PNL a ratat o ocazie istorică la alegerile parlamentare

Alegerile parlamentare din 2020 vor rămâne cunoscute probabil în istoria PNL drept alegerile în care au ratat o șansă istorică.

Politica românească e una a oamenilor înfometați, iar strategiile pe termen lung par să lipsească de la marile partide. Așa că nu e de mirare că PNL s-a grăbit să intre la guvernare în ciuda faptului că lucrurile nu arătau bine pentru ei nici înainte de pandemie nici după ce devenise clar că pandemia e o problemă.

De ce intrarea la guvernare a fost o idee proastă

Imediat după alegerile prezidențiale cei de la PNL erau foarte încrezători în faptul că vor putea da jos guvernul PSD și vor reuși să forțeze alegeri anticipate. Popularitatea președintelui și imaginea șifonată a PSD (Dăncilă – Dragnea) au contribuit la ideea că PSD e slab și va pica la o moțiune de cenzură, deschizând calea pentru alegeri anticipate.

Mulți oameni erau de acord cu asta și împingeau ideea că acela era momentul perfect pentru alegeri anticipate. Pentru a justifica chestia asta, publicului s-a spus că PSD nu mai este reprezentativ pentru alegerile votanților având în vedere că la alegerile europarlamentare și cele prezidențiale scosese scoruri slabe. Evident că ideea asta era o prostie, la prezidențiale se votează omul, nu partidul iar la europarlamentare s-au votat oameni care să meargă în Parlamentul European.

Dar la PNL era foamete de putere mult prea mare pentru a mai ignora consecințele. Așa că PNL mers pe moțiunea de cenzură iar Guvernul PSD-Dăncilă a picat. Asta demonstra că PNL poate forța alegerile anticipate, nu?

Nu, de fapt PNL a picat în capcana de la ciclul anterior de alegeri: a dat voie PSD să se regrupeze în opoziție în anul anterior alegerilor, dar păstrând controlul asupra Parlamentului pentru a bloca orice tentativă de alegeri anticipate. Dacă citiți știrile de dinainte de pandemie se vede destul de clar că șansele PNL de a organiza alegeri anticipate au fost spre zero în permanență. Scriam asta într-un articol din octombrie 2019:

Pe termen scurt nu văd ca alții PSD dizolvat. PSD se poate retrage acum în opoziție dacă vrea și de acolo să dea în cine o vrea să ia puterea. E suficient să lase PNL și Pro România să încerce să guverneze și să le pună piedici pe unde pot. Ar putea practic să șicaneze Pro România așa cum o făceau și ei până acum.

Ludovic Orban însă și echipa lui nu au mai avut răbdare, tentația pe termen scurt era mult prea mare pentru a se gândi la consecințele pe termen lung. Ca să fim corecți față de Ludovic Orban, e posibil ca acesta să fi pierdut șefia PNL dacă nu intra la Guvernare. Tot din articolul din octombrie 2019:

Moțiunea nu ar fi trecut și fără largul concurs al lui Ludovic Orban, omul care are nevoie disperată de o victorie politică pentru a rămâne relevant. Băiatul ăla de la televizor îi suflă în ceafă și știe că un pas greșit îl poate costa conducerea partidului. Și din păcate nu are mare lucru cu care să se mândrească în anii ăștia de politică.

Pentru PNL ar fi fost o idee mult mai bună să lase Guvernul Dăncilă în continuare în picioare. PSD cu Dăncilă ar fi fost un sac de box bun în care PNL putea să lovească fără să îi fie teamă că va păți ceva.

Moțiunea putea fi servită în martie 2020 atunci când și anticipatele erau o posibilitate. Dar probabil că Ludovic Orban a simțit că nu va prinde martie 2020.

Ce predicții făceam atunci? Iată:

Da, vor fi la butoane și vor putea asigura resurse pentru primarii lor la alegerile locale. Dar riscă să piardă din scorul electoral la alegerile parlamentare. De ce? Pentru că va propune oameni precum Florin Cîțu la Finanțe. Iar dacă vă uitați ce propuneri are Florin Cîțu veți înțelege că Guvernul PSD – Dăncilă era prudent pe lângă ideile dânsului.

Vor fi multe greșeli și multe controverse pentru PNL dacă va intra la guvernare. Iar electoratul urban bogat nu îi va ierta. Bugetarii, la rândul lor, se vor încolo în spatele Pro-România pentru a fi protejați de PNL și USR.

Nu am anticipat în octombrie 2019 apariția pandemiei și gafele monumentale făcute de PNL ca urmare a acesteia. Dar cred că îmi poate fi iertată scăparea asta, nu?

Ce a făcut PNL la guvernare?

Ce a urmat ați trăit și văzut și voi:

Și culmea culmilor, atunci când Guvernul Orban a picat, piața a reacționat pozitiv la vestea asta. Și da, sunt multe altele pe care nu le-am inclus.

Bun, cum s-a tradus treaba asta în scorul electoral? Păi cum era de așteptat: foarte rău, PNL a căzut la 25%.

Cine sunt vinovații pentru această cădere?

În primul rând cei de la PNL evident. Ludovic Orban probabil poartă principala vină pentru scorul dezastruos pentru că el e cel care a condus acest Guvern.

Faptul că Ludovic Orban a fost surprins de vreo 2 ori fără mască în timp ce românii plăteau bani grei amenzi nu a ajutat. Nici faptul că și alți miniștrii, inclusiv cel al sănătății au făcut fix același lucru nu a ajutat.

Pe lista vinovaților pentru scorul slab îl putem adăuga și pe Lucian Bode, ministru al transporturilor în 2020, care se afla într-o mașină care a provocat un accident pentru că intrase într-o depășire ilegală. Deși e destul de clar că șoferul nu ar fi făcut asta dacă nu i se spunea să o facă, ministrul a zis că el dormea pe bancheta din spate și nu știa ce se întâmplă. Evident că nu și-a dat demisia. Evident că va fi nominalizat în noul guvern, zvonurile fiind că va fi propus pentru Ministerul Internelor.

Și să nu îl uităm pe Florin Cîțu, cel care a fost responsabil pentru majoritatea bâlbâielilor economice de mai sus și despre care am scris de prea multe ori ca să mă mai repet pe aici.

Apoi a mai fost Klaus Iohannis evident, cel care a reușit de unul singur să ridice scorul electoral al PSD și să îl scadă pe cel al PNL cu câteva puncte procentual. Intervențiile sale deveniseră doar un șir lung și plictisitor de discursuri pe aceeași temă: PSD e de vină pentru orice, deși guvernul PNL conducea țara de mai bine de 1 an de zile.

Ce s-a întâmplat cu cei vinovați?

Într-un partid care își urmărește interesul pe termen mediu și lung ar fi de așteptat ca oamenii care au tras scorul în jos să nu se regăsească în rândul celor care urmează să conducă țara încă 4 ani. Se aplică asta la PNL?

Păi să vedem: Orban a făcut un pas înapoi sau în lateral, nu îmi dau seama. Inițial fusese înapoi, apoi s-au cramponat oamenii în discuții până a devenit de fapt un pas în lateral el fiind șef al Camerei Deputaților în noul aranjament al coaliției de guvernare.

Florin Cîțu a făcut pasul de la Finanțe la postul de Prim Ministru. O fi promovare? Dacă da, atunci nu îmi e clar pentru ce anume, din moment ce moștenirea lui la Ministerul Finanțelor nu e chiar una grozavă. Sau poate l-au scos de acolo pentru că urma să se spargă balonul și imaginea lui? Cert e că nu doar că nu a fost împins în spate ci e aruncat și mai în față.

Lucian Bode, cel cu accidentul a trecut de la Transporturi la Ministerul de Interne. Aparent omul e calificat pentru ambele. Faptul că a tras în jos imaginea partidului pare să fi fost irelevant.

Oamenii care par să fi afectat cel mai rău imaginea partidului în ultimele luni se regăsesc în continuare în structurile de putere ale României: Orban e tot șef al PNL, Iohannis e președinte, Cîțu e prim-ministru, Bode e la Interne.

Paradoxal însă au dispărut toți ceilalți, în ciuda faptului că nu au afectat atât de tare imaginea partidului. Și colac peste pupăză la Ministerul Educației a ajuns un tip care a fost în alte trei partide înainte de a ajunge la PNL, dar pentru care Orban a garantat.

Ce spune asta despre perspectivele PNL? 

Dacă PNL a performat prost până acum, nu mă aștept să înceapă să performeze bine de acum înainte având în vedere că aceeași echipă pare să se fi instalat la conducere și acum.

Echipa PNL de acum pare să se agațe de putere printr-un fir destul de subțire și cred că mai toată lumea de prin partid și din afara lui înțelege asta. În cadrul negocierilor cu UDMR și USR, PNL a cedat Ministerul Dezvoltării către UDMR. Transporturile și Sănătatea, alte două ministere grele au mers la USR plus Fondurile Europene, un minister care va deveni cheie în următorii 4 ani dacă UE dă drumul la bani așa cum e planul în momentul de față. În orice coaliție politică trebuie să cedezi ministere importante, dar vorbim de 4 ministere grele care au ajuns la partidele junior ale coaliției.

Așadar echipa PNL, care a dus partidul de la 40-45% la 25% în mai puțin de 1 an, a ajuns să negocieze viitorul guvern și a pierdut 4 ministere mari, din care 2 cheie pentru alocarea de fonduri către primarii PNL (Ministerul Dezvoltării și cel al Fondurilor Europene).

Nu îmi e foarte clar care e planul PNL în privința următorilor ani de guvernare sau dacă există un astfel de plan.

E destul de clar că actuala echipă a PNL abia se ține de scaun și la un vânt ceva mai zdravăn s-ar putea să pice. Contestatarii sunt în interiorul PNL (aripa Transilvania-Sighirtău-Rareș Bogdan aparent), în Parlament (PSD îi va toca mărunt pentru orice greșeală), dar și în interiorul coaliției, acolo unde USR probabil va intra în conflict cu PNL pe diverse chestii.

La ce să ne așteptăm? 

Sunt multe paralele care pot fi făcute între Dragnea și Ludovic Orban. Și unul și celălalt (din motive diferite) nu au putut conduce guvernul ca prim-ministru. Așa că în cazul lui Dragnea / PSD s-a ajuns la situația paradoxală în care deși avea majoritate parlamentară:

  • PSD își dădea jos propriul Guvern când acesta fusese preluat de un pol de putere diferit de cel al șefului de partid
  • S-au schimbat foarte des miniștrii din guvernele PSD.

Vom asista la ceva similar cu PNL? Haideți să vedem, credeți că sunt șanse ca prim-ministrul Cîțu să încerce să creeze un nou pol de putere în jurul său, poate chiar cu susținerea președintelui Klaus Iohannis? Logica politică spune că ăsta e un scenariu plauzibil.

În cazul acesta credeți că Ludovic Orban ar putea încerca să își dea jos propriul partid? Nu e exclus, dar de data asta căderea guvernului ar antrena și miniștrii USR. Orban ar putea negocia cu Barna / Cioloș ca noul guvern să păstreze structura anterioară, dar chestia asta nu ar fi ușor de digerat pentru USR. Cred că asta ar fi o opțiune nucleară și cu șanse mai mici să se întâmple. O mențiune aici însă: Barna e într-o situație similară cu Orban. Nu prea are realizări importante de când e politician și are mulți contestatari în partid. S-ar putea înțelege cu Orban destul de bine și să meargă pe o idee similară pentru a putea să își cumpere liniștea, dar aici e altă poveste.

Ceea ce mi se pare însă mai probabil e să vedem o remaniere guvernamentală după 1 an de zile. Liniștea în partid se poate cumpăra cu funcții iar Orban știe asta. Așadar, similar cu ce am văzut la guvernul PSD în 2016-2019 am putea asista la schimbări dese de miniștrii și secretari de stat pentru că Orban va încerca să cumpere liniștea din partid. Aici ar fi o diferență față de situația PSD din ciclul anterior: Dragnea era un deal-maker în PSD. El era genul de personaj care știa să negocieze și să își dea seama ce vor oamenii la schimb pentru loialitate. Nu sunt sigur că Orban e atât de priceput cum era Dragnea în privința asta. Orban s-ar putea să nu fie atât de bun în a sesiza de unde vine neliniștea în partid și să cumpere rapid loialitatea oamenilor cheie.

Bineînțeles că tot ce am scris mai sus poate deveni irelevant dacă Orban pierde funcția de șef al partidului printr-un puci bine organizat.

Așadar, cred că urmează niște ani tumultuoși pentru PNL. Și ca să fie lucrurile și mai nasoale pentru ei, partidul trebuie să se pregătească și pentru anul 2024. Așa cum scriam și în analiza despre PSD anul 2024 va fi foarte important pentru că oferă partidelor posibilitatea de a câștiga tripleta:

  • alegeri locale
  • alegeri parlamentare
  • alegeri prezidențiale

Pe plan european ar mai fi și alegerile europarlamentare, tot în 2024. Știu că 2024 poate părea departe, dar dacă am învățat ceva din ultimele câteva cicluri electorale e că anul anterior alegerilor parlamentare e foarte instabil. Dacă vă gândiți la ultimele 3 cicluri electorale, toate au avut guverne slabe, lipsite de suport parlamentar. Ca și în trecut vor fi probabil parlamentari PNL care se vor muta la PSD sau vor vota cu PSD pentru a-și da jos propriul guvern în 2024.

Realist vorbind, PNL are probabil 3 ani de guvernare din 4, 2024 fiind probabil condus de un guvern slab sau tehnocrat. Din acești 3 ani de guvernare probabil cel puțin 1 an va reveni guvernului Cîțu. De ce? Pentru că felul în care guvernul a gestionat situația economică în pandemie a lăsat mult de dorit. Toate guvernele au cheltuit mult în pandemie, dar guvernul PNL și-a sabotat singur încasările la buget și a preferat finanțarea economiei prin bănci, nu prin bani moca de la UE.

Așadar, urmează niște ani în care deficitul bugetar trebuie adus sub 3%. Un guvern bun va crește încasările la buget printr-o politică de taxare suplimentară a celor care au beneficiat de pe urma actualei pandemii și va stimula cererea odată încheiată pandemia. Dar chestiile astea două sunt contrare filozofiei actualului prim-ministru. Așa că sunt șanse mai mari să vedem măsuri economice țintite spre ofertă (adică spre firme), corelate cu măsuri de restrângere a cererii. Dacă se va întâmpla asta, creșterea economică va fi anemică iar nemulțumirile poporului vor crește.

Cel mai probabil chestia asta va fi acompaniată de multe bâlbe ale miniștrilor, dată fiind lipsa lor de experiență. Dacă adăugați și posibila vânzoleală cu miniștrii și secretari de stat despre care scriam mai sus, atunci e clar că nu vom avea parte de un guvern foarte popular.

Ce ar fi fost dacă?

În loc de încheiere haideți să ne gândim cum ar fi decurs lucrurile dacă Orban nu ar fi împins PNL la guvernare:

  • Pe fondul intrării în ultimul an de guvernare majoritatea PSD ar fi început să se destrame. PNL ar fi putut încă de la final de 2019 să negocieze cu diverși parlamentari PSD să voteze punctual cu PNL pe diverse chestii în parlament. PNL ar fi lăsat guvernul Dăncilă la guvernare însă ar fi sancționat din parlament orice fel de măsură nepopulară. Cu sprijinul unor parlamentari PSD, Pro-România și USR ar fi amenințat cu moțiunea de cenzură la orice colț, fără a duce la capăt amenințarea însă. Practicând politică de gherilă din opoziție, PNL ar fi urmărit conservarea avantajului de 40%+ din sondaje.
  • Odată cu declanșarea pandemiei PNL s-ar fi asigurat că nimeni nu dă jos guvernul Dăncilă, lăsând PSD să gestioneze situația. Probabil același Arafat ar fi fost la televizor cu o abordare similare celei avute de PNL. Pe fondul a aproximativ 10,000 de morți din coronavirus, rețelele sociale ar fi pus și termenul ”ucigaș” lângă cel de ”corupt” și PSD. Influencerii ar fi zis cum PSD chiar e ”ciuma roșie” pentru România și cum PSD și corupția omoară la propriu români.
  • Pe fondul acestor probleme și a luptelor interne din PSD, partidul ar fi fost la un pas de destrămare sau de a fi preluat de Ponta sub o formă sau alta.
  • Alegerile parlamentare, indiferent când ar fi avut loc ar fi văzut PSD probabil undeva la 15% iar PNL la 40%+.
  • Având un scor solid în spate, PNL și-ar fi permis să negocieze de pe poziții de forță cu USR componența viitorului partid. Pe de o parte, dacă USR ar fi scos un scor bun, doar PNL și USR ar fi avut o majoritate confortabilă care să le permită să stea liniștiți în următorii ani. Pe de altă parte, PNL ar fi putut să amenințe USR că dacă nu le convine ce li se oferă, atunci PNL poate apela la UDMR plus minorități și să conducă România fără USR.
  • De la adăpostul unei majorități confortabile și cu un PSD în degringoladă, PNL ar fi putut defila prin politica românească în următorii 3-4 ani.

Și totuși PNL a renunțat la treaba de mai sus pentru că Ludovic Orban a vrut funcția de prim-ministru în 2019. Ar fi rezistat el la cârma PNL până la final de 2020 ca să se bucure de strategia de mai sus? Greu de spus, dar ar fi meritat riscul dacă e să mă întrebați pe mine. În loc de asta, a prins funcția dorită timp de 1 an și câteva luni, timp în care a avut parte de un Parlament ostil și o pandemie plus o recesiune economică.

Vă las în încheiere cu o glumă politică surprinzător de bună de la Dezarticulat:

https://www.facebook.com/dezarticulat/posts/3384647048327815

 




Câteva observații despre PSD după alegerile parlamentare

Vin și eu la spartul târgului cu niște observații legate de alegerile parlamentare. Nu sunt analist politic așa că luați ce spun cu o doză de scepticism și faceți și voi propriile verificări înainte de a trage concluzii.

E încă devreme pentru a vorbi de alianțe politice și viitor, iar lucrurile se mișcă repede așa că verificați data publicării articolului înainte de a mă lua la 13-14 că am zis vreo chestie incorectă.

Acestea fiind spuse haideți să vedem ce mi-a rămas mie în cap după alegerile astea.

PSD rămâne numărul 1 în România

Încă odată PSD demonstrează celorlalți cum arată un partid bine organizat. Dacă aș fi de la PNL sau USR aș analiza la sânge ce a făcut PSD de la plecarea lui Dragnea și aș lua notiție pentru că rezultatul acesta e remarcabil. PSD era dat în sondaje pe la 20%, dar a reușit să ia 29,5% din voturi (la momentul la care scriu asta nu s-a terminat numărătoarea).

Haideți să ne imaginăm o istorie alternativă a ultimilor 4 ani. Dragnea nu ajunge șef al PSD și nu încearcă manevrele alea de au scos sute de mii de oameni în stradă. PSD guvernează normal, cu scandaluri, dar în limitele politicii românești. Economia merge bine, dar partidul se erodează normal. Haideți să presupunem că nu aveam nici Covid și lucrurile decurg normal. Ce scor ar fi scos PSD în contextul acesta? Probabil tot undeva spre 30 – 35% deși mai aproape de 30% cel mai probabil. Mă bazez când spun asta pe un raport din ianuarie 2020 făcut chiar de PSD care spune:

Partidul are peste jumătate din primarii României, dar acest lucru nu garantează obținerea unui scor de 35% la nivel național, chiar și unul de 25% fiind – după cum a dovedit anul 2019 – dificil de atins.

Știu că vor spune unii că istoric prezența mică la vot ajută PSD pentru că au votanți mai disciplinați. Nu știu dacă e cazul și de data asta având în vedere că PSD a pierdut foarte multe voturi tura asta de alegeri (circa 1,5 milioane de voturi) iar scorul de acum e în linie cu scorul lor istoric. De asemenea, o comparație cu numărul de votanți din 2016 nu e neapărat corectă pentru că rezultatul din 2016 e mai mult o anomalie.

Însă trebuie subliniat că prin acest scor cei de la PSD au reușit să neutralizeze efectul negativ pe care Liviu Dragnea l-a avut asupra partidului. E adevărat, chestia asta nu ar fi fost posibilă fără gafele monumentale ale PNL și al felului în care aceștia au gestionat pandemia. Pe de altă parte și PSD a scos oamenii controversați din partid și a împins în spate baronii locali și ceilalți oameni mai puțin populari. A mizat apoi pe oameni considerați de public competenți din punct de vedere tehnic, cu Alexandru Rafila cap de listă, ceea ce a ajutat oarecum la spălarea imaginii lor de partid corupt (pe filiera Dragnea) și incompetent (pe filiera Dăncilă).

Nu în ultimul rând, comunicarea și programul politic propus au arătat bine. Impresia auzită în mai multă locuri e că programele lor au fost foarte realiste și bine făcute tocmai pentru că se știa că nu vor fi implementate, PSD dorind o retragere strategică în opoziție ciclul acesta electoral.

Una peste alta sunt convins că multă lume i-a votat cu mâna la nas, dar votul cu mâna la nas tot vot e.

Reformă în PSD?

Partea bună pentru PSD e că poate să facă opoziție eficient cu 30% și să reconstruiască partidul în jurul noului leadership. Ce înseamnă asta pentru PSD e greu de spus însă.

Spre exemplu, vor reuși să curețe partidul de oameni cu probleme penale? Vor vrea să facă asta? De remarcat că publicul PSD nu e neapărat fan al luptei acerbe pentru apărarea justiției. Dar perioada Dragnea a arătat că mulți oameni care votează PSD sunt sensibili la acest subiect. Cât de mulți? Păi PSD scăzuse până spre 20% deci suficient de mulți încât să conteze. Publicul mai tânăr e sensibil la lucrurile astea, deci și PSD va trebui să se adapteze și să scoată din prima linie oamenii cu probleme penale.

De amintit că PNL a avut de asemenea probleme mari în ceea ce privește politicienii săi cu dosare penale, dar a reușit să își refacă imaginea promovând niște oameni fără probleme penale. Pe același sistem e posibil și PSD să vrea să vină cu niște fețe noi și cu un trecut ceva mai curat, chestie care îi poate ajuta să câștige următoarele alegeri. Iar următoarele alegeri au o miză foarte mare pentru că în 2024 urmează o triplă provocare: alegeri locale, parlamentare și prezidențiale în același an. Cine câștigă prima tură de alegeri poate câștiga totul.

Iar PSD știe că venind din opoziție cu niște fețe noi poate deveni rapid favorit pentru câștigarea acestor alegeri. Iar primul pas este un scor decent la alegerile din 2020 care să permită actualei conduceri să înceapă reconstrucția. De fapt nu, primul pas nu e scorul decent. Primul pas a fost însușirea criticilor aduse de populație. Iar chestia asta a avut loc în ianuarie 2020 când liderii PSD au discutat lucrurile astea. Între problemele identificate atunci, una din cele mai surprinzătoare (pentru cei neavizați) e lipsa de ideologie a partidului:

Veți găsi în acest Raport mai multe referiri la nevoia de re-ideologizare a politicului, în general, și a PSD, în special. A vorbi despre moartea ideologiilor, când ceea ce trăim este contrariul, ar fi o eroare inadmisibilă din partea noastră. Pentru că posibilele drumuri pe care România va merge de aici înainte sunt determinate ideologic, chiar dacă, să spunem, punctul de sosire ar putea fi același. Deciziile motivate economic au costurile lor: economice, sociale, culturale.

Extrasul provine dintr-un raport prezentat de Ionuț Vulpescu, senator PSD și pe care vă recomand să îl citiți pentru că oferă o perspectivă foarte interesantă referitoare partid așa cum e văzut el din interior. Mai mult, din câte știu eu e singurul raport public al unui partid în care propriile acțiuni sunt criticate și se discută despre direcții de reformă.

Nu vreau să intru în prea multe detalii acum pentru că vor fi multe ocazii pe viitor de a vorbi despre chestia asta. Cert e că PSD și-a însușit aceste critici și a pornit pe drumul reformei iar rezultatul s-a văzut imediat: a recuperat pierderile și a revenit la scorul său obișnuit. Cât de departe vor merge aceste reforme? Greu de spus, dar termenul limită pentru aceste reforme e 2024 când PSD are ocazia de a face tripla: locale, parlamentare și prezidențiale.

Merită o mențiune specială faptul că au reușit să își recupereze publicul pierdut în favoarea Pro-România a lui Victor Ponta. Faptul că Pro-România nu reușește să intre în viitorul Parlament arată fragilitatea construcției politice a lui Victor Ponta. De asemenea, experiența Pro-România arată și de ce nu există alternativă la PSD, adică alte partide de stânga: e foarte greu să rupi voturi de la PSD, chiar și atunci când partidul e în degringoladă. De aceea toate partidele noi se bat pe electoratul de dreapta: acolo nu există un partid la fel de disciplinat ca PSD. La dreapta atât profilul votantului e diferit, dar și disciplina de partid e mai laxă ceea ce face mult mai ușor spargerea electoratului.

Revenind la electoratul Pro-România, nu îmi e clar dacă acesta a revenit la PSD, dacă a refuzat pur și simplu să voteze sau poate un pic din amândouă. Fără să am dovezi, impresia mea e că acel electorat a revenit la PSD odată cu dispariția lui Liviu Dragnea, a Vioricăi Dăncilă și a oamenilor săi din prim plan.

PSD nu va mai fi cel mai urât partid din România

Cred că PSD va avea parte de mai puțină ură de acum înainte din moment ce a reușit să scape de figurile controversate (Dragnea și Dăncilă, Nicolae Șerban cel cu sexul anal, Cătălin Rădulescu zis și ”Mitralieră” și alții). Românii vor să urască fețe pe care le pot vedea, nu idei abstracte. Iar în momentul acesta, PSD a retras fețele și oamenii ușor de urât. E amuzant că scriam de chestia asta încă din 2017.

Dar se pare că soarta le-a mai întins o mână de ajutor celor de la PSD și au băgat în parlament pe cei de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). AUR deși nu are nici măcar o zi în Parlament a devenit țintă preferată a progresiștilor din România, preluând ștafeta de la PSD. Se prefigurează 4 ani de atacuri la baionetă din opoziție ale AUR împotriva coaliției aflate la guvernare.

PSD, dacă sunt băieți deștepți se vor ține departe de AUR și își vor vedea de treabă cu reconstrucția. Dacă reușesc să ajungă până în 2024 fără să se saboteze singuri eu cred că au prima șansă la alegerile din acel an.

Concluzii

PSD poate să renască precum Pasărea Phoenix din propria cenușă. Dar asta depinde de cât de puternic e curentul reformator în partid și ce direcție va lua această reformă.

E plină România de libertarieni pe banii statului iar preocuparea statului român pentru problemele sociale ale cetățenilor obișnuiți pare să fie la minime istorice. Asta e parțial și din cauza PSD care a virat spre centru-dreapta în ultimii ani lăsând de izbeliște politicile sociale.

De asemenea par să fie șanse mici să vedem un nou partid pe partea stângă a politicii, deci fie că ne place sau nu, e nevoie de un PSD reformat pentru a contrabalansa partidele de dreapta.




Programu! Unde e programu’?

Îmi propusesem anul acesta să compar programele economice ale partidelor politice din România cu șanse la a intra la guvernare sau suficient de mari încât să conteze.

Pentru mine asta înseamnă: PSD, PNL, USR, PMP și ProRomânia.

Astăzi 26 octombrie lucrurile stau în felul următor:

  • PSD – program economic publicat de ceva timp și vizibil marcat pe site-ul partidului.
  • PNL – nu au publicat nimic.
  • USR – nu au publicat nimic. Au o pagină actualizată ultima oară în decembrie 2019 care vorbește de intențiile lor, dar nu e clar ce de acolo e aplicabil în viitor și ce nu.
  • PMP – nu au publicat nimic.

Pe 6 decembrie 2020 ar trebui să aibă loc alegerile. Mai avem mai puțin de o lună și jumătate până atunci, dar singurul partid care și-a publicat platforma pe care vrea să atragă voturi de la oameni e PSD.

Acum nu că vreau să par cârcotaș, dar cum se așteaptă partidele astea să atragă voturi dacă nici măcar nu e clar care le sunt intențiile?

Oare electoratului îi pasă de absența acestor programe? Până acum nu am văzut pe nimeni să se plângă de treaba asta, dar în același timp am învățat că bula de facebook nu e același lucru cu lumea reală.

Știu că poate lumea e preocupată de alte lucruri, dar la urma urmei ce vedem acum fie e o chestie calculată (ie strategii politici cred că economia nu contează pentru alegători) fie o eroare de proporții epice (ie partidele au neglijat partea asta). Sincer nu știu care din cele opțiuni se aplică aici, dar am câteva observații:

  • În 2016 am avut de o campanie politică incredibil de anemică. Asta s-a dovedit a fi o greșeală uriașă pentru PNL și a deschis drumul unui scor istoric pentru PSD la parlamentare. Considerându-se siguri pe victorie PNL e posibil să repete eroarea din 2016 și să creadă că PSD nu va putea recupera capitalul de imagine pierdut.
  • Aș putea crede că PNL și-a învățat lecțiile de data asta și nu va repeta greșelile din 2016. Iar asta se vede în discursul foarte agresiv împotriva PSD.
  • În 2017 – 2019 deși a livrat creștere economică consistentă PSD a reușit cumva să enerveze mase mari de votanți și să își alieneze inclusiv din propria bază electorală. Cumva creșterea economică nu a adus și liniștea politică pentru PSD care s-a văzut atacat din toate părțile (inclusiv din interior) pentru acțiuni care în alți ani ar fi fost trecute cu vederea. E posibil așadar ca părți mari ale electoratului de dreapta să fie indiferent la problemele economice, atenția fiind concentrată pe probleme politice. În plus Tribalizarea discursului politic (dacă nu ești cu noi ești împotriva noastră) s-a accentuat în România în ultimii ani.
  • M-aș aștepta ca într-o pandemie unul din punctele centrale ale oricărui partid va fi să vorbească despre reconstrucția economiei Românești după pandemie. De aceea aveam impresia că vom vedea programe economice mult mult mai rapid.

Dacă tot trebuie să așteptăm, sper să avem parte de niște programe serioase, nu fițuici încropite la repezeală din niște promisiuni mai vechi. Vom vedea…




De ce negocierile sunt esențiale în politică: cazul USR

Dacă aveți prea mult timp liber și nu știți ce să faceți cu el atunci puteți citi un interviu cu Florina Presadă, parlamentar USR pe dollo.ro.

Sunt câteva chestii interesante pe acolo, dar mă opresc asupra celei la care se face referire încă din titlu:

Pe site-ul Senatului scrie că ai fost printre inițiatorii a 122 de legi. Dar spune-mi ce lege a trecut din cele scrise de tine?

Niciuna.

Și încă o chestie:

Deci teoretic ți-au trecut mai multe legi, dar nu poartă numele tău.

Da. Sau amendamente pe care le-am depus eu, au fost respinse, dar reluate de PSD-iști. Sau copiază legea ta, a lor trece, dar a ta nu.

Apoi asta:

Dar după aia te întreabă alegătorii, la sfârșitul mandatului, tu ce ai făcut?

Așa e. Dar oamenii trebuie să știe că din opoziție nu ai cum să arăți ce ai făcut, mai ales că PSD-iștii fură.

Vă spuneam la un moment dat de disonanță cognitivă și cum funcționează. Ei bine tare îmi e teamă că ăsta e un caz clasic de așa ceva.

A face politică

Haideți să o luăm de la capăt, iată ce zice dexonline despre sintagma ”a face politică”:

A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului.

Citiți cu atenție acea definiție. Cuvintele cheie sunt:

  • activ
  • discutare
  • rezolvare.

A făcut USR politică?

USR și-a construit întreaga retorică politică din 2017 până în prezent pe ideea că PSD fură / sunt hoți / corupți. Cam ăsta a fost mesajul cu care au mers la public în campania electorală din 2016 și cam ăsta a fost mandatul din partea alegătorilor cu care au intrat în Parlament. Așa că USR s-a dus în Parlament și în majoritatea cazurilor a fost anti-PSD pe unde a putut.

Am mai zis chestia asta și o mai zic: nu poți defini ceva ca opusul sau negația unui altceva. Dar, din păcate, USR s-a definit ca opusul PSD și a concentrat resursele sale în a se opune acțiunilor PSD.

Totuși, PSD au fost partidul de la putere din 2017 până în octombrie 2019 și încă au o influență puternică asupra Parlamentului, chiar și după ce guvernarea a fost preluată de PNL.

Acum revenim la definiția de mai sus. A luat parte USR activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului? În mare parte nu. Din păcate, USR a luat parte activ în a se opune PSD, nu însă și în a discuta și rezolva problemele statului.

Da, știu, îmi veți spune că USR a fost în opoziție și nu poți schimba lucrurile de acolo. Fals! E normal ca un partid din opoziție să facă…ei bine: opoziție. Dar problema e că USR nu a făcut opoziție la guvernarea PSD ci a făcut opoziție la partidul PSD.

Care e diferența? Ei bine: una e să te opui unor măsuri pe care le consideră greșite pentru guvernarea țării (opoziție la guvernare) și alta e să te opui unor măsuri doar pentru că sunt propuse de PSD și atât. Caz clasic a fost când Claudiu Năsui a încercat să facă filibuster pe legea cu split TVA fără să înțeleagă că de fapt bloca niște măsuri de clarificare ale acesteia, nu legea propriu zisă. Am scris despre chestia asta la momentul respectiv.

Îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar discutarea și rezolvarea treburilor statului nu a fost o prioritate pentru USR în mandatul 2017 – 2020. De ce? Probabil pentru că percepția lor a fost că votanții i-au trimis în Parlament să se opună PSD-ului. Nici când s-a ivit ocazia să intre la guvernare alături de PNL nu au vrut să facă acest pas. Multă lume a spus că a fost o strategie pentru a evita erodarea imaginii înainte de alegeri, dar am o bănuială că nici nu erau pregătiți pentru asta.

Ce treabă are asta cu Florina Presadă?

Dacă partidul tău și tu însuți ai un discurs anti-PSD ca element definitoriu / predominant (poate chiar element unic?) și votanții tăi te-au trimis să faci opoziție la PSD (nu opoziție la guvernare) atunci șansele de a trece vreun proiect de lege tind spre zero. De ce?

Pentru că politica se face prin negocieri și compromis. ”Discutare” și ”rezolvare” din definiția de mai sus sunt esențiale pentru așa ceva.

Un alt partid ar fi discutat cu PSD propunerea de lege X înainte de a fi depusă pentru a obține susținerea acestora. Pentru a susține legea X PSD ar fi cerut ca USR să susțină la rândul lor legea Y probabil sau altă concesie.

Negocierile astea se poartă în toate parlamentele democratice ale lumii, inclusiv în România.

Dar USR nu poate purta astfel de negocieri cu PSD, pentru că USR e anti-PSD. Cei de la PSD au înțeles asta și știu că USR nu va veni la negocieri cu ei. Consecința? Păi e simplu: dacă văd o lege care merge și la ei atunci o iau cu copy și paste de la USR.

Ce riscă să piardă dacă fac asta? Nimic! Nu va mai colabora USR cu ei pe viitor? Oricum nu se întâmplă asta. Pentru PSD costul politic de a lua legi de la USR și a le da copy și paste e așadar foarte scăzut. Și USR a făcut lucrurile de așa natură încât acest cost să foe mic.

Frustrarea Florinei Presadă, deși e probabil justificată, e consecința naturală a acțiunilor ei și ale colegilor din USR.

Am ales răspunsurile de mai sus tocmai ca să vă arăt că a intrat în reflex parlamentarilor USR să spună că PSD fură. Fix așa a justificat inabilitatea ei și a partidului ei de a negocia trecerea acestor legi. Nu e nici cea mai mică urmă de îndoială că nu a trecut nicio lege din alte motive în acel interviu.

Sincer stau și mă întreb dacă inabilitate USR de a trece legi e o chestie asumată la nivel larg în partid.

În fine, mie personal mi se pare aiurea să te bagi în politică și să ai impresia că nu trebuie să negociezi nimic și să faci compromisuri.  Aparent pentru USR nu e o problemă. Dar iată că se vede și rezultatul acestei atitudini: unul din cei mai activi parlamentari ai României are ZERO legi trecute în 4 ani de mandat. Dacă doar cu asta se poate lăuda după 4 ani de mandat atunci și-a creat singură vulnerabilități și a dat apă la moară să ajungă pe locul 6 pe lista de alegeri.

Rămâne de văzut ce va crede și electoratul despre cei 4 ani de mandat ai parlamentarilor USR.




Gânduri după campania electorală pentru alegeri locale

Am evitat să public chestii pe tema campaniei electorale pentru alegerile locale pentru a nu fi acuzat apoi că sunt partinitor. Acum că s-a încheiat campania vin și eu cu niște observații care sunt perfect inutile având în vedere că timpul lor a trecut. Fiecare putea fi un articol separat publicat la vremea lui, dar nu prea mai am chef să mă cert cu lumea pe internet pe politică având în vedere că oamenii preferă să își audă propriul ecou.

Dar las totuși gândurile astea aici pentru a îmi aduce aminte în 2024 cum a fost la alegerile anterioare.

Primari traseiști

Înainte de a începe campania electorală a început perioada de transferuri. PNL a transferat masiv de la PSD de zici că au și uitat ”ciuma roșie” de acum câteva luni. Cîțu o ține în sus și în jos cu ”socialiștii din PSD”, dar cred că sunt mai mulți socialiști acum în PNL decât au rămas în PSD. Ca să fiu sincer, nici cei care s-au mutat acum nu erau probabil PSD-iști adevărați, din moment ce mulți dintre ei fuseseră luați în PSD de Victor Ponta.

Amuzant în povestea asta e că au fost transferați inclusiv oamenii care îl apăraseră pe Liviu Dragnea.

Și cum suntem în România nici USR-PLUS nu a stat degeaba și a luat niște oameni de la PNL, ALDE și PSD. De ce? Pentru că ”oameni noi”, de aia! Iar dacă citiți ce a făcut USR-PLUS după ce s-a aflat de povestea asta o să vedeți că situația e de tot râsul.

Dar uite că o să fiu Gică Contra și o să spun că toată povestea asta cu transferurile e ipocrită dacă ne uităm un pic în oglindă.

Adică, de ce avem pretenția ca primarii să nu schimbe partidul într-o țară în care niciunul din marile partide nu prea are doctrină politică? Liberalismul PNL e sublim, dar lipsește cu desăvârșire când te uiți cu atenție. Social-democrația PSD stă pitită în spatele tăierilor de taxe date HORECA, grădinițelor private promise lui Țiriac, cotei unice de impozitare șamd. De USR ce să mai zic, că nici ei nu știu clar ce doctrină au de au ajuns la neopașoptism.

Dar oamenii nu votează în funcție de doctrină în România, cred că e clar pentru toată lumea, nu? Dacă se vota după doctrină nu aveam haosul din prezent în care toate partidele medii și mari se bat pentru electoratul de centru și dreapta (inclusiv PSD). Iar votanții nu sancționează lipsa de doctrina a partidelor și partidele știu asta, altfel nu își permiteau astfel de transferuri.

Dacă lăsăm teoria în urmă, ar mai fi și problema realității din teren.

Dacă unui primar i se spune că soarta unor proiecte de infrastructură din comuna lui depinde de înscrierea în alt partid politic ce ar trebui să facă? Să spună: nu mulțumesc, doctrina îmi interzice.

Practic, acel primarul are de ales între:

  1. A lăsa oamenii din comună fără gaz, drumuri asfaltate, canalizare, apă curentă sau ce proiecte are el acolo sau
  2. Să țină de doctrina unui partid fără doctrină.

Cred că ar trebui să nu uităm că acel primar are un mandat de la oamenii care l-au votat și l-au ales direct. Responsabilitatea lui primară e față de acei oameni, nu față de partid. Mi se pare etic și logic să alegi interesele celor care te-au votat și să schimbi partidul dacă de asta e nevoie.

Din punctul ăsta de vedere traseismul politic nu e doar scuzabil ci și soluția logică având în vedere realitatea politică a României.

Alegerile într-un singur tur și dezbaterile

Scriam acum un an că PNL nu va scoate votul într-un singur tur pentru că procedura asta de alegere a câștigătorului o avantajează alături de PSD. Cam orice persoană care urmărește politica și e cu capul pe umeri știa că asta se va întâmpla.

Consecința firească a acestui sistem e că primul candidat care trece linia e dat câștigător. Altfel spus, dacă ai 3 candidați:

  • Gigel de la partidul galben cu 35%
  • Ionel de la partidul albastru cu 34% și
  • Dorel de la partidul roșu cu 31%

atunci câștigător e Gigel, chiar dacă are doar 34%. Poate că puși să leagă între Gigel și Ionel, electoratul partidului roșu l-ar prefera pe Ionel. Ei bine, asta e irelevant, Gigel câștigă, deși nu are o majoritate care să îl valideze.

Genul ăsta de alegeri nu prea sunt ok pentru un sistem democratic pentru că în multe situații câștigătorul nu reprezintă ideile unei categorii mari a populației. Ba mai mult, având 2 tururi, cei doi candidați rămași încearcă să atragă electoratul celorlalți, ceea ce îi va deschide la negocieri și la compromis. Democrația e construită pe ideea de compromis politic, nu pe tabere care nu comunică.

Ați văzut că nici la electoralele astea nu au prea fost dezbateri? A fost vreo dezbatere între candidați în orașele mari? Nu prea, pentru că poți câștiga primăria cu un număr ridicol de mic de votanți, atât timp cât sunt cu 1 votant peste numărul contracandidaților. De aceea nu a existat dezbatere Firea vs. Nicușor Dan, fiecare tabără a preferat să își mobilizeze propriul electorat, nu să rupă din electoratul celuilalt sau al altor contra candidați.

Ca fapt divers, suntem o democrație tânără, dar în anii 90 alegerile aveau dezbateri. Acele dezbateri au produs surprize pentru că au dat ocazia publicului să vadă pe cine votează efectiv. Întrebări surpriză, răspunsuri bâlbâite, imaginea omului fără consilierul lângă el care să îi sufle în ureche răspunsul corect. Chestiile astea au dispărut aproape complet din politica românească a ultimilor ani.

Iliescu a respectat mai mult acest obicei democratic al dezbaterii decât Klaus Iohannis. Procesați informația asta și faceți ce vreți cu ea.

Votul tactic

Alegeri într-un singur tur vin la pachet cu politicieni care explică poporului: nu îți irosi votul! Avețo exemple aici la PNL sau aici la USR. E un îndemn cinic și profund anti democratic, care spune oamenilor că votează degeaba dacă nu votează candidații cotați cu primele șanse. Păi dacă e așa, nu mai bine ne lăsăm de democrație și revenim la comunism? Că parcă doar acolo ți se spunea cu cine să votezi, nu?

Democrația are nevoie de oameni și partide care să se adreseze tuturor păturilor sociale, nu doar de 2 partide mamut pe sistem american sau britanic. Sunt bine știute limitările acestui sistem și nu ar trebui să repetăm greșelile altora. Și dacă nu știți la ce mă refer, vă fac un rezumat: dispariția centrului! La asta duce un sistem de tip ”primul care trece linia câștigă”. Pentru politicienii din marile partide asta e bine, dar pentru alegători și ONG-uri ăsta e un dezastru.

Așadar, dacă de la politicieni nu am pretenții, măcar de la cei care sunt pe la ONG-uri aveam pretenții, dar se pare că dorința de a scăpa de Firea la București a fost prea puternică pentru a mai ține cont de principii (sursă):

Cel mai afectat partid de treaba asta cu alegerile în un singur tur va fi USR, care va fi strivit între PSD și PNL. Și ca o paranteză, cel mai mare eșec al lui Dan Barna și al echipei sale în USR nu e faptul că nu a prins turul 2 la prezidențiale. Trebuia să fii naiv să crezi că îl va prinde. Cel mai mare eșec e faptul că nu a reușit să negocieze cu PNL eliminarea votului într-un singur tur.

Apeluri de la influenceri

Împărtășesc opinia că bulele de Facebook sunt din ce în ce mai irelevante atunci când vine vorba despre politică. Ultimii ani au văzut o segregare puternică a populației în triburi și tribulețe:

  • pro sau contra familie tradițională în legislație
  • PSD-ist sau ”din ăla bun”
  • ”cu botniță” sau ”port mască”
  • cred / nu cred în Covid

Iar oamenii par hotărăți că a lor credință e unica acceptabilă și nu vor să fie ajutați să se răzgândească. Dimpotrivă, toată lumea caută oamenii și opinii care să le confirme propriile păreri. De asta influencerii sunt cam inutili în anul de grație 2020. Nu spun că nu sunt utili politicienilor, dar ei nu influențează, ei confirmă păreri.

Care e diferența? Păi e influencer cel care influențează. Erai de dreapta și ai început să îl urmărești pe Gigel pe Facebook. După 1 an de zile ai păreri de stânga. Ăla e influencing iar Gigel e influencer.

Dacă ești de dreapta și ai început să îl urmărești pe Gigel, care și el e de dreapta, iar după 1 an de zile ești tot de dreapta atunci Gigel nu e influencer și ce face el nu e influencing. Gigel e foarte util însă pentru un partid politic pentru că te ajută să îți menții neschimbate părerile tale  de dreapta. Dar ăsta nu e influencing, e confirmat de păreri.

Gigel nu va putea să aducă voturi noi unui partid de dreapta ci doar să fidelizeze un public care vrea să își confirme opiniile.

Fiecare tabără are acum propriile locuri de unde să își ia informațiile pentru a confirma opiniile deja create.

Nu veți vedea critici de la influenceri, nu veți vedea decât rar tentative de a intra în teritoriul taberei adversei (Dana Budeanu e un exemplu de strecurat).

Influencerul politic a murit, trăiască influencerul!

Absența de la vot ca protest politic

Am reușit cumva să ne creăm un sistem politic în care absența de la vot nu se mai poate contabiliza ca protest așa cum observa Iulia Popovici. Când nu votezi la alegeri locale bagi un vot în buzunarul candidatului de pe locul 1 sau 2 dacă:

  1. Nu te prezinți deloc să votezi
  2. Votezi un candidat de pe locul 3 sau mai jos.

Chestia asta e teribil de demobilizantă pentru că favorizează primarul în funcție.

Dar din păcate asta nu schimbă cu nimic faptul că mulți oameni nu se regăsesc în ceea ce oferă partidele politice actuale și primarii. Ba mai mult, așa cum scriam și mai sus, ies chiar politicienii și ONG-iștii imparțiali și îți spun că degeaba votezi pe altcineva în afară de locul 1 sau 2, că oricum nu contează. În condițiile astea de ce ai mai merge la vot? Candidatul pe care îl vrei are zero șanse de a ieși dacă e pe locul 3 sau mai în jos iar cei de pe locurile 1 și 2 nu adresează problemele tale.

E cât se poate de normal să nu ai chef să îți bați capul în privința asta.

Mai e apoi și problema traseismului politic: dacă primarul tău ieri a fost la PSD iar azi e la PNL, iar tu vrei să votezi ideologic, ce faci? Dacă ai țipat ”ciuma roșie” ieri, dar azi primarul care era PSD e PNL, îl votezi? Iarăși, e normal să ți se facă scârbă și să nu vrei să mergi la vot, mai ales pe vremuri de pandemie.

Ce se întâmplă însă dacă te duci și votezi ceea ce percepi a fi ”răul mai mic” din candidații de pe poziția 1 și 2, dar acesta se dovedește a fi la fel de rău sau chiar mai rău decât primarul anterior? Personal, trăiesc  cu impresia că Bucureștiul a ținut din rău în și mai rău cu fiecare primar în ultimii 10 -15 ani. Bucureștiul arăta mai bine când am venit la facultate decât arăta anul ăsta în februarie când am  fost ultima oară în România. Sunt mulți oameni care văd asta și pur și simplu le e scârbă să mai voteze pentru că au fost dezamăgiți de n ori până acum.

Nu în ultimul rând, Vasile Ernu făcea o observație foarte bună în legătură cu relația dintre stat și cetățean:

În acest sens, cetățeanul obişnuit – cel care nu are afaceri, nu are mari joburi la stat sau privat, cel cu salariu mediu spre minim pe economie – adică grosul populației, este total dezinteresat de agenda politică a ţării. De ce? Pentru că statul nu există pentru el. El percepe statul, sau mai degrabă sfera politică, precum o afacere a unei caste boiereşti parvenite.

Nu prea le poți cere acestor oameni să iasă la vot și să aleagă răul cel mai mic.

E vina pensionarilor că votează PSD

Deja îmi e greață de câte ori am auzit asta. Se vorbește despre ”țara lui pensionar vodă” în condițiile în care pensia medie e de 1.339 RON, dar salariul mediu e de 3.176 RON net. Întrebare: dacă ești pensionar și ai norocul de a avea 1.339 RON net, bani din care trebuie să plătești întreținere, mâncare, medicamente, haine șamd, cu cine votezi?

  • Cu dreapta care demonizează pensionarii pe unde poate și se face că plouă când vine vorba de mărit pensiile mici, dar mărește și dă pensii mari?
  • Cu PSD (că nu îmi vine să le spun stânga) care mai mărește pensiile pe ici pe colo chiar dacă și ei dau pensii speciale într-o veselie?

Nevoile politice și materiale ale unui pensionar sunt la fel de importante precum ale oricărui alt locuitor al României. Dar dreapta și publicul ei refuză să înțeleagă treaba asta.

Și apropo de cei care iau găleata și șapca cu PSD la alegeri: ce ați vrea să facă, să nu le ia? când votează dreapta nu văd nimic, ba sunt acuzați că sunt leneși și trăiesc din ajutoare sociale. Când votează PSD măcar văd o șapcă și o găleată. Ăsta e un comportament perfect rațional, dar văd lumea permanent șocată când se întâmplă asta.

România e o țară ruptă între cei care simt creșterea economică și cei care nu. Electoratul de dreapta din mediul urban mediu și mare se bucură când se deschide un mall sau vreo terasă nouă. Dar cum ajută asta un pensionar? Are pensionarul bani de mers la mall sau terasă? Nu are pentru că beneficiile creșterii economice trec pe lângă el având în vedere că el nu lucrează și nu are investiții în piața de capital. Dar cu brațele acelui pensionar a fost construită infrastructura pe care se bazează creșterea economică de azi.

Chestia asta se numește solidaritate intergenerațională și văd multă lume care se face că plouă când aude cuvântul ăsta. În 20 de ani va veni rândul lor să iasă la pensie, dar până atunci vor fi uitat de vorbele de azi. Însă vor avea ocazia să trăiască în România pe care ei vor fi construit-o, o Românie care disprețuiește pensionarii.

Vreți să scăpați de PSD? Atunci întrebați candidatul care vă cere votul ce are de gând să facă cu pensiile speciale mari și pensiile normale care sunt prea mici.

Votatul în vremea pandemiei

Pe la începutul pandemiei îmi aduc aminte că a fost ditamai scandalul legat de cei care vreau să meargă la biserică de Înviere. Urma să vină un val uriaș de îmbolnăviri peste România pentru că acei oameni urmau să se ducă să ia lumină.

Autoritățile au organizat cu Biserica Ortodoxă Română tot procesul și se pare că nu a sărit numărul de cazuri ca urmare a acestui eveniment. Dar încă îmi aduc aminte discuțiile și cum oamenii de prin bula mea îi făceau inconștienți pe cei care vreau să iasă afară pentru a lua lumină.

Niște luni mai târziu aceiași oameni care îndemnau la stat în casă de înviere îndeamnă lumea să iasă la vot. Numărul de cazuri confirmate e mai mare în Septembrie când sunt alegerile decât de Paște, dar cumva asta nu împiedică pe nimeni să arunce zeci / sute de mesaje prin bula mea cu ieșitul la vot.

Cumva mersul la biserică pentru a lua lumină crește riscul infectare, dar mersul la vot nu deși la vot trebuie să îți dai masca jos pentru scurt timp în fața comisiei, la biserică nu trebuia.

Avea dreptate Vasile Ernu când spunea că s-a trecut de mult la faza de credință în ceea ce privește pandemia asta (scuze, aș fi dat link, dar nu îi mai găsesc postarea de pe Facebook). Paradoxal argumentele folosite pentru a justifica faptul că sunt șanse mici de a lua virusul la vot sunt aproape identice cu cele auzite pentru a justifica faptul că sunt șanse mici de a lua de la biserică. Virusul poate fi luat și de la biserică și de la vot. Cozi și lume multă au fost și la biserică și la vot. În ambele cazuri e vorba de credință și misticism, nu de logică pentru a explica acest comportament.

Cele două categorii: cei care îndeamnă la mers la vot și cei care îndemnau la mers la biserică folosesc aceleași mecanisme mentale pentru a își justifica acțiunile.

Mersul la vot trebuie încurajat în circumstanțe normale, dar nu trăim în vremuri normale ci în mijlocul unei pandemii.

Concluzii

Nu știu de voi, dar acord din ce în ce mai puțină atenție zgomotului venit din politica românească. De ce? Pentru că politica românească e un fel de ”Tânăr și Neliniștit”: totul e surprinzător, dar într-un tipar bine definit. Că te uiți zilnic sau odată la fiecare 100 de zile, nu pare să fie mare diferență atât timp cât știi care sunt principalele personaje și în mare caracterul lor.




Despre programul de relansare economică al PNL

Una din primele mele postări de pe acest blog a fost despre Programul de Guvernare al proaspătului ales Guvern PSD de atunci (postarea e din decembrie 2016). Urma o a doua pe aceeași temă în ianuarie 2017. De atunci mi-am făcut un obicei din a vorbi despre aceste planuri de intenții, programe de guvernare sau policy paper-urile cum le spun unii. Așa că am mai scris despre intențiile celor de la USR pe partea de economie, ale PLUS și ale PNL.

Săptămâna trecută PNL s-a grăbit să anunțe programul lor de relansare economică, la multe săptămâni după ce mai toate marile economii ale Europei, dar și multe din cele din Estul Europei deja anunțaseră propriile programe.

Și cum trăim atât de aproape de spațiul ex-sovietic am să sumarizez acest articol printr-un banc stil Radio Erevan:

A publicat programul de relansare economică PNL?

A publicat, dar nu e program, e listă de intenții. Și nu e de relansare economică ci de guvernare pe următorii 10 ani. Și mai mult de jumătate e copiat de la PSD.

PNL nu știe să powerpoint

Cum scriam mai sus planul poate fi consultat la linkul ăsta. Mai jos însă am folosit prezentarea celor de la PNL pentru a sintetiza din idei.

Facem ca la tribunal: mai întâi ne uităm peste formă, apoi peste problemele de fond.

La capitolul formă Programul de Relansare al PNL pare făcut de un student de anul 1 care a lăsat pe seara de dinainte prezentarea. Și nu mă refer aici la faptul că au ales niște culori absolut oribile. Nici cu faptul că au folosit un template stock de la Powerpoint deși la câți bani încasează de la buget ca subvenții mă așteptam măcar la ceva care să arate decent.

Nu, trecem peste astfel de lucruri deși sunt deranjante. Dar vă rog să vă uitați pe pagina a 2a a programului:

Prima problemă: e un bloc mare de text și cam atât. Putea să pună totul într-un Word și arăta mai bine. Doi: sunt cel puțin patru dimensiuni de font diferite într-un singur slide. A treia chestie: bulletpointuri la ideile principale, apoi sub ele alte bulletpointuri identice cu primele. Deci ăia de la Microsoft s-au chinuit degeaba să bage structured bullet points în Powerpoint.

Alt slide:

Idee principală cu bullet point. Apoi sub ea un singur paragraf cu alt bullet point. De ce?

Plus o pată galbenă în mijlocul slide-ului. Zău, nu s-a uitat nimeni peste chestia asta? Sunt studenți de anul 1 la facultate sau în liceu care dau rușine oamenilor care au făcut prezentarea asta.

Acum comparați prezentarea asta cu prezentarea programului PSD din 2016:

Font mai mare, culorile partidului folosite pentru titluri, așezare în pagină mai bună.

Ideile principale sumarizate într-un slide aerisit.

Poate o să credeți că exagerez cu chestiile astea și nu sunt importante. Dar ca om care folosește powerpoint în munca de zi cu zi pot să vă spun că prezentarea powerpoint e o imagine destul de fidelă a persoanei care a creat acele slideuri.

Mie slide-urile PNL îmi inspiră nepăsare și arată ca și când au fost trântite niște idei la grămadă într-un powerpoint și cam atât. Slideurile PNL nu sunt muncite, sunt pur și simplu o înșiruire de text și cam atât.

Bun, acum să trecem și la substanță, adică la conținutul acelor slideurile:

Încă o schimbare de paradigmă

Când eram la master la ASE aveam un profesor care folosea des cuvântul ”paradigmă”. Era un om care folosea multe cuvinte complicate pentru a spune lucruri simple. E o chestie des întâlnită în mediul universitar unde mulți profesori au impresia că inteligența e direct proporțională cu numărul mediu de caractere din cuvintele folosite de o persoană.

Așa că atunci când văd ”paradigmă” pe undeva imediat gândul mi se duce la faptul că voi auzi sau citi cuvinte multe și pretențioase prin care cineva încearcă să spună lucruri banale. Și din păcate cam ăsta e cazul și aici.

PNL vrea schimbarea paradigmei de dezvoltare pentru că vechea paradigmă nu mai e bună. Ce vrea PNL e o dezvoltare economică  bazată pe investiții în infrastructură, digitalizare, economie durabilă șamd. Puteți citi singuri mai jos.

Știți care e problema cu ”paradigma” asta? Că e fix ce spun toate guvernele de dreapta că vor face de prin 1996 încoace. Toate Guvernele de la CDR încoace au avut obiectivele de mai sus, fără excepție.

Și sunt aceleași promisiuni:

  • Avem eterna autostradă Pitești Sibiu pe listă, autostrada Transilvania, Autostrada Unirii (Transilvania – Moldova)
  • Reabilitarea a mii de km de cale ferată, trenuri metropolitate și altele asemenea
  • Magistrale noi de metrou, metrou la Cluj
  • Modernizarea Portului Constanța, lucrări de reamenajare a infrastructurii de transport fluvial
  • Investiții în infrastructura energetică, construirea încă unui reactor nuclear, centrale pe gaz etc.
  • Investiții în sistemul de sănătate și spitale regionale
  • irigații, sisteme de gaze în mediul rural și multe multe altele

Nu cred că au ratat nimic în materie de promisiuni de investiții. Sunt multe miliarde aruncate pe acolo fără să se spună clar cât costă, de unde vin banii, cine se ocupă, când se apucă și termină munca și celelalte chestii complet inutile când vine vorba de programe de investiții.

Schimbarea de paradigmă e așadar aia pe care o vedem din 1996 încoace.

Sincer nu vreau să insist pe promisiunile astea pentru că le-am tot văzut. Dacă politicienii români făceau măcar un sfert din ce promiteau veneau italienii la noi să lucreze, nu mergeam noi la ei.

Prindem Europa din urmă?

Dar e o chestie interesantă pe slide-ul acela: Guvernul vrea să aducă PIB / cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPP) la 87% din media UE27 până în 2025. Adică în 4-5 ani în funcție de cum vreți să numărați.

PIB-ul / capita la paritatea puterii de cumpărare era în 2019 la 69% din media UE. În 4-5 ani PNL spune că va crește cu 18%.

Atenție însă, acea medie se mișcă, nu e statică. Țările europene cresc și ele. Așadar pentru a ajunge la 87% din media UE, PIB/capita PPP ar trebui să crească cu 18% mai mult decât media în 4-5 ani. Dacă PIB / capita (PPP) în România crește cu 4% și PIB / capita (PPP) mediu în UE crește tot cu 4% atunci diferența dintre România și media UE rămâne neschimbată.

Deci trebuie să creștem cu 18% mai mult în 4-5 ani decât media UE ca să atingem obiectivul PNL.

Se poate face asta?

Cred că putem concluziona că ultimii 4-5 ani (scoate 2020 din discuție) au fost buni sau foarte buni pentru România. Cum a evoluat PIB / capita (PPP) în perioada asta față de media UE? Păi, conform Eurostat în 2015 PIB/capita PPP al României reprezenta 57% din media UE. În 2019 ajunsese la 69% adică o creștere de 12%. Deci în 5 ani cu condiții economice foarte bune creșterea a fost de 12%. Dar PNL crede că va recupera 18% din distanță față de medie în următorii 4-5 ani deși în 2020 va fi sigur scădere economică (-1,9% după estimările PNL).

Cumva însă PNL crede că în intervalul 2021 – 2025 lucrurile vor merge atât de bine încât vom recupera 18% din distanță.

Apoi mai e o problemă, acel PIB / capita (PPP) a crescut și ca urmare a faptului că populația României a scăzut prin emigrație. Și nu în ultimul rând să nu uităm de middle income trap, o chestie despre care se va vorbi mult în anii următori.

Sper să nu am dreptate, dar nu prea văd cum ar putea România să ajungă la 87% din media UE în următorii 5 ani.

Bani pentru IMM-uri

PNL tot insistă cu IMM Invest deși impactul său e într-un caz fericit marginal, În fine, vor fi bani pentru IMM Invest deși nu e clar care sunt beneficiile la nivel de economie având în vedere numărul mic de beneficiari și faptul că sunt impuse restricții destul de puține în materie de ce firme pot accesa acești bani. A încercat și PSD un program similar (Startup Nation) și nici până în ziua de azi nu am aflat dacă a ajutat la ceva. Știm însă că o parte din firmele care luaseră credite prin acel program au ajuns să fie vândute pe Olx.ro.

Nu mă înțelegeți greșit, mi se pare o idee bună să oferi garanții pentru IMM-uri, dar mi se pare complet aberant felul în care guvernele (PSD și PNL) au aruncat cu bani în acea direcție fără să încerce măcar să vadă dacă programele astea funcționează.

Pot în schimb să spun că ce mi se pare ok în programul PNL e faptul că promit să ofere garanții pentru IMM-urile care vor să ia echipamente în leasing. Ăsta e genul de program care mi se pare mai util pentru toată lumea. Firmele românești nu au tehnologie de producție la nivelul celor din Vest (sau din Asia de Sud Est) așa că astfel de programe chiar sunt de ajutor.

Dar evident că trebuiau să facă o treabă românească și cu chestia asta: pentru IMM Invest plafonul de garantare e de 15 miliarde RON. Pentru echipamente în leasing pentru IMM-uri sunt disponibile însă doar 1,5 miliarde, adică de 10 ori mai puțin.

Alte facilități pentru firme

Revine ideea garantării creditului privat, o idee a PNL despre care am zis și eu că s-ar putea dovedi utilă, doar că nu așa cum o propunea PNL. Ceea ce propunea PNL era să acopere acel sector de piață care oricum era deservit de o piață de asigurări. Adică practic ar garanta creditul comercial pentru firme care au deja suficiente resurse încât să apeleze la cineva care să garanteze așa ceva.

Ori în România marea majoritatea a firmelor nu fac așa ceva. Iar blocajele financiare din economie acolo au loc, nu la firmele mari. În formula vehiculată în presă, propunerea asta pare fix genul de beneficiu acordat firmelor mari, cel mai probabil multinaționale care oricum au bani, dar mai primesc alții de la Guvern pentru că…de ce nu?

Același comentariu pentru propunerea PNL de a acorda facilități pentru cei care își dau creanțele neîncasate către firme care se ocupă de recuperarea de creanțe: o măsură de principiu bună, dar care va fi probabil acordată tot celor care deja își permit asta.

Astfel de măsuri măresc decalajul dintre IMM-uri (de regulă românești) și firmele mari (de regulă străine), nu îl scad.

Încă un Fond de Investiții

PNL vrea să își facă fond național de investiții:

PSD a vrut și el fond de investiții național.

Actualul Ministru al Finanțelor Publice de la PNL a zis că PSD vrea să fure bani de la buget prin acel fond (sursă):

Astazi despre copilul de suflet al lui Liviu Dragnea. Nascut si crescut pentru a fura. Este vorba de Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii. Descris in programul PSD ca adevaratul minister al Economiei, de aici vine cresterea PIB-ului, revigorarea industriei, locuri de munca, infrastructura, etc, in opinia PSD. O mega vrajeala.

PSD iar da o petarda pentru ca orbiti de fum sa nu vedem cum mai palmeaza niste bani. In urma analizei a reiesit un raport pe care il voi depune la comisia de buget finante”

Acum ce să vedeți: acel fond e de fapt bun! Păi și al PSD de ce era rău? Nu e același fond? De fapt, nu știți, nu e același lucru, e de fapt foarte diferit de cel al PSD pentru că din fondul PNL nu se va fura. Fondul PNL nu e ”adevaratul minister al Economiei” cum zicea domnul de la PNL de mai sus, e altceva. Doar că arată ca fondul PSD și pare să vrea să facă același lucru ca fondul PSD-ului. Dar cu siguranță sunt complet diferite cele două fonduri. Adică haideți să fim serioși, ce fel de partid politic ar arunca cu rahat într-o idee a altui partid pentru ca și ei să facă fix același lucru după?

Cât despre părerea mea despre acest fond: a rămas neschimbată față de 2017 când vorbeam despre fondul PSD-ului și 2019 când am reluat ideea în contextul fondului similar de stat din Norvegia.

Dar știți ce e urât la propunerea asta a PNL? Faptul că oamenii vor să facă fix chestia de care îmi era mie teamă că o va face PSD: vor băga bani din Pilonul II în fondul ăsta.

S-a făcut atât de mult tam tam pe faptul că PSD vrea să naționalizeze acel pensiile și că banii ăia nu trebuie să ajungă la stat pentru că vor fi gestionați prost sau furați. Ce propune PNL? Să ajungă acei bani în fondul statului. Dar din nou, acum e fondul PNL, deci nu mai e problemă.

Încă o bancă de stat

PNL vrea o nouă bancă de stat, pe lângă CEC și Eximbank:

Evident că și banca asta va finanța investiții strategice, la fel ca și fondul de mai sus. Doar că iată ce zicea actualul Ministru al Finanțelor Publice acum ceva timp (sursă):

 (…) Dragnea si Valcov au hotarat sa-si faca si ei banca. Normal ca nu banii lor. Cu banii nostri. Sper ca nu ati uitat ca Valcov a fost director la Banca Populara de tip Caritas din Olt. El crede ca de acolo are experienta.: )

Acum pot va spun cu certitudine ca cei doi au hotarat sa transforme EXIM Bank in banca de dezvoltare a PSD. Marsavia este ca ce nu au putut sa faca in martie vor face acum. Vor obliga toate companiile de stat sa-si mute conturile la aceasta banca!!! (nu au nicio frica de Curtea de Conturi)

Noua generatie de baieti destepti isi face banca, iar cu ajutorul FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii, n.red.) isi pune in aplicare proiectele personale, nu pe cele de interes national. Nu mai conteaza ca EXIM Bank a fost creata sa sprijine exporturile romanesti”, sustine Florin Citu.

Adică nu știu cum să vă zic, dar vedeți ceva similarități între ce zicea domnul de la PNL în 2017 și ce propune PNL acum? Nu știu cum mama naibii se potrivesc atât de bine chestiile astea.

La fel ca în cazul fondului, ideea e de principiu bună, dar nu am văzut nimic la actualul Guvern PNL care să mă facă să cred că o astfel de bancă ar fi administrată bine. Până acum au populat Fondul de Garantare, o instituție cheie în sistemul financiar cu oameni numiți politic și a ieșit de un scandal cu unul din cei numiți acolo.

Unde sunt oamenii?

Programul ăsta e în mare parte pentru firme. Măsurile de protecție socială sunt puține, slab detaliate și pe alocuri par făcute fie la mișto fie fără să înțeleagă realitatea.

Pachete alimentare și de igienă corporală pentru persoanele vulnerabile pentru 1,18 milioane de oameni. Apropo de persoane vulnerabile ce se mai aude de măștile alea gratuite pentru cei care nu își permit să le cumpere? Au ajuns la beneficiari? Ori s-au speriat băieții că au cam ieșit la iveală niște măgării făcute la aprovizionarea cu măști? Și apropo de măgării, se pare că măștile comandate de stat sunt mai proaste decât alea vândute pe piața neagră.

Dar da, sigur vor da pachete alimentare persoanelor vulnerabile.

Trecem mai departe:

Vouchere pentru masă caldă pentru persoane în vârstă.

Sincer nu știu de unde să încep cu asta:

  • De ce vouchere și nu bani? Le e teamă că se duc bătrânii de peste 75 de ani să bea acei bani? Îi vor da pe țigări? Jesus!
  • Cine va primi acele vouchere? Banii sunt buni peste tot, dar voucherele trebuie acceptate de restaurant / cantină sau cine servește acea masă caldă. Câți vor vrea să accepte vouchere?
  • Ce faci cu voucherele alea la țară? Serios, cu banii te mai duci la magazin, dar cine acceptă vouchere și oferă mese calde la țară? Ce procent din populația în vârstă locuiește la țară? Chiar și în orașele mici s-ar putea să nu fie nimeni care să accepte voucherele astea. Voucherele alea vor fi inutile în 3/4 din localitățile din țara asta, dacă nu mai mult. Nu s-a gândit nimeni la chestia asta?
  • Pe ce perioadă sunt alocați cei 100 de milioane de euro? Pe an? Dacă sunt pe an asta înseamnă că fiecare bătrân ar primi echivalentul a 400 de euro pe an, adică 5,5 RON / zi. Cât costă o masă caldă la cea mai ieftină cantină posibilă? Nu caviar, dar o ciorbă și o bucată de carne cu cartofi. Costă 5,5 RON / zi? Unde dracu mănânci cu banii ăștia în România? Până și prețurile subvenționate de la cantina Parlamentului sunt mai mari. Sau poate e pe sistem ”o masă caldă la 3 zile”?

Vouchere pentru elevi

Aici e un pic de râsu-plânsu. Programul zice așa:

Voucherele sunt pentru elevii care provin din familiile cu venituri mici sau cu venituri sub venitul minim garantat. 

Ori vedeți voi, nu ai cum să ai venituri sub venitul minim garantat. De ce? Pentru că ”venitul minim garantat” (VMG) e un termen care descrie ajutorul social primit de oamenii cu venituri sub un anumit prag. Nu poți să ai venituri sub VMG ci sub pragurile acelea.

E ca și cum ai spune: vom da șomerilor bani dacă au venituri sub nivelul ajutorului de șomaj. Are sens?

Am scris de mai multe ori despre venitul minim garantat, așa că dacă vreți să aflați mai multe puteți citi primul articol de mine pe tema asta prin 2017 când Tăriceanu l-ar fi vrut eliminat.

Așadar persoana care a scris propunerea asta nici măcar nu știe că VMG e un ajutor social, nu e un venit sau un prag de venit propriu zis.

Revenind la propunere, e o chestie des întâlnită pe la dreapta libertariană: hai să dăm vouchere ca să știm sigur că nu vor fi cheltuiți pe altceva. Ok, fain, vouchere, dar revin la întrebările de mai sus:

  • Cine le acceptă?
  • Ce te faci dacă ești elev la țară și magazinul din comună nu acceptă vouchere?
  • Cei 30 de milioane de euro sunt pe an? Asta înseamnă 375 RON / copil / an. Cumperi cu 375 RON rechizite, haine și încălțăminte pentru 1 an de zile?
  • La ce ajută voucherele astea? Care le e scopul? Credeți că abandonul școlar e unul din cele mai ridicate din UE pentru că acei copii nu au bani de rechizite sau pentru că merg la muncă de la vârste fragede ca să nu moară de foame? Vor merge la școală dacă tot nu au ce mânca, dar au rechizite?

Alte cheltuieli sociale?

Nope! Asta a fost tot! Nu mai avem cheltuieli sociale. Totalul e un fabulos 355 milioane de euro. În schimb știți ce e important în România? Sălile de sport și bazinele olimpice:

Deci Guvernul PNL vrea să dea mai mulți bani pentru 12 complexuri sportive decât pentru săracii României.

Cine plătește chestiile astea?

Am înțeles, o grămadă de bani cheltuiți pe investiții, dar de unde vin banii aia? În fond un program economic ar trebui să aibă cheltuieli și surse de finanțare a acelor cheltuieli, nu?

Ei bine, prezentarea guvernului nu prea are surse de finanțare concrete. Și acolo unde sunt menționate surse de finanțare ele sunt problematice:

Fonduri europene

Se face referire spre exemplu la finanțate din fonduri europene (de exemplu prin Programul Operațional Regional). Problema cu ele e veche de când am aderat: Fondurile europene în mare parte sunt decontări, nu granturi. Asta înseamnă că trebuie să cheltui mai întâi banii, apoi te duci cu facturile la UE și UE îți dă banii în baza lor. Problema aici e faptul că trebuie să ai acei bani de undeva ca să îi poți cheltui!

Ca să înțelegeți diferența:

Să zicem că mă întâlnesc cu Bill Gates într-un bar. Îi spun omului că sunt pasionat de astronomie și mi-ar plăcea să am un telescop din ăla super șmecher, dar care costă câteva mii bune de euro. Cum ar fi mai bine pentru mine, :

  • să îmi spună Bill Gates că îmi dă el banii înapoi pe telescop dacă îl cumpăr sau
  • să îmi dea banii necesari pentru a cumpăra telescopul pe loc?

Evident că varianta a doua e mai bună, dar dacă iau acei bani și fac altceva cu ei? Pentru Gates ar fi mai bine să cheltui eu și el să deconteze, pentru că așa are certitudinea că nu folosesc acei bani pe băutură și lăutari. Pentru mine în schimb ar fi mai bine să îmi dea banii pentru că s-ar putea să nu am acele câteva mii de euro, sau dacă îi am să nu îmi vină să îi cheltui pe telescop.

Așa stau lucrurile și cu UE: ne dau bani deja cheltuiți. Dar România s-ar putea să nu aibă acei bani de cheltuit. Guvernele de dreapta sunt cunoscute pentru austeritate, nu pentru investiții așa că sunt șanse mari să nu vedem acești bani cheltuiți. Mai mult, va exista presiune în anii următori pentru scăderea deficitului public. Credeți că va rezista PNL tentației de a tăia cheltuielile și taxele?

Și să nu credeți că e o chestie specifică PNL. Dacă vă uitați și prin programul de guvernare PSD din 2016 o să observați cum și ei avea ”fonduri europene” ca sursă de finanțare.

Am scris încă din 2016 că acei bani din fonduri europene nu vor veni în sume atât de mari. Și știți ce? Nu au venit.

Ca să nu spun că nici primarii și ministerele nu se îngrămădesc la fonduri europene:

Cu fondurile europene eu am o problemă pentru că ele sunt mirajul cu care suntem ademeneți de mulți ani de fiecare guvern aflat la putere, dar care se dovedește a fi un eșec major de fiecare dată. Mai mult, se întamplă în ultima vreme să fim nevoiți să dăm bani înapoi din fondurile europene contractate ca urmare a descoperirii unor nereguli sau a depășirii termenelor de finalizare agreate (a se vedea fondurile europene returnate în cazul pasajului de la Piața Sudului din București despre care nu prea scrie nimeni nimic).

Ceilalți banii de la Comisia Europeană

Se pare că o altă mare parte din finanțarea acestor investiții se bazează pe planul de relansare economică promis de Comisia Europeană. Singura problemă cu planul ăsta e că a fost agreat la nivel de principiu. Altfel spus în momentul de față acei bani nu există și se duc negocieri la nivel de UE pentru alocarea sumelor.

Nu îmi e clar cum poți lansa un plan de redresare economică cu bani care nu există. Dar se pare că… se poate.

Alte surse de finanțare?

Păi lipsea cealaltă fată Morgana finanțării proiectelor publice: banii din evaziune fiscală. Din nou, toate guvernele din 1996 încoace au zis că reduc evaziunea fiscală și cresc veniturile bugetare fără să crească taxele. Nici PNL 2020 nu putea face excepție:

Mai mult decât atât, România înregistrează cea mai mică valoare a veniturilor bugetare exprimată ca pondere în PIB din UE (32% în PIB, față de Bulgaria, 38%, Cehia și Ungaria 42% și Polonia 44%) și totodată cheltuieli permanente similare cu statele din regiune. Este astfel evident că se impune creșterea colectării veniturilor bugetare și direcționarea spre investiții publice. Astfel, utilizând noi surse bugetare și valorificând absorbția integrală de fonduri nerambursabile se pot remedia decalajele de capital uman, inovare și dezvoltare care ne separă de media europeană într-o manieră accelerată și durabilă.

Evident că nu știm concret cum va crește colectarea venturilor bugetare guvernul PNL. Iată ce zic oamenii:

Măsurile de politică fiscală pe termen mediu și lung vizează:
i) eliminarea din sistemul fiscal a distorsiunilor și a lacunelor ce oferă contribuabililor posibilitatea de minimizare a poverii fiscale, subminând astfel corectitudinea și echitatea;
ii) simplificarea regulilor pentru a facilita conformarea și administrarea;
iii) eficientizarea modului în care sistemul asigură o distribuire corectă a poverii fiscale.

Ce acțiuni concrete ați reținut de aici? Mie mi se pare că au reușit să spună în cuvinte multe că va fi bine ca să nu fie rău.

La cât de multe chestii au fost aruncate în programul ăsta, finanțarea lor sună a ceva de genul ăsta:

Cultura

Așa cum remarcau și alți oameni (Iulia Popovici, Ionuț Vulpescu ) pe partea de cultură cam bate vântul. Se renovează niște monumente, dar cam aia e. Deci cultură e atunci când ajungi în cartea de istorie și cam atât.

Concluzii

Planul PNL e un amestec de măsuri din cam toate programele de dreapta din 96 încoace și măsuri ale PSD din programul din 2016. E bizar cum fix lucrurile criticate de PNL acum 1-2 ani brusc au aterizat în programul lor.

Iarăși ne sunt promiși mii de km de autostradă, irigații și multe alte chestii utile. În schimb măsuri sociale ridicole și lipsite de aplicabilitate.

Finanțarea acestor măsuri e făcută pe sistemul clasic al programelor fără șanse de reușită:

  • fonduri europene – deși nu zice nimeni că trebuie să cheltui banii ăia, abia apoi îi primești înapoi.
  • granturi europene – doar că banii ăștia nu există încă.
  • mai multe taxe colectate prin diminuarea evaziunii fiscale, o fata Morgana a finanțelor publice.



Chestii amuzante în economie: cireșele lui Dragnea

Cred că am să fac o mini-rubrică de chestii amuzante din economie.

Debutăm cu o declarație de care am aflat abia anul acesta din păcate, dar care e atât de bună încât nu pot să nu îi dau share. O punem în categoria ”oldies, but goldies” chiar dacă e din  Foarte pe scurt în mai 2019 Blaga de la PNL dădea vina pe Dragnea de la PSD pentru prețul mare al cireșelor (sursă):

”De 30 de ani ne batem cu PSD-ul care, într-adevăr, este cea mai proastă formă a lui, dar încă nu-i învins. Să nu ne culcăm pe-o ureche (…) Niciodată n-am avut o şansă ca acum să-l îngenunchem (…) PSD-ul care spune că vrea să fie patriot în Europa. Într-o Europă care nu-l vrea. Cei din familia lor europeană vor să-i dea afară. Păi de ce mai vor să meargă acolo, atunci? Ăştia care au spus că vor să facă nu ştiu câte spitale regionale, nu fac niciunul. De autostrăzi nu se ocupă. Au făcut ca preţurile să crească halucinant. Săptămâna trecută, în Bucureşti, un kil de cireşe era la acelaşi preţ ca mielul de Paşti, 100 de lei. Ăsta-i PSD-ul”, a spus Blaga, la mitingul electoral liberal de la Suceava.

Acum că Dragnea e la pușcărie, au ajuns cireșele la 2-3 lei / kg? Nu? Nu știu de ce, dar probabil tot PSD e de vină cumvă pe undeva.

Altfel, trebuie să recunosc că mi-au apărut considerabil mai puține glume cu cireșe anulă ăsta în feed față de anii trecuți. Ori s-a săturat lumea de ele ori am renunțat eu la persoanele toxice din feed-ul meu.

 




Ce e Gardul lui Chesterton și de ce e important

Un om vrea să ajungă undeva și, în timp ce merge pe drum dă la un moment dat peste un gard care îi blochează drumul.

Se uită la gard și vede că nu e nimic dincolo de el, dar îi blochează drumul.

Situația asta și-a imaginat-o Gilbert K. Chesterton un filozof britanic, care spunea că un om normal s-ar gândi probabil:

”Nu îmi dau seama de ce e gardul ăsta în drum, dar îmi blochează calea. Prin urmare îl voi demola ca să nu mai blocheze drumul.”

Dar un om cu capul pe umeri i-ar spune însă acelei persoane:

”Dacă nu reușești să îți dai seama care era scopul gardului, atunci cu siguranță nu ar trebui să îi dărâmi. Mai bine du-te înapoi și gândește-te. Când ai să te întorci și ai să îmi spui care era motivul pentru care acel gard a fost pus acolo, atunci am să te las, poate, să îl dărâmi”.

Chesterton folosea anecdota gardului pentru a explica felul în care politicienii și oamenii vremii sale abordează diverse probleme și vin cu legi noi sau vor să anuleze legi vechi.

El credea că e important să nu distrugi ceva (sau să anulezi o lege) doar pentru că ți se pare inutilă. Dimpotrivă, dacă nu înțelegi care e scopul ei ar trebui să te gândești în primul rând că poate îți scapă ție ceva, nu că acel lucru (sau lege) e inutilă.

”Second order thinking” (nu știu dacă există expresie echivalentă în limba română) numea Chesterton modalitatea asta de a privi lucrurile și presupune să te gândești la care ar fi rezultatele acțiunilor tale ipotetice (dărâmarea gardului) înainte de a lua efectiv decizia.

Ideea gardului lui Chesterton nu spune să nu dărâmi gardul ci să te asiguri că înțelegi de ce e acolo. Sunt garduri bune și garduri rele, unele trebuie dărâmate, altele nu. Dar toate au avut un scop la un moment.

Mă rog, dacă cei de la Cards Against Humanity ar face un gard probabil că nu ar avea nici un scop (ca atunci când au săpat o groapă doar pentru că puteau să sape o groapă). Dar ați prins ideea…

Gardul lui Chesterton și legile 

Cel mai evident loc unde gardul lui Chesterton poate fi folosit e în politică. Vine politicianul Cutărescu să îți explice cum vrea el să desființeze nush ce instituție? Ar trebui întrebat: de ce există instituția asta de la bun început?

E simplu să spui: aia e o instituție politizată, trebuie să o desființăm! Dar dacă îi provocați să treacă dincolo de explicația asta încep să dea din colț în colț. Același lucru se aplică și pentru abrogarea unei legi: nu o anula până nu îți dai seama ce a avut în minte cel care a scris legea aia.

Când vine vorba despre sisteme juridice sau legislative complexe, acel gard e probabil doar o parte dintr-un sistem mai mare de garduri. E posibil ca prin distrugerea lui (adică desființarea instituției sau abrogarea legii) să te trezești cu o turmă de oi în mijlocul drumului.

Ceea ce m-a făcut să mă gândesc la gardul lui Chesterton nu e paradoxal din politica românească ci din cea britanică (sursă):

Boris Johnson scrapped a team of Cabinet ministers tasked with protecting the UK from a pandemic six months before coronavirus arrived, a Mail investigation has found.

The Government’s ‘anti-pandemic committee’, which included senior ministers Michael GoveMatt Hancock and Gavin Williamson, was disbanded without discussing virus control plans.

The group, officially known as the Threats, Hazards, Resilience and Contingency Committee (THRCC), was supposed to ensure the UK was ready to cope with a pandemic.

But it was mothballed by former prime minister Theresa May on the advice of Cabinet Secretary Sir Mark Sedwill so ministers and officials could focus on Brexit. 

It was abolished by Mr Johnson days after he entered No10 last July as part of a vow to streamline Whitehall.

Six months later Covid-19 arrived.

Deci Theresa May și Boris Johnson au dezmembrat respectiv desființat o instituție care trebuia să se ocupe de pandemii cu 6 luni înainte de începerea pandemiei de coronavirus.

Nu vorbim așadar de concepte filozofice ci de o decizie care a făcut din Marea Britanie țara cu cel mai mare număr de morți din Europa, deși nu are cea mai mare populație:

  • 41.662 morți raportat oficial față de 34.301 în Italia.
  • peste 60.000 de morți dacă avem în vedere mortalitatea în exces.

De ce se repetă istoria

”Cei ce nu își cunosc istoria sunt sortiți să îi repete greșelile” zic niște oameni înțelepți. În spatele acestui aforism se află oameni care au renunțat la concepte, legi și instituții ale vechii generații considerându-le inutile, dar fără a își pune problema dacă nu cumva renunțând la ele își fac un mare deserviciu.

În 1996 a ajuns la putere CDR (ăia de dreapta), luând locul PSD-ului de atunci. Ei bine, acea coaliție au reușit performanța de a băga economia României în gard atât de rău încât 3 ani la rând am avut recesiune economică. Principala problemă a fost austeritatea bugetară impusă de Guvern. Iar oamenii au votat pe cale de consecință: PSD și PRM au luat împreună 2/3 din totalul voturilor iar PNȚCD a fost aruncat la coșul de gunoi al istoriei.

În 2009, în plină criză economică Guvernul de dreapta al lui Boc a impus fix aceleași măsuri de austeritate bugetară. Consecința?

Cum ar fi fost dacă oamenii de la PDL s-ar fi întrebat: nu cumva cheltuielile astea bugetare ajută economia? Nu cumva dacă eliminăm cheltuiala asta economia va fi afectată mult mai rău decât banii economisiți?

Ar fi fost bine dacă s-a întâmplat asta, dar știm cu toții cum au decurs lucrurile. Cea mai adâncă criză economică de după 89 și PDL, partidul lui Boc, aruncat la coșul de gunoi al istoriei (prin ”fuziunea” cu PNL). Plus 8 ani pentru PSD la conducerea României.

Gardul lui Chesterton și stima de sine

De ce a fost luată decizia de a desființa acea instituție care se ocupa de pandemii? Probabil pentru că oamenii de la conducere s-au uitat la ea și nu au înțeles ce scop are din moment ce nu am avut pandemii de nu știu cât timp.

Dar eu cred că e vorba și de altceva: prea mult încredere de sine.

Stați un pic și vă gândiți la următorul scenariu: dacă ați fi prim-ministru (voi cititorilor) și ar trebui să luați decizia de a desființa o instituție care se ocupă de pandemii, ce ați face?

Eu dacă aș fi în situația asta mi s-ar face teamă. Nu sunt neapărat fricos de fel, dar mi-ar fi frică să fac să dispară din pix o instituție care se va ocupa de pandemii. Am fost atent la orele de biologie din liceu, știu ce sunt virușii și cum funcționează, dar de atunci nu am studiat domeniul. Nu aș ști ce să fac în cazul unei pandemii dacă aș fi prim-ministru.

Dar oamenii care ajung prim-miniștri nu gândesc așa (de aia eu nu o să ajung niciodată în poziția asta). Oamenii ăștia au atât de multă încredere în ei înșiși încât cred că s-ar putea descurca în astfel de situații. Iar rezultatul e fără echivoc: toții marii bărbați ai politicii ultimilor ani au dat chix în pandemie. Dacă vă uitați pe numărul de decese la nivel mondial puteți constata cum Trump, Bolsonaro și Johnson sunt lideri la momentul acesta. Macron e și el pe acolo.

Politica modernă și gardul lui Chesterton

Gardul lui Chesterton e un concept care ar trebui să ne facă să ne gândim de două ori înainte de a lua o decizie. Dar când eziți și ai dubii asupra propriilor tale idei riști să lași impresia unui om indecis. Iar oamenii indeciși nu au ce căuta în politica modernă. Acolo totul e clar, alb-negru, ori ești cu noi ori împotriva noastră. În politica modernă nu are nimeni timp să se gândească de 2 ori.

Ce s-ar întâmpla dacă un politician de la Partidul Albastru ar merge pe drum și ar da peste un gard? Probabil ar privi acel gard ca pe o oportunitate. Imediat ar scoate telefonul și ar face un live pe Facebook în fața lui. Ar explica doct că acel gard este un simbol al oprimării cetățeanului născut liber de către Partidul Roșu. Ba mai mult gardul blochează drumul și îngrădește creșterea economică. Politicianul albastru va promite o autostradă care să treacă prin acel gard și să lege cele două provincii istorice separate de gard.

Apoi va dărâma acel gard în aplauzele fanilor săi fără să se întrebe sau să verifice dacă Partidul Roșu chiar a pus acel gard și de ce. Însă nimeni nu are timp să verifice, dincolo de gard se află alte cauze politice aducătoare de voturi.

Dar în politica modernă e loc pentru toată lumea. În spatele politicianului albastru se află un alt politician, de data asta de la Partidul Roșu. Partidul Roșu zice și face fix pe dos ce zice și face partidul Albastru. Politicianul roșu va ajunge în dreptul gardului dărâmat și le arată fanilor ce dezastru a rămas după politicianul anterior. Va explica apoi cât de complicat este pentru Partidul Roșu să curețee  mizerie și cum vor aloca resurse din alte părți (spitale, educație etc.). Greaua moștenire nu e invenție românească, dar politicienii români au dus conceptul ăsta la nivel de artă.

Apoi politicianul roșu va explica faptul că acel gard e un simbol, dar și un instrument eficient de apărare pentru că ținea imigranții musulmani mâncători de copii și icoane departe de cetățenii onești. El ca politician și reprezentant al poporului va ridica un nou gard acolo, mai bun, mai trainic. Se va apuca de treabă și va da contractul unei firme de partid care va ridica doar 1/3 din gard până să rămână fără bani. Iar în loc să folosească beton și fier va folosi borduri, rămase de la alt contract.

Dar și Politicianul roșu va merge mai departe, pentru că în lume sunt alte cauze care trebuie dezbătute și unde trebuie să își exprime părerea.

La final nu îi va păsa nimănui ce era cu gardul acela, cine l-a ridicat prima oară și de ce. Scandalul a trecut, lumea și-a mutat atenția în altă direcție.

Stau și mă întreb dacă un astfel de concept are sens în politica modernă sau e ceva pentru alte vremuri.

Educația

Știu că toate problemele României s-ar rezolva prin mai multă educație, dar niciodată nu se rezolvă în realitate. Însă privind la anii petrecuți în școală îmi dau seama că ar ajuta mult dacă astfel de instrumente de gândire critică ar fi predate.

În școala generală se face cultură civică, prin liceu se studiază logică și filozofie la un moment dat. Dar de cele mai multe ori materiile astea sunt făcute la mișto pentru că sfânta matematică și limba română au prioritate.

De aia România e o țară plină de oameni care știu reguli obscure de gramatică, dar cred că vaccinul injectează în oameni nanoboți controlați prin turnuri 5G sau că țara e plină de asistați sociali pentru că au văzut ieri un cerșetor pe stradă.

Așa că da, vreau Gardul lui Chesterton predat în școală. Și cu ocazia asta educăm și copiii și profesorii.




Programul IMM Invest e un eșec major al Guvernului

Programul IMM Invest a fost descris ca un program uriaș pentru IMM-urile din România la momentul la care a fost lansat (sursă):

”De astăzi începem în etapa a doua de repornire a economiei. Se adresează tuturor companiilor din România. Câteva elemente despre program. Programul anti-criză începe de vineri, la ora 10.00.

Plafonul de garantare este de 15 miliarde de lei. Avem un potențial de multiplicare de minim 75 de miliarde în economie. Vor fi susținute minim 600 de mii de locuri de muncă.

Nu există comisioane. Sunt susținute de Guvernul României. Este cel mai important program din ultimii 30 de ani de zile.Suma de până acum era de maxim 200 de mii de euro. Comisia Europeană permite să acordăm 800 de mii de euro pentru fiecare companie.”, a spus Florin Cîțu.

Ca o paranteză, vedeți chestia aia cu ”potențialul de multiplicare”? Ăla e un concept specific școlii keynesiene de economie, aia pe care libertarieni precum Florin Cîțu o iau în derâdere. Ce mișto e când ajungi ministru și uiți de principii.

Site-ul IMM Invest

Revenind la IMM Invest, a fost un program atât de important pentru România încât site-ul pe care trebuiau depuse cererile a fost făcut atât de prost încât a picat imediat ce a fost dat drumul. Și știți cum e cu PNL, orice nu merge e vina PSD, inclusiv cu site-ul picat. Nu știu dacă ați prins declarația asta a lui Florin Cîțu, ministru al finanțelor (sursă):

“Probabil aceleaşi personaje care aruncă cu noroi în tot ceea ce face guvernul au atacat site-ul IMM INVEST. Nici eu şi nici românii oneşti care au acum nevoie de aceste resurse nu ne aşteptam la o asemenea ticăloşie.

Nicio problemă. Continuăm. Mergem înainte. Aflăm cine este în spatele acestui atac şi îi voi prezenta public. De un lucru vă asigur pe toţi. Pe perioada cât site-ul nu funcţionează, nu se înregistreaza nimeni în acest program.

Nu permit nicio şmecherie.”, a scris Florin Cîţu pe Facebook. 

Nu e ca și când statul român e incapabil să construiască site-uri decente. Nu e ca și când ar fi prima oară când asta se întâmplă nu? PSD e de vină, nu băieții ăia care au făcut un site nescalabil.

Mai fac o paranteză aici că situația e de râsu-plânsu. Acum vreo 2 săptămâni a apărut în presă un articol foarte interesant la care chiar dl. Cîțu a dat share (sursă):

Ministerul Finanțelor implementează în prezent proiectul pentru conectarea online la ANAF a caselor de marcat la un cost mult redus față de proiectul inițial, pregătit anul trecut și despre care Profit.ro a scris la momentul respectiv. Dacă proiectul inițial urma să coste 91,5 milioane de lei, acum trei IT-iști voluntari de la Asociația pentru Tehnologii Avansate – ATA, un ONG, au dezvoltat, lucrând două luni în timpul liber, aplicația software pe care ATA a donat-o Finanțelor

Așadar pentru un alt proiect al Ministerului Finanțelor, 3 IT-iști voluntari, în timpul liber, au creat o aplicație software. Acum vă întreb și pe voi, credeți că există vreo legătură între faptul că Ministerul Finanțelor face proiecte IT cu 3 voluntari care lucrează în timpul liber și faptul că un site al Ministerului Finanțelor a picat aproape imediat ce a fost lansat? Sau e mai credibil că PSD are o armată de hackeri care au atacat serverele MF ca să îl facă de râs pe ministrul Cîțu? Am să revin la faza asta cu IT-iștii voluntari într-o postare separată că e mai nasoală decât pare.

Cum s-a rezolvat problema cu site-ul? Simplu: a fost dat celor de la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Și ca să vezi minune, acum avem un site care nu pică. Ba chiar cei de la STS au zis într-un comunicat următoarele:

Arhitectura informatică a portalului a fost reproiectată, optimizată, securizată și consolidată astfel încât să permită funcționarea în condiții de accesare simultană a unui număr ridicat de utilizatori.

Deci nu erau hackerii PSD ci doar un site făcut pe genunchi.

S-a rezolvat, nu se poate

În perioada când site-ul nu mergea dl. Cîțu a mai ieșit cu o declarație despre program (sursă):

În această seară am modificat puţin normele, pentru că am mai primit de la Comisia Europeană încă o relaxare: clienţii pot să cumuleze creditul pentru investiţii cu linia de credit pentru capital de lucru şi pot avea acces la mai mulţi bani, să le cumuleze pe cele două. IMM Invest este un program făcut pentru minimum 40.000 de IMM-uri. În România, astăzi, sunt bancabile în jur de 12, 13, maxim 15.000 de IMM-uri. Deci, ne-am luat o marjă faţă de numărul de IMM-uri bancabile mare.

Deci ”cel mai important program din ultimii 30 de ani” se adresează unui număr de maxim 40,000 de firme din care doar vreo 15,000 maxim sunt bancabile (asta apropo de articolul meu anterior despre capitalul negativ al firmelor românești).

Fără mișto, dar imediat ce site-ul a fost relansat ministrul finanțelor a postat următoarea chestie:

Reptilienii, PSD-iștii și așa mai departe!

Dar, odată lansat site-ul ar fi trebuit ca totul să meargă strună, nu? Cel puțin la nivel de declarații așa părea (sursă):

Astăzi, 77.881 de cereri au fost analizate dintr-un total de 86.458 de solicitări. Spuneaţi că nicio companie nu poate să aibă acces la acest site. 86.458 de IMM deja au solicitat şi 77.000 au fost analizate. 41.331 de cereri au fost transmise către bănci deja şi în 7 zile de când a început acest site să funcţioneze deja avem companii care au luat bani. 

Tot în aceași perioadă aflam de la dl. Cîțu că:

La o singura banca erau DEJA 1000 de cereri aprobate! Doar la o banca. TOATE băncile din sistem participa la acest program.

Programul IMM Invest este un succes și funcționează perfect.

Doar că în realitate lucrurile erau diferite. Aproximativ La data la care ministrul finanțelor declara cele de mai sus situația din teren arăta așa (sursă):

Un număr de 12 firme au fost acceptate de bănci la creditare, iar 312 firme solicitante au fost respinse de bănci, în mai bine de două săptămâni de la lansarea programului guvernamental IMM Invest România, a informat, joi, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentruu IMM (FNGCIMM), într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Așadar 12 firme cu credite aprobate. Nu 1,200, nu 120 ci 12. Cea mai recentă actualizare privind numărul de credite aprobate (24 mai) e următoarea (sursă):

La aproximativ două luni de la demararea programului IMM Invest, doar 0,85% din cererile de creditare au fost aprobate de bănci şi transmise către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

0,85% dintre cereri au fost aprobate! Nici măcar 1%!

Programul IMM Invest a funcționat atât de ”perfect” încât Guvernul va da o Ordonanță de Urgență în perioada următoare (sursă):

“Am avut o întâlnire istorică şi în premieră cu cei 22 de CEO ai băncilor din România care lucrează cu IMM Invest. Am avut problemele cu care s-au întâlnit cei care au apelat la IMM Invest pe de o parte, pe de altă parte am avut şi problemele pe care le-a întâmpinat sistemul financiar bancar, de exemplu: cererea pe care sistemul financiar bancar a trebuit să o satisfacă într-o lună de zile era ceva ce aveau de satisfăcut în nouă luni de zile. Deci a fost un volum de muncă foarte mare şi în acea parte. Din acea discuţie au apărut câteva lucruri pe care trebuie să le corectăm pentru ca acest program să funcţioneze şi mai rapid. Le vom corecta mâine, printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică ordonanţa de urgenţă a IMM Invest. Vom face acest lucru mâine în şedinţa de Guvern. Şi lucrurile se vor mişca şi mai rapid”, a declarat Cîţu

Deci definiția unui program perfect e acela ce implică o amânare de 2 săptămâni cauzată de un site picat, o rată de aprobare de 0,85%, un OUG dat rapid să rezolve probleme care nu există oficial.

Concluzii

IMM Invest e un eșec, nu pentru că o zic eu, ci pentru că asta spun cifrele și acțiunile guvernului și a ministrului finanțelor.  Și cu ocazia asta PNL a demonstrat că nu a reușit să învețe nimic din eșecul PSD. În cazul în care nu știți și PSD a avut un program cu un ”succes” similar cu IMM Invest, pe nume Startup Nation. Programul PSD a avut un atât de mare succes încât o parte din IMM-urile care primiseră bani de la guvern se vindeau pe OLX. Nu glumesc, efectiv puteai cumpăra firmă cu credit guvernamental aprobat pe OLX.ro.

Nu știu cum alții sunt, dar eu am început să am alergie la astfel de programe.




Capitalul negativ riscă să falimenteze 1 din 3 firme românești

Salut Daniel, 

Bine te-am regăsit. Îți mulțumesc pentru discuția pe care am avut-o în legătură cu pilonul III și economiile pentru pensie și timpul pe care ți l-ai luat să îmi răspunzi. 
Revin azi cu o întrebare care cred că ar putea fi de interes pentru tine și cititorii blogului tău și anume: cât de sustenabile sunt de fapt firmele din România? 
Mi-am pus această întrebare când au început să fie luate primele măsuri împotriva coronavirusului la noi și au început să apară știrile despre cât de grav va fi afectată economia, câte afaceri vor da în faliment câți oameni vor rămâne fără loc de muncă, etc. Mai mult, aproape că m-am enervat când a anunțat Cărturești închiderea tuturor magazinelor pe care le deține, amână plata furnizorilor și cerea ajutorul statului pentru a sprijini afacerea pe timp de criză, fiindcă îmi vine să pun următoarele întrebări:
1. Cât de sustenabilă este afacerea ta dacă într-o săptămână în care nu ai vânzări îți inchizi toate magazinele și ceri statului să te ajute?
2. De fapt, ar trebui statul să te ajute când o săptămână fără vânzări de blochează complet și amâni plata furnizorilor pe un termen nelimitat?
Mai țin cont și de faptul că cei de la Cărturești au un magazin online, dar în loc să se reorienteze către creșterea lui în această perioadă de criză, ei cer ajutor de la stat. Mai ales că sunt alte companii, mai mici, care încearcă tot felul de metode pentru a supraviețui, de exemplu prin vânzarea de vouchere pe care clienții le pot folosi ulterior.
Îmi scapa mie ceva sau oricum multe firme românești nu sunt sustenabile, iar criza cu coronavirus ne confirmă acest fapt?
Îți doresc o zi frumoasă and stay safe, 

Pe scurt

Mai mult de 1 din 3 firme românești sunt sunt la un pas de faliment și asta în zilele când economia merge bine. Nu e o situație întâmplătoare ci efectul a 30 de ani de capitalism românesc. Astfel de firme sunt ținute într-o stare precare de patroni și, din păcate, reprezintă motivul pentru care chiar și 1 săptămână fără activitate le poate băga în faliment.

Ar trebui să le ajute statul? Da, ar trebui, dar doar dacă patronii lor acceptă să remedieze situația care le-a adus în acel punct.

E o postare mai lungă care mă obligă să aduc în discuție mai multe concepte și idei cu care multă lume poate nu e familiară. Dar dacă vreți să înțelegeți de ce capitalismul românesc e plin de firme falimentare, dar cu patroni bogați care sunt incapabile să supraviețuiască unei recesiuni atunci citiți în continuare.

Peștele de la cap se împute

E o vorbă românească pe care sigur o știți: ”peștele de la cap se împute”. Și într-adevăr în cazul a numeroase firme românești problemele lor cele mai mari sunt ”la cap”, adică la nivelul conducerii lor.

În România o mare parte din firmele autohtone (cu capital majoritar românesc) sunt conduse de oamenii care le-au creat sau de familia apropiată a acestora. Altfel spus, România e o țară care se află în continuare la prima generație de antreprenori. Conform unui studiu făcut de EY:

„În România, cele mai multe afaceri de familie se află la prima generaţie (74%), urmate apoi de cele la a doua generaţie (21%), iar cu o pondere mult mai redusă a celor care se află la a treia generaţie (3%)”, a spus Adrian Lupea, Strategic Growth Markets Leader şi Partner, EY România.

E normal să fie așa, înainte de 90 nu exista conceptul de companie privată astfel că e normal să avem în continuare în mare parte firme aflate la prima generație de patroni. O firmă deținută de o familie nu e neapărat o problemă, Ford, Wallmart, grupul Volkswagen, Samsung, Oracle, Nike și multe altele sunt firme de familie.

Problema în România însă e că deși juridic sunt separate, în practică, persoana patronului și cea a firmei nu se pot distinge una de alta în foarte multe cazuri. Am văzut foarte multe cazuri de firme în care patronul lua din banii firmei când avea el chef și cât avea el chef. Logica era că el deține firma deci poate lua oricând banii și să îi dea înapoi când are chef. Ceea ce nu ok pentru că patronul și firma sunt persoane diferite în ochii legii. Ăsta e unul din principalele motive pentru care au apărut firmele: a separa averea patronului de cea a firmei astfel încât, dacă firma dă faliment, creditorii să nu meargă după averea patronului.

De ce fac patronii chestia asta?

Din motive multiple.

Istoric vorbind România a fost o țară nu foarte prietenoasă cu firmele în anii 90 și început de 2000. Dacă i se cășuna statului că ai făcut ceva, te trezeai cu sechestru pe bunurile și conturile firmei. Am văzut la prima mână foarte multe cazuri în care ANAF punea abuziv sechestru pe conturi și bunuri. Pentru niște sume ridicole uneori, rezultate din erori, fie de partea ANAF fie a contribuabilului, i se blocau firmei complet conturile și era un coșmar să rezolvi problema. Din cauza asta mulți patroni preferau să nu lase mare lucru în conturile firmelor, de teamă că, în cazul unui sechestru nu vor mai avea acces la aproape nimic. În schimb, ”de pe persoană fizică” puteau face niște plăți de urgență și apoi să se regleze cu firma. Conturile personale nu puteau fi blocate atât de ușor.

Nu toată lumea scotea banii din firmă de frica ANAF-ului. Unii o făceau pentru a nu plăti taxe pur și simplu. O modalitate foarte simplă de a face asta era clasicul ”costă 70 așa, dar 100 cu factură”. Altfel spus patronul avea un preț ”la negru” și unul pentru cei care vreau să lucreze legal cu el. De multe ori ce se trecea prin contabilitate era sub costul pe care firma îl avea pentru a cumpăra bunurile și serviciile pe care le revindea sau presta. Implicit firma ajungea pe pierdere în timp ce patronul băga diferența în buzunar.

O altă modalitate de a scoate bani era ca patronul să inventeze niște cheltuieli fictive pe care le trecea în contabilitatea firmei. Cheltuielile alea erau ”plătite” și patronul era de fapt cel care încasa plățile prin diverși interpuși sau ceva documentație contabilă mânărită. Cu ocazia asta firma intra pe pierdere și nu plătea impozit pe profit.

Chestia asta încă se mai face și astăzi, dar nu în formele de mai sus ci într-un mod un pic (dar nu mult) mai elegant, de exemplu:

  • patronul și / sau alți membri ai familiei își trec pe firmă cheltuieli personale.
  • Mașina cu care se plimbă e de fapt luată pe firmă, mesele în oraș sunt puse pe firmă, cumpărăturile la fel, excursii pe te miri unde sunt băgate ca ”în interes de serviciu” și așa mai departe.

Sunt și alte modalități, ce e mai sus sunt cele mai des întâlnite. Scopul e același: să nu plătească impozite și taxe statului român la adevărata valoare.

Rezultatul a 30 de ani de astfel de practici din partea multor patroni români e că firmele lor trăiesc de pe o zi pe alta în timp ce ei au vile, mașini scumpe și duc o viață de lux.

Ce credeți că se întâmplă când vine o criză economică (financiară ca în 2009 sau provocată de pandemie cum va fi în 2020) peste o astfel de firmă? Ei bine, pentru că nu are rezerve proprii de bani pentru zile negre firma riscă să intre în faliment. Patronul are atunci de ales între:

  1. A aduce bani de acasă pentru a ține firma în picioare
  2. Firma să se finanțeze din alte surse
  3. Să lase firma să intre în faliment.

Haideți să explorăm un pic variantele astea:

Aduce patronul bani de acasă?

Oamenii au tendința să cheltuie aproximativ cât câștigă. Indiferent cât de mult le cresc veniturile, oamenii vor găsi modalități de a cheltui din ce în ce mai mult. În economie se spune că nevoile sunt infinite, în timp ce resursele sunt finite. Patronii, ca orice alți oameni, au tendința să cheltuie banii scoși din firmă. Uneori au lichidități pentru a băga în firmă, alteori însă pentru a face de bani ar trebui să vândă active (din mașini, vile, terenuri, apartamente sau în ce au mai băgat acei bani).

Dacă firma are probleme când restul economiei merge ok, atunci vor putea vinde ceva din averea lor pentru a face de bani relativ repede. Dar într-o criză economică când toată piața se duce în jos vor obține sume mai mici din vânzare și va dura mult mai mult să găsească un cumpărător.

Chiar și atunci când găsesc bani pentru a ajuta firma să supraviețuiască o fac într-un mod diferit de cum te-ai aștepta. Un patron de firmă e acționar al acelei firme. Dacă vine cu bani de acasă și îi bagă în firmă te-ai aștepta ca acei bani să fie considerați aport la capital, adică să fie transformați în capital al firmei respective. Doar că asta nu se întâmplă, de cele mai multe ori acei bani sunt dați  firmei cu titlu de împrumut. Adică acționarul firmei împrumută firma în loc să îi transforme în acțiuni ale firmei (pe care evident tot el le-ar deține). Acțiunile, capital de lucru al firmei, nu se înapoiază, dar patronul își va recupera banii din profituri viitoare. În schimb, un împrumut trebuia înapoiat, chiar cu dobândă. Am să revin asupra problemei aceasta mai jos.

Rezumând ideile de mai sus:

  • patronii pot aduce bani de acasă în vremuri bune, dar le va fi foarte greu să o facă în vremuri grele.
  • atunci când aduc bani de acasă îi dau firmei sub formă de împrumut, nu capital de lucru al firmei.

Ce alternativă ar avea pentru finanțare un patron dacă nu poate sau nu vrea să aducă bani de acasă? Prima variantă care îmi vine în minte e un credit de la bancă.

Creditarea bancară și firmele românești

Ați luate credit de la bancă? Dacă da, atunci știți ce se cere acolo, dacă nu, vă povestesc eu că am și credit, dar am și lucrat în creditare. Orice bancă care dă un împrumut vrea să se asigure că persoana pe care o împrumută are capacitatea de a plăti înapoi creditul plus dobânda. Sunt două lucruri pe care ei trebuie să le verifice:

  1. Faptul că aveți capacitatea de a genera venituri care să acopere ratele de plată.
  2. Că veți avea acele venituri cel puțin pe perioada creditului.

În cazul persoanelor fizice, aveți nevoie de o adeverință de la angajator cu salariul pe ultimele 3-6-12 luni. Sau poate banca știe deja câți bani faceți pentru că se face plata salariului direct la ei în cont. De asemenea vor vrea o copie după contractul de muncă sau o confirmare de la angajator că aveți un contract de angajare pe perioadă nedeterminată. Dacă vreți un credit pe 5 ani, dar aveți un contract pe perioadă determinată (1 an să zicem) atunci banca nu vă va da creditul pe 5 ani.

Pe principii similare funcționează și creditarea companiilor, anume băncile vor vrea să vadă:

  1. Că firma are capacitatea de a genera venituri suficient de mari pentru a acoperi ratele creditului.
  2. Că firma aceea nu va da faliment înainte să apuce să ramburseze creditul plus dobânda.

Pentru ca firma respectivă să aibă venituri suficient de mari pentru a demonstra băncii că poate da banii înapoi trebuie ca toate veniturile ei să fie fiscalizate, adică trecute prin evidența contabilă. Cine face șmecherii de genul ”costă 70 așa, dar 100 dacă vrei factură” nu prea poate accesa credit de la bancă în cazul ăsta pentru că nu prea are ce să arate băncii. Banca se va uita la veniturile oficiale, pentru ei șmecheriile cu Geany nu sunt o opțiune.

Dacă prin contabilitatea firmei sunt tot felul de cheltuieli personale și firma nu face profit din cauza asta, atunci iarăși e posibil ca banca să zică pass, considerând că firma nu va fi capabilă să returneze banii.

Bun, acum haideți să presupunem că astea nu sunt probleme și că e totul ok. Am rezolvat punctul 1 de mai sus, dar ce facem cu punctul 2? Ei bine, acolo lucrurile devin dramatice pentru majoritatea firmelor românești.

”Going concern” sau ”continuitatea afacerii”

”Going concern” e un termen folosit în audit și în limbajul de business anglo-saxon. Se spune că o afacere e un ”going concern” atunci când e probabil ca ea să existe și peste un an sau o perioadă mai lungă de timp. Termenul e des folosit în lumea auditului, acolo unde dacă un raport de audit zice de o afacere că e ”going concern” e de bine. Asta înseamnă că nu sunt chestii atât de nasoale în acea afacere încât să o pună pe butuci în următoarele 12 luni cel puțin.

De ce vă povestesc eu despre continuitatea afacerilor? Pentru că de asta e interesată banca pentru a decide dacă firma aia rezistă 12 luni fără să dea faliment și dacă finanțele ei sunt ok astfel încât să facă față creditului. Genul ăsta de chestie e folosită nu doar de bănci ci și de către acționarii firmelor mari pentru a vedea dacă managementul unei companii își face treaba sau nu. De asemenea, auditurile astea sunt obligatorii pentru firmele cotate la bursă, pentru că e important ca lumea care cumpără acțiuni să știe pe ce dă banii.

Ce ar putea să facă o firmă să nu fie ”going concern” în ochii unui auditor? În general e ca urmare a unuia dintre următoarele motive:

  • condiții de piață nefavorabile – e suficient să vă gândiți la o firmă care vinde un produs despre care se află că poate duce la îmbolnăvirea clientului. Sunt șanse mari ca acel produs să fie interzis ori clienții să renunțe la el. În cazul unei firme care vinde doar acel produs s-ar pune problema dacă e în continuare viabilă, adică dacă e ”going concern” sau nu.
  • acțiuni în instanță – compania e parte dintr-un caz în care i se cer pagube care acoperă cifra de afaceri pe 1 an.
  • credite pe care sunt șanse mici să le poată rambursa – atunci când o firmă ia credite multe în perioada de creștere economică apoi însă vine recesiunea și îi scade cifra de afaceri drastic, caz în care se pune întrebarea dacă va fi capabilă să returneze creditele și, prin urmare, dacă e viabilă.
  • Condiții comerciale nefavorabile cu furnizorii și / sau clienții – plată în avans – e suficient să vă imaginați o firmă care trebuie să își plătească furnizorii în avans, dar încasează de la clienți după 90 de zile.
  • Contracte sau obligații comerciale pe termen lung care nu sunt profitabile – aici pot să vă dau un exemplu din România: Hidroelectrica vindea energie către anumite firme în baza unor contracte pe termen lung la prețuri de multe ori sub costul de producție.
  • Capital negativ – Asupra acestui punct vreau să insist ceva mai mult în continuare.

Firmele cu capital negativ

Ce înseamnă capital negativ? Mai țineți minte de la contabilitate când învățați de debit – credit, venituri și cheltuieli și alte chestii din astea?

Ei bine, orice firmă are venituri și cheltuieli. Dacă firma aia are venitul mai mare decât cheltuielile va genera un profit, adică are un surplus de bani. Dacă veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, generează o pierdere, adică firma are un deficit de bani.

Când o firmă înregistrează un profit, acționarii trebuie să decidă ce vor face cu acel surplus financiar. Ar putea decide:

  • să îl distribuie ca dividende și să îl scoată din firmă
  • să îl lase în firmă și să folosească acei bani pentru dezvoltarea firmei

Dacă banii rămân în firmă acei bani devin capital al firmei, adică resursă financiară a firmei pe care firma o poate păstra pentru zile negre, folosi pentru dezvoltare sau să fie distribuită ca dividend mai târziu.

Ce se întâmplă însă când o firmă are pierdere? Ei bine, acea pierdere se înregistrează și ea în situația contabilă a firmei ca și capital negativ. Dacă în anii următori firma are profit, această pierdere va fi ”acoperită” de profitul viitor.

O firmă nou creată pleacă la drum cu un capital propriu de minim 200 de lei (așa cere legea). Firmele cu investitori mari pleacă la drum cu capital mult mai mare. Acești bani sunt aduși de acasă de cei care înființează firma (adică de patron).

Profitul nedistribuit se adună la acest capital. Pierderea se scade din acest capital. O firmă are capital negativ atunci când suma asta e pe minus.

Pierderea aceea înseamnă că firma cheltuie mai mult decât generează. Așadar cine plătește diferența? De unde vin banii din care se acoperă pierderile?

Păi revin la discuția de mai sus, acționarii (adică patronul sau alți investitori) pot fie să dea bani firmei sub formă de împrumut fie să îi dea sub formă de acțiuni. Dacă banii patronului vin sub formă de acțiuni atunci ei se adaugă la capital și acoperă pierderea. Dacă sunt acordați firmei sub formă de împrumut atunci nu se adună în calculul capitalului propriu. Practic acel credit va finanța pierderea, dar va trebui rambursat totuși, sporind practic nivelul de îndatorare al firmei și generând costuri adiționale (adică dobânda). Atunci când pierderile sunt acoperite prin împrumuturi date de acționari, șansele ca firma să revină la un capital propriu pozitiv scad.

Și așa cum vă spuneam mai sus, enorm de mulți patroni români preferă varianta creditului, în loc să transforme acei bani în capital al firmei.

Câte companii românești au capital negativ?  

Enorm de multe se pare (Sursă):

La începutul acestui an, Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României, a atras atenţia asupra faptului că unul dintre eşecurile capitalismului din România este reprezentat de crearea de patroni bogaţi cu firme falimentare.

El a explicat că din „gestiunea“ firmelor lipsesc 34 de miliarde de euro (21% din PIB), astfel că 277.000 de firme din România (38% din totalul firmelor din România) au capital negativ, sunt practic falimentare.

Așadar 38% din firmele românești au un capital negativ. Ca paranteză a avea capital negativ nu înseamnă neapărat falimentar în teorie, dar având în vedere cum au ajuns acolo (vezi mai sus) atunci în practică sunt doar la un pas de faliment.

Nu știu la ce an se referă acele cifre, dar am găsit altele similare din 2016 într-un proiect de lege din 2019:

Cifrele sunt similare cu cele invocate de Florin Georgescu, deci probabil acesta se referea fie la anul 2016, fie 2017. Așa cum vă spuneam mai sus, capitalul minim al unei firme e de 200 de lei (numit și capital social). Un capital propriu mai mic de 50% din capitalul social înseamnă un capital propriu sub 100 de lei. Adică rezultatul activității acestei firme (capital social + profituri de-a lungul timpului – pierderi) e sub 100 de lei. În 97% din cazuri acest rezultat e negativ, adică firma are capital propriu negativ.

Și dacă aveați nevoie de dovada că nu exagerez că e ceva în neregulă cu aceste firme, iată ce mai aflăm:

Așadar, deși firmele acestea înregistrează pierderi într-o veselie, ele există în continuare, deși pe hârtie ele nu se pot întreține singure. Dovada e că doar 4% din ele erau în insolvență la nivelul lunii mai 2017. Așa cum vă spuneam mai sus, aceste firme depind de împrumuturile de la patroni pentru a exista. Care patroni din păcate scot probabil banii din firme prin alte căi, nu cele legale. Nu poți să ai un patron care se îmbogățește dintr-o firmă care e la un pas de faliment în permanență. Dar uite că fix asta se întâmplă în România.

Partea proastă e că 18,2% din salariații din România lucrează în astfel de firme. Aceste firme dețin 18,7% din activele totale ale companiilor nefinanciare din România (adică în afara băncilor, a societăților de leasing, IFN etc.). Ele reprezintă așadar o parte importantă din economia românească, dar – repet – sunt la un pas de faliment în zilele bune.

Să recapitulăm răspunsul

Mulți patroni români scot banii din firmele lor prin cheltuieli artificiale care duc firmele pe pierdere. Atunci când trebuie acoperită pierderea, preferă să o facă prin împrumuturi date propriilor firme, în loc să pună banii aia ca și capital.

Dacă treaba asta se întâmplă suficient de des atunci firma va acumula pierderi și va avea capital negativ.

Dacă firma aceea va vrea să meargă la bancă pentru un împrumut, banca va cere un raport de audit. Raportul de audit va spune că firma a avut atât de multe pierderi încât are capitalul negativ și nu se poate considera că poate să supraviețuiască din propriile resurse, adică nu e ”going concern” în limbajul specific. De asemenea, cheltuielile artificiale vor face firma să nu pară foarte atractivă.

În cazul ăsta sunt șanse mici ca banca să vrea să dea acelei firme credit decât dacă firma are bunuri pe care le poate pune gaj și să acopere valoarea creditului. Dar câte firme cu capital negativ credeți că au bunuri atât de valoroase?

Conform unor statistice ale BNR din 2019, adică înainte de începutul acestei pandemii, mai bine de 1 firmă din 3 din România avea capital negativ. Asta înseamnă că încă înainte de pandemie cel puțin 38% din firmele românești:

  • nu puteau merge la bancă pentru un credit
  • depindeau de patron pentru finanțe
  • nu plăteau cine știe ce taxe la buget în materie de profit (și probabil TVA).

 

Când a venit pandemia, mai bine de o treime din firme au început să dea afară oameni și să închidă activitatea după doar câteva săptămâni pentru că:

  • nu aveau rezerve din profitul obținut în anii anteriori (profitul nerepartizat e capital propriu) pentru a acoperi cheltuielile din perioada asta
  • aveau șanse mici spre deloc de a lua un credit de la bancă având capital negativ
  • patronul nu a putut / nu a vrut să vândă active din averea personală pentru a face rost de lichidități care să ajute firma.

De altfel, patronii pot să închidă firmele dacă nu vor să mai bage bani în ele și să aștepte până trece pandemia pentru a se reapuca de business. Unii își vor face firme noi, alții poate vor continua tot cu acestea. Cert e că având averea deja scoasă din afacerile astea, expunerea patronilor e limitată pentru că tot riscul a fost lăsat firmelor în timp ce câștigurile sunt la patroni. Statul român și angajații sunt cei care rămân cu buza umflată în cazul acesta.

Tentativa PSD de a schimba lucrurile

Trebuie spus că multă lume aflată prin cercurile de finanțe și economie știe de problema asta. Cu toate astea, tentativele de a face ceva pentru a repara problema au fost foarte puține. Singura ocazie de care știu când s-a pus în discuție un proiect de lege pentru chestia asta a fost în 2019 de către fostul ministru al finanțelor Eugen Teodorovici de la PSD. În 2019 acesta declara (sursă):

“Urmează o măsură. Vă dau un exemplu pe zona de capital negativ în rândul companiilor din România. Sunt peste 35 miliarde lei în această zonă. A fost o discuție intensă și cu colegii din Banca Națională în Comitetul pentru supraveghere macroprudențială. Va fi un act normativ separat cu două posibile scenarii. Un termen, poate final, 2020, până la care aceste companii cu capital negativ trebuie să decidă într-un sens sau altul, adică fie retrag din acele companii sumele de bani respective împrumutate firmei, fie își cresc capitalul social”, a spus Teodorovici, după ședința de Guvern.

“O să postăm un set de propuneri de modificare atât pentru Codul Fiscal, cât și pentru cel de procedură fiscală. Sunt modificări propuse de mediul de afaceri. Se vor regăsi în 2 proiecte acte normative pentru ca până la final de august să le putem adopta”, a precizat acesta.

De altfel, cifrele pe care vi le-am prezentat eu mai sus provin din proiectul de lege al acestuia. Declarațiile lui Teodorovici sunt din iulie 2019 iar proiectul poate fi găsit pe siteul Senatului, unde figurează ca fiind ”Trimis la Cameră pentru dezbatere”. Iată ce s-ar fi dorit prin acest proiect:

Măsurile sunt de bun simț, cea mai importantă fiind transformarea împrumuturilor date de patroni în acțiuni. Dacă ați citit tot ce am scris mai sus, atunci probabil bănuiți că asta ar fi fost o soluție decentă, având în vedere felul în care s-a ajuns de la bun început în situația asta.

Problema e că o astfel de lege pleacă de la prezumția că toți patronii cu firme cu capital negativ au făcut măgăria asta, ceea ce nu e întotdeauna cazul. Sunt și motive valide, care nu țin de evitarea plății taxelor, pentru care un acționar (patron) ar putea da un împrumut, nu să transforme acei bani în capital. În plus preferința pentru împrumuturi era perfect legală, prin urmare nu ai de ce să ”repari” ceva prin lege dacă nu e stricat.

Ca să nu spun de clasica amenințare ”Guvernul vrea să ne închidă firmele cu măsura asta și vor rămâne oamenii fără locuri de muncă”. Eugen Teodorovici a mai cedat presiunii în cazul taxei pe zahăr așa că e posibil să fi cedat și în cazul acesta.

În încheiere

Ce am explicat eu mai sus e o versiune decentă a poveștii, dar care simplifică unele lucruri pentru a le face ușor de înțeles.

Această pandemie ne-a arătat cât de fragil e capitalismul românesc, cu mai bine de 1 din 3 firme fiind la un pas de faliment în zilele bune. Guvernul a decis să ajute pe toată lumea pentru a proteja locurile de muncă, dar tind să cred că a greșit atunci când nu a condiționat acordarea de ajutoare de stat de semnarea unui angajament prin care firmele cu capital negativ să convertească împrumuturile în acțiuni. România va intra în o nouă criză economică cu aceleași probleme cu care a intrat în 2009 și îmi e teamă că vor fi repetate greșelile de atunci.

Nu e normal ca oamenilor să li se ceară să aibă bani puși deoparte pentru zile negre, dar firmele să fie scuzate de la orice fel de efort de trece singure printr-o criză economică.

Nu în ultimul rând, dacă ești patron și închiderea business-ului tău pentru 1-2 săptămâni te bagă în faliment atunci acea firmă nu ar trebui să existe de la bun început.