Câteva idei despre conflictul dintre Iran și SUA

Iranul și Orientul Mijlociu în general e un subiect fascinant. Ca urmare a escalării conflictului de zilele trecute au avut loc multe discuții pe tema conflictului dintre Iran și SUA, unele avizate altele mai puțin. Am văzut oameni cu zero antecedente pe a scrie despre politică externă scriind despre conflictul acesta. Am văzut apoi alți oameni tot cu zero experiență în Orientul Mijlociu reproșând celorlalți că își dau cu părerea pe subiect. Alții au fost mai low key și au aruncat faze de genul ”toată lumea e expertă în Iran acum”. Internetul e un loc tare simpatic.

Eu vă spun sincer însă că mă bucur că se discută despre subiectul acesta. În momentul de față suntem membri ai NATO, o alianță militară condusă de SUA, țară implicată direct în acest conflict. În cazul în care conflictul diplomatic degenerează în război deschis s-ar putea ca SUA să ceară sprijinul aliaților săi, adică inclusiv României. Ar fi bine să avem o discuție pe tema asta pentru a ști clar unde ne poziționăm pe problema asta.

Așadar  mi se par utile discuțiile astea, chiar dacă sunt făcute într-un stil foarte abrupt, alb sau negru. Adică ăia sunt buni, ăilalți sunt răi, prin urmare noi suntem cu ăia buni și oricine zice diferit, mă-sa-i curvă. Și dacă tot și-a dat toată lumea cu părerea, de la cățel la purcel, hai să îmi dau și eu.

Nu mă declar expert în Orientul Mijlociu, dar pe de altă parte nimeni nu se naște expert. Eu însă îmi argumentez opiniile și vă las linkuri ca să vă convingeți singuri dacă bat câmpii sau nu.

Câteva chestii importante despre Iran

SUA și Iran sunt în conflict de ceva vreme. Înainte de toate trebuie să știți câteva chestii despre Iran:

    • Iranul e o țară preponderent musulmană ca religie – În Iran trăiesc și alte confesiuni religioase (creștini, zoroastrieni, evrei etc.), dar majoritatea e deținută de musulmani. Asta probabil știați, dar e important de reținut că acest conflict este între o țară majoritar creștină (Statele Unite) și o țară musulmană (Iran). Poate părea irelevant pentru voi, dar conflictul este ideologizat în ambele țări și din punct de vedere religios, chiar dacă el este mânat preponderent de considerente geopolitice.
    • Nu toți musulmanii sunt la fel – Chiar și în interiorul religiei musulmane există diferențe ideologice. Așa cum creștinismul are ortocși, catolici și protestanți, la fel și religia musulmană are propriile diferențe. Cele mai notabile categorii sunt musulmanii shia și cei sunni. Spre deosebire de religia creștină însă practicile religioase sunt aceleași atât la sunni cât și la shia. Nu intru în detalii, dar chiar și aceste două mari categorii se împart în subcategorii la rândul lor.

      Sursă Wikipedia, de Peaceworld111 – Own work Information on smaller branches or madhabs can be found on the following pages: Ibadi, Quranism, Non-denominational Muslim., CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=37809704

    • Iranienii nu sunt arabi – Religia musulmană e bazată pe texte scrise în limba arabă. Dar nu toți musulmanii sunt arabi. Ca fapt divers cea mai mare populație de religie musulmană nici nu locuiește în Orientul Mijlociu ci în Asia de Sud Est, în Indonezia mai exact. Iranienii nu sunt așadar arabi, Iranul având o cultură multimilenară proprie, despre care ați învățat sigur la școală.
    • Iranul a fost, este și va fi o putere regională în Orientul Mijlociu – Iranul este nu doar unul dintre leagănele civilizației ci și un centru de putere regional. O țară cu o populație numeroasă, cu resurse naturale generoase și cu o civilizație multimilenară, diversele imperii care s-au născut din regiunea Iranului au ajuns în anumite momente ale istoriei să atingă dimensiuni globale. Dacă ați fost atenți la orele de istorie sau ați văzut filmul ”300” atunci sigur știți de Xerxes, Darius Cuceritorul și de cât de întins a fost Imperiul Persan.

    Zonele de influență

    Pentru discuția privind Iranul mi se pare foarte important de înțeles conceptul de ”zonă de influență”. Zona de influență e o regiune în care o țară exercită o influență considerabilă care îi permite să controleze de facto deciziile economice, politice sau militare luate în acea zonă. E important de menționat că toată puterile regionale sau globale au o zonă de influență.

    În trecut marile imperii cucereau și controlau direct alte teritorii. Într-o logică imperialistă de a privi lumea zona de influență poate coincide cu teritoriul imperiului deși nu e musai să se suprapună perfect. Conceptul modern de ”zonă de influență” se referă de regulă la un teritoriu controlat formal de o țară, dar informal de o alta. Acest control indirect poate fi exercitat în mai multe feluri, spre exemplu conceptul putând include:

    • influență politică – Țara X exercită influență și reușește să controleze deciziile din țara Y.
    • influență militară – Țara X are trupe ale țării Y staționate pe teritoriul ei.
    • influență economică – Țara X controlează principalele resurse economice sau industrii ale țării Y.

    De ce dezvoltă puterile regionale sau mondiale zone de influență? Din mai multe motive:

    • Pentru a se proteja în primul rând. În cazul unei agresiuni externe vrei să pui cât mai mult spațiu între tine și atacator. Cu cât adversarul tău e mai departe de tine cu atât ai mai mult timp să răspunzi.
    • Pentru a extrage resurse. Controlul economic al unei regiune aduce foloase materiale (resurse, bani etc.) și poate îmbogăți hegemonul în detrimentul zonei de influență.

    SUA spre exemplu consideră că întreaga emisferă vestică face parte din zona lor de influență (a se vedea doctrina Monroe). Germania domină economic Europa Centrală și exercită presiune diplomatică și economică prin intermediul acestui instrument. Rusia are armate staționate în Republica Moldova, Crimeea și controlează de facto estul Ucrainei.

    Când două puteri intră în conflict, înainte de toate ele vor căuta de regulă să pună presiune una pe cealaltă prin mijloace indirecte. SUA și China sunt la începutul unui astfel de conflict, aflat momentan la capitolul sancțiuni economice. SUA și URSS-ul nu au fost formal niciodată în război deschis, dar au finanțat conflicte și chiar războaie în țări aflate în sfera de influență a celeilalte (sovieticii în Cuba, America Latină, americanii în Afganistan)

    Care e zona de influență a Iranului?

    Așa cum vă spuneam mai sus, Iranul sau Persia e unul din cele mai vechi centre de civilizație ale planetei. Regiunea aflată azi în Iran a fost mai mereu locul de plecare ale unor imperii care au dominat Orientul Mijlociu. Iată o hartă care arată cum au arătat diverse imperii care au plecat din zona Persiei:

     

    Sursa: Wikipedia

    Cu verde avem Imperiul Achaemenid, adică cel al lui Darius Cuceritorul și Xerxes (ăla din filmul 300). Cu galben muștar avem Imperiul Sasanid. Când Europa cădea în Epoca Întunecată medievală Orientul înflorea sub perși. În perioada Renașterii și Ilumismului European Orientul era împărțit între Imperiul Otoman și Imperiul Safavid. Ultima zvâcnire imperială a perșilor / iranienilor a venit sub Nader Shah și dinastia / imperiul Afsharid (galben în ultima poză de sus).

    De ce insist pe hărțile astea? Pentru că, dacă vă uitați cu atenție puteți vedea că în mai toate hărțile Persia controla o zonă mai mare decât granițele moderne ale Iranului. În primele 2 versiuni Persia controla ceea ce astăzi este Irak și Siria. În ultimele 2 versiuni controlează zona Irak-ului, dar nu și Siria, aceasta din urmă fiind sub controlul Imperiului Otoman.

    În toate cele 4 hărți Iranul controla zona aflată azi în Irak-ul și Caucazul. În 2 din 4 hărți controla și Siria. Tot în 2 din 4 hărți controla o zonă continuă din Iran până la Marea Mediterană.

    Din perspectiva strategică iraniană Irak-ul reprezintă o zonă aflată tradițional în zona sa de influență. Siria la rândul ei poate ajunge sub influența iranienilor dacă e să judecăm după antecedentele istorice.

    De ce iranienilor nu le plac americanii

    Iranul a fost la începutul secolului XX sub influența Imperiului Britanic, dar odată cu dezmembrarea sistemului colonial britanic de după Al Doilea Război Mondial lucrurile au început ușor ușor să meargă în direcția desprinderii de sub sfera de influență vestică. Și cum întreaga zona trecea printr-un proces de retragere a puterilor coloniale (Franța și Marea Britanie după Al Doilea Război Mondial) au apărut state noi pe hartă, dar și un vid de putere în regiune. Și cum natura are oroare de spații goale, acel vid a început să fie umplut ușor ușor de Iran.

    Dar retragerea puterilor coloniale nu a fost totală: Marea Britanie a încercat pe cât posibil să își mențină măcar influența economică asupra acelor zone, dacă nu și pe cea politică. Iranul era o țară foarte bogată în petrol ceea ce a făcut această țară o țintă pentru companiile petroliere vestice. Atunci când Iranul a vrut să naționalizeze întreaga producție de petrol a țării (controlată de britanici la acel moment), Marea Britania împreună cu SUA au făcut ce știu ele mai bine: Au organizat o lovitură de stat pentru a da jos Guvernul Iranian, oferind puteri sporite șahului (care la momentul respectiv avea un rol mai mult formal).

    Nu, nu, astea nu sunt exagerări sau teorii ale conspirației: În 2017 CIA-ul a desecretizat documente care spun fix treaba asta, operațiunea în cauză fiind numită Operațiunea Ajax. SUA așadar a dat jos un guvern ales democratic de poporul iranian și a pus în locul său un monarh autoritar pentru că asta dictau interesele sale economice și politice.

    În același timp SUA a reușit să își strice complet imaginea în mentalul colectiv Iranian (și cam pe bună dreptate). În 1979 șahul a fost îndepărtat printr-o revoluție și odată cu el Iranul a ieșit de sub influența vestică. În anul următor Irak-ul a atacat Iran-ul, un conflict care s-a soldat cu circa 500,000 de morți în total.

    Deși formal s-au ținut deoparte în acest conflict, în realitate SUA a oferit Irak-ului informații obținute prin rețeaua sa de sateliți. Mai mult, Irak-ul a folosit arme chimice împotriva iranienilor, arme construite cu sprijin obținut de la companii din vest, inclusiv din SUA.

    SUA știau pentru ce urmau să fie folosite substanțele trimise în Irak și chiar a oferit informații culese prin satelit pentru un astfel de atac (da, știau că e un atac chimic). Au avut loc și ceva lupte navale între SUA și Iran în perioada războiului Iran – Irak ca urmare a unor atacuri de ambele părți. Partea proastă e că luptele nu s-au rezumat doar la conflicte armate între militari.

    Pe 3 iulie 1988 o navă de război americană din zona Golfului Persic (USS Vincennes) a doborât o aeronavă civilă iraniană (Iran Air Flight 655) omorând 290 de pasageri. Nu au existat supraviețuitori. Investigațiile ulterioare au confirmat că nava de război americană se afla în ape teritoriale iraniene când a atacat aeronava civilă. Abia în 1996 SUA și-a cerut scuze pentru acest grav eveniment.

    Acum nu spune nimeni că iranienii sunt sfinți, au și ei destule pe conștiință, dar au motive legitime să nu fie fani ai americanilor. Cât despre americani, ei nu sunt la prima izbândă de genul ăsta, au făcut fix aceeași treabă în Chile, unde au dat jos un guvern democratic și l-au înlocuit cu un dictator.

    Arabia Saudită și Iranul

    Aliatul tradițional al Statelor Unite în zona Golfului Persic e Arabia Saudită. Americanii îi sprijină pe saudiți militar, logistic și cum mai vreți voi. Pentru SUA e mai puțin relevant că 15 din cei 19 oameni implicați în atentatul din 11 Septembrie, cel care a dat jos Turnurile Gemene, erau din Arabia Saudită. Sau că membrii din guvernul saudit știau că atentatele urmau să aibă loc.

    Nici faptul că Arabia Saudită exportă o variantă de islam radicalizată, care a fost invocată de mulți dintre cei care au făcut atentate religioase, inclusiv Al-Qaeda. Sau că varianta de islam crează probleme cam peste tot pe unde își face apariția.

    Nu, nu. relația dintre SUA și Arabia Saudită e foarte strânsă, saudiții oferind suport Statelor Unite în campaniile acestora din Irak. Dar acest suport nu a venit pe gratis, Arabia Saudită fiind susținută de SUA să își mărească zona de influență. În nordul Arabiei Saudite se află însă Iordania, Siria și Irak-ul, ultimele două fiind tradițional sub influența Iranului. Cele două puteri regionale își dispută așadar aceste două țări ca și zonă de influență.

    Așa cum vă spuneam și mai sus Iranienii nu sunt arabi, cele două țări vorbind limbi diferite și având culturi diferite.

    Ba mai mult, varianta de Islam practicată de ei e diferită de cea practicată în Arabia Saudită, chestie care a dus de-a lungul istoriei la conflicte între adepții suni și shia. În Arabia Saudită clericii practică wahhabism-ul, o interpretare a învățăturilor din Coran ceva mai extremă decât în Iran.

    Cele două țări concurează așadar pentru aceeași zonă de influență, au culturi milenare diferite și practică forme diferite ale aceleiași religii. Din cauza acestor factori Iranul și Arabia Saudită sunt în conflict. Iranienii susțin rebelii din Yemen, țară aflată la granița de sud a Arabiei Saudite. Arabii au creat o veritabilă blocadă economică și politică în fața Qatar-ului, aliat tradițional al Iranului, dar vecin cu Arabia Saudită. Și bineînțeles cele două țări au susținut grupări diferite în Războiul Civil din Siria.

    Iar Statele Unite susține Arabia Saudită în această competiție pentru sfere de influență în detrimentul Iranului.

    Despre sancțiunile împotriva Iranului

    Iranul a fost mult timp sub embargo și sancțiuni economice din cauza programului său nuclear. Nu e nimic în neregulă cu a avea reactoare nucleare, dar lucrurile devin mai complicate când o țară vrea să fabrice bombe nucleare.

    Lista țărilor care dețin bombe nucleare e foarte scurtă, iar de pe ea lipsesc Arabia Saudită și Iranul. În regiunea Orientului însă Israelul are probabil arme nucleare, dar și Pakistanul. Pakistanul se învecinează cu Iranul în partea din est deci iranienii probabil nu se simt foarte comfortabil cu chestia asta. Iranul și Pakistanul concurează la rândul lor pentru o zonă de influență comună: Afganistatul. Pakistanul are relații cordiale și cu Arabia Saudită

    În același timp relațiile dintre Iran și Israel nu sunt nemaipomenite, ceea ce iarăși nu are cum să îi facă pe iranieni să se simtă comfortabil.

    Arabia Saudită în schimb, în afara de protecția logistică oferită de Statele Unite a început să colaboreze cu diverse țări (inclusiv Pakistanul și Israelul) pentru propriul program de creare a unor bombe atomice. Iranul nu e chiar într-o situație comfortabilă din acest punct de vedere, motiv pentru care a investit masiv în propriul program nuclear.

    Din cauza asta au ajuns pe lista de sancțiuni pentru o perioadă lungă de timp.

    Relațiile dintre Statele Unite și Arabia Saudită s-au răcit însă în perioada președenției lui Barack Obama. Acesta a vrut să retragă o mare parte din resursele militare americane din zona Golfului Persic și să se concentreze pe rivalitatea cu China. Nu putea face asta cu un Iran cu arme nucleare așa că SUA a negociat cu Iranul o încetare a programului nuclear al acestora, aceștia primind în schimb retragerea sancțiunilor economice și politice. Acordul semnat semnat de Iran atunci (Joint Comprehensive Plan of Action sau JCPA) a relaxat un pic lucrurile. Plecarea lui Obama de la conducerea SUA și venirea lui Trump a inflamat însă din nou lucrurile, SUA retrăgându-se din acest acord.

    Ce s-a acum însă de a luat toată lumea foc?

    De la începutul Războiului Civil din Siria Iranul a dus o campanie agresivă de extindere a sferei sale de influență înarmând pe banii săi și chiar controlând direct diverse grupări militare. Influența Iranului prin aceste grupări militare se întinde în Irak, Siria și Liban.

    Iranul, Statele Unite, Israelul și Arabia Saudită s-au șicanat în ultimii ani prin atacuri, contra-atacuri și tot felul de conflicte prin proxy (adică Iranul se folosea de grupări de luptători locali, nu trimitea propriile trupe peste granițe). Chestia asta se tot întâmplă de ceva vreme însă. De ce a luat toată lumea foc acum?

    Rukmini Callimachi, correspondent al New York Times pe problemele Orientului Mijlociu oferă niște informații ”pe surse”:

    Trebuie să dați click pe tweet și apoi să continuați să citiți în comentarii. Pe scurt sursele ei din Washington spun așa:

    • SUA a răspuns prin bombardamente la uciderea unui american în Irak. Ținta bombardamentelor a fost o miliție susținută de Iran.
    • Iranul a răspuns împingând milițiile iraniene să protesteze violent în fața ambasadei americane din Bagdad. Lucrurile se pare că au scăpat de sub control și o parte din protestatari au reușit să pătrundă în perimetrul ambasadei.
    • În acest moment americanii au crezut că lucrurile vor degenera și că un atentat la adresa altor ținte americane e iminent. Dovezile care să susțină această ipoteză erau foarte puține, dar se pare că Trump a ales dintr-un meniu de posibile opțiuni uciderea Generalului iranian Soleimani. Acesta din urmă era unul din oamenii cheie care se ocupau de controlul și coordonarea milițiilor care luptau pentru Iran în Irak, Siria și Liban.
    • Soleimani nu a fost niciodată acuzat oficial de terorism, nu figura pe nici o listă de teroriști sau alte chestii de genul. Gestul americanilor, privit strict din punct de vedere formalistic arată foarte grav: au ucis generalul unei alte țări, pe timp de pace, fără motiv. Realitatea e ceva mai complicată însă.

    De ce a făcut SUA asta? Pentru că au vrut să arate că Iranul a depășit limita tolerabilă pentru agresiune (”red line” cum zic ei).

    Așa cum observă Rym Momtaz, corespondent Politico pentru Orientul Mijlociu Șicanarea e una, pătrunderea în interiorul ambasadei a fost un gest simbolic care a solicit un răspuns disproporțional din partea americanilor, doar pentru a nu pierde prestigiu în exterior.

    Iranienii au înțeles și ei asta, motiv pentru care au pătruns în curtea ambasadei, dar s-au retras relativ rapid. Tot Rym Momtaz remarcă o chestie interesantă: iranienii probabil sunt oripilați nu de faptul că Soleimani a fost ucis ci de faptul că americanii știau unde e. Soleimanii era unul din cei mai importanți oameni ai iranienilor, ceea ce înseamnă că nimeni din clasa politică nu e sigur în Iran. O astfel de penetrare a serviciilor secrete ale unei țări străine în Iran e probabil fără precedent în istoria lor recentă.

    Care vor fi consecințele acestei escalări?

    Nu război deschis probabil, exceptând cazul în care cineva își pierde capul. Iranienii sunt buni strategi și probabil înțeleg că riscă să agraveze și mai rău situația. Dar în același timp trebuie să facă ceva doar pentru a nu părea slabi, în special având în vedere nemulțumirile propriei populații din Iran. La momentul la care scriu postarea asta Iranul lansase rachete balistice asupra unor baze irakiene unde erau staționați și soldați ai coaliției conduse de SUA. Deși Iranul pretinde că ar fi ucis 80 de militari americani, informația nu pare confirmată de nimeni.

    Parlamentul Irakian a votat o rezoluție care solicită retragerea trupelor americane din Irak. De menționat că trupele americane au fost retrase și în perioada 2011 – 2014, lăsând pe Irakieni să se descurce singuri. Consecința a fost atunci apariția ISIS. Problema mai mare e însă faptul că în mentalul colectiv din zona Orientului Mijlociu SUA iese din povestea asta ca un bătăuș iar iranienii ca victime nevinovate (nu e cazul evident, dar cam așa arată).

    Asta ar duce la o situație în care SUA se retrage din Orientul Mijlociu, dar cu un Iran înarmându-se nuclear. Situația asta e mai proastă decât cea în care se aflau lucrurile la finalul mandatului lui Obama. Atunci Donald Trump critica administrația Obama pentru haosul din Orientul Mijlociu. Acum sunt șanse mari ca SUA să iasă din regiune cu o victorie în buzunar, dar lăsând haos în urmă.

    Donald Trump 

    Sunt voci care spun că întreaga escalare a conflictului se datorează lui Trump pentru a muta presiunea și atenția publicului de la procedura sa de destituire din Congress-ul american.

    Același Donald Trump însă spunea următoarele chestii acum câțiva ani pe Twitter:

    Barack Obama a fost criticat de numeroși experți în securitate pentru politica externă a SUA în regiunea Orientului Mijlociu din mandatul său. Până acum nici mandatul lui Trump nu pare grozav, recenta escalare riscând să arunce Irak-ul și mai puternic în brațele Iranului.

    Concluzii

    • Situația în Orientul Mijlociu e complicată și nu implică doar SUA și Iranul. Cine încearcă să o zugrăvească în cuvinte puține omite lucruri importante.
    • Așa cum ziceam și în altă postare: Nu există ”băieți buni” și ”băieți răi” în astfel de situații. SUA nu sunt cei buni și Iranul cei răi. Singura chestie care contează e balanța puterii, iar acolo SUA e mai puternică iar Iranul mai puțin puternică. Asta e tot ce contează!

    Poza din cover e preluată de pe website-ul Kremlin.ru




Lovitură de stat – Ghid Practic de Edward Luttwak

”Lovitură de stat – Ghid practic” e o carte care analizează lovituri de stat și încearcă să găsească punctele comune. Apoi grupează aceste puncte ca într-un manual. Partea cea mai faină e că are o documentație bogată în spate și foarte multe exemple practice.

Ce am citit eu

Variantă pe care am citit-o e o versiune necartonată de la Editura Compania, publicată în scoasă în 2013, în limba română. Traducerea în limba română e una bună, fără greșeli și fără expresii dubioase.

Eu am cumpărat cartea de la un anticariat, dar o puteți găsi online la un preț bun (26 RON) la Libris. Nu am văzut cartea online prin alte părți.

Pentru cine e cartea?

Cartea e pentru oricine e pasionat de geopolitică și de mecanismele din spatele loviturilor de stat. Vreți să studiați situația actuală din Venezuela? Ar fi bine să începeți cu cartea asta, apoi să citiți despre Venezuela.

Despre ce e cartea?

Lovitură de stat – Ghid practic e o carte despre cum e organizată o lovitură de stat.

E de apreciat că autorul nu pleacă direct de la punctul la care începe lovitura de stat ci analizează și condițiile care fac o lovitură de stat posibilă.

Condițiile pentru a declanșa o lovitură de stat

Condițiile economice pot reprezenta o scuză bună pentru inițierea unei lovituri  de stat, dar mai mereu ele se suprapun peste un cadru politic favorabil loviturii. Retragerea subită și dezorganizată a puterilor coloniale a contribuit și ea la această instabilitate ducând la numeroase lovituri de stat.

În același timp însă, opoziția fostei puteri coloniale putea face imposibilă lovitura de stat. Un exemplu în acest sens e Franța care, cu 5.000 de soldați staționați în Africa, putea să pună capăt, dacă dorea unei lovituri de stat.

Dacă înlocuiți ”putere colonială” cu ”putere dominantă în regiune” puteți aplica principiul și în Europa de Est. De exemplu încercărilor de lovitură de stat din Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968) au fost oprite atunci când URSS a decis că asta ar fi contrar intereselor sale. Oricât de bine pregătită e revoluția ta, tancurile sovietice erau mai bine pregătite.

O altă chestie care influențează succesul unei lovituri de stat e aparatul de stat. Sună abstract, dar chestia asta devine clară când compari Marea Britanie cu Sudanul.

De ce o lovitură de stat are șanse mai mari de reușită în Sudan și nu în Marea Britanie? Răspunsul e: birocrația! Funcționarii publici numiți în funcții cheie în Sudan vor fi eminamente puși acolo pe criterii politice pentru favoriza grupul aflat la guvernare. Schimbarea guvernării aduce de la sine și schimbarea funcționarilor. În Marea Britanie acel grup de funcționari e numit pe criterii de competență (în mare parte) și nu se schimbă odată cu clasa politică.

Asta înseamnă că un grup care urmărește o lovitură de stat în UK va avea dificultăți mai mari în a controla statul ca urmare a faptului că nu poate controla atât de bine funcționarii.

Strategia loviturii de stat

O lovitură de stat nu se dă la întâmplare. Cred că e oarecum logic, dar dacă ducem ideea asta până la capăt ar trebui să ne așteptăm ca persoanele care vor să facă asta să aibă și o strategie.

Orice strategie trebuie să aibă în vedere neutralizarea forțelor armate controlate de grupul aflat la guvernare. Forțele armate sunt, în majoritatea cazurilor, cam singura chestie care ține un regim nepopular în viață. Un exemplu:

O mare parte din carte acoperă subiectul ”forțele armate” și cum trebuie fie neutralizate fie infiltrate de către cei care vor să dea lovitura de stat.

Dar ce mi s-a părut mie interesant e felul în care diferite tipuri de guvernare pot conduce la diferite moduri de a prelua puterea. Una e când ai de-a face cu un stat condus de o minoritate etnică (allawi în Siria de exemplu, diverse triburi prin țările africane) și alta e când discutăm despre Europa sau Asia.S

tructura guvernării e importantă pentru că degeaba îl dai jos pe președinte de exemplu, dacă are doar un rol decorativ. Iată cum arată structura în țările socialiste:

Priviți cu atenție structura de mai sus. Vă pare cunoscută? Un președinte decorativ, un prim ministru subordonat și șefi de partid care sunt pe picior de egalitate cu primul ministru, dar sub conducerea șefului de partid?

Ei bine structura asta descrie perfect regimurile comuniste din Europa de Est, dar și actualul regim din România, acolo unde șeful partidului de la guvernare deține de facto controlul asupra Primului ministru, rolul președintelui e decorativ iar baronii locali sunt la fel de puternici ca miniștrii (ex: Firea).

Cine pe cine dă jos

Cu toate astea, poate cea mai tristă parte a cărții e următoarea: Gigel de pe stradă nu poate da o lovitură de stat. Întotdeauna o parte a elitei va da jos o altă parte a elitei. De cele mai multe ori vorbim despre membri ai armatei sau dizidenți ai grupului aflat deja la putere.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!


Cine e autorul?

Edward Luttwak e un analist politic născut în 1942 în Arad, România, într-o familie de evrei. Cu toate astea mare parte din viață și-a petrecut-o în Italia, Anglia și apoi SUA. E recunoscut pentru faptul că oferă consultanță politică și militară guvernului Statelor Unite. Cartea de față e cea mai populară a sa deși a mai scris și alte cărți celebre precum Strategy: The Logic of War and Peace (folosită în academii militare în SUA) și The Grand Strategy of the Roman Empire from the First Century AD to the Third.

Dacă aveți curiozități, tipul mai scrie ocazional pe site-ul Foreign Policy

Ce mi-a plăcut?

Citind cartea asta am încercat să suprapun chestiile aflate în carte peste Revoluția din 1989. Deși cartea a fost publicată inițial în 1968 și a fost revizuită în 1979, propria noastră revoluție pare să urmeze aproape perfect tiparele unei lovituri de stat tipice.

Poate la un moment dat vom putea afla cât a fost revoluție spontană și cât lovitură de stat, dar asemănările cu ”ghidul practic” al lui Luttwak sunt mult prea mari pentru a fi ignorate cu ușurință.

Acestea fiind spuse mi-a plăcut că într-adevăr cartea poate fi citită și de un neinițiat și apoi aplicată ușor în aproape orice ”revoluție” sau lovitură de stat.

Ce nu mi-a plăcut

Traducerea e bună, dar sunt anumite bucăți unde limbajul pare a fi un pic de lemn. Nu știu de ce, dar am impresia că de vină e traducerea, nu textul original.

De asemenea, nu e o carte de citit la picnic și necesită ceva concentrare. Așa că nu o luați ca pe o lectură ușoară de adormit seara.

Ce spun alți critici?

Nefiind o carte recentă e cam greu să găsești recenzii online. Cu toate astea am găsit o recenzie online datând din 1969. Harvard University Press încă îi vinde cartea și are o recenzie pe pagina de vânzare.

Verdictul

Din partea mea are un 9/10 și intră în categoria ”must read” dacă vreți să înțelegeți cum funcționează cu adevărat puterea politică.




Mutarea ambasadei și conflictul din Palestina

Ieri au fost proteste masive în Fâșia Gaza ca urmare a deschiderii ambasadei SUA de la Ierusalim. Când zic proteste de stradă nu mă refer la plimbări democratice ci la oameni furioși aruncând cu cocktailuri Molotov în forțe de ordine iar forțele de ordine deschizând focul asupra mulțimii. 58 de oameni au fost uciși de trupele israeliene conform BBC.


Tot BBC ne spune că vor urma și mai multe proteste și foarte probabil și acelea vor fi sângeroase (asta e părerea mea, nu a BBC-ului).

Ca să vă pot explica de ce sunt palestinienii revoltați trebuie să vă explic un pic istoria conflictului dintre israelieni și palestinieni.

Istoria unui conflict 

Palestina a fost întotdeauna Țara Sfântă pentru evrei, dar grosul populației a trăit în mare parte a istoriei în afara granițelor Palestinei. Poate nu știți, dar România a avut o populație mare de evrei pe teritoriul său. La recensământul din 1930 au fost numărați 756.930 oameni reprezentând 4,03% din populația României Mari (care includea așadar și jumătate din Bucovina plus întreaga Basarabie). La recensământul din 2011 România mai avea 3.271 evrei. În Iași (orașul) populația evreiască reprezenta 33.6% din total conform aceluiași recensământ din 1930.

În anii 40 a urmat războiul, au venit lagărele de concentrare naziste, acolo unde au fost deportați evreii germani, polonezi, maghiari și din alte țări. În România evreii au fost deportați, uciși și îngropați apoi în groape comune (vedeți pogromul de la Iași pentru detalii).

La finalul războiului, populația evreiască care a reușit să supraviețuiască nu se prea mai putea întoarce în țara de origine. Cum ar fi fost primiți evreii de la Auschwitz în Germania? Ar mai fi putut duce o viață normală în țara asta? Cum s-ar fi împăcat germanii cu ei?

Soluția acestei probleme a fost înființarea unui stat independent evreiesc, unde acești oameni să poată trăi. A fost avansată ideea unui stat evreiesc în Palestina, loc pe care mulți dintre ei îl considerau sfânt. Dar teritoriul era locuit de sute sau chiar mii de ani de musulmani, evrei, creștini și multe alte populații. Oamenii aceștia nu puteau fi dați afară din țara în care locuiau de sute sau chiar mii de ani.

Teritoriul palestinian fusese parte din Imperiul Britanic, iar britanicii nu au avut vreo problemă cu religia populației care locuia acolo. După finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Palestina a trecut însă sub tutela ONU. Iar ONU s-a trezit că trebuie să rezolve problema creării unui stat care să îi adăpostească pe evreii exilați din Europa, dar în același timp să țină cont de populația care trăia deja acolo.

Pentru a împăca pe toată lumea ONU a propus:

  1. înființarea unui stat evreiesc
  2. înființarea unui stat palestinian
  3. transformarea Ierusalimului în oraș sub mandat internațional, adică fără să fie parte din noul stat evreiesc sau din cel palestinian.

Revenim în 2018 și ne uităm ce s-a întâmplat cu propunerea ONU:

Înființarea unui stat evreiesc 

Israel există ca țară și a reușit să își extindă teritoriul de la înființare destul de mult prin mai multe războaie cu vecinii săi, de la care a preluat teritorii (ex: Egipt, Siria și Iordan). Israel e în același timp un stat, destul de selectiv în acordarea cetățeniei pentru cei care nu sunt evrei. Ba mai mult, nici până în ziua de azi nu vrea să permită palestinienilor care au fugit din Palestina în timpul războaielor dintre Israel și vecinii săi să se întoarcă și să își reia viața și casele lăsate în urmă.

În țările vestice un astfel de regim de cetățenie ar fi considerat inacceptabil și discriminatoriu, dar aparent în Israel e ok.

Înființarea unui stat palestinian

Pur și simplu nu s-a mai întâmplat pentru că statele arabe din regiune s-au opus oricărei împărțiri a Palestinei, inclusiv cea propusă de ONU (vezi harta 2 de mai sus). Au urmat mai multe un războaie între Israel și statele arabe vecine care au dus la actualele granițe și care, mai important, au condus la o alienare a părților combatante: Israel nu vrea să discute de un stat palestinian independent, țările arabe nu vor să accepte actualele granițe ale Israelului.

Ierusalimul

Planul inițial era ca Ierusalimul să fie sub mandat internațional, adică să nu facă parte nici din noul stat evreiesc (Israel), nici din Palestina. Israelul a acceptat inițial acest statut, dar partea palestiniană l-a refuzat.

În prezent însă Ierusalimul e ocupat în întregime de Israel, inclusiv partea estică a Ierusalimului, pe care palestinienii o văd ca fiind capitala unui viitor stat palestinian. Ocupația Ierusalimului de Est a început în 1967, dar a fost formalizată abia în 1980, atunci când Israelul a decis să administreze întreg Ierusalimul. Din punctul lor de vedere Ierusalimul de Est nu e anexat și nu face parte oficial din Israel, dar Israel controlează și administrează de facto întreg orașul.

Cum a ajuns Israelul să ocupe Palestina în întregime

Răspunsul pe scurt: prin războaie.

Primul a avut loc în 1948 între Israel, Egipt, Iordania și Siria. Scopul țărilor musulmane era de a împiedica crearea unui stat evreiesc în Palestina. Războiul s-a încheiat indecis, dar a dus la exodul a 700.000 de palestinieni, care nici până în ziua de azi nu se mai pot întoarce la casele lor. Exodul acesta e numit Nakba (”Catastrofa”).


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână, cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Luptele dintre statele arabe și Israel au continuat, culminând cu războiul din 1968, când Israelul, cu ajutorul Franței și Marei Britanii a învins o coaliție arabă compusă din Egipt, Iordan, Siria și Irak și a ocupat teritoriile pe care le controlează în prezent. Al doilea război a mai dus la exodul a încă 200 – 300 de mii de palestinieni. Puteți citi mai pe larg despre conflictele israeliano-arabe prin cărți sau wikipedia.

De ce e important Ierusalimul atât pentru evrei, cât și pentru musulmani?

Pentru că Ierusalimul și partea sa estică mai exact are mai multe locații de o însemnătate deosebită din punct de vedere religios pentru evrei, musulmani și creștini. Cel mai important e ”Muntele Sacru”, loc sfânt pentru religia iudaică pentru că acolo se crede că ar fi fost templul regelui Solomon, acolo unde Dumnezeu s-a arătat de multe ori evreilor. Religia iudaică spune de asemenea că acolo se va construi cel de-al treilea templu.

În același loc însă, mii de ani mai târziu Mohamed, profetul islamului, se spune că ar fi fost adus de arhanghelul Gabriel și, din acel loc, ar fi fost condus spre rai (Isra și Mi raj).

De ce mutarea ambasadei SUA la Ierusalim e o mutare controversată?

Pe lângă importanța religioasă Ierusalimul a devenit și un simbol al rezistenței împotriva statului Israel. Înainte de războiul din 1967, mai multe țări aveau ambasada la Ierusalimul de Vest, ocupat de Israel. După ce Israelul a ocupat însă întreg orașul și Cisiordania (regiunea la est de Ierusalim), în semn de protest, cam toată lumea și-a mutat ambasada din Ierusalim la Tel Aviv. Mai mult, manualele de geografie ale multor țări, inclusiv România, menționează Tel Aviv drept capitală a Israelului. Formal, România consideră că Israel are capitala la Tel Aviv.

Mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim înseamnă că SUA recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Decizia SUA poate fi urmată și de alte țări, iar odată recunoscut acest statut la nivel internațional, ce interes ar mai avea Israelul să negocieze pacea sau să accepte orice concesie către palestinieni?

Cam aceasta e logica diplomatică la nivel internațional. Problema e că SUA se dezice de această logică și ia partea Israelului. Din acest motiv SUA nu mai poate fi privit ca un mediator în conflictul israeliano-palestinian ci ca fiind de partea Israelului. Șansele de a ajunge la pace sunt așadar și mai mici în acest context față de situația în care SUA nu ar fi luat partea nimănui.

Lucrurile nu se opresc aici însă, momentul ales de Trump pentru inaugurarea ambasadei e cât se poate de prost. Vă spuneam mai sus de Nakba (”Catastrofa”), ei bine evenimentul e comemorat pe 15 mai, când de altfel e și ziua proclamării statului Israel. Alegerea acestei zile nu e accidentală și e o dovadă profundă de cinism din partea administrației Trump.

Cum stau lucrurile în prezent 

Actualul conflict e rezultatul unor jocuri politice atât ale marilor puteri (SUA, URSS), cât și ale statelor din zonă (Israel, Egipt, Iordania, Siria, Irak și mai nou Iran).

Israelul se opune din răsputeri unui stat palestinian așa cum Egipt, Siria și Iordania se opuneau unui stat israelian. Între timp Israelul face tot posibilul pentru a coloniza teritoriile ocupate în ciuda declarațiilor ONU că respectivele colonii, în care trăiesc aproape jumătate de milion de evrei, sunt ilegale.

Pe de altă parte teritoriile palestiniene aflate sub ocupație armată israeliană care nu sunt colonii, fac obiectul unor sancțiuni / restricții economice din partea Israelului, ceea ce le face să fie subdezvoltate economic, 1 din 4 palestinieni adulți neavând un loc de muncă.

Ce se poate întâmpla în continuare?

Mutarea ambasadei SUA la Ierusalim și recunoașterea Ierusalimului ca și capitală a Israelului nu înseamnă neapărat că SUA recunoaște dreptul Israelului de a ocupa și Ierusalimul de Est. Există așadar în continuare posibilitatea teoretică de a avea un stat palestinian care să aibă capitala în Ierusalimul de Est. Problema e că, așa cum vă spuneam mai sus, comunitatea internațională nu prea mai are cu ce să constrângă Israelul să recunoască un stat independent palestinian cu capitala la Ierusalim dacă Israelul a obținut recunoașterea Ierusalimului ca și capitală.

De aceea e deranjul atât de mare, practic, o recunoaștere internațională a Ierusalimului drept capitală va face obținerea păcii o misiune imposibilă.

Dacă SUA va merge mai departe cu mutarea ambasadei atunci nu va mai fi un partener de discuții neutru și nu va putea fi un garant de încredere al unei eventuale păci, pentru că va fi perceput ca un partener al Israelului. Ori asta deschide posibilitatea ca alte țări să ia locul SUA. Sunt șanse mari să vedem un Vladimir Putin încercând la un moment dat marea cu degetul deși, cele mai mari șanse de a lua locul SUA le are Uniunea Europeană. Se poate ridica UE la înălțimea cerințelor? După ce termină cu Brexitul, da, ar putea, dar doar în măsura în care se maturizează și se ajunge ca un nucleu dur să ia deciziile importante.

Ce se va întâmpla în lipsa unui stat palestinian independent? Lucrurile nu se vor schimba față de cum sunt acum și vom vedea în continuare lupte, atentate teroriste, doar că de data asta mult, mult mai intense.

Sursă foto: Flickr via Alisdare Hickson

Vor continua protestele?

Da, cu siguranță vor continua, dar nu numai protestele ci și atentale și tare îmi e teamă că va curge mult sânge din cauza acestei ambasade.

Cui servește mutarea ambasadei?

În primul rând lui Benjamin Netanyahu, care își consolidează poziția la conducerea Israelului.

Rusia, fără să facă nimic câștigă din povestea asta prin alienarea SUA de UE în ceea ce privește procesul de pace din regiune.

Iranul, actorul din umbră, sprijină Hamas, o mișcare socială, politică și militară a palestinienilor. Iranul finanțează masiv Hamas și are un interes direct ca Israelul să fie sub asediu și tensiunile sociale în teritoriile ocupate de Israel să fie cât mai ridicate.

Donald Trump (nu SUA) câștigă capital politic în țară din partea anumitor grupări religioase pro-Israel, dar va pierde probabil susținerea altor grupuri creștine care nu sunt încântate de evrei.

Concluzii

  • Conflictul din Palestina e unul lung și deosebit de complex
  • Nimeni în zonă nu pare să vrea pacea
  • Mutarea ambasadei SUA la Ierusalim va însemna că SUA nu poate fi un garant al unei păci sau un partener neutru de discuții
  • Șansele de pace după recunoașterea Ierusalimului ca și capitală scad

Poza din cover: Tasnim News Agency [CC BY 4.0], via Wikimedia Commons