1

Mi-am mai luat niște cărți #1

Am vreo 2 recenzii începute și alte 3 cărți pe care le citesc în același timp (prin asta a se înțelege că citesc din ele când apuc și în funcție de starea pe care o am).

Până mai reușesc să postez o recenzie vă las cu câteva cărți pe care le-am cumpărat ieri și care vor ajunge pe lista mea de lectură la un moment dat anul ăsta (mai sunt altele înainte). Înainte de toate trebuie să menționez o chestie: cărțile astea sunt cumpărate din banii de pe 2 vouchere primite de la muncă și conține niște titluri pe care poate nu m-aș fi aruncat în mod normal să dau banii.

Debt – The first 5,000 years” – David Graeber –  O carte despre ideea de ”datorie” și istoria ei. Am răsfoit cartea asta de vreo 2 ori și mi s-a părut interesantă. Autorul (David Graeber) nu e economist ci antropolog și anarhist convins. Perspectiva nu e una financiar – contabilă ci sociologică și antropologică. Ce m-a atras la carte e faptul că analizează ideea de datorie văzută din multe perspective, de la triburi, la țărani în Evul Mediu și până la bancheri sofisticați de pe Wall Street.

Cartea e măricică, dar se citește relativ ușor din ce am răsfoit eu. Sper să fie bună.

Iron and Blood – Katia Hojer – O carte despre Al Doilea Reich German, adică perioada 1871 – 1918. E o perioadă mai puțin cunoscută (de noi românii) din istoria Germaniei deși e foarte interesantă. Sunt multe detalii în carte, de la intrigile lui von Bismarck până la gelozia kaiserului Wilhelm II pe marina britanică, așa cum o vedea el în verile petrecute în Anglia la rudele sale care stăteau pe tronul Imperiului Britanic.

Other Minds – Peter Godfrey – Smith – O carte despre datorii, apoi una despre al Doilea Reich German, ce aș putea să mai adaug amestecului ăsta pentru a-mi respecta reputația de om care citește chestii inedite (și dubioase ar zice unii)? Ei bine, o carte despre cât de deștepte sunt caracatițele. Other Minds e o carte care explorează conceptul de inteligență în general și cel de inteligență în lumea animalelor. E o carte foarte promițătoare din câte îmi dau seama și sper să fie atât de bună pe cât a fost lăudată. Am auzit de cartea asta de la antropologi, economiști și vedete; inclusiv tipa de la casă de la librărie m-a felicitat pentru achiziție. Deci trebuie să fie bună, nu?

Lebăda Neagră și Când pielea ta e în joc ale lui Nassim Taleb – Am răsfoit Lebăda Neagră atunci cânda apărut. E ceva în stilul lui lui Taleb care nu mă atrage, ideile lui îmi par împrăștiate iar stilul lui de a povesti îmi pare uneori că seamănă cu cele de la o bere, dar fără farmecul familiriatății. Cu toate astea am zis că trebuie să mă forțez să citesc ceva de el iar cărțile astea două mi-au părut cele mai ok. Să sperăm că o să și reușesc.




Facebook nu e pentru a învăța lucruri noi

Am dat recent peste treaba asta pe Twitter:

Și mi-a adus aminte de ce spuneam acum ceva vreme într-o postare numită ”De ce e important să citim cărți” și repet pentru toți oamenii care nu mă citeau atunci, dar mă citesc acum:

  • în social media (Facebook, Twitter) nu e loc de idei complexe. Formatul social media e intenționat făcut pentru a fi scurt pentru că social media e un business de vândut reclame.
  • Rețelele de socializare sunt construite pentru entertainment nu pentru schimbul de idei.
  • Informația de pe rețelele de socializare e gratuită. Fiind gratuită înseamnă că nu stă nimeni să investească timp și efort în a face cercetări amănunțite înainte de a posta vreo chestie acolo.
  • Dacă vreți să aflați informații despre un domeniu nou începeți cu o carte, nu cu social media. Dacă intrați cu mintea ca o foaie albă e posibil să vă alegeți cu idei dubioase pentru că social media e ideologizată până în vârful urechilor sau plină de informație ciuntită.

În altă dezordine de idei mă chinui să scriu ceva complicat. Probabil veți vedea doar postări scurte până reușesc să termin.

 




De ce e important să citim cărți

Nu știu dacă ați auzit, dar anul 2019 e Anul Cărții în România. Și ca să serbeze acest moment Guvernul Român a hotărât să dosească 30% din bugetul agenției care finanțează multe proiecte de cultură prin șmecherii de contabilitate bugetară.

Dar nu despre cretinitatea astea vreau să vă vorbesc ci despre motivul pentru care e important să citim cărți.

Sunt sigur că ați auzit des mema aia cu: ”Românii nu mai citesc” sau variația ”Tânăra generație nu mai citește”.

Amândouă sunt prostii pentru că românii și tânăra generație citesc mai mult ca niciodată. Dar dacă vreți să fim cârcotași ar trebui și să spunem că s-ar putea să nu citească exact ce trebuie.

Ce sunt și ce nu cărțile?

Da, știu! O luăm ca la grădiniță, ”ce sunt cărțile?”! Aveți răbdare un pic și veți înțelege de ce insist pe a defini ”cărțile”.

În vechiul Sumer ”cărți” erau niște plăcuțe de lut cu tot felul de simboluri pe ele. În antichitatea greacă și romană atunci când doi deștepți ai cetății vorbeau despre cărți se refereau la simboluri scrise pe niște piele uscată de vițel sau capră. În Evul Mediu ”cărți” însemna un manuscris uriaș cu idei copiate la nesfârșit de niște călugări. Astăzi cărți înseamnă hârtie tipărită în masă sau în format electronic.

Așadar atunci când vorbim de cărți, nu vorbim despre neapărat despre hârtie, pergament sau lut. Forma nu e importantă ci ideea din carte. Dar dacă ideea e tot ce contează, putem spune că o postare pe Facebook sau Twitter e o carte? Sau o postare pe blogul acesta e o carte?

Cred că suntem de acord că aia NU e carte.

Dar dacă am posta conținutul unei cărți (presupunem că e legal) pe blog sau în social media, putem spune că persoanele care citesc acele postări au ”citit o carte”? În fond nu ar fi cu nimic diferit de a citi cartea în format electronic (gen pe kindle).

Aici cred că putem fi de acord că ”DA”, acele persoane au citit o carte.

Și atunci care e diferența între o postare pe social media și o carte postată pe social media?

O definiție a cărții

Ei bine o carte e un pachet de informații care face două chestii:

  1. transmite idei
  2. explică în detaliu cum a apărut ideea, cum s-a dezvoltat, ce neajunsuri are, exemple și apoi cum s-a ajuns în situația actuală.

Altfel spus, o carte nu e definită de lungime sau forma în care e livrată ci de faptul că, nu doar transmite idei, dar le și explică în detaliu.

Pentru mine ce e important însă e că după ce ai terminat o carte vei înțelege chestia următoare:

În viață și în idei, de regulă, lucrurile nu sunt albe sau negre. Nici o idee nu e pură și neprihănită! După ce ai citit o carte bună ar trebui să înțelegi că acea idee are limite și că poate da greș în anumite condiții.

De fapt ORICE idee bună poate da greș dacă e folosită prost! De ce?

Pentru că ideile sunt unelte! O idee, la fel ca o lopată, poate fi folosită pentru a desfunda un șanț care îți va inunda altfel casa sau a omorî un om!

O idee bună în mâinile unor oameni rău intenționați sau proști va crea haos și uneori va duce la moartea unor oameni! O idee bună în mâini bune va face viața mai ușoară sau mai frumoasă!

Ideile lui Karl Marx și Friedrich Engels au stat la baza comunismului care a dat ceasul înapoi pentru Europa de Est cu 50 de ani. Dar aceleași idei au stat și la baza socialismului european, cel care a făcut ca țări precum Suedia, Danemarca, Finlanda sau Norvegia să aibă cele mai ridicate standarde de viață din lume (dintre statele mari). Aceleași idei, dar rezultate atât de diferite!

Era Social media

Și eu, ca mulți alții, urmăresc oameni interesanți pe Facebook (Români) și Twitter (străini). Nu e nimic rău în asta!

Ce e rău în schimb e să urmăriți oameni în social media atunci când sunteți novici pe domeniul respectiv. Altfel spus, nu e ok să urmăriți oameni în social media dacă mintea voastră e o pagină goală. Dacă voi nu ați creionat nimic pe acea pagină, influencerii vor creiona fără să vă dați seama.

O carte e scrisă de un anumit autor. Acel autor poate fi și în social media. Ce e greșit în asta? Nu e neapărat ceva greșit, dar în social media se întâmplă două chestii importante:

  • Toată lumea e expertă în orice în social media: de la lovitura de stat din Venezuela, la legile justiției din România în doar câteva ore! De la creșterea salariului minim pe economie în România la Brexit în două postări consecutive!
  • Mulți influenceri au o agendă sau fac agenda cuiva: dacă trăiești cu impresia că persoana X atacă partidul Y constant, fără nici un fel de agendă personală, atunci ești naiv!

Interacțiunea directă din social media dă o senzație de autenticitate și încredere în acea persoană. Așa că multă lume ia de bun ce postează persoana X sau Y fără să o mai treacă printr-un filtru critic.

Ce treabă are asta cu cărțile?

Păi vă spuneam mai sus despre cărți că sunt de fapt o unealtă prin care:

  1. se transmit idei
  2. se explică în detaliu cum a apărut ideea, cum s-a dezvoltat, ce neajunsuri are, exemple și apoi cum s-a ajuns în situația actuală.

Ce face Social media? Vă oferă punctul 1, dar nu și punctul 2! Se dă o luptă acerbă pentru atenția voastră așa că nimeni nu are timp sau chef să explice în detaliu chestii!

De ce preferă mulți oameni social media cărților? Pentru că:

  • O carte costă bani! Social media e gratis
  • Cărțile nu au poze! Social media e construită în jurul video și a pozelor.
  • Cărțile nu îți răspund dacă le întrebi ceva! În Social media influencer-ul îți răspunde uneori.
  • Cărțile par lungi în comparație cu o postare pe Facebook! Poți citi 5 fraze despre justiție într-o postare, ai dat like, apoi ai trecut la o postare despre criza din Venezuela a aceleiași persoane. O carte va discuta în zeci sau sute de pagini despre același subiect.

Cărțile și blogul acesta

Acest blog există datorită cărților. Iar ideile pe care le citiți pe aici nu sunt (doar) rezultatul a 5 ani de ASE sau a ce spune X say Y pe Facebook. Ideile de aici sunt rezultatul a sute de ore de lectură în fiecare an.

Ca să înțelegeți la ce mă refer, iată lista de cumpărături pentru luna mai (a fost zi de salariu săptămâna trecută):

  • Un număr din The Economist – un număr interesant despre Fintech, ideile lui Corbyn, Venezuela și alegerile din Spania. 5,99 lire pentru informație care mă ajută să înțeleg cum funcționează lumea, inclusiv Anglia în care lucrez.
  • Un număr din National Geographics dedicat orașelor – Geografia e una din pasiunile mele mai vechi așa cu nu am putut să nu iau acest număr. Orașele cresc peste tot pe glob și felul în care o fac urmărește anumite tipare. Acele tipare se aplică și în România. Nu sunt urbanist de profesie, dar economia spațială e o chestie de care sper să vă pot vorbi în viitor. Preț: 5,99 lire.
  • The Secret Barrister – O carte despre sistemul judiciar britanic cu exemple concrete din viața unui barrister (un fel de avocat). Multe dintre subiectele discutate în România pe tema justiției sunt discutate și aici, dar din perspectiva britanică. Vreau să înțeleg cum funcționează unul din cele mai vechi sisteme judiciare din lume. Preț: 9,99 lire
  • The Undercover Economist – Carte de popularizare a economiei, cu multe idei foarte interesante. Tim Harford, autorul, scrie frecvent pentru Financial Times, dar are și un blog pe care îl citesc cu regularitate. Nu pot ține un blog de popularizare a economiei fără să citesc cărți de popularizare a economiei. Preț: 9,99 lire.

De ce e important să citim?

Pentru că riscăm să trăim într-o lume în care orice idee e dezbătută timp de 1-2 zile, apoi ne mutăm la următoarea. Eu folosesc termenul ”dezbatere”, dar de regulă sunt scandaluri și nimeni nu are timp sau chef să asculte tabăra adversă.

Ba mai nasol e că oamenii care văd nuanțele unei idei sunt de regulă ostracizați de ambele tabere:

  • Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră: Eu sunt în mod constant numit postac de toate culorile în mediul online. PSD-iștii mă acuză că sunt tefelist, rezist sau alte chestii. USR-iștii și PNL-iștii mă acuză constant că sunt PSD-ist. De ce? Pentru că niciunii nu vor să vadă nuanțele și cine nu e de al lor e dușman.
  • Nu e timp de dezbateri, mergem la război: Totul pare mai urgent azi și aud frecvent replici de genul ”important e să dăm PSD jos și apoi rezolvăm noi problema X” sau ”România are nevoie de pace socială acum, nu de problema Y”.

Ambele chestii de mai sus se întâmplă pentru că oamenii nu vor să își bată capul cu idei care presupun mai mult de 30 de secunde de efort mental. Ori cărțile presupun fix asta: efort mental, educarea minții astfel încât să înțeleagă chestii complicate.

De asta e important să citiți! Nu cădeți în capcana de a crede că lucrurile sunt simple, dar ceilalți sunt hoți sau proști!

Și întrebați influencerii pe care îi urmăriți ce cărți citesc! Luați la bani bani mărunți pe oricine publică idei și opinii pe teme complicate ca să înțelegeți de unde le vin ideile. Cât despre mine, aveți atât lista mea de cumpărături mai sus, dar și o listă de cărți la care am făcut recenzii pe blog.

Later edit:

Am uitat că există o argumentație similară cu a mea, dar mult mai amuzantă de la Sector 7:




Guvernul PSD nu știe TVA…iar

Am mai scris de-a lungul timpului că politicienii români sunt praf când vine vorba de taxe. Chestia asta e cu atât mai izbitoare când nu vine ca urmare a unor declarații date în campanie electorală ci sunt chestii spuse mediului de afaceri sau ajung uneori chiar propuneri legislative.

Exemple în acest sens:

Ultima prostie debitată pe subiectul TVA? TVA 0% la cărți! Motivul propunerii: aparent românii nu citesc destul, via profit.ro:

”Românii cumpără mai puține cărți decât vecinii bulgari, dar mai ales decât slovenii, care au o piață de carte de 75 de milioane de euro, deși țara are doar 2 milioane de locuitori. Specialiștii în domeniu susțin că un român plătește pe cărți în medie, anual, în jur de 3 euro, cei mai mari consumatori de carte din țară fiind preșcolarii și copiii din clasele primare. De asemenea, cu cât înaintează în vârstă, românii citesc tot mai puțin”

Ca să vă explic de ce 0% TVA la cărți e o prostie, trebuie să înțelegeți o chestie: România, ca membră a Uniunii Europene nu poate face ce o taie capul ci trebuie să respecte niște reguli. Acele reguli sunt menționate în Directive Europene. O astfel de Directivă pe partea de TVA (EC/112/2006) spune că nu ai voie să aplici o cotă de TVA mai mică de 5%.

Țări care istoric au avut cote de 0% (ex: Marea Britanie, Irlanda) au putut să le păstreze, dar nu au voie să foloseasca acea cotă la altceva decât ce s-a negociat acum mulți ani. România nu a avut o astfel de cotă și nici nu a negociat tratament preferențial. Prin urmare cea mai scăzută cotă de TVA pe care o poate aplica e 5%. Regula asta nu e de ieri ci e în vigoare de când suntem membrii ai UE, adică din 2007 așa că politicienii noștri ar fi trebuit să știe chestia asta. Sunt discuții la nivelul UE pentru a acorda mai multă flexibilitate statelor membre în a stabili cotele de TVA, dar momentan e doar atât: o propunere fără forță juridică.


Ținem legătura pe mail?

Dacă ți-a plăcut articolul te poți abona la newsletter-ul meu și vei primi mail, odată pe săptămână, cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Ar face diferența cota de 0%?

Păi să vedem, în prezent cota de TVA pentru majoritatea cărților e de 5%. Asta înseamnă că o carte cu prețul de 10 RON în prezent s-ar ieftini cu 0.48 RON și ar deveni 9.52 RON, presupunând că întreaga scădere s-ar reflecta în preț. Acei 0.48 RON vor fi motivul pentru care lumea va cumpăra mai multe cărți?

La o carte de 100 RON, diferența de preț va fi de 4,8 RON. Cine nu își permitea să dea 100 RON pe o carte își va permite să dea 95,2 RON?

Propunerea asta nu are sens din punct de vedere economic dacă ne gândim la cumpărători! Nu le va schimba decizia de a cumpăra sau nu o carte!

Dar sunt șanse mari ca diferența de preț să fie absorbită total sau parțial de edituri, care vor face profit mai mare din treaba asta.

Ironia propunerii

Propunerea asta are o puternică notă ironică, deși susținătorii ei nu realizează asta:

România are cel mai ridicat nivel de analfabetism funcțional din Uniunea Europeană:

„Faptul este ca mai mult de 40% dintre elevii din Romania nu inteleg un text pe care il citesc la prima vedere, au dificultati sa faca operatii aritmetice elementare, au dificutati la nivelul unor competente de baza.

Acei oameni vor termina școala fără să știe să citească pentru că nimeni nu îi vrea repetenți până la 30 de ani. Acei oameni vor intra în câmpul muncii după terminarea școlii!

Credeți că lor le pasă dacă o carte costă 10 RON sau 9.52 RON? Evident că nu, pentru că nu știu să citească! 

Și nu e așa că e ironic cum țara cu cel mai ridicat nivel de anaflabetism funcțional pregătește o propunere pentru a stimula cititul, dar cei care vin cu propunerea nu au citit legislația europeană înainte?




Gânduri împrăștiate: Americanii și armele

Doua stiri aparent fara legatura intre ele:

Prima: Inca un “shooting” cum ii spun americanii, de data aceasta la aeroportul din Fort Lauderdale, Florida. Atacatorul avea arma in bagajul de cala. Stiu la ce te gandesti si raspunsul e ca in SUA poti sa transporti legal arme in bagajul de cala. Individul a scos apoi arma din bagaj si a inceput sa impuste oameni fara nici un fel de explicatie.

A doua: Neil Gaiman, autorul cartii “American Gods” ce urmeaza a fi ecranizata intr-o miniserie a introdus un nou personaj in cartea sa: Zeul armelor, numit Vulcan. Motivatia introducerii personajului este mania americanilor pentru arme si efectul pe care acestea il au asupra societatii lor.

S-a scris mult despre acest subiect si puteti citi niste articole foarte bune pe New York Times, dar ce mi se pare esential e ca americanii inteleg exact ce se intampla, dar totusi prefera sa tina de armele lor.

E o mentalitate tipic de frontieră, marcată prin individualism dus la extrem. Ei știu că renunțând la arme în mod colectiv, ar fi mai în siguranță ca societate, dar în același timp ar fi mai vulnerabili la nivel individual. Altfel spus, americanii preferă să aibă liber la arme, cu riscul ca mulți oameni nevinovați să moară, decât să se simtă ei personal vulnerabili.

Revenind la Gaiman, din cate se pare numele Vulcan i-a fost inspirat de o statuie vazuta intr-un oras din Alabama, in care se afla o topitorie. Orașul avea o poveste sinistră: mai mulți oameni au murit in topitoria respectiva din cauza conditiilor nesigure de lucru. Totusi, conducerea nu a luat nici o masura si oamenii au continuat sa moara pentru simplul motiv ca modificarile necesare ar fi fost mai costisitoare decat banii pe care compania trebuia sa ii plateasca ca urmare a mortii angajatilor. Gaiman a considerat asta un “sacrificiu” modern pe altarul zeului capitalismului.

Pentru cei care nu au citit cartea, recomandarea mea e sa o faceti sau daca nu puteti astepta filmul