Corupția ca păcat religios în Niger și România

Un pic de context mai întâi: una din cărțile pe care le citesc în momentul de față e ”Amintiri din pribegie” a lui Neagu Djuvara. Va veni și recenzia la momentul potrivit.

E o carte masivă de aproape 600 de pagini care acoperă perioada 1944 – 1990 din viața lui Neagu Djuvara. Pentru cei care nu știu omul a lucrat ca și consultant pe probleme de politică externă pentru guvernul din Niger pentru o perioadă foarte lungă de timp. Evident că sunt discutate multe lucruri despre oamenii din Niger și obiceiurile lor. Una dintre chestiile care l-a surprins pe Djuvara e diferența de atitudine a oamenilor față de furt vs. corupție.

Concret: recolta oamenilor se depozita pe câmp în niște pătuluri și rămânea nepăzită pe perioada uscată (echivalentul iernii la noi). De ce rămânea nepăzită? Pentru că majoritatea respectau cu sfințenie religia pe care o practicau și considerau furatul un păcat grav.

Ei bine lucrurile erau însă complet diferite după ce lumea se muta la oraș:

Furtul și religia

Furtul e un păcat atât în religia musulmană cât și cea creștină. Probabil e un păcat în majoritatea religiilor. Dar cu toatea astea religia pare să fi rămas blocată la nivelul evului mediu când vine vorba de ce reprezintă și ce nu reprezintă un păcat.

Furtul e un exemplu excelent: furtul în accepțiunea secolului XI din Europa însemna să iei ceva ce aparținea unui alt om. Lucrurile erau atât de clare încât până și animalele sălbatice dintr-o pădure care aparținea regelui erau proprietatea personală a regelui. Omorai o căprioară din pădurea regală, era furt de la rege.

Ca o paranteză, în Marea Britanie lebedele sălbatice de pe teritoriul regatului aparțin Reginei fix din motivul ăsta.

Dar iată că odată cu dispariția nobilimii și apariția statului modern avem bunuri care aparțin tuturor.

Banii publici sunt cumva ai tuturor, dar ai nimănui în mod particular. Bunurile publice sunt ale tuturor, dar ale nimănui în mod particular. Așa că a fura din bani publici nu prea se califică drept furt dacă e să interpretezi lucrurile într-o lumină îngustă religioasă.

Iar statul ca instituție care manageriază bani și resuse, care are instituții ce veghează la respectarea drepturilor cetățenilor și reglementează piețe e ceva complet abstract pentru omul născut și crescut într-o dogmă religioasă bazată pe legi scrise în antichitate sau evul mediu.

De ce bag România în discuția asta

Cea mai răsunătoare condamnare din România rămâne cea a lui Adrian Năstase, fost prim-ministru al țării și indiscutabil cel mai puternic om din țară timp de câțiva ani. După ce a ieșit de la pușcărie Adrian Năstase a continuat să împingă un discurs care e în linie cu ideea de mai sus. Și ca să nu vorbim de chestii teoretice, iată ce zice Adrian Năstase în 2017 (via Adevărul):

Mă acuzi că am furat. Ce-am furat, bă? I-am furat bideul lu’ maică-ta? I-am furat afisele electorale lu’ taică-tu? 

Iar ideea asta e împinsă des în spațiul public de politicieni condamnați pentru fapte de corupție: nu a furat de la cineva anume, deci e nevinovat. A lua niște bani de la o chestie abstractă precum statul nu poate fi egal cu a fura bani din buzunarul cuiva.

România suferă așadar de problema pe care Neagu Djuvara o observa în Niger: oamenii religioși nu văd neapărat o problemă din a fura de la stat.

Îndrăznesc să spun că asta se datorează în primul rând faptului că religia ortodoxă nu s-a adaptat secolului XX (nici vorbă de secolul XXI). Iar oamenii din România trăiesc cu impresia că atât timp cât nu se fură direct din buzunarul cuiva nu se pune ca furt.

România ar scăpa de corupție în mai puțin de 10 ani dacă la slujba de duminica asta preoții ar spune: corupția e furt din buzunarul fiecăruia dintre voi.




Catedrala Mântuirii Neamului ar fi trebuit construită de Stat

Azi a fost slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului, prilej de glume și revoltă în unele colțuri ale mass-mediei.

Ce lipsește din discursul public legat de Catedrala asta e logica, dacă e să mă întrebați pe mine. Toată lumea are o opinie și e normal să fie așa, dar prea puțină lume are opinii argumentate, ca să putem înțelege măcar motivația lor. Iar din cei care au opinii argumentate și mai puțini folosesc logica în argumentele respective.

Ce vreau eu astăzi e să vă explic câteva chestii despre Catedrala asta, așa cum arată ele atunci când abordăm lucrurile logic, realist și pragmatic. O să vedeți cum, aplicând aceste 3 concepte vom ajunge la niște rezultate surprinzătoare, cum ar fi:

  1. Catedrala ar fi trebuit construită de stat, nu de Biserica Ortodoxă Română (BOR)
  2. Construcția Catedralei nu e ceva anormal
  3. Catedrala se poate dovedi utilă în politica externă a României

Momentan am să vorbesc despre punctul 1, cel referitor la construcția Catedralei de către stat, nu de către BOR.

Soluția optimă vs soluția realistă

Trăim într-o lume complicată, cred că asta știe deja toată lumea. Ceea ce nu înțelege toată lumea însă e că, de multe ori, soluția optimă pentru rezolvarea unei probleme nu poate fi aplicată.

Într-o lume ideală de exemplu nu am avea nevoie de oameni care să măture străzile, pentru că nimeni nu ar arunca mizerie pe jos. Educația de acasă alături de educația de la școală, plus dispunerea de coșuri de gunoi și camere de filmat într-un mod optim ar duce la zero mizerie aruncată pe jos.

E posibil așa ceva însă? E sistemul de educația atât de bun, iar părinții atât de preocupați de odrasle încât să ajungem la așa ceva? E eficientă montarea a atât de multe coșuri de gunoi și camere de filmat?

Soluția realistă la problema mizeriei aruncate pe jos de oameni sunt măturătorii. Nu ne putem baza pe bun simț și educație iar montarea unui număr atât de mare de camere de filmat și coșuri de gunoi e mai scumpă decât salariile plătite măturătorilor.

În lumea reală lucrurile nu funcționează perfect, există ineficiențe în sistem de educație iar costurile vor fi întotdeauna o problemă.

Soluția optimă pentru construcția Catedralei

Haideți acum să folosim cele două variante de a rezolva o problemă pentru a înțelege construcția Catedralei.

În primul rând haideți să presupunem (de dragul argumentației momentan) că această Catedrală trebuie construită. Voi discuta despre necesitatea ei în altă postare, nu acum.

Bun, acum haideți să ne gândim la câteva soluții la problema construcției ei:

  1. Catedrala e construită de BOR din fondurile proprii și donații private (nu ale statului)
  2. Catedrala e construită de BOR din fondurile proprii, donații private și donații ale statului (indiferent că vorbim de primării, ministere și așa mai departe).
  3. Catedrala e construită de Stat din fonduri proprii, donații BOR și donații private.
  4. Catedrala e construită în parteneriat de Stat și BOR din fonduri guvernamentale, ale Bisericii și donații private.

Atât pentru BOR, cât și pentru Statul Român soluția optimă ar fi fost cea de la punctul 1, anume Catedrala construită de BOR din fonduri proprii și donații private. Spun că ar fi fost soluția optimă pentru toată lumea pentru că:

  • BOR nu ar fi depins de relația cu Statul român, care vine la pachet cu obligații (vezi mai jos)
  • Statul nu ar fi fost în situația de a fi constant criticat pentru relația cu BOR
  • S-ar fi putut spune că NU au fost luați bani de la spitale sau școli pentru construcție

Soluția actuală la problema construcției Catedralei e cea de la punctul 2, adică un melanj de fonduri proprii ale BOR, donații private și, mai important, donații ale Statului Român. Amestecul acesta de finanțări crează o grămadă de probleme:

BOR depinde de Statul Român pentru finanțarea Catedralei

Știu că relația asta există de mult timp, dar dimensiunea actuală cred că e fără precedent de la Revoluție și până în prezent. Toate acele zeci de milioane de euro alocate catedralei nu vin fără obligații, în ciuda faptului că sunt donații. BOR trebuie să livreze voturi, influență politică în comunitățile pe care le păstorește și (posibil) multe alte lucruri la schimb, inclusiv bani (explic mai jos).

Și nu o zic doar eu, o zic până și preoții (via Casa Jurnalistului):

Domnul și Maica Stareța

„Să trăiți, domnu’ Vanghelie! Mai bun ai fost matale![către enoriași:] Păi ne-a dat bani, a fost bun.“„Părinte, a dat și din munca noastră!“

Publicată de Casa Jurnalistului pe Duminică, 25 noiembrie 2018

Sumele astea mari dedicate Catedralei nu fac altceva decât să atragă priviri urâte de la populație și oameni care își bagă nasul în afacerile BOR (la propriu).

”Să fie lumină” e un proiect jurnalistic al lui Vlad Stoicescu care analizează legătura între stat și biserică. O să vă luați cu mâinile de păr citind cât de puternic e legată lumea politică de cea religioasă.

De asemenea o să înțelegeți și cât de puțină vizibilitate există asupra felului în care sunt cheltuiți banii publici alocații Bisericii.

Ca paranteză vă recomand să citiți ultimul lor articol care discută fix despre istoricul finanțării Catedralei.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Lăsând la o parte privire urâte, BOR mai are un motiv să nu fie neapărat încântat de faptul că banii vin de la bugetul de stat:

Să nu furi

Cam așa zice una din cele 10 porunci. Dar în România furtul nu e un păcat ci o parte din cultura noastră. Cu toate astea, nimănui nu îi convine să îi dispară bani, cu atât mai puțin BOR. La ce mă refer?

Păi haideți să privim lucrurile obiectiv: România e țara în care proiecte mari de infrastructură nu se fac până cine trebuie nu își ia șpaga necesară. În ultimii ani însă, la presiunea unor instituții internaționale șpaga a devenit din ce în ce mai dificil de luat pentru că:

  1. Pe de o parte a crescut riscul de a ajunge la pușcărie
  2. Transparența cheltuirii banului public a crescut și ea considerabil (mai avem până a ajunge la nivelul Vestului, dar e mai bine decât în anii 90).

Punctul 2 de mai sus e cel care ne interesează în discuția asta. Când vine vorba de contracte publice, cam toate instituțiile trebuie să demareze proceduri de licitație dacă sumele sunt măricele. Acele licitații sunt la rândul lor publice și se poate vedea cine câștigă și cu ce ofertă. Apoi se poate afla dacă firma câștigătoare e cumva legată de vreun politician. Ce legătură are asta cu BOR?

Foto: Rakoon [CC0], from Wikimedia Commons

Păi BOR nu e instituție a Statului Român și, prin urmare, nu e supusă regulilor de transparență ale acestuia. Deci BOR nu e obligată să facă licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de la Catedrală. Ce intră și ce iese în contabilitatea BOR nu e atât de transparent precum contabilitatea instituțiilor publice. Ori asta e mană cerească pentru politicieni.

Acum întrebarea de 1 milion de euro:

Dacă ați fi un politician deștept care vrea să își tragă o șpagă ați fi tentați de o schemă cu BOR? De exemplu: Donați 1 milion de euro DOAR DACĂ lucrează cu firma X a vărului soției voastre de exemplu. 

Ori asta înseamnă că din milionul acela de euro alocat, o parte trebuie să fie șpaga voastră. Și de când cu DNA-ul riscul e mai mare deci și șpaga pe măsură. Prin urmare, deși au fost alocați 1 milion de euro, BOR nu beneficiază concret decât de o parte din acei bani, restul fiind șpaga.

Cei de la ”Să fie lumină” vorbesc despre 121 de milioane de euro alocați de-a lungul timpului pentru Catedrală. Credeți că toți cei 121 de milioane au fost efectiv folosiți pentru asta? Având în vedere cine a alocat banii și lipsa de transparență a BOR e posibil să nu.

Tot cei de la ”Să fie lumină” spun că nu le ies la socoteală vreo 40 de milioane de euro din cei alocați. Nu știu cum au ajuns la suma asta, dar nu m-ar surprinde să fie adevărată.

Așa că atunci când citiți articole care vorbesc despre alocarea a X milioane de euro pentru Catedrală trebuie să vă gândiți că e posibil ca o parte din ei să se întoarcă la acei politicieni care i-au alocat.

Soluția pragmatică

Am văzut care era soluția optimă, dar nerealistă pentru construcția Catedralei. Am discutat și despre soluția actuală, care e lipsită de transparență și invită la fraudă.

Care ar fi fost atunci soluția pragmatică? Păi, așa cum zice și titlul: Statul ar fi putut să construiască minunea de Catedrală.

De ce ar fi fost asta soluția pragmatică?

Pentru că toate sumele cheltuite de Stat ar fi fost supuse regulilor de transparență specifice instituțiilor publice. Altfel spus, am fi aflat destinația fondurilor, am fi văzut cum s-a făcut selecția constructorilor, am fi aflat mai multe despre circuitul banilor alocați de la buget pentru Catedrală.

În prezent nu știm mai nimic despre banii aceștia cu excepția a ce mai apare prin presă. Și când zic presă sunt generos: cei de la ”Să fie lumină” fac o muncă extraordinară, dar sunt cam singurii care investighează constant BOR. Pe lângă asta subiectele lor nu prea sunt preluate de presa televizată (foarte importantă în România) decât rar.

În prezent se alocă și se vor mai aloca bani pentru Catedrală, dar nu știm cât din acei bani sunt folosiți efectiv de BOR, cât sunt șpagă, cât folosește BOR pentru altceva decât Catedrală și așa mai departe. Iar această risipă continuă convine de minune politicienilor.

Foto: Post of Romania [Public domain], via Wikimedia Commons

De ce soluția pragmatică nu poate fi aplicată

Pentru că nimeni nu are interesul acesta:

  • BOR vrea să fie cea care construiește pentru că în felul acesta nu depinde de toanele partidului de la guvernare. Atenție însă aici mă refer controlul construcției, nu și la controlul finanțării.
  • Cei de la guvernare văd în relația de dependență financiară a BOR un avantaj politic (voturi, putere etc.)
  • Catedrala e o gaură neagră unde regulile transparenței nu funcționează. Iar asta convine de minune atât BOR, dar mai ales clasei politice aflate la guvernare
  • O parte din public nu ar agrea ideea ca Statul să construiască catedrale.

Și pentru că soluția pragmatică nu poate fi implementată am rămas cu varianta cea mai proastă: BOR construiește pe banii Statului fără ca nimeni să controleze costurile.

Concluzii

Dacă Statul s-ar fi angajat să construiască Biserica în parteneriat cu BOR, atunci regulile cu privire la transparența financiară s-ar fi aplicat și ele. Am fi știut ce se întâmplă cu banii alocați construcției și e posibil să fi redus ceva din risipă.

Actuala modalitate de a construcție (de către BOR) și finanțare (de către Stat) e cea mai proastă posibilă.

Foto cover: MIHAIL [GFDL (http://www.gnu.org/copyleft/fdl.html) or CC BY-SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0)], from Wikimedia Commons




Cine câștigă și cine pierde din Referendum

Cu Referendumul proaspăt încheiat cred că putem să tragem niște concluzii despre câștigătorii și perdanții acestei stranii acțiuni politice. Începem cu prezența la vot pentru contextul necesar discuției:

Prezența la vot

Undeva la 20% din câte se pare, atât din ce zice Biroul Electoral Central cât și din numărătoarea paralelă a USR. Dezamăgire pentru unii, bucurie pentru alții. Pe mine sincer mă interesa mai puțin procentul și mai mult numărul de oameni care au mers să voteze la Referendum. În momentul în care scriu chestia asta BEC spune că votaseră 3.731.704 milioane de români. 3 milioane de semnături au stat la baza cererii ca acest Referendum să aibă loc. Referendumul nu doar consfințește existența acestor 3 milioane, dar împinge numărul lor aproape de 4 milioane. Ce reprezintă acești 3,7 milioane de oameni? Al cui electorat e? Vă explic mai jos:

Referendumul e o înfrângere de imagine pentru BOR

Actualul șef al Bisericii Ortodoxe Române a înregistrat o lovitură puternică și va fi probabil principalul pierzător în povestea asta. BOR păstorește teoretic aproximativ 16,7 milioane de credincioși în România, conform recensământului din 2011. Din acești 16,7 milioane aparent se poate baza pe cel mult 3,7 milioane, adică aproximativ 22%. Și când zic ”cel mult” sunt generos pentru că acest număr include și protestanții și catolicii care au ieșit la vot (deși nu sunt informații disponibile cu privire la prezența lor la vot). Cu o astfel de marjă va fi mai greu pentru BOR să negocieze bani și voturi în viitor. Asta nu înseamnă că politicienii nu se vor mai duce la BOR pentru voturi. Mai de grabă înseamnă că prețul plătit de politicieni pentru voturi către BOR va scădea ca urmare a acestui Referendum. De asemenea e o indicație clară a faptului că BOR e într-o poziție fragilă și că scandalurile din ultima vreme au mușcat puternic din popularitatea lor. Pe de altă parte s-ar putea ca BOR să aibă probleme în viitor dacă nu își potolește ambițiile politice, pentru că PSD și PNL nu doresc concurență din partea BOR ci cooperare. BOR nu are capacitatea de organizare a PSD sau PNL, motiv pentru care nu a știut cum să mobilizeze oamenii. Spera probabil să o facă PSD și PNL, dar nefiind an politic și neavând ce da la schimb acestora, BOR s-a trezit singură…și a dat greș. Sper să pot discuta în zilele viitoare despre opțiunile pe care le are BOR în momentul acesta.

Referendumul nu e o înfrângere pentru PSD

Știu, ai citit peste tot că Referendumul e o lovitură fatală pentru PSD, că partidul s-a prăbușit în sondaje, că nu sunt în stare să strângă oameni și așa mai departe. Dar hai să facem un pas în spate și să încercăm să ne detașăm un pic. În primul Referendumul nu spune nimic despre PSD. Știu, a fost convocat de un guvern PSD (cu Dragnea ca lider de facto), dar din câte înțeleg la nivel local a fost liniște cam peste tot. Altfel spus, sunt șanse mari ca mașina electorală a PSD să nu fi fost pornită cu ocazia Referendumului. Am citit mai multe ipoteze referitoare la cauzele probabile, dar eu sincer văd două majore:

  1. Lipsa mobilizării – O cauză importantă a rezultatului e lipsa unui semnal clar de mobilizare dat de Liviu Dragnea, care a fost destul de discret în timpul Referendumului. Așa cum explic mai jos Referendumul nu pare să fi fost interesant pentru el. Pe lângă asta ar mai fi și motive strategice pentru care PSD a stat deoparte.
  2. Lipsa banilor – Aud de la mai mulți oameni care lucrează pentru diverse instituții publice că nu ar mai fi bani pentru nimic și multe instituții publice taie ce pot și de pe unde pot. Totul e la nivel de zvonistică, dar ar explica apatia asta la un referendum convocat de PSD.

PSD nu a vrut să se bage în Referendum cu resurse iar aparentul eșec al Referendumului nu spune nimic despre electoratul PSD sau preferințele la vot ale românilor. De aceea aș spune clar și răspicat: Nu vă faceți iluzii, Referendumul NU e o înfrângere pentru PSD!

Referendumul și Liviu Dragnea

Încă nu îmi e clar care a fost intenția lui Dragnea cu Referendumul ăsta. Multă lume se aruncă să ne spună că Dragnea e terminat, că asta e o înfrângere decisivă pentru el că…bla bla bla. Dragnea a fost înfrânt decisiv de atâtea ori, dacă e să ne luăm după presă, încât publicul probabil nu înțelege cum de mai e șef al PSD. A fost Referendumul acesta o înfrângere decisivă pentru Liviu Dragnea? NU, nu văd nici un motiv pentru care ar fi. A fost Referendumul o înfrângere pentru Liviu Dragnea? E greu de spus pentru că nu e clar care a fost intenția lui Liviu Dragnea cu Referendumul acesta. BEC zice că în Teleorman prezența la vot a fost de 22,63%. Realist vorbind, dacă Liviu Dragnea ar fi fost interesat de Referendum, ar fi fost capabil de un scor mai bun în Teleorman, nu? Poate în celelalte județe nu se înțelege cu liderii PSD, poate a fost o revoltă în PSD și așa mai departe. Dar la el în județ putea să scoată mai mult dacă ar fi vrut asta!  Mie chestia asta îmi spune că Referendumul a avut alt scop, gen:

  • a fost paravan pentru niște negocieri,
  • poate că spera să treacă legea aia cu exploatarea zăcămintelor offshore în perioada asta
  • poate că spera la un OUG,
  • poate a vrut să facă uitat 10 august.

Nu știu ce a vrut să facă, dar îmi e clar că NU a fost interesat de Referendum altfel decât ca modalitate de a scăpa de presiunea publică. Cu ce scop? Asta e o întrebare la care era fain să răspundă ziariștii de investigații din România. Dar e liniște din câte văd pe frontul ăsta. Eu aș spune că folosind acest Referendum a reușit cel puțin să facă uitat 10 august 2018. Și doar pentru asta convocarea Referendumului și luna de zile de discuții pe subiect au fost o victorie pentru Dragnea.

A fost înfrânt CpF la Referendum?

Așa cum am explicat într-o postare de dinainte de Referendum, CpF nu a fost interesat de modificarea Constituției:

Au reușit să aducă în agenda publică subiectul și îl vor exploata la maxim, inclusiv în cazul unei înfrângeri. Odată certificate cele 3, 4, 5 sau mai multe milioane de voturi ”DA” CpF va avea grijă să anunțe pe toată lumea că 99% (sau 97% sau 95% sau cât va fi procentul) dintre români au votat DA. Nu va conta că nu s-a atins cvorumul minim, ei se vor fi ales cu publicitate. Până la urmă la asta se rezumă Referendumul: o campanie de marketing uriașă pentru CpF.

Tot cu ocazia asta putem să mai bifăm o realizare pentru CpF: au confirmat că acele 3 milioane de voturi sunt reale. Iată și un comunicat al lor (via Hotnews):

​Cred că trăim o zi istorică chiar dacă țelul nostru e neîmplinit și nu am putut revizui Constituția. Data viitoare vom reuși. (…)  Nimeni nu va mai putea spune că sunt doar niște semnături. E vocea unei părți a poporului român și această voce trebuie să cântărească. (…) Să fim bucuroși pentru această zi. Acest vot creștin există. Există o parte acestui popor de patru milioane care a trecut peste campania de dezinformare. Nu se mai poate legifera împotriva unei astfel de voci

Semnalul politic din text e clar: Acele semnături au fost transformate în voturi!  CpF a demonstrat că 3,7 milioane de oameni votează religios iar ei sunt capabili să aducă acele voturi. Da, era fain dacă ieșeau mai mulți oameni la vot, era și mai fain dacă atingeau pragul, dar orice vot peste cele  3 milioane e un câștig pentru CpF. CpF a ieșit mai puternică din Referendum: Religia și doctrina conservatoare are o voce în România, iar acea voce e CpF! 

Concluzii

  • BOR iese șifonată din povestea asta cu Referendumul
  • CpF va deveni mai puternică din Referendum
  • Referendumul NU e o înfrângere pentru PSD
  • Referendumul NU e o înfrângere nici pentru Liviu Dragnea.

În zilele următoare sper să îmi pot face timp să mai scriu câteva chestii despre Referendum:

  • Ce ne spune Referendum despre conservatori și progresiști în România
  • De ce a votat Iohannis la Referendum și cum trebuie citit acel vot
  • De ce nu s-au băgat PSD și PNL în susținerea Referendumului



De ce ortodoxia pierde teren între tineri

Citeam la cineva pe facebook că Biserica Ortodoxă Română pierde puternic din încredere în ochii românilor, ajungând la un minim (de când se măsoară chestia asta) de 50%. Chestia asta e oarecum de înțeles pentru că BOR a fost zguduit de mai multe scandaluri de pedofilie, practicare de sex între preoți, corupție plus clasica imagine de sugativă de bani publici.

Ceea ce mă surprinde pe mine însă e faptul că o instituție care ar trebui să se ocupe de suflete e atât de prinsă în cele lumești, în special acum când zeci de studii spun că generația numită ”millenials” caută experiențe, nu bunuri. Mai mult, odată cu răspândirea depresiei, singurătății sau anxietății în rândul tinerilor din mediul urban te-ai fi așteptat ca Biserica să întindă o mână de ajutor și să încerce să câștige niște adepți.

Dar cu toate astea BOR persistă în a menține o distanță sănătoasă de tânara generație și cred că nicăieri nu se vede mai bine chestia asta decât în insistența cu care folosește limbajul acela de lemn arhaic din biblie. Cine a citit o biblie ortodoxă știe la ce mă refer, dar cred că treaba asta se vede cel mai bine atunci când pui unul lângă celălalt un text ortodox și unul catolic/protestant. Haideți să facem un studiu de caz pe unul din cele mai frumoase texte din Biblia creștină: Corinteni 13:1, cunoscut și ca Imnul Dragostei.

 

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.

10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Sursă

1 Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.

2 Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic.

3 Şi dacă toată averea mea aş da-o ca hrană săracilor, şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic.

4 Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte.

5 Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul [primit].

6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7 Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură.

8 Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi.

9 Căci noi cunoaştem în parte şi profetizăm în parte,

10 Însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea.

11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit matur, m-am lăsat de cele copilăreşti.

12 Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci [vom vedea] faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

13 Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar mai mare decât toate acestea este iubirea.

Sursă

Cred că ați putut să vă dați seama și singuri care e varianta ortodoxă după numărul obositor de mare de arhaisme din text. Chiar sunt curios daca mai e cineva în România anului 2017, în afara lumii bisericești care spune proorociri în loc să spună profeții, sau a pizmui în loc de a invidia sau trufie în loc de mândrie.

Imaginați-vă că aveți iarăși 15 ani, sunteți îndrăgostiți, plini de anxietăți și speranțe iar profesorul de religie vă pune să citiți textul de mai sus. Care dintre variante vă va atrage atenția? Poate un adolescent să rezoneze cu un text care folosește cuvinte precum proorocire, pizmuire sau trufie?

Și uite așa Biserica Ortodoxă Română va ajunge în 15 – 20 de ani într-un impas și va trebui să aleagă: fie se va moderniza, fie va dispărea!

În încheiere vă las și cu varianta în engleză a textului Imnului Dragostei:

If I speak in the tongues of men or of angels, but do not have love, I am only a resounding gong or a clanging cymbal. If I have the gift of prophecy and can fathom all mysteries and all knowledge, and if I have a faith that can move mountains, but do not have love, I am nothing. If I give all I possess to the poor and give over my body to hardship that I may boast, but do not have love, I gain nothing.

Love is patient, love is kind. It does not envy, it does not boast, it is not proud. It does not dishonor others, it is not self-seeking, it is not easily angered, it keeps no record of wrongs.  Love does not delight in evil but rejoices with the truth. It always protects, always trusts, always hopes, always perseveres.

Love never fails. But where there are prophecies, they will cease; where there are tongues, they will be stilled; where there is knowledge, it will pass away. For we know in part and we prophesy in part, but when completeness comes, what is in part disappears. When I was a child, I talked like a child, I thought like a child, I reasoned like a child. When I became a man, I put the ways of childhood behind me. For now we see only a reflection as in a mirror; then we shall see face to face. Now I know in part; then I shall know fully, even as I am fully known.

And now these three remain: faith, hope and love. But the greatest of these is love.

Sursă

P.S. 1: Știu că e un text neobișnuit pentru blogul ăsta, dar se întâmplă rar să mă abat de la subiecte de economie / politică.

P.S. 2:  Nu promovez o anumită religie sau cult prin textul ăsta, din punctul meu de vedere cam toate sunt la fel de rele când sunt practicate orbește.




Competiție pentru Biserica Ortodoxă?

Acum câteva săptămâni mi-a atras atenția un articol foarte interesant care vorbea despre apariția industriei financiare datorită reformelor protestante. Punctul cheie al articolului era că actuala evoluție a lumii occidentale se datorează apariției doctrinei protestante, nu atât ca o soluție la problemele Bisericii Catolice ci ca o instituție rivală acesteia:

When the Catholic Church held a monopoly in Europe, the clergy could ‘sell’ salvation at high prices – including strict prohibitions and purchased ‘indulgences’, which usurious sinners could buy in order to be absolved. But in the 1500s, during the Reformation, theologians such as Martin Luther denounced these practices. They advocated a more direct relationship with God that did not rely on priests as intermediaries, and founded new Christian movements such as Protestantism. The effect was that of a new company undercutting a monopoly. As Christian factions competed for believers, it led to a faith-based ‘race to the bottom’. And to increase their appeal, sects made fewer demands on believers – which meant weakening their stance on usury

Altfel spus, industria financiară occidentală (Europa + SUA) nu ar fi fost posibilă dacă Biserica Catolică nu ar fi avut parte de ceva competiție în ceea ce privește sufletele și buzunarele credincioșilor. Cât timp a fost singură, Biserica Catolică s-a comportat ca un monopol tipic, încercând să extragă maximul posibil de la clienții / credincioșii săi.

Odată cu apariția cultelor protestante, datorită competiției au fost nevoiți să se schimbe, diminuând suma cerută pentru penitențe și chiar eliminând-o cu totul.

Haideți să trecem acum în partea cealaltă a continentului, la Biserica Ortodoxă. Ortodoxia nu a cunoscut vreo schismă similară celei protestante din Vest din motive pe care nu are sens să le discut acum. Ce e de reținut însă e că la nivelul populației ortodoxe, nu a existat nici un fel de concurență pentru sufletele și buzunarele oamenilor similară celei dintre Biserica Catolică și cultele protestante.

 

Biserica Ortodoxă Română și concurența

În lipsa concurenței Biserica Ortodoxă a deținut și deține în continuare monopol. În același timp însă acest monopol vine cu un cost dificil: În România cel puțin, legitimitatea BOR e contestată, avem parte de numeroase scandaluri de corupție, acuzații de pedofilie, probleme de imagine, încremenirea în niște dogme și teorii medievale (ex: căsătoria cu dintre un creștin ortodox și un creștin-protestant înseamnă automat excomunicarea ortodoxului).

De ce rezistă însă BOR ca monopol? De ce nu apare o mișcare protestant-ortodoxă, ca un competitor direct al lor?

Unul dintre motivele evidente e susținerea cvasi totală venită din partea statelor în care reprezintă religia predominantă. Fie că e Rusia, România, Grecia Moldova sau alte țări, ortodoxia beneficiază de subvenții de la stat, protecție legislativă, economică, socială, fiscală și ce mai vreți voi, chestie care nu se aplică însă și pentru celelalte culte, sau dacă se întâmplă, nu la o scară similară.

Cred însă că adevarată cheie pentru a înțelege monopolul BOR și lipsa de concurență la scară largă (adică o biserică protestant-ortodoxă) e faptul că BOR reușește să își vândă serviciile la un preț foarte mic. BOR are practic două tipuri de venituri:

  1. Venituri proprii (ex: cotizații, donații, venituri din vânzarea de bunuri etc.)
  2. Venituri indirecte sub formă de subvenții de la stat (ex: salarii ale preoților plătite de stat, biserici renovate sau construite de stat)

Altfel spus, prețul produsului vândut de BOR e foarte redus pentru că e subvenționat masiv de statul român. Un competitor similar ar avea dificultăți să concureze cu BOR:

  • la preț – Enoriașii (sau clienții) sunt în general relativ săraci, mulți dintre ei în mediul rural (unde practică agricultura de subzistență) sau urban (localități mici și medii). Posibilitatea de a oferi serviciile sale (religioase) la prețuri mici e așadar cheia menținerii unei relații de lungă durată.
  • la infrastructură (rețea de biserici) – Se tot discută de faptul că se construiesc multe biserici în România. Da, se construiesc multe pentru că BOR are nevoie de o rețea de biserici care să deservească un teritoriu cât mai mare. E similar dacă vreți cu extinderea lanțurilor de farmacii sau magazine tip Mega Image. În plus, cu statul român care acoperă costurile construcției și întreținerii bisericilor, costurile extinderii sunt minime.
  • la personal și pregătire a lui (preoții) – BOR are cea mai extinsă rețea de preoți din România, cu preoți în sate de câteva sute de oameni. Mai mult, rețeaua de seminarii teologice produce constant personal, învățământul fiind la rândul său subvenționat de stat (profesorii sunt plătiți de stat). Existența unui preot în fiecare sat, fie el cât de mic e un alt punct cheie în a se asigura că enoriașii nu migrează spre alte culte (concurența).
  • la marketing – Marketingul BOR, cel care aduce noi credincioși e subvenționat de statul român, profesorii de religie fiind plătiți tot de stat pentru a preda în școli doctrina creștin ortodoxă. În plus, politicienii participă la slujbe iar la rândul lor preoții se afișează cu politicieni în public.

Știu că există culte protestante care au prins ceva avânt în ultima vreme, dar impresia mea e că sunt nișate pe anumite categorii sociale și nu reprezintă, cel puțin pentru moment un risc pentru BOR.

În loc de concluzie vreau să doar spun că mi se pare uimitor că principii de economie reușesc să explice atât de bine religia. Poate că cele două sunt mai similare decât par la o primă vedere.