Oare ce ar spune Lenin despre asta?

Cred că știm cu toții că Che Guevara, luptător de gherilă marxist și revoluționar celebru a ajuns un simbol al capitalismului de consum. Orice hipster care a auzit vag de el sau chiar fete și puștani cu aer teribilist poartă tricouri cu el. Iar asta nu se întâmplă de ieri de azi ci de când mă știu. Che Guevara e într-adevăr un simbol al contra-culturii și al stângii luând aproape imaginea unui sfânt modern.

Așa că nu mă surprinde când îi văd chipul prin magazine, pe tricouri și așa mai departe. În fond capitalismul nu are o problemă din a face bani vânzând imagini cu chipul dușmanilor săi.

Dar zilele astea, când mă întorceam acasă după o plimbare prin zona de buticuri a orașului am dat peste o chestie care m-a surprins:

L-am zărit de la distanță și am identificat imediat profilul având în vedere cât de des l-am văzut în copilărie prin cărți, pe timbre și în alte locuri.

Acel bust e al lui Lenin, revoluționarul rus care a dus Rusia pe calea comunismului. Ce caută într-un magazin britanic? Cum a ajuns acolo? A cui a fost ideea să îl pună acolo și de ce? Magazinul vinde haine retro, dar sincer nu am apucat să intru în el ca să vă pot spune dacă au și haine din Rusia comunistă.

La fel ca și în cazul lui Guevara, e uimitor cum capitalismul scoate bani din orice și nu se sfiește să se asocieze cu imaginea unui om care a dus o luptă ideologică intensă împotriva lui. Până la urmă cred că oamenii au învățat că și din contra-cultură se pot face bani, pentru că există o piață și aici.

Bust cu Lenin pentru a vinde haine vintage hipsterilor și celor anti-sistem? Sigur! De ce nu? Banul nu are culoare sau ideologie.

Apropo, aș fi vrut să fac o glumă cu ”dacă ar vedea Lenin asta, s-ar răsuci în mormânt”. Dar nu pot, pentru că Lenin nu e înmormântat ci se află într-un mausoleu în Moscova, corpul său fiind îmbălsămat și pus la vedere într-un sarcofag de sticlă.

Și apropo de asta, Simpsons au făcut deja o glumă cu Lenin trezindu-se:




Firmelor le pasă de profit nu dacă sunt politically correct

Am văzut că se ceartă iar lumea pe internet pentru lucruri de care 99% din populația globului nu a auzit sau nu îi pasă.

Spre exemplu HBO a decis să retragă ”Pe Aripile Vântului” de pe platforma lor din Statele Unite pentru a băga un carton în față în care zice că ăia de au făcut filmul zic că rasismul și sclavia e ok deși ele nu sunt. O chestie care nu are nicio treabă cu România a devenit super relevantă în România pentru că lumea nu avea pe ce să se certe. Și a curs cu păreri pe interneți.

Apoi a venit Hulu, o altă platformă de streaming similară HBO care a scos un episod dintr-un alt serial în care niște personaje purtau o mască de noroi pe față pentru că semănau cu ceea ce americanii numesc blackface.

Nu în ultimul rând, ce a isterizat și mai tare media românească e că actorul care face vocea lui Cleveland din Family Guy a zis că nu vrea să mai facă asta și ar trebui lăsat un actor de culoare.

”S-a mers prea departe!” am auzit voci spunând. Și da, s-a mers cam departe. Dar nu o zic eu, eu zic oamenii care ies la protestele astea:

Așadar oamenii care protestează nu vor chestiile astea. Dar lucrurile astea se fac cumva ca și când ar fi în numele lor. Deci care e faza?

Capitalismul nu e făcut pentru fapte bune

Adam Smith, unul din părinții (sau bunicii) economiei spunea că:

”Pentru profit şi nu din altruism, ne asigură brutarul, măcelarul sau berarul cina necesară.”

Iar asta e una din cele mai importante chestii pe care trebuie să le rețineți când vine vorba de firme: scopul lor fundamental e acela de a face profit.

Reținem ideile astea două și ne gândim iarăși la evenimentele alea de mai sus:

  • De ce ar da jos HBO Max filmul ”Pe Aripile Vântului” de pe platforma de streaming?
  • De ce ar forța un studio un actor să nu mai facă vocea unui actor de culoare?
  • De ce ar scoate o platformă de streaming o scenă cu o mască de noroi?

Credeți că e bunăvoință față de protestatari? Conform lui Adam Smith nu există așa ceva, nu când vine vorba despre firme. E vorba despre teama de a nu pierde profit. Nu, stați liniștiți, nu e vorba de boicotarea produselor sau serviciilor vândute de aceste firme ci altceva.

Prin 2015 se estima că în 2020 numărul de bebeluși de culoare îl va depăși pe cel al nou-născuților albi.

Însă viitorul e deja aici pentru că la nivel de generație, în SUA, sunt deja mai mulți tineri de culoare în Generația Z (născuți după 2000) decât albi. E important să precizăm aici că în categoria ”de culoare” ei includ și hispanicii, adică oameni din America Latină. Ca o paranteză, o amică din Spania îmi povestea că atunci când a fost în vizită în SUA pe formularele ei oamenii de la imigrație au bifat la origine  ”hispanică” pentru că are tenul natural mai măsliniu. În Europa nu ar fi fost considerată de culoare, în SUA în schimb a fost considerată. Cumva cam orice pigment în afară de albul ăla de la detergent te cam bagă în categoria aia în accepțiunea americanilor.

Ce ne arată însă aceste date demografice? Păi ne arată că una din categoriile cea mai targetată de reclame (adolescenții) are un contingent mare de tineri de culoare în Statele Unite.

Aici ar fi o nuanță interesantă pentru cei care au ochi să vadă: două platforme de streaming au luat măsurile astea dubioase (HBO Max și Hulu), nu două televiziuni. Ați prins nuanța da? La TV rămâne cum am stabilit, pe platforme în schimb e nevoie de schimbări.

Astea nu sunt chestii întâmplătoare, tinerii nu prea se mai uită la televiziune prin cablu. În schimb fac streaming în draci.

Iar firmele astea știu și înțeleg lucrurile astea, altfel la ce dracu ne-ar mai urmări fiecare click pe care îl dăm în online? Măsurile alea exagerate pe care le vedeți mai sus sunt consecință directă a faptului că aceste firme nu vor să își asume riscuri. Și duc lucrurile astea uneori până la ridicol doar pentru a se asigura că profitul lor nu va scădea.

Credeți că e întâmplare că firmelor americane li se fâlfâia de problemele oamenilor de culoare până acum vreo 10-15 ani, dar în ultimii ani brusc au dezvoltat conștiință? Nu, o firmă e o entitate care are drept scop principal să facă profit, nu să îi pese de cauze sociale.

Dar riscă să piardă cotă de piață dacă au conținut care e problematic. Așa că firmele astea au două posibilități:

  1. Decid ele ce anume e rasist și ce nu, chestie subiectivă pe care întotdeauna cineva o va contesta sau
  2. Elimină orice fel de chestie care ar putea fi percepută (chiar și din greșeală) drept rasistă pentru a nu îți asuma riscuri.

Dacă ești o entitate al cărui scop e să facă profit care din cele două opțiuni e cea logică?

Păi și e ok așa?

Sincer să fiu nu știu dacă e ok sau nu. Nu pot să spun că am așteptări deosebit de la o firmă. În fond firmele sunt puse acolo pentru a face profit nu pentru fapte caritabile.

Pe de altă parte ăsta e viitorul pe care lumea îl vrea: hiper-capitalism în care firmele sunt băgate cam în fiecare cotlon al existenței noastre.

De ce spun asta? Pentru că oamenii care stau în gură numai cu piața liberă sunt cam aceiași care sunt ofensați că piața liberă îi cenzurează pe ei și ideile lor. Acestor oameni reglementarea piețelor le miroase a etatism și socialism iar firmele și antreprenorii sunt concepte sfinte. Iar acum la povestea asta cu eliminarea unor scene sau introducerea unor disclaimere de către firme de pe piața liberă au început să dea vina tot pe stânga anarho-sexo-marxistă trepanată care impune corectitudinea politică peste tot.

Chiar sunt curios cum s-au strecut revoluționarii stângiști în board-urile marilor firme americane și au instaurat dictatura corectitudinii politice acolo.

Oare e atât de greu de acceptat că unele firmele au ales să elimine orice conținut potențial controversat de dragul banilor?

E atât de greu de înțeles că unele firme preferă cenzura în locul liberei exprimări de dragul profitului?

Nu de aia lăudăm antreprenorii, pentru că știu să facă profit?

P.S: Dacă vi se întâmplă des să vă simțiți atacați în identitatea voastră (oricare ar fi aia) și vă enervați și faceți spume împotriva dușmanului (oricare ar fi ăla) vă recomand să citiți ce zice Radu Alexandru / Pitici Gratis.




Capitalul negativ riscă să falimenteze 1 din 3 firme românești

Salut Daniel, 

Bine te-am regăsit. Îți mulțumesc pentru discuția pe care am avut-o în legătură cu pilonul III și economiile pentru pensie și timpul pe care ți l-ai luat să îmi răspunzi. 
Revin azi cu o întrebare care cred că ar putea fi de interes pentru tine și cititorii blogului tău și anume: cât de sustenabile sunt de fapt firmele din România? 
Mi-am pus această întrebare când au început să fie luate primele măsuri împotriva coronavirusului la noi și au început să apară știrile despre cât de grav va fi afectată economia, câte afaceri vor da în faliment câți oameni vor rămâne fără loc de muncă, etc. Mai mult, aproape că m-am enervat când a anunțat Cărturești închiderea tuturor magazinelor pe care le deține, amână plata furnizorilor și cerea ajutorul statului pentru a sprijini afacerea pe timp de criză, fiindcă îmi vine să pun următoarele întrebări:
1. Cât de sustenabilă este afacerea ta dacă într-o săptămână în care nu ai vânzări îți inchizi toate magazinele și ceri statului să te ajute?
2. De fapt, ar trebui statul să te ajute când o săptămână fără vânzări de blochează complet și amâni plata furnizorilor pe un termen nelimitat?
Mai țin cont și de faptul că cei de la Cărturești au un magazin online, dar în loc să se reorienteze către creșterea lui în această perioadă de criză, ei cer ajutor de la stat. Mai ales că sunt alte companii, mai mici, care încearcă tot felul de metode pentru a supraviețui, de exemplu prin vânzarea de vouchere pe care clienții le pot folosi ulterior.
Îmi scapa mie ceva sau oricum multe firme românești nu sunt sustenabile, iar criza cu coronavirus ne confirmă acest fapt?
Îți doresc o zi frumoasă and stay safe, 

Pe scurt

Mai mult de 1 din 3 firme românești sunt sunt la un pas de faliment și asta în zilele când economia merge bine. Nu e o situație întâmplătoare ci efectul a 30 de ani de capitalism românesc. Astfel de firme sunt ținute într-o stare precare de patroni și, din păcate, reprezintă motivul pentru care chiar și 1 săptămână fără activitate le poate băga în faliment.

Ar trebui să le ajute statul? Da, ar trebui, dar doar dacă patronii lor acceptă să remedieze situația care le-a adus în acel punct.

E o postare mai lungă care mă obligă să aduc în discuție mai multe concepte și idei cu care multă lume poate nu e familiară. Dar dacă vreți să înțelegeți de ce capitalismul românesc e plin de firme falimentare, dar cu patroni bogați care sunt incapabile să supraviețuiască unei recesiuni atunci citiți în continuare.

Peștele de la cap se împute

E o vorbă românească pe care sigur o știți: ”peștele de la cap se împute”. Și într-adevăr în cazul a numeroase firme românești problemele lor cele mai mari sunt ”la cap”, adică la nivelul conducerii lor.

În România o mare parte din firmele autohtone (cu capital majoritar românesc) sunt conduse de oamenii care le-au creat sau de familia apropiată a acestora. Altfel spus, România e o țară care se află în continuare la prima generație de antreprenori. Conform unui studiu făcut de EY:

„În România, cele mai multe afaceri de familie se află la prima generaţie (74%), urmate apoi de cele la a doua generaţie (21%), iar cu o pondere mult mai redusă a celor care se află la a treia generaţie (3%)”, a spus Adrian Lupea, Strategic Growth Markets Leader şi Partner, EY România.

E normal să fie așa, înainte de 90 nu exista conceptul de companie privată astfel că e normal să avem în continuare în mare parte firme aflate la prima generație de patroni. O firmă deținută de o familie nu e neapărat o problemă, Ford, Wallmart, grupul Volkswagen, Samsung, Oracle, Nike și multe altele sunt firme de familie.

Problema în România însă e că deși juridic sunt separate, în practică, persoana patronului și cea a firmei nu se pot distinge una de alta în foarte multe cazuri. Am văzut foarte multe cazuri de firme în care patronul lua din banii firmei când avea el chef și cât avea el chef. Logica era că el deține firma deci poate lua oricând banii și să îi dea înapoi când are chef. Ceea ce nu ok pentru că patronul și firma sunt persoane diferite în ochii legii. Ăsta e unul din principalele motive pentru care au apărut firmele: a separa averea patronului de cea a firmei astfel încât, dacă firma dă faliment, creditorii să nu meargă după averea patronului.

De ce fac patronii chestia asta?

Din motive multiple.

Istoric vorbind România a fost o țară nu foarte prietenoasă cu firmele în anii 90 și început de 2000. Dacă i se cășuna statului că ai făcut ceva, te trezeai cu sechestru pe bunurile și conturile firmei. Am văzut la prima mână foarte multe cazuri în care ANAF punea abuziv sechestru pe conturi și bunuri. Pentru niște sume ridicole uneori, rezultate din erori, fie de partea ANAF fie a contribuabilului, i se blocau firmei complet conturile și era un coșmar să rezolvi problema. Din cauza asta mulți patroni preferau să nu lase mare lucru în conturile firmelor, de teamă că, în cazul unui sechestru nu vor mai avea acces la aproape nimic. În schimb, ”de pe persoană fizică” puteau face niște plăți de urgență și apoi să se regleze cu firma. Conturile personale nu puteau fi blocate atât de ușor.

Nu toată lumea scotea banii din firmă de frica ANAF-ului. Unii o făceau pentru a nu plăti taxe pur și simplu. O modalitate foarte simplă de a face asta era clasicul ”costă 70 așa, dar 100 cu factură”. Altfel spus patronul avea un preț ”la negru” și unul pentru cei care vreau să lucreze legal cu el. De multe ori ce se trecea prin contabilitate era sub costul pe care firma îl avea pentru a cumpăra bunurile și serviciile pe care le revindea sau presta. Implicit firma ajungea pe pierdere în timp ce patronul băga diferența în buzunar.

O altă modalitate de a scoate bani era ca patronul să inventeze niște cheltuieli fictive pe care le trecea în contabilitatea firmei. Cheltuielile alea erau ”plătite” și patronul era de fapt cel care încasa plățile prin diverși interpuși sau ceva documentație contabilă mânărită. Cu ocazia asta firma intra pe pierdere și nu plătea impozit pe profit.

Chestia asta încă se mai face și astăzi, dar nu în formele de mai sus ci într-un mod un pic (dar nu mult) mai elegant, de exemplu:

  • patronul și / sau alți membri ai familiei își trec pe firmă cheltuieli personale.
  • Mașina cu care se plimbă e de fapt luată pe firmă, mesele în oraș sunt puse pe firmă, cumpărăturile la fel, excursii pe te miri unde sunt băgate ca ”în interes de serviciu” și așa mai departe.

Sunt și alte modalități, ce e mai sus sunt cele mai des întâlnite. Scopul e același: să nu plătească impozite și taxe statului român la adevărata valoare.

Rezultatul a 30 de ani de astfel de practici din partea multor patroni români e că firmele lor trăiesc de pe o zi pe alta în timp ce ei au vile, mașini scumpe și duc o viață de lux.

Ce credeți că se întâmplă când vine o criză economică (financiară ca în 2009 sau provocată de pandemie cum va fi în 2020) peste o astfel de firmă? Ei bine, pentru că nu are rezerve proprii de bani pentru zile negre firma riscă să intre în faliment. Patronul are atunci de ales între:

  1. A aduce bani de acasă pentru a ține firma în picioare
  2. Firma să se finanțeze din alte surse
  3. Să lase firma să intre în faliment.

Haideți să explorăm un pic variantele astea:

Aduce patronul bani de acasă?

Oamenii au tendința să cheltuie aproximativ cât câștigă. Indiferent cât de mult le cresc veniturile, oamenii vor găsi modalități de a cheltui din ce în ce mai mult. În economie se spune că nevoile sunt infinite, în timp ce resursele sunt finite. Patronii, ca orice alți oameni, au tendința să cheltuie banii scoși din firmă. Uneori au lichidități pentru a băga în firmă, alteori însă pentru a face de bani ar trebui să vândă active (din mașini, vile, terenuri, apartamente sau în ce au mai băgat acei bani).

Dacă firma are probleme când restul economiei merge ok, atunci vor putea vinde ceva din averea lor pentru a face de bani relativ repede. Dar într-o criză economică când toată piața se duce în jos vor obține sume mai mici din vânzare și va dura mult mai mult să găsească un cumpărător.

Chiar și atunci când găsesc bani pentru a ajuta firma să supraviețuiască o fac într-un mod diferit de cum te-ai aștepta. Un patron de firmă e acționar al acelei firme. Dacă vine cu bani de acasă și îi bagă în firmă te-ai aștepta ca acei bani să fie considerați aport la capital, adică să fie transformați în capital al firmei respective. Doar că asta nu se întâmplă, de cele mai multe ori acei bani sunt dați  firmei cu titlu de împrumut. Adică acționarul firmei împrumută firma în loc să îi transforme în acțiuni ale firmei (pe care evident tot el le-ar deține). Acțiunile, capital de lucru al firmei, nu se înapoiază, dar patronul își va recupera banii din profituri viitoare. În schimb, un împrumut trebuia înapoiat, chiar cu dobândă. Am să revin asupra problemei aceasta mai jos.

Rezumând ideile de mai sus:

  • patronii pot aduce bani de acasă în vremuri bune, dar le va fi foarte greu să o facă în vremuri grele.
  • atunci când aduc bani de acasă îi dau firmei sub formă de împrumut, nu capital de lucru al firmei.

Ce alternativă ar avea pentru finanțare un patron dacă nu poate sau nu vrea să aducă bani de acasă? Prima variantă care îmi vine în minte e un credit de la bancă.

Creditarea bancară și firmele românești

Ați luate credit de la bancă? Dacă da, atunci știți ce se cere acolo, dacă nu, vă povestesc eu că am și credit, dar am și lucrat în creditare. Orice bancă care dă un împrumut vrea să se asigure că persoana pe care o împrumută are capacitatea de a plăti înapoi creditul plus dobânda. Sunt două lucruri pe care ei trebuie să le verifice:

  1. Faptul că aveți capacitatea de a genera venituri care să acopere ratele de plată.
  2. Că veți avea acele venituri cel puțin pe perioada creditului.

În cazul persoanelor fizice, aveți nevoie de o adeverință de la angajator cu salariul pe ultimele 3-6-12 luni. Sau poate banca știe deja câți bani faceți pentru că se face plata salariului direct la ei în cont. De asemenea vor vrea o copie după contractul de muncă sau o confirmare de la angajator că aveți un contract de angajare pe perioadă nedeterminată. Dacă vreți un credit pe 5 ani, dar aveți un contract pe perioadă determinată (1 an să zicem) atunci banca nu vă va da creditul pe 5 ani.

Pe principii similare funcționează și creditarea companiilor, anume băncile vor vrea să vadă:

  1. Că firma are capacitatea de a genera venituri suficient de mari pentru a acoperi ratele creditului.
  2. Că firma aceea nu va da faliment înainte să apuce să ramburseze creditul plus dobânda.

Pentru ca firma respectivă să aibă venituri suficient de mari pentru a demonstra băncii că poate da banii înapoi trebuie ca toate veniturile ei să fie fiscalizate, adică trecute prin evidența contabilă. Cine face șmecherii de genul ”costă 70 așa, dar 100 dacă vrei factură” nu prea poate accesa credit de la bancă în cazul ăsta pentru că nu prea are ce să arate băncii. Banca se va uita la veniturile oficiale, pentru ei șmecheriile cu Geany nu sunt o opțiune.

Dacă prin contabilitatea firmei sunt tot felul de cheltuieli personale și firma nu face profit din cauza asta, atunci iarăși e posibil ca banca să zică pass, considerând că firma nu va fi capabilă să returneze banii.

Bun, acum haideți să presupunem că astea nu sunt probleme și că e totul ok. Am rezolvat punctul 1 de mai sus, dar ce facem cu punctul 2? Ei bine, acolo lucrurile devin dramatice pentru majoritatea firmelor românești.

”Going concern” sau ”continuitatea afacerii”

”Going concern” e un termen folosit în audit și în limbajul de business anglo-saxon. Se spune că o afacere e un ”going concern” atunci când e probabil ca ea să existe și peste un an sau o perioadă mai lungă de timp. Termenul e des folosit în lumea auditului, acolo unde dacă un raport de audit zice de o afacere că e ”going concern” e de bine. Asta înseamnă că nu sunt chestii atât de nasoale în acea afacere încât să o pună pe butuci în următoarele 12 luni cel puțin.

De ce vă povestesc eu despre continuitatea afacerilor? Pentru că de asta e interesată banca pentru a decide dacă firma aia rezistă 12 luni fără să dea faliment și dacă finanțele ei sunt ok astfel încât să facă față creditului. Genul ăsta de chestie e folosită nu doar de bănci ci și de către acționarii firmelor mari pentru a vedea dacă managementul unei companii își face treaba sau nu. De asemenea, auditurile astea sunt obligatorii pentru firmele cotate la bursă, pentru că e important ca lumea care cumpără acțiuni să știe pe ce dă banii.

Ce ar putea să facă o firmă să nu fie ”going concern” în ochii unui auditor? În general e ca urmare a unuia dintre următoarele motive:

  • condiții de piață nefavorabile – e suficient să vă gândiți la o firmă care vinde un produs despre care se află că poate duce la îmbolnăvirea clientului. Sunt șanse mari ca acel produs să fie interzis ori clienții să renunțe la el. În cazul unei firme care vinde doar acel produs s-ar pune problema dacă e în continuare viabilă, adică dacă e ”going concern” sau nu.
  • acțiuni în instanță – compania e parte dintr-un caz în care i se cer pagube care acoperă cifra de afaceri pe 1 an.
  • credite pe care sunt șanse mici să le poată rambursa – atunci când o firmă ia credite multe în perioada de creștere economică apoi însă vine recesiunea și îi scade cifra de afaceri drastic, caz în care se pune întrebarea dacă va fi capabilă să returneze creditele și, prin urmare, dacă e viabilă.
  • Condiții comerciale nefavorabile cu furnizorii și / sau clienții – plată în avans – e suficient să vă imaginați o firmă care trebuie să își plătească furnizorii în avans, dar încasează de la clienți după 90 de zile.
  • Contracte sau obligații comerciale pe termen lung care nu sunt profitabile – aici pot să vă dau un exemplu din România: Hidroelectrica vindea energie către anumite firme în baza unor contracte pe termen lung la prețuri de multe ori sub costul de producție.
  • Capital negativ – Asupra acestui punct vreau să insist ceva mai mult în continuare.

Firmele cu capital negativ

Ce înseamnă capital negativ? Mai țineți minte de la contabilitate când învățați de debit – credit, venituri și cheltuieli și alte chestii din astea?

Ei bine, orice firmă are venituri și cheltuieli. Dacă firma aia are venitul mai mare decât cheltuielile va genera un profit, adică are un surplus de bani. Dacă veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, generează o pierdere, adică firma are un deficit de bani.

Când o firmă înregistrează un profit, acționarii trebuie să decidă ce vor face cu acel surplus financiar. Ar putea decide:

  • să îl distribuie ca dividende și să îl scoată din firmă
  • să îl lase în firmă și să folosească acei bani pentru dezvoltarea firmei

Dacă banii rămân în firmă acei bani devin capital al firmei, adică resursă financiară a firmei pe care firma o poate păstra pentru zile negre, folosi pentru dezvoltare sau să fie distribuită ca dividend mai târziu.

Ce se întâmplă însă când o firmă are pierdere? Ei bine, acea pierdere se înregistrează și ea în situația contabilă a firmei ca și capital negativ. Dacă în anii următori firma are profit, această pierdere va fi ”acoperită” de profitul viitor.

O firmă nou creată pleacă la drum cu un capital propriu de minim 200 de lei (așa cere legea). Firmele cu investitori mari pleacă la drum cu capital mult mai mare. Acești bani sunt aduși de acasă de cei care înființează firma (adică de patron).

Profitul nedistribuit se adună la acest capital. Pierderea se scade din acest capital. O firmă are capital negativ atunci când suma asta e pe minus.

Pierderea aceea înseamnă că firma cheltuie mai mult decât generează. Așadar cine plătește diferența? De unde vin banii din care se acoperă pierderile?

Păi revin la discuția de mai sus, acționarii (adică patronul sau alți investitori) pot fie să dea bani firmei sub formă de împrumut fie să îi dea sub formă de acțiuni. Dacă banii patronului vin sub formă de acțiuni atunci ei se adaugă la capital și acoperă pierderea. Dacă sunt acordați firmei sub formă de împrumut atunci nu se adună în calculul capitalului propriu. Practic acel credit va finanța pierderea, dar va trebui rambursat totuși, sporind practic nivelul de îndatorare al firmei și generând costuri adiționale (adică dobânda). Atunci când pierderile sunt acoperite prin împrumuturi date de acționari, șansele ca firma să revină la un capital propriu pozitiv scad.

Și așa cum vă spuneam mai sus, enorm de mulți patroni români preferă varianta creditului, în loc să transforme acei bani în capital al firmei.

Câte companii românești au capital negativ?  

Enorm de multe se pare (Sursă):

La începutul acestui an, Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României, a atras atenţia asupra faptului că unul dintre eşecurile capitalismului din România este reprezentat de crearea de patroni bogaţi cu firme falimentare.

El a explicat că din „gestiunea“ firmelor lipsesc 34 de miliarde de euro (21% din PIB), astfel că 277.000 de firme din România (38% din totalul firmelor din România) au capital negativ, sunt practic falimentare.

Așadar 38% din firmele românești au un capital negativ. Ca paranteză a avea capital negativ nu înseamnă neapărat falimentar în teorie, dar având în vedere cum au ajuns acolo (vezi mai sus) atunci în practică sunt doar la un pas de faliment.

Nu știu la ce an se referă acele cifre, dar am găsit altele similare din 2016 într-un proiect de lege din 2019:

Cifrele sunt similare cu cele invocate de Florin Georgescu, deci probabil acesta se referea fie la anul 2016, fie 2017. Așa cum vă spuneam mai sus, capitalul minim al unei firme e de 200 de lei (numit și capital social). Un capital propriu mai mic de 50% din capitalul social înseamnă un capital propriu sub 100 de lei. Adică rezultatul activității acestei firme (capital social + profituri de-a lungul timpului – pierderi) e sub 100 de lei. În 97% din cazuri acest rezultat e negativ, adică firma are capital propriu negativ.

Și dacă aveați nevoie de dovada că nu exagerez că e ceva în neregulă cu aceste firme, iată ce mai aflăm:

Așadar, deși firmele acestea înregistrează pierderi într-o veselie, ele există în continuare, deși pe hârtie ele nu se pot întreține singure. Dovada e că doar 4% din ele erau în insolvență la nivelul lunii mai 2017. Așa cum vă spuneam mai sus, aceste firme depind de împrumuturile de la patroni pentru a exista. Care patroni din păcate scot probabil banii din firme prin alte căi, nu cele legale. Nu poți să ai un patron care se îmbogățește dintr-o firmă care e la un pas de faliment în permanență. Dar uite că fix asta se întâmplă în România.

Partea proastă e că 18,2% din salariații din România lucrează în astfel de firme. Aceste firme dețin 18,7% din activele totale ale companiilor nefinanciare din România (adică în afara băncilor, a societăților de leasing, IFN etc.). Ele reprezintă așadar o parte importantă din economia românească, dar – repet – sunt la un pas de faliment în zilele bune.

Să recapitulăm răspunsul

Mulți patroni români scot banii din firmele lor prin cheltuieli artificiale care duc firmele pe pierdere. Atunci când trebuie acoperită pierderea, preferă să o facă prin împrumuturi date propriilor firme, în loc să pună banii aia ca și capital.

Dacă treaba asta se întâmplă suficient de des atunci firma va acumula pierderi și va avea capital negativ.

Dacă firma aceea va vrea să meargă la bancă pentru un împrumut, banca va cere un raport de audit. Raportul de audit va spune că firma a avut atât de multe pierderi încât are capitalul negativ și nu se poate considera că poate să supraviețuiască din propriile resurse, adică nu e ”going concern” în limbajul specific. De asemenea, cheltuielile artificiale vor face firma să nu pară foarte atractivă.

În cazul ăsta sunt șanse mici ca banca să vrea să dea acelei firme credit decât dacă firma are bunuri pe care le poate pune gaj și să acopere valoarea creditului. Dar câte firme cu capital negativ credeți că au bunuri atât de valoroase?

Conform unor statistice ale BNR din 2019, adică înainte de începutul acestei pandemii, mai bine de 1 firmă din 3 din România avea capital negativ. Asta înseamnă că încă înainte de pandemie cel puțin 38% din firmele românești:

  • nu puteau merge la bancă pentru un credit
  • depindeau de patron pentru finanțe
  • nu plăteau cine știe ce taxe la buget în materie de profit (și probabil TVA).

 

Când a venit pandemia, mai bine de o treime din firme au început să dea afară oameni și să închidă activitatea după doar câteva săptămâni pentru că:

  • nu aveau rezerve din profitul obținut în anii anteriori (profitul nerepartizat e capital propriu) pentru a acoperi cheltuielile din perioada asta
  • aveau șanse mici spre deloc de a lua un credit de la bancă având capital negativ
  • patronul nu a putut / nu a vrut să vândă active din averea personală pentru a face rost de lichidități care să ajute firma.

De altfel, patronii pot să închidă firmele dacă nu vor să mai bage bani în ele și să aștepte până trece pandemia pentru a se reapuca de business. Unii își vor face firme noi, alții poate vor continua tot cu acestea. Cert e că având averea deja scoasă din afacerile astea, expunerea patronilor e limitată pentru că tot riscul a fost lăsat firmelor în timp ce câștigurile sunt la patroni. Statul român și angajații sunt cei care rămân cu buza umflată în cazul acesta.

Tentativa PSD de a schimba lucrurile

Trebuie spus că multă lume aflată prin cercurile de finanțe și economie știe de problema asta. Cu toate astea, tentativele de a face ceva pentru a repara problema au fost foarte puține. Singura ocazie de care știu când s-a pus în discuție un proiect de lege pentru chestia asta a fost în 2019 de către fostul ministru al finanțelor Eugen Teodorovici de la PSD. În 2019 acesta declara (sursă):

“Urmează o măsură. Vă dau un exemplu pe zona de capital negativ în rândul companiilor din România. Sunt peste 35 miliarde lei în această zonă. A fost o discuție intensă și cu colegii din Banca Națională în Comitetul pentru supraveghere macroprudențială. Va fi un act normativ separat cu două posibile scenarii. Un termen, poate final, 2020, până la care aceste companii cu capital negativ trebuie să decidă într-un sens sau altul, adică fie retrag din acele companii sumele de bani respective împrumutate firmei, fie își cresc capitalul social”, a spus Teodorovici, după ședința de Guvern.

“O să postăm un set de propuneri de modificare atât pentru Codul Fiscal, cât și pentru cel de procedură fiscală. Sunt modificări propuse de mediul de afaceri. Se vor regăsi în 2 proiecte acte normative pentru ca până la final de august să le putem adopta”, a precizat acesta.

De altfel, cifrele pe care vi le-am prezentat eu mai sus provin din proiectul de lege al acestuia. Declarațiile lui Teodorovici sunt din iulie 2019 iar proiectul poate fi găsit pe siteul Senatului, unde figurează ca fiind ”Trimis la Cameră pentru dezbatere”. Iată ce s-ar fi dorit prin acest proiect:

Măsurile sunt de bun simț, cea mai importantă fiind transformarea împrumuturilor date de patroni în acțiuni. Dacă ați citit tot ce am scris mai sus, atunci probabil bănuiți că asta ar fi fost o soluție decentă, având în vedere felul în care s-a ajuns de la bun început în situația asta.

Problema e că o astfel de lege pleacă de la prezumția că toți patronii cu firme cu capital negativ au făcut măgăria asta, ceea ce nu e întotdeauna cazul. Sunt și motive valide, care nu țin de evitarea plății taxelor, pentru care un acționar (patron) ar putea da un împrumut, nu să transforme acei bani în capital. În plus preferința pentru împrumuturi era perfect legală, prin urmare nu ai de ce să ”repari” ceva prin lege dacă nu e stricat.

Ca să nu spun de clasica amenințare ”Guvernul vrea să ne închidă firmele cu măsura asta și vor rămâne oamenii fără locuri de muncă”. Eugen Teodorovici a mai cedat presiunii în cazul taxei pe zahăr așa că e posibil să fi cedat și în cazul acesta.

În încheiere

Ce am explicat eu mai sus e o versiune decentă a poveștii, dar care simplifică unele lucruri pentru a le face ușor de înțeles.

Această pandemie ne-a arătat cât de fragil e capitalismul românesc, cu mai bine de 1 din 3 firme fiind la un pas de faliment în zilele bune. Guvernul a decis să ajute pe toată lumea pentru a proteja locurile de muncă, dar tind să cred că a greșit atunci când nu a condiționat acordarea de ajutoare de stat de semnarea unui angajament prin care firmele cu capital negativ să convertească împrumuturile în acțiuni. România va intra în o nouă criză economică cu aceleași probleme cu care a intrat în 2009 și îmi e teamă că vor fi repetate greșelile de atunci.

Nu e normal ca oamenilor să li se ceară să aibă bani puși deoparte pentru zile negre, dar firmele să fie scuzate de la orice fel de efort de trece singure printr-o criză economică.

Nu în ultimul rând, dacă ești patron și închiderea business-ului tău pentru 1-2 săptămâni te bagă în faliment atunci acea firmă nu ar trebui să existe de la bun început.




No comment: Capitalism american în vremea pandemiei

Văzută aici.




Jeff Bezos de la Amazon e motivul pentru care lumea urăște capitalismul

Jeff Bezos, șef și patron la Amazon vorbind despre timpul dedicat muncii și timpul dedicat muncii:

If I am happy at home, I come into the office with tremendous energy,” said Bezos. “And if I am happy at work, I come home with tremendous energy. You never want to be that guy — and we all have a coworker who’s that person — who, as soon as they come into a meeting, they drain all the energy out of the room … You want to come into the office and give everyone a kick in their step

În tot acest timp oamenii care lucrează pentru Amazon nu reușesc să se descurce cu salariile mizere și condițiile groaznice de muncă. De exemplu:

Acum cred că vă imaginați ce viață de familie fericită au oamenii aceia și cât de optimiști se duc la muncă, nu? Și cu câtă energie vin ei la locul de muncă atunci când se gândesc că trebuie să facă pipi în sticlă și să sară iar peste prânz.

Oamenii nu urăsc capitalismul din cauza condițiilor de muncă ci din cauza ipocriziei unor oameni ca Bezos, oameni care iau micul dejun cu familia dimineața, oameni care vorbesc despre importanța unei relații echilibrate între muncă și familie, oameni care dau citate inspiraționale pe bandă rulantă, dar care nu își plătesc angajații / colaboratorii cu un salariu care să le permită să facă naveta, care nu vor să le dea angajaților pauze de pipi, oameni care angajează pensionari care trăiesc în rulote, oameni cărora nu le pasă că le mor angajații în depozite nesigure.

De asta Marx e popular din nou în Vest, de asta Donald Trump e președinte, de asta avem Brexit!

Fotografie: By DoD photo by Senior Master Sgt. Adrian Cadiz (Released) [Public domain or Public domain], via Wikimedia Commons


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână, cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]