De ce legea privind acționarul unic a fost întoarsă în Parlament

Mare supărare în rândul antreprenoriatului românesc zilele astea din cauza unei legi întoarse de Președintele României, Klaus Iohannis (via presidency.ro):

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 16 ianuarie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990.

Modificările respective au fost propuse și susținute de USR, adoptarea legii fiind considerată o mare victorie a USR (nu glumesc). Omul din spatele legii se pare că e Claudiu Nasui, despre care am mai scris pe aici. Ca o paranteză, pentru un partid aflat de aproape 4 ani în Parlament, USR stă rău de tot la capitolul propuneri proprii adoptate. Știu știu, au fost în Opoziție, dar nu te bagi în politică pentru a face opoziție ci pentru a face legi.

Revenind la legea întoarsă de Iohannis: ce a făcut Iohannis e logic și sănătos. Acele modificări erau teribil de nocive și probabil ar fi dat înapoi lupta împotriva evaziunii fiscale considerabil. Nu doar asta, dar ne-ar fi trimis înapoi în secolul XIX. Credeți că exagerez?

Nu, nu exagerez. Haideți să vedem concret care e problema.

Ce modificări erau aduse prin această lege?

Legea a fost prezentată ca o victorie împotriva birocrației. Principalele schimbări vizau:

  1. Eliminarea acordului vecinilor pentru a avea sediu social într-un apartament dacă acolo nu se desfășura activitate comercială.
  2. A fost eliminată obligativitatea de a avea o singură firmă pe cameră
  3. Au fost eliminată o parte din documentele necesare pentru înregistrarea sediului social
  4. A fost eliminată prevederea care limita numărul de firme la care o persoană putea fi acționar unic la o singură firmă.

Am să discut doar despre propunerea nr. 4, cea care mi se părea cea mai periculoasă.

De ce există conceptul de ”firmă” și nu fac oamenii afaceri ”pe persoană fizică”?

Știu că pare ușor pedant, dar ca să înțelegeți problema cu legea aceea trebuie să înțelegem de ce nu fac oamenii afaceri pe persoană fizică. Răspunsul poate că îl știți, dar îl repet pentru cei care nu sunt familiarizați cu genul acesta de problemă: riscul!

Înainte de a apărea conceptul de ”firmă” afacerile se făceau pe persoană fizică. Vorbim aici de Evul Mediu când un comerciant își risca întreaga avere atunci când se băga în afaceri. De ce zic ”risca”? Pentru că orice afacere care face profit are:

  • venituri
  • cheltuieli

Atunci când o afacere merge bine are venituri mai mari decât cheltuielile (mai sunt și excepții, gen firma e în creștere și se împrumută pentru expansiune). Dar dacă avem cheltuieli mai mari o perioadă lungă de timp atunci lucrurile nu merg bine. La un moment dat încep să se acumuleze datoriile.

Bun, în acest punct, în Evul Mediu, antreprenorul trebuia să plătească toți creditorii din propria avere. Altfel spus își vindea casa, bijuteriile și așa mai departe pentru a plăti creditorii. El răspundea cu întreaga sa avere în fața lor. Cine erau creditorii? Păi furnizorii săi dacă nu plătea pe loc pentru bunurile / serviciile cumpărate, oameni de la care se împrumutase pentru a finanța afacerea sa etc.

Problema cu această abordare e că nu prea îți vine să te bagi într-o afacere dacă știi că s-ar putea să rămâi pe drumuri. Pentru a ajuta dezvoltarea comerțului a apărut conceptul de ”firmă”, o entitate juridică separată de cea a persoanei fizice.

Altfel spus, un antreprenor își putea crea o firmă și era protejat în caz de faliment. Creditorii nemulțumiți nu puteau veni după el și averea lui personală. Evident însă că nu e atât de simplu. Pentru că nimeni nu ar face afaceri cu o firmă, dacă ar ști că poate oricând să își ia țeapă și să nu mai vadă banii, dar nici nu poate merge să își banii de la antreprenor.

Capitalul social și activele firmei.

Pentru că e nevoie de protecție și pentru creditori, nu doar pentru antreprenor, antreprenorul trebuie să vină de acasă cu o sumă de bani pe care să o depună la bancă în numele firmei, nu a sa. Acei bani ar trebui să ofere protecție creditorilor în cazul în sunt probleme financiare și aparțin firmei. Ei bine acesta e capitalul social, suma de bani cu care pleacă la drum o firmă.

Acum apare însă o întrebare importantă: cât de mare trebuie să fie suma asta? Dacă e prea mare antreprenorul nu va putea să își înceapă o afacere. Dacă e prea mică atunci protecția pentru creditori e cvasi-inexistentă.

În România capitalul social minim e 200 RON.

În general se preferă impunerea unui capital social mic la înfințarea unei firme. Sunt anumite sectoare de activitate unde cerințele de capital sunt însă diferite, dar se preferă reglementarea separată a acestora (spre exemplu în cazul firmelor din sistemul financiar-bancar, asigurări etc.).

Dar firmele nu răspund doar cu acea sumă, ci și cu alte active pe care le mai au, în cazul în care se ajunge la faliment. Aceste active pot fi bunuri (ex: echipamente, clădiri) dar și intangibile (ex: patente, creanțe neîncasate etc.).

De ce un antreprenor nu putea fi acționar unic într-o singură firmă?

Așa cum spuneam mai devreme, creditorii nu pot merge dincolo de activele firmei. Există o excepție de la regula asta: atunci când se dovedește că antreprenorul sau acționarii acelei firme au acționat cu rea-credință. Asta e o chestie greu de dovedit în general însă și se face doar după ani lungi de tribunal.

Acum haideți să ne folosim imaginația puțin:

Giani, un antreprenor român își deschide 3 firme la care e acționar unic, Firma A, Firma B și Firma C. Toate cele 3 firme au același obiect de activitate, același capital social minim de 200 RON, dar una singură chiar face business (Firma A). Giani a acumulat datorii măricele pe Firma A și plățile datoriilor îi mănâncă mult din profit.

Așa că se hotărăște să vândă toate activele Firmei A către Firma B, pe care tot el o deține. Poate face asta liniștit fără să îl deranjeze nimeni pentru că e acționar unic în ambele. Ba mai mult, făcând asta nu riscă săă piardă absolut nimic, pentru că el deține 100% și din Firma B. Creditorii nu pupă mare lucru din Firma A, echipamentele de valoare sunt acum în Firma B, care aparține tot lui.

Evident că exemplul ăsta e simplificat foarte mult, în realitate lucrurile fiind ceva mai complicate, dar ați prins ideea.

Și fix asta spune și Președenția:

Soluția legislativă de abrogare a art. 14  din Legea nr. 31/1990 prevăzută de legea transmisă la promulgare este de natură să genereze multiple probleme deoarece nu este dublată de stabilirea unor mecanisme care să împiedice, spre exemplu, transferarea activității de la o societate la alta, sau crearea de societăți distincte pentru o singură afacere, în scopul obținerii de beneficii specifice (precum rambursarea de TVA, subvenții etc.).

Protejarea creditorilor

Protejarea creditorilor (bănci, furnizori, salariați etc.) de abuzuri e o chestie importantă într-o economie modernă. Oricine intră într-un business își asumă un risc:

  • Patronul își asumă riscul de a veni de acasă cu bani și a nu se alege cu nimic.
  • Banca poate da un împrumut pe care nu îl va recupera niciodată
  • Furnizorul poate vinde bunuri cu plata la 90 de zile, dar clientul să dea faliment până atunci
  • Chiar și salariații pot merge la muncă și să nu fie plătiți dacă firma intră în faliment.

Ce e important însă e ca astfel de evenimente să nu se petreacă intenționat. Dacă acționarul (patronul) bagă intenționat firma în faliment atunci caracterul limitat al răspunderii sale poate fi anulat. În cazul ăsta creditorii pot merge după averea sa personală.

Iată ce zice Președenția:

Conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990: „Acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris.” De asemenea, potrivit art. 2371 alin. (2) – (4) din  aceeași lege: „(2) Atunci când, pe durata funcționării societății, un asociat răspunde pentru obligațiile acesteia în limitele aportului la capitalul social, răspunderea sa va fi limitată la acest aport și în situația dizolvării și, dacă este cazul, a lichidării societății. (3) Asociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății răspunde nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății dizolvate, respectiv lichidate. (4) Răspunderea asociatului devine nelimitată în condițiile alin. (3), în special atunci când acesta dispune de bunurile societății ca și cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societății în beneficiul personal ori al unor terți, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să își execute obligațiile”.

Ce se întâmplă însă când ai mai multe societăți în care ești asociat unic?

Păi foarte simplu:

  • Ești acționar unic deci răspunzi cu averea personală
  • Ești acționar unic în mai multe societăți

Dacă ai 7 companii și răspunzi cu averea pentru toate 7 sunt șanse mari ca, în cazul în care dau faliment, nimeni să nu se aleagă cu absolut nimic. Mai ales dacă ești șmecher și donezi banii copilului, soacrei sau mai știu eu cui.

Legea propusă de USR deschide ușa abuzurilor, în lipsa altor măsuri care să limiteze riscul luat de asociat asupra sa:

Față de aceste dispoziții legale, în situația în care răspunderea asociatului cu răspundere limitată devine nelimitată în condițiile alin. (4) al art. 237din Legea nr. 31/1990, ca efect al abrogării art. 14 din Legea nr. 31/1990 același asociat va răspunde cu un patrimoniu unic (personal) pentru datoriile unui număr nelimitat de societăți, în condițiile în care nu au fost prevăzute mecanisme care să contrabalanseze diluarea răspunderii personale, în detrimentul diferiților creditori.

Concluzii

Președenția a avut dreptate în a respinge prevederile referitoare la asociatul unic. Acea prevedere ar fi dat înapoi foarte mult lupta împotriva evaziunii fiscale. În afară de asta mai toate țările cu apă caldă limitează în diferite feluri posibilitatea de a fi unicul acționar în mai multe firme.

Ce nu îmi e mie neclar e ce a fost în capul USR când a propus modificarea asta. Orice persoană cu noțiuni de bază de drept comercial înțelege problema asta. Oare nimeni din USR nu sesizat chestia asta? Dacă da ce s-a întâmplat?

Ca să nu spun că atunci când s-a votat legea asta au fost ZERO voturi împotriva.

Sper că în Parlament mai sunt totuși niște oameni cu capul pe umeri și modificările astea vor dispărea.




PNL, Florin Cîțu și evaziunea fiscală

Oameni buni, PNL-ul a găsit soluția pentru a stopa evaziunea fiscală. În laboratorul eminențelor cenușii din PNL s-a pregătit o soluție care va salva finanțele României din ghearele evaziunii fiscale. Iată ce ne anunță Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu:

Ați băgat la cap, da? Evaziunea fiscală se va discuta în Consiliul Supre de Apărare a Țării. Generalii armatei române vor trimite tancurile T-55 și T-85 sovietice din dotarea armatei române în Piață la Obor. Forțele aeriene vor face raiduri cu aproape escadrila de F-16 vor supraveghea din aer târgul din Vitan. Și evident că vor primi ”intelligence” de la serviciile al căror buget crește de la an la an.

Lăsând gluma la o parte a discuta evaziunea fiscală în CSAT e frecție la picior de lemn și înseamnă zero barat.

Informatizarea ANAF

Informatizarea ANAF e o chestie pe care toate guvernele din 2000 încoace o promit și nimeni nu reușește să o ducă la capăt. Am avut inclusiv un program cu Banca Mondială care ne dădea bani și asistență tehnică pentru a face asta. Problema ANAF nu e că nu a încercat nimeni să informatizeze ci faptul că mai toată lumea a încercat să o facă fără să se țină de ce a făcut cel de dinainte.

Nu poți schimba conducerea ANAF ori de câte ori vrei, pe criterii politice și apoi să te plângi că nu merg lucrurile.

Și din păcate nici ANAF-ul nu a fost străin de contractele IT cu băieții deștepți. Iată lista pe 2014 cu contracte acordate de ANAF.

Câte din ele sunt pentru diverse chestii legate de IT, mentenanță IT, software și așa mai departe? Acum căutați de exemplu două din firmele celebre ale băieților deștepți din IT: Siveco și Romsys. Siveco e compania condusă de Irina Socol, atât ea cât și compania condusă de ea fiind puși sub acuzare pentru nereguli. Cele două companii erau cunoscute în industrie drept abonate la bani publici, dar și că din punct de vedere al calității munca prestată nu era prea grozavă. Puteți citi de exemplu aici despre un astfel de contract și să vă lămuriți singuri.

Aceeași poveste cu Romsys, altă companie abonată la contracte cu statul, la rândul ei încurcată în ițele corupției și contractelor publice.

Lipsa personalului calificat la ANAF

Aducerea ANAF în era digitală e un lucru bun, dar e tratată de politicieni drept o chestie care va rezolva toate problemele.

FALS!

Când tragi linie NU software-ul merge pe teren și stabilește taxe de colectat ci oamenii, iar ANAF are o problemă mare cu lipsa de personal calificat. Softul îți poate spune unde să te uiți înainte să pleci pe teren sau să faci un audit fiscal de la distanță, dar tot ai nevoie de inspectori buni din punct de vedere tehnic.

La ANAF în schimb e o hemoragie de oameni calificați de ani buni de zile și nimănui nu îi pasă. Unii dintre ei ajung în consultanță, alții se apucă de alte meserii. Cert e că oamenii care ar trebui să colecteze taxe sunt din ce în ce mai puțini. Softul nu va schimba asta! Ce face PNL și Ministrul Finanțelor Florin Cîțu? Păi elimină 2000 de posturi (via Hotnews):

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a anunțat că vrea eliminarea a peste 2.000 de posturi din Agenția Națională de Administrare Fiscală. Bineînțeles, asta nu înseamnă că vor fi dați afară oameni, ci doar se vor elimina posturile vacante, iar în rest se vor face redistribuiri de personal, acolo unde e cazul, și se va diminua numărul posturilor de conducere. 

Apoi vine chestia asta (via economica.net):

Finanţele au pregătit un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care conţine mai multe măsuri de reorganizare a ANAF. În urma aplicării ei, numărul de posturi de conducere din ANAF ar urma să scadă cu 45%. Principalul departament vizat de proiect este Direcţia Antifraudă, unde se vor desfiinţa toate posturile de inspectori generali sau inspectori şefi. 

Așadar domnul Cîțu luptă cu evaziunea fiscală desființând posturi de la Direcția Antifraudă! Pentru că toată lumea știe că așa lupți cu evaziunea fiscală: luându-le oamenilor pozițiile și apoi cerându-le să fie și mai productivi.

A da, și să nu uităm, softul magic adus de informatizare va rezolva problemele.

Cine-i șef la ANAF?

O altă problemă destul de evidentă la ANAF e legată de managementul instituției. Nu-i așa că ar fi bine să nu mai ajungă șefi la ANAF persoane numite pe criterii politice și pe care nu le recomandă nimic altceva? Cum ar fi dacă în loc de numiri politici am avea concurs pentru ocuparea postului? Iar criteriile și rezultatele acelui concurs ar fi accesibile și mass-mediei?

Cum ar fi dacă șeful ANAF ar fi evaluat după niște criterii transparente, care la rândul lor să fie făcute publice? Nu neapărat ”creșterea cu X% a încasărilor”, dar niște indicatori de calitate de care să știm și noi?

Politica e complicată iar instituții precum ANAF sunt angrenate în acest circuit politic în care oameni și funcții sunt reciclate. În câteva luni vom auzi cum sunt probleme și e nevoie de tăieri de cheltuieli. Nimeni nu se va întreba dacă nu cumva se puteau colecta mai multe taxe. Nimeni! Presa ”quality” va ține ciocul mic în timp ce analiștii îngrijorați ne vor explica cum PSD a distrus finanțele publice.




Paradisurile fiscale din curtea noastră

The Guardian a avut recent un articol despre cum unele state americane s-au transformat în veritabile paradisuri fiscale, chiar în interioarul Statelor Unite:

In the past decade, hundreds of billions of dollars have poured out of traditional offshore jurisdictions such as Switzerland and Jersey, and into a small number of American states: Delaware, Nevada, Wyoming – and, above all, South Dakota.

Toate statele astea au în comun o chestie: au suficientă autonomie în materie de legislație încât își pot construi tot felul de instrumente legale care să protejeze averile de taxare sau de interferență din exterior. Spre exemplu aflăm următoarele despre Dakota de Sud:

A South Dakotan trust changes all that: it protects assets from claims from ex-spouses, disgruntled business partners, creditors, litigious clients and pretty much anyone else. It won’t protect you from criminal prosecution, but it does prevent information on your assets from leaking out in a way that might spark interest from the police. And it shields your wealth from the government, since South Dakota has no income tax, no inheritance tax and no capital gains tax.

Așadar legislația din Dakota de Sud protejează activele aflate în fonduri deschise în acest stat de creditori, litigii, bani pierduți la divorț și o grămadă de alte belele legale. Bonus: nu plătești aproape nici un fel de taxă pe ele.

Paradisuri fiscale

Dacă urmăriți știrile economice, veți vedea din când în când, chestii despre cum oamenii cu averi uriașe fac tot posibilul să nu plătească taxe. De cele mai multe ori aceste știri sunt acompaniate de explicații despre paradisurile fiscale fac asta posibil. Dar acele paradisuri fiscale sunt mai mereu prin țări exotice.

Ultima tură de scandaluri a fost cea numită ”Panama Papers”, când am aflat că foarte mulți dintre bogătașii planetei foloseau legislația statului Panama pentru a scăpa de taxe la ei în țară. The Guardian oferă o listă bună de companii și persoane celebre implicate în scandal:

Concurență între paradisuri fiscale

Scriam acum ceva vreme despre cum unul din cei mai mari donatori pentru campania pro-Brexit și-a luat jucărelele și s-a mutat în Monaco pentru a plăti taxe mai mici și a scăpa de problemele aduse de Brexit.

De ce să îți bați capul cu UK-ul când te poți muta într-o jurisdicție mai favorabilă. Dar de ce nu și-a mutat averea în Insulele Cayman, Bermuda sau alte țări exotice?

Păi de ce să facă asta dacă poate obține fix același lucru în Monaco? La fel ca americanii de mai sus, de ce să te duci în Insulele Cayman când ai Dakota la tine acasă?

În Vestul Europei sunt destul de multe opțiuni pentru optimizări fiscale, indiferent că e vorba de taxe pe averea personală sau taxe aplicate companiilor:

  • Monaco
  • Malta
  • Luxemburg
  • Liechtenstein
  • Andorra
  • Insulele Jersey
  • Chiar Irlanda țara e un semi paradis fiscal în Europa.
  • Elveția – nu chiar ca pe vremuri, dar încă eficientă.
  • Cipru – într-o anumită măsură, deși nu la nivelul altor țări.

Sunt teorii economice întregi scrise pe marginea paradisurilor fiscale și problema e serioasă. Dar nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva presiunea pe Panama, Insulele Cayman și așa mai departe nu vine și de la paradisurile fiscale din Europa?

Oare există o competiție între paradisurile fiscale reglementate (cele de mai sus) și cele nereglementate?

Adică Monaco, Malta, Irlanda sau Luxemburg pierd bani prin concurență de la paradisuri fiscale nereglemantate. Și cred că ăsta e cuvântul cheie ”nereglemantate”.

Nu de alta, dar poți scuti o gălăgie de bani perfect legale cu ajutorul țărilor / teritoriilor de mai sus. 4 din țările de mai sus sunt membre ale UE, iar Monaco e ca și membră în multe privințe. Așadar oare lista UE cu jurisdicții necooperante în materie de taxe e influențată de faptul că 4 / 28 state membre ale UE sunt la rândul lor niște paradisuri fiscale?

Oare țările astea 4 pun presiune pe instituțiile UE să declare paradisurile fiscale ”nereglementate” drept nasoale? Evident asta în timp ce ele stau pe un munte de bani netaxați din alte țări.

Dar Irlanda are interes ca marile companii să bage bani în economia ei cu taxe foarte scăzute profitând de tot felul de portițe din legislația altor state. Cumva chestia asta convine și UE: măcar Irlanda raportează informații și companiile de acolo pot fi trase de urechi. De exemplu Irlanda trebuie să primească înapoi de la Apple 13 miliarde EUR considerat ajutor de stat.

Concluzii

Așadar e posibil ca UE și SUA să accepte paradisuri fiscale în propria curte ca strategie. Nu fac asta din mărinime ci ca urmare a unei combinații de:

  1. lobby din partea statelor (UE sau americane) de a pune presiune pe paradisurile fiscale nereglementate. Altfel, aceste state pierd bani.
  2. strategie de a ține acești bani totuși în UE / SUA pentru a putea aplica presiune atunci când e nevoie. E, dacă vreți, acceptarea idei că nu îi poți opri, dar măcar îi poți convinge că e mai simplu să folosească soluția de acasă.

Later edit: A apărut între timp o știre care spune că 12 state membre UE au votat împotriva unor măsuri mai dure ale UE împotriva companiilor care fac ”tax avoidance” adică planificare fiscale agresivă (via The Guardian):

The proposed directive was designed to shine a light on how some of the world’s biggest companies – such as Apple, Facebook and Google – avoid paying an estimated $500bn a year in taxes by shifting their profits from higher-tax countries such as the UK, France and Germany to zero-tax or low-tax jurisdictions including Ireland, Luxembourg and Malta.

Evident că cele 3 enumerate mai sus plus Cipru au votat împotrivă. Deci cam așa stau lucrurile în materie de paradisuri fiscale: ale noastre locale să fie mai competitive decât alea nereglementate de afară.




Despre programul de guvernare al PLUS

După cum știți acest blog se mândrește cu o lungă tradiție (3 ani) de băgat bățul în rahat și analizat ce e pe acolo. Am făcut asta cu programul economic al PSD (aici și aici), al PNL (mă rog, versiune Cîțu aici și aici) și al USR (cât hate mi-am luat pentru ăsta).

Așa că vrând În buna tradiție a acestui blog trebuie să mă uit și la programul PLUS.

Ce vrea documentul

USR ne-a zis că ei au ”policy papers”, dar erau de fapt ”intention papers”. Poate pentru mulți nu contează diferența, dar pentru mine e relevantă. Cât despre PLUS, ei nu își botează documentul în nici un fel.

Ce vor să spună însă prin acest document? Păi:

PLUS își propune să acționeze strategic, plecând de la o viziune bine definită pentru România.
Atingerea viziunii necesită mai multe guvernări care să urmărească obiective coerente, planificate strategic. Acest document prezintă:

  • măsuri urgente absolut necesare, critice, pentru a reașeza România pe un făgaș normal;
  • câteva exemple de măsuri importante și urgente care considerăm că trebuie să intre, în
    perioada imediat următoare, în atenția cetățenilor prin inițierea unor dezbateri cu specialiști și cu factorii interesați.

Bun, documentul prezintă așadar ”măsuri urgente absolut necesare, critice”. Ok…am prins ideea, nu era nevoie să spuneți de 3 ori același lucru.

Haideți să vedem ce avem pe partea economică în materie de măsuri urgente absolut necesare, critice:

Care sunt măsurile urgente?

Cei de la PLUS spun că urgențele României ar fi următoarele:

  • Detensionarea pieței muncii
  • Stimularea exporturilor și investițiilor românești în afara țării.
  • Impulsionarea investițiilor în Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI)
  • Accesul la facilități moderne de finanțare și sprijinire a afacerilor
  • Legislație echitabilă, transparentă și stabilă

Ok…se supără cineva dacă spun că astea nu sunt urgențe? Chestiile astea trebuie făcute, de acord, dar a le numi urgențe e exagerat. De ce spun asta? Pentru că ele nu sunt chestii care pot fi făcute de pe o zi pe alta și pentru că efectul lor asupra economiei e unul difuz:

  • Dacă mâine apar noi stimulente pentru cercetare dezvoltare efectul lor se va vedea abia peste câțiva ani (într-un caz fericit). Care e deci urgența?
  • Legislație stabilă? La fel, efectul se va vedea peste niște ani.
  • Facilități de finanțare? Iarăși niște ani pentru efecte

Singura chestie unde e ceva de lucrat rapid e ”Detensionarea pieței muncii”, dar după cum o să vedeți din motive diferite.

Și ca să nu spuneți că sunt Gică Contra, la finalul articolul am lăsat o listă cu chestii care chiar sunt urgențe, ca să nu ziceți că știu doar să mă plâng.

Una peste alta chestia asta nu e nici program, nici listă de măsuri urgente. E un fel de struțo cămilă care pare încropită pentru a spune că au și ei program de măsuri. Multe dintre măsurile lor sunt formulate într-un limbaj de lemn foarte vag și criptic din care nu se înțelege nimic. Sunt de asemenea situații în care vor să reformeze sau să schimbe ceva, dar nu spun concret ce e în neregulă cu actuala legislație sau instituție.

Ba chiar uneori vorbesc despre introducerea unor măsuri care există deja în legislație.

Dar ca să nu ziceți că bat câmpii aiurea, haideți să le luăm pe rând:

Detensionarea pieței muncii

Șomaj în rândul categoriilor vulnerabile

PLUS vrea să facă următoarele chestii:

Reformarea Serviciului Public de Ocupare (SPO – ANOFM) și concentrarea prioritară pe măsuri active de ocupare și pe consiliere, în special pentru categoriile vulnerabile (e.g. tineri, persoane cu dizabilități etc).

Ok, reformare reformare, dar ce presupune? Ce anume e în neregulă cu actualul ANOFM și cum ar trebui el schimbat?

Altfel, da, de acord, e nevoie de măsuri pentru a ajuta categoriile vulnerabile să intre în câmpul muncii. Dar pentru ca asta să se întâmple e nevoie ca angajatorii să îi accepte. Ce anume poate face ANOFM mai bine?

ANOFM nu poate sancționa angajatorii care refuză oameni cu handicap, oameni în vârstă și așa mai departe. Cum îi va ajuta consilierea să treacă peste bariera asta?

O altă problemă e legată de impactul acestor măsuri. Câți oameni cu dizabilități pot fi angajați? Vor face ei diferența?

Legat de șomajul în rândul tinerilor, nu e clar care e concret problema identificată de PLUS. E normal ca rata șomajului în rândul tinerilor să fie mai mare decât media, având în vedere că le trebuie mai mult timp să își găsească un loc de muncă neavând experiență anterioară. Dar cât ar trebui să fie șomajul în rândul tinerilor ca să nu fie o problemă? Care e valoarea optimă? La nivelul lunii august 2019 era de 16%. E mult, e puțin?

Nu vreau să par răutăcios, dar măsura asta pare un copy paste din ceva program mai vechi.

Vreți o urgență? Mi-ar fi plăcut să spună concrect că îi vor ajuta pe tinerii care nu dau / nu iau bacul să își găsească locuri de muncă mai bune decât muncitor necalificat pe șantier. Dar na…prea greu.

Apoi aș vrea să spună cineva public că datele INS pe problema asta nu țin cont de imigrație, mulți tineri mergând după liceu în țară la muncă la negru sau în afara României ca muncitori necalificați. Ei figurează însă ca șomeri în România.

Formare pe parcursul vieții

Investiții în calificare și recalificare, în formarea pe tot parcursul vieții, în impulsionarea învățământului profesional și tehnic (IPT) și a formei de învățământ dual în special, susținerea
educației antreprenoriale și financiare.

Zău că nu înțeleg ce vor să spună prin chestia asta. Cine face investițiile în calificare și recalificare ? Statul? Privații? Privații cu banii statului? Nu e o chichiță, e o chestie importantă! Cât despre învățământ pe tot parcursul vieții, e un concept frumos, dar mult prea vag și lipsit de substanță pentru a putea fi transformat în politică publică. Repet: cine bagă bani în asta?

Încă ceva: Chestiile astea se fac de ani de zile sub o formă sau alta atât la stat cât și la privat. Atât statul român (prin diverse instituții) cât și privații au sifonat bani la greu prin POSDRU fix pentru treaba asta, până la punctul la care UE a blocat fondurile complet.

Cât despre educația antreprenorială și financiară, care e urgența aici? Dacă mâine îi învățăm pe elevi ce e ăla antreprenoriat își vor face firmă în secunda 2?

Dacă vorbim de adulți, își vor da demisia imediat de la job și se vor face antreprenori? Măsura e ok, dar nu e urgentă iar impactul ei e greu spre imposibil de măsurat.

Implementarea urgentă și eficientă a Garanției pentru Tineret.

Ce e în neregulă cu actuala implementare a Garanției pentru Tineret, un program al Uniunii Europene? Ce ar trebui schimbat? De ce e urgent?

Flexibilizarea politicilor și procedurilor legate de atragerea de talent din afara granițelor

Prin talent vreți să spuneți muncitori necalificați din Filipine? Că nu e nevoie de cine știe ce politică în privința asta, avem deja legislație care se bazează pe cote. Pe românește se stabilește un număr de muncitori non-EU care pot fi aduși într-un an. În 2018 au fost 15.000 muncitori, în 2019 au fost inițial 20.000, dar apoi numărul lor a fost crescut la 30.000.

Ce înseamnă flexibilizare? Dispar cotele? Se dă liber la muncitori necalificați?

Am explicat de ce importul masiv de forță de muncă ieftină în România e problematic și nu mi-am schimbat părerea. E prea multă sărăcie și inegalitate socială în România pentru a aduce masiv muncitori străini.

Sau vă refereați la programatori din Ucraina? Programatorii și doctorii sirienii sunt ok?

Măsura asta e pusă acolo ca să dea bine, pentru că are zero detalii concrete care să spună efectiv care e menirea ei.

Stimularea exporturilor și investițiilor românești în afara țării

Următoarea chestie pe listă e stimularea exporturilor și investițiilor românești. Sună bine, sună patriotic și ai zice că e fix ce ne trebuie. Haideți să vedem despre ce e vorba:

Demararea unui proces de tranziție de la măsuri tradiționale de promovare (exemplu: târguri și expoziții) la crearea de capete de pod în țări destinație și la match-making țintit pe priorități sectoriale strategice pentru dezvoltarea economiei românești în context internațional.

Recalibrarea Invest Romania și a rețelei de consilieri de comerț exterior (diplomația economică) pentru a susține cu adevărat și în mod eficient internaționalizarea companiilor românești.

Jur că fraza de mai sus sună exact ca manualele de management din facultate: cuvinte multe și pompoase, dar care spun puțin. Ok, ce a vrut să spună autorul:

Trecem de la promovarea exporturilor românești prin târguri și expoziții la folosirea MAE și a ambasadelor pentru promovarea exporturilor.

Sună mai uman formularea mea, nu? Și spune efectiv ceva, nu sunt doar cuvinte pompoase.

Bun, prima întrebare: ce e în neregulă cu exporturile românești de trebuie statul român să le stimuleze? Nu se descurcă firmele și singure? Ia haideți să vedem cum stăm la capitolul exporturi (informații de la INS):

Câteva idei din graficul de mai sus:

  • Exceptând anul 2009 (oarecum și 2012), exporturile au crescut în permanență
  • Exporturile din 2018 sunt de 67,73 miliarde EUR, duble față de anul 2008 când erau la valoarea de 33,72 miliarde EUR. În 10 ani exporturile României s-au dublat!

Mediul privat pare că se descurcă și singur să crească exporturile, de ce e nevoie de intervenția statului român? De ce ar trebui să investească statul acolo unde firmele private par a se descurcă de minune? De ce e asta o urgență?

Echipa domnului Cioloș a rămas cu impresia că exporturile merg prost, când de fapt ele au crescut puternic. Bănuiala mea e că persoanele care au scris chestia asta au dat copy paste de la ceva materiale de prin 2015 și nu s-au mai obosit să verifice cifrele. Nici nu s-a mai obosit să explice care e problema.

Dar hai să fac un pustiu de bine și vă explic eu unde stă cu adevărat problema României la capitolul exporturi. Nu de alta, dar poate ajunge mesajul și la PLUS, ca să poată spune: ”De fapt noi asta am vrut să zicem”.

Adevărata problemă a exporturilor românești e că sunt făcute într-o prea mică măsură de companii cu capital românesc! Am să explic problema într-o postare separată pentru că e ceva mai complicat!

Dar strict referitor la măsurile PLUS, ele nu au nici un sens în contextul creșterii puternice a exporturilor românești în ultimii ani.

Impulsionarea investițiilor în Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI)

Programul PLUS zice așa:

Crearea unei baze naționale de date cu acces deschis, inclusiv pentru investitori potențiali, care să centralizeze produsele și serviciile disruptive, precum și tehnologiile cheie (KET) emergente în România care să ducă la investiții private strategice (consorții internaționale).

Care e definiția unui ”produs disruptiv”? Uber de exemplu e un produs disruptiv care afectează piața de taximetrie. Vom avea o bază de date cu aplicații de taximetrie? Glovo încearcă să ”disrupă” (sună cretin, dar ei au folosit disruptiv, nu eu) piața de livrare de mâncare. Băgăm și Glovo în baza aia de date? O să râdeți și să spuneți că nu. Dar atunci ce băgăm acolo? Umplem baza de date cu aplicații de livrat mâncare?

Cine le numără? Trebuie să fie dezvoltate de companii din România? Atunci băgăm aplicația Clever Taxi, dar nu aplicația UBER? Cu ce ajută pe un potențial investitor lista asta?

Avem institute de cercetare, poate băgăm chestiile pe care le fac ei în lista asta. Dacă da, atunci cercetare obținută din bani publici devine disponibilă privaților contra cost sau gratis? Vinde statul drepturile de proprietate intelectuală sau cum ar funcționa lista asta?

Și e băgată la categoria urgențe, deși nu e clar care e urgența, care e scopul, ce include, cui i se adresează și așa mai departe.

Altceva la capitolul ăsta:

Creșterea finanțării publice (GERD) pentru cofinanțarea inovării în sectorul privat.
Impulsionarea activității de valorificare a cercetării la nivelul universităților și a institutelor de cercetare.

Zău că sunt sătul de bani publici pentru inovare în sectorul privat. Cum scriam și aici, există deja facilități fiscale în sensul ăsta:

Se acordă deja o scutire de impozit pentru cercetare-dezvoltare. Ea se aplică atât în cazul impozitului pe profit (art. 20 și 22^1 din Codul Fiscal) cât și în ceea ce privește impozitul pe venitul angajaților în astfel de sectoare (art. 60 pct. 3 din Codul Fiscal). Din punct de vedere TVA activitățile sunt reglementate la art. 268 alin. 10 din Codul Fiscal.

Deja există facilități, dar nu e suficient zice PLUS, haideți să le dăm și bani. De ce? Care e logica? Cu toate facilitățile astea economia României e tot una predominant de outsourcing și prelucrare a materiei prime pentru alții. Nu mai bine ne întrebăm de ce se întâmplă asta înainte să facem altceva?

Haideți să eviscerăm mai întâi cancerul din universitățile românești, apoi să începem să le finanțăm. Ba mai mult, ne putem gândi cum să ajutăm universitățile să facă parteneriate cu mediul privat.

Dar haideți să nu mai aruncăm cu bani publici în mediul privat aiurea. Vreau să văd și eu un raport al guvernului cu banii alocați pentru cercetare dezvoltare și rezultatele obținute.

Accesul la facilități moderne de finanțare și sprijinire a afacerilor

Programul PLUS zice așa:

Folosirea instrumentelor de garantare a creditelor disponibile cu sprijin european (BEI, BERD) și reformarea Fondului Național de Garantare a Creditelor IMM (FNGCIMM).

BEI și BERD deja operează în România și finanțează proiecte. Ce nu spun cei de la PLUS e că BEI și BERD își aleg proiectele pe care le finanțează.

Cât despre reformarea FNGCIMM, nu e clar ce e în neregulă cu actuala structură. Ce nu face bine? Cum ar face PLUS lucrurile mai bine la FNGCIMM?

Altceva:

Finanțarea instrumentelor financiare prin fonduri europene și fructificarea cadrului InvestEU, inclusiv prin consolidarea unei Bănci de Dezvoltare (National Promotional Bank).

Ha ha, ce bună e asta! Culmea, asta e o idee foarte bună DAR DAR DAR…țineți-vă bine: E deja propusă și în curs de implementare de către actuala guvernare PSD! E o măsură bună? Da, cu siguranță, dar e deja în curs de implementare de PSD. Cum poți ignora acest ”mic” detaliu?

Dacă nu știau e cam nasol, dacă știau, dar tot au pus asta în program e și mai nasol!

Altceva:

Promovarea instrumentelor de tip capital de risc (venture capital) și a finanțării alternative (de exemplu, equity crowdfunding, business angels etc.).

Promovare cum? Unele din ele există deja și sunt folosite în România. Altele nu sunt de interes pentru investitori.

Spre exemplu equity crowdfunding (oameni simpli dau bani pentru a dezvolta un produs al unei firme și primesc la schimb acțiuni în companie) prezintă zero interes în momentul acesta. De ce? Pentru că lumea încă își amintește de țeapa numită FNI. În timp poate noile generații vor recăpăta curaj, dar momentan equity crowdfunding nu e atractiv în România deși e folosit în Vest. Dar nimeni nu pare interesat să înțeleagă treaba asta așa că ne aruncăm în propuneri din astea.

Iarăși, ce va face PLUS să ”promoveze” aceste instrumente care există deja și sunt folosite? De ce se bagă statul în folosirea unor astfel de instrumente?

Dezvoltarea pieței de capital și susținerea cotării la bursă a IMM.

Ok, știe cineva de la PLUS de ce nu se listează IMM-urile pe bursă? Vă zic eu:

  • Trebuie să fie total transparente cu situațiile financiare și patronii nu mai pot sifona bani fără să plătească impozite cum fac acum.
  • Trebuie să plătească auditori care s-ar putea să arate că business-ul e șubred (aici e o discuție întreagă legată de independența auditorilor, dar nu intru în ea).
  • Foarte multe firme românești au capital negativ, ceea ce face listarea lor la absurdă inutilă, pentru că investitorii ar cumpăra efectiv datorie, nu capital.

Ministerul Finanțelor condus de PSD are în momentul de față în vedere niște măsuri care încearcă să rezolve problema firmelor cu capital propriu negativ. Dacă reușesc, atunci se rezolvă de la sine problema cotării la bursă. Din punctul ăsta de vedere PLUS nu propune nimic.

Regândirea schemelor de ajutor de stat pe principiul coinvestirii și nu al banilor gratis.

Gen, ați zis mai sus că vreți să aruncați cu bani publici gratis în mediul privat pentru cercetare dezvoltare. Chestia asta se face prin scheme de ajutor de stat. Acum ziceți fix invers? Gen, a citit cineva tot programul ăsta? Cum se pupă chestiile astea două?

Crearea Business 360 – un birou unic de contact și sprijin pentru accesul la finanțare pe tot ciclul de dezvoltare a afacerilor.

”Sprijin pentru accesul la finanțare” – haideți să vă traduc eu problema: IMM-urile românești nu prea reușesc să acceseze fonduri. De ce? Pentru că prea multe dintre ele nu sunt bancabile, adică băncile se uită la situația lor financiară și zic: ”prea riscant, nu pot să îți dau credit”.

De ce? Pentru că în majoritatea cazurilor IMM-urile au capital negativ.

Asta înseamnă că în cazul în care firma ar da faliment băncile nu ar reuși să recupereze absolut nimic de la ele.

Sprijin pentru investitorii români din afară care se întorc și deschid o afacere în țară prin mărirea programului Diaspora Start-Up ca buget, condiții de finanțare și crearea de cofinanțări pentru microproiecte.

Mai sus zice: nu dăm bani gratis. Apoi aici, din nou, aflăm că dacă ești din Diaspora poți primi bani gratis.

Repetați după mine:

  1. Românii nu au plecat din țară pentru că nu se puteau face antreprenori!
  2. Românii nu se vor întoarce în România în numere mari pentru că li se oferă programul ăsta!

Sunt bani cheltuiți aiurea! Am mai scris despre facilitățile pentru Diaspora și concluzia e una simplă:

Românii din Diaspora vor spitale în care să nu moară din cauza infecțiilor, parcuri mai multe, să fie plătiți bine și să le fie respectate drepturile de angajatori și civilizație în interacțiunea cu instituțiile statului.

Legislație echitabilă, transparentă și stabilă

Am rețineri ori de câte ori citesc despre ”legislație stabilă” de la oameni care au guvernat prin OUG-uri și HG-uri, cum a fost cu Guvernul tehnocrat al domnului Cioloș. Dar în fine, haideți să trecem peste asta:

Introducerea obligativității unei analize de impact ex-ante (RIA) și a consultării adecvate cu sectorul privat pentru reglementare sau modificări.

Există deja obligația de a prezenta analiză de impact a măsurilor propuse de Guvern. Intrați pe siteul Ministerului Finanțelor spre exemplu, la secțiunea Transparență Decizională și apoi aruncați o privire peste ”nota de fundamentare” care vine la pachet cu fiecare propunere.

Orice măsură propusă trebuie însoțită de o notă de fundamentare care include, între altele și o analiză de impact. Obligația asta există deja, deci nu îmi e clar ce propune PLUS aici.

Introducerea unor criterii de paritate stat-cetățean/antreprenor în privința consecințelor ce decurg din neîndeplinirea obligațiilor.

Despre ce obligații vorbim concret? Care sunt obligațiile pe care statul nu le îndeplinește și cum sancționezi statul? Îl pui să își dea singur amendă? Zău că nu înțeleg despre ce vorbim concret.

Să vă dau un exemplu concret: dacă aveți bani de recuperat de la stat și statul se trage pe fund și îi rambursează cu întârziere aveți dreptul să cereți statului să plătească dobândă pentru acei bani.

Cei de la PLUS la ce se referă concret? Care e urgența?

Revigorarea rolului Consiliului Economic și Social și a Consiliului Fiscal.

Ce e în neregulă cu actualul Consiliu Economic și Social? Ce e în neregulă cu actualul Consiliu Fiscal? Ambele sunt organe consultative și nu au putere decizională propriu zisă. Ce anume trebuie schimbat? Care e urgența?

Adoptarea de măsuri urgente pentru combaterea fermă și nediscriminatorie a evaziunii fiscale și a muncii la negru. Acestea nu sunt doar o problemă a statului (diminuarea resurselor financiare), ci și a antreprenorilor cinstiți care trebuie să performeze într-un mediu competitiv distorsionat și neetic.

Nu înțeleg ce vor să spună, zău: ”combaterea fermă și nediscriminatorie a evaziunii fiscale și a muncii la negru”. Există combatere mai puțin fermă? Există combatere a evaziunii fiscale în mod discriminatoriu? Care sunt situațiile acelea? Vine ANAF peste covrigăria lui Gigel, dar pe Ionel nu îl verifică? Ce vor să spună concret cei de la PLUS?

Cum combați evaziunea fiscală nediscriminatoriu? Dacă ai 150 de firme care vând covrigi în București le verifici pe toate ca să nu discriminezi? E stupid, există deja proceduri și se fac analize de risc pentru combaterea evaziunii fiscale. Propunerea asta nu are sens!

Crearea unui mecanism judiciar rapid și eficient de rezolvare a diferendelor contractuale și de executare a hotărârilor judecătorești.

Există deja o procedură de mediere care ar trebui să se ocupe fix de medierea disputelor înainte de a ajunge la tribunal. Cât despre executarea hotărârilor judecătorești…pentru asta există executor judecătoresc?!

Adică treburile astea există deja. Cum adică ”crearea”? Creăm ceva ce există deja? Îmbunătățirea actualului sistem o înțeleg, dar ce anume vor să creeze?

Flexibilizarea legislației muncii și a contractelor de muncă pentru adaptarea la o piață a muncii fluidă și dinamică.

Mor când aud de ”flexibilizarea legislației muncii”. Ce anume vor să flexibilizeze? Ce e în neregulă cu actualul sistem? Există contracte de muncă temporară, posibilitatea de a ține pe cineva în perioadă de probă (chiar 2 intervale consecutive) și așa mai departe. Ce anume vor să flexibilizeze?

Adevăratele urgențe

Haideți să vă zic eu câteva urgențe:

  • Restructurarea companiilor de stat de importanță strategică: TAROM, CFR, CNC Oltenia sunt doar câteva exemple. Companiile astea sunt bombe cu ceas și suntem doar la o recesiune distanță de a le vedea în colaps. Nu mă credeți? E suficient să vă uitați la ce se întâmplă cu ELCEN – RADET în București.
  • Combaterea evaziunii fiscale – problema e reală, dar se poate rezolva printr-o combinație de creștere a numărului de inspectori pe teren, digitalizare și folosire inteligentă a datelor culese de la contribuabili. Nu sunt SF-uri, Polonia a avut un succes răsunător făcând fix asta, chestie care se poate observa în felul în care și-au redus ”VAT gap-ul
  • Problema tinerilor fără BAC: e una din cele mai grave probleme ale României în momentul de față. Acești tineri nici nu urmează o formă de pregătire superioară, care să le permită să lucreze în domenii cu valoare adăugată ridicată, dar nici nu au o pregătire concretă, având doar educație de bază teoretică. Prin urmare ajung să facă muncă necalificată în România sau afară. Ei sunt o vulnerabilitate atât economică cât și socială. Pe ei se vor baza partidele extremiste în viitor.
  • Prea multe firme nebancabile – cum scriam și mai sus: prea multe firme cu capital românesc au capital propriu negativ din cauza patronilor care sifonează profitul. Practica asta trebuie să înceteze iar aceste companii fie să se restructureze fie să dispară. De menționat că PSD încearcă să facă ceva în sensul ăsta, chestie despre care voi vorbi într-un articol viitor.
  • Firmele cu capital românesc nu exportă suficient – O altă vulnerabilitate majoră a economiei românești, dar care e îngropată de statisticile privind exportul general. Mai multe detalii asupra problemei într-un viitor articol.



Cât e prețul libertății pentru corupții României?

Probabil că ați auzit ce idee creață le-a venit azi parlamentarilor români (via Hotnews):

„În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală.”

Ce vor oamenii e ca, în cazul în care prejudiciul rezultat din evaziune fiscală + 20% + penalități și dobânzi sunt achitate înainte de primul termen de judecată, să se renunțe la urmărirea penală.

Inițiatorul proiectului e deputatul PSD Cătălin Rădulescu (ăla de zicea că iese cu mitraliera și îi execută pe cei care ies la proteste).

Știu ce zice lumea: PSD dă legi ca să scape infractorii mai ușor! De acord, dar nu e nimic nou în asta. Nu mă apucam să scriu un articol doar pentru așa.

Ce e interesant însă e că potrivit prevederii acesteia poți ieși pe profit din evaziune fiscală și corupție chiar dacă ești prins!

Care e faza cu evaziunea fiscală și șpaga?

Altfel spus, de ce îl pasionează pe Cătălin ”Mitralieră” povestea cu evaziunea fiscală? Asta e o discuție interesantă pe care puțini o înțeleg. Varianta foarte pe scurt ar fi următoarea:

Vremurile în care șpaga se dădea într-un sac de gunoi negru, geantă diplomat sau altă combinație din asta au trecut. Dacă urmăriți felul în care se petrec faptele de corupție în ultimii ani o să observați că șpăgile astea sunt mascate în diverse feluri și, foarte important, trec de regulă prin diverse firme.

De exemplu: Gigel de la firma Telemormandrum dă o șpagă să câștige contractul de asfaltare al DN 15. Firma cere un preț de 10 milioane de euro pentru a asfalta drumul. Din cei 10 milioane 2 sunt șpaga care trebuie să ajungă în buzunarul lui Firicel, politician. Ca să dea șpaga, Telemormandrum trebuie să încaseze banii ăștia de la stat mai întâi.

Bun, acum orice sumă care intră sau iese în și din Telemormandrum trebuie să aibă un document și o explicație. Nu prea ai cum să scoți 2 milioane de euro din companie fără justificare. Așa că de multe ori banii aceștia sunt scoși cu motive fictive:

  • cumpărat bunuri fictive (mai greu pentru că ai nevoie de documente de intrare în gestiune)
  • cumpărat servicii fictive – de regulă servicii de management, consultanță de business, juridice etc. Asta e varianta preferată de mulți.
  • acționarul acordă împrumuturi fictive către Telemormandrum. Banii sunt scoși sub pretextul că se rambursează împrumutul primit de firmă.

Și mai sunt și altele, evident. Acum ideea e că toate șmecheriile astea duc la o diminuare a profitului firmei Telemormandrum prin operațiuni fictive. Iar asta intră în categoria ”evaziune fiscală”. Prin urmare acuzațiile de corupție vin la pachet cu cele de evaziune fiscală dacă banii au fost trecuți printr-o firmă. Iar când vine vorba de contracte cu statul, întotdeauna e nevoie de o firmă. Evaziunea fiscală atrage după sine și un caz penal, care se lasă cu pușcărie.

Ori fix de problema cu pușcăria vor să scape oamenii în cazul acesta. Ei zic: ”ok, m-ai prins, uite banii înapoi, plus ceva pentru deranj. Acum lasă-mă în pace!”. Pentru ei suma aia reprezintă prețul pe care sunt dispuși să îl plătească pentru a fi liberi.

Șpaga se comportă exact ca profitul

Haideți să ne imaginăm o situație ipotetică: Aveți 1.000 RON și vreți să îi investiți. Care din variantele următoare vi se par ok pentru investit?

  1. Bancă – Dobândă plătită pentru depozite 5%, șanse de a obține profitul 100%
  2. Fond de investiții riscant 1 – profit probabil 5%, șanse de a obține profitul 50%
  3. Fond de investiții riscant 2 – profit probabil 15%, șanse de a obține profitul 50%
  4. Fond de investiții riscant 3 – profit probabil 25%, șanse de a obține profitul 25%

Cei mai precauți dintre voi vor alege varianta 1 – bani la bancă, 5% profit la sigur. Alții, mai aventuroși veți merge pe varianta 4, fond de investiții, profit probabil 25%, șanse 25%. Da, sunt șanse mari de a pierde, dar și câștigul e pe măsură. O altă categorie dintre voi va încerca varianta 3: profit mai mare decât la bancă, mai mic decât varianta 4, dar șanse mai mari de a-l obține.

Nimeni însă nu va merge pe varianta 2: profit comparabil cu banca, dar șanse 50%. De ce ai alege varianta 2, când varianta 1 îți dă același venit, dar la sigur.

La mintea cocoșului, nu? Care a fost logica voastră? Păi probabil asta:

  • Risc mare = profit mare
  • Siguranță (risc mic) = profit mai mic

Varianta Risc mare = profit mic nu are sens.

Cum calculăm prețul libertății în România?

A lua șpagă e ca o investiție. Dacă te prinde justiția te-ai ars. Dacă nu prinde justiția ai făcut de bani. Cât de riscant e să iei șpagă? În ultima vreme destul de riscant aș zice. Folosind logica de mai sus aș zice că profitul obținut din șpagă trebuie să fie consistent.

Practic:

(beneficiul evaziunii + 20% + dobânzi și penalități) = suma la care șpăgarii ar fi dispuși să renunțe ca să scape de pușcărie. Putem folosi chestia asta pentru a calcula plafonul sub care șpaga nu are sens din punct de vedere economic.

Cât sunt dobânzile și penalitățile? În 2018 nedeclararea și neplata obligațiilor fiscale se sancționează în felul următor (via Avocatnet pentru că siteul ANAF nu merge momantan):

  • dobânzi de întârziere: 0,02% pe zi de întârziere = 7,3% pe an
  • penalități de întârziere: 0,01% pe zi de întârziere = 3,65% pe an

Dobânzile și penalitățile nu se capitalizează.

Ce ne mai interesează în ecuația asta e cât e perioada de prescripție în România pentru evaziune fiscală. Prescripția normală pentru obligații fiscale e de 5 ani, dar prescripția pentru fapte de evaziune fiscală e de 10 ani.

Beneficiul obținut din evaziune fiscală nu e atât de interesant ci doar o consecință a caracterului ilicit al venitului. Statul pierde din achizițiile fictive de bunuri și servicii:

  • 19% din sumă reprezentând TVA dedus + 16% deductibilitate la impozitul pe profit. = 35% din sumă.
  • situația e mai complicată pentru împrumuturi fictive. Problema e că asta expune acționarul ca fiind părtaș la evaziune și ar presupune ca șpaga să fie dată ”pe persoană fizică” de acționar, chestie evitată din câte observ. Am să ignor varianta asta.

Formula finală va fi așadar următoarea:

Prețul libertății = suma scoasă din firmă (șpaga) + Prejudiciul creat statului prin evaziune (35%)+ 20% + (dobânzi și penalități, vezi mai jos calcule)

Care e prețul libertății?

Folosind cifrele de mai sus ajungem la următoarele situații:

  1. Dacă evaziunea fiscală (șpaga) e descoperită imediat (ex: flagrant) prețul libertății e 120% din șpagă (100% șpaga + 20%). Nu ar trebui să fie penalități și dobânzi semnificative.
  2. Dacă te prinde după 1 an prețul libertății e 129.5% din șpagă = (100% șpaga + 20% + 1an x 7,3% + 1 an x 3,65%)
  3. Dacă te prinde după 5 ani prețul libertății e 174,75% din șpagă = (100% șpaga + 20% + 5 ani x 7,3% + 5 ani x 3,65%)
  4. Dacă te prinde după 10 ani prețul libertății e 229.5% din șpagă = (100% șpaga + 20% + 10 ani x 7,3% + 10 ani x 3,65%)

O mențiune totuși: eu am presupus în calculele de mai sus că se recuperează și șpaga. Chestia asta se întâmplă însă rar și nu are treabă cu evaziunea fiscală.

Ceea ce înseamnă că poți să plătești doar prejudiciul + 20% + penalități și dobânzi și scapi de urmărirea penală pentru evaziune fiscală. Poți fi condamnat apoi de judecător, dar să nu se recupereze șpaga de la inculpat.

Schimbă asta calculele de mai sus? Le schimbă, da:

Profit din șpagă și când ești condamnat

Dacă ești corupt și ai fost condamnat, asta nu înseamnă așadar că trebuie să returnezi și banii din șpagă. În teorie ar trebui, în practică se pare că nu prea se întâmplă (via Hotnews):

”De pilda, din prejudiciul de 17 milioane de euro din dosarul Microsoft statul a recuperat doar un sfert.”

”In legatura cu fostul ministru Relu Fenechiu ( condamnat in dosarele „Transformatorul” din 2014 si un alt dosar din noiembrie 2016), Nicolae Popa (condamnat in dosarul „FMI”)  si fostul subprefect al judetului Vaslui, Sergiu Marian (condamnat intr-un dosar privind retrogedari ilegale), fiscul ne-a transmis ca „pana in prezent, pentru ceilalti debitori nu au fost inregistrate la nivelul ANAF titluri executorii, reprezentate de hotarari judecatoresti definitive pronuntate in materie penala, transmise de catre instanta de judecata in vederea punerii in executare a acestora”. 

Prejudiciul in dosarul „Transformatorul”, in care este implicat Relu Fenechiu, se ridica la suma de 5,7 milioane lei. ”

Ce înseamnă asta: șpaga nu se prea recuperează! Adică din calculele mele de mai sus, puteți elimina recuperarea șpăgii din câte se pare!

Altfel spus, poți păstra șpaga și o poți folosi pentru a plăti penalitățile pentru a scăpa de urmărirea penală! Ba chiar mai rămâi și cu bani în buzunar la final, deci faci profit și dacă ești prins și condamnat! Singurul caz când scoți bani din buzunar e când te apropii de cei 10 ani de prescripție.

Să mai spună cineva că în România nu sunt oportunități bune de a face bani!
Sursă foto: Pexels



Legea dividendelor trimestriale va decapitaliza masiv companiile de stat

Cei care mă citesc de mai mult timp știu că urmăresc cu atenție subiectul: ce face Guvernul cu companiile de stat.

Anul trecut avertizam că prin acordarea masivă de dividende, inclusiv din rezerve contabile, vor apărea probleme pentru companiile de stat și enumeram atunci:

1) Va pune presiune pe companiile de stat din punct de vedere al cashflow-ului

 2) Va duce la o diminuare a investițiilor

3) Va crea probleme de finanțare pentru companiile de stat

La câteva luni după ce scriam chestiile de mai sus Transgaz anunța că va trebui să se împrumute de la bănci 50 de milioane de euro pentru a finanța proiectul BRUA, asta după ce distribuise 159 de milioane de euro în dividende, în loc să îi folosească pentru investiții.

Alte câteva luni mai târziu Transelectrica, o companie ce distribuise dividende în valoare de 307 milioane RON în 2017, a luat amendă de la ANRE pentru că nu a făcut suficiente investiții în infrastructură.

Practic toate cele 3 chestii de care scriam mai sus s-au petrecut. De ce am avut dreptate? Pentru că am înțeles mai bine ca alții că Guvernul are nevoie de bani și folosește companiile de stat ca pe vaci de muls. 

Ceea ce mă aduce azi la următoarea știre: Parlamentul a aprobat un proiect de lege prin care companiilor li se va permite să distribuie dividende trimestrial, în loc de odată pe an, după aprobarea rezultatelor financiare de AGA.

Am scris despre chestia asta atunci când încă era la stadiul de proiect, când ziceam că dividendele alea de la trimestru vor fi date în baza unui profit fictiv. Sunt o grămadă de ajustări financiar-contabile făcute la final de an, ceea ce înseamnă că profitul la trimestru în primele trei trimestre ale anului financiar e departe de a fi cel real. Rezultatul va fi o decapitalizare puternică a firmelor în mijlocul exercițiului financiar și o scădere a veniturilor la bugetul de stat.

Ei bine, acum haideți să facem legătura între următoarele două chestii:

  1. Dorința statului de a scoate cât mai mulți bani de la companiile de stat
  2. Posibilitatea de a acorda dividende la trimestru

Ce credeți că se va întâmpla? Haideți să încerc eu să explic: Guvernul va cere companiilor de stat să distribuie dividende la trimestru dintr-un profit ce nu există.

Rezultatul direct va fi o scădere și mai puternică a investițiilor făcute de companiile de stat care vor fi nevoite să se împrumute și mai mult de la bănci. Doar că acele companii depind deja de bănci pentru finanțare și nu prea mai e loc de împrumuturi uriașe.

Investițiile în infrastructură, deja slabe, vor scădea și mai mult până când o serie de evenimente neprevăzute vor arăta halul în care se află infrastructura (cum a fost căderea rețelei de înaltă tensiune din vara anului trecut, după o furtună puternică). Se va spune atunci că nu se putea evita catastrofa, se va arăta cu degetul spre trecut și se va spune: ”nu s-au făcut investiții”, în timp ce Guvernul și oamenii responsabili vor fi deja plecați.

Și dacă tot discutăm despre nevoia antreprenorilor români de a accesa dividende trimestrial, haideți să ne întrebăm și cum se face că un număr uriaș de companii sunt pe pierdere de ani de zile. Credeți că brusc firmele acestea vor deveni profitabile? În nici un caz! ”Antreprenorii” în cauză vor continua să sifoneze bani din firmele astea, doar că acum o pot face considerabil mai ușor. Înainte o puteau face, dar era mai pe ocolite și ceva mai greu.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Apropo, legea spune că dacă la final de an nu ai profit, deși ai distribuit dividende ai obligația de a restitui banii. Sună bine, nu? Da, doar că iată cine supraveghează procesul de restituire:

Obligaţia de restituire intervine pentru persoanele care au încasat dividende trimestrial, iar conducerea societăţii are obligația de a urmări recuperarea acestor sume şi de a dispune măsurile ce se impun în acest scop.

Adică Gigel e patron, ia banii din firmă la trimestru, la final de an nu are profit, deci dividendele au fost distribuite pe un profit fictiv, după care tot Gigel trebuie să se oblige pe el însuși să dea banii înapoi.

Credeți că asta e tot? Nu…

De asemenea, deputații au eliminat infracțiuni care se pedepseau cu  închisoare de  la 6 luni la 3 ani sau cu amendă pentru  administratorul sau a preşedinte societăţii cooperative ori  directorul executiv care:

– se împrumută prin act sub semnătură privată, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea cooperativă pe care o administrează;

– încasează sau plăteşte dividende, sub orice formă, din beneficii fictive.”

Sancțiuni dacă încalci legea? Penalități, pe care Gigel le va cere și le va lua tot de la Gigel :))

Știu, o să spuneți: Da, dar e firma lui, poate face ce vrea! Fals! Dacă face măgării și bagă firma în faliment, salariații lui Gigel nu mai pupă bani, furnizorii care i-au vândut bunuri lui Gigel nu mai văd banii pe marfă, clienții care l-au plătit pe Gigel în avans nu mai văd bunurile sau serviciile, ANAF care avea taxe de recuperat de la firma lui Gigel nu mai vede nimic.

Patronul sau acționarul nu poate face orice cu firma aia, nu atât timp cât are angajați, furnizori și clienți cărora le datorează bani.

Nimic din beneficiile enumerate de susținătorii legii nu se va concretiza la scară largă nu pentru că ideea în sine e proastă ci pentru că:

  1. Legea în forma actuală e proastă, în special pe partea de sancțiuni
  2. România nu e pregătită pentru așa ceva, o astfel de lege funcționând acolo unde gradul de disciplină financiar-contabilă e mai mare, nu în România anului 2018.

Sursă foto




Plata defalcată a TVA – 7 întrebări

Cel mai fierbinte subiect al lunii august pare să fie propunerea Ministerul Finanțelor de a obliga toate companiile din România să folosească un cont separat pentru TVA (așa numitul sistem ”split payment” sau ”TVA în cote defalcate”).

Sistemul acesta a fost aplicat până acum în Italia și, spun italienii, a avut succes. La noi primele discuții pe tema asta au început prin aprilie – mai 2017, prevederea asta fiind introdusă în noul program de guvernare al PSD.

S-a scris destul de mult despre propunerea asta și nu vreau să repet lucruri deja spuse, deși, dacă nu sunteți la curent cu subiectul vă recomand două lecturi pe tema asta: un articol despre mecanismele de funcționare ale sistemului și despre cum funcționează sistemul în alte țări.

Vreau în schimb să vă povestesc un pic despre câteva întrebări care mă preocupă de când a apărut propunerea asta și pe care văd că nimeni nu le aduce în discuție:

1) Cum se potrivește măsura asta cu Programul de Guvernare?

În primul rând măsura asta nu era menționată deloc în primul Program de Guvernare cu care PSD a câștigat alegerile. Practic, cei care au votat PSD nu au votat chestia asta și printre ei sunt sigur că sunt și mulți oameni care au mici afaceri, cele care vor fi lovite cel mai greu de prevederea asta.

Apoi, a apărut o versiune actualizată a Programului de Guvernare, care spune așa:

De la 1 septembrie 2017 vom introduce un mecanism imbunatatit de colectare a TVA (split payment) pe modelul utilizat de Italia, care reduce cvasi-total evaziunea la TVA declarant si neplatit in prezent.  

Iată ce spunea pe 8 mai 2017 ministrul finanțelor:

Italienii au estimat o imbunatatire a colectarii cu un milliard de euro. Cand au tras linie, au observat ca si-au imbunatatit colectarea cu  2,8 miliarde de euro. Desigur, a contat si faptul ca nu s-au mai putut sifona banii prin firme fantoma. Asa ca vrem sa o introducem si noi de la 1 iulie, milimetru cu milimetru dupa modelul lor. Dealtfel, chiar zilele urmatoare va pleca la italieni o echipa formata din oameni din ANAF, din Trezorerie, de la noi din Minister ca sa ia se familiarizeze cu detaliile acestui model, ca sa-l aplicam si noi cat mai degraba.

Dupa aceasta etapa, probabil vom largi aplicarea ei spre sectoarele concurentiale, pe domenii de activitate. Vedem in ce sectoare e evaziunea mai ridicata si mergem cu acest sistem acolo. Nu incalcam nicio directive europeana, ideea e verificata cu success, de ce sa nu aplicam si la noi ideile bune?

”Milimetru cu milimetru” după modelul italian zicea ministrul atunci. Doar că în modelul italian sistemul se aplică doar firmelor care au contracte cu statul. În cel românesc se aplică pentru toate, fără excepții.

De ce s-a îndepărtat Ministerul Finanțelor de planul de guvernare?

2) ANAF nu poate popri conturile rău platnicilor?

Nota de fundamentare care se află în spatele propunerii de introducere a plăților defalcate de TVA vorbește despre dificultățile statului de a încasa sumele de bani declarate de contribuabili, dar neplătite. Dar ANAF poate lega declararea obligațiilor de plăți. Și atunci când se constată o diferență, de regulă ANAF pune poprire pe conturi. Așadar mecanismul de poprire a conturile există și funcționează. Întrebarea e: funcționează atât de prost încât ANAF nu reușește să recupereze circa 1.5 – 2 miliarde RON anual (impactul estimat al măsurii plății TVA defalcată)?

Dacă da, atunci ce anume nu funcționează la acest sistem? Nu sunt suficienți oameni pregătiți? Sistemul informatic nu e suficient de bun? E atât de ușor pentru contribuabili să eludeze poprirea folosind alte conturi pentru a încasa creanțe?

Nu am văzut pe nicăieri studii pe tema asta, declarații sau altceva care să mă ajute să înțeleg ce nu merge cu sistemul de popriri și de ce doar 82,35% (2016) din creanțele declarate sunt și încasate. Nu înțeleg de ce nu reformăm mai bine sistemul de popriri decât să îngreunăm activitatea tuturor agenților economici.

3) De ce se dorește aplicarea sistemului de la 1 Octombrie 2017?

De unde graba aceasta? În fond vorbim de o chestie care va necesita timp pentru a putea fi implementată de contribuabili. Firmele mari au sistemul de plăți integrat cu cel contabil și cu ERP-ul companiei. O modificare de genul acesta necesită timp, efort, costuri și multe teste pentru a se asigura că funcționează.

Iarăși sumele care vor fi încasate anul acest prin aplicarea sistemului sunt relativ mici (500 milioane RON estimate de Ministerul Finanțelor). Un termen mai rezonabil, dar chiar și așa la limită mi s-ar fi părut 1 ianuarie 2018, dar în nici un caz 1 Octombrie. Personal văd două posibile explicații:

  • Fie impactul implementării sistemului e mai mare decât declară Ministerul, cum ar fi de exemplu din penalități
  • Fie bugetul de stat are o mare problemă și e nevoie urgentă de bani, nu peste 6 luni ci cât de repede posibil.

Având în vedere disperarea cu care se insistă pe tema asta, impresia mea e că s-a ajuns la fundul sacului și trebuie găsite rapid soluții de finanțare.

4) De ce sunt amenzile atât de mari?

Înțeleg că se dorește încurajarea conformării voluntare, dar o penalitate de 50% din valoarea sumei nevirate e disproporționat de mare față de fapta comisă, mai ales dacă vorbim de o eroare (legea nu distinge între nedeclarare intenționată și eroare onestă).

Și nu e vorba numai despre erori, adevărata problemă va fi legată de sumele stabilitate de ANAF în urma unor inspecții fiscale. Se va considera că acele sume au fost nedeclarate și nevirate la timp? Dacă da, atunci pe lângă penalitățile prevăzute în Codul de Procedură Fiscală (de întârziere, de nedeclarare), contribuabilul riscă să adauge încă 50%. Momentan nu e clar dacă așa s-ar proceda în cazul unei inspecții, dar într-o astfel de situație, penalitățile ar fi uriașe raportat la sumele impuse la control.

De ce e penalitatea atât de mare? În nici un caz pentru a încuraja sau descuraja un comportament fiscal, asta îmi e clar. Impresia mea e că se încearcă forțarea unor venituri cât mai mari la bugetul de stat, într-un timp cât mai scurt posibil.

5) Nu cumva sistemul acesta de plată defalcată a TVA va bloca activitatea ANAF?

Am mai scris chestia asta și mă simt obligat să o mai repet: ANAF nu are capacitatea de a administra sisteme de impozitare noi pentru că abia face față cu resursele pe care le are la obligațiile actuale. Tranzacțiile făcute prin contul special de TVA ar trebui aprobate de ANAF, fără a se menționa vreun termen sau vreo sancțiune pentru ANAF dacă întârzie să facă asta. Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva omisiunea asta e intenționată. Care ar fi însă motivația? Eu aș zice că:

  • Ministerul de Finanțe știe cu certitudine că ANAF nu are capacitatea de a administra în timp real sistemul și vor apărea blocaje. Evident că nu vrea să sancționeze ANAF pentru acele blocaje, chiar dacă va fi exclusiv vina lor.
  • Întârzierile și blocajele vor fi întotdeauna în favoarea ANAF și vor reprezenta un avantaj mare de cash flow pentru bugetul de stat.

O altă chestie de care trebuie ținut cont e că dacă se vor aloca oameni de la alte departamente ale ANAF pentru administrarea acestui sistem, lipsa acelor oameni se va traduce printr-o scădere în nivelul altor taxe colectate.

6) De ce sunt ignorate sistematic alte propuneri de combatere a evaziunii?

Mediul de afaceri a venit cu mai multe propuneri pentru combaterea evaziunii fiscale. Poate cea mai promițătoare dintre ele este cea referitoare la folosirea de case electronice de marcat care să fie în permanență conectate la rețeaua ANAF. În felul acesta orice vânzare poate fi raportată în timp real. Cum ajută chestia asta ANAF-ul? Îi oferă date pe care le poate folosi pentru a vedea cât raportează fiecare contribuabil în timp real. Cu aceste informații se poate compara activitatea unui chioșc cu altul. Dacă 80% din chioșcuri într-o anumită zonă au vârfuri de vânzări între ora 5 și 7, atunci ANAF poate verifica dacă nu cumva cele 20% care nu au se sustrag de la declararea încasărilor.

Practic se pot face comparații în timp real chestie și se pot observa tipare care indică dacă și cine face evaziune.

De ce e ignorată propunerea asta? Probabil pentru că și micii evazioniști votează și pentru că ANAF nu ar ști exact cum să folosească acele date. Chiar și așa, există multe alte opțiuni care ar avea un impact mai puternic și ar interefera cu activitatea de zi cu zi a contribuabililor.

7) Cine își va asuma răspunderea pentru eșecul sistemului?

Sunt curios dacă măsura va ajunge în cimitirul ideilor proaste din fiscalitate marca PSD 2017, alături de impozitul pe gospodările, taxa de solidaritate sau TVA 0% la locuințe sau chiar va fi implementată. Dacă va ajunge la cimitir va fi foarte nasol pentru PSD pentru că pare să rămână fără opțiune de a își finanța cheltuielile.

Dacă va fi implementat în actuala formă sistemul va fi un eșec răsunător pentru că nici ANAF nu va fi pregătit pentru el, nici mulți contribuabili.

Ca un compromis, aplicarea sistemului ar putea fi amânată, sau aplicabilitatea sa să fie restrânsă la anumite sectoare de activitate. Dar și în acest caz cineva va trebui să își asume răspunderea pentru eșec.

Pe lângă asta am serioase dubii că actualul sistem nu necesită aprobare de la Comisia Europeană, opinie pe care o văd împărtășită și de alți oameni de taxe. Dacă sistemul va fi aplicat și apoi vine Comisia și spune că nu e ok, deschide procedură de infringement și ne spune să îl eliminăm, cine își va asuma răspunderea?

Concluzii

Din punctul meu de vedere sistemul de plăți defalcate de TVA poate reprezenta o soluție (din mai multe) în problema recuperării banilor datorați către bugetul de stat.  În același timp însă consider că sistemul ar trebui aplicat doar acelor contribuabili care nu își plătesc la timp, în mod repetat, obligațiile de TVA sau în acele sectoare de activitate unde există mari probleme în a colecta sumele declarate.

Ce îmi e foarte clar însă e că sistemul de plăți de TVA defalcate NU este o soluție pentru problema evaziunii fiscale pentru că evazioniștii nu își declară pur și simplu obligațiile așa că aplicarea sistemului acesta nu îi afectează cu nimic.

Aș spune mai de grabă că se urmărește obținerea unor venituri suplimentare pe termen scurt și nu se urmărește neapărat o strategie coerentă de creștere a nivelului de conformare voluntară.


Ținem legătura pe mail?

Dacă ți-a plăcut articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]




Sebastian Bodu și evaziunea fiscală

O discuție interesantă pe facebook săptămâna trecută pe tema acțiunilor la purtător între Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor și Sebastian Bodu, fost șef ANAF.

Subiectul e interesant și vă recomand să îl citiți. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc ci despre una dintre remarcile făcute de Sebastian Bodu, fost șef ANAF:

Să eviți plata impozitelor nu e evaziune, e treaba fiscului să descopere venitul zice domnul Bodu. Orice persoană care știe cât de cât taxe are pulsul la 150 acum. Sunt două probleme cu fraza de mai sus:

1) Nu există conceptul de a evita legal plata impozitelor. Există conceptul de ”optimizare fiscală”, care presupune să faci niște șmecherii pentru a diminua suma de plată. De exemplu dacă erai persoană fizică, acționară la o companie din România și nu vreai să plătești impozit pe dividende în România (acum câțiva ani), îți făceai o firmă în Cipru și o puneai pe ea acționar. Acesta e un exemplu de optimizare fiscală. Persoana din România nu evită plata impozitelor pentru că nu datorează nici un leu în România. Atunci când datorezi un impozit ai obligația de a îl plăti, nu există nici o modalitate legală de a evita plata unui impozit.

2) E treaba fiscului să descopere venitul. Asta e o altă greșeală flagrantă. Ascunderea unui venit impozabil se numește evaziune fiscală și nu de ieri sau de azi ci cam dintotdeauna. Nu există situații în care un contribuabil să ascundă un venit de fisc și si nu fie evaziune fiscală sau fraudă.

Aparent domnul Bodu nu servește însă astfel de finețuri deși a fost șef al ANAF. Și apropo de domnul Bodu, pentru cei care sunt prea tineri să știe, domnul Bodu a fost invitat acum mulți ani, pe vremea când era șef ANAF la o emisiune TV (a lui Robert Turcescu parcă), unde a fost pus să calculeze cât reprezintă TVA-ul dintr-un preț. Spre surpriza multora nu a reușit să facă treaba asta. După întâmplarea asta declara:

“Chiar credeti ca nu stiu sa calculez TVA-ul? Acolo nu era vorba doar de aflarea TVA-ului, era o ecuatie cu doua necunoscute, pe care, sincer, nu am stiut sa o rezolv. Eu nu am pregatire de matematician, iar faptul ca am fost seful ANAF nu necesita sa am o astfel de specializare. E ca si cum l-ai intreba pe unul care lucreaza la CFR cand se intalnesc doua trenuri in locul «y» daca ele pleaca, in acelasi timp, din punctul «x», unul dintre ele avand o viteza de 40km/ora si altul o viteza de 60 km/ora”

Acum hai să ne fim sinceri, dacă astfel de greșeli erau făcute de un inginer agronom, un medic sau șofer de taxi era de înțeles, erau oameni care nu aveau treabă cu taxele. Dar o persoană care a condus ANAF nu are voie să facă astfel de erori pentru că ele indică de fapt o profundă neînțelegere a ce înseamnă evaziunea fiscală…în cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană.




ANAF și tehnologia

Două comunicate interesante venite din partea ANAF zilele astea:

ANAF și ROTLD

ANAF încearcă marea cu degetul și decide, într-un final, că vrea informații despre deținătorii domeniilor de internet. Motiv pentru care anunță printr-un comunicat postat pe site-ul lor că vor semna un protocol de colaborare în vederea schimbului de informații cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică – I.C.I. București pentru transmitarea informațiilor referitoare la deținătorii domeniilor cu extensia .ro, înregistrate în serviciul RoTLD (www.rotld.ro)

Partea interesantă a mesajului e aici (via Hotnews):

Potrivit acestuia, ICI Bucuresti va pune la dispozitia A.N.A.F. datele necesare pentru indeplinirea atributiilor care ii revin privind colectarea veniturilor si prevenirea si combaterea evaziunii si fraudei fiscale.

Un pic de context

Romania are cel mai scăzut nivel de colectare al TVA din UE. Și asta nu ieri ci de când am aderat. Parte din motiv se datorează fraudei care în România ajunge la cifre impresionante. Bineînțeles că odată cu explozia e-commerce-ului frauda s-a mutat și în online.

Vali Petcu postează periodic articole despre platforme de vânzări online care dau țepe, multe cazuri fiind mediatizate și pe la TV, dar cu toate astea oamenii nu se învață minte și cumpără de la tot felul de dubioși. Cumva ei cred că există o conspirație a marilor retaileri de a vinde iphone-uri cu 3.500 RON, când ele de fapt ar trebui să fie vândute cu 1.000 RON, pentru că atât costă la poarta fabricii în China. Așa că atunci când văd un telefon de 3.500 RON la vânzare cu 1.000 RON nu li se aprinde nici un beculeț de alarmă.

Pe lângă astfel de magazine cu țepe, au mai apărut și o grămadă de alte magazine online care chiar vând bunuri, dar care nu plătesc taxe statului. Magazinele funcționează cel mai des în vreun apartament dubios de prin Berceni, Rahova sau alt cartier bucureștean și în câteva luni de la lansare de regulă dispar după ce au dat țepe importante furnizorilor și statului prin fraude de tipul ”missing trader”.

Frauda a ajuns atât de mare în sectorul electronicelor încât ANAF a introdus taxarea inversă la vânzările de electronice peste valoarea de 35.000 RON. Măsura, desi reduce frauda mare, lasă poarta deschisă pentru găinării care, deși mici ca valoare, la nivelul economiei pot ajunge la sume impresionante.

Deci ce vrea să facă ANAF?

Așa că ANAF face acum ceva ce trebuia făcut de mulți ani de zile, cere informații despre deținătorii domeniilor .ro. Teoretic, acum ANAF ar trebui să fie capabil să știe cine operează deține domeniul de pe care vinde un magazin online ilegal și să aibă astfel cel puțin o primă pistă pentru a merge după bani.

Acum, eu trag speranțe că ANAF nu își va folosi puținele resurse pe care le are pentru a urmări bloggeri găinari care fac 200 – 300 de euro din google adwords și nu îi declară și se va concentra pe fraudele mari.

Singura problemă cu planul de accesare a bazei de date a ROTLD e că nu îmi e foarte clar dacă ei au capacitatea de a înțelege ce se întâmplă în online. A știi cine a cumpărat un domeniu nu e suficient pentru a combate frauda. Cu atât mai puțin dacă proprietarul domeniului e o companie (străină chiar).

Mai mult, nu îmi e clar dacă ANAF are sisteme tehnologice capabile de schimb de informații automat și nu doar căutări manuale într-o bază de date. Iar asta mă duce la al doilea anunț.

Serverele ANAF

Și iată cum am aflat dintr-un comunicat ANAF că sistemele sale informatice operează la 99% din capacitate, deși în mod normal ar trebui să opereze la 70%. Ba mai mult, situația nu e nasoală de ieri ci de câțiva ani buni:

„Conducerea ANAF a constatat ca din anii 2012 – 2013 au incetat investitiile importante in infrastructura (hardware, software, infrastructura fizica suport), in pofida recomandarilor ferme din Acordul de Imprumut dintre Romania si BIRD (Legea 212/2013) destinat Proiectului de Modernizare a Administratiei Fiscale.”

Potrivit acestui Proiect, Romania s-a angajat la momentul imprumutului ca va asigura continuitatea functionarii in bune conditii a sistemului informatic existent, pana la achizitionarea unui nou sistem informatic de administrare a veniturilor (RMS Cots). Precizam ca, in acest moment, nu exista la nivelul ANAF niciun contract in derulare pentru intretinerea infrastructurii hardware, software si de comunicatii.

Cine a încercat să depună o declarație pe 25 a lunii știe cât de des pică serverele ANAF. Și a nu depune declarația în termen pentru că serverele lor nu au funcționat nu te scutește de amenda pentru nedepunere.

Consecintele acestei stari de fapt sunt deosebit de grave, mai ales in perioadele de varf de activitate (cele din jurul datelor de depunere a declaratiilor fiscale si de plati a impozitelor), deoarece provoaca sincope in functionarea sistemului informatic. Aceste sincope pot genera oprirea partiala sau totala a unor activitati fundamentale ale ANAF, sau chiar pierderi de date din sistem.

Acum, eu sincer sper că ei au auzit de back-up și că nu vor dispărea ca prin magie niște declarații și obligații de plată cu dedicație.

Și bineînțeles că în buna tradiție a lucrurilor făcute în stil balcanic, nu există vinovați pentru problemele acestea. Fiți atenți aici:

Presedintele ANAF constata ca în ultimii ani, banii alocati institutiei in scopul investitiilor IT nu au fost utilizati decat intr-o proportie inadmisibil de scazuta.

Trecem peste dubla negația și încercăm să înțelegem mesajul: Am avut bani alocați pentru IT, dar i-am folosit pentru altceva. De ce nu ne spune și pe ce au fost folosiți acei bani? Și cine a dispus alocarea fondurilor în acea direcție.

In baza Memorandumului semnat cu Banca Mondiala, semnat in 2013, pentru modernizarea sistemului informatic, Agentia s-a angajat totodata sa puna bazele unui Centru de Date echipat corespunzator, demersul fiind inca nefinalizat.

Dar știți ce a făcut ANAF în schimb? A început să ceară din ce în ce mai multe informații. Prin declarația 088 au vrut să știe cât mai multe despre proprietarii companiilor care se înregistrează în scopuri de TVA în România și beneficiarii finali ai fondurilor care se mișcă prin România. Mai mult, au modificat declarația informativă de TVA 394 de așa natură încât, în prezent, trebuie raportat cam tot ce mișcă în materie de tranzacții derulate în România realizate de societăți înregistrate în scopuri de TVA. Teoretic, chestia asta e bună pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale, dar informațiile astea sunt inutile dacă ANAF nu are capacitatea de a le corela automat. Practic, ei au nevoie de un sistem care să lege vânzarea de la compania X de achiziția de la compania Y iar acolo unde împerecherea asta nu funcționează să investigheze. Sistemul trebuie să fie însă inteligent, pentru că e posibil ca o vânzare să nu aibă echivalent cu o achiziție la cumpărător pentru din cauza unei diferențe de câțiva lei sau zeci de lei.

Pe scurt, vorbim despre cantități uriașe de informații care ajung în sistemul ANAF, informații brute, care trebuie procesate și analizate pentru a deveni utile. Dar asta nu se poate face dacă serverele lor sunt praf.

Ba mai mult, pentru combaterea fraudei ar fi trebuit să începem de prin 2014 implementarea unui sistem de case de marcat cu jurnal electronic (nu rolă de hârtie) pe care să le conectăm la serverele ANAF și care să analizeze în timp real informațiile primite. Măsura a tot fost amânată (credeam eu) pentru că schimbarea caselor de marcat vechi cu cele inteligente ar fi fost prea costisitoare. Acum îmi dau seama însă că o astfel de măsură ar fi paralizat probabil serverele ANAF.

Concluzii

  • ANAF vrea mai multe informații despre tranzacțiile desfășurate în online
  • Același ANAF nu are capacitatea de procesare necesară pentru a înțelege informațiile pe care le primește și a le folosi
  • Nimeni nu e vinovat de situația asta

Epilog

Ultima chestie mi s-a părut de-a dreptul comică:

O alta problema cu care se confrunta ANAF este intarzierea achizitionarii de servicii de mentenanta, intretinere si reparatii pentru Unitatea de Imprimerie Rapida a Agentiei Fiscale, fapt ce a generat ingreunarea organelor fiscale teritoriale cu activitati de printare, implicuire si expediere a tuturor actelor administrative si de executare, ceea ce poate afecta incasarile bugetare.

Acum traducerea, încasările bugetare nu au fost la nivelul dorit pentru că Unitatea de Imprimerie a ANAF nu a putut trimite plicurile la timp. Vorbim de aceeași unitate care trimitea și încă trimite somații de plată de câțiva lei. Am găsit iată vinovatul, putem merge acasă și să dormim liniștiți.




Cum lupta India cu evaziunea: anuleaza bancnote

O chestie foarte interesanta s-a intamplat in India recent: In timpul unei interventii televizate din 8 noiembrie, Premierul Indiei, Narendra Modi a anuntat ca guvernul Indiei a hotarat  sa anuleze, incepand din ziua urmatoare, toate bancnotele de 500 si de 1000 de rupee (adica aprox. 31 RON si 62 RON) dintr-o serie veche si sa le inlocuiasca cu unele noi. Cei care detin astfel de bancnote au pana pe 31 decembrie 2016 sa schimbe bancnotele vechi cu cele noi.

La o prima vedere poate parea o masura pur administrativa, dar conform declaratiei premierului are scopul de a lupta impotriva evaziunii fiscale (una dintre promisiunile din campania electorala care l-a adus la putere pe Narendra Modi).

Legatura dintre bancnote si evaziune

Poate ati vazut Narcos sau poate stiti povestea lui Pablo Escobar, omul care era atat de bogat incat pierdea 2,1 miliarde de dolari in fiecare an din cauza soarecilor care ii mancau banii. Nu toata lumea are problemele lui Pablo, dar e un exemplu bun pentru a ilustra de fapt una din marile probleme ale economiei subterane: se bazeaza in mare parte pe cash pentru tranzactii si banii se aduna sub forma de cash. De ce? pentru ca orice tranzactie facuta prin banca poate fi urmarite si atunci cand vinzi chestii ilegale (droguri) sau faci chestii ilegale (spaga), ultimul lucru pe care il vrei e ca cineva sa stie pe cine ai mituit tu si cand doar uitandu-se la extrasul bancar.

Asa ca banii rezultati din chestii ilegale ajung sa fie tinuti la saltea. Si bineinteles ca, pentru a economisi spatiu, de regula bancnotele mici sunt schimbate in bancnote mai mari.

Si asa ajungem la decizia guvernului indian de a scoate din uz acele bancnote (cele mai mari ca valoare). Ei considera ca scotand din uz bancnotele mari ii obliga pe toti cei din economia subterana:

  • fie sa mearga la banca si sa schimbe bancnotele vechi cu unele noi. Dar in acest caz acele persoane trebuie sa completeze o cerere si sa ofere date personale din buletin. De asemenea exista restrictii cu privirel a cantitatea de bani care poate fi schimbata.
  • fie sa nu schimbe bancnotele si atunci sa isi asume o pierdere. Acei bani insa, fiind „negri” nu vor mai putea fi folosi pentru a finanta activitati ilegale.

Va functiona masura asta?

Guvernul Indiei asa crede. Printre chestiile pozitive care s-au petrecut ca urmare a demonetizarii ar fi:

  • Oamenii s-au ingramadit sa plateasca taxele datorate cu bancnotele vechi datorita faptului ca desi nu mai putea fi folosite pentru a face plati, banii puteau totusi fi folositi pentru a plati taxe.
  • Guerilla comunista Naxalites a pierdut destul de multi bani pe care ii avea sub forma de lichiditati si in jur de 300 de membrii s-au predat
  • A crescut cererea de POS-uri si numarul de plati electronice.

Efectele negative insa sunt insa ceva mai multe:

    • S-au format cozi uriase la toate ghiseele bancilor care pot schimba bancnotele;
    • ATM-urile au fost golite pentru ca sunt inca multe locuri in India unde nu se poate plati cu cardul;
    • Multi comercianti din India accepta plata in natura din cauza lipsei de bani;

  • A crescut foarte mult pretul aurului si al bijuteriilor in general pentru ca oamenii schimba banii pe astfel de lucruri pentru a nu fi nevoiti sa stea la banca;
  • Sectoare de activitate ce depind puternic de cash au fost afectate sever (agricultura de exemplu).

Predictiile macro-economice pentru India, ca urmare a demonetizarii nu arata efecte negative ca urmare a acestei masuri conform, dar nici efectele pozitive nu prea par a putea fi cuantificate.

Doar trecerea timpului ne va arata daca masura s-a dovedit a fi una buna.

Romania de ce nu face asta pentru a lupta impotriva evaziunii fiscale

Pentru ca economia Romaniei este puternic euroizata. Si inainte de a fi euroizata, era dolarizata, asa ca orice decizie de genul acesta ar fi fost cvasi-inutila atata timp cat economia subterana nu functiona cu lei ci cu euro, dolari sau marci.

In plus, Romania s-a confruntat cu hiperinflatie in anii 90 si o astfel de masura ar fi turnat gaz pe foc intr-o tara in care apareau bancnote noi aproape anual.

Concluzii

O mare problema a institutiilor statului in tarile in curs de dezvoltare (inclusiv in India si Romania) este lipsa de credibilitate. Practic, ce a facut Modi va zdruncina increderea omului in rand in moneda nationala si in guvern in general.

O astfel de masura nu face altceva decat sa ia ceva bani de la cei care ii detineau in mod ilegal, fara a afecta capacitatea acestora de a face in continuare rost de bani negri sau de a folosi acesti bani pentru activitati ilegale.

Mai mult, se pare ca undeva la 6% din averea detinuta ilegal este sub forma de cash in India. Iar asta e una din regulile de baza ale activitatilor ilicite, incearca pe cat posibil sa speli banii negri pe care ii ai. India nu reprezinta o exceptie, majoritatea interlopilor din aceste tari investind banii negri in imobiliare, bijuterii si altele asemenea.

Deja au aparut tot felul de complicații administrative în legatură cu eliberarea noilor bancnote. Și evident că au părut și foarte multe incercari de a ocoli sistemul. Spre exemplu cea care mi s-a parut interesanta presupune plata in avans a unor bilete de tren la clasa 1 pe cea mai lunga ruta posibila si apoi anularea rezervarii pentru a primii banii de la compania de tren.

Una peste alta nu mi se pare o masură prea stralucita și nu cred ca va avea un efect prea mare asupra corupției sau evaziunii în India.

Probleme acolo, ca si in Romania sunt de sistem si nu pot fi corectate prin demonetizare.