1

De ce partidele de stânga nu reușesc să mai ajungă la putere

E un pic de deranj prin rândul progresiștilor și a oamenilor de stânga din Marea Britanie vis-a-vis de performanța lui Keir Starmer, actualul șef al Partidului Laburist. Au fost recent alegeri în câteva localități între care și unele deținute în mod tradițional de Labour. Hartlepool spre exemplu a trimis reprezentanți Labour în Parlament din 1967, dar de data asta scaunul de parlamentar a revenit Partidului Conservator.

Dacă nu ați urmărit viața politică a englezilor atunci ar trebui să știți că Partidul Labourist e considerat de centru stânga în timp ce Partidul Conservator e de centru dreapta.

Asta e echivalent dacă vreți cu Sibiul fiind câștigat de PSD în materie de simbolistică. Dacă vă interesează subiectul vă recomand episodul de mai jos din podcastul Westminster Insider de la Politico.

Altceva m-a interesat pe mine însă. În cadrul acestor alegeri parlamentare parțiale Labour a câștigat voturi în rândul electoratului tânăr din mediul urban, dar a pierdut electorat în zonele industriale ale Angliei, așa numitul ”Red Wall Labour”. Altfel spus, Partidul Labourist, partid al cărui electorat tradițional sunt muncitorii, pierde voturi fix în inima industrială a Angliei în defavoarea Partidului Conservator, tradițional partid al mediului de afaceri și oamenilor cu bani.

Chestia asta nu e neapărat nouă, e ceva ce se întâmplă în Europa de Vest și America de Nord de foarte mult timp. Partidele social-democrate (gen Labour) pierd de prin anii 80 teren continuu în ceea ce obișnuia să fie electoratul lor tradițional, adică muncitorii. Motivele sunt foarte complexe și s-au scris (și se vor mai scrie) multe cărți pe tema asta. Un motiv important însă e faptul că industria a fost mutată în mare parte în alte părți ale lumii.

Până în 2004 destinația nr. 1 era Asia, acolo unde China și India și-au construit capacități industriale impresionante pe baza transferului de tehnologie și fonduri din Europa. Din 2004 o parte din industria Europei Vestice a început să meargă spre Europa de Est, inclusiv în țări precum România.

Toată treaba asta a făcut ca partidele al căror electorat principal era reprezentat de muncitori să se trezească cu bază electorală în scădere. Ca să suplinească această pierdere partidele de stânga au început să se îndrepte din ce în ce mai mult spre centru și unele din ele chiar spre dreapta. Labour a făcut asta sub Tony Blair cel care a reușit să câștige două mandate pentru partidul său deși incursiunea partidului spre centru-dreapta este și astăzi considerată un gest controversat.

În România ceva similar s-a întâmplat sub Victor Ponta, cel care a dus PSD-ul spre centru dreapta iar apoi sub Liviu Dragnea care și el a împins partidul spre dreapta.

Problema e că un partid de stânga sau centru stânga poate merge spre centru sau centru dreapta până la un punct. Dincolo de acel punct riscă să își alieneze electoratul tradițional. Cam asta s-a întâmplat cu Labour care și-a atins limitele extinderii spre centru – dreapta sub Blair.

Ce vă povestesc eu mai sus s-a întâmplat cam în toatele statele Vest – Europene cu variațiuni și diferențe în timp, dar tendința e clară.

Minoritățile și agenda verde

Una dintre metodele prin care partidele de stânga și centru stânga au încercat să recâștige terenul pierdut a fost prin susținerea unor teme progresiste. Dacă partidele social-democrate din trecut erau foarte conservatoare, în prezent multe dintre ele sunt sunt (cel puțin la nivel declarativ):

  • pro LGBT,
  • pro minorități religioase
  • pro minorități etnice
  • pro drepturi reproductive pentru femei
  • pro mediu (mai ales pe tema încâlzirii globale).

Astea sunt doar câteva din temele progresiste abordate, dar în funcție de țară se pot adăuga și altele sau scoate din ele.

Temele de mai sus rezonează cu electoratul tânăr, dar nu sunt întotdeauna cu electoratul tradițional al acestor partide, care e ceva mai conservator în materie de astfel de teme.

Încercând să câștige voturile pierdute din dispariția muncitorilor din uzină, partidele de stânga și centru stânga au ajuns să se confrunte cu o problemă existențială: nu pot fi și progresiste și să rămână relevante cu electoratul lor tradițional. Iar partidele de dreapta au înțeles problema și au încercat să muște puternic din acest electorat mai în vârstă al partidelor de stânga.

Tendința asta e vizibilă în Statele Unite unde Trump a reușit să câștige voturi numeroase în zonele industriale ale Americii, loc care tradițional vota Democrat. În UK Conservatorii au reușit să muște zdravăn din Red Wall-ul Laburist.

Aici se leagă lucrurile și cu agenda verde și încălzirea globală. Zonele industriale au fost puternic afectate de mutarea producției spre China, iar măsurile luate pentru a limita încălzirea globală vor bate ultimul cui în sicriul acestor zone. ”În locul lor vor apărea alte locuri de muncă, în alte industrii” vor spune mulți.

Da, corect, dar acele locuri de muncă nu vor fi în zonele industriale actuale iar oamenii care vor lucra acele meserii vor fi alții, nu cei care își pierd locurile de muncă acum. Recalificare? Sună bine pe hârtie, dar câți IT-iști din Valea Jiului știți? Câți ingineri care lucrează cu panouri solare și eoliene au lucrat înainte în mină?

Iar oamenii din aceste zone industriale știu treaba asta. Cum partidul care le reprezenta interesele în mod tradițional acum susține tranziția spre o economie verde ei se vor orienta politic spre acel partid care promite că le va proteja locurile de muncă, adică dreapta conservatoare reprezentată de Republicani în SUA și Torry în UK.

E posibil să asistăm în 10 – 15 ani la un schimb complet de electorat, în care Partidul Conservator britanic și Republicanii americani să devină partidul zonelor industriale în timp ce Labour-ul britanic și Democrații americani să devină partidul progresiștilor, al mediului de afaceri și al zonelor urbane bogate.

Ca o paranteză, în mod ironic dacă o astfel de schimbare ar avea loc atunci am asista în sfârșit la o aliniere a partidelor conservatoare în sectorul electoratului care e într-adevăr conservator. Un partid conservator pro-business (cum era Partidul Republican anterior lui Trump și Partidul Conservator în UK anterior Brexit) era de fapt anomalia.

Ca o a doua paranteză o astfel de schimbare a avut loc în SUA acum mult timp. Progresismul american (inclusiv pe partea de emancipare a sclavilor din Sud) a fost apanajul Republicanilor în timp ce democrații erau împotrivă.

Am rezerve însă că o astfel de schimbare s-ar putea produce în rândul Partidului Conservator britanic.

Identity politics

Dacă pe vremuri politica se făcea pe sistem ”stânga și dreapta economică și socială” toată toată abrambureala de mai sus cu schimbări de polarități în rândul partidelor și agende pro anumite chestii și anti alte chestii e numită de multe ori ”identity politics”.

Identity politics nu e o inovație însă din punctul meu de vedere ci doar o fragmentare a interesului public pe mai multe falii ideologice. Brusc discuțiile politice nu sunt doar despre salariile muncitorilor vs. profitul companiilor ci despre albi vs. afro-americani (în SUA) sau albi vs. BAME, despre cis gender vs. trans gender, despre creștini (albi) vs. musulmani, despre hetero vs. LGBT, anti-avort vs. pro-avort șamd.

Tinerii interesați de politică sau activism preferă să își aleagă o tabără din cele de mai sus și să lupte împotriva dușmanilor naturali.

Ce lipsește din lista de mai sus? Ei bine, toate acele teme sunt sociale, niciuna nu e economică. Există o oarecare predilecție pentru mesaje anti ”1%” sau „the one percent”, dar în general sunt destul de blânde.

Mișcarea BLM din Statele Unite a apărut pe fondul unor probleme rasiale, nu economice. Mișcarea BLM a prins la public parțial și pe fondul inechității sociale din SUA, dar e surprinzător că mesajul economic a fost puternic diluat.

Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar în 2011 au fost proteste ample în SUA reunite sub numele ”Occupy”. Acele mișcări veneau pe fondul crizei economice anterioare și aveau un puternic mesaj economic. Acele proteste nu au mai fost repetate însă.

De ce vă spun toate astea? Pentru că e destul de clar că partidele de stânga și centru stânga care au marșat pe identity politics au cam renunțat la partea social-economică a mesajului lor.

Atât în Partidul Democrat din SUA cât și în Partidul Laburist britanic parlamentarii care cer reforme sociale și economice în linie cu doctrina social-democrată sunt considerați de extremă stânga.

În Partidul Democrat e vorba de aripa Bernie Sanders – AOC (deși Bernie Sanders nu e oficial membru de partid), în timp ce în UK e vorba despre ”Corbiniști” adică cei care împărtășesc viziunea lui Jeremy Corbyn, fost lider al partidului.

Ce e interesant în privința asta e faptul că deși sunt considerați ”hardlineri de stânga” nici unii nici alții nu vin cu ceva revoluționar în discuție, ci în mare parte propun revenirea la practici și reguli sociale și economice care erau considerate normale din anii 50 până la finalul anilor 70. Hardlinerii de azi din cele două partide ar fi trecut drept moderați în anii 70.

În afara acestor aripi de stânga (economică), ceilalți membri ai celor două partide nu sunt interesați de schimbări majore în materie socială economică ci doar de avansarea agendei specifice identity politics.

Ce e un muncitor?

Chiar așa, ce e un muncitor? Tu cititorule te consideri un muncitor? Probabil că nu. Dar haide să vedem câte din următoarele bifezi:

  • ești angajat și raportul de putere e în favoarea angajatorului tău (el stabilește regulile, tu le urmărești)
  • munca ta e o bucățică din ceva mai mare – faci parte dintr-un proces mai lung din tu ești o parte mică
  • dacă mâine dispari probabil altcineva îți poate lua locul în acea firmă fără mari probleme pentru că totul e modularizat.
  • Dacă mâine ar apărea un sindicat la tine la muncă care să negocieze la comun creșteri de salarii probabil ți-ar fi mai bine decât să îți negociezi singur salariul.

Ce e interesant însă e că majoritatea celor care lucrează în centre de outsourcing ale unor multinaționale sau în call center-uri sau alte joburi care nu sunt diferite de fabricile din 1921 nu se identifică drept muncitori.

Cuvântul muncitor e sinonim cu un bărbat cu brațele groase muncind într-o turnătorie de oțel. Astfel de joburi sunt puține în ziua de azi în Europa și America de Nord. Dar muncitorii din 2021 stau în open office așa cum cei din 1921 stăteau în fabrici și pe linia de asamblare.

Partidele de stânga și centru stânga nu par însă că s-au prins de treaba asta. Electoratul lor e acolo, cu aceleași probleme ca în 1921 sau 1971:

  • salarii mici (sau plătiți în alte feluri) și stare economică în general precară,
  • faptul că pot fi înlocuiți ușor de alți oameni dispuși să muncească pe mai puțin,
  • lipsa de protecție în fața unor abuzuri ale angajatorului șamd.

Dar paradoxal cei care se încadrează în categoriile de mai sus votează cu partide de centru-dreapta sau dreapta, în timp ce partidele de stânga și centru-stânga par la rândul lor că nu îi văd pe acești potențiali votanți. Atunci când partidele de stânga și centru-stânga reușesc să îi atragă pe acești oameni o fac prin identity politics, nu prin mesaje socio-economice. Ceea ce e un pic bizar dacă mă întrebați pe mine.

Poate contează faptul că aceste partide sunt conduse de oameni de 50-60 de ani care nu pot concepe ideea că un om într-un birou poate fi un muncitor. Politicienii și analiștii ceva mai tineri și de regulă marxiști mai hardcore s-au prins de treaba asta:

În SUA cel puțin lucrurile par să se schimbe. Momentan temele rasiale și LGBT par să domine agenda, dar în fundal rulează de ceva vreme și teme economice. Bernie Sanders e printre puținii politicieni vizibili din aria democrată (deși repet, nu e membru de partid) care marșează pe teme economice și mai puțin pe cele de identity politics. Sanders e însă un politician pe stil vechi, autodeclarat socialist de inspirație scandinavă.

Însă faptul că a mers pe teme sociale și economice l-a ținut departe de nominalizarea ca și candidat al Partidului Democrat așa cum am scris la momentul respectiv. Status quo-ul din partid pare mulțumit cu temele de identity politics și nu vrea schimbări pe partea socio-economică.

Inegalitatea socială mai mare din SUA face însă ca interesul pentru temele economice să fie mai mare în SUA în rândul ”noilor muncitori” decât în UK sau în Europa în general.

În UK nu a existat un politician de calibrul lui Sanders. Jeremy Corbin a încercat să împingă o agendă socialistă (marxistă chiar după unii), dar deși a fost popular în rândul tinerilor britanici nu a prins foarte tare la electoratul general sau la noii muncitori. Lucrurile nu sunt încă atât de rele în Marea Britanie probabil pentru a împinge lucrurile într-o direcție similară.

De ce nu vor partidele de stânga totuși să atragă acești votanți? Parțial pentru că nu știu că există, parțial pentru că ar fi nevoie de politici economice de redistribuire mai ample iar asta necesită efort și muncă de convingere. E mai simplu pentru un partid să îmbrățișeze identity politics.

Și da, e adevărat, nici noii muncitori nu știu că sunt muncitori și o politică de redistribuire mai puternică ar fi în avantajul lor. De ce nu știu? Păi politicienii de stânga ar trebui să răspundă la întrebarea asta.

De ce pierd deci alegerile partidele de stânga?

Pentru că nu prea mai sunt partide de stânga în sensul clasic. Multe dintre partidele de stânga s-au îndreptat spre centru sau chiar centru-dreapta și au luat în brațe identity politics. Temele socio-economice dacă nu au fost abandonate au trecut cel puțin în plan secundar (dacă nu chiar mai în spate). De ce? Pentru că aceste partide au considerat că muncitorul nu prea mai există deci trebuie să alerge după alt electorat.

Faza e că muncitorul există în continuare, dar nu în fabrici ci în open office-uri. Partidele de stânga și centru-stânga fie nu îi văd fie nu vor să îi vadă pentru că ar fi de muncă acolo. Identity politics e mai ușor de folosit ca agendă politică decât munca de a schimba un sistem social și economic.

Și ca să fie clar: o agendă progresistă pro-minorități e perfect compatibilă cu o politică economică și socială de redistribuire de stânga. Faptul că partidele preferă identity politică e o opțiune conștientă, nu rezultatul unei incompatibilități ideologice.

E posibil ca pandemia și problemele economice ce vor apărea ca urmare a ei să facă partidele de stânga mai interesate de temele economice, dar momentan treaba asta nu se întâmplă.

P.S: Unii din voi o să îmi spuneți că Democrații americani au câștigat alegerile în SUA, cum adică partidele de stânga pierd alegerile? Ei bine, răspund în avans: Democrații au președinte și cică ar avea control asupra celor două camere, dar uite că nu prea reușesc să treacă nimic care să rupă gura târgului momentan prin Congres pentru că au 2 voturi în plus față de Republicani și marjă de manevră aproape zero.




Războiul burselor SUA vs. România

Se întâmplă o chestie ciudată zilele astea și foarte multă lume vorbește despre burse atât în Statele Unite cât și în România. Titlul articolului e un joc de cuvinte pe care l-am ales pentru că descrie perfect atât situația din cele două țări cât și nivelul la care se află dezbaterea.

Să începem cu americanii, că dar acolo se dă ora exactă în lume:

Războiul burselor în Statele Unite

Statul acasă în carantină, stimulus check-ul primit de la guvern sau pierderea locului de muncă par să-i fi făcut pe mulți americani să își încerce norocul la bursă. În Statele Unite există multe aplicații prin care poți vinde și cumpăra acțiuni pe bursă plus o serie de alte operațiuni ceva mai complexe (inclusiv hedging uneori).

Așa că în ultimul an s-a extins foarte mult sectorul de retail în materie de investiții. Majoritatea acestor mici investitori își încearcă norocul cu sume relativ mici. În timp a apărut un întreg ecosistem de siteuri și forumuri unde poți discuta despre oportunități de investiții. Unul din aceste forumuri e găzduit de Reddit și se numește R/wallstreetbets, dar sunt o mulțime de grupuri de Facebook, Discord și alte locuri unde se discută despre chestiile astea.

Bun, ce s-a întâmplat în ultimele 2 săptămâni? Niște hedge funds au decis să parieze pe deprecierea unor acțiuni între care și ale GameStop, o firmă care vinde jocuri pentru calculator și console. GameStop nu vinde doar produse noi ci și multe jocuri la mâna a doua fiind foarte popular între americani. Compania se chinuie de ceva vreme să facă mutarea spre online, dar e greu să te bați cu Steam, Ubisoft sau Epic Games, companii deja cu o poziție solidă pe piață.

Gamestop e însă locul de unde mulți americani își luau jocurile de când erau mici astfel că are un element de nostalgie atașat. Din cauza asta, atunci când oamenii de pe Reddit au văzut că acele hedge funds au decis să parieze pe deprecierea acțiunilor s-au apucat să cumpere acțiuni ale companiei pentru a crește prețul. Treaba asta a dus la pierderi uriașe pentru acele fonduri.

Odată cu acele pierderi a început și scandalul pentru că majoritatea aplicațiilor prin care se puteau cumpăra aceste acțiuni au blocat tranzacțiile, au interzis cumpărarea de acțiuni de la Gamestop, Facebook a decis să închidă unele grupuri de pe siteul lor unde se discutau despre cumpărarea / vânzarea de acțiuni.

Autoritățile americane au decis să investigheze situația, inclusiv să vadă dacă acel grup de oameni de pe Reddit a acționat ilegal. Treaba asta fusese cerută anterior de mai multă lume, inclusiv de Elizabeth Warren (Partidul Democrat), fost candidat democrat la prezidențiale. De partea cealaltă a baricadei se află majoritatea republicanilor, dar și aripa ”socialistă” a Partidului Democrat, având ca membru marcant pe Alexandria Ocasio Cortez, aceștia cerând o investigație pentru a vedea dacă aplicații de investit au blocat ilegal accesul clienților de retail (adică a oamenilor simpli) la piață.

Au mai fost situații în care acțiunile unor companii o luaseră razna. Anul trecut (2020 adică) acțiunile Hertz, o companie aflată în faliment, o luaseră mult în sus. De ce? Pentru simplul motiv că oamenii pe aplicații de bursă cumpărau acțiuni la firme de care auziseră, fără să citească știrile despre ele. Dacă ar fi citit știrile ar fi aflat că firma e în faliment…dar nu au făcut asta așa că acțiunile au mers în sus. Ba mai mult, în ciuda nebuniei de acum, doar unele fonduri s-au ars, altele fac bani bine mersi de pe spatele creșterii prețului acțiunilor Gamestop.

De fapt faza cu Gamestop e doar un simpton al unor probleme mai mare din Statele Unite. Statele Unite sunt un cazan gata să explodeze din cauza presiunii sociale, economice și politice așa că să vă țineți bine pentru că ne așteaptă niște vremuri interesante.

Ce se întâmplă însă în România?

Războiul burselor în România

Și politicienii români au decis să blocheze accesul românilor la burse. Nu știați? Pe fondul lipsei unui buget pe anul 2021 (deși s-a terminat luna ianuarie) majoritatea primăriilor din România fie nu se plătesc burse, fie le plătesc cu întârziere fie decid că nu vor să se mai lege la cap cu așa ceva.

Cel mai bogat sector din cel mai bogat oraș al României de exemplu nu mai vrea să mai dea burse. Bine, depinde unde te uiți, pe Facebook sau pe deciziile luate. Primarul în funcție al Sectorului 1, Clotilde Armand zice așa pe Facebook:

Mișto, doar că apoi apare chestia asta în presă:

Câteva zile mai târziu, pe 21 ianuarie 2021, Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ din Sectorul 1 a trimis o adresă circulară către toți directorii din sectorul în cauză, prin care micșorează bursele sociale și introduce un mecanism de acordare de tip clasament pentru bursele de merit. (sursă)

Întrebată dacă se taie sau nu bursele doamna Armand a zis așa:

 “Asta e o dezbatere pe care va trebui să o avem când vom vota execuţia bugetară (…) Buget pentru a plăti cum a fost în trecut, când bugetul de cheltuieli nu era supraevaluat, cum a fost în anul 2020, un buget cum am avut atunci nu mai avem şi atunci nu putem să asigurăm cuantumul burselor aşa cum a fost”. (sursă)

Aș fi putut să jur că declarația asta e dată de Gică Hagi (cel din anii 90, nu cel de acum).

În fine, cert e că banii ăia puțini care mergeau în unele cazuri la copii din familii cu venituri mici.

De ce am vrut să fac comparația asta?

Statele Unite și România sunt țări cu nivel de trai mult diferite. Politicienii români nu vor să dea burse sociale  elevilor în țara cu cel mai ridicat nivel de abandon școlar din Uniunea Europeană.

Politicienii din Statele Unite, o țară care poate fi descrisă în multe feluri, dar nu socialistă, au decis să dea bani direct populației. Unii au încercat să supraviețuiască cu banii ăștia, alții i-au băgat în bursă.

Atât politicienii americani cât și cei români își acuză adversarii politici de socialism, comunism și alte chestii de genul. Dar cu toate astea țara care nu a fost niciodată socialistă dă bani tuturor cetățenilor săi în timp ce țara care a fost socialistă nu vrea să dea bani nici măcar copiilor din familii sărace.

Motivații diferite, economii diferite, culturi diferite…știu teoria. Dar mi se pare uimitor cât de departe e România e lumea civilizată și cât de lipsiți de empatie suntem ca popor. În loc să ne certăm cu politicienii pentru acces la piața de investiții ne certăm ca aceștia să le dea bani copiilor ca să nu abandoneze școala.




Protestele noastre vs protestele voastre

Protestele noastre sunt întotdeauna justificate, ale voastre sunt niște mofturi.

Alegerile câștigate de voi au fost fraudate, alegerile câștigate de noi au fost democratice.

Voi sunteți fasciști / comuniști, noi vrem democrație.

Protestele noastre sunt pașnice, ale voastre sunt violente.

Protestatarii violenți nu ne reprezintă, ne delimităm de ei, protestatarii violenți sunt imaginea voastră și vă reprezintă.

Protestatarii noștri vor o țară mai bună, protestatarii voștri vor doar să distrugă țara asta.

Nu protestăm împotriva oamenilor obișnuiți, protestăm împotriva politicienilor voștri corupți. Voi protestați împotriva noastră și vă susțin politicienii voștri corupți.

Noi vedem adevărul, voi sunteți manipulați.

Că ai noștri sunt buni și ai lor sunt răi e o poveste veche de când lumea. Că ai noștri au dreptate întotdeauna iar ai lor greșesc e dintotdeauna știut. Iar ultimii 4-5 ani în Occident, dar și în România au demonstrat din plin că acesta e felul în care numeroși oameni văd lucrurile. Ce se întâmplă în Statele Unite cu Trump e cam pe același sistem.

E ușor de spus că oamenii care au intrat în capitoliu sunt fanatici, fasciști sau niște țărănoi. E simplu de spus că trebuiau arestați, trebuiau bătuți sau că au vrut să distrugă democrația americană. Și am văzut aceste reacții din plin prin social media. Dar eu nu cred asta despre acei oameni și vă puteți ca nu aveau un plan din faptul că odată intrați în Capitoliu și-au făcut selfiuri și au preferat să fure din mobilă. Nu asta face o persoană care vrea să distrugă democrația americană.

Dar haideți să vă spun o chestie care poate o să vă șocheze:

Eu cred că protestele Black Lives Matter și cele de miercuri seară de la Capitoliu se aseamănă în foarte multe privințe.

Reprezentare politică

Încercați să le priviți în primul rând din perspectiva reprezentării politice. Cât de bine reprezentate politic sunt categoriile sociale care au participat la aceste proteste? Păi atât minoritatea de culoare cât și albii săraci sunt subreprezentați politic și au fost lăsați de izbeliște de marea politică. Partidul Republican a fost preocupat mai mult de tăiatul taxelor pentru miliardari și de războaie decât de cei mici. Partidul Democrat o arde cu drepturile minorităților și egalitatea de gen, dar nu face nimic pentru a ajuta acești oameni să aibă locuri de muncă decente.

Și dacă nu mă credeți că așa e atunci puteți să vă dați seama de treaba asta dacă vă uitați la cine lipsește atât de la protestele BLM cât și de la cele pro-Trump: clasa de mijloc americană și cei bogați.

BLM a plecat la drum din cauza segregării rasiale a societatii si economiei americane în timp ce mișcarea pro-Trump se bazează mult pe categoria numită ”poor whites” sau hilbillies cum le place americanilor să le spună. Poor whites sunt în general albii săraci care nu reușesc să iasă din precariat și sunt la câteva sute de dolari distanță de a rămâne fără acoperiș deasupra capului.

Ambele categorii (oameni de culoare și albii săraci) se află în cam aceeași categorie de venituri (adică săraci), doar că distribuția lor geografică e diferită iar probleme non-economice cu care se confruntă sunt diferite. Pentru unii e vorba de discriminare rasială și lipsa oportunităților, pentru ceilalți e vorba de lipsa oportunităților și lipsa unui sens. În ambele cazuri însă visul american e o chestie complet inaccesibilă.

Când protestele BLM au prins amploare mulți tineri americani albi s-au alăturat. Acei tineri erau în mare parte deja îndatorați și se confruntau cu o piață a muncii care nu le oferea prea multe opțiuni bine plătite. Clasa de mijloc și cei bogați au susținut mesajul anti-rasist, dar au refuzat să facă ceva în privința problemelor economice și de oportunități pentru persoanele de culoare și tineri.

Când Trump a început să prindă avânt pe spatele resentimentelor economice ale ”poor whites” clasa de mijloc și cei bogați au râs de ei sau i-au privit cu milă într-un caz fericit, dar nimeni nu a făcut nimic pentru ei. Și când zic nimeni mă refer inclusiv la Trump care nu a livrat promisiunile făcute către poor whites. A dat în schimb scutiri și reduceri de taxe prietenilor săi miliardari.

Protestele americane, BLM sau cele de la Capitoliu sunt simptome ale aceleiași boli: o lipsă de reprezentare politică a unor categorii mari de oameni cu toate consecințele ce decurg din asta, inclusiv lipsa de oportunități economice pentru ambele categorii.

Când un protest e bun și când nu

Miercuri suporterii lui Trump au protestat împotriva a ceea ce ei considerau fraudă electorală și un președinte ales nedemocratic. Au fost făcuți fasciști, s-a vorbit de lovitură de stat și despre cum au omorât democrația.

La urma urmei însă acei oameni au crezut în cauza lor și au acționat așa cum au crezut ei că e bine pentru a apăra conceptul lor de democrație. Acei oameni au crezut că ceea ce fac e legitim și benefic pentru democrația americană. Ei sunt poporul sau cel puțin așa se percep iar interesele lor trebuie apărate pentru că interesele lor sunt și cele ale țării. Iar din punctul lor de vedere Trump e singurul politician care le-a reprezentat interesele, ceea ce îi conferă lui legitimitate, nu lui Biden.

Acel protest de la Capitoliu e la fel de legitim sau ilegitim (cum vreți să priviți) precum cele BLM sau precum cel din 10 august din România pentru că acei oameni au protestat în ideea de a apăra ceea ce ei considerau a fi valorile democrației.

Ce e și ce nu e democratic nu stabilesc eu sau voi sau vreun expert de pe Facebook. Pentru că știm cu toții că atunci când ne convine protestul e cel mai democratic lucru de pe planetă. Când nu ne convine protestul zicem că vor să distrugă democrația. Întotdeauna o tabără va spune despre ceilalți că sunt ilegitimi, că sunt violenți, că sunt extremiști și așa mai departe. La ai lor întotdeauna lucrurile sunt în alb negru în timp ce la greșelile noastre lucrurile sunt de fapt nuanțuate. Ei sunt răi, noi suntem buni, pe ai noștri îi iertăm că sunt băieți buni și mai și greșesc, ai lor sunt însă niște monștri.

Democrația e complicată

Lumea în care trăim noi nu are nevoie de și mai mulți câștigători și învinși ci de mai multă compasiune și înțelegere. E ca într-un cuplu unde degeaba ai dreptate într-o ceartă dacă asta te face să te desparți de celălalt. Până la urmă ce vrem? Să avem dreptate tot timpul sau să fim fericiți?

Democrația nu a fost niciodată despre cine are dreptate și cine nu, cine e mai drept, cine e mai harnic sau mai merituos. Democrația a fost, este și va fi despre compromisurile pe care diferitele categorii sociale le fac pentru a menține pacea în sânul acelei comunități. E despre negociere, dialog și a nu căuta cu tot dinadinsul să ne declarăm învingători. Dar oamenii deștepți vor să aibă întotdeauna dreptate, chiar și cu riscul de a distruge o relație sau societatea în care trăiesc.

În încheiere vă las cu un fragment dintr-o carte pe care o comandasem luni seara, numită Hilbilly Elegies și care pare foarte relevantă azi. Cartea e scrisă în timpul lui Obama și explică lucrurile din perspectiva celor numiți de americani poor whites sau hilbilies:

Foto din cover: Lars Di Scenza, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons




De ce e important rolul de vicepreședinte la americani

Printre cei dintre voi care vă mai uitați la ce se întâmplă prin SUA probabil sunt și unii care se vor întreba de ce pune atât de mult accent pe rolul de vicepreședinte.

Mai toate campaniile electorale moderne prezintă președintele alături de un vicepreședinte. Și dacă vă uitați la care sunt atribuțiile vicepreședintelui veți observa că principala idee e că vicele e nr. 2 după președinte în  ceea ce privește puterea executivă.

”Și ce dacă?!” îmi veți spune, președintele oricum taie și spânzură. Ei bine, nu tot timpul, mai ales în Statele Unite. Iată un rezumat excelent al motivului pentru care funcția de vicepreședinte e importantă:

When it became clear to Johnson that he could not reach the top of the ticket, he began to consider the second spot. He had his staff look up how many presidents in the previous hundred years had died in office–five out of eighteen, giving him a better than 20 percent chance of reaching the presidency that way. When Clare Boothe Luce later asked him why he would accept the nomination to be number two, he answered: “Clare, I looked it up: one out of every four Presidents has died in office. I’m a gamblin’ man, darlin’, and this is the only chance I got.” He said much the same thing to trusted journalists. So it was clear why Johnson would run with the “sickly” John Kennedy. He knew about the ailments that could threaten his life. sursă

Johnson de mai sus e Lyndon B. Johnson, vicepreședinte sub John F. Kennedy. Știm cu toții ce a pățit Kennedy și într-adevăr Johnson a ajuns președinte.

Având în vedere vârsta candidaților la președenție și faptul că avem o pandemie care afectează destul de rău pe cei în vârstă rolul de vice e mai important ca niciodată.




Democrația nu mai e binevenită nici la ea acasă?

Poate vă întrebați cine e tipul. Ei bine, e un senator american, ales în mod democratic de către poporul american. Ce zice el? Că democrația nu e chiar așa importantă. Eu sunt curios în ce alt regim poți avea parte de libertate de exemplu dacă nu în democrație?

E importantă chestia asta? Cam da, pentru că tipul cam spune ce gândesc mulți prin zona aia a  politicii americane: că prea multă democrație strică, mai ales când acea democrație nu îi mai vrea pe ei la putere.

De prin anii 70 Partidul Republican în SUA se vadimizează. Cu oameni de genul senatorului acesta s-a ajuns la situația paradoxală în care ideile iluministe de libertate și progres uman au ajuns să fie apărate de partidul considerat ”de stânga”, adică democrații.

Declarația asta nu e o întâmplare ci marchează o ieșire extrem de lipsită de grație a lui Trump și a susținătorilor săi de pe scena politică americană. E o desconsiderare a sistemului care i-a adus la putere și care acum nu îi mai vrea.

Ar trebui să ne pese de așa ceva?

Da, ar trebui, pentru că România sub guvernul PNL pare foarte apropiată de Statele Unite și alunecarea SUA în haos politic poate afecta securitatea regională a Europei și securitatea României în particular.

De aceea ar trebui să ne intereseze ce se întâmplă acolo. Nu putem noi schimba nimic, dar ar trebui să înțelegem de ce, spre exemplu, cheltuielile de înzestrare ale armatei sunt esențiale în următorii ani. Nu de alta, dar s-ar putea să ne trezim iarăși cu Ribbentrop Molotow sub nas.

Vă las cu una din melodiile mele preferate ale lui Leonard Cohen:




Unii oameni au trăit istoria pe propria piele

Pentru unii rasismul e o chestie ipotetică. Sunt oameni care se gândesc la rasism ca la un moft, când o persoană zice chestii vag rasiste. Alții văd rasismul ca pe o chestie din trecutul îndepărtat, iar oamenii care au suferit abuzuri rasiste au trăit acum mult mult timp.

Ei bine, cel puțin în SUA o parte din oamenii care acuză autoritățile de rasism au trăit și pățit chestiile alea văzute de voi prin filme pe propria piele. De exemplu tipul ăsta (sursă):

Omul s-a dus la WC-ul albilor și pentru asta a fost băgat la pușcărie. Adică știți treaba aia văzută de voi prin filme de genul The Green Book? Ei bine, omul ăsta a pățit asta pe pielea lui. Sunt încă oameni în viață care au trecut prin chestiile astea.

John Lewis din păcate a murit pe 17 iulie 2020, ocazie cu care mi-am adus aminte de el și am găsit tweetul de mai sus (de pe 7 iulie).

În cazul în care nu știți de el, e unul din cei 6 oameni  (the Big Six) care au organizat faimosul ”Marș către Washington” alături de Martin Luther King. Acel marș a culminat cu faimosul discurs ”I have a dream” al lui King. Puteți să vedeți un interviu cu el despre acel moment în Time Magazine. Mai multe despre John Lewis pe pagina lui de Wikipedia.




Firmelor le pasă de profit nu dacă sunt politically correct

Am văzut că se ceartă iar lumea pe internet pentru lucruri de care 99% din populația globului nu a auzit sau nu îi pasă.

Spre exemplu HBO a decis să retragă ”Pe Aripile Vântului” de pe platforma lor din Statele Unite pentru a băga un carton în față în care zice că ăia de au făcut filmul zic că rasismul și sclavia e ok deși ele nu sunt. O chestie care nu are nicio treabă cu România a devenit super relevantă în România pentru că lumea nu avea pe ce să se certe. Și a curs cu păreri pe interneți.

Apoi a venit Hulu, o altă platformă de streaming similară HBO care a scos un episod dintr-un alt serial în care niște personaje purtau o mască de noroi pe față pentru că semănau cu ceea ce americanii numesc blackface.

Nu în ultimul rând, ce a isterizat și mai tare media românească e că actorul care face vocea lui Cleveland din Family Guy a zis că nu vrea să mai facă asta și ar trebui lăsat un actor de culoare.

”S-a mers prea departe!” am auzit voci spunând. Și da, s-a mers cam departe. Dar nu o zic eu, eu zic oamenii care ies la protestele astea:

Sursă

Sursă

Așadar oamenii care protestează nu vor chestiile astea. Dar lucrurile astea se fac cumva ca și când ar fi în numele lor. Deci care e faza?

Capitalismul nu e făcut pentru fapte bune

Adam Smith, unul din părinții (sau bunicii) economiei spunea că:

”Pentru profit şi nu din altruism, ne asigură brutarul, măcelarul sau berarul cina necesară.”

Iar asta e una din cele mai importante chestii pe care trebuie să le rețineți când vine vorba de firme: scopul lor fundamental e acela de a face profit.

Reținem ideile astea două și ne gândim iarăși la evenimentele alea de mai sus:

  • De ce ar da jos HBO Max filmul ”Pe Aripile Vântului” de pe platforma de streaming?
  • De ce ar forța un studio un actor să nu mai facă vocea unui actor de culoare?
  • De ce ar scoate o platformă de streaming o scenă cu o mască de noroi?

Credeți că e bunăvoință față de protestatari? Conform lui Adam Smith nu există așa ceva, nu când vine vorba despre firme. E vorba despre teama de a nu pierde profit. Nu, stați liniștiți, nu e vorba de boicotarea produselor sau serviciilor vândute de aceste firme ci altceva.

Prin 2015 se estima că în 2020 numărul de bebeluși de culoare îl va depăși pe cel al nou-născuților albi.

Însă viitorul e deja aici pentru că la nivel de generație, în SUA, sunt deja mai mulți tineri de culoare în Generația Z (născuți după 2000) decât albi. E important să precizăm aici că în categoria ”de culoare” ei includ și hispanicii, adică oameni din America Latină. Ca o paranteză, o amică din Spania îmi povestea că atunci când a fost în vizită în SUA pe formularele ei oamenii de la imigrație au bifat la origine  ”hispanică” pentru că are tenul natural mai măsliniu. În Europa nu ar fi fost considerată de culoare, în SUA în schimb a fost considerată. Cumva cam orice pigment în afară de albul ăla de la detergent te cam bagă în categoria aia în accepțiunea americanilor.

Ce ne arată însă aceste date demografice? Păi ne arată că una din categoriile cea mai targetată de reclame (adolescenții) are un contingent mare de tineri de culoare în Statele Unite.

Aici ar fi o nuanță interesantă pentru cei care au ochi să vadă: două platforme de streaming au luat măsurile astea dubioase (HBO Max și Hulu), nu două televiziuni. Ați prins nuanța da? La TV rămâne cum am stabilit, pe platforme în schimb e nevoie de schimbări.

Astea nu sunt chestii întâmplătoare, tinerii nu prea se mai uită la televiziune prin cablu. În schimb fac streaming în draci.

Iar firmele astea știu și înțeleg lucrurile astea, altfel la ce dracu ne-ar mai urmări fiecare click pe care îl dăm în online? Măsurile alea exagerate pe care le vedeți mai sus sunt consecință directă a faptului că aceste firme nu vor să își asume riscuri. Și duc lucrurile astea uneori până la ridicol doar pentru a se asigura că profitul lor nu va scădea.

Credeți că e întâmplare că firmelor americane li se fâlfâia de problemele oamenilor de culoare până acum vreo 10-15 ani, dar în ultimii ani brusc au dezvoltat conștiință? Nu, o firmă e o entitate care are drept scop principal să facă profit, nu să îi pese de cauze sociale.

Dar riscă să piardă cotă de piață dacă au conținut care e problematic. Așa că firmele astea au două posibilități:

  1. Decid ele ce anume e rasist și ce nu, chestie subiectivă pe care întotdeauna cineva o va contesta sau
  2. Elimină orice fel de chestie care ar putea fi percepută (chiar și din greșeală) drept rasistă pentru a nu îți asuma riscuri.

Dacă ești o entitate al cărui scop e să facă profit care din cele două opțiuni e cea logică?

Păi și e ok așa?

Sincer să fiu nu știu dacă e ok sau nu. Nu pot să spun că am așteptări deosebit de la o firmă. În fond firmele sunt puse acolo pentru a face profit nu pentru fapte caritabile.

Pe de altă parte ăsta e viitorul pe care lumea îl vrea: hiper-capitalism în care firmele sunt băgate cam în fiecare cotlon al existenței noastre.

De ce spun asta? Pentru că oamenii care stau în gură numai cu piața liberă sunt cam aceiași care sunt ofensați că piața liberă îi cenzurează pe ei și ideile lor. Acestor oameni reglementarea piețelor le miroase a etatism și socialism iar firmele și antreprenorii sunt concepte sfinte. Iar acum la povestea asta cu eliminarea unor scene sau introducerea unor disclaimere de către firme de pe piața liberă au început să dea vina tot pe stânga anarho-sexo-marxistă trepanată care impune corectitudinea politică peste tot.

Chiar sunt curios cum s-au strecut revoluționarii stângiști în board-urile marilor firme americane și au instaurat dictatura corectitudinii politice acolo.

Oare e atât de greu de acceptat că unele firmele au ales să elimine orice conținut potențial controversat de dragul banilor?

E atât de greu de înțeles că unele firme preferă cenzura în locul liberei exprimări de dragul profitului?

Nu de aia lăudăm antreprenorii, pentru că știu să facă profit?

P.S: Dacă vi se întâmplă des să vă simțiți atacați în identitatea voastră (oricare ar fi aia) și vă enervați și faceți spume împotriva dușmanului (oricare ar fi ăla) vă recomand să citiți ce zice Radu Alexandru / Pitici Gratis.




Presa economică americană nu e mai brează decât cea românească

Mă mir de multe ori ce perle poate produce presa românească, dar cu toate astea nu trebuie să uităm că există o lume întreagă idioți și în afara granițelor României. Astăzi un exemplu de la CNN care ne anunța apocaliptic în mai 2020 următoarele (sursă):

Adică tipul zice că economia americană moare (suferă de fapt, dar moare sună mai dramatic), pentru că economisesc oamenii. În momentul în care scade consumul populației e normal ca activitatea să încetinească. Încetinește activitatea, business-urile vând mai puțin. Nu e nimic ieșit din comun până aici, așa funcționează economia.

Dar, și e un mare dar aici, de la asta până la ”moare”, chiar și ”suferă” e o diferență uriașă.

Dacă vreți să citiți articolul o să observați cum întreaga retorică merge în direcția: americanii economisesc mai mult, ceea ce afectează economia. Oare? Vorbim totuși de o țară unde:

Disparitățile economice din Statele Unite se tot adâncesc la rândul lor, în 2018 20% din familiile americane au avut 50% din totalul veniturilor înregistrate la nivel de economie. Asta înseamnă că restul de 80% s-au bătut pe cealaltă jumătate a veniturilor.

De asemenea, ca și răspuns la pandemie, administrația Trump a dat 135 de miliarde de dolari sub formă de scutiri / tăieri de taxe (sursă):

And so as a result, the only people that are going to benefit from this tax change are people that make at least half a million dollars in income outside of their businesses. And just to put that in context, that is literally the top 1% of U.S. taxpayers. So in other words, the government, in the CARES act, is going to give out $135 billion in tax relief only to people that make at least half a million dollars, only to the top 1% of taxpayers in this country.

Deci oamenii care câștigau cel puțin 0,5 milioane de dolari au primit scutiri de taxe de 135 miliarde dolari. Dar conform CNN economia americană suferă din cauza faptului că oameni care nu au deloc economii nu mai cheltuie bani. E mișto cum în situații din astea ”să dăm scutiri de taxe firmelor și oamenilor bogați ca să investească în economie” dispare din discuție. E vina oamenilor care nu își permit că nu cumpără.




Cum privim democrația americană în momentul acesta

Probabil știți de chestiile care se întâmplă prin SUA acum: epidemie de coronavirus scăpată de sub control, proteste, statui distruse, un președinte care întărâtă în loc să calmeze și alte nasoale.

Oamenii care se uită la ce se întâmplă acolo se împart în două categorii, așa cum remarcau cei de la Financial Times.

Împăratul nu are haine

Pe de o parte sunt cei care realizează că Împăratul nu are haine. Nu cred că se putea o metaforă mai bună pentru situația de acum, având în vedere felul în care se comportă Trump.

Finalul secolului american a fost prezis de multe ori, dar iată că, pe partea de imagine externă cel puțin, SUA pare să arate că nu este un model de urmat.

Exact asta spune și unul din oamenii intervievați de Financial Times:

Dele Olojode, a Pulitzer Prize-winning journalist who splits his time between South Africa and the US, agrees that Floyd’s killing marks what is merely the latest deracination of America’s image. “What you see is a thoroughly humiliated US whose reputation is in shreds,” he says. “Large numbers of people outside the US — and perhaps inside — are beginning to think that maybe the empire is over. I think Covid has done this,” he says, referring to the haphazard US response to the pandemic. “Suddenly everybody knows the emperor has no clothes.”

Puterea și fascinația proiectată de SUA a ascuns întotdeauna clivaje puternice în societatea americană. Aceste probleme nu sunt de ieri ci au o istorie lungă. Pe de altă parte problemele astea nu sunt principiale. Populația de origine africană din SUA care trăiește astăzi a avut străbunicii sclavi. Mulți din cei care sunt în viață azi au prins perioada în care școlile și cam toate instituțiile publice din sudul SUA erau segregate.

SUA s-a mai confruntat cu astfel de probleme în trecut așa că ar trebui să ne întrebăm: de ce acum? Ei bine, acum pentru că se suprapun mai multe crize și pentru că azi avem telefoane și social media prin care putem vedea la prima mână situația. În 1990 ce a pățit George Floyd nu ar fi ajuns sub ochii întregii planete.

La ce standarde ne raportăm

Asta e o întrebare foarte importantă. Iară și un paragraf interesant din Financial Times:

But Mr Olojode, a Nigerian, argues that, despite this, the US continues to exert an irresistible pull on the world’s imagination. “The reason it has suffered this terrible blow to its reputation is because it holds itself to a higher standard and the world holds it to a higher standard,” he says, adding that America is always trying to correct course and recapture the ideals expressed in its founding documents. “The world is not protesting that Xi Jinping is locking up 1m Uighurs,” he says of the re-education camps that sprang up in western China in 2017. “Nobody holds China to that kind of standard.”

Omul pune punctul pe ”i”: în China populația uigură stă în tabere de concentrare, dar nu sunt proteste nicăieri în lume. De ce îi pasă planetei de SUA, dar nu de China?

Pentru că la SUA mai toată lumea se uită ca la un etalon, fratele mai mare cu carieră de succes care nu are voie să dea greș. SUA, prin retorica lor privind democrația și-au setat singuri un standard foarte înalt. Nu poți cere altor țări să respecte minoritățile (a se vedea cazul Serbia și Kosovo), dar tu să nu faci la fel acasă.

Imaginea SUA e construită pe astfel de politici de răspândire a democrației, chestie la care a contribuit foarte mult și Hollywood.

Aruncați o privire la toate filmele americane cu eroi și super eroi și o să vedeți tema protejării celui mic și neajutorat. De asta lumea civilizată are pretenții mai mari de la SUA și aproape deloc de la China.

Ce se întâmplă însă în Statele Unite? Ei bine, e doar o etapă normală a oricărei democrații, partea în care fie se reinventează fie dispare.

Reinventarea democrației americane

Ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite e, după mine, o consecință a problemelor economice și sociale pe care țara le ignoră de prea mult timp.

Democrația americană e una funcțională, dar cu toate astea ea nu a reușit să găsească soluții pașnice la aceste probleme. Rasismul instituționalizat nu e o trăsătură a mandatului președintelui Trump ci a fost prezent și în timpul mandatului lui Obama. Diferența e că Obama a încercat să aplaneze conflictele, Trump e interesat să pună gaz pe foc.

Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că acest rasism se găsește peste tot în SUA, nu doar în statele americane din sud sau în cele controlate de republicani. Rasismul e larg răspândit inclusiv în statele democrate. Ori asta arată că problema rasismului e transpartinică.

Același comentariu se aplică și în cazul măsurilor economice: majoritatea republicanilor și a democraților privesc lucrurile cam la fel când vine vorba de atitudinea față de muncă și cheltuieli sociale, adică să nu dăm bani la săraci că îi sparg pe băutură și droguri.

A fost nevoie de ascensiunea lui Bernie Sanders, un politician independent și socialist declarat pe față, ca teme de natură socială să ajungă pe agenda politică a democraților.

Ceea ce vedeți acum în SUA e o demonstrație a ce înseamnă vocea maselor într-o democrație care nu reprezintă interesele unui număr mare de oameni. Acele proteste arată faptul că partidele politice și calea politică de rezolvare a acestor probleme nu funcționează. În astfel de circumstanțe revoltele sunt un lucru obișnuit.

Democrația americană e vie și încearcă așadar să își corecteze propriile neajunsuri prin aceste proteste.

Proteste similare au loc periodic în Franța, au fost și în Germania, România și cam orice alte țări unde libertatea de exprimare există. Democrația nu e un regim perfect iar astfel de proteste acționează ca măsuri corective.

Alegerea lui Trump ca președinte și protestele din prezent

Alegerea lui Trump ca președinte al SUA și protestele din prezent sunt două fețe ale aceleiași monede. Iar acea monedă este faptul că actualul sistem politic american nu rezolvă problemele unei părți mari a populației.

Scriam atunci când Trump a fost ales președinte că ”democracy is coming to the USA”. De ce? Pentru că Trump e un președinte ales de către categorii sociale a căror voce cele două mari partide din SUA nu o reprezintă (detalii în acel articol). Electoratul alb, sărăcit de globalizare sau nemulțumit cu actualul statut a ales pe cineva care s-a adresat lor direct și a promis că va face ceva pentru ei.

Protestele de zilele astea reprezintă la rândul lor o exprimare a nemulțumirilor economice și sociale, pe care cele două mari partide nu au reușit să le rezolve. Doar că de data asta vine de la o altă parte a populației, nu cea care l-a votat pe Trump.

Ambele categorii însă reprezintă părți măricele ale electoratului american și arată că o bucată consistentă a populației nu e mulțumită cu politicile establishmentului (democrat și republican).

Cum spuneam mai sus: cele două evenimente sunt fețe diferite ale aceleiași monede.

Concluzii

Imaginea Statelor Unite va ieși destul de șifonată din această perioadă și reprezintă probabil finalul imaginii romanțate a visului american. În același timp însă astfel de proteste sunt necesare pentru orice regim democratic pentru că acționează în direcția corectării unor tendințe sau fenomene pentru care nu există suficientă voință politică. Eu cred că SUA are anticorpii necesari pentru a reveni pe drumul cel bun. Lumea are nevoie de un regim democratic american, nu de încă un stat cu tendințe totalitare.

În final vă las cu o melodie care mi-a venit în cap în timp ce scriam articolul acesta: Leonard Cohen, Democracy.

It’s coming from the sorrow in the street
The holy places where the races meet
From the homicidal bitchin’
That goes down in every kitchen
To determine who will serve and who will eat
From the wells of disappointment
Where the women kneel to pray
For the grace of God in the desert here
And the desert far away:
Democracy is coming to the USA 

[…]

From the wars against disorder
From the sirens night and day
From the fires of the homeless
From the ashes of the gay
Democracy is coming to the USA

 




No comment: Trump e omniscient

Trump chiar e un fel de zeu omniscient. Dacă nu mă credeți ascultați-l aici: