Investițiile bogaților sunt mai profitabile decât cele ale săracilor

Am dat recent peste o chestie interesantă pe blogul FMI legată de cât de profitabile sunt investițiile oamenilor în funcție de averea lor. În general e destul de greu să urmărești treaba asta, dar se pare că niște oameni s-au uitat la date fiscale raportate de Norvegia (2004 – 2015) și au observat o chestie interesantă:

The data show that an individual in the 75th percentile of wealth distribution who invested $1 in 2004 would have yielded $1.50 by the end of 2015—a return of 50 percent. A person in the top 0.1 percent would have yielded $2.40 on the same invested dollar—a return of 140 percent.

Pe românește acum: luăm populația unei țări și o ordonăm în funcție de venituri de la cel mai sărac la cel mai  bogat. Apoi împărțim populația în 100 de bucăți unde la centila 100 sunt cei mai săraci iar cei din centila 1 sunt cei mai bogați. Când vedeți prin știri pe la americani că se vorbește despre ”cei 1%” atunci se referă la cei mai bogați 1% din oamenii din acea țară.

Ce zice FMI: Norvegienii aflați în centila nr. 75 (adică cei săraci) care au investit echivalentul a 1 dolar în 2004 aveau 1,5 dolari câștigați din acea investiție în 2015. Pe de altă parte o persoană aflată în cei mai bogați 0,1% au câștigat 2,4 dolari în aceeași perioadă dintr-o investiție de 1 dolar.

De ce investițiile celor mai bogați au randamentul mai bun? Sunt mai multe motive posibile:

  • Consultanță – cei mai bogați investesc banii cu ajutor specializat adică tot felul de consultanți care îi ajută să bage banii în diverse chestii în funcție de profilul de risc, sume disponibile șamd. În același timp oamenii aflați în centila 75 cel mai probabil investesc banii în fonduri de pensii sau de capul lor. Fără ajutor specializat e puțin probabil să ai randamente foarte mari în lumea asta.
  • Riscul asumat – Cei bogați își permit să bage bani în chestii riscante. Orice investiție cu randament mare poartă și un risc mai mare. Când ai bani mulți îți permiți să spargi o parte din ei pe investiții riscante, care s-ar putea să nu se materializeze. Când ești mai sărac în primul rând nu ai acces la investiții cu randament ridicat. Cel mai probabil banii investiți de persoanele aflate în centila 75 s-au dus în mare parte în fonduri de pensii sau depozite bancare. Așa cum am mai scris, fondurile de pensii de regulă bagă mare parte din bani în obligațiuni guvernamentale, adică niște chestii sigure, dar nu fără un randament prea grozav. Un fond de pensii nu bagă bani într-o firmă ca Facebook sau Amazon când acestea sunt aflate la început de drum. Dar cei cu bani vor băga bani în 100 de firme ca Facebook sau Amazon. Probabil 99 vor da faliment, dar dacă au nimerit una măcar atunci vor face suficienți bani încât să acopere toată pierderea.
  • Relații – De multe ori s-ar putea nici să nu știi că în jurul tău sunt posibilități de investiții. Șanse mici să afli asta despre asta de la colegii de birou. Dar dacă joci golf la clubul de golf al orașului s-ar putea să afli de la prietenii tăi de joc unde poți băga bani. Relațiile sunt esențiale pentru a face bani.

”Banul la ban trage” zice o vorbă din popor. Și se pare că e adevărat dacă e să ne luăm după ce zice și FMI-ul.




Există risc de inflație în următorii ani?

Întrebarea din titlu mă cam roade de ceva vreme. De ce? Pentru că nu vreau să îmi dau seama într-o zi că banii pe care i-am pus deoparte nu mai valorează mare lucru.

Așa că citesc cam tot ce pot pe tema asta și vine din surse credibile. În continuare vă prezint niște concluzii pe care le-am tras pana acum.

Chiar si asa trebuie să înțelegeți o chestie importantă: nimeni nu știe sigur ce urmează. Luați ce citiți în continuare cu o doză de scepticism și precauție.

Argumente pentru creșterea inflației

Principalul motiv pentru care au reapărut discuțiile referitoare la creșterea inflației sau chiar hiperinflație este creșterea datoriilor publice în majoritatea țărilor dezvoltate și a economiilor emergente. Creșterea a avut loc subit pe fundalul intervenției guvernamentale în economie din cauza crizei anterioare si apoi a coronavirusului.

Argumentul sună cam așa:

  • Guvernele au intervenit injectând în piață sume considerabile de bani publici.
  • Acei bani vor trebui returnați, dar sunt șanse mari să vedem falimente în masă și, prin urmare, banii aceia nu se vor întoarce la stat.
  • Guvernele nu vor avea capacitatea financiară de a plăti acei bani înapoi, motiv pentru care vor recurge la devalorizarea propriilor monede pentru a putea plăti datoriile. Chestia asta va duce la inflație.

Aceste temeri nu sunt fără fundament. Partea cu devalorizarea monedei si inflație sau hiperinflație a avut loc de multe ori de-a lungul istoriei. Noi românii am pățit asta pe propria piele în anii 90 când cursul de schimb al leului față de principalele valute ale vremii (dolar, marcă) s-a prăbușit complet. Așa am ajuns să avem bancnote de 500.000 lei spre exemplu. Căderea cursului a adus după sine și o inflație foarte ridicată, care s-a potolit abia târziu în anii 90. Chestia asta nu a fost specifică doar României ci întreaga regiune a trecut printr-un proces masiv de devalorizare a monedei naționale și inflație.

Când vorbesc însă de risc de inflație nu mă refer neapărat la hiper inflație în stil Zimbabwe sau România anilor 90. E suficient să avem inflație de 2 cifre timp de câțiva ani pentru ca o parte considerabilă din economiile cetățenilor să își piardă consistent din valoare.

Ei bine, se pare că mulți investitori se tem de posibilitatea ca lucrurile astea să se repete din moment ce de câteva luni de zile (de prin aprilie, mai mai exact) investitorii aleargă ca găinile fără cap încercând să cumpere orice fel de active considerate cât de cât sigure. Panica asta vine pe fondul faptului că mulți investitori au cash grămadă, dar nu prea au ce să facă cu el. Panica asta și disperarea de a scăpa de cash explică parțial de ce bursa americană crește deși economia americană a înregistrat o scădere record a activității economice. Sunt mulți investitori care preferă să își asume un risc și să investească în acțiuni la bursă decât să stea cu bani la ciorap sau în bănci.

Argumente împotriva creșterii inflației

Argumentul de mai sus legat de datorie publică și criza cauzată de o scădere a economiei pare destul de convingător, nu?

Ei bine, e convingător, dar în același timp sunt câteva chestii foarte importante care pot face ca acea inflație să nu apară.

O descriere excelentă a problemei deflatiei cu care se confruntă țările dezvoltate a fost explicată de economista Francess Coppola în acest articol. Articolul atinge multe subiecte interesante și face o paralelă între actuala perioadă și ce s-a întâmplat în secolul XIX în Europa de Vest. Vă recomand să citiți întreg articolul pentru că impresia mea e că în principiu cam asta ne așteaptă în continuare.

Pe scurt:

În prezent trecem printr-o perioadă în care inegalitatea socială și îmbătrânirea populației în lumea occidentală conduc la rate reduse de consum și investiții. Știu că sună ciudat, dar dacă vizitați Germania o să observați infrastructură din anii 70 spre exemplu.

Apoi a mai venit și momentul 2008 – 2010 când a început cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. La momentul respectiv guvernele din majoritatea țărilor dezvoltate nu au vrut să intervină masiv în economie pentru a ajuta la revenirea economică. Au făcut în schimb altceva: au pus presiune pe băncile centrale să intervină pe piață și să rezolve problemele prin creditare. FED-ul american și BCE-ul în UE, dar și Banca Angliei și echivalentele în majoritatea țărilor dezvoltate au inundat piețele financiare cu sume impresionante de bani, în încercarea de a stimula creditarea.

Lipsa de interveniție a guvernului pe partea bugetar fiscală, dar infuzia masivă de capital pe piețele financiare a făcut ca activitatea economică să se reia, dar în mare parte prin creditare.

Aici trebuie făcută o precizare: Eu nu sunt unul dintre puritanii care cred că toate creditele sunt rele. E nevoie de creditare pentru dezvoltare economică. Orice lucru în exces însă duce la efecte negative la un moment dat. Din păcate e cazul și cu creditarea.

Excesul de lichidități din piețele financiare a făcut ca foarte mulți investitori să aibă foarte mulți bani, dar puține posibilități de investiții. De ce spun că sunt puține posibilități de a investi?

Pentru că revenirea economică reală nu s-a produs pentru majoritatea populației în Vest. Abia prin 2019 începuse să se simtă o revenire a salariilor la un nivel apropiat de cel din 2008! Iată cum arată lucrurile pentru Statele Unite:

Infographic: Average Hourly Earnings Climb to Unprecedented High | Statista

You will find more infographics at Statista

Dacă vă uitați cu atenție se pare că problema e chiar mai veche și datează de prin anii 70.

Iată o altă distribuție a salariilor 2009 vs. 2019, tot în SUA:

Așadar revenirea economică din ultimii ani, cel puțin în Vestul Europei nu a avut loc pe fondul unei reveniri a consumului pentru că pur și simplu veniturile majorității populației nu au crescut.

Contează chestia asta pentru discuția cu inflația? Da, contează, pentru că inflația nu prea are cum să apară pe fondul unui consum scăzut. Acesta e motivul pentru care deși se pompează bani masiv în piețele financiare, inflația stă pe loc din 2009 până în prezent. Acei bani pur și simplu nu ajung în partea de jos a economiei, adică la populație.

Unde ajung însă acei bani?

Asta e una dintre cele mai interesante idei ale lui Francess Coppola: acei bani crează bule peste tot. În căutare de oportunități de investiții noi investitorii bagă bani în anumite clase de active. Acea bulă se sparge sau vine guvernul și le dă peste mână investitorilor. Ce fac investitorii? Încep să caute alte oportunități de investiții și crează noi bule în alte părți.

Un exemplu clasic sunt investițiile imobiliare. Investitorii cu bani investesc în imobiliare ceea ce crește prețul locuințelor pentru întreaga populație. Întrebare însă: când se sparge bula imobiliară, ea se sparge complet? Adică toți cei care și-au luat case la prețuri prea mari renunță la ele? Nu! majoritatea continuă să plătească ratele deși bula s-a spart. Fenomenul acesta este deflaționist, adică opusul inflației. De ce? Pentru că ajustarea prețurilor în jos după spargerea bulei nu e bruscă ci se face pe o perioadă lungă de timp.

Și nu e vorba doar de imobiliare, treaba asta are loc cu orice lucru care poate fi considerat un activ. Spre exemplu de ani buni de zile cresc prețurile operelor de artă. De ce? Pentru că au devenit investiții, ca urmare a faptului că operele de artă sunt, în principiu, unice. Odată pus un preț exorbitant pe o operă de artă acel preț de regulă nu coboară.

Spargerea bulelor create de acești investitori cu excesiv de mulți bani are drept efect crearea unui mediu puternic deflaționist pe termen mediu și lung pentru că prețurile respective nu coboară imediat.

Altfel spus, dacă ai salarii care nu cresc, dar prețuri la active precum locuințe care se duc mult în sus, atunci sunt șanse mici să vezi inflație ridicată.

Aici mai apare o problemă: cu cât crește creditarea într-o economie cu atât crește și influența creditorilor asupra guvernelor și instituțiilor financiar bancare. Altfel spus, interesul investitorilor va fi de a își vedea banii înapoi, ceea ce duce implicit la presiuni ca banca centrală să intervină la cel mai mic semn de creștere a inflației. În fond orice creștere a inflației înseamnă bani pierduți pentru creditori.

Și atenție, în analiza de mai sus nu am avut deloc în vedere faptul că milioane de oameni și-au pierdut locurile de muncă și încă ne confruntăm cu scăderi masive ale consumului plus o pandemie globală.

Cum se încheie acest ciclu?

Ultima oară când am trecut printr-un ciclu similar acesta s-a încheiat printr-un război mondial. Sunt destul de mulți care spun că acel război a fost consecința firească a politicilor economice ale secolului anterior care a dus la expansiunea colonială și a creat premizele unor confruntări de acea magnitudine. Dar ăsta e alt subiect, unul pe care sper să îl explic în altă postare.

Cert e că, dacă ne uităm la istorie astfel de cicluri s-au încheiat doar prin evenimente grave. De ce? Pentru că doar atunci guvernele au avut motivația necesară pentru a face efectiv ceva în acest sens.

Există un astfel de moment în prezent? Adică există o temă care să aibă suficientă susținere politică încât să determine guvernele să investească masiv în economie și să creeze inflație? Există o temă care să determine guvernele să ignore creditorii și să își asume riscul de a da faliment sau de a crea inflație cu două cifre?

Pentru moment nu cred că există o astfel de temă. Poate dacă:

  1. Pandemia devină mult mai gravă decât e în prezent – în cazul acesta guvernele vor face orice pentru a susține economiile, inclusiv să își asume riscul inflației vs. riscul unui colaps economic. Cred că acesta e candidatul principal din punctul meu de vedere.
  2. Riscul unei catastrofe climatice – aici mă refer la un șir consecutiv de evenimente climatice grave care să afecteze lumea dezvoltată direct până la punctul la care guvernele sunt convinse că nu au de ales și trebuie să lupte cu orice preț împotriva schimbărilor climatice.
  3. Războiul – Un război în anumite regiuni ale planetei (Asia de Est sau Asia de Sud Est) poate schimba dramatic lucrurile, deși s-ar putea să nu schimbe mult lucrurile pentru economiile vestice dacă nu sunt implicate în el.
  4. Revoluții – Actuala generație de millenials sau generația Z se satură de credite, case scumpe și lipsă de oportunități și iese cu scandal până la punctul la care ajung la putere oameni care vor lua măsuri economice și politice care duc la inflație.
  5. O combinație din factorii de mai sus.

Și totuși România e diferită

Am vorbit mai sus despre Europa de Vest și America în mare parte. Dar România nu face parte din Europa de Vest, având propriile aspecte de care trebuie ținut cont.

Apropo, voi ignora din start ce zice BNR în materie de inflație pentru că BNR nu prea a fost niciodată pasionat de inflație.

Problema României și a altor țări emergente când vine vorba de inflație ține de stabilitate financiară. Ce treabă are una cu alta?

Ei bine, odată cu aderarea la UE România a acceptat faptul că banii pot să circule liber înspre și dinspre România. Altfel spus, dacă un investitor austriac vrea să își scoată banii din România o poate face oricând. Dacă un singur investitor face asta, nu e problemă, dar dacă un număr mare de investitori fac asta în același timp atunci o cantitate mare de valută de pe piață probabil va dispărea (că austriecii vor pleca cu euro din România, nu cu RON).

O retragere mică de valută nu schimbă mare lucru în materie de curs valutar, dar retragerea unui număr mare de investitori poate genera o depreciere puternică a cursului de schimb. Am explicat pe larg procesul într-o postare mai veche pe care vă invit să o citiți.

Ce treabă are asta cu inflația? Ei bine, roșiile pe care le cumpărați sunt românești? Nu prea, multe din ele vin din Olanda. Dar cartofii? Vin din Polonia. Ceapa? Turcia. Cu ce sunt plătite oare? Păi cu valută. Altfel spus, orice depreciere a cursului de schimb face produsele din import mai scumpe și implicit duce la creșterea inflației.

Ce poate cauza deprecierea cursului? Păi de regulă unul din următoarele:

  1. Retrageri simultane ale mai multor investitori – chestia asta se întâmplă de regulă când are loc o panică financiară, cum a fost în 2009 – 2010 de exemplu. Iar acei investitori nu sunt entități abstracte ci bănci spre exemplu, care au acordat credite guvernului sau altor bănci din România și acum vor să își retragă banii.
  2. Guvernul care se împrumută – atunci când guvernul trebuie să dea înapoi împrumuturi în monede străine, va încerca să cumpere valută de pe piață. Dacă suma retrasă de pe piață nu e înlocuită rapid (de regulă de BNR) atunci cursul se depreciază.

Într-un studiu foarte interesant realizat de Bank of International Settlements (BIS), economiștii de acolo au observat următoarele:

Our analysis suggests that, for AEs, the output collapse due to the Covid crisis is associated mainly with greater downside risks to inflation in the near term. For some EMEs, the exchange rate depreciation appears to lead to a prominent increase in upside risks to inflation. Moreover, tighter financial conditions seemingly contribute to both downside and upside inflation risks.

AEs sunt economiile avansate (Advanced Economies), iar în cazul lor riscul de inflație se află în scădere consideră BIS.

EMEs sunt în schimb economiile emergente, precum România. Ei bine în cazul economiilor emergente, cei de la BIS consideră că principalul factor care poate duce la inflație este deprecierea cursului de schimb. Iar acest risc este într-o creștere puternică în ultima vreme.

De ce? Pentru că economiile emergente nu se bucură de încrederea celor avansate, ceea ce înseamnă că investitorii nu vor fi dispuși să împrumute guvernele la dobânzi mici. Cu cât riscul acestor împrumuturi crește cu atât investitorii vor vrea să se retragă mai rapid din acea țară iar guvernele vor avea probleme în a găsi valută pentru a se împrumuta. Practic ambele scenarii de mai sus care duc la deprecierea cursului de schimb se pot petrece simultan in cazul acesta.

Sunt șanse ca așa ceva să se întâmple în cazul României?

Probabil cā știați asta deja, dar o repet: România a avut de mai multe ori probleme cu devalorizarea monedei. De fiecare dată când s-a devalorizat moneda, Romania a trebuit să se ducă la FMI pentru ajutor. Wikipedia are o listă întreagă cu situații în care România a tras bani de la FMI (marcat cu roșu mai jos).

Start End Value (XDR) Reference
October 3, 1975 October 2, 1976 95 million [28]
September 9, 1977 September 8, 1978 64.1 million [28]
June 15, 1981 January 14, 1984 817.5 million (of 1102.5 million) [28]
April 11, 1991 318.1 million (of 380.5 million) [28]
May 29, 1992 261.7 million (of 314 million) [28]
May 11, 1994 94.3 million (of 320.5 million) [28]
April 22, 1997 120.6 million (of 301.5 million) [28]
August 5, 1999 139.75 million [28]
October 31, 2001 October 15, 2003 300 million [28]
July 7, 2004 July 6, 2006 0 (of 250 million) [28]
May 4, 2009 10569 million (of 11443 million) [28]
March 31, 2011 0 (of 3090.6 million) [28]
September 27, 2013 0 (of 1750 million) [29]

Având în vedere de câte ori România s-a confruntat cu riscul unei deprecieri a cursului de schimb, credeți că treaba asta se poate repeta?

Mie raspunsul mi se pare evident.

Deci va fi inflație sau nu?

În Vest, pentru moment nu sunt premizele pentru inflație ridicată în următorii ani. Am pus mai sus o listă de circumstanțe care pot schimba fundamental lucrurile. În absența lor însă cel mai probabil nu vom vedea inflație ridicată.

În România lucrurile sunt diferite totuși pentru că inflația poate veni de pe partea de depreciere a cursului de schimb. Iar acest risc este real și, dacă ne uităm la istoricul României, o criză economică ceva mai adâncă poate băga guvernul în corzi, ceea ce implicit poate duce la o pierdere a increderii si o depreciere considerabilă a monedei. Iar asta duce la inflație.

În viață nu există lucruri sigure, în economie cu atât mai puțin. Așa că luați ce vă spun cu o doză de scepticism pentru că nu am glob de cristal ca să pot vedea viitorul.

Însă dacă aș fi în locul vostru aș avea grijă să nu îmi țin toate economiile în lei și să am ceva pus la ciorap și în euro și/sau USD ori altă monedă mai sigură.




Concluzii de la ultima vizită a FMI

Odată pe an FMI vine în vizită în România pentru a vedea cum mai stau lucrurile și a discuta cu Guvernul. E o vizită de rutină, dar în același timp și un moment excelent pentru a vedea cum arată situația macroeconomică a țării. AM mai scris despre vizita din 2017 dacă aveți curiozități.

Anul acesta vizita FMI a fost ceva mai interesantă pentru mine datorită situației politice stranii:

  • Pe de o parte economia țării crește într-un ritm accelerat
  • Pe de altă parte partidele din opoziție vorbesc despre catastrofe economice cauzate de creșterea salariului minim și cheltuieli publice prea mari.

Așa că ne-am aștepta ca FMI să ne poată lumina cât de nasoală e situația cu adevărat. Nu de alta, dar oameni precum Claudiu Năsui sau Florin Cîțu cântă prohodul economiei de câțiva ani buni.

Eu pe de altă parte tot atrag atenția asupra unor riscuri, dar complet diferite de ce vorbesc cei din Opoziție:

  • prea multe scutiri sau reduceri de taxe (ex: programatori, construcții, pe la TVA)
  • deficit de cont curent în creștere
  • dezechilibre la nivel macroeconomic venind din afară.

Ce zice FMI

Haideți să vedem concret ce zice FMI despre economia României (comunicatul de presă integral pe siteul lor):

  1. Creșterea economică puternică e însoțită de dezechilibre macroeconomice. Prin asta FMI se referă deficitele gemene: cel bugetar și cel de cont curent. Culmea că și eu fix despre scriam ca principal risc pentru economia României.
  2. FMI avertizează că o nouă recesiune majoră ar putea să afecteze disproporționat de mult pe cei mai săraci (A downturn tends to weigh more severely on the income and living standards of the poor) și recomandă reforme structurale în economie.
  3. Se cere mai multă moderație pe partea fiscală – Concret România are o problemă cu deficitul bugetar, cauzat de o politică fiscală mult prea optimistă. În cuvinte simple: statul supraevaluează veniturile bugetare, nu prea le atinge așa că diferența vine din împrumuturi și apare deficitul bugetar.
  4. E nevoie de ajustări pe partea de cheltuieli fixe – vorbeam și eu în postările trecute despre execuția bugetară cum o problemă mare e faptul că avem cheltuieli fixe mari, dar venituri recurente (cele din taxe mai exact) mult mai mici. În fiecare an e nevoie de șmecherii contabile sau devalizarea companiilor de stat pentru a acoperi acea diferență.
  5. FMI zice că inflația e mare și politica monetară ar trebui să fie ajustată. Pe românește zic că BNR ar trebui să ia măsuri pentru a diminua inflația. Asta e un pic ciudat având în vedere că BNR spune că inflația e exogenă în mare parte, adică vine din afara României. Dacă e exogenă nu prea are rost să facă BNR ceva pentru că oricum nu ar avea efectul scontat. FMI crede oare altceva legat de inflație?
  6. Sistemul bancara e sănătos. Cred și eu, la ce profituri au făcut în ultima vreme.
  7. Creșterea salariilor zice FMI ar trebui să fie în linie cu creșterea productivității. Asta e o chestie cam dubioasă având în vedere că OECD spune că productivitatea muncii în România era cam cea mai ridicată dintre economiile dezvoltate sau în curs de dezvoltare în anul 2017. De ce 2017? Pentru că alea sunt cele mai recente date. FMI nu știe de chestia asta? Ba da, știe, motiv pentru care formularea e ceva de genul: creșterile trebuie să fie transparente. Nu îmi e clar ce înseamnă asta. Da, există riscul ca salariile în anumite sectoare să crească prea mult, dar în afara de a ajusta salariile bugetarilor și a crește salariul minim, Guvernul României nu prea are cum să umble la salariile privaților.

Una peste alta raportul FMI nu e foarte critic cu Guvernul României. Da, sunt probleme, le-am semnalat și eu de atâtea ori, dar tot ce e acolo poate fi reparat fără să bagi economia în gard cum a făcut CDR sau PDL.

Și nu e nici o ”grea moștenire” de la guvernarea anterioară. Repet, sunt lucruri care trebuie ajustate, dar se pot rezolva prin o creștere de taxe rezonabilă și mai puțin dureroasă decât tăierea cheltuielilor salariale în sectorul public de exemplu.




România și deficitul ei de cont curent

Alphaville, unul din blogurile celor de la Financial Times e probabil cea mai interesantă sursă de informații financiare gratuite de pe internet. Și spun asta pentru că oamenii vin cu chestii care te fac să zici: ”Aha…ok, asta explică multe!”. Un exemplu excelent în sensul ăsta ar fi un articol despre țările care înregistrează mai mereu deficite de cont curent:

The best way to spot problems in a country’s accounts, according to King, is to figure out which countries have run persistent current account deficits. The longer a deficit goes on, the deeper the entrenchment and the harder the adjustment when capital decides to flee. In national accounts, it often doesn’t pay to continuously depend on the kindness of strangers.

Ce spun ei e că țările își schimbă cu greu obiceiurile când vine vorba despre deficite. Prin urmare, dacă ne uităm la istoricul lor putem să înțelegem care sunt șansele ca o nouă criză cauzată de un deficit de cont curent să se petreacă.

Înainte de toate însă, câteva explicații:

Ce e contul curent

”Deficitul de cont curent” și ”deficitul bugetar” vor fi expresiile care vor domina discursul economic în 2019 și 2020. Suntem obișnuiți cu termenul de ”deficit bugetar”, dar nu și cu cel de ”cont curent”.

Pentru a înțelege ce înseamnă cont curent atunci când vorbim de economia unei țări trebuie să vă gândiți la un cont curent bancar.

Un cont curent bancar e un cont deschis la o bancă unde, dacă ești un om normal:

  • îți intră banii din salariu sau alte surse, astea apar cu plus în extrasul de cont
  • îți ies bani pentru diverse cheltuieli, rate la credite și altele. Astea vor apărea cu minus în extrasul de cont.

La fel e și cu țările, doar că acolo nu există 1 singur cont bancar pentru țară ci milioane de conturi. ”Contul curent” la nivel de economie a unei țări înseamnă să aduni tot ce e în ”conturile” din România:

  • toate intrările de bani în România venite din străinătate. De exemplu dacă o firmă din România vinde utilaje către o firmă din Anglia, acei bani vor apărea ca un plus în ”contul curent” al României. Le fel pentru servicii furnizate de firmele românești celor din afara României. Orice bani care intră în conturile bancare românești din străinătate vor fi considerați ”venit” în contul curent al României și vor apărea cu plus.
  • toate ieșirile de bani din România către străinătate. De exemplu dacă o firmă din România cumpără echipament din Germania, va trebui să facă plăți către furnizorul său neamț. Acei bani vor fi virați din contul său bancar. La fel pentru orice servicii plătite de firme românești către furnizori străini. Banii care ies din România și merg în străinătate vor fi văzuți drept ”cheltuieli” în contul curent al României și vor apărea cu minus.

Atenție, aici intră TOATE intrările și ieșirile de bani în și din România, atât private (companii, cetățeni români), dar și guvernamentale (adică ale primăriilor, Ministerul de Finanțe etc.).

Deficitul și surplusul de cont curent

Contul curent e așadar ca un cont bancar, doar că este al României ca țară și intrările și ieșirile se contabilizează în raport cu străinătatea. Ce e deficitul de cont curent atunci?

Păi la final de lună te uiți la extrasul bancar și vezi ce mai ai acolo. Dacă ai primit mai mult bani decât ai plătit atunci ai un surplus în contul curent. Tradus la nivelul economiei, dacă intră mai mulți bani decât ies din economia României atunci avem un surplus de cont curent.

Dacă la final de lună ai cheltuit mai mult decât ai primit ca venituri atunci vei avea un deficit. E posibil să ai deficit? Da, îți iei un overdraft de la bancă sau un credit de consum ca să plătești mobila în casă ori să faci renovări. La nivel de economie, e posibil să ai un deficit de cont curent atunci când economia are nevoie să cumpere lucruri din afară.

Problema cu deficitul de cont curent

Haideți să revenim la ideea cu contul bancar. E rău dacă îți cumperi mobilă și electrocasnice în casă și cheltui timp de câteva luni mai mult decât câștigi? Ce faci în cazul ăsta? Te duci la bancă și iei un credit. Banii ajung în contul curent și îți faci treaba. Apoi timp de 1, 2, 5 sau mai mulți ani trebuie să returnezi banii plus dobândă.

Sau poate te ajută părinții cu bani și atunci chiar dacă veniturile tale sunt mai mici decât cheltuielile, ai de unde acoperi.

Așadar un deficit temporar e ok. Când vorbim despre o economie ”temporar” poate înseamna și ani de zile, dar aici intervine un factor important: ce faci cu banii.

Dacă îți iei un credit și îți cumperi o mașină de spălat e un lucru bun. În loc să pierzi 2-3 ore la fiecare câteva zile spălând de mână haine o face mașină. În timpul ăla te poți odihni și vei fi mai productiv la muncă.

Dacă deficitul de cont curent rezultă din faptul că firmele românești cumpără utilaje pentru producție din Germania e un lucru bun. Pe termen lung vor produce mai mult și vor vinde la prețuri mai bune decât dacă ar produce cu utilaje vechi.

Dar dacă îți iei un credit de la bancă și în loc să îți cumperi mașină de spălat spargi banii pe femei și băutură? Te face mai productiv treaba asta? Nu.

La nivel de economie, dacă banii care intră în economie sunt folosiți pentru a finanța consum pe termen scurt, atunci chestia asta nu e ok. Ca o paranteză, consumul în general nu e un lucru rău. Oamenii trebuie să consume. Problema apare când economia respectivă DOAR consumă și produce prea puțin.

Nu poți cheltui la nesfârșit mai mult decât încasezi. Poți să te împrumuți pentru a acoperi temporar diferența, dar la un moment dat tot trebuie returnat și împrumutul acela.

E rău să ai deficit de cont curent?

Deci, e rău să ai deficit de cont curent? Răspunsul e: nu, pentru câțiva ani de zile. Dacă acel deficit se prelungește pe o perioadă lungă de timp însă atunci DA, devine o problemă. Deficit înseamnă că se fac plăți mai multe decât se primesc bani. Pe termen lung asta duce la faliment. Al cui faliment însă?

Aici e partea interesantă, contul curent are în vedere pe toată lumea din economia unei țări adică:

  • firme
  • cetățeni
  • Guvern

Deficitul de cont curent înseamnă că 1, 2 sau toate cele 3 categorii plătesc mai mult decât încasează. Cetățenii nu se prea împrumută din afara țării, deci la ei nu prea e problemă. Dar firmele și Guvernul da!

Un deficit de cont curent arată că firmele sau Guvernul (în general) cheltuie mai mult decât încasează. Repet, asta e o problemă pe termen lung pentru că, în cele din urmă, duce la insolvență sau faliment. 

Dacă o firmă dă faliment nu e o problemă. Dacă foarte multe firme dau faliment în același timp atunci avem o problemă. Iar asta duce discuția la cealaltă problemă a deficitului de cont curent: Contagiunea! 

Ăsta e un termen care descrie situația în care investitorii străini, cei care dau împrumuturi către firmele românești sau Guvern și finanțează deficitul intră în panică. De ce? De teamă că nu vor mai primi banii împrumutați înapoi. Uneori ei se tem că Guvernul nu poate rambursa banii, alteori se tem că firmele din economie nu o pot face. Cert e că dacă se tem de capacitatea de plată a unei categorii, acea teamă se poate răspândi peste tot.

Ceva de genul acesta s-a întâmplat în Asia în anii 90 atunci când teama de a investi în anumite țări din regiune s-a împrăștiat la toate țările din regiune, deși multe dintre ele erau solvabile. Dar panica generală i-a făcut pe investitori să se retragă complet din toată regiunea, nu doar din țările cu probleme.

Firmele și deficitul de cont curent

În România sunt puține firme care se împrumută de la bănci străine. Dar deficitul de  cont curent pe partea de firme e susținut de împrumuturi acordate de firmele mamă către filialele lor românești. Acele împrumuturi pot fi stopate dacă piața nu merge cum trebuie iar filialele românești pot rămâne fără bani de investiții.

O mare problemă când vine vorba de firme și deficitul de cont curent sunt prețurile de transfer, multe dintre multinaționale fiind acuzate că transferă profiturile în străinătate sub formă de cheltuieli și plăți fictive.

Guvernul și deficitul de cont curent

Cum ziceam mai sus Guvernul are o influență importantă când vine vorba de contul curent. El nu cumpără neapărat utilaje (deși firmele de stat o fac), dar se împrumută de la străini. Deci finanțarea datoriei naționale și plățile făcute de Guvern către creditorii internaționali vor influența contul curent.

Așadard cu cât un Guvern se împrumută mai mult de afară cu atât contribuie la apariția unui deficit de cont curent. Cu cât deficitul de cont curent cauzat de Guvern e mai mare și mai prelungit, cu atât sunt mai mari șansele ca Guvernul să nu poate să își onoreze obligațiile.

Dacă o firmă dă faliment nu e mare lucru. Dar dacă un Guvern dă semne că ar putea să dea faliment (i.e. să nu își plătească datoriile) atunci toată țara, nu doar Guvernul, va suferi.

Cetățenii și contul curent

În țările cu imigrație mare banii trimiși de cetățeni în și dintr-o țară pot influența contul curent. Mulți români lucrează în UE și trimit bani acasă familiilor. Acei bani sunt intrări și apar ca plusuri în contul curent (venituri dacă vreți), deci îmbunătățesc situația, nu o fac mai rea. Căpșunarii de care făceau mișto românii atât de des țineau în viață consumul în România și contribuiau la reducerea deficitului de cont curent.

Cum stă România la capitolul cont curent? 

Dacă aveți nevoie de informații referitoare la contul curent al României, cea mai bună sursă e siteul BNR, care are o rubrică dedicată:

Ce vedeți mai sus e situația la nivelul lunii octombrie 2018, cea pentru care există cele mai recente informații. După cum puteți vedea în octombrie 2017 România avea un deficit de cont curent de 5,6 miliarde de euro. În octombrie 2018 acel deficit urcase la 7,9 miliarde.

Cea mai mare parte din deficit vine din bunuri, adică România importă mai multe bunuri decât export. Deficitul acolo e de 11,5 miliarde de euro. O parte din acea gaură e acoperită de servicii, unde avem un surplus de 6,7 miliarde euro.

Ce nu ne spune acel tabel e cât din bunurile acelea sunt bunuri de consum imediat și cât sunt utilaje și echipamente de producție, cele care ar ajuta economia pe termen lung.

România și deficitul de cont curent după Revoluție

Aici devine interesant articolul din Alphaville pentru că oferă un tabel cu țările care, istoric vorbind, au avut mai mereu deficite de cont curent. Am încercuit de fiecare dată când România apărea în top 10 mondial (ca procent din PIB):

România e constant în deficit. Asta înseamnă că România plătește în mod constant mai mult decât încasează. Ba mai mult e mai mereu în top10 mondial.

E oarecum normal ca România să aibă deficit de cont curent persistent. România a ieșit din comunism destul de nasol, cu infrastructură veche, cu oameni care nu aveau chestii de bază în casă (nu aveau mașini de spălat, nu aveau televizoare etc.). Haideți să vedem cum ne comparăm cu alte țări foste comuniste din zona noastră, Polonia și Ungaria:

Observați niște tipare, nu-i așa? De exemplu:

  • Ungaria are deficite mai mari decât România până în 2004. Ce s-a întâmplat în 2004? Ungaria a intrat în UE. La fel și Polonia. Disciplina fiscală a statului a avut un impact asupra deficitului de cont curent. Deficitul nu a dispărut din aceste țări, dar s-a redus. Nu e cazul României.
  • Polonia are deficite mai mici decât România în mod constant. Merită reținut că Polonezii sunt mai prudenți din punct de vedere economic decât Românii. În același timp Polonia e vecină cu Germania, cea mai mare piață de desfacere din UE și multe produse poloneze se vindeau în Germania.
  • Deficitul Ungariei dispare din Top10 în 2009, iar Polonia dispare din 2012. De ce? Criza evident a făcut ca investitorii să vadă aceste țări drept mai riscante. Pe lângă asta țările au reușit să își ajusteze economiile devalorizând monedele locale. În felul acesta au crescut exporturile și balanța comercială s-a ajustat.
  • România dispare din Top10 în perioada 2013 – 2016, dar revine în forță în 2017 – 2018. Aici discuția e interesantă. România rămâne în top în 2009 – 2012, perioada când criza era în toi. Cu toate astea a reușit să își ducă deficitul la valori mici în 2013 – 2016. Cine a fost la guvernare atunci? Guvernul Ponta iar în 2016 Guvernul Cioloș. Cine a fost al putere în 2017 – 2018? Guvernele Dragnea.

”Deficitul de cont curent” va fi expresia anului 2019 în economie

Cu un deficit de cont curent care va sări probabil de 9 miliarde de euro în 2018 și cu un deficit bugetar care e posibil să fie și el la cote istorice, România va avea probleme în 2019. Nu e vorba doar de felul în care se comportă economia noastră ci și ce se întâmplă la nivel mondial.

În 2019 toată lumea se așteaptă că FED-ul american (banca centrală a SUA) să crească rata dobânzii acolo. SUA e mai puțin riscantă decât România așa că mulți investitori își vor retrage finanțarea din România și o vor duce în SUA. Dar împrumuturile deja acordate trebuie rambursate, fără a putea fi reînnoite. Asta înseamnă că atât Guvernul României cât și firmele din țara noastră vor avea probleme în a da acei bani înapoi. Costurile finanțării deficitului vor crește iar expresia ”Deficit de cont curent” va fi pe buzele tuturor.

A mai avut probleme România cu deficitul de cont curent?

Da, în 2009! Știți acel împrumut luat de la FMI? Majoritatea dintre voi știți că a fost luat de România pentru a plăti pensii și salarii și a nu intra în faliment. Ei bine, FMI nu împrumută Guverne cu bani. FMI împrumută băncile centrale cu bani pentru a acoperi deficitul de cont curent.

Problema României în 2009 era că Guvernul avea probleme în a se împrumuta la dobânzi mici, dar avea de rambursat împrumuturi la dobânzi mari. De ce? Pentru că investitorii își retrăseseră banii din toată regiunea (Contagiunea de care vă spuneam mai sus). În piața românească rămăsese destul de puțină valută. Așa că FMI a dat BNR un împrumut în valută. Acea valută a fost eliberată apoi de BNR în piață.

Problema a fost că banii nu au ajuns la firme și Guvern ci în mare parte doar la Guvern pentru că BNR a schimbat normele de creditare astfel încât doar Guvernul să se poată împrumuta la dobânzi mici.

Cum au stat lucrurile după criză

După criza economică deficitul de cont curent a coborât la minime istorice, dar și activitatea economică a scăzut considerabil.

Ce vedeți cu roșu reprezintă ani în care România a avut un acord cu FMI. Cum a dispărut acordul cu FMI cum deficitul a început să urce considerabil iarăși.

De ce există corelația între un acord cu FMI și deficit de cont curent mic? Pentru că FMI ne spune să fim prudenți, să nu scădem taxele ca niște tâmpiți și apoi să dăm din colț în colț că nu avem bani. FMI e bestia neagră a politicii românești, dar multe dintre lucrurile promovate de ei au fost bune pentru economia României.

Ne îndreptăm probabil spre o nouă ajustare bruscă a deficitului de cont curent, fie în a doua parte a lui 2019, fie în 2020. Nu e o chestie de ”dacă se va întâmpla asta” ci de ”când se va întâmpla” ajustarea.

Vom avea o criză din cauza asta?

Nu neapărat, dar dacă Guvernul continuă să se poarte ca acum, vom avea cel puțin o recesiune când deficitul de cont curent va deveni nesustenabil.




Vom avea un nou credit cu FMI?

În 2006 România era într-un top 10 mondial. Bineînțeles că nu era un top 10 bun ci unul în care nici o țară mică nu prea vrea să fie: cel al țărilor cu cel mai ridicat deficit de cont curent.

Sursă: FT Alphaville

Ce este deficitul de cont curent?

Puteți să vă gândiți la contul curent al unei țări la fel ca la contul vostru de salariu din bancă.

Dacă luați salariul în prima zi a lunii și la final de lună nu ați cheltuit tot, atunci aveți un excedent. Însă dacă până la final de lună ați cheltuit mai mulți bani decât aveați în cont atunci aveți un deficit în contul curent.

Dacă ați cheltuit mai mulți bani decât aveați în contul curent înseamnă că fie:

  • ați cheltuit din economii pe care le aveați
  • ați luat un împrumut de la o bancă sau de la niște prieteni.

Puteți avea niște cheltuieli mai mari într-o lună, poate a trebuit să vă cumpărați mobilă nouă sau un laptop nou sau cine știe ce alte cheltuieli ați avut, dar nu puteți avea un deficit la nesfârșit pentru că și banii din economii se vor termina la un moment dat iar oamenii care v-au împrumutat bani îi vor vrea înapoi.

Cum se traduce asta la nivel de economie? Deficitul de cont arată că o economie își finanțează achizițiile cu bani din afara țării.

E rău să ai deficit de cont curent? Așa cum ați văzut în exemplele de mai sus nu întotdeauna! De exemplu:

Te-ai mutat în casa nouă și nu ai frigider. Poți face două lucruri în situația asta:

  1. Poți să mănânci în oraș. Asta înseamnă că vei cheltui 20 – 40 RON pe zi.
  2. Poți să îți cumperi un fridiger și să îți faci singur mâncare. Vei cheltui o sumă mare de bani la început pentru a cumpăra frigiderul (hai sa zicem 1,000 RON), dar apoi vei cheltui sume mult mai mici pe mancare pe care o vei găti.

La fel și o economie poate împrumuta bani din afara pentru a construi fabrici sau a pregăti ingineri, IT-iști sau alte activități care să îi aducă venituri în viitor.

Problema cu deficitul e însă că la un moment dat acei bani trebuie dați înapoi. Dar dacă acea economie nu e capabilă să plătească datoriile ajunse la scadență atunci finanțarea se va tăia, împrumuturile nu se vor reînnoi și consumul bazat pe credit va cădea.

Diferența dintre deficit de cont curent și deficit bugetar

Deficitul de cont curent e, așa cum vă spuneam și mai sus ceva ce ține de întreaga economie a României, nu doar de partea guvernamentală. Parte din acel deficit de cont curent provine din faptul că Guvernul României se împrumută din străinătate pentru a acoperi deficitul său bugetar.

Deficitul bugetar e similar cu deficitul de cont curent, dar se referă doar la veniturile și cheltuielile statului, în timp ce deficitul de cont curent ține de cont de ce intră și ce iese din România în materie de bani.

Statul român poate avea excedent bugetar (adică să încaseze mai mulți bani din taxe și impozite) decât cheltuie, dar economia româniei în general să înregistreze un deficit de cont curent pentru că firmele se împrumută din afara țării.

În momentul de față nu acesta e cazul însă pentru că statul român se împrumută din afara țării și contribuie astfel la creșterea deficitului de cont curent.

România înainte și după criza din 2009

România înainte de criză, atât la nivel de firme, dar și la nivel guvernamental se împrumuta în draci din afară. La un moment dat creditorii nu au mai fost dispuși să dea bani firmelor din România sau statului pentru că începuse criza în SUA și Europa. Rezultatul a fost cea mai mare scădere economică din istoria recentă a României pentru că o mare parte din economie funcția cu bani împrumutați de afară. Odată venită scadență acei bani au trebuit să fie returnați. O firmă poate da faliment, dar dacă un guvern falimentează milioane de oameni suferă. Așa că Guvernul României nu a avut de ales și a trebuit să meargă la Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană pentru a se împrumuta.

FMI e de regulă ultima soluție pentru țările cu probleme iar credibilitatea României pe piețele internaționale a avut grav de suferit. Pentru a aduce cheltuielile sub control guvernul de atunci, condus de PDL în frunte cu Emil Boc a trebuit să reducă masiv cheltuielile bugetare ceea ce a dus inclusiv la o tăiere a numeroase sporuri pentru bugetari și o diminuare cu 25% a salariului.

Mai mult, leul s-a depreciat și el considerabil astfel încât datoriile au crescut dacă le calculam în moneda națională. O monedă depreciată înseamnă însă exporturi mai ieftine pentru străini, chestie care a redus considerabil deficitul de cont curent.

De curând însă deficitul de cont curent a început iarăși să crească. Iată evoluția lui:

Deficitul e o diferență negativă așa că acele numere sunt cu minus, dar pentru că am generat graficul în open office a trebuit să le afișez cu plus pentru că altfel nu s-ar fi înțeles nimic din el (open office e de rahat la partea de grafice). Sursa datelor e BNR pentru cei curioși.

 

O chestie de menționat la acel grafic, cifrele pentru 2017 sunt pe primele 10 luni, nu pe întreg anul. Dacă ar fi să ajustăm pentru întreg anul pe baza unor estimări de bun simț (media aritmetică a celorlalte 10 luni), atunci ar arăta cam așa:

Vine o nouă criză?

Acum haideți să vă arăt un alt grafic interesant:

Am marcat cu roșu anii în care România a avut un acord cu FMI. Așa cum se poate observa ultimul acord a expirat în 2015. Un an mai târziu deficitul de cont curent aproape se dubla. În 2017 iarăși, pare că deficitul se va dubla iarăși ajungând la valori întâlnite în perioada în care se scoteau bani în draci din țară.

Prin septembrie 2017 o delegație a FMI a venit în vizită în România. Premierul de atunci (ha ha, ce mult pare că a trecut), Tudose, spunea că au venit pentru a se convinge singuri că cifrele avansate de România pentru deficitul bugetar erau reale. Am scris și atunci și o repet și acum: FMI NU FACE VIZITE DE CURTOAZIE!

FMI nu vine niciodată într-o țară pentru a i se flutura hârtii în față, așa cum susține premierul Tudose. FMI vine dacă e chemată pentru discuții referitoare la:

  • un împrumut SAU
  • asistență tehnică oferită României

Iată ce scria parlamentarul liberal Florin Cîțu azi pe facebook:

Haideți să vă scutesc de un click dat aiurea: Aparent România pregătește o echipă care să negocieze un nou împrumut cu FMI. Acum, trebuie înțeles un lucru, Florin Cîțu e membru PNL și, ca orice alt politician, are interesul de a arunca cu rahat în PSD cât mai mult. Dar cu toate astea cred că nu minte și într-adevăr România se pregătește să negocieze cu FMI, chestie pe care o bănuiam și eu încă din toamnă.

Semnele sunt cu siguranță acolo, trebuie doar să vă uitați pe deficitul de cont curent, iar dacă lucrurile vor continua în același ritm, în 2018 cu siguranță vom avea probleme. Un împrumut de la FMI ar pune la adăpost finanțele publice ale României, dar ar trimite și un semnal în piață că România e incapabilă să facă față, de una singură unei viitoare crize economice interne.

Acum, dacă e să mă întrebați pe mine ce înseamnă cifrele astea părerea mea ar putea fi rezumată cam în felul următor:

  • Guvernul PSD e conștient că s-ar putea să o ia pe ulei cu finanțele așa că pregătește un împrumut stand-by cu FMI
  • România nu va trage acei bani decât dacă începe efectiv o criză, chestie puțin probabilă în 2018.
  • O criză economică e puțin probabilă în 2018 pentru că deficitul, chiar și la valoarea de 6 și ceva miliarde poate fi dus, întrebarea e însă care va fi punctul de inflexiune.
  • PSD va începe să deconteze efectele politicilor sale din ultimii ani.

Chiar sunt curios cum se va comunica acel împrumut, atunci când va fi dat publicității. Până atunci așteptați-vă la negări vehemente însă.




Tudose și vizita FMI la București

Știrea zilei sau a săptămânii e că FMI e la București. Premierul Tudose spune însă că FMI e aici în concediu și nu ar trebui să ne  facem griji. Ce ar trebui să înțelegem din chestia asta?

Iată declarația premierului:

”De asemenea am chemat la discuții FMI tot nu pentru a lua bani, cum deja am înțeles că se aude, ci pentru a vorbi cu domniile lor, împreună cu ministrul de Finanțe să facă o vizită la Ministerul Finanțelor să vadă exact cifrele, fiindcă domniile lor în octombrie fac previziunea de sfârșit de an pe partea financiară a României.”

Așadar conform premierului FMI a venit aici pentru premierul să îi tragă un pic de urechi că nu sunt capabili să facă o prognoză ca lumea.

Ca să fie clar pentru toată lumea hai să vă explic un pic cum funcționează treaba cu FMI:

  1. FMI nu își schimbă metodologia de calcul a prognozelor pentru că României nu îi convine chestia asta. Prognozele lor sunt notorii pentru pesimism, chestia care e știută cam de toată lumea din lumea financiară. Mai mult, ele nu sunt nimic altceva decât prognoze, adică estimări mai mult sau mai puțin bune.
  2. FMI nu vine niciodată într-o țară pentru a i se flutura hârtii în față, așa cum susține premierul Tudose. FMI vine dacă e chemată pentru discuții referitoare la:
    1. un împrumut SAU
    2. asistență tehnică oferită României

Acum, nu vreau să par pesimist, dar care variantă pare mai fezabilă? Aia în care FMI a venit să își ia o urecheală de la premier pentru că nu a nimerit o prognoză de creștere economică sau au venit aici pentru discuții ori asistență tehnică?

Ca să răspundem la întrebarea asta eu zic să ne uităm la execuția bugetară la 7 luni, să vedem cum veniturile sunt în scădere față de anul trecut, dar cheltuielile în creștere. Apoi să ne uităm la graba cu care guvernul încearcă să facă rost de bani aruncând tot felul de variante în media: impozit pe gospodărie, taxa asupra sistemului financiar, plăți defalcate de TVA, taxa de solidaritate, creșterea accizei la carburanți. Așa arată un guvern care nu are probleme cu banii?

Uite un alt detaliu interesant, conform FMI, România e pe locul 4 în clasamentul sumelor accesate prin programele lor:

Since 1991, a total of ten programs have been approved with Romania and, at the time of the 2013 SBA request, Romania was the fourth largest Fund borrower.

Nu locul 4 în UE sau Europa ci în clasamentul lor global! Asta cred că spune destule despre cât de bine își gestionează România finanțele și de ce, eu cel puțin, nu îl pot crede pe premierul Tudose.

Apoi mai e și acel avertisment de deficit primit de la Comisia Europeană care spune că, în baza prognozelor de la acea vreme, România are șanse mari de a sări de limita de 3% cerută de legislația europeană.

Și în cazul în care aveți chef, vă recomand să citiți concluziile vizitei FMI în România din martie 2017 și apoi să vă gândiți ce s-a schimbat în bine și ce s-a schimbat în rău de atunci.

Încep să se adune nori negrii deasupra României…

 




5 lucruri despre vizita FMI în România

A fost și FMI în vizită zilele trecute în România și a tras niște concluzii. Cele clasice le știți:

  • trebuie continuată lupta anti-corupție
  • trebuie alocați bani pentru proiecte de infrastructură, nu pentru creșteri salariale
  • posibil ca România să rateze ținta de deficit de 3%.

Nu insist pe marginea lor pentru că toată lumea a vorbit despre ele. Ce mi-a atras atenția mie însă au fost câteva chestii interesante în concluziile lor care au zburat sub radar:

  1. E nevoie de reforme pe piața muncii – Și nu mă refer la alte tăieri de taxe ci la a aduce mai multe persoane pe piața muncii. Avem o rată a șomajului extrem de scăzută, dar unul din cele mai scăzute grade de ocupare din Uniunea Europeană (66%), față de o medie de 70% la nivel de UE. Nu numai cantitatea e însă problema, ci și calitatea: România are nevoie de forță de muncă cu anumite calificări, nu de gigei care să dea cu lopata. Lipsa forței de muncă calificate va conduce la oportunități de investiții ratate, la creșterea costului cu forța de muncă și la o potențială supra-încălzire a economiei.
  2. Există un risc real de creștere a costurile la care România se împrumută – Și asta din două motive mari și late:
    1. Măsurile economice luate de guvern ar putea să fie percepute ca periculoase – Nu insist pe subiectul acesta.
    2. Mediul economic extern ar putea să lucreze în defavoare – aici e o chestie mai interesantă pentru că de data asta riscul nu vine de la vreo catastrofă economică ci de la faptul că UE ar putea avea probleme iar SUA a început un proces de creștere a ratei dobânzii de politică monetară. Cum ne impactează pe noi? Simplu, creșterea ratei dobânzii de politică monetară din SUA va ridica și rata dobânzii la depozite și rata dobânzii la certificate de trezorerie. Asta înseamnă că în timp depozitele și certificatele de trezorerie americane vor deveni mai atractive pentru investitori. O parte din banii care intrau în economiile emergente, cum este România, vor lua drumul SUA. Costurile la care România se va împrumuta în 2017 și 2018 vor crește cu siguranță.
  3. Companiile de stat sunt o gaură neagră – Aici lucrurile sunt un pic mai dificile. Sloganul cu ”Noi nu ne vindem țara!” e aruncat frecvent în față de politicieni naționaliști pentru a justifica faptul că avem în continuare companii mari deținute de stat. Și da, FMI a propus de multe ori privatizarea lor. Dar ce e interesant aici e motivația FMI: creșterea eficienței acestor companii. Altfel spus, ce îi râcâie pe ei nu e că aceste companii sunt conduse de stat ci faptul că sunt conduse groaznic și sincer…le cam dau dreptate. La TAROM 40% dintre angajați sunt rude. În același timp, TAROM e singura companie aeriană care retrage curse și e pe pierdere. Hidroelectrica a pierdut aproape 1 miliard de euro prin contractele bilaterale încheiate cu ”băieții deștepți”.  FMI recomandă o îmbunătățire a eficienței acestor companii, chestie care se poate traduce mai ușor prin: ”Nu mai furați atât de rău de acolo!”. Unul din motivele pentru care de ani de zile nu se investește în infrastructura feroviară e acela că respectiva infrastructură e deținută de CFR, iar CFR nu are bani pentru că e căpușată din toate direcțiile. Aceeași problemă la Transelectrica, companie de stat ce deține liniile de înaltă tensiune ce transportă curent electric, stațiile de transformare etc. S-a încercat cu management privat și nu a mers, așa că FMI recomandă să privatizăm. Iar asta pare a fi într-adevăr singura soluție realistă de a stopa găurile din buget provocate de aceste companii.
  4. Fond de investiții – Guvernul vrea mega-fond de investiții ca alte state dezvoltate, FMI zice: ”Ok, faceți fond, dar cu reguli de transparență din acele state dezvoltate”. Dar dacă ar face asta nu s-ar mai putea fura nimic. Cum adică guvernanță corporativă? Cum adică selecția proiectelor de investiții în funcție de randament? Ha ha!
  5. Dacă aveți credite, puneți bani deoparte de acum – În primul rând motivul pentru care creditele sunt ieftine acum e rata dobânzii de politică monetară extrem de scăzută: 1,75% (minim istoric pentru România de fapt). Eu cred însă că în următorii doi ani vom asista treptat la o creștere a ratei dobânzii de politică monetară și implicit a ROBOR-ului (rata la care băncile se împrumută între ele). Și cum ROBOR la 3 luni e folosit pentru a calcula rata dobânzii pentru majoritatea creditelor ipotecare, vom vedea și o creștere a ratei lunare a creditului. De ce cred că ROBOR se va duce în sus? Motivele ar fi astea:
    1. revenirii inflației la un nivel de pest 2%
    2. creșterii presiunii de pe piața muncii cauzate de lipsa acută de personal calificat
    3. creșterii ratei dobânzii de politică monetară în SUA (vezi mai sus).


Ținem legătura pe mail?

Dacă ți-a plăcut articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]