In a time of monsters – Emma Sky: Recenzie

The old world is dying, and the new world struggles to be born:

now is the time of monsters.

Antonio Gramsci

Orientul Mijlociu a fost întotdeauna un tărâm complicat, dar de la ”Primăvara Arabă” încoace parcă întreaga regiune a luat foc. Sunt mulți pe internet care au început să își dea cu părerea pe subiect, dar puțini înțeleg cu adevărat ce se întâmplă în regiune. Mulți copiază pe nerăsuflate de la alții, fără să citeze sursa și, evident, trunchiază chestii.

Cine vrea să înțeleagă regiunea are nevoie de timp:

  • timp pentru a citi cărți care să îl introducă în context
  • timp pentru a urmări postările oamenilor care chiar se pricep la subiect
  • timp pentru a lăsa lucrurile să se clarifice și nu să reacționeze la instinct.

Dar cum orice drum lung începe cu un prim pas m-am întrebat…de unde să încep? Am în bibliotecă o carte despre istoria multimilenară a Iranului, tatăl meu are în bibliotecă o carte despre istoria Imperiului Otoman, mai am o carte despre Islam ca religie și încă una despre istoria arabilor. Undeva în fundul bibliotecii e și o carte despre conflictele religioase dintre creștini și musulmani, lângă o altă carte despre cum francezii și britanicii au împărțit Orientul după căderea Imperiului Otoman (faimoasa linie prin deșert a înțelegerii Sykes – Picot).

În 2019 am găsit la anticariat o carte despre haremurile din Palatul Topkapî, al Marelui Sultan Otoman, căreia i-am făcut și o recenzie.

De unde să începi să citești despre un subiect atât de vast?

Ei bine, în momentul acesta, recomandarea mea pentru a începe un astfel de subiect ar fi cartea ”In a time of monsters – Emma Sky”.

Cine e autoarea?

Emma Sky e unul din oamenii care se pot numi specialiști în subiectul ”Orientul Mijlociu”. A terminat facultatea cu specializarea ”Studii Orientale” la Sommerville College din cadrul Universității Oxford. A studiat de asemenea la Universitatea Alexandria din Egipt, Hebrew University of Jerusalem in Israel, and the University of Liverpool conform profilului de Wikipedia.

Din 2007 până în 2010 a fost consilier politic al Generalului Ray Odierno, coordonatorul coaliției conduse de americani care a invadat Irak-ul. În 2005 a fost

În 2005 a fost în Ierusalim a fost consilier politic al Generalului Kip Ward (US Security Co-ordinator for the Middle East Peace Process). In 2006, era în Kabul, Afghanistan în calitate de consilier al Comandamentului Generalilor Italieni și Britanici Italian al NATO’s International Security Assistance Force.

Cartea e scrisă așadar de o persoană care are nu doar aptitudini la nivel teoretic ci și pe cele practice. Nu des dai peste cineva care a locuit, muncit și consiliat generali în Orientul Mijlociu și apoi se apucă să scrie cărți.

Ce am citit eu

Variantă pe care am citit-o e o versiune cartonată de la Editura Atlantic Books, scoasă în 2019, în limba engleză. Nu știu să existe o versiune în limba română a cărții.

În România am văzut cartea online la Elefant și Libris, și probabil și în alte părți. Dacă nu sunteți în România puteți comanda cartea de la Waterstones în UK (cartonată sau necartonată) sau Book Depository (cartonată sau necartonată) (restul lumii) în engleză. Din păcate nu știu să existe variantă în limba română.

Pentru cine e cartea?

Așa cum scriam mai sus, cartea mi se pare o modalitate excelentă de a intra în subiectul ”Orientul Mijlociu” și ”Primăvara Arabă”. Cartea e un amestec de jurnal de călătorie, interviu cu oamenii din zonă și relatare a situației politice din fiecare țară. Motivul pentru care o consider o introducere bună în problema Orientului Mijlociu e capacitatea extraordinară a Emmei Sky de a sintetiza situații complexe în câteva pagini și într-un limbaj accesibil.

Cu toate astea aveți în vedere că această carte nu vă va face experți în Orientul Mijlociu. Nu există o singură carte care să poată face asta. În schimb vă va ajuta să așezați fundația unor viitoare lecturi pe această temă.

Despre ce e cartea?

Așa cum spuneam și mai sus, cartea e un amestec de jurnal de călătorie, interviu cu oamenii din zonă și relatare a situației politice din fiecare țară. Cartea începe în Marea Britanie și se termină pe drumul pelerinilor către Santiago Compostela, dar ne prezintă călătoriile în Orient ale autoarei.

Cuprinsul e următorul pentru cei curioși:

Câteva chestii interesante din „In a time of monsters” 

În primul e de remarcat partea Prefața cărții, unde autoarea reușește în 3 pagini să facă un rezumat excelent al politicii americane în regiune. Fiecare țară în care Emma Sky călătorește are ceva special în felul în care vorbesc oamenii și credințele lor (nu doar cele religioase).

Egipt

În Egipt remarcă felul în care femeile se organizau în timpul protestelor pentru a se proteja de atacatori și agitatori. Și nu vorbim despre oameni aiurea de pe stradă ci de însăși armata egipteană care abuza (inclusiv sexual) femeile ieșite la protest.

De altfel Egiptul se dovedește a fi o țară plină de contradicții, unele grupuri bucurându-se de căderea lui Mubarak, cel care instituise un control foarte dur asupra tuturor formelor de exprimare religioasă. Alți oameni remarcau cum bisericile creștine copte au început să fie incendiate, lucru neîntâlnit în vremea lui Mubarak.


Un interviu al Emmei cu ambasadorul britanic de atunci al Egiptului oferă o serie de informații foarte interesantă despre istoria recentă a acestei țări, în special despre relația teribil de complicată dintre Sadat și apoi Mubarak (președinți / dictatori ai Egiptului), grupurile de stânga radicală din țară și grupurile extremiste religioase. Sadat de altfel a și căzut victimă unui asasinat realizat de o astfel de grupare.

În afară de întâmplările din timpul călătoriei ne sunt redate și câteva dintre amintirile autoarei din perioada petrecută în Alexandria la studii, una dintre ele fiind de-a dreptul bizară.

Tunisia

Tunisia e țara în care Primăvara Arabă a început. Un vânzător de fructe, Mohamad Bouazizi și-a dat foc pentru că nu a putut recupera de la autorități marfa confiscată de aceștia. Gestul poate părea extrem, dar pentru un om lăsat fără singura modalitate de a-și hrăni familia, lucrurile erau disperate. Aceasta a fost scânteia care a aprins un eșafod construit timp de ani de zile din nemulțurile populației față de regimul lui Ben Ali, dictatorul de serviciu în această țară de la Marea Mediterană.

Tunisia și-a dat jos dictatorul și apoi a reușit să se stabilizeze politic. E probabil singura țară afectată de ”Primăvara Arabă” care a reușit să facă asta. Toate celelalte încă încearcă să își găsească echilibrul. Să fie faptul că Tunisia e un vechi centru de civilizație, loc de plecare al puternicului Imperiului Cartaginez?

Siria

În Siria autorea face un popas cu puțin înainte ca războiul civil care va decima această țară să înceapă cu adevărat. Într-un fundal dominat de postere cu Basar al Assad, dar și de o înrăutățire a situației în estul Siriei, Emma Sky cutreieră Damascul discutând cu oameni simpli (șoferi, pelerini, vânzători în piață), cu un fost general irakian precum și cu Robert Ford, ambasadorul american în Siria.

Dacă sunteți curioși, există un interviu pe Youtube cu el de vreo 30 de min în care vorbește despre perioada petrecută în Siria:

Drumul ei o duce și spre Palmira, întreaga călătorie fiind presărată de întâlniri cu diverse grupări armate, fie pro-guvern fie împotriva acestuia.

Una peste alta întreg capitolul e încărcat de tensiune și, dacă aceste însemnări de călătorie ar fi fost publicate imediat după, m-aș fi întrebat ”când începe războiul?”.

Irak

Irak-ului îi este dedicată cea mai mare parte din această carte, fiind de altfel țara în care Emma Sky a petrecut și cel mai mult timp și pe care o cunoaște cel mai bine. Autoarea a fost consiliera Generalului Raymond Odierno, cel însărcinat să conducă trupele aliate de pe teritoriul Irak-ului.

Drumurile făcute de Sky și povestite în această carte sunt o radiografie dureroasă a Irak-ului de după invazia americană: o țară ruptă în mai multe bucăți, ieșită de sub teroarea lui Sadam Husssein, dar aruncată în haosul instabilității politice și de securitate.

Irak-ul în sine există ca țară doar pe hârtie. În realitate Kurdistanul, în partea de nord a țării se guvernează singur, partea de vest a țării a căzut în haos și rapid a intrat sub controlul ISIS și recent al unor miliții tribale, în timp ce zona centrală (inclusiv Bagdadul e sub puternică influență Iraniană). Sudul țării a cunoscut numeroase revolte împotriva actualei conduceri a țării considerate prea apropiată de Iran. Maliki nu pare să fi avut intenția de a aduce prosperitate țării sale, regimul său fiind unul paranoic cu adversarii politici, extrem de corupt, dar și incompetent în materie de politici publice. Nu în ultimul rând, regimul său a avut un discurs și comportament foarte agresiv față de alte confesiuni religioase (Maliki fiind musulman sunni, într-o țară majoritar shia).

Omul care a condus țara o perioadă lungă de timp după apariția americanilor a fost Nouri al Maliki, prim-ministru între 2006 și 2014. În perioada sa Irak-ul s-a apropiat foarte mult de Iran. Dar cea mai mare parte din vină o poartă, conform interviurilor luate de la diverse persoane de Emma Sky, Statele Unite și politica lor șovăielnică. Nu e nici un secret că administrația americană sub Barack Obama a vrut să se retragă din zonă, astfel că nu e nici o surprinză că americanii nu au fost teribil de interesați de ce se întâmplă în această țară, în ciuda declarațiilor.

Sectarismul lui Maliki și dezinteresul americanilor pentru Irak a dus în cele din urmă la apariția ISIS și izbucnirea războiului civil din Siria. O lecție, dacă vreți, că a invada o țară e mai simplu decât a o guverna mai apoi.

Kurdistan

”Nu avem alți prieteni, în afară de munți” e o vorbă a luptătorilor kurzi. Kurzi sunt împrăștiați în Turcia, Irak, Siria și Iran, fiind considerat cel mai mare grup etnic fără țară din lume. Spre deosebire de alte populații, ei nu sunt împrăștiați geografic ci doar despărțiți de granițe. Destrămarea Imperiului Otoman le-a dat speranța că își vor câștiga independența, dar francezii și britanicii au avut alte planuri.

Apoi căderea Irak-ului sub invazia americană le-a adus iarăși speranțe, dar s-au ales cu autonomie. Războiul din Siria a adus iarăși discuții legate de un stat kurd independent. Tuturor le e teamă de independența kurzilor pentru că ar mușca din propriul teritoriu.

Dacă în trecut kurzii irakieni se adăposteau la rudele lor din Iran, acum e invers, kurzii irakieni se bucură de mai multă libertate decât cei din Turcia sau Iran.

Odată cu începerea războiului din Siria forțele americane au folosit brigăzi înarmate kurde (Peshmerga) pentru a lupta împotriva ISIS. Au devenit celebre imagini cu femeile kurde (vezi aici și aici) care luptă cot la cot împotriva celor din ISIS. Nu e o întâmplare, într-o regiune atât de dură e nevoie de luptători. În afară de asta kurzii au dezvoltat o aplecare în anii 70 spre marxism, în Turcia ei fiind reprezentanți de PKK (Partidul Muncitoresc Kurd)

Turcia, Arabia Saudită, Oman și altele

Lista de țări vizitate e lungă și puteți afla câte ceva despre fiecare din jurnalul de călătorii al Emmey Sky. Fiecare ar merita mai mult timp și spațiu literar, dar ce găsiți în carte e suficient cât să vă facă curioși.

Între cele 3 episoade de călătorie aș remarca în mod deosebit Arabia Saudită, acolo unde autoarea se întâlnește cu soții ale unor personaje proeminente din lumea arabă. Ce m-a frapat aici a fost teama generalizată de instabilitate politică din mentalul populației de aici. Impresia e că preferă o dictatură instabilității politice aduse de revoluții. Probabil e vorba de impresia lăsată de situația din Egipt, Siria și alte țări musulmane.

Ce mi-a plăcut la In a time of Monsters?

E un jurnal de călătorie care se citește ușor. Nu e teorie complicată, nu ne sunt prezentate opinii ale unor mari gânditori ci pasaje fugare din viețile oamenilor din regiunile vizitate, în perioada de după Primăvara Arabă. Cartea nu se vrea un tratat de geopolitică ci doar o imagine și niște gânduri și atât. Și reușește cu brio să facă asta.

E de apreciat de asemenea felul în care autoarea intră în conversații cu oameni simpli în timpul călătoriilor. Cartea are o alternanță foarte bună între opinii ale unor oameni simpli (taximetriști, vânzători de toate felurile, femei casnice și așa mai departe) și oameni foarte importanți (ambasadori, cadre militare șamd). Cartea se construiește ca un mozaic de opinii frumos aranjate într-un discurs coerent centrat în jurul călătoriei într-o țară sau alta.

Iar opiniile oamenilor, indiferent că sunt simpli sau vreun oficial sunt mai mereu revelatoare sub o formă sau alta. Uneori aflăm părerea omului de pe stradă, alteori ni se oferă informații despre felul în care funcționează o societate care de cele mai multe ori e complet necunoscută europenilor.

Ce nu mi-a plăcut la In a time of Monsters

Cartea e fix ce promite să fie: o carte de călătorii prin Orientul Mijlociu însoțită de comentarii ale unor oameni politici, oameni simpli și ceva lecții sumare, dar foarte bune de geopolitică regională. Nu am motive să mă plâng de nimic sincer și mi-ar fi plăcut să fie ceva mai lungă. Dar nu poți să îi reproșezi unui om care a umblat aiurea prin lume că nu a stat mai mult în locul cutare.

Dar prima carte a autoarei s-a numit ”The Unraveling” și vorbește în detaliu despre perioada petrecută de ea în Irak. Am să pun probabil și cartea asta pe listă.

Ce spun alți critici?

Mi s-a părut un pic ciudat, dar singura recenzie accesibilă public pe care am găsit-o a fost pe The Guardian:

If many of those grievances go back centuries, the decade before the Arab spring added new ones. Emma Sky is uniquely qualified to consider them.

Recenzia de la The Guardian nu spune o părere propriu zisă, ci redă mai de grabă ideile principale din carte. Altfel, e un pic ciudat să nu văd cartea prin alte părți având în vedere că vorbim totuși de un subiect la modă.

Ar mai fi o recenzie la Foreign Affairs, dar e în spatele unui paywall așa că mare lucru nu se înțelege din cele câteva fraze pe care le puteți citi fără abonament (deși persoana în cauza nu pare fericită).

Verdictul

Din partea mea ”In a time of Monsters” de Emma Sky primește un 10/10. O recomand celor care vor să afle mai multe despre Orientul Mijlociu, lumea musulmană și Primăvara Arabă. 

E o carte ușor de citit și suficient de alertă încât să nu plictisească. Nu uitați însă că e un jurnal de călătorie, nu neapărat un tratat de geopolitică.

 




Declarațiile Vioricăi Dăncilă pot avea repercursiuni în economia României

Cred că nu mai e nici un secret că doamna prim-ministru a dat iar cu bâta în baltă (via Hotnews):

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, duminică, aflată într-o vizită în SUA, că după finalizarea analizei ”și în deplin consens”, România își va muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. 

Iohannis a ieșit și a tras-o de urechi (via Hotnews):

„Din dorința de a-și revendica o decizie care nu aparține doar Guvernului României, așa cum dorește să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens”, Hotnews

Apoi am aflat că ”în deplin consens” nu înseamnă același lucru în Teleorman ca la București (via Hotnews):

”Am formulat corect, am zis că trebuie să împlinim toți pașii constituționali, nu am zis că mut eu ambasada, am spus că trebuie să respectăm constituția. Președintele nu a făcut decât să mă dezamăgească petru că eu am avut o abordare corectă și am luat în calcul că constituția trebuie respectată, opinia mea este că trebuie să facem acest pas, este o opinie personală”, a declarat la Antena 3 Viorica Dăncilă.

Consecința imediată a fost că ​Forumul de Afaceri România – Iordania, programat marți, 26 martie a fost anulat. Vizita Regelui Iordaniei, Abdulah al II-lea a fost și ea anulată.

Efecte economice

Știu că unii dintre voi sunteți tentați să vă gândiți că nu e mare pagubă dacă se anulează niște întâlniri cu iordanienii, că doar nu facem noi mare business cu Iordanul.

Ați fi surprinși, dar…facem! Chiar mult!

Și nu e vorba de mărunțiș ci de sume consistente de bani plătite de Iordania pentru importul de cereale. De exemplu un articol din 2016 zice așa (via Agrofinanciar):

Iordanienii au cumpărat până acum 400.000 de tone de grâu din noua recoltă, adică o treime din programul de import din sezonul comercial 2016/2017.
Două treimi din aceste volume au fost achiziționate din România de la comerciantul Cerealcom Dolj.
Iordania este o destinație strategică pentru exportul de grâu românesc, această piață generând al doilea cel mai mare volum. 
Exporturile făcute în Iordania sunt depășite doar de livrările făcute în Egipt, o piață cu o cerere de zece ori mai mare.

Deci aproximativ 268.000 tone de grâu cumpărate în 2016 de la români. Tona de grâu în perioada aia se vindea cu aproximativ 205 dolari, deci s-au încasat undeva la 55 milioane de dolari doar din asta. Și încă niște informații utile:

Cel mai mare furnizor de grâu românesc al iordanienilor în sezonul 2015/2016 a fost Cerealcom Dolj (410.000 tone), pe locul doi s-au clasat elvețienii de la Ameropa (210.000 de tone) și pe ultimul loc al podiumului au fost libanezii de la Agro-Chirnogi (130.000 de tone).

Iar achizițiile astea de grâu se petrec destul de des așa cum puteți observa dacă citiți presa de specialitate și veți găsi articole din 2017, 2018 și așa mai departe.

Dar problema nu se oprește aici, România exportă mult grâu și în Egipt. Egiptul e cel mai mare importator de grâu din lume. Nu cumva Egiptul și Iordania au majoritar aceeași religie? Nu cumva faza cu mutatul ambasadei va deranja în egală măsură și Egiptul? Hmm…

Aveți articole în presa de specialitate cu licitații de vânzare a grâului către Egipt aici, aici, apoi aici, aici și așa mai departe dacă aveți curiozități.

Iar acesta e doar un singur sector economic care lucrează mult cu țările astea. Mai sunt și altele.

Concluzii

Declarațiile membrilor guvernului (doamne Prim ministru aici) sunt periculoase nu doar politic ci și economic. O declarație lipsită de fundament făcută la un moment extrem de nepotrivit ne poate pune un întreg sector de activitate în cap.

Politica nu e pentru toată lumea. Politica externă cu atât mai puțin!




Mutarea ambasadei și conflictul din Palestina

Ieri au fost proteste masive în Fâșia Gaza ca urmare a deschiderii ambasadei SUA de la Ierusalim. Când zic proteste de stradă nu mă refer la plimbări democratice ci la oameni furioși aruncând cu cocktailuri Molotov în forțe de ordine iar forțele de ordine deschizând focul asupra mulțimii. 58 de oameni au fost uciși de trupele israeliene conform BBC.


Tot BBC ne spune că vor urma și mai multe proteste și foarte probabil și acelea vor fi sângeroase (asta e părerea mea, nu a BBC-ului).

Ca să vă pot explica de ce sunt palestinienii revoltați trebuie să vă explic un pic istoria conflictului dintre israelieni și palestinieni.

Istoria unui conflict 

Palestina a fost întotdeauna Țara Sfântă pentru evrei, dar grosul populației a trăit în mare parte a istoriei în afara granițelor Palestinei. Poate nu știți, dar România a avut o populație mare de evrei pe teritoriul său. La recensământul din 1930 au fost numărați 756.930 oameni reprezentând 4,03% din populația României Mari (care includea așadar și jumătate din Bucovina plus întreaga Basarabie). La recensământul din 2011 România mai avea 3.271 evrei. În Iași (orașul) populația evreiască reprezenta 33.6% din total conform aceluiași recensământ din 1930.

În anii 40 a urmat războiul, au venit lagărele de concentrare naziste, acolo unde au fost deportați evreii germani, polonezi, maghiari și din alte țări. În România evreii au fost deportați, uciși și îngropați apoi în groape comune (vedeți pogromul de la Iași pentru detalii).

La finalul războiului, populația evreiască care a reușit să supraviețuiască nu se prea mai putea întoarce în țara de origine. Cum ar fi fost primiți evreii de la Auschwitz în Germania? Ar mai fi putut duce o viață normală în țara asta? Cum s-ar fi împăcat germanii cu ei?

Soluția acestei probleme a fost înființarea unui stat independent evreiesc, unde acești oameni să poată trăi. A fost avansată ideea unui stat evreiesc în Palestina, loc pe care mulți dintre ei îl considerau sfânt. Dar teritoriul era locuit de sute sau chiar mii de ani de musulmani, evrei, creștini și multe alte populații. Oamenii aceștia nu puteau fi dați afară din țara în care locuiau de sute sau chiar mii de ani.

Teritoriul palestinian fusese parte din Imperiul Britanic, iar britanicii nu au avut vreo problemă cu religia populației care locuia acolo. După finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Palestina a trecut însă sub tutela ONU. Iar ONU s-a trezit că trebuie să rezolve problema creării unui stat care să îi adăpostească pe evreii exilați din Europa, dar în același timp să țină cont de populația care trăia deja acolo.

Pentru a împăca pe toată lumea ONU a propus:

  1. înființarea unui stat evreiesc
  2. înființarea unui stat palestinian
  3. transformarea Ierusalimului în oraș sub mandat internațional, adică fără să fie parte din noul stat evreiesc sau din cel palestinian.

Revenim în 2018 și ne uităm ce s-a întâmplat cu propunerea ONU:

Înființarea unui stat evreiesc 

Israel există ca țară și a reușit să își extindă teritoriul de la înființare destul de mult prin mai multe războaie cu vecinii săi, de la care a preluat teritorii (ex: Egipt, Siria și Iordan). Israel e în același timp un stat, destul de selectiv în acordarea cetățeniei pentru cei care nu sunt evrei. Ba mai mult, nici până în ziua de azi nu vrea să permită palestinienilor care au fugit din Palestina în timpul războaielor dintre Israel și vecinii săi să se întoarcă și să își reia viața și casele lăsate în urmă.

În țările vestice un astfel de regim de cetățenie ar fi considerat inacceptabil și discriminatoriu, dar aparent în Israel e ok.

Înființarea unui stat palestinian

Pur și simplu nu s-a mai întâmplat pentru că statele arabe din regiune s-au opus oricărei împărțiri a Palestinei, inclusiv cea propusă de ONU (vezi harta 2 de mai sus). Au urmat mai multe un războaie între Israel și statele arabe vecine care au dus la actualele granițe și care, mai important, au condus la o alienare a părților combatante: Israel nu vrea să discute de un stat palestinian independent, țările arabe nu vor să accepte actualele granițe ale Israelului.

Ierusalimul

Planul inițial era ca Ierusalimul să fie sub mandat internațional, adică să nu facă parte nici din noul stat evreiesc (Israel), nici din Palestina. Israelul a acceptat inițial acest statut, dar partea palestiniană l-a refuzat.

În prezent însă Ierusalimul e ocupat în întregime de Israel, inclusiv partea estică a Ierusalimului, pe care palestinienii o văd ca fiind capitala unui viitor stat palestinian. Ocupația Ierusalimului de Est a început în 1967, dar a fost formalizată abia în 1980, atunci când Israelul a decis să administreze întreg Ierusalimul. Din punctul lor de vedere Ierusalimul de Est nu e anexat și nu face parte oficial din Israel, dar Israel controlează și administrează de facto întreg orașul.

Cum a ajuns Israelul să ocupe Palestina în întregime

Răspunsul pe scurt: prin războaie.

Primul a avut loc în 1948 între Israel, Egipt, Iordania și Siria. Scopul țărilor musulmane era de a împiedica crearea unui stat evreiesc în Palestina. Războiul s-a încheiat indecis, dar a dus la exodul a 700.000 de palestinieni, care nici până în ziua de azi nu se mai pot întoarce la casele lor. Exodul acesta e numit Nakba (”Catastrofa”).


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână, cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Luptele dintre statele arabe și Israel au continuat, culminând cu războiul din 1968, când Israelul, cu ajutorul Franței și Marei Britanii a învins o coaliție arabă compusă din Egipt, Iordan, Siria și Irak și a ocupat teritoriile pe care le controlează în prezent. Al doilea război a mai dus la exodul a încă 200 – 300 de mii de palestinieni. Puteți citi mai pe larg despre conflictele israeliano-arabe prin cărți sau wikipedia.

De ce e important Ierusalimul atât pentru evrei, cât și pentru musulmani?

Pentru că Ierusalimul și partea sa estică mai exact are mai multe locații de o însemnătate deosebită din punct de vedere religios pentru evrei, musulmani și creștini. Cel mai important e ”Muntele Sacru”, loc sfânt pentru religia iudaică pentru că acolo se crede că ar fi fost templul regelui Solomon, acolo unde Dumnezeu s-a arătat de multe ori evreilor. Religia iudaică spune de asemenea că acolo se va construi cel de-al treilea templu.

În același loc însă, mii de ani mai târziu Mohamed, profetul islamului, se spune că ar fi fost adus de arhanghelul Gabriel și, din acel loc, ar fi fost condus spre rai (Isra și Mi raj).

De ce mutarea ambasadei SUA la Ierusalim e o mutare controversată?

Pe lângă importanța religioasă Ierusalimul a devenit și un simbol al rezistenței împotriva statului Israel. Înainte de războiul din 1967, mai multe țări aveau ambasada la Ierusalimul de Vest, ocupat de Israel. După ce Israelul a ocupat însă întreg orașul și Cisiordania (regiunea la est de Ierusalim), în semn de protest, cam toată lumea și-a mutat ambasada din Ierusalim la Tel Aviv. Mai mult, manualele de geografie ale multor țări, inclusiv România, menționează Tel Aviv drept capitală a Israelului. Formal, România consideră că Israel are capitala la Tel Aviv.

Mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim înseamnă că SUA recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Decizia SUA poate fi urmată și de alte țări, iar odată recunoscut acest statut la nivel internațional, ce interes ar mai avea Israelul să negocieze pacea sau să accepte orice concesie către palestinieni?

Cam aceasta e logica diplomatică la nivel internațional. Problema e că SUA se dezice de această logică și ia partea Israelului. Din acest motiv SUA nu mai poate fi privit ca un mediator în conflictul israeliano-palestinian ci ca fiind de partea Israelului. Șansele de a ajunge la pace sunt așadar și mai mici în acest context față de situația în care SUA nu ar fi luat partea nimănui.

Lucrurile nu se opresc aici însă, momentul ales de Trump pentru inaugurarea ambasadei e cât se poate de prost. Vă spuneam mai sus de Nakba (”Catastrofa”), ei bine evenimentul e comemorat pe 15 mai, când de altfel e și ziua proclamării statului Israel. Alegerea acestei zile nu e accidentală și e o dovadă profundă de cinism din partea administrației Trump.

Cum stau lucrurile în prezent 

Actualul conflict e rezultatul unor jocuri politice atât ale marilor puteri (SUA, URSS), cât și ale statelor din zonă (Israel, Egipt, Iordania, Siria, Irak și mai nou Iran).

Israelul se opune din răsputeri unui stat palestinian așa cum Egipt, Siria și Iordania se opuneau unui stat israelian. Între timp Israelul face tot posibilul pentru a coloniza teritoriile ocupate în ciuda declarațiilor ONU că respectivele colonii, în care trăiesc aproape jumătate de milion de evrei, sunt ilegale.

Pe de altă parte teritoriile palestiniene aflate sub ocupație armată israeliană care nu sunt colonii, fac obiectul unor sancțiuni / restricții economice din partea Israelului, ceea ce le face să fie subdezvoltate economic, 1 din 4 palestinieni adulți neavând un loc de muncă.

Ce se poate întâmpla în continuare?

Mutarea ambasadei SUA la Ierusalim și recunoașterea Ierusalimului ca și capitală a Israelului nu înseamnă neapărat că SUA recunoaște dreptul Israelului de a ocupa și Ierusalimul de Est. Există așadar în continuare posibilitatea teoretică de a avea un stat palestinian care să aibă capitala în Ierusalimul de Est. Problema e că, așa cum vă spuneam mai sus, comunitatea internațională nu prea mai are cu ce să constrângă Israelul să recunoască un stat independent palestinian cu capitala la Ierusalim dacă Israelul a obținut recunoașterea Ierusalimului ca și capitală.

De aceea e deranjul atât de mare, practic, o recunoaștere internațională a Ierusalimului drept capitală va face obținerea păcii o misiune imposibilă.

Dacă SUA va merge mai departe cu mutarea ambasadei atunci nu va mai fi un partener de discuții neutru și nu va putea fi un garant de încredere al unei eventuale păci, pentru că va fi perceput ca un partener al Israelului. Ori asta deschide posibilitatea ca alte țări să ia locul SUA. Sunt șanse mari să vedem un Vladimir Putin încercând la un moment dat marea cu degetul deși, cele mai mari șanse de a lua locul SUA le are Uniunea Europeană. Se poate ridica UE la înălțimea cerințelor? După ce termină cu Brexitul, da, ar putea, dar doar în măsura în care se maturizează și se ajunge ca un nucleu dur să ia deciziile importante.

Ce se va întâmpla în lipsa unui stat palestinian independent? Lucrurile nu se vor schimba față de cum sunt acum și vom vedea în continuare lupte, atentate teroriste, doar că de data asta mult, mult mai intense.

Sursă foto: Flickr via Alisdare Hickson

Vor continua protestele?

Da, cu siguranță vor continua, dar nu numai protestele ci și atentale și tare îmi e teamă că va curge mult sânge din cauza acestei ambasade.

Cui servește mutarea ambasadei?

În primul rând lui Benjamin Netanyahu, care își consolidează poziția la conducerea Israelului.

Rusia, fără să facă nimic câștigă din povestea asta prin alienarea SUA de UE în ceea ce privește procesul de pace din regiune.

Iranul, actorul din umbră, sprijină Hamas, o mișcare socială, politică și militară a palestinienilor. Iranul finanțează masiv Hamas și are un interes direct ca Israelul să fie sub asediu și tensiunile sociale în teritoriile ocupate de Israel să fie cât mai ridicate.

Donald Trump (nu SUA) câștigă capital politic în țară din partea anumitor grupări religioase pro-Israel, dar va pierde probabil susținerea altor grupuri creștine care nu sunt încântate de evrei.

Concluzii

  • Conflictul din Palestina e unul lung și deosebit de complex
  • Nimeni în zonă nu pare să vrea pacea
  • Mutarea ambasadei SUA la Ierusalim va însemna că SUA nu poate fi un garant al unei păci sau un partener neutru de discuții
  • Șansele de pace după recunoașterea Ierusalimului ca și capitală scad

Poza din cover: Tasnim News Agency [CC BY 4.0], via Wikimedia Commons