxe e influențată de faptul că 4 / 28 state membre ale UE sunt la rândul lor niște paradisuri fiscale?

Oare țările astea 4 pun presiune pe instituțiile UE să declare paradisurile fiscale ”nereglementate” drept nasoale? Evident asta în timp ce ele stau pe un munte de bani netaxați din alte țări.

Dar Irlanda are interes ca marile companii să bage bani în economia ei cu taxe foarte scăzute profitând de tot felul de portițe din legislația altor state. Cumva chestia asta convine și UE: măcar Irlanda raportează informații și companiile de acolo pot fi trase de urechi. De exemplu Irlanda trebuie să primească înapoi de la Apple 13 miliarde EUR considerat ajutor de stat.

Concluzii

Așadar e posibil ca UE și SUA să accepte paradisuri fiscale în propria curte ca strategie. Nu fac asta din mărinime ci ca urmare a unei combinații de:

  1. lobby din partea statelor (UE sau americane) de a pune presiune pe paradisurile fiscale nereglementate. Altfel, aceste state pierd bani.
  2. strategie de a ține acești bani totuși în UE / SUA pentru a putea aplica presiune atunci când e nevoie. E, dacă vreți, acceptarea idei că nu îi poți opri, dar măcar îi poți convinge că e mai simplu să folosească soluția de acasă.

Later edit: A apărut între timp o știre care spune că 12 state membre UE au votat împotriva unor măsuri mai dure ale UE împotriva companiilor care fac ”tax avoidance” adică planificare fiscale agresivă (via The Guardian):

The proposed directive was designed to shine a light on how some of the world’s biggest companies – such as Apple, Facebook and Google – avoid paying an estimated $500bn a year in taxes by shifting their profits from higher-tax countries such as the UK, France and Germany to zero-tax or low-tax jurisdictions including Ireland, Luxembourg and Malta.

Evident că cele 3 enumerate mai sus plus Cipru au votat împotrivă. Deci cam așa stau lucrurile în materie de paradisuri fiscale: ale noastre locale să fie mai competitive decât alea nereglementate de afară.




Banca Centrală a SUA reduce dobânda de politică monetară pentru prima oară de la criză

Cam asta ar fi cea mai importantă știre economică din vara asta: Banca Centrală a SUA (FED) a decis să reducă rata dobânzii de politică monetară (via The Guardian):

The US central bank cut its key benchmark interest rate by a quarter of a percentage point, to a range of 2%-2.25%, in the first reduction in borrowing costs since immediately after the financial crisis a decade ago.

De ce FED-ul a redus rata dobânzii de politică monetară?

Păi conform lui Jerome Powel, președinte FED decizia a avut în vedere mai mult situația externă (via The Guardian):

Jerome Powell, the Fed chairman, said weak global growth and the US-China trade war had been disruptive for the world economy and had an impact on growth in America, despite the US labour market remaining strong with the lowest unemployment rate since the late 1960s.

Așadar principala problemă a SUA rămâne războiul comercial cu China. Vorba prin târg e însă că o altă problemă, poate chiar mai mare, e faptul că inflația rămâne în continuare sub așteptări, în ciuda șomajului aflat la un nivel nemaiîntâlnit de mic în perioada de pace.

De ce e inflația importantă?

Românii au oroare de inflație din cauza episoadelor de hiper inflație din anii 90. Dar prea puțină inflație e la fel de rea ca prea multă inflație. Prea puțină inflație sau, mai rău, deflație (inflație negativă, adică o scădere a prețurilor) conduce de regulă la recesiune.

De ce? Pentru că bunuri care azi se vând cu 100 de lei, mâine se vând cu 95 de lei. E bine pentru cumpărător, dar vânzătorul nu are nici un fel de motiv să mai vândă sau să aducă noi produse pe piață. Așa că activitatea economică încetinește.

Așa că majoritatea băncilor centrale încearcă să țină inflația pe la un 2%, nivel la care inflație nu e nici prea mare, nici prea mică. Cum stă SUA?

În context istoric lucrurile nu arată așa rău:


sursă tradingeconomics.com

Problema devine evidentă dacă ne uităm la cifrele pe ultimul an:


sursă: tradingeconomics.com

Se vede clar o scădere a inflației, ceea ce crește riscul unei recesiuni economice în SUA. Așa că FED-ul a decis să intervină și să scadă rata dobânzii cu 0,25%.

Ce efect va avea această reducere?

Atunci când o bancă centrală simte că o paște o recesiune principalul instrument pe care îl are la îndemână e rata dobânzii. O diminuare a ratei dobânzii de politică monetară face creditele mai ieftine și diminuează dobânzile la depozite. Banii sunt stimulați să circule în felul ăsta.

În același timp însă, o astfel de reducere a dobânzii marchează și un potențial risc de recesiune. Așa cum explica și Yannis Varoufakis în ”Talking to my daughter” (recenzia e pe vine), orice antreprenor cu capul pe umeri va citi într-o astfel de măsură o problemă. Pe românește, dacă e nevoie de o astfel de măsură, înseamnă că economia nu o duce prea grozav.

Ei bine, fix asta au gândit și americanii. Iată indicele Dow Jones (Industrial) după anunțarea deciziei FED:

Apropo de asta, prin iunie 2019, geniul stabil de Donald Trump zicea asta pe Twitter:

În tweetul ăla era supărat că FED-ul nu reduce rata dobânzii. Mii de puncte în sus Dow Jones…doar că nu.

Ce înseamnă decizia asta pentru SUA?

SUA trece prin cea mai lungă perioadă fără recesiune de după al Doilea Război Mondial. Așa că mai toată lumea se aștepta la o recesiune să vină la un moment dat. Cumva chestia asta nu e ceva neașteptat sau neobișnuit. Dimpotrivă, e semnalul că se petrece o decelerare a economiei americane.

Cu toate astea economia nu și-a revenit, în ciuda numerelor frumoase:

O economie a SUA în recesiune va trage după ea și restul lumii. O nouă recesiune nu înseamnă neapărat și o nouă criză economică însă. E nevoie de alte lucruri să se întâmple pentru ca o nouă criză să apară.

Decizia e binevenită în cazul ăsta, dar semnalul pe care îl transmite s-ar putea să îi facă pe investitori să vrea să se pună la adăpost, adică fix rezultatul opus.

Ce înseamnă decizia asta pentru România?

Dacă SUA intră într-adevăr în recesiune, chestia asta va marca finalul unui ciclu economic. E de așteptat ca și economia Uniunii Europene și în special a Germaniei să scadă în tandem. China la rândul ei va fi afectată de o încetinire a economiei americane.

În ciuda declarațiilor belicoase UE, China și SUA fac mult comerț. Așa că o recesiune de o parte a Atlanticului sau Pacificului are șanse mari să tragă în recesiune și cealaltă parte a Atlanticului sau Pacificului. Comerțul României cu SUA nu e atât de mare încât să ne bage pe noi în recesiune direct. Dar dacă UE (și în special Germania și Franța) sunt afectate de recesiunea din SUA și noi vom fi la rândul nostru.

De ce? Pentru că mare parte din producția de bunuri și servicii a României merge spre UE și apoi spre SUA și China. Așadar o recesiune în SUA poate atrage după sine și România în recesiune. Propagarea ei se va face mai încet, dar probabil în 3-6 luni s-ar face resimțită și în România, iar în 9 – 12 luni s-ar vedea și în cifrele oficiale și încasările la buget.




BREXIT: Ce opțiuni are Marea Britanie

Marți, 15 ianuarie este ziua în care Parlamentul Britanic va vota propunerea Primului Ministru privind Brexit.

Plecând de la un thread de pe twitter care sumarizează foarte bine opțiunile Marii Britanii din momentul de față, m-am gândit că ar fi util să le explic și eu ceva mai detaliat.

Ce se votează marți

De când a preluat șefia Partidului Conservator și postul de Prim Ministru al Marii Britanii de la predecesorul ei (David Cameron, tipul care a avut ideea creață a referendumului Brexit), sarcina nr. 1 a doamnei Theresa May, a fost negocierea unui acord cu Uniunea Europeană.

Acest acord e necesar atât pentru UE cât și pentru Marea Britanie din mai multe motive, dar 2 sunt esențiale:

  1. cele două să poată să continue să facă comerț
  2. cetățenii UE din UK și cei britanici din UE să nu se aleagă cu un statut de imigranți clandestini

după 29 martie 2019, când ar trebui să aibă loc oficial Brexitul. UE și Guvernul Britanic s-au înțeles pe anumite teme undeva pe la final de noiembrie, urmând ca în decembrie 2018 să aibă loc votul. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, May retrăgând acordul de la vot în ultimul moment, după ce devenise clar că va fi respins. Lucrurile erau atât de rele încât o mare parte din propriul ei partid se opunea prevederilor din noul acord.

Ce era așa nasol în acord? Problema nr. 1 era așa numitul ”Irish backstop” o prevedere din noul acord cu UE care spunea că Irlanda de Nord rămâne în spațiul vamal al UE, în timp ce restul UK-ului părăsește Uniunea.

Am explicat acum ceva timp spinoasa problemă a graniței irlandeze. Un rezumat foarte scurt ar fi următorul: Dacă Irlanda de Nord rămâne în UE, iar restul UK-ului nu, atunci Irlanda de Nord intră sub sfera de influență irlandeză.

Ba mai mult, dacă Irlanda de Nord poate fi parte atât din UK cât și din UE, atunci de ce nu ar putea și Scoția?

Ce anume se va vota marțea asta deci? Păi același lucru care trebuia votat și în decembrie și despre care am scris înainte de votul de atunci

Ce se va întâmpla marți?

Cam toată lumea e de acord că propunerea doamnei May va fi respinsă de Parlament. Nu e o chestiune de ”dacă va trece” ci de ”cât de rău va fi respinsă”. Odată cu respingerea propunerii, opoziția din UK, constituită în mare parte din Partidul Laburist (”Labour”) va cere alegeri anticipate. Mandatul și promisiunea nr. 1 a doamnei May a fost negocierea unui acord cu UE favorabil pentru UK. Cum proiectul ei va fi respins sunt voci inclusiv în partidul ei care îi cer să se retragă din poziția de Prim Ministru.

Deci ce opțiuni are Marea Britanie după ce propunerea de acord va fi respinsă?

Opțiunile Marii Britanii

Bun…ce se întâmplă după vot? În acest punct Parlamentul a respins acordul negociat de Theresa May și Marea Britanie nu are nici un fel de plan pentru Brexit. Deci?

În punctul ăsta se pot întâmpla multe chestii. De exemplu:

Hard Brexit

Marea Britanie poate să nu facă absolut nimic și să părăsească UE fără nici un fel de acord. Scenariul acesta e cunoscut drept ”hard Brexit” și e destul de nasol pe termen scurt.

Consecințele imediate ale unui hard Brexit vor fi vizibile în porturi și aeroporturi acolo unde vor fi blocaje vizibile din cauza faptului că între UK și UE vor exista din nou bariere vamale. Chestia asta va fi subiectul nr. 1 în presă, dar adevăratele probleme ale hard Brexitului sunt taxele vamale și faptul că firmelor britanice le va fi mai greu să facă afaceri în UE. La rândul lor, firmelor din UE le va fi mai greu să facă afaceri în UK.

City-ul londonez, capitala financiară a Europei se va trezi deconectată de restul pieței europene. Marile companii financiare din Londra au planuri de rezervă și încă de prin 2017 au început să își deschidă birouri prin Europa. Dar birourile în Europa fac lucrurile mai ușoare, dar nu înlătură barierele.

Dincolo de problemele cu UE consecința cea mai urâtă pentru Marea Britanie va fi restabilirea unei granițe cu controale la granița cu Irlanda ceva ce May a spus că nu se va întâmpla. Și teama tuturor e că această granița va duce la reapariția IRA și a atacurilor teroriste, după ce acestea au dispărut aproape complet odată cu Acordul Good Friday.

Revocarea articolului 50

Da, Marea Britanie poate anula articolul care spune că se retrage din UE. Poate face asta până fix în ultima zi, adică până pe 29 martie 2019. Opțiunea asta e relativ nouă și a apărut după un caz al Curții Europene de Justiție pronunțat pe 10 decembrie 2018.

Curtea a decis că o țară are dreptul de a revoca articolul 50 pentru că acest lucru reprezintă o exercitare a dreptului său suveran de a lua decizii.

Ce s-ar întâmpla dacă articolul 50 ar fi revocat? Totul s-ar întoarce la situația de dinainte de Brexit:

  • Brexitul ar fi anulat, dar
  • ar exista fricțiuni puternice între diverse fracțiuni din politica britanică vis-a-vis de suveranitate

Principala problemă cu revocarea articolului 50 e faptul că există un referendum care spune că poporul britanic vrea Brexit. O variantă discutată des ar fi un nou Referendum. Aici apare însă o întrebare spinoasă: dacă referendumul de acum zice că britanicii nu vor Brexit, ce facem cu primul referendum? Îl ignorăm? Mai facem încă unul pe sistem cine face 2 din 3 câștigă?

O variantă interesantă vehiculată pe aici ar fi ca un nou referendum să aibă întrebarea diferită de cel vechi. Mai exact noul referendum nu ar trebui să întrebe ”vreți ca UK să rămână în UE?” ci ”vreți Brexit fără acord sau renunțăm la Brexit”. Ar fi o rezolvare elegantă a problemei pe termen scurt, dar nu garantează nimeni că la următoarea recesiune economică un alt politician va vrea un nou referendum.

Procesul în sine ar dura de asemenea destul de mult și ar fi relativ complicat așa cum explică The Guardian.

Prelungirea suspansului

Opțiunea asta pare a fi cea mai probabilă în momentul de față. Zilele astea au apărut zvonuri despre o potențială extensie a aplicării art. 50 până în iulie. Pe românește, asta ar înseamna amânarea Brexitului până în iulie 2019. Legislația europeană spune că UE și Marea Britanie pot agrea o amânare a datei de părăsire dacă există motive întemeiate.

După votul negativ și în lipsa unui plan B, va fi nevoie de timp pentru ca Guvernul Britanic să se adune și să vină cu o soluție. Ce se poate întâmpla în lunile astea? Multe lucruri:

  • Guvernul May ar putea pica și ar putea fi înlocuit cu un alt guvern conservator
  • Guvernul May ar putea pica și ar putea avea loc alegeri anticipate. În acest caz e posibil ca Partidul Laburist să vină la putere. Va continua Labour procesul de ieșire din UE fără consultare? Va vrea Labour un al doilea Referendum? Jeremy Corbyn, șeful Labour, vrea alegeri anticipate și spune că Brexit ar avea loc dacă ar câștiga partidul lui. Nu e clar pentru nimeni ce anume ar face Corbyn diferit față de May în fața celor de la Bruxelles. În fond nu are putere de negociere mai mare decât May.
  • Ar putea avea loc un al doilea Referendum așa cum spuneam mai sus, dar ce anume s-ar întâmpla după Referendumul 2 e neclar: se va merge pe ideea că UK rămâne în UE? Sau se va pune pauză la mișcarea Brexit deloc de neglijat în Marea Britanie acum.

Problema e complicată și mai rău de alegerile europarlamentare. Dacă ar fi membră UE, în mai 2019 Marea Britanie ar trebui să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European. Ce se întâmplă dacă până în mai 2019 Marea Britanie tot nu știe dacă va mai fi membră UE?

E posibil ca Marea Britanie să mai fie membră UE?

Asta e întrebarea nespusă de nimeni, dar la care toată lumea se gândește. Odată cu declanșarea Brexitului UE a început un proces lent, dar cu efecte vizibile de reformă internă. UE e un organism viu, în continuă modificare, iar plecarea Marii Britanii va conduce cu siguranță la o reașezare a politicilor sale.

Uniunea Europeană, cu sau fără Marea Britanie, vrea să crească și se întreabă ce vrea să fie când va fi mare. În martie 2018 au fost avansate mai multe scenarii pentru viitorul Uniunii Europene și am explicat atunci care ar fi locul României în fiecare din ele.

Marea Britanie, ca membră a UE, s-a opus activ oricărei tentative de progres în politicile europene. Fără Marea Britanie, un obstacol major spre o Uniune Europeană Federală va dispărea. Deși nimeni nu spune asta, pe la Bruxelles nu s-ar supăra nimeni dacă Marea Britanie ar rămâne în uniunea vamală a UE (similar cu Norvegia de exemplu), dar ar părăsi structurile de decizie ale UE.

Problema e că asta ar pune Marea Britanie într-o poziție mai proastă decât acum. Ca membră a UE, Marea Britanie are control asupra deciziilor din UE. Ca membră a uniunii vamale, dar în afara UE, ar avea zero putere de decizie.

Ce urmează?

Marea Britanie va fi ok indiferent dacă Brexit va avea loc sau nu. Nu îi va fi la fel de bine în afara UE ca în UE dar nu va deveni o țară săracă.

Așa cum remarca și tipul ăsta din The Guardian, Marea Britanie și Europa sunt legate una de alta fie că le convine, fie că nu. Milenii de schimburi comerciale, economice și umane nu vor înceta brusc după Brexit.

Brexit va fi doar începutul unei noi relații.




O precizare legată de știrea că mulți români nu fac față unor cheltuieli neprevăzute

Știrea e următoarea (via Hotnews):

În România mai mult de jumătate dintre persoane nu pot face față unei cheltuieli neprevăzute, peste media europeană, unde o persoană din trei (33,9%) se află în această situație în 2017, arată Eurostat, scrie Mediafax. 

Prima chestie: Hotnews e incapabil să dea un pârlit de link către sursă. Putea să dea link ori spre Mediafax ori spre Eurostat. Nu a dat nimic.

A doua chestie: Știri de genul ăsta trebuie puse în context. Contextul ar fi ăsta ?(via Eurostat)

Ceea ce vedeți mai sus e procentul din populație care riscă să fie afectată de sărăcie sau excluziune socială. Indicatorul e mai larg decât cel al persoanelor care nu fac față cheltuielilor neprevăzute, dar arată mai clar ce procent din populația României o duce prost.

Sunt două lucruri de remarcat:

  1. 35,7% din populația României are o viață de rahat, fiind afectată ori de sărăcie ori de excluziune socială. Asta înseamnă 1 din 3 oameni.
  2. Partea pozitivă însă e că procentul acesta e în scădere. Se afla la 47% în 2007 când România a aderat la UE și a scăzut până la 35,7% în 2017. O parte din această reducere se datorează emigrației, în sensul că nu apari în statistică drept sărac în România dacă te-ai mutat în altă țară. Pe de altă parte viața Românilor e mai bună în 2017 decât era în 2007, fără dubii.

Iată și situația comparativ cu UE (via Eurostat):

Așa că știri de genul ăsta cu 1 / 3 români care nu își permit să facă față cheltuielilor trebuie privit în context. Da, e nasol, suntem penultimii din UE, dar situația e mai bună acum decât era în trecut.




Eliminarea subvenției la căldură ar fi un lucru bun

În fiecare an când se lasă un pic frigul încep să curgă știrile despre subvenția de căldură. Mai întâi e știrea că se elimină, pentru că așa vor ăia răi de la Uniunea Europeană. Apoi vin știrile că subvenția se dă în continuare datorită guvernului sau a primăriei care s-au bătut că ăia răi de la UE.

În 2018 aflam că subvenția va fi acordată până în 2021 inclusiv (via Profit.ro):

Asta înseamnă că actualul sistem de subvenționare generalizată a căldurii pentru populație va mai putea fi aplicat încă 3 ierni, cu tot cu cea care vine acum, adică până în sezonul rece 2020-2021 inclusiv. 

Decizia asta vine la pachet însă cu neaplicarea legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune. Ca o paranteză e ironic cum un partid autointitulat ”social-democrat” amână o lege care s-ar aplica celor cu venituri minime.

Cu toate astea eliminarea subvenției la căldură în actuala formă ar fi o măsură bună. De ce spun asta?

Ce sunt subvențiile

Subvențiile sunt una dintre ideile economice care sună bine pe hârtie. Atunci când le pui în practică însă ceva se întâmplă și brusc nu funcționează așa cum ar trebui.

În principiu sunt două mari categorii de subvenții:

  • cele legate de preț – prețul minim garantat garantat e des întâlnită. Asta înseamnă că producătorului îi va cumpăra statul produsului la un anumit preț, dacă nu îl poate vinde pe piața liberă.
  • subvenție legată de costuri – de exemplu se acoperă o anumită parte din cheltuiala cu benzina pentru utilaje, costuri cu achiziția de echipamente etc.

Subvențiile înseamnă așadar că statul dă bani pentru a încuraja pe cineva să producă ”ceva”. Iar încurajarea aceea se face prin reducerea costurilor sau prin garantarea unui preț minim.

În cazul subvenției la căldură de exemplu statul sau primăria subvenționează producătorii de agent termic plătind o anumită sumă de bani pentru fiecare gigacalorie produsă (subvenție legată de costuri). Teoretic asta ar trebui să scadă prețul final plătit de consumatori.

Subvenția înseamnă însă bani luați de la buget. Adică banii aceia trebuie colectați prin taxe și impozite și apoi dați producătorilor. Evident că ideea de subvenție trebuie ”vândută” alegătorilor ca necesară așa că de regulă li se spune că:

  • vor scădea prețurile pentru populație (agentul termic de exemplu)
  • vom produce local, nu vom mai importa (produse alimentare cel mai des)
  • trebuie să ne protejăm producătorii noștri în fața competiției producătorilor străini

O altă chestie de reținut e că, de regulă, banii de subvenții sunt acordați fără să existe un control efectiv asupra calității bunului rezultat. Rezultatul e că se produce ”mult”, dar nu neapărat și ”bine”.

Și cu toate astea mai toate țările dezvoltate oferă subvenții sub o formă sau alta, de la Uniunea Europeană, până la Statele Unite și China. De ce? Pentru că din punct de vedere politic tot timpul se va găsi cineva care să promită subvenții. Iar eliminarea lor, de multe ori, echivalează cu sinuciderea politică.

Un munte de unt

Cele mai des întâlnite și consistente subvenții din UE de exemplu sunt cele acordate pentru agricultură. Fermierii din UE primesc bani pentru a crește vite, oi, anumite tipuri de culturi și așa mai departe. Același lucru se întâmplă și în SUA, China sau alte părți ale lumii cu produsele agricole.

Ei ca să înțelegeți ce spun prin ”se produce mult și nu neapărat bine” am să vă dau un exemplu. În anii 80 din cauza faptului că UE dădea subvenții masive producătorilor de lactate a apărut un fenomen bizar numit ”muntele de unt”.

Imediat după al Doilea Război Mondial Europa era în ruine (la propriu). Au fost ani grei de foamete (inclusiv în România). Pentru a sprijini producția de produse lactate, spre exemplu statele europene din vest au acordat subvenții producătorilor sub forma unui preț garantat (vezi mai sus definiția).

Producția a crescut evident, doar că, așa cum ziceam mai sus, subvențiile sunt greu de eliminat. Așa că în anii 80 se ajunsese la o situație bizară în care producția depășea cu mult cererea de pe piață iar țările UE nu mai aveau spațiu pentru a depozita untul și brânza cumpărate de la producători. Statul era obligat să cumpere aceste produse de la producători dacă aceștia nu le puteau vinde. Evident că producătorilor le convenea, pentru că ei făceau un profit și atunci când statul cumpăra produsele. Cheltuielile cu achiziția și depozitarea produselor astea ajunseseră la niște dimensiune greu de imaginat în anii 80, de unde și expresia de ”munte de unt” depozitat în magaziile statului.

Mai multe informații despre chestia asta pe Wikipedia sau New York Times.

Care e ideea aici: subvenția schimbă comportamentul agenților economici și poate duce la situații iraționale. Ca fapt divers, în loc să se elimine subvenția asta (chestie greu de făcut politic) s-a mers pe o soluție și mai intervenționistă: cotele de producție. Practic, fiecare stat primea dreptul de a produce o anumită cantitate de bunuri subvenționată. Restul nu se mai subvenționa. O soluție bizară din punct de vedere economic, dar eficientă din punct de vedere politic.

Subvenția la căldură și sărăcia

Ei bine revenim la subvenția de căldură. Ziceam mai sus că statul dă niște bani producătorului pentru fiecare gigacalorie produsă. Teoretic asta ar trebui să conducă la o scădere a prețului la care gigacaloria e vândută consumatorului final. Ori chestia asta e un lucru bun dacă ne gândim la oamenii săraci, care altfel ar îngheța în apartamente.

Sunt mai multe probleme cu tipul ăsta de logică însă.

În primul rând nu toți oamenii care sunt racordați la rețeaua centralizată de distribuție a căldurii (adică la RADET) sunt săraci. Sunt oameni care locuiesc în apartamente mari în zone centrale ale orașelor. Se poate spune despre cineva care stă într-un apartament cu 3 camere la Unirii, în București, că e sarac?

Cu toate astea el beneficiază de subvenția de căldură mai mult decât un amărât care stă într-o garsonieră în Berceni. Statul nu dă bani RADET-ului în funcție de cine consumă. Indiferent dacă persoana care consumă căldura e bogat sau sărac el beneficiază de preț subvenționat. Ori asta nu prea are sens.

Gândiți-vă că e ca și cum guvernul ar da 1.000 de lei fiecărui cetățean din România cu scopul de a combate sărăcia. Banii vor fi bineveniți, dar are sens să îi dăm 1.000 de lei lui Ion Țiriac? Sau unui director de bancă? Ei nu sunt săraci. Și totuși fix asta face subvenția la căldură: dă bani unor oameni care își permit oricum să plătească prețul, fără ajutor de la stat.

Faza e că UE ne tot zice de prin 2007 să nu mai dăm bani pentru a subvenționa prețul gigacaloriei plătite de RADET. Mai bine dăm bani DOAR oamenilor săraci care chiar nu pot plăti singuri cheltuiala cu căldura. Tocmai de aceea legea privind subvențiile de căldură vine la pachet cu o lege care se referă la protecția socială. Dar pe care PSD nu o agrează din varii motive.

Stimulente

Trecând peste aspectul social, subvenția crează și probleme economice pentru că acționează ca un stimulent economic. Și la fel ca orice alt stimulent va muta resurse economice într-o direcție care nu e neapărat conformă cu poziția pieței sau interesul public.

Caz concret: în România subvenția la căldură se acordă prin plata unei sume raportat la cantitatea de căldură produsă (adică pe gigacalorie).

Care e însă marea problemă a rețelelor de încălzire centralizate din România?

Producția? Nu! Distribuția!

Mai toată lumea care a stat la bloc în anii 90 sau 2000 își aduce aminte cum afara era frig, dar caloriferele erau departe de a fi calde. De ce? ”Pierderi din rețea” ni se spunea. Adică degeaba se producea căldură dacă mare parte din ea se pierdea pe drum și la noi în calorifere ajungea apă călâie.

Sunt multe explicații pentru situația asta managementul defectuos fiind cel mai des menționată. Dar cu toate asta un factor important, dar mai puțin amintit era faptul  că subvenția se acorda pe gigacalorie produsă, nu pe gigacaloria care ajungea la consumator.

RADET nu a fost mult timp interesată așadar de distribuție pentru că primea subvenție în funcție de producție, indiferent dacă ajungea sau nu căldura în casele oamenilor.

Lucrurile au început să se schimbe abia odată cu introducerea repartitoarelor de căldură pe apartament.

Când au apărut repartitoarele, acestea au mutat pierderile din rețea înapoi la distribuitor. Înainte de repartitoare însă nu există motivație economică de a face ceva legat de pierderile din rețea pentru că subvenția era calculată la gigacalorie produsă, nu la cea consumată de clienți.

De aici problemele RADET, de aia nu s-a investit în distribuție (mă rog, pe lângă incompetență și corupție).

Concluzii

Așadar subvenția pentru căldură nu are sens din punct de vedere economic pentru că:

  • Nu îi ajută foarte mult pe cei săraci. Sunt mulți oameni care își permit să plătească gigacaloria, dar care beneficiază de scutire. Banii lor pot fi folosiți pentru a acoperi o parte mai mare din costul încălzirii pentru cei săraci.
  • Duce la un comportament ineficient pentru că producătorul primește bani pentru a produce, nu în funcție de ce ajunge la client pentru că subvenția se oferă pe gigacalorie produsă, nu consumată. Producătorul nu e foarte interesat de ce se pierde, el primește bani în funcție de ce produce.

Poza din cover: Felix König [GFDL (http://www.gnu.org/copyleft/fdl.html) or CC BY-SA 3.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)], via Wikimedia Commons




Ce e în noul acord privind Brexit

Brexit a fost întotdeauna un subiect controversat în UK, dar mai mereu felul în care va arăta a fost motiv de speculații. Acum însă avem o propunere concretă de acord între Marea Britanie și UE.

Unde s-au blocat negocierile de Brexit

Ultimele luni au  fost marcate de foarte multe discuții și contradicții între Marea Britanie și Uniunea Europeană pe multiple teme. Niciuna nu a fost însă mai dureroasă decât problema graniței irlandeze, despre care am mai scris. Ce ziceam atunci e că granița dintre Irlanda de Nord și Irlanda trebuie să rămână deschisă, altfel pacea semnată sub acordul numit ”Good Friday” riscă să dispară. Dar Irlanda de Nord face parte din Marea Britanie, în timp ce Irlanda face parte din UE. Nu poți scoate Marea Britanie din UE și să permiți bunurile să treacă libere granița pentru că Marea Britania ar beneficia de un imens avantaj față de alte țări.

Ei bine, după votul de la referendum de Brexit. Theresa May și cabinetul ei au promis că nu va fi reintrodusă o graniță între Irlanda de Nord și Irlanda. Dar nici UE nu vrea să permită Marii Britanii să se folosească de granița liberă pentru a face comerț nestingherită deși iese din Uniune.

Pentru a rezolva problema asta, Theresa May a venit la un moment dat cu o propunere numită ”the Checkers plan”. Planul ăsta spunea că Marea Britanie va ieși din UE cu tot cu Irlanda de Nord, dar va lăsa granița deschisă. Și ca să rezolve problema graniției și bunurilor și oamenilor ce tranzitează a venit cu niște idei fără prea multe detalii despre un sistem informatic foarte avansat (pe bază de AI bineînțeles) care să analizeze mișcările de bunuri și oameni.

Nimeni nu a crezut că planul e fezabil, nici britanicii, nici europenii care au spus un rapid și vehement: ”Nu mulțumim, nu putem accepta așa ceva”. The Checkers plan a fost propus undeva prin Iulie 2018 și de atunci lucrurile rămăseseră în pom.

Ce zice noul acord privind Brexitul

Noua propunere are meritul de a fi fost discutată și agreată cu UE. Nu există așadar un risc mare de a fi respinsă de partea europeană.

La momentul la care scriu rândurile astea acordul propus (care se spune că are în jur de 500 de pagini) nu a fost publicat ci doar circulat în privat la nivel politic. Totuși o serie de detalii au fost date publicității. Cele mai importante chestii ar fi următoarele (via BBC):

  1. Cetățenii UE din Marea Britanie vor putea locui și munci nestingheriți în Marea Britanie. Asta e o chestie stranie așa cum remarcă și BBC, pentru că acesta a fost unul din motivele de bază ale deciziei de a părăsi UE. Și totuși Marea Britanie nu va recăpăta imediat controlul asupra politicii de imigrație ci gradual.
  2. Va exista o perioadă de tranziție de 21 de luni între data la care e declanșat Brexitul și când va produce efectiv efecte. Rezultatul aici va fi că părăsirea efectivă a UE se va realiza în ianuarie 2021. În perioada asta lucrurile rămân exact așa cum sunt acum iar negocierile vor continua în perioada asta pentru că trebuie stabilit cum va funcționa efectiv colaborarea între Marea Britanie și UE pe probleme economice (mișcarea bunurilor, tarife, taxarea operațiunilor etc.), dar și criminale (acces la bazele de date ale UE, acces la acorduri de extrădare etc.)
  3. Marea Britanie e de acord să plătească 39 de miliarde de euro odată cu părăsirea UE.

Ținem legătura pe mail?

Dacă ți-a plăcut articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Cum rămâne însă cu problema graniței irlandeze?

Asta e problema cea mai mare din câte se pare cu acordul: va exista un așa numit ”Irish Backstop”. Irish Backstop-ul e un concept interesant adus în discuție de mai multe ori, dar vehement refuzat de britanici (până acum).

El presupune ca Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală a UE și astfel granița cu Irlanda poate rămâne deschisă. Dar dacă restul Marii Britanii iese din uniunea vamală și Irlanda de Nord atunci britanicilor le e teamă că Irlanda de Nord se va rupe de restul țării și se va uni cu Irlanda. Scriam despre chestia asta într-un articol separat, când ziceam că:

Dacă Marea Britanie va ieși din Piața Unică, dar Irlanda de Nord va rămâne, atunci acea graniță lipsă va fi calul troian care poate rupe Irlanda de Nord de Marea Britanie. De ce spun asta? Pentru că Irlanda de Nord este deja foarte integrată în economia insulei Irlanda. Dacă propunerea ar fi acceptată și s-ar institui controale de frontieră la intrarea bunurilor din restul Marii Britanii în Irlanda de Nord, dar fără să existe o graniță între Irlanda de Nord și Irlanda, atunci integrarea economică a celor două părți ale insulei va crește și mai mult.
Mai mult, e posibil ca multe companii britanice să se folosească de Irlanda de Nord pentru a putea avea acces în continuare la Piața Unică, chestie care ar impulsiona și mai tare economia insulei Irlanda.
Integrarea economică e calul troian aici: cu cât comerțul dintre cele două părți ale insulei e mai intens, cu atât cele două părți ale insulei se comportă ca o uniune iar influența Londrei asupra Irlandei de Nord scade din punct de vedere politic, iar Uniunea Europeană știe chestia asta și se poate folosi foarte abil de ea pentru a negocia cu Marea Britanie.
Inițial Irish Backstop-ul a fost respins de britanici, dar se pare că și-au schimbat un pic părerea deși felul în care va fi implementat nu e foarte clar. BBC zice așa:
  • Dacă Marea Britanie și UE nu ajung la un acord până în 2021 atunci întreaga țară (adică toată Marea Britanie, nu doar Irlanda de Nord) rămâne într-o uniunea vamală cu UE. În felul ăsta Marea Britanie evită problema calului troian de care vorbeam mai sus. În același timp însă asta înseamnă că Marea Britanie nu părăsește complet UE, pentru că va rămâne în uniunea vamală a UE. Treaba asta e similară dacă vreți cu regimul pe care îl are Norvegia cu UE, care nu e membră UE, dar face parte din uniunea vamală a UE. Pentru privilegiul acesta însă Norvegia plătește anual bani către UE, la fel cum ar trebui să facă și britanicii aparent.
  • Vor exista însă controale ale anumitor tipuri de bunuri trimise către Irlanda de Nord din restul Marii Britanii. Asta înseamnă că uniunea vamală de care vorbeam mai sus nu va fi chiar una completă. Rămâne de văzut însă care vor fi acele tipuri de bunuri și care va fi impactul economic al acestei măsuri.

Așadar Irish Backstop-ul agreat de Marea Britanie și UE pare să fie un hibrid între ce au vrut europenii și ce au vrut britanicii.

Care sunt șansele să fie acceptat?

Acordul cu UE negociat de May trebuie să obțină și aprobarea Parlamentului pentru a se putea aplica. Asta înseamnă că trebuie să aibă ok-ul:

  • propriului partid,
  • al partenerilor de coaliție (DUP) și
  • probabil al altor parlamentari din opoziție.

Trebuie spus în primul rând că doi miniștri din cabinetul Theresey May (amândoi pro-Leave) au demisionat imediat după ce anunțul privind acordul a fost făcut conform BBC. Cu toate astea se pare că Theresa May a obținut sprijinul cabinetului ei pentru acord. Cabinetul ei e de fapt guvernul Marii Britanii. Asta nu înseamnă însă automat că și restul partidului va fi de acord cu acordul.

În momentul de față Theresa May guvernează Marea Britanie prin intermediul unei coaliții formate din partidului ei (Conservatorii britanici) plus Democratic Unionist Party (DUP), un partid din Irlanda de Nord care se opune uniunii Irlandei cu Irlanda de Nord.

Prima reacție din partea DUP a fost una de respingere a draftului. De ce? Din cauza Irish Backstop-ului și a temerii că va rupe Irlanda de Nord de Marea Britanie (via BBC):

DUP leader Arlene Foster has said her party will „not be able to support” Theresa May’s latest proposals aimed at resolving the Brexit deadlock.

The party accused the PM of breaking promises over plans to avoid a hard border between Northern Ireland and the Republic of Ireland.

E posibil ca o parte din parlamentarii celorlalte partide (Labouriștii, Liberal-Democrați etc.) să susțină propunerea în cazul unui vot. Momentan însă, documentul nu a fost circulat între partidele din opoziție. Prin urmare reacțiile lor sunt momentan reținute.

Rămâne de văzut dacă va fi nevoie sau nu de voturile celor din DUP.

Care sunt deci șansele ca un astfel de acord să fie acceptat? Momentan aș zice 50/50, pentru că prea puțină lume știe cum arată efectiv propunerea. Cu cât ne apropiem mai mult de martie 2019 (când are loc Brexitul) șansele ca acordul să treacă cresc. De ce?

Pentru că alternativa ar fi un ”hard Brexit”, adică o ieșire dezordonată din UE, care ar fi dezastruoasă atât pentru UE cât și pentru Marea Britanie.




Cea mai mare greșeală a UE e că își plătește dușmanii

E o modă în ultimii ani în Europa: să fii anti-UE, dar să iei bani de la ei.

Ungaria lui Viktor Orban și Polonia lui Kaczynski sunt țări campioane la atras bani de la UE, dar guvernele lor o ard la modul anti-UE, vor dizolvarea Uniunii sau reducerea ei la o uniune vamală și alte minuni de genul.

În Marea Britanie Boris Johnson, unul din cei mai mari opozanți ai Uniunii Europene și unul din oamenii care au condus campania Brexit a locuit la Bruxelles în copilărie, atunci când tatăl său a lucrat la Comisia Europeană acolo.

Nigel Farage, o altă figură proeminentă a campaniei ”Leave” care a dus la Brexit, a fost membru al Parlamentului European, din partea partidului UKIP, partid a cărei unică ideologie era să scoată UK-ul din Uniune. Și ca să fie treaba faină până la capăt Farage, alături de 6 alți colegi sunt investigați pentru deturnare de bani europeni plătiți de Parlamentul European către cabinetele lor. Practic au criticat UE, dar nu s-au sfiit să ia bani de la Parlamentul European, ba chiar mai mulți decât era cazul pentru că și-au angajat rude în posturi de asistenți.

Credeați că exemplele astea se opresc la țări eurosceptice? Nu, România face lucruri similare. Iată ce zice Traian Ungureanu, un europarlamentar al PNL, de pe listele PDL despre recentele alegeri italiene și Uniunea Europeană (via Adevărul):

Trebuie înţeles, în acest punct, că splendidul super-proiect euro e acea calamitate care deşertifică Sudul Europei şi irigă lumea germanică.

Întâmplător domnul europarlamentar primește salariul în euro, în parte și de la contribuabili germani.

Parlamentari, birocraţi ai Comisiei Europene şi, evident, miniştri francezi luminaţi vorbesc fără jenă de instaurarea unei echipe de control la Roma. 

Deci un europarlamentar zice de parlamentarii din care face și el parte că vor să instaureze o echipă de control la Roma. Cum vine asta?

În fond, Italia a fost îngenunchiată de 20 de ani de monedă euro şi de administraţia unei elite afiliate cultului UE. 

Hai că e bună asta, să-i spună cineva lui Berlusconi, fost prim ministru al Italiei că un europarlamentar român l-a făcut afiliat cultului UE, vă rog.

Confortul elitelor, nevoile Germaniei şi serviciul ideologiei unice a UE coincid şi sînt prea scumpe. Exorbitante. În preţ, intră libertatea de gîndire şi democraţia. Curînd, vom vedea în Marea Britanie, acea ţară norocoasă şi decisă care a reuşit să scape prima din sistem. 

Deci UE e nașpa, UK a făcut bine că a ieșit din UE. Lasă dracu faptul că mai toată lumea regretă decizia pe aici, domnul Ungureanu știe că e de bine ce a făcut UK-ul pentru că…uite așa, de aia!

Al patrulea atac ideologic asupra libertăţii occidentale a reuşit. După iluminism, nazism şi comunism, progresismul liberal-socialist a pus capăt definiţiei populare a democraţiei. Operaţia a izbutit pentru că a îmbrăcat perfect iluzia binelui universal şi nerefuzabil. Lecţia sîngeroasă a secolului XX i-a învăţat pe adepţii noului socialism global că violenţa e contra-productivă. Birocraţia şi multiplicarea drepturilor private produc o sclavie desăvîrşită şi consimţită.

Adică oameni buni, iluminismul e la fel de periculos ca nazismul și comunismul, da? Iluminismul înseamnă Isaac Newton, Denis Diderot, Jean Jacque Rousseau, Voltaire, Montesquieu, Immanuel Kant și mulți alții care au împins umanitatea înainte. Dar pentru domnul Traian Ungureanu Iluminismul e egal cu nazismul și comunismul, care au dus direct la moartea a zeci de milioane de oameni.

Practic omul îi pune pe Newton, Rousseau și Voltaire la egalitate cu Hitler și Stalin!

Mai mult, e membru PNL în prezent și spune că liberal socialismul e la fel de rău ca nazismul! Un liberal zice că doctrina sa și a colegilor săi e la fel de rea ca nazismul, pe bani UE!

Cine e Traian Ungureanu? CV-ul lui zice că e fost jurnalist ajuns europarlamentar. Nu îmi e clar sincer ce anume îl recomandă pentru postul acesta, dar cert e că e europarlamentar și critică Uniunea Europeană, deși nu are nici un fel de reținere să ia bani frumoși de acolo.

Iar domnul Ungureanu nu e genul care să aibă ceva împotriva politicii economice a UE ci e și fan Viktor Orban:

Democraţia nu e luată cu asalt de Orban, ci de fanatismul aparent rezonabil al detractorilor lui.

Adică ce face Liviu Dragnea e nașpa și democrația suferă din cauza asta zice domnul Ungureanu în Parlamentul European. Dar când o face Orban în Ungaria e ok, nu e nimic nedemocratic în asta.

Și aici ajungem la una dintre slăbiciunile UE: dă bani oamenilor care o critică și o vor dispărută. 

Ce nu înțeleg oamenii aceștia e că UE nu e o vacă de muls. Nu e un loc de unde iei bani (mă rog, noi nici la asta nu suntem buni) și atât. Dacă tu îți distrugi finanțele publice în țară creezi o problemă în tot UE-ul, de asta e nevoie de reguli pentru toată lumea. Iar Italia și România știau asta când s-au băgat în UE. A fi în afara UE nu e pur și simplu o opțiune pentru că nu poți face tot ce te taie capul, dar să rămâi și membru.

Ce mă enervează pe mine e că UE plătește oameni pentru a o distruge. E trist și deprimant. Dar și mai trist și deprimant e că Traian Ungureanu e în tabăra anti-PSD și va fi unul din oamenii care vor lua decizii politice după ce PSD va ieși de la putere. Sau, la fel de rău, e deja unul din oamenii care reprezintă România în Parlamentul European, acolo unde am avut membri iluștri precum Elena Băsescu, Viorica Dăncilă sau Maria Grapini.




România e fruntașă în UE la infringementuri

Comisia Europeană a publicat o listă de cazuri de infringement deschise împotriva țărilor membre. Nimic nou în treaba asta, periodic se publică câte o listă din asta. Problema pentru noi însă e că această listă menționează România de suficient de multe ori încât să mă facă să mă întreb dacă mai muncește cineva în instituțiile care conduc țara asta.

Bine, având în vedere cât de repede se schimbă guvernele la București probabil ar trebui să mă mir că nu avem mai multe infringementuri.

Ce e o procedură de infringement?

Înainte de a vă da lista cu restanțe haideți să vă explic mai întâi ce e procedura asta de infringement.

Din momentul în care România a devenit membră a Uniunii Europene și-a asumat obligația de a respecta legislația europeană în anumite domenii de activitate. Legislația europeană e construită pe sistemul aplicării unor principii, lăsând la latitudinea țărilor membre să implementeze acele principii așa cum cred ele mai bine.

De exemplu legislația europeană obligă România (și restul statelor membre) să impoziteze tutunul vândut populației pentru că e dăunător sănătății. Legislația aceea însă nu spune și cu cât. Tocmai de aceea un pachet de țigări în România costă 16 – 18 lei, în timp ce în Marea Britanie costă 12 – 13 lire (adică de 4 – 5 ori mai mult).

Dacă România nu ar impozita deloc țigările sau ar veni cu niște excepții dubioase de la impozitare pentru unele țigări, atunci Comisia Europeană (instituția care urmărește aplicarea legislației în UE) ar deschide o procedură de infringement împotriva României. Exemplul cu țigările e doar atât, un exemplu, vom vedea mai jos ce probleme sunt în prezent.

Procedura e destul de lungă, având mai multe etape și o puteți consulta aici (link în engleză). În esență acea procedura începe cu o notificare, adică i se spune țării că nu e ok ce face și ar trebui să remedieze ceva-ul acela. Dacă țara aceea nu face nimic sau prea puțin, atunci i se dă un termen și i se cer măsuri. Dacă nici atunci nu se întâmplă nimic atunci se deschide un caz la Curtea Europeană de Justiție și, în cazuri extreme țara aceea riscă să plătească penalități financiare către UE (adică bani mulți).


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Unde avem probleme 

E normal ca o țară să apară ocazional pe lista asta. Dacă citiți comunicatul veți vedea inclusiv țări mari gen Franța sau Germania. Asta nu e neapărat o chestie gravă. Ce e nasol însă e că România apare mult prea des acolo. Iată probleme pe care s-a dispus începerea procedurii de infringement:

  1. Energie: România nu are proceduri pentru situația în care apar șocuri petroliere. Adică dacă mâine începe un război între Iran și Arabia Saudită și exportul global de petrol scade considerabil, România, la fel ca alte state europene va fi lovită puternic. Uniunea Europeană a cerut statelor membre să creeze proceduri care să spună foarte clar ce e de făcut în astfel de situații de criză astfel încât țările membre să nu fie luate prin surprindere. Ei bine România nu are acele proceduri și aparent nici stocuri prea grozave. Ba mai mult, legislația românească descurajează companiile private din a ține astfel de stocuri. Chestia asta e, dacă vreți, un bine forțat , UE gândindu-se cum să facă să protejeze România în cazul unor probleme pe piața de petrol. României în schimb nu prea îi pasă și nu prea vrea sau nu poate să își facă acele proceduri. Îmi și imaginez acum felul în care vor arunca vina unii pe alții politicienii români în cazul în care așa ceva chiar se întâmplă. Și încă o treabă, România e aparent singura atenționată pe problema asta.
  2. Piețe financiare: România, alături de ceva mai multe țări de data asta e codașă la implementarea unor reglementări privind piața financiară cunoscute între specialiști drept MiFID II. Financial Times are un articol bun despre MiFID II și de ce e atât de importantă directiva asta pentru piețele financiare. Măsurile acestea au fost adoptate în contextul în care criza financiară mondială din deceniul trecut a arătat cât de multe operațiuni financiare nu erau acoperite de legislația din domeniul și implicit nu ofereau nici un fel de protecție oamenilor care aveau bani investiți în diverse instrumente financiare. Când zic oameni nu mă refer la mega bogătași ci mai ales la fonduri de pensii, fonduri de asigurări și alte fonduri de investiții similare care ajunseseră să investească banii de pensii sau economii în chestii foarte dubioase. Dar aparent România nu e teribil de interesată de a proteja economiile populației.
  3. Infrastructură pentru combustibili alternativi: Știți ce e încălzirea globală bănuiesc și cât de nasol e când te trezești cu o tornadă în mijlocul Bărăganului. UE vrea ca țările membre să dezvolte infrastructură pentru combustibili alternativi, adică pentru altceva decât benzină și motorină și a încuraja cetățenii să facă trecerea spre combustibili cu un impact mai mic asupra mediului. România și Malta sunt țările nu au făcut aproape nimic în sensul ăsta.
  4. Siguranța vehiculelor rutiere: România are de două ori mai multe accidente rutiere decât media UE. Aici e vorba despre legislația privind inspecția tehnică periodică și siguranța autovehiculelor în trafic. România, alături de alte țări nu a fost capabilă să pregătească legislația care să modifice o serie de parametrii privind siguranța acestor mașini. De ce îi pasă UE-ului de mașinile românilor? Pentru că te poți urca într-o mașină românească verificată prost și apoi provoca un accident în Germania din cauza asta. Toate mașinile din UE ar trebui să respecte aceiași parametrii de siguranță zice UE. Nouă nu ne prea pasă! pare să zică România.
  5. Dimensiunea vehiculelor grele din trafic: Aici e vorba despre oferirea unor stimulente pentru acele vehicule grele (camioane de exemplu) aflate în trafic, dar care folosesc combustibili alternativi (adică nu poluează la fel de mult) ori au o aerodinamică mai bună. Practic, poți face camioane mai mari și mai grele dacă le faci să polueze mai puțin sau le faci mai aerodinamice (asta înseamnă că folosesc mai puțin combustibil la drumuri lungi). Dar din nou, României nu prea îi pasă de chestiile astea, după care vom auzi oameni cum se plâng că tirurile ungurilor sunt mai mari și încape mai multă marfă, iar pe noi nu ne lasă UE să le facem la fel. Ba da, ne lasă, dar nu vrem noi.

Ce înseamnă chestiile astea?

Toate aceste proceduri de infringement ne arată cât de bine își fac treaba cei care conduc țara acum și cei care au condus țara în ultimii 2-3 ani. Chestiile de mai sus nu sunt absurde sau nedrepte și ar avantaja cetățenii români și business-urile românești. Dar în timp ce vecinii noștri își văd de treabă și implementează legislația UE, oamenii care guvernează România schimbă al 3-lea guvern într-un an. Credeți că oamenilor din guvern le va păsa de directiva X sau Y a UE-ului știind că s-ar putea să nu mai ocupe acel post peste 6 luni?

Țara asta mai e guvernată de cineva până la urmă?




Brexit update – De ce alegeri anticipate

Ieri Theresa May a anunțat că vrea alegeri anticipate deși anterior o ținea sus și tare că nu vrea alegeri anticipate. Mai jos câte explicații punctuale sub formă de Q&A:

Q: De ce a vrut să facă asta deși susținuse în mod repetat că nu vor avea loc alegeri anticipate?

A: Pentru că avea nevoie de liniște și voturi pentru a activa clauza de ieșire din UE.

Q: De ce face asta acum?

A: Pentru că este în cel mai bun moment posibil pentru ea și partidul ei de a încerca să câștige mai multă putere și să forțeze o majoritate absolută în ambele camere ale parlamentului, chestie care îi lipsește în prezent.

Q: Cât de bine stă partidul (Tory) Theresei May în sondaje?

A: Mai bine decât în ultimii ani în general și mai bine decât la alegerile anterioare conform sondajelor de opinie realizate în ultimele zile.

Q: Ce se întâmplă dacă Theresa May și partidul ei câștigă?

A: Atunci va putea negocia așa cum vrea ea și partidul cu Uniunea Europeană, fără să o mai deranjeze labouriștii. Prioritatea partidului ei, istoric vorbind au fost taxele mici pentru cei bogați, poziții cât mai bune pentru companii pe piață în detrimentul oamenilor sau al mediului. Posibil ca persoanele aflate în UK, dar cetățeni ai altor state din UE să fie folosiți ca monedă de șantaj în cazul în care câștigă alegerilor.

Q: Dar dacă se ajunge la o situație similară ca număr de locuri în Parlament?

A: Atunci lucrurile vor continua în aceeași manieră ca până acum și ori de câte ori ceva nu va merge bine în negocieri Theresa May va putea da vina pe opoziție că îi pune bețe în roate.

Q: Ce se întâmplă dacă Theresa May și partidul ei pierd alegerile?

A: Tocmai aici e frumusețea situației, dacă, în ipoteza puțin probabilă în care Tory și Theresa May pierd alegerile, va putea să se spele pe mâini de toată situația și să critice de pe bancă. Procesul de părăsire a UE e ireversibil deci va putea să îi critice pe alții pentru haosul creat de partidul ei și să câștige voturi așa.

Q: Nu vor fi și consecințe negative ca urmare a alegerilor anticipate?

A: Da, vor fi, și încă unele urâte. Autoritățile din UK sunt în degringoladă în momentul de față pentru că nu există un plan pentru Brexit. Sunt atât de multe lucruri de făcut și nimeni nu pare să știe de unde ar trebui început. În plus legislația europeană e atât de bine legată cu cea britanică încât în unele cazuri fie totul va rămâne la fel fie trebuie rescrisă legislația de la zero.

O altă problemă mare e că se vor pierde luni prețioase pentru a pregăti negocierile. Nimeni nu va vrea să negocieze cu britanicii până nu va fi clar cine va fi noul partid la putere. Asta înseamnă că până la alegerile anticipate orice negocieri sunt excluse.

Mai mult, nici echipele de negociere nu vor putea fi stabilite pentru că ele vor depinde cine va fi în fruntea guvernului. Echipele vor ptuea fi făcute deci abia după alegeri și va dura probabil ceva timp (alte luni) până vor avea membrii clar stabiliți și, mai important subiectele de negociere și strategia. Termenul de 2 ani de ieșire pare mult prea optimist și va fi mai mult ca sigur depășit.

Apoi mai e vorba și de precedentul creat. Theresa May s-a opus unui nou referendum scoțian spunând că UK trebuie să se concentreze pe negocierile cu UE. Brusc negocierile cu UE nu mai sunt atât de importante, ceea ce poate însemna cale liberă pentru un nou referendum în Scoția.

Concluzie

Alegerile vor însemna probabil un mare câștig politic pentru Theresa May și partidul ei, dar UK va avea de suferit din cauza lor, indiferent cine câștigă.


Ținem legătura pe mail?

Dacă ți-a plăcut articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]