1

Cauzele economice care l-au adus pe Hitler la putere

Cum a ajuns Hitler la putere? Majoritatea probabil știți că Hitler a ajuns la putere în Germania prin votul cetățenilor germani. Unii dintre voi care mai știu ceva istorie probabil își aduc aminte de o poveste care sună cam așa:

După înfrângerea Germaniei din Primul Război Mondial economia țării s-a prăbușit. Ca urmare a problemelor economice a început să crească inflația culminând cu un episod de hiper-inflație care a lăsat urme adânci în conștiința poporului german.

Hiper-inflația din acea perioadă a fost atât de rea încât hârtia pe care erau tipărite bancnotele era mai scumpă decât valoarea bancnotelor. E internetul plin de poze cu bancnote germane din acea perioadă:

Bancnotă de 10 trilioane (10.000 miliarde) mărci

 

Bancnotă de 200 miliarde mărci

 

Următorul episod din istoria Germaniei pe care îl știe lumea e apariția nazismului iar cele 3 evenimente sunt de regulă legate unul de celălalt:

Germania pierde Primul Război Mondial – asta duce la hiper-inflația din perioada Republicii Weimar – ceea ce în schimb duce la apariția pe scena politică a naziștilor.

Cam asta ma învățat și eu la istorie, cam asta pare că se predă și în Marea Britanie în școli.

Problema e că legătura asta nu a prea existat. Ba ca să fie lucrurile și mai ciudate nu hiper-inflația la adus pe Hitler la putere ci deflația, adică scădere a prețurilor.

Când a avut loc hiper-inflația?

Prima chestie care trebuie să dea de gândit la ideea că hiper-inflația a adus național-socialiștii lui Hitler la putere e perioada în care a avut loc hiper-inflația vs. perioada în care naziștii au început să devină relevanți politic.

Inflația a început să crească în Germania după Primul Război Mondial. Țara fusese înfrântă, acumulase datorii în perioada 1914 – 1918 pentru a finanța războiul și în plus fusese potcovită de țările învingătoare cu niște sume colosale de bani pe care ar fi trebuit să le plătească sub formă de reparații de război.

Capac la totul a pus însă invazia și ocupația franco-belgiană a zonei Rin-Ruhr, locul unde era situată industria grea germană. Incapabil să funcționeze fără această zonă și sub povara datoriilor statul german a dat drumul la tiparnița de bani.

Nu vă imaginați însă că au fost singurii, iată cum arăta inflația în alte țări imediat după Primul Război Mondial (sursă):

Mai sus aveți evoluția volatilității prețurilor (o aproximare pentru inflație) în Belgia, Franța și Italia. Imediat după război, în 1919 cam toate țările înregistrează creșteri substanțiale (între 20% și 50%). Belgia și Franța au creșteri de asemenea în perioada 1923 – 1924 (spre 40%).

Alte țări:

Cu portocaliu e Germania și imediat după război se poate observa cum inflația se duce spre 80%, după care lucrurile par să se liniștească. Apoi în 1921 avem încă un puseu de inflație, spre 130%, urmat de o creștere atât de puternică încât iese pur și simplu din grafic. Lângă aveți Austria, Polonia și Ungaria, alte țări cu inflația galopantă, dar care nu au atins culmile Germaniei. Iată cum arată același grafic, însă doar cu cifrele Germaniei:

Se poate observa un vârf de inflație în 1923 undeva aproape de 4.500%. Vedeți acele creșteri Noiembrie 1921, și Decembrie 1922 apoi creșterea masivă în 1923? Ei bine ele se suprapun perfect cu evenimente majore din perioada respectivă despre care puteți citi la pagina 41 a unei lucrări a Băncii Centrale din SUA. Acea creștere de aproape 4.500% se suprapune perfect peste o criză politică de proporții care a dus la căderea așa numitei ”Republici Weimar” pe care vă las să o explorați singuri.

Imediat ce acea criză politică s-a încheiat prin minune a dispărut și hiper-inflația.

Ce încerc să spun aici: Majoritatea țărilor implicate în Primul Război Mondial au avut parte de puseuri inflaționiste imediat după război în încercarea de a-și devaloriza moneda și a mai scăpa de datoriile acumulate în perioada războiului. Inflația Germaniei imediat după război nu era excepțională raportat la celelalte, dar a devenit de proporții ca urmare a felului extrem de nefericit în care învingătorii în război au tratat problema reparațiilor de război, culminând cu invazia zonei Rin-Ruhr.

Ce făceau naziștii în perioada aia?

Chiar așa, cât de bine le-a mers naziștilor în perioada respectivă? Probabil vă așteptați să fi fost super-populari nu? Ei bine nu prea le mergea deloc, în ciuda eforturilor membrilor săi și a unui număr impresionant de discursuri înflăcărate ale lui Hitler și celorlalți membri partidul nu a prea reușit să prindă tracțiune în politica germană.

În Noiembrie 1923 Hitler a încercat ”puciul de la berărie” care s-a dovedit a fi un eșec răsunător. Naziștii au mai încercat o manifestație în masă, dar au reușit să strângă doar vreo 2.000 de oameni și cu ocazia asta au fost și arestați. În 1924 Hitler era în pușcărie și scria Mein Kampf.

Chiar și după ce a ieșit de la închisoare partidul lui Hitler nu a prea reușit să atragă susținători pentru că în mare parte mesajul naziștilor nu rezona cu majoritatea populației.

Și atunci totuși de ce au ajuns naziștii la putere?

O criză economică profundă i-a adus într-adevăr pe naziști la putere. Acea criză însă nu a fost hiper inflația din 1923 ci Marea Recesiune din 1929-1933 cauzată de căderea bursei din New York. Naziștii au reușit să ajungă la putere abia în 1933 adică la 10 ani distanță hiper-inflația din 1923.

Ce e interesant însă pentru mine e motivul economic pentru care naziștii au ajuns la putere. Aici iarăși mai toată lumea știe vag că naziștii lui Hitler au început o campanie masivă de modernizare a infrastructurii și impulsionare a industriei.

Căderea bursei din New York din 1929 a generat o criză puternică care s-a transmis în toată lumea. Cât de rău a fost afectată Germania? Ei bine, foarte rău dacă e să ne luăm după următorul grafic dintr-un articol foarte interesant de la Banca Centrală a Germaniei care analizează politica monetară a țării în perioada 1929 – 1933:

Cum citim aceste două grafice:

În primul avem evoluția producției industriale a Germaniei. După cum puteți observa cocoașa nu e în sus ci în jos, ceea ce înseamnă că acest grafic ne arată cu cât a scăzut producția industrială a țării. În 1932 scăderea ajunsese la aproape 50% față de nivelul din 1929.

În al doilea grafic avem evoluția prețurilor industriale și se poate observa că în 1931 și 1932 valorile sunt undeva la -20%.

Nu cred că trebuie să vă explic faptul că o scădere de 50% a producției industriale a fost catastrofală pentru Germania. Ei bine acea scădere și șomajul masiv care a venit la pachet cu scăderea e ceea ce a dat peste cap complet politica germană și a atras numeroși oameni spre nazism-ul lui Hitler.

Ce a dus la aceste scăderi? Iarăși graficul ne arată care a fost aportul fiecărui factor în acea scădere. Și după cum se poate observa factorul cel mai important atât în scăderea producției industriale cât și a scăderii prețurilor industriale a fost politica monetară a Băncii Centrale a Germaniei. Mai rău, în perioada 1929 – 1930 politica monetară pare să fie aproape exclusiv cauza scăderii.

Ce i-a făcut pe germani să aibă o politică monetară atât de strictă încât a dus la scăderi masive?

Ei bine, se pare că încă din 1928 mai multe bănci centrale din SUA și Europa de Vest considerau că economia e supraîncălzită și trebuie temperată. Așa că au decis să își crească rezervele de aur pentru a scoate din banii aflați în circulație în acel moment. Ca o paranteză suntem în perioada în care moneda era legată de un echivalent în aur (adică așa numitul ”etalon aur”).

Rezultatul a fost catastrofal pentru economie și a dus la apariția partidelor extremiste în mai multe țări, nu doar în Germania. Apropo, ce au făcut băncile centrale atunci e considerat greșit astăzi, dar ele au acționat așa cum spunea teoria economică a vremii, după cum explică foarte bine tipul ăsta (vedeți continuare în comentariile la tweet):

 

Care e morala poveștii?

Deciziile tehnocraților de la Banca Centrală a Germaniei au avut un aport covârșitor la ascensiunea nazismului în Germania ca urmare a problemelor economice și sociale cauzate.

Luați o carte de istorie universală sau cărți despre politica Germaniei din perioada respectivă și încercați să găsiți referințe la așa ceva. Tot ce puteți găsi sunt nume de politicieni, decizii politice ale acestora, date, discursuri și altele. Eventual, la fel ca în România sau UK o să găsiți referințe la hiper-inflația din 1923, deși nu a avut nicio legătură cu ascensiunea nazismului. Nu veți găsi însă absolut nimic despre rolul jucat de deflație și de politica monetară a Băncii Centrale în a împinge naziștii la putere.

Nu cred că nimeni de la Banca Centrală a Germaniei se gândea că lucrurile vor merge în direcția aceea, dar iată că, voluntar sau nu, mizeria economică și socială cauzată de o mână de economiști a dus la instaurarea unuia din cele mai sângeroase regimuri politice din istorie.

 

 

 




De ce dezinformează Florin Cîțu – episodul cu inflația

Încep să mă satur să tot scriu despre afirmațiile politicienilor români. Pe de altă parte dacă nu o fac eu văd că nu prea o face nimeni.

Am avut acum ceva timp o discuție halucinantă cu Florin Cîțu pe Facebook și mă gândesc că merită lăsată aici pentru posteritate.

Totul a început de la una din postările sale tipice de pe Facebook în care zice că PSD a mințit, manipulat și distrus economia:

Acum faza e așa: dacă urmăriți știrile economice sau aveți credit la bancă ar trebui să știți în principiu că inflația nu e la 6%.

Seria de date cu valoarea inflației pe anul 2018 poate fi consultată pe siteul BNR:

Data IPC IPC – medie CORE2 ajustat
ian.18 4.32 1.7 2.9
feb.18 4.72 2.1 2.9
mar.18 4.95 2.5 3.1
apr.18 5.22 2.8 3.1
mai.18 5.41 3.3 3.0
iun.18 5.40 3.6 2.9
iul.18 4.56 3.9 2.9
aug.18 5.06 4.2 2.9
sep.18 5.03 4.5 2.8
oct.18 4.25 4.6 2.8
nov.18 3.43 4.6 2.6
dec.18 3.27 4.6 2.5

Maximul de inflație a fost atins în mai 2018, după care inflația a început să scadă. Pe trimestre arată așa:

Data IPC
T1 2018 4.95
T2 2018 5.40
T3 2018 5.03
T4 2018 3.27

Deci de unde 6%?

Ce era de fapt ”inflația” de 6%?

Eram nedumerit așa că am întrebat:

De fapt ”inflația” nu e inflație, e un alt indicator. Dar dl. Cîțu nu spune asta în postare pentru că nu crede că oamenii înțelegeau alt termen.

Ce e și ce nu intră în categoria ”inflație”

Inflația, sau Indicele Prețurilor de Consum (IPC) e un indicator care arată cu cât au crescut, în medie, prețurile la bunurile/serviciile de consum pentru populație. IPC arată cum te afectează pe tine, cititorule, creșterea prețurilor.

Ce spune Florin Cîțu e că acel 6% se referă de fapt la creșterea prețurilor în întreaga economie. Ori asta înseamnă creșterea prețurilor nu doar la populație ci și la bunurile și serviciile vândute între companii.

E relevantă creșterea prețurilor în întreaga economie pentru românul tipic? Păi să vedem, dacă mâine crește prețul oțelului cu 20%, cum va fi afectat un cetățean român oarecare?

Cât tone de oțel cumpără un român într-un an? Are vreo relevanță?

Sau dacă mâine crește prețul paladiului cu 50%, cum va fi afectat românul obișnuit?

Dacă vrem să măsurăm creșterea prețurilor la bunuri și servicii folosim ”Indicele prețurilor industriale” (IPI). Diferența dintre IPI și IPC e următoarea:

  • IPC măsoară inflația la bunuri și servicii consumate de populație
  • IPI măsoară inflația la bunuri și servicii între companii.

De ce avem așadar doi indicatori? Pentru că lui nea Ion i se fâlfâie că a crescut prețul la paladiu. La fel cum și societății Sidex Galați i se fâlfâie că a crescut prețul cartofilor din piață.

Creșterile de prețuri din zona industrială sunt relevante atunci când calculăm PIB-ul în schimb. PIB-ul măsoară valoarea totală a bunurilor și serviciilor create într-o economie. Acea valoare poate crește:

  1. pentru că au crescut prețurile în întreaga economie (lumea spune ”din pix” la creșterea asta) sau
  2. pentru că acea economie a produs fie mai mult, fie a vândut mai bine.

Pentru a putea vedea dacă PIB-ul a crescut ”doar din pix” sau dacă într-adevăr economia a produs mai mult și/sau mai bun trebuie scos din calculul PIB-ului creșterea generalizată a prețurilor. Această creștere a prețurilor se referă atât la consumul populației (IPC) cât și din producția companiilor (IPI). În limbaj tehnic creșterea asta a prețurilor din întreaga economie (adică o combinație de IPC și IPI) se numește ”deflator PIB”.

De ce mă deranjează atât de tare chestia asta

Ați înțeles ce e IPC, IPI și deflatorul PIB? A fost greu?

Bun, acum vă rog să vă gândiți că Florin Cîțu e trimis în Parlament să reprezinte niște oameni. Nu o face pro-bono ci e și plătit pentru asta. Ba mai mult dacă își ia consilieri acei consilieri sunt plătiți din banii statului.

Cu toate astea dl. Cîțu nu crede că oamenii care îl urmăresc (și bănuiesc că sunt și din cei care l-au votat) pot înțelege chestiile pe care vi le-am explicat eu mai sus. Zău, haideți să facem un experiment, dați textul de mai sus cuiva apropiat vouă și întrebați-l dacă a înțeles ce e IPC, IPI și deflatorul. Pun pariu cu voi că 9/10 vor înțelege din prima.

Așa că da, mă deranjează răspunsul lui Florin Cîțu pentru inflația nu a fost 6% în 2018! E fakenews.

Dar cea mai urâtă treabă dintre toate e că justifică fake news-ul prin faptul că altfel nu ar înțelege lumea ce zice. Ori răspunsul ăsta e halucinant!

Voi cum reacționați când citiți un titlu de știre care sună așa:

Agricultorii din Înfundata din Vale folosesc automobile pentru a ara câmpul.

Apoi când dai click și citești poveste afli că de fapt automobilele erau tractoare. Așa că îl întrebați pe autor:

”Boss, de ce nu ai scris automobile în titlu și nu tractoare?”

Iar el îți răspunde:

”Tu crezi că înțelegeau ce e ăla tractor?”

Oare a scris automobile pentru a face niscai clickbait sau pentru că nu credea că ai săi cititori știu ce e ăla tractor?

Și până la urmă are dreptate omul, nu? Și tractorul e un automobil: are roți, motor, poți merge cu el în oraș să îți iei țigări și așa mai departe.