Cryptomonedele și aurul au scăzut puternic pe fondul coronavirusului

Pe piețele financiare a fost panică mare de când Coronavirusul a lovit Vestul. Înțelepciunea populară în mediul financiar e că în astfel de situații de panică investitorii se orientează spre active considerate sigure sau cu risc foarte scăzut.

Tradițional cele mai populare erau:

  • obligațiunile guvernamentale ale statelor dezvoltate
  • Anumite monede (francul elvețian, dolarul, lira sterlină etc.)
  • Aurul și alte metale prețioase

La lista de mai jos unii băieți șmecheri au tot încercat să adauge cryptomonedele. Dar se pare că treaba cu cryptomonedele nu prea merge cum ar vrea ei (via Alphaville):

Bitcoin plunged to a 10-month low of around $3,850 overnight on some exchanges — a more than 50 per cent drop in the space of 48 hours — before edging up to around $5,500 at pixel time. That still marks an almost 50 per cent fall from levels close to $10,500 a month ago. Here’s a chart showing the move, from crypto site Coindesk:

Varianta grafică arată așa (via Coinmarketcap):

50% cădere fix a activ cu risc scăzut nu arată. Și nu doar Bitcoin a suferit ajustări dramatice pe 12 martie (via Coinmarketcap):

Și aurul se comportă ciudat

Acum am să fac pe avocatul diavolului, deși nu sunt fan crypto. Iată ce s-a întâmplat cu prețul aurului în aceeași perioadă:

Nu e scădere de 50% ca la bitcoin, dar prețul aurului a căzut de la 1.700 la 1.450 USD/uncia. Asta înseamnă o scădere de aproximativ 15%. Ori ne-am aștepta ca un activ sigur să se aprecieze, nu să se deprecieze.

Poate nu toată lumea e convinsă că vine o recesiune, unii oameni spun că ăsta e momentul pentru a cumpăra. Glumesc, motivul scăderii pare a fi altul:

  • toată lumea aleargă după lichidități și se pare că mulți investitori au preferat să vândă aurul pentru a face rost de cash.
  • China, una din marile piețe de aur ale lumii și-a redus foarte mult consumul pe fondul temerilor cauzate de coronavirus.

Morala poveștii pare a fi simplă: nimic nu e 100% sigur. Nici aurul, în care au încredere toți libertarienii și doomsday prepperii nici bitcoin pentru băieții cu calculatoare. Diversificați, diversificați, diversificați!




Merită să investesc într-o pensie Pilon III? Ce alte modalități de economisire recomanzi? Întrebări de la cititori

Salut Daniel,

Sunt un cititor fidel al blogului tău și aș vrea să îți transmit că apreciez foarte mult modul tău echilibrat de a scrie și informațiile de mare valoare pe care le oferi.

Îți scriu în legătură cu o dilemă pe care o am și aș dori să te întreb dacă ai putea să mă ajuți. Problema este în felul următor: am ajuns la o vârsta la care să mă gândesc la pensie (nu că îmi doresc neapărat să ies la pensie, însă știi cum este viața), iar ca angajat în România, contribui deja la Pilonul I și Pilonul II. Îmi dau seama că pe ele nu te poți baza la bătrânețe, iar de aceea am început să ma interesez de ce aș putea să mai fac eu în plus pentru mine în viitor și uite așa am ajuns la Pilonul III.

Ideea este că nu prea am găsit informații despre Pilonul III care să nu fie de la bănci sau ASF. Întrebarea mea este foarte simplă: merită să investesc în Pilonul III sau mai bine caut alte alternative? Din ce am văzut, toate fondurile din Pilonul III au între 40-50% din portofoliu investit în titluri de stat și ținând cont de ce ai scris tu despre Pilonul II, nu știu cât de înțelept ar fi să mai investești suplimentar în aceste titluri, când asta deja se întâmplă la Pilonul II. Mai mult, am observat și o listă lungă de comisioane și sunt curios cât afectează și ele randamentul final.

Dacă este cazul să mă uit după alternative, cam ce ai recomanda, ținând cont că suntem în România și nu avem atât de multe instrumente de investiții disponibile cum au, de exemplu, englezii sau nemții?

Îți mulțumesc anticipat și îți doresc o zi frumoasă,

Răzvan


Salut Răzvan,

În primul rând mă bucur că te preocupă subiectul și că te gândești deja la planuri de economisire pentru așa ceva. Știu că poate suna ciudat, dar facem parte dintr-o generație care s-ar putea să aibă ceva probleme cu pensia și eventual să nu apuce să se bucure de ea. Așa că ar fi bine să ne apucăm de economisit încă de pe acum pentru că nu se știe niciodată ce ne va aduce viitorul.

În principiu am evitat să dau sfaturi financiare până acum din două motive:

  1. pentru că e internetul plin de oameni care îți explică treaba asta. Probabil ai auzit despre cum să te retragi la 40 de ani, cum să faci o gălăgie de bani din venituri pasive și alte chestii de genul. M-am gândit că lumea nu vrea probabil să audă aceleași platitudini repetate la nesfârșit.
  2. pentru că nu sunt specialist. Am terminat ASE-ul și lucrez în consultanță, dar nu am experiență în a consilia oamenii în legătură cu felul în care ar trebui să își gestioneze finanțele. Sunt oameni specializați pe așa ceva care sunt cu siguranță mai avizați decât mine să îți spună cum se fac lucrurile ca la carte. Astea sunt genul de chestii de care nu mă ating pentru că nu sunt consilier financiar și pentru că sunt sceptic în privința lor.

Așa că ia ce îți zic pe aici cu o doză de scepticism pentru că nici eu nu mă pricep la toate. Comentariile mele se bazează așadar pe experiențe personale.

Legat de întrebarea ta, pe scurt răspunsul ar fi următorul:

  • Fondurile de pensii private sunt ok pentru economisire pe termen lung, dar nu ar trebui să te bazezi doar pe ele. 
  • Niciodată nu e bine să ai toți banii economisiți într-un singur loc pentru că nici un instrument nu îți oferă protecție 100%.
  • Încearcă să îți diversifici economiile pentru a reduce riscul.
  • Și nu uita niciodată o vorbă a americanilor: ”cash is king!” E bine să ai lichidități pentru cazuri de urgență.

Răspunsul mai pe larg ar suna așa:

Pilonul III / Fonduri de investiții

Cum ești un cititor fidel probabil știi deja o parte din chestiile pe care urmează să le spun. Dar pentru cei care mă citesc de mai puțin timp, cred că merită să explic lucrurile un pic mai detaliat.

Ai cui sunt banii?

Pilonul III e un termen generic folosit pentru fonduri de pensii facultative. Asta înseamnă că înscrierea la astfel de fonduri e opțională, spre deosebire de fondurile de pensii private tip Pilon II, unde participarea e obligatorie în cele mai multe cazuri.

Cum funcționează fondurile? Ei bine, ele funcționează pe același principiu precum cele din Pilonul II: oamenii plătesc lunar o sumă de bani, pe care aceste fonduri o investesc în diverse chestii (de regulă cele enumerate mai sus).

Banii care merg spre Pilonul II provin din contribuțiile sociale reținute din salariu fiind calculate în funcție de acesta. Aceștia sunt bani asupra cărora asiguratul (adică tu) nu are nici un fel de control. De aceea tot spun că banii din Pilonul II nu aparțin indivizilor ci statului român. Banii aceia devin ai asiguratului în punctul în care îi poate retrage. Iar asta se poate face doar după o anumită vârstă.

Banii virați către fondurile de pensii de tip Pilon III sunt în schimb banii tăi asupra cărora ai control. Asta înseamnă că persoana care cotizează la un fond de pensii Pilon III poate decide cât să vireze lunar.

Fondurile astea de investiții se bazează pe principiul bulgărului de zăpadă: cu cât suma devine mai mare, cu atât câștigurile sunt mai mari. Asta înseamnă că nu te vei alege cu mare lucru în primii ani, dar după 20 de ani de strâns bani s-ar putea să ai niște sume consistente acolo.

Riscuri

Am vrut să stabilim clar ai cui sunt banii pentru a putea vorbi despre riscuri mai apoi. În fond statul zice: nu am încredere în tine că vei economisi așa că îți iau bani din salariu și nu te las să te atingi de ei până la o anumită vârstă. Așa că atunci când statul îți ia bani din salariu și te obligă să îi bagi într-un fond de investiții fără posibilitatea de a îi scoate de acolo, tot statul trebuie să se asigure că nu vei pierde acei bani.

În schimb, atunci când tu alegi să investești proprii tăi bani într-un fond de pensii privat, statul nu mai poate fi tras la răspundere pentru deciziile tale. Sunt banii tăi, tu decizi ce faci cu ei. Unii oameni aleg să îi spargă pe băutură și lăutari, alții să îi economisească.

Din punctul ăsta de vedere e destul de clar că banii care merg spre Pilonul II vor fi investiți în instrumente cu risc scăzut. De aceea o pondere mare se duce obligatoriu spre obligațiuni guvernamentale.

Banii care merg spre Pilonul III vor merge spre anumite instrumente în funcție de nivelul de risc ales de client. Adică îți poți alege cât de riscant vrei să fie fondul și investițiile din el. Evident că poți și să îți schimbi destinația banilor ulterior dacă nu îți convine alegerea inițială, în fond sunt sunt banii tăi.

Cu toate astea trebuie să înțelegi o chestie foarte importantă: Orice fond la care cotizezi are un risc atașat! Uneori acel risc e mai mare, alteori e mai mic, dar nici un fond și nici o investiție în general nu sunt 100% sigure!

În ce se duc banii băgați în Pilonul III?

Atât fondurile Pilon II cât și cele din Pilon III investesc banii în aproximativ aceleași lucruri:

  • Obligațiuni guvernamentale
  • Depozite la termen
  • Acțiuni la bursă
  • Alte chestii

Diferența dintre ele e dată însă de procentele din fiecare investiție pentru că unele investiții sunt mai sigure decât altele.

Fondurile care manageriază Pilonul II în România (și în general în UE) sunt obligate să cumpere obligațiuni românești. Obligațiunile sunt instrumente cu randament scăzut, dar foarte sigure (comparativ cu alte instrumente). Iată de exemplu situația pentru Pilonul II:

Cei care operează Pilonul III nu au astfel de restricții în schimb. Vor investi și ei cu siguranță în obligațiuni de stat, dar nu neapărat doar obligațiuni românești. Pot fi obligațiuni și din SUA, Argentina sau orice altă țară cu dobânzi atractive.

Un fond Pilon III cu risc scăzut s-ar putea să semene foarte tare cu unul Pilon II ca și alocare în ce se investesc banii, adică având obligațiunile guvernamentale și depozitele cu un procent foarte ridicat din total, dar cu o proporție mică spre acțiuni.

Un fond Pilon III cu risc ridicat în schimb va avea o pondere mult mai mare a banilor investiți în acțiuni ale unor firme listate la bursă și o pondere mai mică a obligațiunilor guvernamentale și a depozitelor.

Cât de profitabile sunt fondurile de pensii Pilon III

Am scris la un moment despre randamentul pensiei de stat și cel al fondurilor Pilon II. Spuneam atunci că Pilonul II e făcut pentru a oferi siguranță.

Cum stau fondurile Pilon III? Păi iată ce zice ASF:

Acum e important de precizat următoarea chestie: cifrele de mai sus nu sunt ajustate cu inflația.

Altfel spus, un randament anual de 5%, dar cu o inflație tot de 5% înseamnă 0% câștig. Ori de câte ori vorbești cu un broker sau ți se aruncă în față niște cifre trebuie să compari acele creșteri cu rata inflației, pe care o găsești pe site-ul BNR:

T1 2019 T2 2019 T3 2019 T4 2019 T1 2020 T2 2020 T3 2020 T4 2020 T1 2021 T2 2021 T3 2021
Ţinta 2,5 2,5
Efectiv/ Prognoză**(%) 4,0 3,8 3,5 3,8 2,8 2,7 2,8 3,1 3,0 3,2
taxe constante* (%) 3,6 3,5 3,1 3,4 2,7 2,5 2,6 2,8 2,8 2,8
Interval de incertitudine (%) ±0,5 ±0,9 ±1,2 ±1,6 ±1,7 ±1,8 ±1,8

* Exclude impactul de runda I al modificărilor operate la nivelul cotei TVA, al accizelor și al unor taxe nefiscale
** sfârşit de perioadă
Sursa: INS, calcule BNR

A se observa că BNR oferă și estimări pentru următorii 2 ani, deci îți poți face și niște estimări pentru viitor.

Ochiometric, am putea spune că rata medie a inflației în 2019 a fost pe undeva pe la 4%. La un randament mediu de 5%, înseamnă o creștere reală de 1%. Ceea ce nu e nemaipomenit sincer. Și încă nu am luat în calcul comisioanele.

Comisioanele

Din păcate calculele nu se opresc aici, pentru că trebuie să ai în vedere și comisioanele de administrare a fondurilor. ASF oferă o listă care centralizează comisioanele fondurilor de pensii.

Pentru Pilon II, comisioanele sunt plafonate și cam toate fondurile de investiții au aceleași comisioane (informație valabilă în luna Noiembrie 2019):

  • 1% din suma virată – Comisionul suportat din Contribuții
  • Nu mai mult de 0,07% / lună din activul fondului – Comisionul de administrare

Pentru Pilonul III, structura de comisioane e mult mai complicată și din păcate nu o pot reda pe blog, dar o poți consulta pe site-ul ASF. Situația valabilă în luna Noiembrie 2019 de exemplu, are un tabel care se întinde pe 6 pagini unde e luată în calcul o gamă foarte largă de comisioane. Nu doar că nu sunt ușor de urmărit, dar multe din ele nici nu sunt ușor de înțeles sincer.

Una peste alta, concluzia ar fi că, din păcate, comisioanele aferente fondurilor Pilon III sunt, în medie, ceva mai mari decât cele aferente Pilon II. A se observa că o parte din ele își vor diminua comisioanele în 2020. Chiar și așa, comisioanele pentru Pilonul III sunt cel puțin duble față de Pilonul II.

Ca o paranteză, ghici cui trebuie să îi mulțumești pentru comisioanele reduse ale fondurilor de pensii Pilon II? Lui Liviu Dragnea, Eugen Teodorovici și Darius Vâlcov, cei care au dat faimosul OUG 114 prin care au fost diminuate comisioanele încasate de administratorii Pilon II.

Și te-ai gândi totuși că, teoretic, dacă sunt comisioane mai mari la fondurile de pensii Pilon III, ar trebui și câștigul să fie mai mare pentru a justifica diferența asta, nu?

Iată cum arată randamentul fondurilor de pensii Pilon II:

Iată cum arată randamentul pentru Pilon III:

Așadar, comisioanele sunt ceva mai mari la Pilon III față de Pilon II, dar cu randamente similare.

Merită, așadar, să bagi bani într-un fond de pensii Pilon III?

Întrebarea ta e foarte bună cu atât mai mult cu cât e legată de faptul că atât Pilonul II cât și Pilonul III se bazează într-o anumită măsură (mai mare sau mai mică) pe obligațiuni guvernamentale.

Sincer, eu cred că da, merită totuși să cotizezi la un fond de pensii privat. Iar motivele nu țin neapărat de randamente. Am stabilit deja că randamentul în primii ani de cotizare e prost. Motivele sunt altele:

Motiv 1: Uite fondul, nu e fondul

În primul rând îți recomand să cotizezi la un fond privat Pilon III din motive politice. România se va confrunta în următorii 20 de ani cu niște probleme masive de finanțare a cheltuielilor cu pensiile. Există un risc real ca Pilonul II să fie naționalizat și folosit pentru a plăti pensiile de la momentul respectiv, indiferent de partidul politic aflat la guvernare atunci.

Dacă asta se va întâmpla, vei rămâne doar cu pensia de stat și atât. Care va fi determinată de condițiile macroeconomice și sociale din momentul în care te vei pensiona. Pilonul III îți va oferi un plan de rezervă în cazul în care Pilonul II dispare.

Motiv 2: Disciplină financiară

Disciplina financiară e destul de dificilă. Când ești Gigi Becali poate nu e o problemă, dar altfel e dificil să te ții de economisit. Sunt șanse mai mari să economisești însă dacă ești obligat să plătești în fiecare lună o sumă către fondul de pensii pentru că vei privi acei bani ca pe o cheltuială pe care trebuie să o faci, nu ca pe economii. Doar că acea cheltuială se va transforma într-un venit peste niște ani. Sume mici, plătite lunar, pot duce la acumulare unei mici averi pe termen lung.

Motiv 3: Mai multă flexibilitate

Un al treilea motiv pentru care ai putea să faci investești într-un fond Pilon III e faptul că astfel de fonduri nu investesc neapărat doar în obligațiuni românești. Poți solicita mai multe informații, dar de regulă e un amestec relativ de obligațiuni din mai multe țări, spre deosebire de Pilonul II unde mare parte din datorie e românească. Apoi faptul că banii se duc și în acțiuni și alte instrumente îți oferă posibilitatea să decizi tu ce fel de riscuri vrei să îți asumi.

Ai practic mai multă flexibilitate în decizia ta.

Motivul nr. 4: Sunt banii tăi

Banii din Pilonul III sunt ai tăi iar statul român nu îi poate naționaliza (mă rog, statul poate orice, dar e puțin probabil). Vei putea retrage banii abia după 60 de ani și dacă ai minim 90 de contribuții lunare (vezi toate condițiile aici). Dar când vine vorba de siguranță, ai cel puțin șanse foarte mari să rămâi cu banii ăștia, nu să stai cu grijă că guvernul X se va înfrupta din ei.

Motivul nr. 5: Poți beneficia de o deducere de impozit

Sistemul fiscal românesc nu oferă foarte multe deduceri angajaților. Dar între puținele deduceri disponibile se află și una referitoare la sumele plătite către Pilonul III. Deducerea nu e mare din păcate și se aplică din păcate doar în limita a 400 de euro contribuție pe an. La un impozit pe venit de 10%, asta înseamnă că primești înapoi echivalentul a 40 de euro pe an.

Dacă și angajatorul tău vrea să contribuie către pensia ta Pilon III o poate face în limita a 400 de euro pe an fără să plătească taxe. Nu sunt sume uriașe, dar orice bănuț contează.

Singura problemă din punctul meu de vedere e legată de faptul că majoritatea angajatorilor nu oferă așa ceva. Ba mai rău, dacă te duci la doamnele de la HR / payroll cu polița de asigurare și le spui că ai dreptul la deducere pentru maxim 400 de euro / an s-ar putea să se uite la tine ca la OZN-uri. Caz în care ar cam trebui să te duci cu extrasul din Codul Fiscal după tine, altfel nu te vor crede.

Ca să îți spun sincer, nici mie nu îmi plac fondurile astea, dar mi se pare că sunt cea mai echilibrată formă de economisire / investiții pe termen lung. 

Cu siguranță însă, nu trebuie să te bazezi doar pe banii din Pilonul III. Îți recomand să fii paranoic cu banii tăi și să te asiguri că economisești în moduri cât mai diverse.

Alte modalități de a economisi

Dacă decizi să bagi bani într-un fond de pensii privat nu înseamnă că ți-ai asigurat bătrânețile. Din păcate s-ar putea ca pensia de stat + Pilon II + Pilon III să nu fie suficient. Oricât de mult ți-ai imagina că sună bine să ai niște zeci de mii de euro adunați pe acolo, dacă trăiești 20 de ani după ce ai ieșit la pensie s-ar putea să ai nevoie de ceva mai mulți bani.

Așa că ar fi bine ca, pe lângă banii alocați pensiei Pilon III să încerci să economiști și de capul tău ceva mai mult. Lista de jos nu e sub nici o formă finală și poți face bani din aproape orice.

Cash

Cum ziceam mai sus: ”Cash is King!”. Vei avea nevoie întotdeauna de RON pentru situații de urgență. Ar fi bine să economisești în RON (depozite la termen sau cont de economii), chiar dacă dobânda e mică. Nu știi când tu sau cineva drag se îmbolnăvește sau are vreo problemă și vei avea nevoie urgentă de o sumă măricică. Vei avea nevoie de cash rapid și va trebui să fie în RON.

Odată ce ți-ai făcut o rezervă decentă în RON (cât înseamnă asta depinde de tine – pentru mine asta înseamnă cam 10.000 RON) ai putea începe să economisești în alte monede. Eu aș recomanda în EUR și USD, monede ușor de convertit în RON în caz de urgență.

Pentru alte monede va trebui să ai grijă pentru că va fi mai greu să faci transferul spre RON iar costurile de conversie s-ar putea să fie mari. Spre exemplu, mi-a fost foarte greu să găsesc o agenție bancară în București de la care să cumpăr mai mult de 500 de lire sterline. Majoritatea mi-au spus că trebuie să anunț din timp ca să aducă banii. Cum ar fi fost dacă aveam nevoie urgent să schimb o sumă mai mare?

Un sfat aici: Mugur Isărescu, mulți oamenii de pe la BNR și unii economiști mai deștepți nu țin toți banii într-un singur depozit, pentru a evita situația de a fi nevoit să lichidezi un depozit uriaș și să pierzi dobânda dacă ai nevoie de o sumă mică.

Scriam acum ceva vreme următoarea chestie:

Dacă ai 100.000 RON și îi pui ca depozit, dar nu ești sigur dacă vei avea nevoie de ei, de ce să nu îi împarți în 10 conturi de 10.000 RON? Dacă ai nevoie de 50.000 RON, cum e mai bine:

  1. Să lichidezi tot contul de 100.000 RON înainte de termen și să primești ZERO dobândă? sau

  2. Să lichidezi 5 conturi de 10.000 RON și să primești zero dobândă, dar să lași neatinse celelalte 5 conturi și să iei dobândă pentru ele?

Apoi ar mai fi și problema cu garantarea depozitelor populației: în România depozitele fiind garantate până în 100.000 euro.

Metale prețioase

Știi cum mulți oameni cred că e de neam prost să ai lanțuri de aur și ghiuluri? Ei bine, oamenii care au din astea nu și le cumpără doar pentru a stârni invidia dușmanilor, în ciuda a ce auzi prin melodiile rap și manele. De fapt, pentru ei bijuteriile sunt o modalitate eficientă de a economisi bani.

De multe ori genul ăsta de oameni nu sunt bancabili sau banii nu sunt din surse 100% legale, așa că a pune acei bani în bancă nu prea e o opțiune. Așa că lanțurile și ghiulurile sunt modalități eficiente de a pune bani deoparte. În plus aurul, argintul și platina au avantajul de a fi ușor convertibile în cash (tot ce îți trebuie e un amanet).

Dezavantajul aici e că metalele prețioase sunt folosite și de diverse industrii (platina de industria auto, aurul de industria electronică și așa mai departe) așadar prețul lor poate oscila uneori semnificativ. În afară de asta, de regulă o criză economică duce la creșterea prețului la aur, în timp ce în perioadele ”bune” prețul scade.

Poți să dai un search pe google și vei vedea că sunt câteva bănci de la care poți cumpăra aur sub formă de lingouri sau monede.

Așadar, metalele prețioase sunt, cu siguranță o modalitate bună de a diversifica economiile tale și nu ar trebui să te simți prost dacă investești în așa ceva.

Monede virtuale

Am mai scris ocazional despre cryptomenede. Blockchain-ul are ceva chestii bune ca tehnologie, dar monedele de tip bitcoin sunt mult prea volatile și impredictibile pentru a putea fi folosite ca modalitate de economisire.

Dacă înțelegi cum funcționează piața crypto, îți poți încerca mâna, dar monedele virtuale nu mi se par o investiție bună, altfel decât pentru investiții pe termen scurt (și acolo doar dacă te pricepi).

Bursă

Sunt mulți oameni care văd bursa ca o modalitate eficientă de a economisi și de a face bani.

Personal nu recomand însă investițiile directe la bursă dacă nu lucrezi în domeniu și nu urmărești piața zilnic.

Tot ce urcă în valoare poate să și coboare și s-ar putea să te arzi grav dacă tranzacționezi cu ideea de a face un ban rapid. De multe ori chiar și traderii sunt luați prin surprindere când apar evenimente din afara pieței, cum a fost de exemplu când Bursa București s-a dus în cap din cauza OUG 114.

Asta fiind spus, au început să apară aplicații de genul Robin Hood care să elimine brokerii din schemă pentru investiții și să îți permită să tranzacționezi de capul tău pe sume mici. Dar repet, eu nu aș recomanda să te bagi în așa ceva decât dacă înțelegi piața.

Ai șanse mai mari să te îmbogățești băgând niște bilete la pariuri decât să investind pe bursă dacă nu faci asta la modul profesionist sau ai un broker bun.

Fonduri de investiții

Care e diferența între un fond de pensii privat (Pilon III) și un fond de investiții? Fondurile de pensii Pilon III sunt construite în ideea de a transfera lunar o sumă de bani care se acumulează în timp. În principiu poți face fix același lucru cu un fond de investiții.

Dar băncile oferă și posibilitatea de a folosi fonduri de investiții pentru a face bani mai rapid. Nu trebuie să cotizezi neapărat sume mici lunar. Poți investi 10.000 RON, plătiți odată, pe o perioadă de 5 ani dacă vrei.

Fondurile de pensii sunt o categorie de fonduri de investiții care se bazează pe acumularea incrementală de capital de investiție în timp. Dar nu te oprește nimeni să nu încerci și fonduri de investiții clasice.

Atenție însă: aceste fonduri au de regulă riscuri mai mari și există șansa de a scoate mai puțini bani din ele decât ai băgat. Dar s-ar putea să scoți și randamente mai bune decât dacă ai fi băgat banii în bancă.

În materie de comisioane, de regulă ele sunt mai mici pentru fondurile de investiții (în procente) față de fondurile de pensii.

Și pentru că tot am dat un search pe net, am dat și peste un exemplu bun de transparență în materie de informații la BCR – Erste. Nu e recomandare de investiție (nu știu dacă e ok sau nu fondul ăsta), dar ai acolo în formă grafică aproximativ toate informațiile de care ai avea nevoie pentru a lua o decizie.

Poți vedea de exemplu cum în 2018 fondul a avut un randament negativă deși în anii anteriori a fost pe plus.

În fine, dacă ai niște sume mai măricele de care te poți lipsi câțiva ani de zile și un pic de apetit de risc, poți încerca un fond de investiții. Nu îți pot recomanda un fond anume, dar cam toate băncile mari par să ofere așa ceva.

Obligațiuni guvernamentale

Obligațiunile guvernamentale se vând în general investitorilor instituționali, adică bănci, fonduri de investiții, fonduri de pensii și așa mai departe. Cine vrea să cumpere obligațiuni guvernamentale trebuie, în general, să apeleze la brokeri. Indirect ajungi să cumperi obligațiuni guvernamentale prin intermendiul fondurilor de pensii sau a fondurilor de investiții.

Guvernul României are însă uneori și programe de vânzare a obligațiunilor către populație. Un exemplu e programul ”Tezaur”, care oferă o dobândă mai mare decât cea oferită de bănci pentru depozite. Actualul ministru al finanțelor, Florin Cîțu a prelungit posibilitatea de a cumpăra obligațiuni prin programul Tezaur deși a criticat programul pe unde a avut ocazia.

Sincer, în momentul de față, obligațiunile guvernamentale nu mi se par o idee rea având în vedere dobânzile oferite (până spre 5% pentru termene mai lungi de răscumpărare).

Dar, așa cum remarcai și tu, aici apare însă problema expunerii prea mari pe un singur instrument: dacă Pilonul II merge în mare parte spre obligațiuni și ai și Pilon III tot bazat pe așa ceva, are sens să mai cumperi obligațiuni separat? Și da, ai dreptate, nu e foarte prudent să bagi foarte mulți bani doar în datorie guvernamentală.

Dar pe de altă parte, 5% dobândă la lei e ceva ce nu găsești prin alte părți în România și mi se pare tentant.

Imobiliare

Imobiliarele sunt o modalitate clasică de economisire. De fapt, majoritatea averii unui român obișnuit vine din apartamentul comunist sau casa părintească pe care o deține.

Problema e că investițiile în imobiliare sunt scumpe și riscante: o investiție proastă într-un apartament poate să îți dea o gaură de zeci de mii de euro. Cei care s-au împrumutat în Franci elvețieni au aflat asta pe pielea lor. La fel cei care au cumpărat apartamente în 2008.

Pe de altă parte o astfel de investiție se poate dovedi foarte profitabilă pe termen lung. Nu sunt agent imobiliar, dar dacă aș avea bani de băgat în imobiliare, probabil aș cumpăra apartamente de 1 – 2 camere în orașe universitare (București, Iași, Cluj etc.). Astfel de apartamente se închiriază ușor și, fiind în orașe universitare, există o cerere constantă pentru ele. Apartamentele mai mari sunt mai greu de închiriat în schimb.

Tot la capitolul ăsta, un apartament cumpărat cu banii jos poate fi vechi. Un apartament luat prin credit imobiliar ar cam trebui să fie nou (sau să aibă câțiva ani) pentru că, la vârsta apartamentului va trebui să adaugi durata creditului.

Ori dacă apartamentul are deja 40 de ani vechime, încă 30 de ani de credit îl vor duce la 70 de ani. Dacă încerci astăzi să vinzi un apartament vechi de 70 de ani vei constata că băncile nu prea vor să dea cumpărătorului credit. Iar asta îți va limita plaja de clienți doar la oameni care pot plăti cu banii jos. În plus, va trebui să lași considerabil la preț pentru că numărul lor e mic.

Chestii de colecționat

Investiții mai puțin obișnuite, dar cu potențial ridicat sunt obiectele de colecționat. Poate fi vorba de:

  • numismatică,
  • timbre,
  • cărți poștale
  • bibliofilie,
  • tablouri,
  • alte opere de artă.

Logica aici ar fi următoarea: anumite tipuri de obiecte de colecționat își păstrează valoarea chiar pe perioade foarte mari de timp. Carol al II-lea ar României a avut una din cele mai valoroase colecții de timbre din lume. Aproape un secol mai târziu lumea încă mai colecționează timbre.

Un tablou de Grigorescu era valoros și acum 100 de ani, e valoros și acum.

Sunt anumite obiecte care devin colecționabile și își păstrează valoarea de-a lungul a mai mulți ani (uneori zeci sau chiar sute). Dar și aici sunt câteva chestii de spus referitor la ce anume poți colecționa și să îți recuperezi banii.

În primul rând acele obiecte trebuie colecționate de un număr suficient de mare de oameni încât să găsești cumpărători pentru ele. Nu îți recomand să colecționezi capace de bere de exemplu. Deși unele dintre ele pot fi chiar faine, sunt șanse mici de a putea vinde o colecție de capace de bere ușor.

Nu același lucru se întâmplă însă cu timberele, monedele sau cărțile poștale care sunt ușor de vândut pentru că există o piață suficient de mare pentru ele încât să găsești cumpărători relativ rapid.

O altă chestie pe care trebuie să o ai în vedere ține de felul în care piețele de obiecte de colecție funcționează:

  • în vremuri bune (boom economic) se poate ajunge la prețuri destul de exuberante pentru ele.
  • în vremuri rele (recesiune economică) prețurile scad puternic pentru că astea sunt printre primele cheltuieli la care renunță oamenii.

Cheia aici ar fi să cumperi în perioade de recesiune și să vinzi în perioade de boom economic. Sau să cumperi în perioade de scădere economică și să păstrezi obiectele pentru o perioadă mai lungă de timp.

O problemă a obiectelor de colecție e modalitatea de stabilire a prețurilor. Pentru timbre, monede sau cărți poștale există siteuri specializate de licitații de unde poți obține prețuri. Dar dacă vrei să investești în tablouri de exemplu e considerabil mai dificil să îți dai seama când o operă de artă e supra evaluată sau sub evaluată.

Un Grigorescu se va vinde bine oricând, dar chiar și acolo s-ar putea să ai estimări care au marje de eroare d e câteva mii de euro. De exemplu s-ar putea să auzi că tabloul X e estimat la o valoare între 10.000 EUR și 15,000 EUR.

Nu în ultimul rând piața de tablouri nu e la fel de mare precum cea de numismatică, cărți poștale sau timbre, motiv pentru care îți va fi mult mai greu să vinzi ceva. Altfel spus, poți scoate la vânzare un tablou azi și să îl poți vinde peste 6 luni sau 1 an (uneori chiar mai mult).

Astfel de investiții îți pot aduce foarte mulți bani, dar pot reprezenta și o foarte mare țeapă.

Eu unul nu am bani de tablouri celebre deși am cumpărat 2 tablouri de la o artistă foarte promițătoare. Am făcut asta pentru că îmi plăceau și vream să le pun în casă, nu ca investiție.

Dacă te pasionează numismatica, timbrele sau cărțile poștale ai putea să îți încerci norocul pe acolo. Dar să ai în vedere chestiile de mai sus.

Concluzii

În primul rând, nimic nu e 100% sigur:
  • dacă ai bani cash: inflația îți va mânca din valoarea lor
  • dacă ai bani în depozite la termen: dobânda în prezent e sub rata inflației în multe situații, la care se adaugă și comisionul băncii și impozitul aplicat de stat.
  • dacă investești în imobiliare s-ar putea ca piața să se ducă în jos.
  • dacă investești în metale prețioase: aurul oscilează foarte mult în preț. Platina e folosită în industria auto și prețul depinde de cererea de acolo.

Cea mai simplă strategie de a te proteja de risc e diversificarea economiilor astfel încât dacă una pică, economiile tale să nu fie lovite din plin.

Toate variantele de mai sus îți oferă posibilitatea de a face niște bani pe termen lung, dar cu condiția să te documentezi înainte și să nu te bagi prea tare într-o singură chestie.

De aceea sfatul meu ar fi următorul: combină toate variantele de mai sus, anume:

  • Caută un broker pentru un fond de pensii Pilon III sau fond de investiții și discută cu el. Alocă o parte din bani economisiți acolo. Eu plătesc în fiecare lună câteva sute de lei către un astfel de fond.
  • O altă parte din bani pune-i într-un cont de economii sau depozit la termen, chiar dacă randamentul e mic. Banii ăștia îi poți ține în RON sau alte valute (EUR și USD sunt cele mai ușor de schimbat).
  • În același timp, cumpără și aur, argint sau alte metale prețioase ușor de schimbat. Băncile mari oferă aur de vânzare sau poți cumpăra bijuterii.
Și nu în ultimul rând: fii paranoic, sunt banii tăi și tu ești singurul responsabil dacă îi pierzi.

Later edit 1: inițial menționasem că poți retrage banii din Pilonul III oricând. M-am înșelat, banii nu pot fi retrași până la vârsta de 60 de ani. Articolul a fost actualizat. Mulțumesc Leti pentru observație.
Later edit 2: am adăugat faptul că poți beneficia de o deducere la calculul impozitului în limita a 400 de euro / an (Motivul nr. 5). Mulțumesc Adrian pentru comentariu și sugestie.



Talking to my daughter – Yanis Varoufakis – Recenzie

Talking to my daughter – A brief history of Capitalism de Yanis Varoufakis e genul de carte care trebuie citită de oricine vrea să înțeleagă principiile fundamentale ale economiei de piață.

Varoufakis știe să scrie, știe să critice și să stârnească discuții, dar înainte de toate știe să povestească.

Ce am citit eu

Variantă pe care am citit-o e o versiune necartonată de la Editura Penguin Random House, scoasă în 2017. Versiunea mea e cumpărată din Anglia și e în limba engleză. Am căutat pe net și se pare că nu există traducere în limbă, ceea ce e ciudat având în vedere succesul cărții. Mi-a fost semnalat ulterior că există și o versiune în limba română publicată la Editura Vellant.

Ca de obicei în România găsiți cartea (în limba engleză) la marii retaileri: Elefant(EN) și Elefant (Ro), Cărturești (EN) și Cărturești (RO). Dacă nu sunteți în România puteți lua cartea de pe Bookdepository.

Pentru cine e cartea?

Întreaga carte e povestită din perspectiva unui tată care vorbește cu fiica lui despre economie. E dacă vreți un fel de Scrisoare a lui Neacșu, unde Varoufakis încearcă să explice cât de bine poate fiicei sale istoria capitalismului. Și știți ce? În cea mai mare parte a cărții exercițiul chiar îi iese.

Așa că bănuiesc că ați prins ideea că e o carte de popularizare a economiei. Și cum unui copil nu îi vei povesti formule matematice sau subiecte de nișă, nu veți găsi așa ceva în carte. Dacă vreți să citiți despre chestii mai specifice, gen MMT, QE și alte chestii similare atunci asta nu e o carte pentru voi.

E o carte excelentă în schimb pentru oricine își dorește să prindă conceptele de bază ale economiei. Dar și cei care au făcut economie ca lumea cred că ar avea de învățat din ea. Eu spre exemplu am găsit în carte foarte multe modalități excelente de a explica concepte complicate în termeni simpli. De asemenea mi-am dat seama că nu făcusem legătura niciodată între anumite evenimente istorice și economie (vedeți mai jos).

Despre ce e Talking to my daughter de Yanis Varoufakis?

Cuprinsul e următorul pentru cei curioși:

De ce nu au invadat aborigenii australieni Anglia?

Yanis Varoufakis nu glumește când zice în titlu: ”a brief history of capitalism”. Dacă majoritatea cărților de economie încep cu Anglia secolului XIX, Varoufakis merge până la începuturi. Unde?

Spre cele mai vechi timpuri, în negurile evoluției noastre. Dar ca un povestitor experimentat, nu ne dă răspunsul din prima ci pleacă la drum cu o întrebare provocatoare:

De ce au invadat englezii Australia și nu au invadat aborigenii australieni Anglia?

Întrebarea pare ridicolă la o primă vedere, dar te face să realizezi cât de puțin am înțeles din istoria umanității, așa cum e ea predată în școală.

Ei bine răspunsul la întrebarea de mai sus e: surplusul de resurse. Societățile umane din Europa au reușit să genereze surplus. Acel surplus le-a permis nu doar să crească în populație ci și să facă comerț. Aborigenii australieni trăiau o viață liniștită în schimb, lipsită de griji, dar și fără să genereze surplus de resurse. Fără surplus nu au dezvoltat comerțul, ceea ce în schimb nu le-a dat motivația de a merge mai departe de granițele propriei regiuni.

Aborigenii nu au invadat Anglia pentru că nu aveau motiv. Erau mulțumiți cu ce aveau acasă. Englezii în schimb nu erau.

Scrisul și datoria

Una dintre cele mai interesante idei ale lui Varoufakis (pentru mine) e legată de motivul pentru s-a dezvoltat scrisul. Mai exact primele forme de scris au apărut pentru ca fermierii din zona Babilonului să știe cât din grâul lor se află în hambarele aflate la comun și să poată vinde din acea producție. Wikipedia zice așa:

The original Sumerian writing system derives from a system of clay tokens used to represent commodities. By the end of the 4th millennium BC, this had evolved into a method of keeping accounts, using a round-shaped stylus impressed into soft clay at different angles for recording numbers.

Așa că primele cuvinte scrise vin, paradoxal, de la un contabil, nu de la un poet sau scriitor. Revenind la subiect însă a face agricultură presupunea multă muncă. Cu ce plăteai muncitorii în Mesopotamia antică, înainte să se inventeze banii? În natură, evident. Dar trebuia să muncești niște luni de zile și abia apoi erai plătit. Așa că prima formă de scris a dus și la apariția conceptului de datorie.

Cine deținea pământul datora muncitorilor o parte din recoltă. Acele datorii erau la rândul lor scrise pe tăblițe sau, și mai des, pe scoici. Muncitorii puteau da acele scoici la schimb pentru alte bunuri și servicii. Iar cei care le acceptau știau că, niște luni mai târziu, puteau să ia grâu la schimb pentru ele. Sau puteau la rândul lor să le schimbe pe altceva. Sună cunoscut? Ei bine, așa au apărut banii: o datorie viitoare scrisă pe ceva.

Religia și banii

O altă legătură interesantă despre care vorbește Yanis Varoufakis e cea dintre apariția banilor și religia. Practic, cele două merg mână în mână pentru că banii nu pot exista fără încredere. Și ce sursă e mai de încredere decât divinitatea? Practic, Regii-zei din antichitatea aveau nevoie de mantra de divinitate pusă peste umeri pentru ca moneda emisă de ei să fie de încredere.

Datoria ca motor al pieței

Poate asta e ideea cea mai puternică a cărții și probabil cea mai importantă. Suntem obișnuiți să considerăm banii ca fiind punctul central al pieței. Yanis Varoufakis spune însă că datoria e ideea centrală a pieței. Fără conceptul de datorie piețele nu ar exista. Majoritatea antreprenorilor își încep business-urile cu bani împrumutați, firmele împrumută bani pentru a se extinde, oamenii se împrumută pentru a își cumpăra apartamente. Ba am ajuns să creem datorie și pentru cumpărături minore, pentru care mulți folosesc carduri de credit, creând o datorie care va fi plătită în 30 de zile să zicem.

E aproape imposibil să dezlegi piața de conceptul de datorie. Până și banii sunt un fel de datorie (vezi mai sus).

Pentru a ne explica conceptul mai bine Varoufakis ne plimbă prin istoria capitalismului și ne duce în Anglia preindustrială. Ocazie cu care o să aflați cum a trecut Anglia de la un stat medieval asemănător celorlalte țări europene la țara descrisă în cărțile lui Dickens, cu oameni obscen de bogați, dar și cu pușcării pentru debitori și sărăcie abjectă. E o lectură fascinantă!

Banii, băncile și capitalismul

Capitolul care vă va surprinde însă este cel legat de bănci și de funcția lor în economie. Cu ocazia asta o să aflați că ceea ce știați de la școală despre bănci și ce fac ele nu mai e valabil de mai bine de 100 de ani. Știți ce fac băncile acum? Crează bani din nimic!

Dintre toate conceptele economice pe care le-am studiat în facultate și la master probabil ăsta e cel mai contra-intuitiv și cel mai dificil de înțeles. Banii într-un sistem bancar modern sunt creați din nimic iar  Varoufakis face o treabă excelentă în a explica felul în care acest proces funcționează.

Cryptomonedele și roboții care ne vor lua locul de muncă

Două subiecte foarte discutate în ziua de azi și care nu puteau lipsi din cartea lui Varoufakis. Ca orice alt economist cu capul pe umeri autorul identifică problemele cryptomonedelor și explică de ce ele nu pot funcționa ca și mijloc de schimb.

În ceea ce privește roboții care ne vor lua locurile de muncă, acolo pragmatismul se întâlnește cu utopia.

Pe de o parte, dacă roboții vor fi capabili să facă aproape toate joburile posibile, atunci tot profitul generat de aceștia se va duce la un procent infim din populație care va deveni bogată dincolo de orice ați văzut până acum. În tot timpul ăsta majoritatea populației nu ar avea venituri pentru că nu mai sunt locuri de muncă. Și atunci de unde bani pentru a cumpăra chestiile produse de roboți?

De aceea, zice Varoufakis roboții nu vor putea înlocui niciodată complet oamenii. Nu, nu e pentru că noi facem ceva mai bine decât ei, ci pentru că fără oameni care să lucreze nu există bani care să meargă în consum. Fără consum nu există piață așadar nici un motiv pentru ca acei roboți să producă și să genereze profit. Așa că vrând nevrând vor exista locuri de muncă pentru oameni.

Dar așa cum observă și Varoufakis locurile astea de muncă nu vor fi teribil de bine plătite, ci doar suficient cât să facă consumul posibil. Există un risc real de a ne trezi într-o distopie în stil Blade Runner sau Cyberpunk 2077.

Ceea ce duce discuția în punctul următor: nu ar avea sens ca populația să dețină un procent din acești roboți? Adică x% din profitul creat de acești roboți să fie dat populației, dacă tot nu vor fi locuri de muncă pentru toată lumea sau vor fi foarte proaste? În felul ăsta o parte din profitul generat de roboți ajunge la oameni, care vor avea bani de cheltuit. Economia de piață funcționează din nou.

Ei bine, dacă ideea asta ți se pare una ok atunci am o veste proastă pentru tine: tocmai ai devenit marxist!

”Confiscați mijloacele de producție!” zicea Karl Marx în Das Kapital. Soluția asta, pe cât de logică e, pe atât de controversată e datorită asocierii sale cu marxismul.

Românii (și est-europenii în general) sunt alergici la marxism deși Estul Europei era probabil ultimul loc de pe Pământ unde marxismul putea funcționa (las discuția asta pentru altă dată).

Dar în Vest posibilitatea cooptării populației în a deține acești roboți e explorată, inclusiv alternativele la aceasta (Universal Basic Income fiind o astfel de alternativă). Mai în glumă, mai în serios există inclusiv conceptul de fully automated luxury comunism ca și alternativă la economia de piață într-un viitor îndepărtat. Știți ce e mișto însă la conceptul ăsta? Că descrie fix lumea din multe SF-uri de la Hollywood, de la Star Trek până la The Jetsons.

Nu veți citi despre asta în carte însă pentru că autorul știe să stea departe de controversa asta.

Cine e Yanis Varoufakis?

Dacă numele Yanis Varoufakis vi se pare cunoscut e pentru că autorul a fost ministru al finanțelor în Grecia. A fost unul dintre oamenii care au încercat (fără succes) să obțină ștergerea unei părți consistente a datoriilor acestei țări. În fapt, dacă citind cartea puteți observa că teza centrală e că datoria e legată de buna funcționare a pieței. Iar Varoufakis considera (și tind să îi dau dreptate) că datoria nu trebuie să fie sfântă. O ștergere a datoriilor e esențială pentru ca o economie să își revină după un șoc precum cel prin care a trecut Grecia.

Dar postul de ministru nu e ceea ce îl definește pe Varoufakis. El este în primul rând un economist (academician) și profesor (University of East Anglia apoi Cambridge în UK, University of Sydney în Australia și University of Texas în SUA).

Între altele scrie și cărți de popularizare a economiei.

Ce mi-a plăcut?

Yanis Varoufakis știe să povestească. Talking to my daughter e o narațiune care se citește ușor deși e plină de concepte destul de dificile. Iar narațiunea cărții e de fapt o poveste mai lungă, deghizată sub forma unui dialog cu fiica sa.

Deși e o carte de popularizare a economiei poate fi citită de nu doar de cei care nu știe economie ci și de cei mai experimentați. Sunt foarte mulți economiști în media românească cu carențe la capitolul ”cum funcționează piața” și care ar avea multe de învățat din cartea asta.

Chiar dacă ați terminat ASE-ul sau aveți o părere bună despre voi și credeți că știți economie, credeți-mă, merită citită!

Ce nu mi-a plăcut

Nu am multe motive să mă plâng pentru că e o carte excelentă. Aș putea să fiu totuși cârcotaș și să spun însă că Yanis Varoufakis a uitat să menționeze de felul în care bancherii sunt blocați din a crea prea multă monedă de către băncile centrale. Sau că acel capitolul despre viitorul omenirii și economia de piață e un pic prea lung și cu prea multe referințe din Star Trek (serios).

Dar astea sunt chestii minore și cu siguranță nu schimbă faptul că e o carte excelentă.

Ce spun alți critici?

Cartea a avut parte de recenzii excelente. Financial Times are o recenzie pozitivă. The Guardian are două recenzii pozitive la adresa cărții, ceea ce e destul de neobișnuit. Prima e relativ scurtă, dar a doua discută în mai multe detalii unele aspecte interesante din carte și are unele critici.

The Standard are de asemenea o recenzie bună deși e un ziar de dreapta iar cartea e scrisă de un economist de stânga. Partea mea preferată a recenziei e asta:

If you’re Left-wing, or even if you have doubts about market economies, you’ll love his arguments because they’re so easy to understand. If you’re on the Right, you’ll have a very clear idea of how your cleverest opponents think.

The Times de asemenea are o recenzie bună asupra cărții. Cartea nu pare să fi fost lansată momentan în VEst în altă parte decât Marea Britanie așa că recenziile sunt toate din colțul ăsta al lumii.

Verdictul

Din partea mea ”Talking to my daughter” primește un 9.5/10. E o carte excelentă atât pentru cei care încep acum să citească despre economie cât și pentru cei care deja știu lucrurile astea, dar vor să le poată explica mai bine.

P.S: Alte recomandari de cărți și recenzii în rubrica de Recenzii a blogului.

P.P.S: A dat și un interviu lung de 1 oră despre cartea asta:




Economiști gone wild: Nouriel Roubini

Inaugurez o nouă rubrică pe blog: ”Economiști gone wild”. De ce gone wild? Pentru că deși economiștii par (și sunt uneori) teribil de plictisitori, mai sunt și unii interesanți. Când zic interesanți nu mă refer la partea profesională ci la genul acela de oameni cu care nu îți pare rău să ieși la o bere.

Și deschid rubrica nimeni altul decât Nouriel Roubini.

Cine e Nouriel Roubini

Pentru cine nu știe Nouriel Roubini, acesta a intrat în lumina reflectoarelor odată cu criza economică. A fost unul din puținii oameni care au ieșit în public și au spus că o uriașă bulă speculativă se umflă în sectorul imobiliar american. A avertizat atunci că spargerea subită a bulei poate băga economia într-o recesiune profundă. A și scris un ”position paper” pe tema asta în 2006 în cadrul FMI.

I se spune Dr. Doom pentru că e cel mai bine cunoscut pentru predicțiile sale legate de criza economică. Și tipul pare a se fi specializat pentru a discuta despre chestii nasoale din economie. Recent, spre exemplu, a lansat ”Boom & Bust” care analizează piețele care par să se apropie de momentul când se sparge bula.

De ce gone wild?

De ce discutăm azi despre el? Pentru că e unul din puținii economiști din mainstream media (alături de Paul Krugman) care spune că bitcoin și cryptocurrency în general sunt o farsă.

Conform BBC, Roubini a fost invitat la o dezbatere pe tema asta în cadrul unei conferințe de specialitate. Roubini aparent a fost extrem de vocal și a numit bitcoin ”overhyped” și ”cesspool”. Overhyped știți ce e. Dar ce e ”cesspool”? Păi cuvântul s-ar traduce prin ”băltoacă infectă”, genul de loc de unde nu te aștepți să trăiască altceva decât chestii nasoale.

Dar aparent nu vom vedea prea curând dezbaterea pentru că adversarul lui Roubini la această dezbatere e și tipul care deține drepturile media asupra evenimentului. Și, din câte se pare nu prea vrea să le dea drumul pe internet. Ba mai mult, conform BBC, tipul a zis că:

After the event, Mr Hayes told Bloomberg that Prof Roubini was merely envious of Bitcoin’s success.

He said: „He’s a hater. He’s a no-coiner – someone doesn’t have any Bitcoin and watched the price rocket in their face over the past few years.”

Ceea ce l-a făcut pe Roubini să ia foc:

Și apoi asta:

Încă nu au apărut înregistrările din păcate. Și sunt șanse mari să nu apară niciodată. Dar, daca vreți să vă faceți o idee despre ce zis Roubini vedeți tweetul de mai jos (dați click pe tweet și vedeți în comentarii continuarea):

Țin minte că am scris și eu la un moment dat cum cryptofanaticii stricau atmosfera prin grupurile de economie de pe net. Așa că mă bucur să văd că mai sunt și alții care sar la gâtul lor.

Și dacă aveți cont pe twitter, îl puteți urmări pe Nouriel Roubini la @Nouriel.

 




Crypto dubioșii strică grupurile de facebook

Una dintre puținele funcții bune ale facebook-ului e că permite formarea de grupuri pentru oameni care au interese comune. Forumuri există de ani de zile iar aceste grupuri nu diferă foarte tare de ele, dar pentru că lumea e deja pe facebook, era oarecum normal ca oamenii să le prefere pe cele de pe rețeaua de socializare.

De-a lungul timpului am fost prin diverse grupuri și de fiecare dată se întâmplă același lucru: cât timp grupul are un număr redus de persoane totul e ok! Postările sunt interesante și de bun simț. În momentul în care acel grup devine popular și mai mare ca număr de oameni, ei bine, din acel punct, apar extremiștii!

Acești extremiști sunt de regulă fie persoane cu opinii dubioase (prea mulți pe facebook din păcate), fie postaci, fie oameni cu prea mult timp liber.

Credeam că grupurile de economie sau finanțe sau alte chestii similare sunt prea de nișă pentru așa ceva, dar și aici am dat peste ei. Spre deosebire însă de neo legionarii sau patrioții cu care eram obișnuit pe grupurile de istorie ori de postacii de pe grupurile de politică, aici lucrurile sunt mai fine, dar la fel de obositoare.

 

Și văd din ce în ce mai des postări referitoare la crypto monede, chiar dacă prețul s-a dus în cap. Grupul pe care am văzut postarea asta e plin de sfaturi despre cum să economisești, cum să fii mai responsabil cu banii, cum să ai bani la bătrânețe…apoi apar postările despre bitcoin sau alte crypto monede.

Nu mă pricep la strâns bani așa că m-am decis să investesc în Ripple. Chiar sună a ceva ce ar spune o persoană care are nevoie de sfaturi finaniciare de începător, nu? Pentru că orice persoană care nu se pricepe la strâns bani se pricepe la crypto!

 

Nu e MLM (adică afacere gen Caritas), doar o chestie care crește atât timp cât numărul de oameni care bagă bani în crypto e mai mare decât de numărul de oameni care scot bani din crypto. Nu seamănă deloc cu Caritas…doar că seamănă al dracului de bine!

Și mă deranjează pentru că ultimul lucru pe care vrei să îl faci pentru a economisi sau a fi mai responsabil e să bagi bani în crypto. E ca și cum te-ai duce la un tânăr de 18 ani, care e la primul lui job și i-ai spune că trebuie să economisească bani, dar în loc să îi pună la bancă, mai bine îi bagă la păcănele. Și nu e forțată comparația, nimic din modul de funcționare a cryptomonedelor nu e cert sau bun pentru economisire ci speculație pură. Și culmea e că oamenii cu ideile alea crețe de mai sus sunt adăugați (2/3) de adminul grupului.

Iarăși îmi stă mintea în loc când văd oameni vorbind despre crypto cu atâta ușurință în condițiile în care toate lansările de monede sunt foarte opace și șansele ca o monedă să devină relevantă depind de lucruri care nu au legătură cu moneda propriu zisă. Sună încurcat? Ei bine e, 95% din acele ”monede” nu pot fi folosite pentru plăți ci sunt un fel active cu lichiditate foarte scăzută al căror preț depinde de rata de adopție a tehnologie pe care se sprijină, DAR și mai important de cât de mulți oameni se aruncă în ele ca rața la muci.

Altfel spus, evoluția monedei nu are nici o legătură cu cine folosește moneda sau cât de des se folosește moneda pentru că oricum în afara de Bitcoin și încă 2-3 monede celelalte sunt cvasi-inexistente ca instrumente de plată.

Lumea crypto e teribil de încurcată! A încercat de mai multe ori să mă apuc de un articol în care să explic cum funcționează și de fiecare dată m-am oprit din cauza dimensiunilor la care ajunsesem.

Și cu toate astea încă sunt oameni care urlă că toți ăia care nu bagă bani crypto sunt proști, dar uite, că li se face lor milă de noi și ne arată și nouă, prostimii, cum să ne îmbogățim…cu forța dacă e nevoie!

Anul 2018, români pe net înă încearcă să mai prostească alți români pe internet!