Va trebui să trăim cu (corona)virușii într-o lume globală

În cercurile ceva mai înalte ale lumii civilizate se știa că la un moment dat va apărea o pandemie globală. Problema nu s-a pus niciodată la modul ”dacă vine o pandemie ce facem?” ci ”când vine o pandemie ce facem?”.

Ei bine, cu toate astea, politicienii și factorii decidenți au ignorat problema ani la rândul, considerând că sunt alte lucruri mai urgente de care ar trebui să se ocupe:

In May 1989, Nobel laureate Joshua Lederberg gathered fellow Nobelists and a roster of extraordinary virus-hunters for a three-day meeting in Washington to consider a then bold hypothesis that viruses, far from being vanquished by modern medicine, were actually surging worldwide in animals and people, often in forms never previously seen. And air travel increasingly meant that an outbreak in an obscure location could spread to large cities, even make its way around the world.

Problema pare să fie bine înțeleasă de specialiști, dar insuficiente fonduri au fost puse la dispoziție de-a lungul timpului pentru pregătiri.

Ce opțiuni sunt în cazul unei pandemii

Majoritatea țărilor din lumea civilizată au o strategie de urgență pentru pandemii. Odată cu aparia CoVid-19 (ăsta nou) au apărut două variante diferite de a aborda problema:

  • varianta dramatică: închiderea totală a unor regiuni
  • prevenire – limitare a pandemiei

Închiderea totală a unor regiuni

Primii care au făcut asta au fost chinezii, care au închis regiunea Wuhan, de unde provine virusul. Ați crede că e o măsură binevenită pentru stoparea virusului, dar de regulă chestia asta se face mai mult pe post de teatru ieftin. În China măsura a fost o dovadă a incompetenței autorităților care au scăpat situația de sub control, efectiv ignorând o cantitate uriașă de dovezi că un virus făcea ravagii în oraș. Dacă citiți un pic despre ce s-a întâmplat în Wuhan înainte de declararea carantinei veți înțelege mai bine că răspunsul autorităților putea fi mult mai eficient și mai puțin dramatic.

Închiderea provinciei practic a fost semnul că autoritățile nu știu să gestioneze eficient situația și au dat cu toporul acolo unde era nevoie de un cuțit.

Pe urmele lor calcă Italia, care la rândul ei a închis provincia Lombardia. La fel ca în China, în Italia începuse epidemia cu câteva săptămâni înainte ca autoritățile să descopere primul caz. În timp ce Marea Britanie, Germania și Franța repatriau cetățeni din Wuhan și îi băgau direct în carantină, Italia stătea cu mâinile în buzunare și fluiera.

Astfel s-a ajuns ca epidemia din Italia să scape de sub control și Italia să fie țara care exportă virusul în numeroase alte țări (nu doar România). Din nou, închiderea provinciei și a unui număr de orașe e un semn al incompetenței autorităților italiene în a gestiona situația.

Prevenirea – limitarea epidemiei

Asta e ce au făcut celelalte țări europene cu capul pe umeri. Și culmea e că situația era sub control până la punctul la care a izbucnit epidemia în Italia. Odată cu explozia numărului de cazuri din Italia a avut loc o creștere și a cazurilor din alte țări.

Țările cu un număr mare de conexiuni internaționale, de genul Marii Britanii știu că nu pot face prea multe pentru a stopa virusul în astfel de situații.

Spre exemplu dacă veți citi strategia de combatere a virușilor de tip gripal a Marii Britanii veți găsi o chestie foarte interesantă menționată acolo (vezi pagina 38):

The Foreign and Commonwealth Office will issue advice regarding travel to affected countries. There are no plans to attempt to close borders in the event of an influenza pandemic. The UK generally has a high level of international connectivity, and so is likely to be one of the earlier countries to receive infectious individuals.

Așadar, nu au de gând să închidă granițele pentru așa ceva. De ce? Păi iată ce zic oamenii:

Modelling suggests that imposing a 90% restriction on all air travel to the UK at the point a pandemic emerges would only delay the peak of a pandemic wave by one to two weeks. Even a 99.9% travel restriction might delay a pandemic wave by only two months.

Deci chiar și închiderea aproape completă a granițelor (99,9%) nu ar opri virusul, doar l-ar întârzia cu vreo 2 luni. Dar repercusiunile închiderii granițelor ar fi serioase:

The economic, political and social consequences of border closures would also be very substantial, including risks to the secure supply of food, pharmaceuticals and other supplies.

Practic, ce spun ei e că dacă vrei să închizi granițele complet riști să rămâi fără mâncare și medicamente. Care ar fi alternativa? Tipul ăsta care scrie pentru Reuters pune punctul pe ”i”:

Maintaining business as normal is crucial to maintaining health services, supply chains, food distribution, and essential services such as utilities, banking and transportation.

In contrast to China, where the government placed much of the country in lockdown, Britain will try to carry on as normally as possible, and most other countries will probably follow the same strategy.

If coronavirus cannot be contained in China, which now seems likely, governments, businesses and individuals will have to learn to adapt to it.

Aplatizarea curbei

Închiderea granițelor nu funcționează din câte se pare, cel puțin nu în țări democratice. Sunt șanse mari ca nici închiderea provinciei Lombardia să nu oprească virusul dacă italienii nu se adună și iau măsuri.

Între acestea se discută mult zilele astea despre importanța ”aplatizării curbei”. Când spun ”se discută” nu mă refer la România ci prin alte locuri:

Acel ”flattening the curve” se referă la următoarea chestie:

Cocoașa aia mare în curbă e o chestie foarte nasoală pentru sistemul medical al oricărei țări pentru că, de regulă, sistemele medicale nu sunt puse la punct pentru a face față unui număr foarte mare de internări în spital. Altfel spus nu e loc în spitale, nu e personal medical suficient, nu sunt medicamente destule sau echipamente care să fie disponibile într-un interval foarte scurt de timp pentru un număr foarte mare de pacienți.

Prin urmare trebuie luate măsuri pentru a aplatiza acea cocoașă, adică o reducere a numărului maxim de îmbolnăviri. Numărul de cazuri e posibil să rămână neschimbat, dar odată ce trece boala pacientul poate fi externat și locul său luat de altcineva. Astfel presiunea asupra sistemului medical e mai mică decât în ipoteza unei pandemii necontrolate.

Cum se aplatizează curba?

Ce se poate face pentru a aplatiza curba? Statul acasă în carantina dacă există suspiciuni de infectare pare a fi o măsură larg răspândită. Nu e foarte clar cât de eficientă e având în vedere că trebuie să îți cumperi mâncare totuși. Ba chiar în România fix statul face chestia asta mai grea (sursă):

Directorul General al Poștei Române, Horia Grigorescu, a trimis o circulară către oficiile poștale prin care le solicită poștașilor să nu mai livreze pensiile și alocațiile către cetățenii aflați în carantină din cauza coronavirusului.

Nu există o listă publică cu cazuri deci nu înțeleg sensul măsurii. Dar în fine.

O altă măsură larg răspândită e limitarea evenimentelor cu un număr mare de oameni. În România a interzis evenimentele cu mai mult de 1.000 de oameni și închiderea școlilor unde se depistează cazuri.

Închiderea școlilor e o măsură care, luată la timp, poate salva multe vieți. Există dovezi ample care indică faptul că în timpul gripei spaniole din 1918 orașele care au închis școlile înainte ca epidemia să atingă proporții au avut o rată de mortalitate mult mai mică decât cele care le-au închis după ce epidemia făcea ravagii. Închiderea școlilor e considerată cea mai eficientă măsură non-farmaceutică în astfel de cazuri pentru că oprește nu doar închiderea școlilor ci și statul acasă de către părinți cu copiii.

România ar trebui probabil să închidă școlile de pe acum, nu să aștepte ca situația să devină similară cu a Italiei.

Mă rog, știți voi, și clasicul spălat pe mâini și evitatul contactului social inutil. Cert e că astfel de măsuri funcționează, dovadă în acest sens fiind țări precum Taiwan sau Vietnam (unde cele mai recente cazuri provin din Europa), ambele cu un număr redus de cazuri de CoVid-19 deși sunt vecine cu China.

Va trebui să trăim și să muncim în astfel de pandemii

Vă spuneam într-un alt articol despre căderea bursei, ei bine nu toate acțiunile au căzut. Unele din ele de fapt au luat-o bine în sus (via AlphaVille):

Turns out however, the working from home stocks are on a tear. Peloton is up 5.6 per cent on the week, and Zoom, the video communications company is up a whopping 15.5 per cent.

Peloton produce biciclete de exerciții de interior. Zoom produce software de video-conferințe. Ambele se referă la situația în care ieșitul din casă și mersul la muncă nu vor mai fi foarte populare.

Pe de altă parte poate cu ocazia asta se va trece cu adevărat la lucratul de acasă la scară mai mare. Tehnologia există, disponibilitate există, ar trebui să lucrăm mult mai mult de acasă. Ar fi bine și pentru mediu și pentru noi.

Așa că gripa asta va fi doar încălzirea pentru multe alte evenimente similare care vor urma.

P.S: Dacă vreți să vă asigurați că sistemul vostru imunitar e puternic, sunt lucruri plăcute pe care le puteți face:




No comment: americanii și romanii aliați

Contextul îl găsiți aici iar sursa screenshotului aici.

OC:




De unde vine următoarea criză / recesiune în România

Mai toată lumea în ultima vreme vorbește de crize. Mai toată lumea prin PNL și USR urlă de prin decembrie 2016 că PSD va băga România în faliment. Florin Cîțu de exemplu a făcut o pasiune din chestia asta. La fel și colegul său de Opoziție, Claudiu Năsui.

Criza însă nu a venit spre dezamăgirea multora, nici măcar o recesiune. De ce? Pentru că o recesiune sau o criză economică nu vine când au chef politicienii, de aia.

Și totuși cum se va desfășura și care va fi impactul unei astfel de recesiuni asupra României? Să le luăm pe rând: De unde vine criza mai întâi? Economiștii nu sunt Mafalda, să vadă în globul de cristal exact de unde vine o criză. Dar au așa, în mare câteva idei. Să vedem:

  • Potențiale cauze externe: fiind conectați la economia globală, dacă ceva se sparge la nivel mondial, cioburile vor ajunge și la noi.
  • Potențiale cauze interne: adică facem noi românii ceva stupid și ne tăiem craca de sub picioare

Haideți să le luăm pe rând:

Cum va veni criza din afară

În ciuda a ce spun cei din opoziție, în momentul de față, e mai probabil ca o recesiune să lovească România ca urmare a unor probleme economice la nivel global. Circuitul economic global în care e prinsă și România e aproximativ următorul:

  • Asia (fără China), China și SUA reprezintă cele mai importante piețe de desfacere din lume.
  • Uniunea Europeană exportă masiv către aceste două zone, principalele țări ca și pondere în aceste exporturi fiind Franța, Germania, Italia, Olanda și Spania. Puteți vedea cât exportă UE către fiecare din aceste piețe în graficul de mai jos:

Principala sursă de risc pentru economia României e în momentul de față o încetinire a comerțului global, venită pe filiera descrisă mai sus. Concret:

  1. Din cauza tensiunilor comerciale dintre China, SUA și UE comerțul global încetinește. Fabricile din China spre exemplu au intrat în a 4a lună consecutivă de scădere a producției.
  2. UE, a cărei economie se bazează masiv pe exporturi, vede și ea o încetinire a activității economice ca urmare a tarifelor impuse de ceilalți 2 parteneri în comerț. Mai mulți indicatori economici publicați în iulie și august 2019 arată că s-ar putea ca economia Germaniei să fii intrat deja în recesiune. Spre exemplu producția industrială din Germania a înregistrat cea mai semnificativă scădere din ultimii 9 ani. Indicatorul de încredere (confidence index) e și el în scădere
  3. Economiile din Vest intră în recesiune și activitatea economică încetinește
  4. România, care depinde de Europa Vestică ca piață de desfacere nu mai poate vinde atât de mult așa că încetinește activitatea economică și în România. Consecința directă e că va crește deficitul de cont curent și deficitul fiscal foarte rapid. Guvernul va lua măsuri pentru a reduce aceste deficite, băgând economia și mai rău în recesiune.

Cine poate provoca recesiunea?

China

Legat de punctul 1 de mai sus ar fi mai niște chestii de spus. China e o piață imensă iar o criză acolo ar lovi puternic economia globală. China e condusă de un regim autoritar cu un obicei prost de a cosmetiza puternic informațiile financiare și economice pe care le publică. E greu spre imposibil să ne dăm seama ce se întâmplă acolo. Momentan economia Chinei pare zdravănă, dar pentru că informațiile de încrede sunt puține situația se poate schimba foarte rapid.

Dar trebuie avut în vedere faptul că în China sunt, spre exemplu, orașe fantomă construite doar pentru că e nevoie de investiții, locuri de muncă și liniște socială. China ar vrea să le populeze, dar nu prea vrea nimeni să stea în mijlocul pustiului.

Dar nu construcțiile goale sunt cea mai mare problemă ci faptul că această infrastructură (care include orașele fantomă) a fost construită pe un munte de datorii private și publice. The Economist descrie situația drept ”o bombă cu ceas” pentru că acele investiții trebuie rambursate la un moment dat. Guvernul Chinez încearcă să facă bomba să se fâsâie, finanțand o parte din acea datorie, dar nu e clar dacă le va reuși.

Dacă acele datorii nu pot fi refinanțate, o criză financiară majoră va lovi China și va trage restul economiei globale prin mecanismul descris mai sus.

Statele Unite ale Americii

Deși abia au ieșit din cea mai mare criză financiară din istoria recentă (mai mare decât cea din 1929 ar zice unii), americanii se joacă iarăși cu focul.

Aproape un deceniu de QE au făcut ca băncile să ofere împrumuturi la dobânzi foarte mici. Multe companii și chiar oameni au împrumutat masiv în perioada asta.

Spre exemplu tinerii americani au datorii de 1,5 trilioane (adică 1.500 miliarde) dolari în credite luate pentru facultate (asta dacă vă mai vine vreo idee creață în a privatiza învățământul). Mulți dintre ei deja au probleme în a rambursa acele credite (aproximativ 20%), dar numărul celor care nu vor reuși să le ramburseze ar putea urca la 40% până în 2023. Datoria asta e garantată de stat aparent, dar ghici ce se întâmplă când ai de dat bani înapoi și nu îți ajunge salariul: tai din costuri. O criză economică va fi accentuată puternic de aceste datorii.

În afară de asta ar mai fi și problema datoriilor de pe cărțile de credit, care sunt în continuă creștere:

Dar poate cea mai nasoală chestie dintre toate e faptul că împrumuturile companiilor au crescut vertiginos în perioada crizei economice și nu dă semne că ar da înapoi, pe fondul dobânzilor foarte mici:


sursă: tradingeconomics.com

Există temeri că o creștere prea rapidă a ratei dobânzii de politică monetară ar face ca o parte considerabilă a acelei datorii să nu mai poată fi plătită.

Italia

Ce? Italia? Huh? Italia e ”bolnavul Europei” în momentul acesta. O economie uriașă, dar care stagnează de aproape 10 ani. Iar acea datorie publică de 132% a Italiei înseamnă că Guvernul Italian are o capacitate limitată de a se împrumuta pentru a putea investi în lucruri care ar ajuta restul economiei să iasă din mlaștina în care se află. O criză a datoriilor în Italia nu ar fi la fel de dificilă precum cea din Grecia, dar magnitudinea datoriilor e cu totul alta iar restructurarea datoriei ar fi teribil de dificilă.


sursă: tradingeconomics.com

Dar dacă temerile legată de datoria de 132% (a doua din UE după cea a Greciei) nu erau suficiente, pentru că Italienii simt că au mâinile legate, mai mulți politicieni Italieni au amenințat că Italia ar putea părăsi Uniunea Europeană. Dacă s-ar întâmpla asta, rezultatul ar fi dezintegrarea UE așa cum o știm și ar provoca mama tuturor crizelor economice. Evenimente politice triviale în alte țări crează deja nervozitate la nivel global atunci când au loc în Italia, așa că vă puteți imagina de ce spun că Italia poate fi sursa unei crize economice de proporții.

Criza provocată de români

Deși finanțele publice sunt ok în momentul de față, România are o problemă majoră pe termen mediu, o ”bombă cu ceas” dacă vreți. Iar acea bombă cu ceas se numește: noua lege a pensiilor. De ce spun că e o bombă cu ceas? Iată cum va crește punctul de pensie în anii următori (via Economica.net):

Valorile punctului de pensie sunt:

  • 1.265 de lei la 1 septembrie 2019;
  • 1.775 de lei la 1 septembrie 2020;
  • 1.875 la 1 septembrie 2021.

În anul 2021, valoarea punctului de referinţă este de 75 de lei. Începând din anul 2022, valoarea punctului de referinţă, în funcţie de care se stabileşte cuantumul pensiei, se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Cred că e destul de clar că o astfel de creștere a punctului de pensie va pune o presiune considerabilă asupra finanțelor publice. Problema nu e anul 2019 ci anul 2021 având în vedere creșterea creșterea de 40% a punctului de pensie. Vor fi bani pentru o astfel de mărire? Conform lui Eugen Teodorovici, da (via Hotnews):

„Tot ceea ce spune legea pensiilor se va aplica aplica fără niciun fel de discuţie. Este o nebunie, dar poate rămâne o nebunie frumoasă dacă vom rămâne în continuare la guvernare. Banii sunt prinşi în buget anul acesta. Anul viitor sunt pentru că am pus în această strategie bugetară acest lucru. Deci se arată foarte clar că banii există. Punctul de maximă provocare este 2021. Şi trebuie s-o spunem, atunci este anul în care impactul pe legea pensiilor este foarte mare. Nu îmi asumam o astfel de lege dacă eram sigur că se poate şi aplica„, a explicat Eugen Teodorovici.

Care e problema cu această lege?

Problema e următoarea: acei bani nu există propriu zis, sunt doar niște calcule bugetare. Iar acele calcule sunt bazate pe o creștere economică cam nerealistă zic mulți, prognoză economică vorbind de 5,5% creștere în 2020. Dar așa cum vă spuneam mai sus:
  1. se pare că trecem printr-o încetinire a economiei la nivel global
  2. Guvernul a cam tăiat taxele pe unde le putea tăia,
  3. venituri pentru investiții bugetare nu prea sunt.
Nu e clar cum ar putea Guvernul să finanțeze acea creștere altfel decât intrând puternic în zona de deficit bugetar. Cei de la BCR, spre exemplu, văd lucrurile cam așa (via Economica.net):

„Din ce estimăm noi, s-ar putea ajunge lejer în 2021 la peste 5% din PIB, undeva la 5,4% (Notă autor: deficit bugetar). Acesta doar din creşterea punctului de pensie. Nici nu am luat în calcul creşterea numărului de pensionari, nu am mai luat în calcul în 2022 schimbarea modului de calcul a pensiilor.

Problema nu e creșterea pensiilor cât finanțarea acelei creșteri în condițiile în care populația României îmbătrânește puternic iar Românii pleacă din țară. Nr. de pensionari va crește, pe fondul scăderii populației.

Pensiile nu sunt teribil de mari, dar creșterea de mai sus nu poate fi realizată fără o creștere a impozitelor și taxelor. Dar nimeni nu pare dispus să crească taxele, ceea ce poate băga România în datorii.

Și totuși

Tot cei de la BCR adaugă următoarele (via Economica.net):

”Nu credem că vom ajunge acolo (Nota autorului: la deficitul de mai sus). În 2021 va fi destul de dificil de gestionat un astfel de deficit bugetar. Chiar în condiţiile în care pentru economia globală nu avem un scenariu de recesiune. Avem un scenariu de evoluţie economică moderată”, a spus Horia Braun, la o conferinţă organizată de Asociaţia Administratorilor de Fonduri.

De remarcat că oamenii de la BCR nu cred că acea creștere a punctului de pensie va avea loc. De ce? Cel mai probabil pentru că atât ei cât și mulți alți analiști consideră că această creștere extravagantă din 2020 a fost introdusă de actualul Guvern știind că nu vor prinde acele vremuri la guvernare.

Concret, e un cadou otrăvit lăsat viitorului guvern din care ei consideră că nu vor face parte. Așa că nu va fi problema lor de unde vin acei bani. Mai mult, dacă Guvernul din 2020 decide să nu crească pensiile atunci actualul partid aflat la conducere, din opoziție atunci (posibil), va câștiga puncte electorale. E o manevră politică destul de cinică, dar și eficientă.

Deficitul de cont curent

România nu are un istoric prea bun când vine vorba de deficitul de cont curent. Am explicat ce e deficitul de cont curent și cum funcționează el într-o altă postare. Tot în acea postare era un grafic cu numărul de dăți când România apărea în top 10 mondial la capitolul deficit:

România e cu roșu, Ungaria e cu verde iar Polonia cu albastru. După 2011 am rămas singuri în acel top10, celelalte 2 țări ieșind. De ce e relevantă chestia asta? Păi, din câte se pare, țările care înregistrează mai mereu deficite de cont curent au mai mereu probleme:

The best way to spot problems in a country’s accounts, according to King, is to figure out which countries have run persistent current account deficits. The longer a deficit goes on, the deeper the entrenchment and the harder the adjustment when capital decides to flee. In national accounts, it often doesn’t pay to continuously depend on the kindness of strangers.

Iar România stă foarte prost la capitolul ăsta. O recesiune în UE sau la nivel mondial ne va prinde iarăși cu chiloții în vin. Și la fel ca data trecută ajustarea deficitului de cont curent va fi dureroasă. Și ca să înțelegeți la ce mă refer, de regulă ea se face prin:

  • devalorizarea monedei, ceea ce duce la inflație
  • creșterea ratei dobânzilor, ceea ce face creditele scumpe, deci mai greu cu refinanțările.

Deficitul fiscal

Asta ar fi o altă problemă pe care Guvernele din România o au în mod repetat. Există un plafon de 3% de deficit impus de UE, dar acel deficit de 3% e complet inutil pentru România și am explicat de ce. Varianta pe scurt e următoarea: putem foarte bine să intrăm în faliment cu mai puțin de atât, la fel cum putem fi bine mersi și cu deficite mai mari.

Problema e alta: din ce acoperim acel deficit? Împrumuturi. Mai rău chiar, conform celui mai recent raport FMI pentru a nu sări de plafonul de 3% în 2018 guvernul s-a jucat de-a alba neagra cu fondurile europene (a luat banii de la UE, dar nu i-a plătit), cu banii din rambursările de TVA și a cerut companiilor de stat să distribuie dividende din rezerve. FMI zice așa:

The deficit was contained by low-quality or one-off measures at year-end, amounting to 0.6 percent of GDP, including utilization of EU funds to retrospectively finance domestic investment projects and extraordinary SOE dividends

Nu sunt unul dintre oamenii care demonizează consumul, dar infrastructura României lasă mult de dorit. Și nu mă refer doar la drumuri, poduri și căi ferate, ci și la infrastructura umană: școli, spitale, biblioteci și așa mai departe. Plus, armata are și ea nevoie de tancuri, avioane, nave de război. De mai bine de 1 an americanii, britanicii și canadienii fac poliție aeriană pentru că România nu are avioane de vânătoare la standarde NATO.

Consumul e necesar, dar investițiile astea sunt și ele necesare. Iar acest deficit, din păcate ia spațiu fiscal de la aceste investiții care chiar sunt necesare.




Cum se dă PSD de gol cu taxa de solidaritate

Scriam într-o altă postare că PSD nu vrea taxă de solidaritate pentru săraci ci pentru bugetul de stat și că mergând pe logica premierului probabil Sebastian Ghiță ar trebui să fie cel mai mare cotizant la buget.

Și totuși oameni care au avut cel mai mult de câștigat de pe urma contractelor cu statul român nu vor plăti nici o taxă de solidaritate pentru că, din declarațiile de până acum, rezultă că noua taxă se adresează doar salariaților, nu și celor care câștigă bani din dividende, chirii sau alte minuni. Ba mai mult, taxa de solidaritate propusă de PSD nu are niciuna dintre caracteristicile sau structura taxelor de solidaritate din Europa.

Taxele de solidaritate sunt justificate de situații excepționale

În Italia a funcționat o taxă de solidaritate din 2011 până în 2016, perioadă în care italienii au avut probleme serioase cu bugetul, fiind nevoie de intervenția Băncii Centrale Europene pentru a evita un potențial faliment. În momentul în care s-au mai calmat apele în lumea finanțelor Italia a renunțat la această taxă.

Franța a introdus taxa de solidaritate ca urmare a presiunilor la care era supus bugetul de stat francez, justificarea fiind așadar similară cu cea din Italia. Taxa este în continuară în vigoare, dar există deja discuții cu privire la eliminarea ei.

În Germania a fost introdusă o taxă federală  după reunificarea Germaniei de Vest cu Germania de Est (RDG).  Guvernul a justificat introducerea taxei prin nevoia de a investi masiv în infrastructura Germaniei de Est, rămasă mult în urmă din toate punctele de vedere. Taxa de solidaritate era așadar justificată de nevoia de a plăti aceste investiții. Ca și detaliu, taxa de solidaritate e în continuarea în vigoare în Germania, acolo unde banii din această taxă merg în continuare spre dezvoltarea Germaniei de Est. Taxa ar trebui să fie eliminată în 2019, deși sunt șanse să fie păstrată, fără a i se schimba însă scopul.

Câteva întrebări:

  • Oare ce cheltuieli extraordinare vede guvernul PSD în viitor, cheltuieli punctuale care să necesite implementarea unei taxe speciale?
  • De ce nu spune nimeni din PSD: banii din taxa de solidaritate vor fi folosiți pentru a repara școli în mediul rural și a plăti profesori să predea acolo? Bănuiala mea e că banii din taxa de solidaritate nu au un scop anume ci se vor constitui bani la bugetul de stat și atât. De acolo…Dumnezeu cu mila.
  • De ce PSD scade TVA-ul, contribuțiile sociale, impozitul pe dividende, dar vrea să impună o taxă de solidaritate?

Ce impozitează taxele de solidaritate?

Asta e de fapt cea mai interesantă întrebare: ce anume impozitează alte țări în care există astfel de taxe și ce se impozitează în România (conform discuțiilor de până acum).

Franța – Se impozitează activele deținute de o persoană sau o familie care depășesc valoarea de 1,3 milioane euro. Deci nu vorbim de salariile din familia respectivă ci de bani, acțiuni, bijuterii, terenuri și multe alte active cu valoare economică. Există și excepții bineînțeles (obiecte de colecție, bunuri de patrimoniu etc).

Un exemplu: Dacă o familie sau individ deține terenuri de 5 milioane de euro, dar are zero venituri declarate (se întâmplă des pe la noi), taxa asta de solidaritate ar trebui să impoziteze diferența de 3,7 milioane de euro. E irelevant că nimeni nu are salariu, impozitul se plătește pe active.

Impozitul ține de asemenea cont de anumite tipuri de datorii pe care persoana în cauză le are: Spre exemplu nu are sens să impozitezi un imobil cumpărat prin credit pentru că activul (imobilul) nu valoarează cât pasivul (Datoria, dacă ai în vedere și dobânda).

De remarcat aici faptul că plafonul este suficient de ridicat încât să nu afecteze clasa de mijloc. Poți avea lejer o casă personală și o vilă de vacanță și să nu plătești impozit.

Sursă publică: Wiki

Germania – Se impozitează venitul din salarii, venitul din alte activități (ex: PFA), profitul companiilor, venituri cu reținere la sursă. Spre deosebire de modelul francez, nu se impozitează activele persoanelor fizice, dar se impozitează cam toate formele de obținere a venitului de către indivizi sau companii. Rețineți aspectul acesta pentru că e important!

Nu există un plafon de venituri deci taxa se aplică indiferent de cât câștigă individul sau compania (dacă e pe pe profit) și cam toată lumea o plătește.

Sursă: ANAF-ul nemților

Italia – În perioada cât a fost taxa în vigoare (2011 – 2016) a fost aplicată tuturor veniturilor brute ale indivizilor ce depășeau 300,000 euro (se impozita tot ce depășea plafonul acesta).

Când vorbim de venituri nu ne referim însă doar la venituri din salarii ci la venituri ale PFA-urilor, drepturi de autor, venituri din dividende și altele. De remarcat că spre deosebire de modelul german, sunt excluse companiile din schemă și există un plafon măricel care protejează clasa mijlocie.

Spre deosebire de modelul francez, dar similar cu modelul german, nu impozitează averea deja acumulată sub formă de active ci se merge pe ideea de impozitare suplimentară a veniturilor obținute de indivizi.

Sursă: PwC Italia

Dacă este vorba despre solidaritate, de ce este plafonul atât de jos? Modelul francez merge la un plafon de 1,3 milioane de euro active. Modelul italian impozita venituri brute de minim 300,000 euro, adică 25,000 euro pe lună. Modelul german se aplica tuturor, fără excepții. Curios lucru cum modelul PSD de taxă de solidaritate se aplică doar chiaburilor angajaților cu venituri de 14,500 RON, adică aproximativ 3,200 EUR venit brut pe lună (10,169 RON net adică 2,260 EUR). Cei care câștigă salarii de 10,169 RON trebuie să fie solidari cu statul, dar cei care câștigă de 10 ori mai mult din dividende sau din renumerații din consilii de administrație nu trebuie?

Și câteva alte întrebări:

  • De ce taxa de solidaritate propusă de PSD se oprește la veniturile din salarii și nu impozitează, de exemplu veniturile din dividende?
  • Câți dintre membrii PSD sunt salariați și ar fi afectați de această taxă?
  • De ce PSD nu merge spre un model de impozitare bazat pe active, precum în Franța?
  • Oare membrii PSD ar putea plăti o taxă de solidaritate în funcție de ce bunuri dețin?
  • De ce veniturile din dividende, drepturi de autor și altele asemenea nu sunt incluse în taxa de solidaritate?

Știți ce se poate deduce din analiza asta? Că taxa de solidaritate nu are nici o treabă cu solidaritatea socială sau bugetară, pentru că nimic din mediul macroeconomic sau bugetar nu indică necesitatea introducerii ei și că ea este, în principiu, o supraimpozitare a veniturilor salariale.

Cine va plăti taxa asta?

Pe scurt? Doar fraierii și cei care au neapărat nevoie de contract de muncă! Și știți de ce? Pentru că se lucrează la o soluție pentru a ocoli taxa asta, la care contribuie deja toate partidele politice (adică PSD, PNL, USR și celelalte): dividende la trimestru. Mai mult, există și clasicul PFA. Haideți să vi le explic pe rând:

PFA-ul – E o soluție clasică pentru a scăpa de impozitele pe salarii. Dacă taxa de solidaritate se va calcula și aplica la salarii, atunci pentru a scăpa de ea e suficient să îți faci un PFA și să facturezi firma la care lucrezi. Asta nu e consultanță, ca să fie clar, doar povestesc cum s-a evitat plata impozitului pe venit și a contribuțiilor pe venituri din salarii timp de mulți ani de zile. Exista bineînțeles riscul ca ANAF să vină în inspecție și să reclasifice veniturile obținute de PFA în venituri salariale.

Și știți ce au pățit cei care au făcut asta? Vă spun eu…Nimic…absolut nimic, pentru că în iunie 2015 s-a dat o amnistie fiscală pe subiectul acesta, astfel că, toți cei care făcuseră măgăria asta au scăpat fără să pățească nimic. Ce credeți că se va întâmpla cu cei care vor trece de pe contract de muncă pe PFA? Exact!

SRL-ul – O altă soluție clasică, dar ceva mai complicată la problema impozitelor și contribuțiilor salariale. Principiul era cam același ca la PFA, doar că banii nu prea puteau fi scoși din firmă decât la an. Altfel trebuia să te faci salariat (minim pe economie) și să scoți bani din casă prin alte măgării cam riscante. Dar stați liniștiți, parlamentarii vă ajută: Florin Cîțu de la PNL a venit cu o propunere, trecută deja prin Senat, prin care se oferă posibilitatea firmelor să distribuie dividende trimestrial, în loc de anual. Propunerea a trecut cu unanimitate, fiind votată de toate partidele! Am scris deja despre chestia și de ce cred că va duce la fraudă. Ei bine, cu dividende la trimestru, va fi foarte ușor pentru un salariat să se mute pe un SRL și să scoată banii sub formă de dividende. Știți cât e impozitul pe dividende? 5% în 2017. Se compară cu o taxă de solidaritate plus contribuții sociale? 16% impozit pe profit vs. 16% impozit pe venit? Bugetul de stat va încasa o lovitură serioasă din păcate.

Concluzii

  • Nu există o justificare economică pentru o taxă de solidaritate, care are de regulă un scop precis și caracter temporar (atingerea scopului înseamnă eliminarea ei).
  • Baza de impozitare a taxei de solidaritate varianta PSD este constituită din salarii, deși majoritatea statelor impozitează cel puțin venitul global al individului, cu modelul francez care extinde baza de impozitare și la active. Probabil că membrii de partid își iau dividende, nu salarii, ca săracii.
  • Toate elementele indică intenția de a impozita diferențiat salariile.
  • Evitarea taxei de solidaritate poate fi făcută relativ ușor și va duce la diminuări ale contribuțiilor sociale și impozitului pe venit. Fenomenul nu poate fi controlat pentru că ANAF nu are personal și resurse suficiente.