De ce moare presa: Moise Guran va lucra pentru USR

Că Moise Guran avea anumite simpatii politice nu cred că e o surpriză. Dar conform Libertatea acum lucrurile devin oficiale:

USR-PLUS vrea să dea o lovitură de imagine, dar și strategică, luându-l pe Moise Guran drept șeful de campanie electorală, atât pentru ”locale”, cât și pentru ”parlamentare”. În 2018, USR a avut aceeași intenție, neconcretizată însă. ”Guran e o personalitate, are o reputație de om care cunoaște economie și e o voce în societate, așa încât pentru orice partid ar fi benefică prezența lui”, a explicat o sursă din alianța USR-PLUS pentru Libertatea

Despre enormitățile spuse de Moise Guran de-a lungul timpului am mai scris. În 2017 vedea dezastru în bugetul PSD deși era un banal caz de fluctuație a încasărilor din cauza sărbătorilor de iarnă.

În 2018 același Guran făcea emisiune în care se întreba dacă e ok să îți lași copilul să facă oameni de zăpadă în timpul iernii. În timpul campaniei privind Referendumul pentru familia tradițională anunța cu surle și trâmbițe că votul va fi fraudat. Și evident că vede asistați sociali peste tot, inclusiv acolo unde nu există.

Dacă aveți curiozitatea să vă uitați pe blogul său o să observați că astfel de chestii nu sunt accidente sau articole izolate ci norma. Iar atacurile la adresa PSD, chiar și acolo unde nu era cazul sunt acum recompensate. Pentru mine nu e o surpriză, ci o confirmare a alinierii sale în siajul unui partid politic.

Credeți că va avea cineva o problemă în a citi în continuare postările sale? Nu, stați liniștiți! Până și Robert Turcescu, cel care s-a autodenunțat drept ”acoperit în presă” e în continuare bine mersi. În alte țări astfel de chestii l-ar fi scos complet din politică, nu însă în România.

Revenind la Moise Guran, se pare că lumea nu e deranjată de faptul că trage într-o anumită direcție. Nici de faptul că a fost coleg de platou cu doamna Firea. Nici de faptul că ne povestea despre Turnurile Gemene de pe bancnota de 1 dolar:

O curiozitate personală

Eu aștept însă altceva: am o chestie care mă roade și chiar vreau să aflu cum stă treaba. În august 2019 Moise Guran zicea despre Nicușor Dan că este:

fostul, viitorul şi probabil singurul candidat pe care primarul Gabriela Firea l-a bătut şi îl mai poate bate în alegerile locale de anul viitor

Acum se dovedește că domnul Guran e apropiat de Dan Barna și tabăra sa. Ori e știut că Barna face tot posibilul să numească un alt candidat la Primărie și nu pe Nicușor Dan. Așadar când scria lucrurile acelea, domnul Guran era în relații la fel de cordiale cu Dan Barna?

E fain să vezi cum atacurile duse adversarilor lui Dan Barna îi aduc un post domnului Guran. Presă quality indepentă domne! Măcar de spunea de la bun început pentru cine trage!




Referendumul a avut o campanie murdară

Sâmbătă și duminică, zile de referendum, m-am ținut departe de Facebook și am citit doar actualizări de pe Hotnews. De ce? Pentru că întreaga campanie de Referendum a fost una murdară și a continuat și în zilele de Referendum din păcate. Mi-ar fi plăcut să spun că mizeria a venit dintr-o singură parte, dar, din păcate nu a fost așa.

Campania Pro-Referendum

De exemplu, din tabăra CpF / pro-Referendum au fost mizerii de genul ăsta:   Fluturașele și afișele asteau au fost pur și simplu dezgustătoare și au mers dincolo de tema Referendumului, în speranța că va speria și va mobiliza publicul. Frica vinde, frica mobilizează, frica îi împinge pe oameni să facă lucruri urâte.

Campania Anti-Referendum

Pe de o parte au fost îndemnurile la boicot. Nu am nimic de reproșat aici însă pentru că acest îndemn e perfect legal deși problematic ca strategie. Partea nasoală aici au fost însă acuzațiile directe că Referendumul va fi fraudat. Și nu mă refer la informații de genul: ”Având în vedere lipsa sistemului electronic de votare e posibil să aibă loc fraude”. Asta e o afirmație ok pentru că evidențiază un potențial risc. Și ar fi fost bine dacă lucrurile rămâneau la nivelul ăsta. Dar nu… De exemplu Moise Guran spune așa: ”Pericol! Pregătiri evidente de fraudare a Referendumului! (II)” Pregătiri ”evidente” e departe de ”există un potențial risc”. Ar fi fain să mai vină oamenii și cu dovezi când fac afirmații de genul ăsta, dar în România nu pare să îi pese nimănui de dovezi. Și dacă nu era suficient, s-a folosit de frica de fraudă pentru a genera trafic pe site și engagement pe Facebook:   La ora la care scriu asta articolul avea 179.203 afișări:

 

Vinde frica? Vinde! Realitatea.net a rostogolit de asemenea o știre cum că alegerile vor fi fraudate: Nu știu câtă lume avea pretenții de la Realitatea sau când au devenit sursă de încredere, dar am văzut articolul acela shareuit mult prea des. Nici Revista 22 nu s-a ținut deoparte, în ciuda pretențiilor de site quality: ”Liber la fraude” e cam mult față de ”există riscul ca…”. Și apropo, ați auzit de mari fraude în aceste 2 zile? A zis vreuna din persoanele / sursele de mai sus să spună că frauda nu a avut loc? Știu că exemplele astea cu frauda rezonează cu convingerile voastre și că a zis X pe Facebook că la Cucuieții din Deal s-au fraudat 8 voturi. Dar cred că putem cădea de acord că acuzațiile de fraudare masivă au fost ridicole. Și apropo de asta, dacă era atât de simplu să fraudezi la Referendum, de ce 4,000 de șefi de secții de votare și-au dat demisia? De teamă poate că ar da cu subsemnatul dacă se întâmplă ceva? Și dacă manipulările venite de la CpF au fost condamnate, de partea cealaltă nu se condamnă nimic.

Concluzii

A fost multă mizerie și mult oportunism în campania asta de Referendum. Și indiferent în ce tabără ați fost la Referendum, ar fi bine să vă gândiți la următoarea chestie: Doar pentru că acești oameni au tras în aceași direcție ca voi la Referendum, nu înseamnă că apără interesele voastre!  




De ce PSD nu va dispărea prea curând

E un val neașteptat de optimism în ultima vreme după ce toată lumea a văzut că PSD scârțâie din toate încheieturile. Cumva oamenii au impresia că PSD e gata gata să dea colțul.

Ei bine dragii mei, deși PSD va dispărea la un moment dat, chestia asta nu se va petrece prea curând și vă pot demonstra și de ce: pentru că în opoziție sunt oameni de genul ăsta (via B1.ro):

Profesorul Cristian Păun de la ASE, consilier al lui Ludovic Orban, a propus pentru programul electoral al PNL„ reducerea salariului minim pe economie de la 1.450 de lei la 1.000 de lei, drept soluţie pentru redresarea României.

În proiectul lui de guvernare al PNL, Păun mai propune şi tăierea celor 300 de lei pe care le primesc familiile sărace drept ajutor social.

Am scris de mai multe ori pe tema ”salariul minim pe economie va distruge economia României!”.  Anul trecut, când guvernul PSD de atunci a crescut salariul minim la 1.450 RON brut (nu net), Digi24 ieșise cu povești lacrimogene cu fabrici închise, cu economia care urma să se prăbușească din cauza asta și alte minuni.

Hotnews a făcut la fel, anunțând că fabricile de textile din România se vor închide…iată-ne 1 an și jumătate mai târziu și apocalipsa economică cauzată de salariul minim pe economie nu a venit. Fabricile nu s-au închis, economia nu s-a dus în cap, ba dimpotrivă, nu se găsesc oameni pentru câte locuri de muncă disponibile sunt.

Am mai zis-o, încercați să trăiți cu minimul pe economie! Se poate? Plătiți chirie, abonamente de transport, mâncare, haine și vedeți câte zile vă ajunge salariul minim!

Și cu toate astea încă avem oameni precum Cristian Păun care spun că trebuie redus salariul minim pe economie! De ce? Care e logica economică?

Ei bine, dacă nu știți, vă explic eu care e faza cu oamenii ăștia: ei fac parte din categoria economiștilor ”libertarieni”, niște oameni care își spun economiști deși seamănă mai mulți cu profeții unei religii. Ei nu se folosesc de studii empirice, calcule matematice sau modele econometrice ci cred cu tărie în ”Sfânta Piață” și cam atât. Pentru libertarieni orice impozit e furt, salariul minim e o abominație care îi ține pe oameni săraci iar statul e o entitate malefică ce își dorește să subjuge întreaga omenire.

Piața în schimb e sfântă și rezolvă tot, nu contează sărăcia abjectă care vine la pachet cu o economie de piață funcțională în stilul capitalismului de secol XIX și început de secol XX. Cine nu știe de chestii gen mudlarks în Marea Britanie să îl citească pe Dickens

Foto: Mudlarks, copii care nu știau că sunt săraci pentru că sunt leneși

Pentru libertarieni singurul motiv pentru care nu ai bani e pentru că ești leneș și cam atât.

În logica asta dubioasă singura modalitate prin care îi putem ajuta pe oamenii lipsiți de oportunități să iasă din sărăcie e să le tăiem ajutorul social pentru că are sens să iei bani de la amărâți, să le dai un șut în cur și să îi  trimiți la muncă.

Probabil nu ați auzit de Cristian Păun și vă gândiți că e ok, nu are prea mare influență. Ei bine, el e (aparent) consilier al lui Ludovic Orban, șef PNL și probabil șef al partidului care va conduce România după 2020.

Dar nu numai el are viziuni de genul acesta. Iată ce zice Moise Guran într-un articol recent:

Nu, n-au fost toți cei veniți la mitingul PSD asistați, dar nici n-au fost toți cei de acolo absolvenți de facultate, să o recunoaștem! […]

Soluția este o reformă a asistenței sociale pe ansamblul său. Nu, nu simpla tăiere a ajutoarelor, că nu suntem barbari, dar direcționarea lor către nevoi concrete (prin vouchere nominale sau carduri de alimente, cu excluderea achizițiilor de alcool și țigări) ar fi un mare pas înainte.

Știu, vă gândiți: ”Daniel, dar ce e în neregulă cu asta? Nu e bine să fim siguri că ajutorul social nu merge pe țigări și alcool?”. Păi vă zic eu ce e în neregulă cu asta:

În primul rând, e o măsură inutilă! Uite cât cheltuie România cu ajutorul social:

Sursa graficului

Dacă vreți versiunea cu cifre în RON puteți citi datele preluate de la Ministerul Muncii într-un articol mai vechi al meu.

România nu cheltuie nici măcar 1% din PIB pe ajutoare sociale! Cheltuie 0.091% din PIB! Aici e marea problemă a lui Cristian Păun și a lui Moise Guran: o cheltuială de 0.091% din PIB! Asta vor să reformeze ei și să se asigure că nu îi fac pe oameni să fie leneși! Repetați după mine, 0.091% din PIB îi fac pe români să nu meargă la muncă și să voteze PSD! Nu vă sună ridicol?

Înțelegeți de ce mă apucă nervii ori de câte ori aud discuții despre asistații sociali cu care statul cheltuie bani degeaba? Pentru că e un non-subiect, banii ăștia merg la cei mai amărâți dintre români și nu le asigură nici măcar un minim de trai decent.

Vreți să știți unde e adevărata problemă? Uite aici problema:

“Din cei 13.000 de asistati social, peste 7.000 au varste cuprinse intre 16 si 25 de ani, dar nu au absolvit decat una sau doua clase de gimnaziu, iar dintre acestia, circa 5.000 semneaza cu degetul”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Ionel Tonciu, directorul AJOFM Buzau.” 
[…]
Directorul AJOFM Buzau sustine ca acestia nu pot ocupa nici macar locuri de munca necalificate, doarece majoritatea provin din mediul rural, iar naveta este costisitoare.
Am mai scris despre asta și am explicat că nu lenea îi ține pe oameni săraci, dar cu toate astea există în continuare mitul acesta că oamenii nu vor să munceacă. Nimic mai fals, oamenii ar vrea să muncească, dar cine să îi ia dacă sunt analfabeți? Puteți deschide câte centre IT vreți, putem construi câte autostrăzi vrem, vor fi inutile, nimeni nu îi va lua!

Știți cine se gândește la oamenii aceștia? Până în prezent PSD, doar PSD și numai PSD! Și fix de aceea PSD nu va dispărea prea curând, pentru că oamenii aceștia nu primesc soluții care să îi scoată din sărăcie ci doar multă condescendență:
  • Ești sărac pentru că nu muncești!
  • Dacă eu am reușit în viață și tu poți!
  • Ajutoarele sociale se duc pe băutură și țigări!
  • Le dăm bonusuri angajatorilor dacă iau oameni din zone sărace, trebuie să meargă!

PNL și USR greșesc grav dacă vor continua să se gândească la acești oameni ca la niște leneși îndărătnici și vor oferi PSD-ului un motiv să existe în continuare.

În prezent sunt în jur de 160.000 de oameni în România fără buletin. Oamenii aceștia sunt neangajabili fără un act de identitate și de multe ori ori nici nu pot beneficia de ajutoare sociale! Uite o măsură concretă!

Vrei să dispară PSD, ajută-i pe oamenii care îi votează de nevoie să nu mai depindă de ei! E atât de simplu! Nu autostrăzile, nu scutiri de taxe pentru angajatori, nu tăieri de ajutoare sociale ci ajutor concret:

  • ajută-i pe acei oameni să învețe să scrie și să citească,
  • ajută-i să își facă buletine,
  • ajută-i să învețe o meserie
  • și terminați cu poveștile astea cu ”sunt săraci pentru că sunt leneși”.



De ce moare presa în România: din cauza oamenilor de zăpadă

Puteți să spuneți că sunt răutăcios, sau că am prea mult timp liber sau că trebuie și omul să mănânce ceva și na, mai face chestii de umplutură. Puteți spune multe chestii, dar nu puteți spune că așa ceva ar trebui să fie subiect de discuție:

E vorba despre Moise Guran, de la Europa FM care azi a avut emisiune cu tema: ”Îți scoți copilul afară să facă un om de zăpadă? De ce?” Inițial am crezut că titlul e metaforic și se discută de fapt despre deszăpezire sau altceva similar, dar nu…e fix despre asta: îți lași copilul afară în frig să facă oameni de zăpadă.

E dreptul fiecăruia să aibă dezbateri pe orice subiect, asta nu e o problemă. Ceea ce mi se pare mie nelalocul lui e că Moise Guran va trece de la acest subiect arzător la a vă explica apoi cum e cu justiția în România, de ce crește inflația, care sunt următoarele mișcări pe scena politică a României și tot așa.

Și revin apoi la o temă clasică: de ce moare jurnalismul serios din România, economic sau politic sau de care mai vreți voi? Pentru că oameni percepuți ca fiind serioși dezbat dacă e ok sau nu să îți lași copilul să facă oameni de zăpadă.

Și culmea e că nu e prima oară când Moise Guran abordează non-subiecte:

Ce vremuri simple, Firea prezentând știrile și Guran explicându-ne că dacă împăturești bancnota de 1 dolar în nu știu câte colțuri vezi turnurile gemene.

Sursa fotografiei din cover: USAFE