Guvernul și-a sabotat singur încasările din taxe și impozite

Vă spuneam acum ceva timp că e o idee foarte proastă să se dea liber la neplata taxelor și impozite. Explicam atunci că, deși sunt destul de multe companii lovite grav de situația asta, altele vor profita de pe urma ei (așa e în capitalism). E lipsit de sens ca toată lumea să beneficieze de facilitatea asta în condițiile în care unele sectoare chiar au banii necesari și capacitatea de a plăti.

Înțeleg ca anumite IMM-uri să aibă probleme, dar nu mi se pare în regulă ca toată lumea să nu plătească. Iată niște știri care în toată avalanșa asta mediatică poate au scăpat multora:

Vânzările în sectorul de retail au crescut

Ați auzit bine, vânzările retailerilor din România au crescut cu peste o treime (sursă):

România a înregistrat, în perioada 23 februarie – 15 martie, o creștere cu 37,2% a vânzărilor în retail, față de același interval de timp al anului trecut, cele mai importante salturi fiind consemnate la produsele de îngrijire personală și la alimente, reiese dintr-o analiză întocmită de specialiștii Nielsen

TVA-ul pentru luna februarie (încasat de la clienți) a rămas în buzunarele lor, dacă nu au decis ei că vor să îl plătească. Nu aveau însă obligația asta. Aceiași retaileri, au putut să nu plătească impozitul pe profit pe anul 2019.

Rămâne de văzut dacă vor plăti TVA-ul pe martie către bugetul de stat sau nu.

Mai sunt și alte firme care fac profituri frumușele în perioada asta (producători și intermediari de produse sanitare, măști, comerțul online etc.). Și ei au fost scutiți deși probabil fac o gălăgie de bani acum.

Spitalele la Ministerul Sănătății

Una dintre primele măsuri economice luate de Ministrul Finanțelor Cîțu în privința coronavirusului a fost să dea liber la neplata taxelor locale. Scriam atunci că asta e o idee foarte proastă:

Se numesc taxe locale dintr-un motiv evident: banii aceia merg la localitățile care le colectează nu la bugetul central. E o distincție foarte importantă pentru că prin această amânare Ministerul Finanțelor privează localitățile de principala lor sursă de finanțare în multe cazuri. Chiar dacă la nivel individual suma plătită nu e mare, aceste impozite și taxe locale se adună și finanțează serviciile publice locale.

Transportul în comun din localități, serviciile sociale, întreținerea școlilor și a foarte important: A SPITALELOR! Multe spitale sunt în administrarea localităților în care se află. Și nu de ieri ci de mulți ani.

Explicam atunci că primăriile vor rămâne rapid fără bani dacă nu se pot baza pe taxele locale. Alternativa era fie să primească mai mulți bani de la bugetul central, fie să treacă spitalele la Ministerul Sănătății. Ei bine, ce credeți că s-a întâmplat săptămâna trecută?

“Guvernul României a decis ca, pe perioada pandemiei, toate unitățile sanitare care se aflau în subordinea autorităților administrației publice locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătății. Va fi transferată inclusiv activitatea de numire sau revocare a persoanelor care ocupă funcții de conducere.”, a anunțat, vineri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

(sursă)

Sunt eu vreun geniu ascuns sau descendent al lui Nostradamus? Nu, sunt doar un om care știe să citească legi, abilitate rară în România aparent. Așadar dragii moșului, spitalele au trecut la Ministerul Sănătății, după cum vă spuneam încă de pe 16 martie. De ce? Eu spun că sunt șanse mari ca administrațiile locale să nu fi avut fondurile necesare.

Facilități fiscale pentru ceva ce ar trebui să fie obligatoriu

Era să fac spume când am văzut OUG 33, venit de la minunatul Guvern PNL. De ce? Pentru că între prevederile sale avem și următoarele:

Contribuabilii plătitori de impozit pe profit [editat pentru coerență], care plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului
2020, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiaşi trimestru, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv, beneficiază de o bonificaţie calculată asupra impozitului pe profit datorat, astfel:
a) 5% pentru contribuabilii mari stabiliţi potrivit Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.609/2016 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili;
b) 10% pentru contribuabilii mijlocii stabiliţi potrivit Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.610/2016 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii, cu modificările ulterioare;
c) 10% pentru ceilalţi contribuabili care nu se încadrează la lit. a) şi b).

Pe scurt lucrurile stau cam așa: până pe 25 Aprilie ar trebui plătit impozitul pe profit pentru trimestrul 1 din 2020. Firmele care vor fi lovite de coronavirus sunt șanse mari să fie pe pierdere, deci nu ar prea avea impozit de plată oricum. Firmele care au profit (ex: retailerii) în schimb ar cam trebui să plătească tot. Dar iată, dacă un retailer își duce la bun sfârșit obligația legală de a plăti impozitul datorat va plăti oricum mai puțin cu 5%.

Deci retailerii fac și bani în criza asta, apoi plătesc și impozite mai mici. Ce sens are măsura asta? Firmele fără lichidități și dacă datorează impozit, nu vor avea de unde să plătească, cu sau fără bonificație. În schimb bonificația îi va ajuta pe cei care oricum aveau bani disponibili. Repet: nu are nici un sens măsura asta!

Dar e ok, în loc să plătească taxele și impozitele la timp firmele mari ale României mai fac câte o donație pe care o recuperează oricum din impozitul pe profit de plată. Evident că în aplauzele românilor…




Pandemia îi afectează cel mai rău pe cei vulnerabili economic, dar le oferă și o oportunitate

Jeet Heer, remarca o chestie foarte interesantă pe twitter:

Tweet-ul se referă la muncitorii din SUA, acolo unde serviciile sociale de ajutorare a celor săraci sunt foarte slab dezvoltate. Dar se aplică la fel de bine și în Europa, deci inclusiv în România.

Haideți să ne gândim un pic cine lucrează zilele astea în orașe:

  1. Oamenii din supermarketuri – am experiență la prima mână pentru că am lucrat o vară într-un supermarket și știu cam care sunt salariile de pe acolo. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, cei care lucrează în hypermarketuri fiind în continuare destul de prost plătiți. Și ca notă, aceste salarii sunt pentru lucrători din orașe medii și mari, acolo unde sunt prezente lanțurile mari de retail. În orașele mai mici salariile sunt mai reduse.
  2. Curierii – Curierii au salarii jenant de mici. Firmele de curierat merg pe ideea că lumea lasă bani curierilor (1 leu aici, 5 lei acolo se adună) și e relativ ușor de găsit forță de muncă. Curierii reprezintă o componentă cheie în zona de e-commerce, acolo unde degeaba bagi bani în siteuri și infrastructură IT, dacă nu poți livra bunurile comandate.

Ambele categorii de mai sus intră în contact direct cu foarte multă lume zilnic și reprezintă lucrători cheie în retailul alimentar și comerț electronic. În același timp sunt plătiți prost comparativ cu restul economiei.

Și la stat sunt probleme

În afară de asta ar mai fi vorba de cam tot ce înseamnă personal de prin instituțiile de protecție socială. Cei care lucrează în centrele de îngrijire a copiilor, bătrânilor ale statului nu sunt plătiți deloc grozav (pentru că salariile sunt plătite de consiliile locale,  nu de la bugetul central cum e cazul doctorilor de exemplu) și continuă să lucreze pentru că nu are cine să le ia locul. De multe ori aceste centre sunt situate în afara orașelor și lucrătorii sunt în situația de a nu putea să ajungă acolo pentru că în provincie nu prea mai circulă autobuzele odată cu instituirea carantinei. Evident că nimeni nu le va deconta banii de benzină.

Industria

În fabricile de textile se lucrează intens zilele astea. Că în industria de textile sunt salarii mizerabile cred că se știe deja. Am scris și eu despre asta, au scris și alții mai în detaliu. Ei bine, acești oameni plătiți cu minimul pe economie acum produc măști de bumbac în hale supra aglomerate.

Și nu e vorba doar de fabricile de textile. Chiar dacă s-au închis fabricile care lucrau pentru industria auto (Dacia, Ford), sunt multe societăți din industrie care lucrează în continuare, majoritatea pentru parteneri externi. După cum probabil bănuiți, în industria românească, în mare parte subcontractori ai unor firme mari, nu se câștigă prea mult. Multe astfel companii sunt IMM-uri și nu își permit să refuze contracte, la fel cum angajații lor nu își permit să nu aibă un loc de muncă.

Agricultura

Muncitorii sezonieri din agricultură au devenit brusc cruciali pentru economia europeană și românească. Fără români și bulgari legumele și fructele din Vestul Europei putrezesc pe câmp. Sunt șanse mari să se creeze derogări speciale pentru forța de muncă sezonieră. Acești muncitori sunt de cele mai multe ori oameni care lucrează ca zilieri și sunt plătiți prost raportat la salariile din restul economiei. Cu toate astea fără ei fructele și legumele nu ar ajunge pe masa populației.

Pentru ei această pandemie e oportunitatea de a cere mai mulți bani având în vedere condițiile în care lucrează și cererea de forță de muncă.

Ce ne spune situația asta despre economie?

Economia nu e o chestie care ține de moralitate. De multe ori nici de școala pe care o ai sau alte chestii de genul ci de puterea de negociere.

În vremuri hai să le zicem ”normale” curierii pot fi înlocuiți ușor pentru că nu ai nevoie de calificări multe pentru a fi curier. În negocierea dintre angajat și angajator, cel din urmă are putere în acest context.

Dar în contextul pandemiei brusc angajatul are o putere mult mai mare. Dacă mâine toți curierii decid că nu vor să lucreze dacă nu primesc o mărire de salariu de 20% angajatorul are de ales între a pune lacăt pe firmă sau să le dea banii ceruți.

Ce s-a schimbat? Absolut nimic în materie de educație, calificări sau aptitudini ale angajatului. Pur și simplu pandemia a transformat curierul într-un angajat considerabil mai cerut de piață. Asta înseamnă că puterea sa de negociere atât la nivel individual cât și la nivel colectiv a crescut.

Negocierile dintre angajat și angajator se bazează întotdeauna pe raporturi de putere. Uneori putere de negociere mai mare are angajatul (ex: calificări rare), alteori angajatorul (ex: firme puține în acea industrie).

Pandemia asta ne arată însă cât de rapid se poate schimba acest raport de putere fără nici un fel de schimbare la nivel de angajat sau angajator. Și deja se văd efectele, până și cei de la Amazon, cunoscuți pentru zgârcenia lor, au crescut remunerația muncitorilor din depozite și logistică.

Și atenție, asta nu e o chestie nouă! Asta e o lecție pe care un muncitor dintr-o fabrică românească din anii 30 ar fi putut foarte bine să o explice. De ce spun asta? Pentru că muncitorii din perioada respectivă învățaseră că puterea de negociere a unui individ într-o fabrică e mică de obicei. Dar puterea de negociere a unei părți consistente a angajaților din acea fabrică e considerabil mai mare, motiv pentru care au apărut sindicatele. Sindicatele aduceau raportul de putere între angajați și angajator pe picior de egalitate sau chiar înclinau balanța în direcția sindicatelor (uneori).

Pandemia e o oportunitate și un risc pentru acești oameni

Pandemia poate schimba radical configurația de putere dintre angajați și angajatori, în special în partea de jos a bandei salariale. Dacă treaba asta se va întâmpla sau nu depinde însă de cât de mult va dura pandemia și de gravitatea crizei economice cauzate de ea. Există potențial ca acestor categorii să li se îmbunătățească sensibil viața, dacă vor înțelege că ăsta e momentul să negocieze.

Sindicatele în mediul privat din România sunt ceva cvasi-inexistent, dar niciodată să nu spui niciodată.

Totul poate fi șters cu buretele însă dacă guvernul nu ia măsuri pentru a preveni creșterea masivă a șomajului. Atunci nu va mai conta cine ce e, patron sau angajat, marea majoritatea vor rămâne fără obiectul muncii.




Cum fac business băieții mari în UK: JD Sports și Debenhams

Să mai lăsăm mizeria din România pentru un pic de timp și să ne uităm la cum se fac afaceri în Vest. Să începem cu chestia asta (Via Twitter):

Context

Sports Direct e o companie care vinde haine și accesorii sportive. Compania există de prin 1982 și e una din companiile de retail de succes din Marea Britanie, în parte datorită strategiei inteligente și deosebit de agresive. În spatele ei stă un tip pe nume Mike Ashley, un tip carismatic, dar și foarte nonconformist.

Aici e o discuție foarte faină despre retailerii online:

Tipul nu s-a rezumat doar la a băga bani în JD Sports ci a investat și în alte business-uri, unul din ele fiind Debenhams, una din cele mai mari companii de retail din UK (prezenți și în România dacă nu mă înșel).

Debenhams nu vinde haine sportive ca JD Sports deci nu sunt competitori direcți, dar și Debenhams e un ”retailer high-street”.

Ce sunt probleme au retailerii high-street

Retailerii high street sunt companii care au lanțuri de magazine fizice, de regulă în zonele bune ale orașelor (de aici și ”high street”). Dacă ați văzut interviul de mai sus poate ați observat că tipul zice clar ”high street is dead”. De ce? Pentru că foarte multă lume intră în magazine fizice, probează chestii și apoi dau comandă de ele online. Problema asta nu o are doar Debenhams, toate magazinele se confruntă cu ea.

Debenhams în particular a fost afectat destul de rău însă pentru că se bazează pe produsele și brandurile altor companii. Ce găsești în magazinele Debenhams găsești și în online la aceleași branduri, dar la prețuri mai mici. Așa că ultimele rezultate financiare nu au arătat prea bine iar acțiunile Debenhams s-au au scăzut cu 21%.

Ce se întâmplă la Debenhams

Chestia asta nu avea cum să pice tipului de la JD Sports, care deține 29% din acțiunile Debenhams. Rezultatele proaste ale companiei i-au șters 21% din valoarea acțiunilor deținute în compania asta. Problema e că Debenhams pare să fie bântuită de spectrul falimentului. Băncile se cam codesc să le mai dea împrumuturi iar vânzările nu sunt prea grozave. Așa că nimeni nu vrea să bage bani în business-ul ăsta.

Cât despre Mike Ashley…investiția lui (prin Sports Direct) în Debenhams a însemnat până acum pierderi de 150 de milioane de lire. Dar dacă Debenhams intră în faliment, tot pachetul lui de acțiuni riscă să nu valoreze nimic.

Așa că JD Sports a oferit un împrumut de 40 de milioane de lire către Debenhams cu dobândă zero. Foarte generos din partea lui Mike Ashley și JD Sport. Doar că ceilalți acționari au refuzat să accepte împrumutul deși, repet, dobânda e ZERO.

Deci care e faza? De ce au refuzat ceilalți acționari împrumutul?

Pentru că acel împrumut va fi transformat probabil în aport la capital. Asta înseamnă că cele 40 de milioane se vor transforma în acțiuni ceea ce va ”dilua” deținerea celorlalți acționari.

Un exemplu concret:

Haideți să presupunem că Debenhams are un capital de 100 de lire împărțit în 100 de acțiuni a 1 liră / acțiune. JD Sports deține 29% din acțiuni, așadar are 29 de acțiuni a câte 1 liră / acțiune.

Dacă JD Sport oferă un împrumut de 40 de lire care nu poate fi rambursat, atunci sunt șanse mari să fie transformat în acțiuni. Total capital al Debenhams va fi 140 de lire (100 de lire inițial + 40 de lire împrumut convertit în acțiuni). Dacă ceilalți acționari nu aduc și ei bani atunci JD Sports va deține 69 de acțiuni a câte 1 liră / acțiune dintr-un total de 140. Asta înseamnă că procentual JD Sports deține acum 49,2% din total acțiuni.

Ori de câte ori un acționar aduce aport la capitalul unei companii, ceilalți acționari trebuie să aducă și ei proporțional cu procentul lor de deținere. Dacă nu fac asta vor fi ”diluați”, adică procentul lor de deținere va scădea.

Așadar cele 40 de milioane de la JD Sports ar da companiei (și implicit lui Mike Ashley) mai mult control asupra Debenhams și ar duce la ”diluarea” celorlalți acționari. Debenhams ar putea apoi fi, de exemplu, preluată integral de JD Sports. Deși Debenhams are nevoie de acei bani, ceilalți acționari nu au sau nu vor să aducă bani de acasă.

Ce trebuie învățat de aici

Sunt câteva lecții importante pentru antreprenorii din România aici:

  • Banii nu se fac ușor iar business-urile mari prezintă riscuri mari;
  • Nu poți prelua controlul unui business mare (precum Debenhams) doar dacă ai bani. E nevoie de strategie și uneori de a prinde ceilalți acționari la ananghie;
  • Nimic nu e gratis: împrumut cu dobândă zero înseamnă și ”diluarea” celorlalți acționari.

Foto din cover: Martin Pettitt via Flickr




De ce magazinele online au taxă de ridicare din showroom

Am văzut mulți oameni nedumeriți (mă rog, nedumeriți și nervoși) cu privire la o taxă de ridicare a comenzilor din showroom.

Înțeleg că pentru multe persoane asta e o chestie greu de acceptat, pe pincipiul:

”stai domne, cum adică taxă de ridicare din showroom, păi eu îți scutesc ție banii pe care îi dai curierului!”

sau clasicul:

”Niște hoți toți, li s-a urcat succesul la cap și acum vor să ne jecmănească”

Taxa asta e aparent aplicată de exemplu de Emag și Elefant.

Iată ce zic cei de la Elefant.ro în termenii și condițiile lor:

Tarife Ridicare Personala din pick-up point:

–         Pentru produsele care vor fi ridicate personal de client de la unul din pick-up point-urile elefant.ro, conform optiunii clientului, vanzatorul va percepe costul fix de procesare( 0.99 lei) si un cost de livrare a comenzii in centrul selectat in valoare de 4.99 lei, indiferent de categoria de produse.

In cazul comenzilor cu o valoare mai mare de 79.99 lei costul de livrare este zero, percepandu-se doar costul de procesare in valoare de 0.99 lei.

Iată și textul de la Emag referitor la ridicarea produselor din puncte de colectare:

Livrarea produselor eMAG la oficiile Postei Romane se face gratuit doar pentru comenzile care au o valoare minima de 50 de lei. In cazul in care suma de plata pentru o comanda este mai mica de 50 de lei, costul de livrare este de 4,99 lei.

Despre ridicarea din showroom, Emag zice așa:

Livrarea in showroom se face gratuit.

Daca produsele pe care le-ai comandat sunt pe stoc in showroom, le poti ridica imediat. Daca produsele nu sunt pe stoc in showroom-ul pe care l-ai selectat cand ai inregistrat comanda, te vom anunta prin e-mail sau SMS cand acestea vor ajunge in showroom ca sa le ridici. Din momentul in care au ajuns, produsele sunt pastrate in showroom timp de 4 zile lucratoare (cu tot cu ziua in care primesti notificarea de ridicare).

Pentru ridicarea din showroom fac exceptie electrocasnice mari.

 

De ce diferențiază magazinele astea între livrare prin curier și ridicare personala?

Pentru că modelul de business al unui magazin online e fundamental diferit de cel al magazinelor tradiționale.

Magazinele online oferă în mod tradițional prețuri mai mici decât cele tradiționale cu condiția:

  1. să știi ce vrei și
  2. bunul pe care îl cumperi să fie livrat apoi prin curier/poștă.

Să le luăm pe rând: dacă nu știi ce vrei să cumperi, magazinele online nu sunt locul potrivit pentru a afla mai multe detalii. Produsele lor sunt prezentate conform unui șablon standard care facilitează indexarea, căutarea, filtrarea produselor, dar nu te ajută foarte tare dacă nu știi exact cu ce se mănâncă.

Imaginați-vă că vreți un laptop nou și mergeți pe site la emag. Puteți găsi destul de multe informații acolo despre sute de laptopuri, dar cu ce vă ajută asta dacă nu știți ce e ăla CPU? Dar dacă intrați într-un magazin fizic, probabil veți găsi pe cineva acolo care să vă îndrume, sau care să vă întrebe: ”pentru ce îl vreți? jocuri, filme?” și apoi să vă explice diferența între produse. Ei bine, persoana aia nu lucrează acolo pe biscuiți ci pe bani. Mai mult, aceste magazine nu pot fi puse în locuri îndepărtate ci aproape de locuri des frecventate de oameni (artere principale de circulație, mall-uri etc.). Ori locurile astea nu sunt ieftine iar chiria poate ajunge la sume fabuloase.

Magazinele online vă oferă prețuri mai mici eliminând cu totul magazinele fizice. Produsele lor nu pot fi găsite în magazine în centrul orașului ci online, fiind depozitate în afara orașului și livrate prin curier. Nici omulețul care să vă explice chestii nu mai e acolo, pentru că și el trebuie plătit și asta înseamnă costuri mai mari.

Atunci când magazinele online ajung la o anumită dimensiune își deschid 1-2 showroom-uri, dar cam atât. Modelul lor de business nu funcționează prea grozav dacă trebuie să închirieze locații fizice.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână, cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Ok, dar eu vreau doar să ridic chestii de la ei, nu vreau să întreb nimic!

Hai să luăm un exemplu:

Emag și-a deschis anul trecut depozit în Ciorogârla. Chiria pentru spații logistice în Ciorogârla e între 3,5 și 4,5 euro pe metru pătrat.

Pe Bulevardul Magheru din București în schimb prețurile variază între 35 și 45 EUR pe metru pătrat pe lună, adică de aproximativ 10 ori mai scump.

Dar diferența asta nu e chiar cea reală, pentru că spațiile logistice sunt și foarte înalte, deci 1 mp într-un depozit din Ciorogârla depozitează mai multă marfă decât 1mp într-un magazin din București pentru că depozitul din Ciorogârla are rafturi până la 7 – 10 metrii înălțime, chestie care nu e posibilă în imobilele din București, cu mici excepții, unde ne oprim la 3-4 metri înălțime.

Unde vreau să ajung: depozitarea unui colet în București poate fi mai scumpă cu până la 10 – 20 de ori comparativ cu a ține acele bunuri într-un depozit de la marginea orașului.

Ba mai mult, fiecare zi petrecută într-un spațiu din București și nu în depozit înseamnă bani pierduți, mai ales dacă vorbim despre colete cu valoare mică sau volum mare.

Acea diferență de 10 – 20 de ori face business-urile online să se orienteze puternic spre livrare prin curier / poștă pentru că doar în felul acesta pot să își țină costurile la minim.

În ceea privește Elefant, ei au deschis puncte de livrare prin diverse orașe. Cel din București de la Metrou Unirii 2 era sinistru, nimic mai mult decât o tarabă 1 x 2 m ticsită cu pachete de sus până jos. Au oferit posibilitatea de ridicare personală, dar tot au încercat să mențină costurile cât mai jos posibil.

Practic întregul business online are costuri mai reduse decât cel tradițional din magazine pentru că bunurile ocupă spațiu în depozit o perioadă foarte scurtă de timp.

Revin un pic la ideea referitoare la businessurile online: ele sunt de succes atunci când cumpărătorii știu ce vor și nu au nevoie informații de la o persoană care să le explice cum funcționează acel produs sau să le recomande ceva.

Chestia asta se vede cel mai bine la librării și, implicit, la Elefant.ro. Majoritatea oamenilor pe care îi cunosc eu și care cumpără de la Elefant o fac pentru prețurile mai mici. O să îi vezi intrând în librăria Cărturești sau Humanitas, vor răsfoi cărți jumătate de oră și apoi, când se vor hotărî, vor da comandă de pe Elefant. Contactul fizic cu produsele, fie ele cărți sau telefoane, e ce lipsește business-urilor online și cele mari încearcă să compenseze neajunsul acesta cu showroom-uri. Până și Amazon, spaima retailului online a deschis o librărie fizică în New York pentru că business-ul său a reușit să pună pe butuci numeroase lanțuri de librării fizice unde mulți dintre cumpărătorii săi răsfoiau cărți, pe care apoi le cumpărau de la ei.

Cât despre curierat, acesta devine o parte critică a business-ului online, motiv pentru care retailerii online mari își integrează servicii de curierat în business-ul lor, de regulă cumpărând cu totul o firmă de profil, așa cum a făcut și Emag, despre care am scris pe larg într-un articol precedent.

Concluzii

Atunci când comanzi online pentru că e mai ieftin nu trebuie să ai pretenția ca produsul respectiv să poată fii ridicat dintr-un showroom sau altă punct de colectare gratis. Business-urile online vor să facă profit așa că vor căuta acele modalități care le permit să țină costurile jos și prețurile sus. Haideți să nu ne gândim că au obligația să ne ofere ceva pe gratis, inclusiv când vine vorba de a ridica un produs.

Recomandare

Dacă nu ești mulțumit de existența acestor taxe de ridicare sau procesare a comenzii, există posibilitatea de a scăpa de ele. Tot ce trebuie să faci e să mergi la acele business-uri care nu au taxe de ridicare. Ele se numesc MAGAZINE și procesul de cumpărare e simplu:

  1. Intrii în magazin
  2. Cauți manual printre rafturi
  3. Dacă vrei să adaugi filtre căutării tale trebuie să mergi la una dintre persoanele în uniformă de acolo și o întrebi unde se află categoria de produse sau chiar produsul căutat
  4. Pui mâna pe produs și îl analizezi.
  5. Coșul de cumpărături e uneori un coș fizic de cumpărături
  6. Dacă ești mulțumit te duci la biroul apropiat de ieșirea din magazin. Acolo vei vedea că trebuie să plătești fix prețul scris pe etichetă! Da, ai citit bine, acela e prețul final, fără cost de prelucrare sau de ridicare!

Succes!

 

Sursă foto: http://www.airforcemedicine.af.mil/Media-Center/Art/igphoto/2001515008/

 




Sunt reale reducerile de Black Friday?

De fiecare dată când se apropie Black Friday feed-ul de facebook îmi e umplut de oameni care încep să se plângă că Black Friday e o minciună și că reducerile din perioada asta nu sunt reale. De cele mai multe ori argumentul lor principal e ceva de genul: cu câteva zile sau săptămâni înainte de Black Friday firmele cresc prețurile pentru ca apoi să le scadă și să dea iluzia că oferă reduceri.

Haideți să luăm o situație tipică de reducere de Black Friday presupusă a fi falsă de la F64 (care a avut Black Friday acum ceva timp):

După cum puteți vedea prețul de listă e de 6.999,9 RON (dreapta sus), la care se aplică o reducere de 47% (wow!) și rezultă un preț final de 3.699,9 RON. În partea de jos a pozei puteți vedea un grafic cu evoluția prețului de-a lungul timpului. Varianta actualizată a graficului (screenshotul e mai vechi) ar fi următoarea:

Deci e reducerea de Black Friday de mai sus ”pe bune”? Iar răspunsul e: Reducerea e pe bune, dar sunt șanse mari să nu aibă legătură cu Black Friday.

Scopul reducerilor de Black Friday era, la început, de a scăpa de stocuri de marfă care nu aveau șansă de a se vinde în număr prea mare și a le înlocui cu chestii care se vând bine de Crăciun, cea mai aglomerată perioadă pentru cumpărături a anului. În timp Black Friday a ajuns să cuprindă o grămadă de alte produse, motiv pentru care, în prezent, e un amalgam de reduceri ”pe bune” și reduceri care nu prea înseamnă nimic.

Haideți să vedem peste ce fel de reduceri puteți da de Black Friday:

Reduceri pe bune

Cum vă puteți da seama dacă o reducere e ”pe bune” sau nu? Simplu: închideți ochii și imaginați-vă că sunteți vânzătorul. În ce condiții ați fi dispuși să vă diminuați profitul? Răspunsul e clar: atunci când renunțând la X% din profit fie crește profitul ca sumă brută fie obțineți altceva la schimb (cifră de afaceri mai mare, cotă de piață mai bună, publicitate etc.). Aplicând logica asta puteți înțelege de ce vânzătorii sunt dispuși să pună la bătaie de Black Friday următoarele categorii de reduceri:

  1. Reducerile la produse sezoniere – Așa cum ziceam și mai sus vine Crăciunul și multe chestii trebuie să dispară din depozite pentru a face loc altora noi. Aș include în categoria asta cam tot ce înseamnă haine sau încălțăminte de vară, accesorii de călătorii și alte produse care nu se vând în numere mari odată cu venirea frigului. Gospodarul bun își face car iarna și sanie vara, ceea ce înseamnă că e o oportunitate bună și pentru voi să găsiți chestii foarte bune la prețuri reduse.
  2. Reducerile magnet – Uneori magazinele vând un număr limitat de produse la un preț foarte redus pentru a atrage cumpărători. Un iphone 7 se vinde foarte bine și fără reducere, dar dacă anunți că vei aplica o reducere de 25% la 50 de iphone 7 atunci lumea se va călca în picioare pentru ele. Logica aici e să convingi oamenii să îți intre în magazin sau pe site. Odată intrați sunt șanse mari să cumpere fie unul dintre produsele reduse la preț (dar care sunt puține la număr) fie, dacă nu mai găsesc, să ia altceva din magazin. În cel mai rău caz te alegi cu o groază de trafic, ceea ce nu e rău din perspectiva imaginii. Sunt totuși șanse mici să prinzi reduceri de genul ăsta așa că încearcă să nu te lași păcălit de prețurile celorlalte produse.
  3. Reduceri la produse la final de ciclu – În categoria asta intră produsele care vor fi înlocuite cu variante mai noi și de care vânzătorul vrea să scape pentru a avea loc pentru ceea ce vine. Îmi aduc aminte că acum câțiva ani mă tot uitam după un aparat foto DSLR, dar nu prea îmi permiteam să dau 2.000 RON pe varianta entry level. Numai că, la un moment dat, am văzut că un astfel de DSLR (Nikon D3200) va fi înlocuit cu un nou model, ceea ce a dus prețul aparatului de la 2.000 RON la 1.400 RON. Și apropo de asta, impresia mea e că în poza de mai sus e vorba tot de un aparat care va fi înlocuit cu un model mai nou, de aceea reducerea e atât de mare. Ideea e că, dacă nu vă deranjează că nu veți avea ultimul model de ceva, puteți să profitați oferte de genul acesta. Cum vă dați seama că un produs e la final de ciclu? Trebuie să faceți un pic de research pe internet, să aflați când a fost lansat produsul, dacă sunt zvonuri că se va lansa unul nou, cum a evoluat prețul în ultimele 6 – 12 luni etc. Cred că în categoria asta intră cel mai bine electronicele (telefoane, aparate video-foto și alte chestii similare).

Reduceri pe bune, dar mici

Ceea ce vedeți mai sus e o listă de produse care au, de regulă, reduceri consistente de Black Friday (și uneori chiar și în afara acestei perioade). Pe lângă ele veți vedea reduceri mai mici (de regulă până în 10%) la foarte multe bunuri. Aici lucrurile nu sunt la fel de intuitive, dar sunt șanse mari ca și aceste reduceri să fie reale pentru că vânzătorul nu pierde bani prin reducere.

Marile magazine (fizice sau online) încheie contracte cu producătorii bunurilor pe care le vând ce conțin prevederi referitoare la reduceri. Un exemplu tipic ar fi cam așa:

  • Vinzi produse ale mele de minim 1 milion RON, își ofer 2% reducere la final de an la tot ce ai cumpărat de la mine.
  • Vinzi produse de minim 5 milioane RON, îți ofer 5% reducere la final de an la tot ce ai cumpărat de la mine.
  • Vinzi produse de minim 10 milioane RON, îți ofer 10% reducere la tot ce ai cumpărat de la mine.

Asta înseamnă că magazinul își face niște estimări, calculează cât ar putea să vândă dacă reduce prețul cu 5% și dacă reducerea obținută de la producător e mai mare decât profitul pierdut din reducerea prețului, atunci pune produsul la vânzare cu discount, făcând astfel bani din volum.

Ce produse intră în categoria asta? De regulă produsele care au o cerere și un preț relativ stabile și care nu depind neapărat de fluctuații sezoniere. Exemplele care îmi vin în cap sunt cărțile, unele electrocasnice, electronice care nu se schimbă foarte des (aparate de epilat, ras, cafetiere etc.).

Așadar chiar și aceste reduceri, deși nu sunt mari sunt foarte probabil reale. Și apropo de asta, am să vă povestesc în postarea următoare și alte modalități prin care magazinele fac bani de Black Friday.

Când avem reduceri false?

Multă lume crede că magazine cresc prețurile înainte de Black Friday pentru a le putea scădea înapoi. Chestia asta nu se întâmplă foarte des, nu însă pentru că magazinelor le-ar fi rușine să o facă ci pentru că prețurile produselor cresc și scad destul de mult de-a lungul anului în multe cazuri.

Motivul pentru care se întâmplă chestia asta ține de psihologie: oamenii sunt mai dispuși să cumpere de la un magazin care are afișate reduceri, decât de la unul care vinde produse la prețuri mici mai mereu. Iar magazinele s-au prins de treaba asta. Iată un exemplu:

In a 2012 presentation, Mr. Johnson, then still Penney’s CEO, said the company was selling fewer than one out of every 500 items at full price. Customers were receiving an average discount of 60%, up from 38% a decade earlier. The twist is they weren’t saving more. In fact, the average price paid by customers stayed about the same over that period. What changed was the initial price, which increased by 33%.

Altfel spus, reducerile false sunt de regulă la acele produse care sunt de fapt tot timpul la reducere, cu doar scurte perioade de creștere. 

 

Cum vă puteți da seama care sunt acelea? Păi e simplu: căutați acel produs pe google și setați data căutărilor în trecut (de exemplu acum 6 luni sau 1 an). Dacă produsul era la un preț similar și atunci e clar că și după Black Friday va fi la același preț.

Altă modalitate e de a vedea oferta a mai multe magazine. Dacă toate au cam aceeași reducere în același timp înseamnă că de fapt cam acela e prețul real al produsului iar reducerea e doar o chestie de psihologie.

P.S: Știu că cititorii mei sunt oameni deștepți și nu vor crede vreodată că pot cumpăra un telefon de 700 de euro cu 50.

Sper să vă fie de folos sfaturile de mai sus și vă încurajez să le împărtășiți și cu alți oameni.


Ținem legătura pe mail?

Dacă ți-a plăcut articolul, dar ești o persoană ocupată (știu cum e!), îți pot trimite un newsletter săptămânal pe mail cu ce articole am mai scris. Nu îți fă griji, te poți dezabona automat oricând vrei (un click și s-a rezolvat). Tot ce trebuie să faci e să introduci emailul în căsuța de mai jos și un nume (ca să pot spune ”Bună Mihai”, nu ”Dragă utilizator”) apoi verifică emailul pentru linkul de confirmare (dacă nu apare nimic vezi și în Spam).

Abonare Newsletter pe mail

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]




Despre producători agricoli și retaileri

După ce am scris articolul de aseară despre modificarea conceptului de preț la raft m-am uitat un pic pe site-ul Ministerului Agriculturii pentru a mai săpa un pic după informații. Deși nu am găsit nici un proiect legislativ nou, am dat peste propunerea de norme care pun în aplicare legea cu 51% românesc (sau mă rog, ”lanțul scurt de aprovizionare”).

Pe scurt, normele spun în principiu ce ziceam și eu în postarea asta, anume că:

  • Lanț scurt de aprovizionare include și țările vecine deci toată povestea cu 51% românesc a fost propagandă ieftină;
  • 51% la sută românesc se va aplica doar la produsele de sezon, adică nu vor avea pretenția de a găsi roșii românești în ianuarie;
  • Se va constitui un consiliu de supraveghere a aplicării principiului de 51% românesc. Partea interesantă e că acest consiliu va avea următoarea componență:

    a) 3 membri desemnați din cadrul MADR;b) 2 membri desemnați din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;c) 1 membru desemnat din cadrul Consiliului Concurenței;d) 7 membri desemnați de către organizațiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare, câte unul din fiecare filieră de produs prevăzută la art. 3.e) 2 membri desemnați de către Asociația Marilor Rețele Comerciale din România.

    Altfel spus, 6 membri ai consiliului vor fi reprezentanți ai statului, 7 membri vor fi reprezentanți ai producătorilor și numai 2 membri vor fi reprezentanți ai retailerilor. Cam mare diferența aș zice și arată, din punctul meu de vedere pentru cine e făcută legea asta. Nu mă înțelegeți greșit, retailerii au o putere de negociere considerabil mai mare decât producătorii, dar prin această măsură lucrurile nu se vor schimba în bine pe termen lung pentru nimeni.

    Și ca să fie bătaia de joc completă, deși avem un reprezentant al Consiliului Concurenței în consiliu iată ce zice ordinul:

Ca la Radio Erevan: Avem un reprezent al Consiliului Concurenței în consiliu? Da. Are vreun impact legea asupra mediului concurențial? Nu. Avem cumva mici producători? Da, așa spun oamenii. Are vreun impact asupra întreprinderilor mici legea asta? Nu. Are vreun impact legea asupra mediului de afaceri? Nu. Doar că mai jos se vorbește despre faptul că micii producători au marja de profit mică.

Dar înainte să îmi dau eu cu părerea haideți să vedem care e perspectiva guvernului în toată povestea asta. Iata ce ne spune proiectul de norme:

Presiunile mediului economic exercitate în ultimii ani, ulterior instalării crizei economice din 2008, cât şi a blocării pieței rusești s-au reflectat şi în evoluţia pieţei agroalimentare din România.

Influențele pe piaţa agroalimentară vin din direcţia concurenţei între marii jucători prezenţi pe piaţă (gradul redus de diferenţiere al produselor determină creşterea gradului de rivalitate), întărită de scăderea puterii de cumpărare ca efect al presiunilor mediului economic exercitate în ultimii ani.

Traducere: Producătorii români exportau marfă în Rusia, dar de când cu războiul din Ucraina și sancțiunile economice, nu mai putem face comerț cu rușii. Prin urmare, producătorii noștri trebuie să vândă marfă în UE sau în România, acolo unde nu prea sunt competitivi. Plus că acum se simte concurența iar ai noștri, ca brazii, nu se pot diferenția pentru că produsele vândute de ei merg pe filiera ”mai ieftin decât concurența, nu neapărat mai bun”.

Haideți să vedem mai departe:

Dominaţia rețelelor de retail determină importante bariere la intrarea pe aceasta piaţă, în special datorită economiilor rezultate în urma achiziţiilor în vrac/de volume mari. Produsele agroalimentare sunt bunuri de primă necesitate, existând diferenţe mici între comercianţii cu amănuntul şi prin urmare, mulţi factori care afectează puterea de cumpărare în cadrul pieţei produselor agroalimentare, sunt interdependenţi cu cei de pe piaţa retailerilor, cum ar fi loialitatea faţă de brand.

A fi agricultor nu înseamna a avea și talent la scris, iar fraza de mai sus e un exemplu perfect. Ați înțeles ceva? Nici eu. Se pleacă de la ideea că există importante bariere la intrarea pe piață, fără a spune despre care piață este vorba. Discutăm despre piața de retail sau despre piața producătorilor agricoli? Este important să știm despre care este vorba pentru că fiecare piață are caracteristici diferite.

Ce să caute un producător agricol pe piața de retail? Ce ar căuta un retail pe piața de producție?

A fi retailer înseamnă bani băgați în infrastructura logistică, în achiziția de terenuri și construcția de magazine, în marketing, în negocieri de contracte cu furnizori la nivel global etc.

A fi producător agricol înseamnă să bagi bani în achiziția sau arendarea de teren agricol, semințe, îngrășeminte, lucrări agricole, echipament agricol, depozitare a produselor agricole.

Par cele două similare? Evident că nu! Atunci despre ce bariere la intrarea pe piață vorbim?

Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, a fost completată şi modificată în urma semnalelor primite din piaţă, producătorii și procesatorii din România atrăgând atenţia asupra marjei de profit pe piaţa agroalimentară, care privită per ansamblu, se caracterizează prin fluctuaţii mari.Astfel, cea mai mică marjă de profit net, pe lanțul agroalimentar, se înregistrează la fermierii şi micii procesatori, fiind de asemenea necesară asigurarea unei mai bune protecţii împotriva volatilităţii preţurilor.

Iată și versiunea din proiect, ca să nu credeți că bat eu câmpii:

Știți de ce fermierii și micii procesatori au cea mai mică marjă? Pentru că sunt mici și nu au putere de negociere. Știți de ce nu au putere de negociere? Pentru că fiecare e de capul lui și nu vor să se asocieze. Și bineînțeles că va veni guvernul român să le crească marja de profit. Se poate mai clar de atât? Asta e problema pe care legea încearcă să o rezolve guvernul: marja mică de profit a producătorilor într-o economie de piață. Aș vrea și eu să îmi deschid o firmă apoi să mă duc la guvern să mă plâng că am profitul prea mic și aș vrea mai mult.

În prezent în România există numai cinci Organizații Interprofesionale pe Filiere de Produse Agroalimentare, acest fapt generând o capacitate redusă în ceea ce privește creşterea vânzărilor între producători şi marile rețele comerciale, cât și la o eficienţă redusă a acestora, din punct de vedere al dotărilor logistice și de marketing.

Da, asta ziceam și eu mai sus, ia și rezolvă problema asta, nu marja de profit.

Prin implementarea acestor norme se urmărește consolidarea poziţiei fermierilor în lanţul agroalimentar, pentru a le putea oferi posibilitatea de a obţine cel mai bun preţ de pe piaţă pentru produsele lor

”Cel mai bun preț de pe piață”…oameni buni, ei sunt piața! Nu poți obține cel mai bun preț de pe piață atunci când tu ești piața! Prețul pieței e cel pe care ei îl negociază cu retailerii!

Așa cum am mai spus, legea asta va conduce la o creștere a prețurilor ceea ce va afecta disproporționat oamenii cu venituri mici care nu vor mai putea cumpăra roșii din Turcia ieftine pentru că le vor fi băgate pe gât cele românești, la fel de proaste, dar mai scumpe.

Vreți soluții pentru micii producători? În primul rând asociere pentru a putea negocia mai bine cu retailerii și pentru a putea construi împreună. Dacă poți vinde roșii românești în ianuarie poți scoate mai mulți bani decât dacă le-ai vinde în octombrie pe toate. Producătorii români nu au facilități de depozitare, nu au capacități logistice, nu știu să negocieze. Dar astea sunt lucruri care țin de piață, nu de guvern. Genul acesta de intervenții va băga bani în buzunarele producătorilor luați din buzunarele românilor. Hypermarketurile nu vor avea de suferit atât de mult pentru că vor transfera prețurile mai mari către cumpărători.

Opinia despre orice subiect controversat in Romania




Magazinele și taxele de raft

Am scris despre măsura guvernului (tehnocrat) de a impune anumite restricții în ceea ce privește funcționarea pieței de retail acum ceva timp și eram sigur atunci că lucrurile nu vor rămâne așa cum sunt. Și răsfoind profit.ro azi dau peste o știre ciudată:

Prețul de achiziție al unui produs alimentar și cel de vânzare către consumator vor fi redefinite, pentru a împiedica marile magazine să mai perceapă ”taxe de raft”, care ridică artificial și nejustificat prețul final al produsului, este argumentul cu care modificarea a fost pregătită acum în Parlament.

Culmea e că nu am găsit pe nicăieri vreun proiect de modificare a legislației, iar bineînțeles că site-ul nu oferă nici un link sau vreo declarație a vreunui oficial sau reprezentant al retailerilor. E o știre ”pe surse” probabil, motiv pentru care îmi mențin un nivel ridicat de scepticism în privința ei.

În orice caz, o astfel de abordare ar fi cu adevărat stupidă în momentul de față, din mai multe motive:

  • eliminarea taxelor de raft s-a făcut de la 18 iulie 2016 iar retailerii (hypermarketurile) și clienții negociază de atunci noile contracte. O astfel de modificare ar face rău tuturor pentru că ambele părți s-ar trezi, din nou, în situația de a relua lucrurile de la zero.
  • Este clar că intenția declarată de a elimina taxele de raft a dat greș. Hypermarketurile sunt în continuare cele care dictează condițiile, lucru normal de altfel, dacă avem în vedere că ele controlează interfața cu clientul, în timp ce producătorii sunt slab organizați.
  • Noul guvern s-ar putea să vadă lucrurile altfel și oricum e posibil să ne trezim cu noi modificări ale legislației privind taxele la raft.
  • A controla prețul nu va face altceva decât să mute negocierile pe alt plan. Într-o economie de piață nu se poate impune un preț controlat pe o categorie atât de largă de bunuri. Este imposibil logistic și ar încălca principiile piețelor libere.

Aștept însă un draft de ordin concret, altfel, e imposibil de ghicit la ce anume s-au gândit sursele când au vorbit de controlul prețurilor.




51% produse romanesti in hipermarketuri e o prostie

Am aflat azi cu (oarecare) surpriza ca presedintele a promulgat legea aia stupida care spune ca minim 51% din produsele din hipermarketuri trebuie sa fie romanesti. Ca om caruia ii e groaza sa mearga la cumparaturi in piata (tras la cantar, vandut cartofi din aia urati din spate nu aia frumosi din fata, plata cu cardul ha ha, da’ unde te crezi ba?!) ma simt direct afectat de legea asta:

De la cine cumpăr

In primul rand mi se pare aberant sa mi se impuna de la cine sa cumpar rosiile si castravetii. Adica serios acum, daca un fermier din Polonia poate sa imi vanda mie in Romania ceapa mai ieftin decat un roman, atunci poate producatorul din Romania trebuie lasat sa dea faliment. Daca e mai buna ceapa romaneasca asa cum te pregateai sa imi spui, poti sta linistit, lumea o sa cumpere in continuare ceapa romaneasca fara fie nevoie de o lege de genul asta.

Ce facem iarna?

De unde luam produse romanesti? Stiu ca exista solarii, dar nu pot compensa productia agricola din timpul verii. Si daca nu avem destule produse romanesti pe raft ce facem, inchidem magazinul? Daca produsele romanesti nu se vand, ce facem cu ele? Le tinem pana expira, le aruncam si apoi cumparam altele pentru ca ne obliga legea? Asta e un caz clasic de alocare ineficienta a resurselor si interventie a statului cu picioarele in economie. Legea, in forma actuala va duce la cresterea profitului in cazul producatorilor locali ineficienti si va conduce la puseuri de inflatie. Pentru mai multe exemple de alocare proasta a resurselor vedeti Venezuela din ultimii 3-4 ani.

Pe cine va afecta legea

Stiti pe cine va afecta cel mai puternic legea asta? Pe cei saraci, pentru care o diferenta de cativa lei / kg chiar inseamna ceva. Stiti pe cine va avantaja insa legea asta? Pe buticari, adica pe cei care oricum nu prea platesc taxe la bugetul de stat. Ne place sau nu sa recunoastem marile lanturi de hipermarketuri platesc sume considerabile la bugetul de stat in taxe si impozite. Cu siguranta nu vor da faliment, dar mutand bani din buzunarul lor in buzunarul buticarilor se muta in fapt bani si in economia nefiscalizata.

Ce va zice UE

Trebuie sa fii tampit sa crezi ca Uniunea Europeana o sa spuna: “E ok Romania, puteti sa va vindeti branza in Germania, cartofii in Franta, dar sa nu acceptati castraveti din Bulgaria. E ok, nu ne suparam!”. Si totusi asta pare a fi logica persoanelor care au votat legea. Comisia Europeana nu va sta cu mainile in san daca va simti ca libera circulatie a bunurilor si accesul la piata unica sunt ingradite (nu suntem primii care au incercat scheme de genul acesta). Toata smecheria e ca declansarea procedurii de infringement (asa se numeste procedura aplicabila cand Comisia Europeana isi da seama ca vrei sa faci magarii) dureaza ceva timp insa daca se constata ca legislatia europeana a fost incalcata atunci sunt sanse mari sa se considere ca avantajul castigat de producatorii locali este de fapt ajutor de stat, caz in care banii in plus ar trebui returnati.

Formularea vagă

Stiu ca multa lume nu intelege bla bla-ul legislativ, dar legea e formulata suficient de vag incat sa poata duce la abuzuri. Spre exemplu: “Comerciantul este obligat să acorde spaţii distincte de expunere şi vânzare produselor româneşti, în condiţiile legii”. Deci vom avea raion de branza romaneasca si raion de branza neromaneasca? Dar daca fac raion de lactate romanesti e ok? Cat e amenda? Intre 100.000 RON si 150.000 RON, un fleac!

Mai mult, partea cea mai vaga a legii e chiar paragraful cu impactul cel mai mare:

“Comerciantul persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare are obligaţia ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare.”

Altfel spus, lucrurile stau cam asa: Am 100 mp de spatiu pe rafturi (ma rog, volumul se masoara in mc, dar exemplul e mai simplu cu mp). Din cei 100 mp de spatiu, 51 mp vor avea marfa romaneasca. Restul de 49 mp vor fi cu marfa din afara Romaniei. Doar ca…nu e chiar asa. Cei 51 de mp nu sunt destinati marfii romanesti ci marfii provenita din lantul alimentar scurt.

Haideti sa vedem care e definitia pentru “lant alimentar scurt”: “lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică locală, precum şi relaţii geografice şi sociale strânse între producători, procesatori şi consumatori.”

Vedeti ceva de producatori romani pe acolo? Nici eu! Deci daca am consumatorul in Giurgiu si producatorul / procesatorul in Ruse – Bulgaria ma calific pentru lantul scurt? Sau daca sunt in Timisoara si procesatorul / producatorul e in Ungaria, la mai putin de 50 km e ok? Ar fi cu adevarat ironic sa vedem cum hipermarketurile din Vestul tarii se umplu de produse maghiare sau cele din sud de produse bulgaresti.

Ca sa nu mai spun ca suna dubios formularea “relatii sociale stranse intre producatori, procesatori si consumatori”. Ce inseamna relatii sociale intre producator si procesator? Aceeasi etnie (discriminare, UE ne va sanctiona), aceeasi religie (discriminare, UE ne va sanctiona), actionarii celor doua societati sa fii copilarit impreuna (aici cred ca UE ne va lasa in pace – ironie fina)? Doua companii nu pot avea relatii sociale una cu cealalta! Sunt persoane juridice! Persoanele juridice nu au relatii sociale intre ele!

Legislatorul nu știe cum funcționează piața

Legea are si alte aberatii care denota o neintelegere profunda a felului in care se face business. De exemplu:

“Este interzis oricărui comerciant să solicite facturarea/refacturarea şi să încaseze de la furnizor taxe şi servicii”.

Altfel spus, adio orice alta relatie comerciala in afara de cumparat bunuri. Dar stiti ce? Nu ii opreste nimeni pe comercianti sa factureze servicii de pe alte firme. Si uite cum am facut inutil acel articol cu o miscare din pix / taste.

Când și cum se va aplica legea

Legea va produce efecte in 6 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial (deci din 2017) si mai are nevoie de niste ordine pentru partea procedurala. Este deci timp berechet pentru ceva modificari care sa ii restranga aplicarea la cateva situatii.

P.S: Lactatele, carnea, panificatie sunt deja dominate de produse romanesti, deci nu vor fi probabil modificari in ceea ce le priveste. Pe partea de legume si fructe sunt interesele cele mai mari.

Opinia despre orice subiect controversat in Romania
Opinia despre orice subiect controversat in Romania