Gânduri multe și mărunte #2

Vaccinare drive-thru 

S-a deschis un centru de vaccinare Drive-thru în România. Practic te poți vaccina fără să te dai jos din mașină pentru că se știe că ăsta era motivul pentru care nu se vaccina lumea, că trebuia să se dea jos din mașină.

Degeaba e guvern liberal că nu au idei de business oamenii ăștia. Dacă eram în locul lor făceam una din două:

  • ori puneam centrele de vaccinare în drive-thru-uri de la McDonalds și cu ocazia asta ajutam și economia
  • făceam parteneriat cu McDonalds sau ceva lanț de kebaburi și instalam și un fast food imediat după vaccinare.

În fine aștept cu nerăbdare și interes unități mobile de vaccinare care să meargă în satele ale României aflate la mai mult de 50km distanță de reședința de județ. Și sper să nu se formeze coloana de mașini cu Bucureșteni în spatele lor.

Inflația

România a avut a treia cea mai mare rată a inflației din UE în martie 2021. Dacă era PSD la putere aflam de la Florin Cîțu și presă cum guvernarea PSD distruge economiile și puterea de cumpărare a românilor. Dar pentru că acum sunt liberalii la putere sunt alte lucruri fantastic de bune care se întâmplă în România și inflația nu mai e problemă.

Apropo, știți în ce țară a avut loc cea mai mare scumpire a energiei electrice din UE în 2021? Aha, în România:

Bucureștiul este capitala europeană în care prețul plătit de consumatorii casnici era, în februarie 2021, cu 18% peste cel plătit cu un an în urmă.(sursă)

De ce? Pentru că Guvernul PNL-USR a abordat liberalizarea prețurilor cu picioarele. Îi pasă cuiva? În nici un caz politicienilor, mediei plătiei din bani publici sau influencerilor cu ștate pe la partide.

Pacienți fără citostatice

România anului 2021:

Medicii de la Institutul Oncologic din Capitală cer cu disperare medicamente ca să poată salva în continuare viețile celor care își pun ultimele speranțe în ei. Situația este cu atât mai critică cu cât acestea lipsesc deja de zece zile, iar Cezar Irimia, reprezentant al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, acuză că fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, știa de o lună și jumătate de iminența acestei situații, dar nu a făcut nimic. Noul ministru al sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat joi că abia miercuri seară a aflat despre problemă și încearcă să o rezolve cât mai rapid. (sursă)

Când ești mai preocupat de păruială politică îți mai scapă lucruri, cum ar fi medicamente pentru bolnavii de cancer. Apropo, Ioana Mihăilă era secretar de stat la Ministerul Sănătății înainte de a fi ministru, echipa aia nu discuta deloc? Cum de nu a ajuns mai devreme informația asta la ea?

Mă rog, nu că ar mai conta, sub USR sunt aceleași probleme cum erau și sub PNL și PSD înaintea lor. Dar Vlad Voiculescu și-a construit reputația fix pe problema medicamentelor lipsă și faimoasa lui ”Rețea a citostaticelor”.

Nu degeaba am spus că demiterea lui a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla în acel moment.

Raluca Turcan descoperă apa caldă

“În România pensiile sunt foarte mici, salariul minim este foarte mic şi, în general, nivelul sărăciei este unul îngrijorător. Şi vă dau şi câteva cifre: avem peste 900.000 de pensionari plătiţi cu pensia minimă socială; avem, de asemenea, 5 milioane de pensionari din sistemul public de pensii cu o pensie medie de 1.500 de lei şi avem 2,7 milioane de pensionari cu pensie până în pensia medie. Deci sistemul de pensii este unul care nu le permite milioanelor de pensionari cu nivelurile menţionate de pensii să trăiască într-un mod decent”, a declarat Raluca Turcan vineri, la Râmnicu Vâlcea. (sursă)

Nu știu de voi, dar mă umplu de nervi când văd declarații de genul ăsta. Cine s-a opus creșterii pensiilor și nu a făcut nimic în privința pensiilor speciale? Cumva PNL? Când a fost asta? Păi în februarie 2021 când Guvernul doamnei Turcan a dat un OUG care zicea că pensiile sunt înghețate în 2021 și abia în 2022 se majorează punctul de pensie cu rata medie a inflației + cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Iar doamna Turcan și-a dat OK-ul pe chestia asta.

Acum află și ea că sunt pensii mici în România? Ha ha, ce glumă bună și ce show ieftin.

Care poluare?

Octavian Berceanu a găsit de unde vine problema poluării din București: nu de la milioanele de mașini, nu de la faptul că Bucureștiul e printre cele mai betonate orașe din Europa (locul 1 din cele vizitate de mine) ci de la niște oameni de prin comune aflate la km buni de București care ard chestii:

https://www.facebook.com/OctavianBerceanuUSR/posts/3782941571753342

E plin pe profilul lui Octavian Berceanu de vizite din astea pe la rromi. Știți ce nu veți găsi pe profilul lui Berceanu deloc deloc? Știri de genul ăsta:

Oamenii legii din Constanța au descoperit astăzi, în Portul Agigea, județul Constanța, nu mai puțin de 50 de containere pline de gunoaie ce urmau să fie descărcate în România. (sursă)

Sau asta:

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit un container încărcat cu deșeuri inutilizabile din Portugalia, pentru o firmă de pe raza judeţului Călăraşi care efectua activități de import în România. (sursă)

Nici un cuvânt…nimic. Nu am văzut pe nimeni, nici de la Guvern, nici de la Garda de Mediu, poliție sau din presă explicând unde urmau să ajungă acele deșeuri, deși orice bun care trece prin vama o face cu documente. Nimic nimic.

Nici despre toate firmele alea de pe lângă București care au fost raportate și amendate de nu știu câte ori pentru poluare. Uite cum ar fi Iridex, care a tot fost amendată și se știe de probleme de niște ani de zile. Nici nu trebuie să facă mare lucru domnul Berceanu, trebuie doar să stea cu ochii pe niște grupuri de Facebook unde se plâng oamenii de chestii.

 




Cât de mari sunt câștigurile din pensia Pilon II pe 2020?

În ultimii ani au fost ceva discuții pe tema pensiei de stat și a pensiei din Pilonul II. Am scris în numeroase rânduri despre pensia de stat și cea din Pilonul II și unul din lucrurile pe care îl remarcam e cât de lipsite de onestitate sunt discuțiile pe tema asta de ambele părți ale baricadei. Remarcam atunci că fondurile de pensii nu explică foarte clar oamenilor unde se duc banii lor și întrețin cumva iluzia că din Pilonul II te poți retrage din activitate deși majoritatea banilor din pensiile Pilon II merg tot spre stat prin finanțarea datoriei guvernamentale.

Mai mult, periodic apar articole care susțin ideea că Pilonul II e baza unei pensii decente, gen ăsta:

Pilonul II de pensii private obligatorii, la care cotizează 7,6 milioane de români, a realizat în 2020 un câștig de 6,2%, de trei ori peste inflație, adică un profit net de 900 milioane de euro pentru participanți, arată datele prezentate luni de Asociația Administratorilor de Pensii Administrate Privat (APAPR). (sursă)

Puteți găsi articole similare în presă de 2-3 ori pe an când fondurile de pensii dau comunicate de presă.

6,2% câștig sună bine, nu? Da…doar că acela e câștigul fondului, nu și al celor care cotizează la el. Vedeți voi, din acei bani câștigați de fond se rețin și comisioanele de administrare. Dar dacă citiți articolul de mai sus nu găsiți absolut nimic despre cât au reprezentat comisioanele și care e câștigul mediu pentru cei care au cotizat.

Și știți de ce? Pentru că matematica din spatele comisioanelor ne arată o imagine cu mai puțin roz.

În primul rând haideți să spunem lucrurilor pe nume: toți cei care contribuie la Pilonul II datorează niște mulțumiri PSD, care a plafonat comisioanele fondurilor de pensii. În momentul acesta avem așadar 2 tipuri de comisioane:

  1. Comisionul de contribuție
  2. Comisionul de administrare

Haideți să le luăm pe rând:

Comisionul de contribuție 

Comisionul de contribuție e calculat ca procent din suma care pleacă din salariul vostru și merge la fondul de pensii. Acești bani sunt încasați de fondul de pensii și nu au nicio treabă cu câștigul sau pierderea înregistrată. Acest comision e plafonat la 0,5% din suma cu care contribuiți.

Pe românește dacă într-un an vi se rețin 1.000 de lei din salariu pentru a fi virați la fondul de pensii atunci 5 lei merg la fondul de pensii iar restul de 995 RON vor fi investiți. Nu contează dacă acei 995 RON vă generează profit sau pierdere, fondul de pensii se alege cu acei 5 lei.

Comisionul de administrare

Comisionul de administrare se calculează ca procent din suma totală strânsă până în acel punct de persoana care cotizează la fond. Dacă vă uitați pe lista de comisioane acest procent variază între 0,02% și 0,07% pe lună în funcție de performanța fondului respectiv. Iată ce aflăm de la ASF:

– 0,02% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este sub nivelul ratei inflației;
– 0,03% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la un punct procentual peste rata inflației;
– 0,04% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la 2 puncte procentuale peste rata inflației;
– 0,05% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la 3 puncte procentuale peste rata inflației,
– 0,06% pe lună dacă rata de rentabilitate a fondului este cu până la 4 puncte procentuale peste rata inflației;
– 0,07%/ lună dacă rata de rentabilitate a fondului este peste 4 puncte procentuale peste rata inflației

Ce e important de subliniat aici e că acel procent se aplică în fiecare lună asupra întregii sume strânse până în acel punct.

Un exemplu

Haideți să facem o mică simulare să vedem cum arată aceste comisioane în practică.

Să presupunem că Gigel cotizează cu 1.000 RON / an la un fond de pensii Pilon II. Gigel are deja strânși 9.000 RON în acel fond. Conform listei de comisioane de mai sus Gigel a plătit următoarele comisioane:

  • comision de contribuție 0.5%
  • comision de administrare între 0,02% și 0,07% pe lună. Conform articolului de mai sus câștigul pe 2020 a fost de 6,2%. Tot conform articolului acest câștig a fost de trei ori mai mare decât inflația din 2020 ceea ce ar sugera că rata inflației în 2020 a fost în jur de 2%. Asta e din păcate o minciună și cei care au publicat articolul nu s-au deranjat să verifice informația. Dacă vă uitați pe cifrele publicate de BNR se poate vedea cu ochiul liber că inflația a fost în permanență peste 2% pe parcursul anului. Inflația a coborât spre 2% în trimestrul 4 din 2020, dar media e 2,89%. Asta ar însemna în medie un procent de 0,05% / lună deși evident că ar trebui analizată situația de la lună la lună pentru a vedea procentul corect. Pentru a simplifica tot calculul am să iau procentul aferent comisionului de administrare și am să îl aplic asupra întregului an, adică 0,05% / lună x 12 luni = 0,6% / an.

Ce ne rezultă din acest calcul:

( + ) Bani virați către fond: 10.000 RON la final de an.

( – ) Comision de contribuție: 5 RON

( = ) Bani ce vor fi investiți: 9.995 RON

( + ) Câștig: 6,2% adică 619,69 RON

( = ) Ce avem în fond la final de an (valoare nominală): 10.551 RON

Care e câștigul real însă, după ce ajustăm cu inflația și comisioanele?

( + ) Câștig: 6,2% adică 619,69 RON

( – ) Comision de administrare: 0,6% / an din total sumă administrată: 63,69 RON

( – ) Inflația: 2,85% adică 300,7 RON

( = ) Câștig real: 255.3 RON (619,69 RON – 63,69 RON – 300,7 RON) la o sumă investită de 9.995 RON.

Asta înseamnă că după ce luăm în calcul comisioanele fondului și inflația câștigul real al fondului de pensii e de 2,55% / an. 

Concluzii

Cum arată 2,55% / an câștig real față de 6,2% / an câștigul menționat în articol? Nu foarte impresionant, nu? Și simt nevoia să repet treaba asta ca să fie clar pentru toată lumea: aceste comisioane sunt mici față de cele din anii trecuți. Comisioanele au fost reglementate prin mult huiduita Ordonanță 114 / 2018 dată de PSD.

Și să nu uităm că cifrele din articol sunt o medie, deci au fost fonduri cu randamente mai proaste. Să nu uităm de asemenea că toate calculele mele sunt optimiste și simplificate.

Câștigurile din fonduri de pensii nu sunt fabuloase. Așa cum am mai spus prin alte articole, nici nu pot să fie mari pentru că majoritatea banilor sunt folosiți pentru a cumpăra datorie a statului român. Fondurile de pensii trebuie să fie sigure nu super profitabile. Bine, ocazional mai bagă bani și în chestii super riscante care se dovedesc a fi fraudă, dar asta e altă poveste.

Una peste alta publicitatea pe care o vedem prin presă merge fix pe ideea inversă: uite domne ce de bani facem noi pentru români, super profitabil. Doar că nu e chiar așa dacă tragem linie.

Și apropo de asta, cu o creștere de 2,55% pe an credeți că se vor strânge bani suficienți pentru o pensie decentă când va veni vremea retragerii din activitate? Despre asta într-un articol viitor.




Cât de mare e de fapt salariul minim pe economie?

Guvernul Cîțu s-a hotărât să crească salariul minim brut pe economie la 2.300 RON de la nivelul de 2.230 RON cât era în 2020. Argumentul pentru această creștere a fost că depășește rata inflației deci protejează veniturile românilor.

Prilej cu care am avut iarăși parte de eternele discuții despre cât de nașpa e salariul minim pe economie și cum va distruge el economia României. Și evident aceleași argumente de la aceleași persoane care sunt libertariene pe banii statului.

Chiar așa, cât de mare e salariul minim pe economie în România? Prea mare cum zic patronii români care au cerut înghețarea lui? Prea mic cum spun sindicaliștii?

Am mai scris despre salariul minim pe economie și nu vreau să sun ca un disc stricat repetând aceleași povești. Așa că vreau să vă ofer o perspectivă diferită asupra ideei de salariul minim pe economie și ce înseamnă acea sumă.

Cât cheltuie românii pe mâncare?

Eurostat, agenția de statistică a Uniunii Europene a publicat acum vreo 2 săptămâni un grafic interesant care arată cât cheltuie cetățenii din UE pe mâncare ca proporție din salariul lor:

Cine e pe primul loc? România evident, chiar la ceva distanță de locul doi și trei. Din păcate nu e motiv de bucurie, o gospodărie tipică din Românie cheltuie un sfert din venitul ei doar pe mâncare. Puteți să vă uitați pe niște infografice faine de la Eurostat pentru România și restul țărilor din UE dacă vreți să vedeți cum se împart cheltuielile românilor.

Haideți să vă ajut eu:

  • 26% mâncare
  • 17,7% cheltuieli cu locuitul, încălzire, electricitate și alte utilități
  • 12,5% transportul
  • 6,9% cheltuieli de recreere
  • 6,8% îmbrăcăminte și încălțăminte
  • 5,2% alcool și tutun
  • 5,1% cheltuieli medicale – apropo de asta suntem în companie bună aici, ne aflăm în rând cu țări precum Germania, Irlanda, Finlanda.
  • 4,4% restaurante și hoteluri
  • 4,2% alte bunuri și servicii
  • 3,24% cheltuieli de comunicații
  • 1,2% educație

Am marcat cu albastru cheltuieli strict necesare. Dacă le adunăm cât ne dă? Păi ne dă 72,54%. Asta înseamnă că aproximativ 3/4 din cheltuielile unei gospodării tipice din România sunt de strictă necesitate. Iar ceea ce vedeți mai sus se aplică unei gospodării tipice adică în principiu vorbim de valori medii, nu de salariul minim pe economie.

Cât e inflația în România?

Decizia de a mări salariul brut cu 70 RON a fost explicată în felul următor de Florin Cîțu, prim-ministru:

„Un proiect de hotărâre prin care se stabileşte salariul minim pentru 2021. Ştiaţi deja la 2.300 lei. Ştiu că au fost discuţii în spaţiul public dacă poate să fie aplicat de la 1 ianuarie. Bineînţeles că poate fi aplicat de la 1 ianuarie, pentru că în februarie se plătesc salariile pentru luna ianuarie. Deci este destul timp şi astfel salariul minim va creşte în 2021 cu 3%, aşa cum am anunţat, peste rata inflaţiei în 2020 şi peste estimarea ratei inflaţiei din 2021, păstrând puterea de cumpărare a românilor”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern. (sursă)

Așadar o mărire de 3% păstrează puterea de cumpărare a românilor. O fi așa?

Ei bine, o chestie importantă pe care lumea bună nu prea vrea să o spună e că inflația lovește în mod diferit în funcție de venituri. Cât a fost rata inflației în 2020? Păi hadeți să ne uităm la ce zice BNR-ul:

Nu trebuie să fiți specialiști ca să vă dați seama, ne uităm în tabel la 2020 și vedem valori între 2% și 3%. Iar cele prognozate pentru 2021 sunt mai mici de 3%. Deci cumva are dreptate Florin Cîțu când zice că o creștere a salariului minim brut cu 3% păstrează puterea de cumpărare a românilor?

Ei bine, depinde la care români se referă. Vedeți voi, adevărul e că acea rată a inflației de mai sus e o medie care include foarte multe lucruri. BNR se uită la evoluția prețurilor pentru mai multe categorii de bunuri și servicii și apoi calculează o medie a schimbărilor de preț. Dar BNR știe că diferite creșteri pot afecta economia în moduri diferite așa că, dacă aveți curiozitatea să citiți rapoartele BNR asupra inflației, puteți afla cum cresc prețurile pentru diferite categorii de bunuri și servicii.

Haideți să ne uităm de exemplu la cum au evoluat cheltuielile cu produsele alimentare. Cele mai recente date sunt în Raportul asupra Inflației al BNR din Noiembrie 2020 care analizează date până în iulie 2020:

După o nouă majorare a ratei anuale de creștere a prețurilor volatile alimentare în luna iulie (până la 6,9 la sută rata anuală, comparativ cu 5,4 la sută în iunie), în contextul temerilor cu privire la efectele nefaste ale condițiilor meteorologice asupra producției, aceasta s-a temperat ulterior, până la 4,1 la sută în luna septembrie, rezultatele agricole dovedindu-se foarte bune pentru legume și fructe atât pe plan local, cât și comunitar (spre deosebire de cereale, ale căror randamente au fost deosebit de slabe în acest an)

La legume și fructe e chiar mai nasol:

Vedeți bulinuța aia verde închis? Aia arată cum s-a modificat prețul. Iar coloana verde kaki (sau ce nuanță e chestia aia) arată cât se estimează că reprezintă variația normală a prețurilor în funcție de sezon. Variația sezonieră e creșterea sau scăderea prețurilor cauzată de anotimp. Pe românește, când se face varza în grădina oamenilor vara, prețul scade pentru că e plină piața de așa ceva. Dacă vreți să mâncați varză în ianuarie în schimb e mai scumpă pentru că e mai greu de găsit. De aia coloanele alea sunt în sus în trimestrul 1 (T1) când e rece și în jos în trimestrul 2 sau 3 când începe să apară recolta locală.

De ce vă arăt graficul? Ca să înțelegeți cât de mult se mișcă prețurile pentru legume și fructe. În trimestrul 1 prețurile la legume pot fi și cu 10% mai mari. Așadar nu e vorba doar de acel 2-3% de pe siteul BNR sau de care auziți prin presă.

Iar pandemia din păcate nu au ajutat acest trend. Din nou, din raportul BNR:

Cu toate acestea, coșul de cumpărături a crescut atât în termeni valorici (îndeosebi pe segmentul alimentar, de importanță majoră în situații critice), dar și ca volum, pe seama orientării mai pronunțate a consumatorilor către produse cu preț relativ redus, de tipul „marcă proprie” (concomitent cu menținerea preferinței pentru produsele locale).

Cât de ”minim” trebuie să fie salariul minim?

Acum haideți să punem cap la cap toată informația de mai sus:

  • Pe de o parte o gospodărie tipică (cu venituri medii) cheltuie aproximativ 3/4 din total chestii absolut necesare, din care 1/4 doar pe mâncare.
  • Pe de altă parte prețul alimentelor a crescut cu 6,9 la sută rata anuală, comparativ cu 5,4 la sută în iunie. Ba mai mult prețul legumelor și al fructelor are tendința să crească și cu 10% în lunile de iarnă.

Acum vine întrebarea cea mare:

Cât de rău e afectată o familie cu venituri la nivel de salariu minim pe economie de o creștere a prețurilor la alimente cu 6%, 7% sau chiar 10% dacă pentru o familie cu venituri medii cheltuiala asta reprezintă 1/4 din total?

Cum o fi să vezi la TV că prim-ministrul îți spune că 70 RON brut creștere pe lună e mai mult decât inflația, dar tu vezi cum prețurile la legume și fructe o iau în sus cu 10%? ”Trăiești mai bine!” ți se spune iar tu te uiți în frigider și parcă nu îți vine să crezi.

Și noi ca nație trebuie să ne întrebăm: cât de ”minim” trebuie să fie salariul minim? Până la ce nivel trebuie să ajungă doar cheltuielile cu mâncare pentru ca guvernul să considere că 2.300 RON e totuși cam puțin?




Inflația și liberalii

Actualul guvern PNL are o pasiune pentru inflație. Încă de pe vremea când erau în opoziție și criticau PSD tot auzeam că PSD e de vină pentru inflația ridicată. Ca paranteză, acea inflație nu era ridicată după standardele României, dar oamenii au memoria scurtă.

În fine, a căzut Guvernul Dăncilă, a venit guvernul Orban și evident că au început poveștile cu cât de mică e inflația sub guvernul PNL. Doar că…a început să crească inflația și sub guvernarea liberalilor. Evident că a fost liniște prin presă, că doar nu PNL sunt băieții buni, nu hidra pesedistă.

A venit pandemia și oamenii au avut alte preocupări, dar actualul ministru al finanțelor, dl. Cîțu tot insistă cu inflația care a scăzut. Iată o postare recentă de pe facebook:

Doar că acel grafic e incomplet. În realitate ar trebui să arate cam așa:

Guvernarea PNL începe în Octombrie 2019, când inflația era în scădere și crește în primele 3 luni de mandat PNL până aproape de nivelul la care era sub guvernul PSD în iulie 2019. Apoi scade in ianuarie și se duce mult în jos din cauza pandemiei. Dar ce să vezi: imediat ce ies oamenii afară începe să crească iară.

De ce e greșită discuția cu inflația

Actualul ministru al finanțelor și-a făcut o pasiune din discuția asta cu inflația. Așa cum vedeți mai sus însă ea nu are loc într-un mod realist. Efectiv omul a pus săgeata pe intervalul care i-a convenit ignorând complet că PNL e la guvernare din Octombrie, nu din Decembrie. Mai mult, cumva crede că oamenii nu văd acele două creșteri din mandatul lui.

Dar partea ce mai stupidă din toată discuția asta e că Guvernul nu controlează inflația! Da, ați citit bine, partidele politice, Parlamentul și Guvernul NU controlează inflația! Asta e sarcina Băncii Naționale!

Guvernul poate lua măsuri care conduc la creșterea sau scăderea inflației, dar BNR e instituția care poate interveni și controla inflația. Altfel spus, dacă Guvernul ia o măsură care duce la creșterea inflației peste ținta stabilită de BNR atunci aceștia din urmă vor lua măsuri pentru a readuce inflația în intervalul dorit.

Nu are sens să te lauzi ca guvern că ai scăzut inflația din moment ce asta e sarcina BNR, care are și instrumentele necesare pentru așa ceva. La fel cum nu poți da vina pe PSD pentru că a crescut inflația. Dacă e de dat vina pe cineva ar trebui să fie pe BNR că nu a intervenit, dacă era nevoie. Aici intrăm în altă discuție: de ce nu intervine BNR deși inflația e peste ținta agreată de ei, dar acolo avem alte probleme.

Ce e clar însă e că PNL și ministrul de finanțe aleg doar ce le convine și prezintă bucata care le e lor favorabilă. Iar când fac asta e un caz fericit, de multe ori însă dl. Cîțu spune lucruri complet false, de au ajuns și cei de la Factual să îi facă factchecking.

Iar chestia asta se întâmplă de când au venit la guvernare și sincer devine obositor să tot atrag atenția asupra problemei.




Există risc de inflație în următorii ani?

Întrebarea din titlu mă cam roade de ceva vreme. De ce? Pentru că nu vreau să îmi dau seama într-o zi că banii pe care i-am pus deoparte nu mai valorează mare lucru.

Așa că citesc cam tot ce pot pe tema asta și vine din surse credibile. În continuare vă prezint niște concluzii pe care le-am tras pana acum.

Chiar si asa trebuie să înțelegeți o chestie importantă: nimeni nu știe sigur ce urmează. Luați ce citiți în continuare cu o doză de scepticism și precauție.

Argumente pentru creșterea inflației

Principalul motiv pentru care au reapărut discuțiile referitoare la creșterea inflației sau chiar hiperinflație este creșterea datoriilor publice în majoritatea țărilor dezvoltate și a economiilor emergente. Creșterea a avut loc subit pe fundalul intervenției guvernamentale în economie din cauza crizei anterioare si apoi a coronavirusului.

Argumentul sună cam așa:

  • Guvernele au intervenit injectând în piață sume considerabile de bani publici.
  • Acei bani vor trebui returnați, dar sunt șanse mari să vedem falimente în masă și, prin urmare, banii aceia nu se vor întoarce la stat.
  • Guvernele nu vor avea capacitatea financiară de a plăti acei bani înapoi, motiv pentru care vor recurge la devalorizarea propriilor monede pentru a putea plăti datoriile. Chestia asta va duce la inflație.

Aceste temeri nu sunt fără fundament. Partea cu devalorizarea monedei si inflație sau hiperinflație a avut loc de multe ori de-a lungul istoriei. Noi românii am pățit asta pe propria piele în anii 90 când cursul de schimb al leului față de principalele valute ale vremii (dolar, marcă) s-a prăbușit complet. Așa am ajuns să avem bancnote de 500.000 lei spre exemplu. Căderea cursului a adus după sine și o inflație foarte ridicată, care s-a potolit abia târziu în anii 90. Chestia asta nu a fost specifică doar României ci întreaga regiune a trecut printr-un proces masiv de devalorizare a monedei naționale și inflație.

Când vorbesc însă de risc de inflație nu mă refer neapărat la hiper inflație în stil Zimbabwe sau România anilor 90. E suficient să avem inflație de 2 cifre timp de câțiva ani pentru ca o parte considerabilă din economiile cetățenilor să își piardă consistent din valoare.

Ei bine, se pare că mulți investitori se tem de posibilitatea ca lucrurile astea să se repete din moment ce de câteva luni de zile (de prin aprilie, mai mai exact) investitorii aleargă ca găinile fără cap încercând să cumpere orice fel de active considerate cât de cât sigure. Panica asta vine pe fondul faptului că mulți investitori au cash grămadă, dar nu prea au ce să facă cu el. Panica asta și disperarea de a scăpa de cash explică parțial de ce bursa americană crește deși economia americană a înregistrat o scădere record a activității economice. Sunt mulți investitori care preferă să își asume un risc și să investească în acțiuni la bursă decât să stea cu bani la ciorap sau în bănci.

Argumente împotriva creșterii inflației

Argumentul de mai sus legat de datorie publică și criza cauzată de o scădere a economiei pare destul de convingător, nu?

Ei bine, e convingător, dar în același timp sunt câteva chestii foarte importante care pot face ca acea inflație să nu apară.

O descriere excelentă a problemei deflatiei cu care se confruntă țările dezvoltate a fost explicată de economista Francess Coppola în acest articol. Articolul atinge multe subiecte interesante și face o paralelă între actuala perioadă și ce s-a întâmplat în secolul XIX în Europa de Vest. Vă recomand să citiți întreg articolul pentru că impresia mea e că în principiu cam asta ne așteaptă în continuare.

Pe scurt:

În prezent trecem printr-o perioadă în care inegalitatea socială și îmbătrânirea populației în lumea occidentală conduc la rate reduse de consum și investiții. Știu că sună ciudat, dar dacă vizitați Germania o să observați infrastructură din anii 70 spre exemplu.

Apoi a mai venit și momentul 2008 – 2010 când a început cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. La momentul respectiv guvernele din majoritatea țărilor dezvoltate nu au vrut să intervină masiv în economie pentru a ajuta la revenirea economică. Au făcut în schimb altceva: au pus presiune pe băncile centrale să intervină pe piață și să rezolve problemele prin creditare. FED-ul american și BCE-ul în UE, dar și Banca Angliei și echivalentele în majoritatea țărilor dezvoltate au inundat piețele financiare cu sume impresionante de bani, în încercarea de a stimula creditarea.

Lipsa de interveniție a guvernului pe partea bugetar fiscală, dar infuzia masivă de capital pe piețele financiare a făcut ca activitatea economică să se reia, dar în mare parte prin creditare.

Aici trebuie făcută o precizare: Eu nu sunt unul dintre puritanii care cred că toate creditele sunt rele. E nevoie de creditare pentru dezvoltare economică. Orice lucru în exces însă duce la efecte negative la un moment dat. Din păcate e cazul și cu creditarea.

Excesul de lichidități din piețele financiare a făcut ca foarte mulți investitori să aibă foarte mulți bani, dar puține posibilități de investiții. De ce spun că sunt puține posibilități de a investi?

Pentru că revenirea economică reală nu s-a produs pentru majoritatea populației în Vest. Abia prin 2019 începuse să se simtă o revenire a salariilor la un nivel apropiat de cel din 2008! Iată cum arată lucrurile pentru Statele Unite:

Infographic: Average Hourly Earnings Climb to Unprecedented High | Statista

You will find more infographics at Statista

Dacă vă uitați cu atenție se pare că problema e chiar mai veche și datează de prin anii 70.

Iată o altă distribuție a salariilor 2009 vs. 2019, tot în SUA:

Așadar revenirea economică din ultimii ani, cel puțin în Vestul Europei nu a avut loc pe fondul unei reveniri a consumului pentru că pur și simplu veniturile majorității populației nu au crescut.

Contează chestia asta pentru discuția cu inflația? Da, contează, pentru că inflația nu prea are cum să apară pe fondul unui consum scăzut. Acesta e motivul pentru care deși se pompează bani masiv în piețele financiare, inflația stă pe loc din 2009 până în prezent. Acei bani pur și simplu nu ajung în partea de jos a economiei, adică la populație.

Unde ajung însă acei bani?

Asta e una dintre cele mai interesante idei ale lui Francess Coppola: acei bani crează bule peste tot. În căutare de oportunități de investiții noi investitorii bagă bani în anumite clase de active. Acea bulă se sparge sau vine guvernul și le dă peste mână investitorilor. Ce fac investitorii? Încep să caute alte oportunități de investiții și crează noi bule în alte părți.

Un exemplu clasic sunt investițiile imobiliare. Investitorii cu bani investesc în imobiliare ceea ce crește prețul locuințelor pentru întreaga populație. Întrebare însă: când se sparge bula imobiliară, ea se sparge complet? Adică toți cei care și-au luat case la prețuri prea mari renunță la ele? Nu! majoritatea continuă să plătească ratele deși bula s-a spart. Fenomenul acesta este deflaționist, adică opusul inflației. De ce? Pentru că ajustarea prețurilor în jos după spargerea bulei nu e bruscă ci se face pe o perioadă lungă de timp.

Și nu e vorba doar de imobiliare, treaba asta are loc cu orice lucru care poate fi considerat un activ. Spre exemplu de ani buni de zile cresc prețurile operelor de artă. De ce? Pentru că au devenit investiții, ca urmare a faptului că operele de artă sunt, în principiu, unice. Odată pus un preț exorbitant pe o operă de artă acel preț de regulă nu coboară.

Spargerea bulelor create de acești investitori cu excesiv de mulți bani are drept efect crearea unui mediu puternic deflaționist pe termen mediu și lung pentru că prețurile respective nu coboară imediat.

Altfel spus, dacă ai salarii care nu cresc, dar prețuri la active precum locuințe care se duc mult în sus, atunci sunt șanse mici să vezi inflație ridicată.

Aici mai apare o problemă: cu cât crește creditarea într-o economie cu atât crește și influența creditorilor asupra guvernelor și instituțiilor financiar bancare. Altfel spus, interesul investitorilor va fi de a își vedea banii înapoi, ceea ce duce implicit la presiuni ca banca centrală să intervină la cel mai mic semn de creștere a inflației. În fond orice creștere a inflației înseamnă bani pierduți pentru creditori.

Și atenție, în analiza de mai sus nu am avut deloc în vedere faptul că milioane de oameni și-au pierdut locurile de muncă și încă ne confruntăm cu scăderi masive ale consumului plus o pandemie globală.

Cum se încheie acest ciclu?

Ultima oară când am trecut printr-un ciclu similar acesta s-a încheiat printr-un război mondial. Sunt destul de mulți care spun că acel război a fost consecința firească a politicilor economice ale secolului anterior care a dus la expansiunea colonială și a creat premizele unor confruntări de acea magnitudine. Dar ăsta e alt subiect, unul pe care sper să îl explic în altă postare.

Cert e că, dacă ne uităm la istorie astfel de cicluri s-au încheiat doar prin evenimente grave. De ce? Pentru că doar atunci guvernele au avut motivația necesară pentru a face efectiv ceva în acest sens.

Există un astfel de moment în prezent? Adică există o temă care să aibă suficientă susținere politică încât să determine guvernele să investească masiv în economie și să creeze inflație? Există o temă care să determine guvernele să ignore creditorii și să își asume riscul de a da faliment sau de a crea inflație cu două cifre?

Pentru moment nu cred că există o astfel de temă. Poate dacă:

  1. Pandemia devină mult mai gravă decât e în prezent – în cazul acesta guvernele vor face orice pentru a susține economiile, inclusiv să își asume riscul inflației vs. riscul unui colaps economic. Cred că acesta e candidatul principal din punctul meu de vedere.
  2. Riscul unei catastrofe climatice – aici mă refer la un șir consecutiv de evenimente climatice grave care să afecteze lumea dezvoltată direct până la punctul la care guvernele sunt convinse că nu au de ales și trebuie să lupte cu orice preț împotriva schimbărilor climatice.
  3. Războiul – Un război în anumite regiuni ale planetei (Asia de Est sau Asia de Sud Est) poate schimba dramatic lucrurile, deși s-ar putea să nu schimbe mult lucrurile pentru economiile vestice dacă nu sunt implicate în el.
  4. Revoluții – Actuala generație de millenials sau generația Z se satură de credite, case scumpe și lipsă de oportunități și iese cu scandal până la punctul la care ajung la putere oameni care vor lua măsuri economice și politice care duc la inflație.
  5. O combinație din factorii de mai sus.

Și totuși România e diferită

Am vorbit mai sus despre Europa de Vest și America în mare parte. Dar România nu face parte din Europa de Vest, având propriile aspecte de care trebuie ținut cont.

Apropo, voi ignora din start ce zice BNR în materie de inflație pentru că BNR nu prea a fost niciodată pasionat de inflație.

Problema României și a altor țări emergente când vine vorba de inflație ține de stabilitate financiară. Ce treabă are una cu alta?

Ei bine, odată cu aderarea la UE România a acceptat faptul că banii pot să circule liber înspre și dinspre România. Altfel spus, dacă un investitor austriac vrea să își scoată banii din România o poate face oricând. Dacă un singur investitor face asta, nu e problemă, dar dacă un număr mare de investitori fac asta în același timp atunci o cantitate mare de valută de pe piață probabil va dispărea (că austriecii vor pleca cu euro din România, nu cu RON).

O retragere mică de valută nu schimbă mare lucru în materie de curs valutar, dar retragerea unui număr mare de investitori poate genera o depreciere puternică a cursului de schimb. Am explicat pe larg procesul într-o postare mai veche pe care vă invit să o citiți.

Ce treabă are asta cu inflația? Ei bine, roșiile pe care le cumpărați sunt românești? Nu prea, multe din ele vin din Olanda. Dar cartofii? Vin din Polonia. Ceapa? Turcia. Cu ce sunt plătite oare? Păi cu valută. Altfel spus, orice depreciere a cursului de schimb face produsele din import mai scumpe și implicit duce la creșterea inflației.

Ce poate cauza deprecierea cursului? Păi de regulă unul din următoarele:

  1. Retrageri simultane ale mai multor investitori – chestia asta se întâmplă de regulă când are loc o panică financiară, cum a fost în 2009 – 2010 de exemplu. Iar acei investitori nu sunt entități abstracte ci bănci spre exemplu, care au acordat credite guvernului sau altor bănci din România și acum vor să își retragă banii.
  2. Guvernul care se împrumută – atunci când guvernul trebuie să dea înapoi împrumuturi în monede străine, va încerca să cumpere valută de pe piață. Dacă suma retrasă de pe piață nu e înlocuită rapid (de regulă de BNR) atunci cursul se depreciază.

Într-un studiu foarte interesant realizat de Bank of International Settlements (BIS), economiștii de acolo au observat următoarele:

Our analysis suggests that, for AEs, the output collapse due to the Covid crisis is associated mainly with greater downside risks to inflation in the near term. For some EMEs, the exchange rate depreciation appears to lead to a prominent increase in upside risks to inflation. Moreover, tighter financial conditions seemingly contribute to both downside and upside inflation risks.

AEs sunt economiile avansate (Advanced Economies), iar în cazul lor riscul de inflație se află în scădere consideră BIS.

EMEs sunt în schimb economiile emergente, precum România. Ei bine în cazul economiilor emergente, cei de la BIS consideră că principalul factor care poate duce la inflație este deprecierea cursului de schimb. Iar acest risc este într-o creștere puternică în ultima vreme.

De ce? Pentru că economiile emergente nu se bucură de încrederea celor avansate, ceea ce înseamnă că investitorii nu vor fi dispuși să împrumute guvernele la dobânzi mici. Cu cât riscul acestor împrumuturi crește cu atât investitorii vor vrea să se retragă mai rapid din acea țară iar guvernele vor avea probleme în a găsi valută pentru a se împrumuta. Practic ambele scenarii de mai sus care duc la deprecierea cursului de schimb se pot petrece simultan in cazul acesta.

Sunt șanse ca așa ceva să se întâmple în cazul României?

Probabil cā știați asta deja, dar o repet: România a avut de mai multe ori probleme cu devalorizarea monedei. De fiecare dată când s-a devalorizat moneda, Romania a trebuit să se ducă la FMI pentru ajutor. Wikipedia are o listă întreagă cu situații în care România a tras bani de la FMI (marcat cu roșu mai jos).

Start End Value (XDR) Reference
October 3, 1975 October 2, 1976 95 million [28]
September 9, 1977 September 8, 1978 64.1 million [28]
June 15, 1981 January 14, 1984 817.5 million (of 1102.5 million) [28]
April 11, 1991 318.1 million (of 380.5 million) [28]
May 29, 1992 261.7 million (of 314 million) [28]
May 11, 1994 94.3 million (of 320.5 million) [28]
April 22, 1997 120.6 million (of 301.5 million) [28]
August 5, 1999 139.75 million [28]
October 31, 2001 October 15, 2003 300 million [28]
July 7, 2004 July 6, 2006 0 (of 250 million) [28]
May 4, 2009 10569 million (of 11443 million) [28]
March 31, 2011 0 (of 3090.6 million) [28]
September 27, 2013 0 (of 1750 million) [29]

Având în vedere de câte ori România s-a confruntat cu riscul unei deprecieri a cursului de schimb, credeți că treaba asta se poate repeta?

Mie raspunsul mi se pare evident.

Deci va fi inflație sau nu?

În Vest, pentru moment nu sunt premizele pentru inflație ridicată în următorii ani. Am pus mai sus o listă de circumstanțe care pot schimba fundamental lucrurile. În absența lor însă cel mai probabil nu vom vedea inflație ridicată.

În România lucrurile sunt diferite totuși pentru că inflația poate veni de pe partea de depreciere a cursului de schimb. Iar acest risc este real și, dacă ne uităm la istoricul României, o criză economică ceva mai adâncă poate băga guvernul în corzi, ceea ce implicit poate duce la o pierdere a increderii si o depreciere considerabilă a monedei. Iar asta duce la inflație.

În viață nu există lucruri sigure, în economie cu atât mai puțin. Așa că luați ce vă spun cu o doză de scepticism pentru că nu am glob de cristal ca să pot vedea viitorul.

Însă dacă aș fi în locul vostru aș avea grijă să nu îmi țin toate economiile în lei și să am ceva pus la ciorap și în euro și/sau USD ori altă monedă mai sigură.




Statul român nu a economisit bani din scăderea dobânzii creditelor guvernamentale

Florin Cîțu, ministru al finanțelor are un istoric lung de declarații care sunt jumătăți de adevăr, manipulări sau pur și simplu bizare. Am mai scris despre ele în trecut, dar recunosc că nu reușesc să țin pasul cu ele și am ajuns să ignor multe dintre ele. Oricum se pare că lumea încă le mai ia de bune deci sunt șanse mari să îmi răcesc gura de pomană. Dar un cititor al blogului a vrut să știe care e treaba cu una din declarațiile sale recente așa că mai adaug un articol la colecție (sursă):

Am reușit imposibilul. În aprilie i2020 am finanțat deficitul bugetar la o dobândă medie de 3.5% pe an în timp ce guvernul socialist în aprilie 2019 finanța deficitul bugetar la o dobândă medie de 4.5%.

O economie de un punct procentual care înseamnă economii SEMNIFICATIVE la buget. Am economisit bani pe care i-am alocat către sănătate, șomaj tehnic, investiții.

Dl. Cîțu se laudă că a reușit să finanțeze deficitul bugetar la o dobândă medie de 3,5% / an, în timp ce guvernul PSD finanța deficitul în aprilie 2019 la 4,5%.

E o declarație aparent tehnică, dar care lasă mult de dorit ca și logică economică.

În primul rând de ce compară aprilie 2020 cu aprilie 2019 și nu martie 2020 cu martie 2019? Ei bine, pentru că aprilie 2020 are ceva special, ce martie 2020 nu are. Ce? Covid 19, cum ce?!

Vedeți voi, în aprilie 2020, pe fondul carantinei consumul a scăzut drastic și odată cu el, bănuiesc eu, și inflația ar fi trebuit să o ia în jos. Alimentele s-au scumpit, cursul a luat-o în sus, dar una peste alta inflația probabil a scăzut în aprilie 2020 față de aprilie 2019.

Ar mai fi ceva deosebit la aprilie 2020. Pe 23 martie 2020 BNR a scăzut rata dobânzii de politică monetară de la 2,5% la 2%. Doar de acolo iese 0.5% din acel 1% cu care se laudă dl. Cîțu.

În afară de asta, de teama unui blocaj financiar cauzat de Covid 19, BNR a anunțat că va cumpăra masiv datorie guvernamentală de pe piața secundară. Decizia a fost numită ”fără precedent” și pe bună dreptate: asta nu e o criză ca oricare alta.

Chestia asta însă a ieftinit considerabil prețul datoriei guvernamentale și implicit a dus dobânzile în jos.

A zis chestia asta domnul Cîțu? Nu! El a prezentat lucrurile ca și când scăderea dobânzii s-a produs pe fondul realizărilor guvernului său. Ori asta e fals, scăderea se datorează exclusiv factorilor de mai sus.

Așa că dl. Cîțu și Guvernul său nu a economisit pentru că, și dacă am fi avut PSD la putere, BNR ar fi procedat la fel, efectele economice ale pandemiei ar fi fost aceleași și, una peste alta, Guvernul s-ar fi împrumutat la aceeași dobândă cel mai probabil.

Dar dl. Cîțu e politician așa că nu putea rata o ocazie atât de bună de a trece ceva în dreptul realizărilor sale.

Sursă foto din cover: Ministerul Finanțelor




Lupta PNL cu inflația și logica electorală

Că politicienii români nu sunt întotdeauna sinceri, cred că știe toată lumea. Că politicienii români zic una azi și mâine fac exact invers cred că nu e surpriză. Dar cumva (nu știu de ce) mă așteptam ca în era internetului, când orice chestie pe care o zici rămâne salvată undeva, politicienii să fie ceva mai rezervați. Sau dacă nu rezervați, poate mai discreți în felul în care declară și fac lucruri.

Dar nu e cazul și de ce ar fi până la urmă dacă poți face asta fără să se întâmple nimic?

Să luăm cazul concret al PNL-ului și domnului Florin Cîțu pe subiectul inflației.

Ce zicea Florin Cîțu de inflație

Dictatura PSD-istă care crește inflația

Acum vreo 3 luni când PSD se afla încă la putere Florin Cîțu ne spunea următoarea chestie pe pagina dânsului de Facebook:

Ca regulă de bun simț: într-o dictatură reală nu poți urla ”Dictatură” în gura mare, în public (Facebook e spațiu public). Apoi nu poți să pui o poză cu inflația din luna august 2019 și să spui ”doi ani de cea mai mare inflație din UE” pentru că nu are sens.

Câștigul salarial

Dar nu a fost singura postare de genul acesta. Iată încă una, tot de pe Facebook:

 

Iar pentru a dovedi cele spuse domnul Cîțu vine și cu un grafic:

La fel ca și în prima postare domnul Cîțu trage concluzii pe baza unui grafic care se întinde pe 8 luni. În afară de asta Florin Cîțu nu știe sau nu spune (nu știu cum e mai nasol), că evoluția indicatorilor respectivi e influențată de factori sezonieri. Spre exemplu în martie se obișnuiește să se dea o primă femeilor de 8 martie (sau vouchere).

În lunile de vară apar angajații sezonieri part-time iar mulți angajați merg în concediu ceea ce le reduce salariile. Ați putea crede că poate mănânc eu rahat, așa că nu e nevoie să mă credeți. Dar puteți să îi credeți pe cei de la INS, de unde zice Florin Cîțu că a luat graficul. Iată în primul rând graficul complet:

Cumva avem fix aceleași oscilații și în 2018 și în 2017? Wow! Ce surpriză! Deci acele creșteri și scăderi sunt sezoniere și se petrec în fiecare an. Oare de ce nu a postat dl. Cîțu și restul graficului?

Haideți să vedem și ce explicații ne dau cei de la INS legat de aceste oscilații:

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Aha, adică acordarea primelor mișcă linia aia atât de drastic în sus sau în jos. Mai vreți? Mai avem, tot din explicațiile INS:

În luna august 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic2, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2019 ca urmare a acordării în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).

Aha, deci lumea merge în concediu și nu mai primește bonuri de masă sau bonusuri…ce surpriză! Ba INS ne spune și care sunt sectoarele cu cele mai mari scăderi:

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net ca urmare a acordării în lunile precedente a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă anumite drepturi salariale, astfel: învăţământ (-3,2%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-3,1%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-2,0%).

Bun, acum că am stabilit că Florin Cîțu nu spunea adevărul (intenționat sau din neștiință), cred că putem trage concluzia că au făcut din inflație un subiect politic. PNL și Florin Cîțu au folosit subiectul împotriva PSD evident.

Acum haideți să vedem ce s-a întâmplat cu inflația de când a preluat PNL puterea:

Cum e inflația sub guvernarea PNL

PNL a preluat guvernarea în octombrie 2019, adică la începutul trimestrului 4 2019. Florin Cîțu vorbea despre consolidare fiscală sau dobânzi mai mari pentru a diminua inflația în postarea de mai sus.

Haideți să vedem cum a evoluat inflația în trimestrul 4 2019 (de la BNR):

Inflația e linia roșie continuă dintre liniile verticale de mai sus. Așadar, sub guvernarea PNL inflația a început iarăși să crească!

Iată și varianta cu cifre dacă nu vă plac graficele.

T1 2019 T2 2019 T3 2019 T4 2019 T1 2020 T2 2020
Ţinta 2,5
Efectiv/
Prognoză**(%)
4,0 3,8 3,5 3,8 2,8 2,7
taxe constante* (%) 3,6 3,5 3,1 3,4 2,7 2,5
Interval de incertitudine (%) ±0,5 ±0,9 ±1,2

Am putea crede că această creștere a inflației nu e vina PNL, pur și simplu ”s-a întâmplat”, nu? Ei bine, dacă mergem pe varianta asta atunci trebuie să admitem că poate și în timpul guvernelor PSD nu a fost întotdeauna vina lor, nu?

Trecând peste asta, ce a cauzat totuși acea creștere a inflației? Ei bine, scriam acum ceva timp despre subiectul acesta:

 

Vedeți urcarea aia rapidă a cursului (Adică devalorizare a RON)? Ei bine ea coincide cu instalarea guvernului liberal. De ce? Pentru că Guvernul Liberal al lui Orban are o majoritate slabă. De fapt, mai multe evenimente politice din ultima vreme arată faptul că Guvernul nu are majoritate în Parlament. Iar piața știe asta și se așteaptă la instabilitate politică în lunile următoare.

În afară de asta declarațiile belicoase ale PNL anterioare instaurării guvernului sugerau că va urma o rundă de tăieri de cheltuieli guvernamentale și diminuare / înghețare a creșterilor salariale pe partea de salariu minim. Ori asta se traduce printr-o diminuare a consumului și posibilitatea ca România să intre în recesiune sau să aibă o creștere economică slabă.

Toți acești factori au condus la o depreciere rapidă a monedei. Iar ce vedeți voi în graficul de mai sus e o depreciere controlată, pentru care BNR a trebuit să intervină în piață și să cheltuie 1 miliard de EUR din rezervă

 

Impactul guvernării PNL asupra inflației

Așadar PNL prin Florin Cîțu, actualul Ministru al Finanțelor, spunea că PSD e motivul pentru care inflația e mare. Apoi vine PNL la guvernare cu o majoritate subțire. Consecința? Cursul se duce la vale atât de rău încât BNR trebuie să cheltuie 1 miliard de euro pentru ține lucrurile sub control.

Dar consecințele sunt clare:

  • slăbirea monedei se vede în inflație mai mare în trimestrul 4 2019.
  • inflația mai mare va duce la un ROBOR mai mare.

Așadar, în afară de bani mai mulți dați pe mâncare românii cu rate vor plăti și dobânzi mai mari băncilor (via economica.net):

ROBOR la trei luni a crescut la 3,22%, faţă de 3,16%, nivelul din şedinţa precedentă şi atinge cea mai ridicată valoare din 3 iulie 2019. ROBOR la şase luni a crescut la 3,27%, faţă de 3,21%, nivelul şedinţei precedente şi atinge cel mai ridicat nivel din 18 iulie 2019.

Așadar guvernarea super competentă a PNL a reușit să ne facă pe toți mai săraci într-un timp foarte scurt.

Cât despre domnul Cîțu, acum că e ministru al finanțelor, brusc inflația nu îl mai deranjează. Nu a mai zis nimic de câștigurile salariale nete sau de faptul că ROBOR crește sub guvernarea PNL. Acum totul e bine!




Inflația a reînceput să crească sub Guvernul PNL

Mai țineți minte cum urla PNL-ul și USR-ul acum ceva vreme că inflația distruge România și face totul mai scump? Zbârnaia feed-ul meu de Facebook de specialiști care explicau cum inflația e cauzată de politicile iresponsabile ale PSD care a crescut salariul minim pe economie și așa mai departe.

Ei bine, au apărut cifrele privind inflația pe noiembrie, lună în care am avut un guvern galben nu unul roșu la conducerea țării (via profit.ro)

Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a crescut în noiembrie până la 3,77%, după ce a coborât în octombrie la 3,4%, în condițiile în care alimentele s-au scumpit cu 4,9% în ultimul an, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).

De ce cresc prețurile

Problema cu prețurile în România e legată de euroizarea puternică a economiei. Altfel spus, o parte mare din contractele încheiate de firme (aproape din orice sector de activitate) nu sunt în RON ci în altă monedă (de regulă EUR). Problema asta e foarte vizibilă în cazul alimentelor, pentru că mare parte din ele sunt importate din alte țări. Și producătorii români însă au prețuri negociate de multe ori tot în EUR cu marile lanțuri de magazine.

Prețurile de vânzare către populație însă vor fi întotdeauna stabilite în RON (cerință legală). Ce se întâmplă așadar când EUR se întărește iar RON slăbește? Păi ceea ce înainte costa 1 EUR, adică 4,50 RON, acum costă 4,77 RON, fără ca prețul din contractul dintre firme să se fi modificat.

Dar populația plătește prețul în RON așa că va plăti prețul mai mare în RON. De notat aici că dacă are loc o apreciere a monedei naționale, prețurile nu scad. Altfel spus, un curs de schimb care scade de la 4,50 RON la 4,00 RON nu va duce la o scădere a prețurile. ”Prices are sticky” spun economiștii, un fenomen care explică de ce, spre exemplu, prețul benzinei nu scade când se ieftinește petrolul la nivel internațional, dar crește ori de câte ori crește prețul internațional o ia în sus.

Cum a evoluat cursul de schimb?

Nu în favoarea consumatorului român, asta e clar. Iată cum arată grafic (via XE.com):

Vedeți urcarea aia rapidă a cursului (Adică devalorizare a RON)? Ei bine ea coincide cu instalarea guvernului liberal. De ce? Pentru că Guvernul Liberal al lui Orban are o majoritate slabă. De fapt, mai multe evenimente politice din ultima vreme arată faptul că Guvernul nu are majoritate în Parlament. Iar piața știe asta și se așteaptă la instabilitate politică în lunile următoare.

În afară de asta declarațiile belicoase ale PNL anterioare instaurării guvernului sugerau că va urma o rundă de tăieri de cheltuieli guvernamentale și diminuare / înghețare a creșterilor salariale pe partea de salariu minim. Ori asta se traduce printr-o diminuare a consumului și posibilitatea ca România să intre în recesiune sau să aibă o creștere economică slabă.

Toți acești factori au condus la o depreciere rapidă a monedei. Iar ce vedeți voi în graficul de mai sus e o depreciere controlată, pentru care BNR a trebuit să intervină în piață și să cheltuie 1 miliard de EUR din rezervă:

La 30 noiembrie 2019, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 33,81 miliarde euro, față de 34,90 miliarde euro la 31octombrie 2019, în scădere cu 1,09 miliarde de euro, arată un comunicat de presă al BNR.

Altfel spus instabilitatea politică cauzată de căderea guvernului PSD și preluarea guvernării de un guvern liberal fără majoritate în Parlament a costat România 1 miliard de EUR!

Iar acum aceeași instabilitate duce la scumpirea alimentelor pentru populație. Asta ca să înțelegeți cum se face politica.




Când piața nu le dă dreptate, libertarienii o ignoră

Florin Cîțu tot prezice apocalipsa de prin 2016 și tot spune că România se împrumută mai scump decât Grecia. Iar ăsta evident e un semn al dezastrului!

Ei bine, uneori mai apar și știri de genul ăsta (via Profit.ro):

Băncile comerciale s-au oferit să împrumute statul cu 2,53 miliarde de lei la licitația de titluri de stat de luni, prin care Ministerul Finanțelor dorea să împrumute doar 600 milioane de lei pe termen de cinci ani. Emisiunea, la care cererea băncilor a depășit de peste patru ori oferta statului, s-a adjudecat la o rată medie a cuponului de 4,5%. 

Ce spune asta? Spune că statul român s-a dus să se împrumute 600 milioane, dar a primit oferte pentru 2,53 miliarde. Asta înseamnă că dobânda propusă de 4,5% era foarte atractivă.

Conform BNR însă, undeva la 3% sau mai mult din acel 4,5% e inflație:

Așadar dobânda reală la care s-a împrumutat statul e undeva între 1% și 1,5%. Și pentru asta oferta a depășit cererea de 4 ori cererea! Așa arată un stat în care s-a instaurat apocalipsa economică? Așa arată un stat despre care piața crede că e aproape de a intra în faliment?

Și atenție, asta e vocea pieței, adică acel zeu venerat de libertarieni. Dar, ca orice altă religie, preoții acestei religii aud și aplică selectiv învățămintele zeului lor.

Piața zice că România nu se împrumută scump. Preoții ei se fac însă că nu aud! Dar dacă libertarienii nici de piață nu ascultă, atunci de cine ascultă?

Răspunsul e simplu: de mantra ”Statul e nașpa și ineficient așa că trebuie privatizat”. Atât! Nu de piață, nu de legile economiei sau altceva!




Banca Centrală a SUA reduce dobânda de politică monetară pentru prima oară de la criză

Cam asta ar fi cea mai importantă știre economică din vara asta: Banca Centrală a SUA (FED) a decis să reducă rata dobânzii de politică monetară (via The Guardian):

The US central bank cut its key benchmark interest rate by a quarter of a percentage point, to a range of 2%-2.25%, in the first reduction in borrowing costs since immediately after the financial crisis a decade ago.

De ce FED-ul a redus rata dobânzii de politică monetară?

Păi conform lui Jerome Powel, președinte FED decizia a avut în vedere mai mult situația externă (via The Guardian):

Jerome Powell, the Fed chairman, said weak global growth and the US-China trade war had been disruptive for the world economy and had an impact on growth in America, despite the US labour market remaining strong with the lowest unemployment rate since the late 1960s.

Așadar principala problemă a SUA rămâne războiul comercial cu China. Vorba prin târg e însă că o altă problemă, poate chiar mai mare, e faptul că inflația rămâne în continuare sub așteptări, în ciuda șomajului aflat la un nivel nemaiîntâlnit de mic în perioada de pace.

De ce e inflația importantă?

Românii au oroare de inflație din cauza episoadelor de hiper inflație din anii 90. Dar prea puțină inflație e la fel de rea ca prea multă inflație. Prea puțină inflație sau, mai rău, deflație (inflație negativă, adică o scădere a prețurilor) conduce de regulă la recesiune.

De ce? Pentru că bunuri care azi se vând cu 100 de lei, mâine se vând cu 95 de lei. E bine pentru cumpărător, dar vânzătorul nu are nici un fel de motiv să mai vândă sau să aducă noi produse pe piață. Așa că activitatea economică încetinește.

Așa că majoritatea băncilor centrale încearcă să țină inflația pe la un 2%, nivel la care inflație nu e nici prea mare, nici prea mică. Cum stă SUA?

În context istoric lucrurile nu arată așa rău:


sursă tradingeconomics.com

Problema devine evidentă dacă ne uităm la cifrele pe ultimul an:


sursă: tradingeconomics.com

Se vede clar o scădere a inflației, ceea ce crește riscul unei recesiuni economice în SUA. Așa că FED-ul a decis să intervină și să scadă rata dobânzii cu 0,25%.

Ce efect va avea această reducere?

Atunci când o bancă centrală simte că o paște o recesiune principalul instrument pe care îl are la îndemână e rata dobânzii. O diminuare a ratei dobânzii de politică monetară face creditele mai ieftine și diminuează dobânzile la depozite. Banii sunt stimulați să circule în felul ăsta.

În același timp însă, o astfel de reducere a dobânzii marchează și un potențial risc de recesiune. Așa cum explica și Yannis Varoufakis în ”Talking to my daughter” (recenzia e pe vine), orice antreprenor cu capul pe umeri va citi într-o astfel de măsură o problemă. Pe românește, dacă e nevoie de o astfel de măsură, înseamnă că economia nu o duce prea grozav.

Ei bine, fix asta au gândit și americanii. Iată indicele Dow Jones (Industrial) după anunțarea deciziei FED:

Apropo de asta, prin iunie 2019, geniul stabil de Donald Trump zicea asta pe Twitter:

În tweetul ăla era supărat că FED-ul nu reduce rata dobânzii. Mii de puncte în sus Dow Jones…doar că nu.

Ce înseamnă decizia asta pentru SUA?

SUA trece prin cea mai lungă perioadă fără recesiune de după al Doilea Război Mondial. Așa că mai toată lumea se aștepta la o recesiune să vină la un moment dat. Cumva chestia asta nu e ceva neașteptat sau neobișnuit. Dimpotrivă, e semnalul că se petrece o decelerare a economiei americane.

Cu toate astea economia nu și-a revenit, în ciuda numerelor frumoase:

O economie a SUA în recesiune va trage după ea și restul lumii. O nouă recesiune nu înseamnă neapărat și o nouă criză economică însă. E nevoie de alte lucruri să se întâmple pentru ca o nouă criză să apară.

Decizia e binevenită în cazul ăsta, dar semnalul pe care îl transmite s-ar putea să îi facă pe investitori să vrea să se pună la adăpost, adică fix rezultatul opus.

Ce înseamnă decizia asta pentru România?

Dacă SUA intră într-adevăr în recesiune, chestia asta va marca finalul unui ciclu economic. E de așteptat ca și economia Uniunii Europene și în special a Germaniei să scadă în tandem. China la rândul ei va fi afectată de o încetinire a economiei americane.

În ciuda declarațiilor belicoase UE, China și SUA fac mult comerț. Așa că o recesiune de o parte a Atlanticului sau Pacificului are șanse mari să tragă în recesiune și cealaltă parte a Atlanticului sau Pacificului. Comerțul României cu SUA nu e atât de mare încât să ne bage pe noi în recesiune direct. Dar dacă UE (și în special Germania și Franța) sunt afectate de recesiunea din SUA și noi vom fi la rândul nostru.

De ce? Pentru că mare parte din producția de bunuri și servicii a României merge spre UE și apoi spre SUA și China. Așadar o recesiune în SUA poate atrage după sine și România în recesiune. Propagarea ei se va face mai încet, dar probabil în 3-6 luni s-ar face resimțită și în România, iar în 9 – 12 luni s-ar vedea și în cifrele oficiale și încasările la buget.