1

La Factual se doarme în post?

Probabil știți de Factual, site-ul de factchecking al bulei de facebook care vrea să salveze România de PSD. Cei de la Factual fac factchecking doar când vor, doar cum vor și câteodată dau niște rezultate strâmbe rău.

Am mai scris în trecut când au bușit factchecking-ul la niște achiziții făcute de ANAF. Am crezut atunci că e întâmplare (cu toții greșim). Apoi au urmat o serie întreagă de factchecking-uri făcute cu dedicație și cu bătaie într-o singură direcție.

Și treaba asta continuă de ceva timp și uneori cu niște ”factcheck-uri” de îți stă mintea-n loc.

Orice venit care de fapt e unul singur

Un exemplu de analiză părtinitoare (sursă):

Persoana care a făcut verificarea în cazul ăsta nu avea cum să treacă examenul de capacitate sau BAC-ul în condiții normale. De ce zic asta?

Ați văzut afirmația de mai sus, da? Doamna Prună zice clar ”10% din orice ban câștigăm se duce la stat pentru sistemul de sănătate”. Chestia aia cu ”din orice ban” ce înseamnă pentru voi? Pentru mine înseamnă că dacă fac bani în România, indiferent de sursă dau 10% la stat pentru sănătate. Că de aia e ”orice ban” ăla acolo, nu?

Ce verifică Factual?

Care este contribuția unui angajat la sistemul de sănătate și care este contribuția unui angajat pe salariu minim pe economie.

Brusc ”orice ban” câștigat în România s-a transformat în salariu și atât. Pentru că în România toată lumea câștigă bani din salarii! Nu există oameni pe PFA, oameni pe micro, oameni care câștigă bani din drepturi de autor, pensii și multe altele. Dacă ar fi după cei de la Factual Codul Fiscal ar fi probabil la un sfert din dimensiune.

Așa că să îi sune cineva pe ăia de la Academia Română și să le spună că ”orice” mai nou înseamnă de fapt o singură chestie, nu mai multe.

”Pot să mănânc orice” înseamnă ”pot să mănânc doar salată”?

”Pot să bat orice persoană șah” înseamnă ”pot să îl bat pe Gigel la șah”?

”Pot să repar orice mașină” înseamnă ”pot să repar doar Renault Clio”?

Și nu, nu e o scăpare. În România nu toate veniturile sunt impozitate cu contribuția de asigurări de sănătate la care se referă doamna Prună. Și e foarte simplu de aflat care sunt veniturile care sunt scutite. Uite, vă arăt și vouă și celor de la Factual cât de ușor e cu un simplu click aici. Serios, e o listă lungă de situații în care contribuția asta nu se plătește, listă pe care o găsiți la art. 154 din Codul Fiscal. Ca fapt divers știți cum se numește acel articol? Ei bine fix așa:

ART. 154 – Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate

E suficient să dai un google search si te trimite google acolo, nu trebuie să ai cunoștințe avansate de fiscalitate.

O altă problemă, care pare fizică cuantică pe lângă căutatul pe google, e că nu întotdeauna se duc la stat 10% din venituri pentru sănătate. Unele venituri sunt scutite, așa cum scriam mai sus. Altele în schimb au parte de tot felul de deduceri sau modalități mai complicate de impozitare astfel încât atunci când tragi linie nu dai 10% din venit statului. Un exemplu foarte des întâlnit e în cazul veniturilor obținute din chirii unde e o poveste întreagă cu ce se impozitează și ce nu.

Pot să înțeleg că nu știu de faza cu impozitarea chiriilor, că e destul de specifică, dar aia cu ”orice venit” care e de fapt venitul din salariu e complet ridicolă.

Nu știu cui îi pasă de chestiile astea, dar nu luați pe nemestecate astfel de chestii. Faceți și voi un minim de google search pe subiect pentru că în România factchecking-ul e o artă, nu o știință, la cât de subiective sunt lucrurile.




Ce ar face Keynes în locul tău? – Tejvan Pettinger: Recenzie

Știți seria de cărți „Ce ar face Freud/Nietsche/Marx/de Beauvoir în locul tău?”. Ei bine am găsit ”Ce ar face Keynes în locul tău?” sau „Cum ar rezolva problemele de zi cu zi marii economiști ai lumii”.

Despre ce e cartea?

”What would Keynes do?” e o carte de popularizare a economiei, Tejvan Pettinger oferă lecții de economie pentru toate vârstele și răspunsuri pragmatice la întrebări și situații cu care ne confruntăm zilnic.

Cuprinsul este următorul:

E bine să fim egoiști? Cum fac să cer o mărire de salariu? Ar trebui să boicotez haine făcute în fabrici unde muncitorilor nu li se asigură condiții minime de muncă și sunt plătiți cu un salariu derizoriu? La câtă datorie personală pot să ma înham? Cât ar trebui să contribui la economiile personale? sau E bine ca sistemul de sănătate să fie public sau privat?

Cartea promite să răspundă la 40 de întrebări pe care ni le punem zilnic, făcând trimitere la teoriile celor mai mari economiști ai tuturor timpurilor: John Maynard Keynes, Adam Smith, Milton Friedman sau John Forbes Nash Jr șamd. Nu contează dacă îmbrățișezi sau nu ideile lor, cartea e instrumental perfect pentru a-ți pune la încercare gândirea critică în speranța de a-ți arăta că o situație economică poate fi privită din mai multe perspective și poate îți va oferi un nou fel de a aborda următoarea dilemă.

Iată câteva exemple concrete:

Ar trebui să fac o facultate?

Poate pentru mulți dintre voi nu a existat opțiunea de a nu merge la facultate. Trebuie făcută o facultate, altfel ești rușinea familiei, nu? Între colegii mei de muncă din Anglia, sunt destul de mulți care nu au făcut facultate, dar au ajuns în funcții destul de înalte, inclusive de management (da, există directori de multinaționale fără facultate). Care a fost logica lor?

Ei bine, capitolul aduce în discuție folosirea unui instrument la îndemâna oricui pentru a lua această decizie extrem de importantă: analiza cost-beneficiu.

Teoria capitalului uman promovată de economistul Gary Becker analizează educația și formarea în general, ca beneficiu pentru îmbunătățirea capitalului uman și creșterea productivității. Sună complicat, nu? Nu e. Ce zice el e că o educație superioară înseamnă un job mai bine plătit. Mai mult, aceasta aduce cu sine și beneficii nemateriale: un job bine plătit îți poate aduce și timp liber mai mult, te poate ajuta să apreciezi artele sau a evenimentele culturale (e fain să îți permiți un bilet de 200 de lire la un concert).

Nu trebuie să uităm și cealaltă parte a monedei: costul de oportunitate al educației. Multe țări nu au conceptul de educație de stat, universitățile fiind adesea private. Tinerii fie primesc bani de la părinți pentru a plăti costurile cu facultatea fie pot lua un credit. Varianta a doua înseamnă că absolventul va intra în câmpul muncii și societate cu o datorie în spate, care va trebui stinsă la un moment dat. In SUA, costurile pentru programul de licență de patru ani poate ajunge lejer la $100.000, iar cel vocational de doi ani la $33.000. Trebuie avut în vedere însă că dacă optezi să intri la facultate, nu garantează nimeni că vei absolvi sau că vei avea o slujbă care să îți permită să acoperi ulterior creditul de studii.

S-ar putea să vedem astfel de dileme din ce în ce mai des și în România.

Merită să cumpăr produse fabricate local?

De unde vă faceți cumpărăturile? Cumpărați legume de la producători români? Hainele sunt din Bangladesh sau de la APACA? Ar trebui să ajutăm producătorii locali sau sunt bani irosiți?

Susținătorii acestei idei spun că e bine să încurajezi micii comercianți locali, în ideea că banii vor circula și rămâne în comunitate. Cu toate acestea, economiștii sunt de părere că e mai bine să cumperi bunuri de import dacă ele sunt mai ieftine sau mai bune (în funcție de ce cauți). Adam Smith avertiza despre pericolul de a te baza exclusiv pe producătorii locali cu toate bunele intenții, deoarece exită riscul de a cumpăra scump și nu întotdeauna de cea mai bună calitate. Utilitariștii precum Friedrich Hayek ne sfătuiesc de asemenea să ne urmărim propriul interes înainte de a fi partiot. De exemplu, să crești roșii în Norvegia presupune să folosești multă căldură și lumină, așa că ar fi mai convenabil și mai puțin poluant să imporți roșii din Spania, unde e mereu cald și soare.

Există întotdeauna excepții: Anglia nu mai are industrie textilă, așadar mult timp a fost greu să găsești măști odată ce a început pandemia pentru că mulți producători au interzis exportul de astfel de bunuri. Anumite bunuri strategice e bine să rămână local.

E bine ca sistemul de sănătate să fie public sau privat?

Acesta e un subiect fierbinte în România în momentul de față.

Susținătorii privatizării sănătății spun că firmele private pot oferi servicii mai eficiente decât cele oferite de sectorul public. De asemenea piețele oferă consumatorilor mai multe opțiuni de alegere și vor crea competiție pentru servicii medicale mai bune. Un sistem de sănătate public e ineficient și greoi spun ei, iar controlul de către stat îl face să fie parazitat de tot felul de rețele de influență, corupție și alte probleme.

Însă economiști precum Paul Krugman sunt de părere că un sistem public de sănătate e o opțiune mai bună. Într-un sistem privat toată lumea trebuie să scoată bani din buzunare. Problema e că unii își permit, alții nu. Un accident sau o boală cronică te pot însă îngropa din punct de vedere financiar. Un sistem privat de sănătate adâncește inegalitatea socială și per total diminuează accesul populației la servicii de sănătate.

În astfel de sisteme oamenii renunță la a mai face consultații de rutină, preventive din motive financiare, ceea ce îi va face să ajungă la medic abia în ultimul moment. La o scară mai mare există riscul ca populația unei țări să devină mai vulnerabilă și mai fragilă deoarece nu își poate permite să plătească pentru servicii medicale, vezi cazul SUA.

Alte exemple de subiecte tratate în carte:

Cine e autorul?

Tejvan Pettinger este profesor de economie și locuiește în Oxford, iar ca să îmbine utilul cu plăcutul practică ciclismul cu succes. Sportul i-a adus două premii naționale în 2013 și 2014.

Pentru cine e cartea?

Cartea este pentru toate vârstele, atât pentru cei profani într-ale economiei cât și pentru cei inițiați. Celor din prima categorie le sunt prezentate concepte economice cu aplicație practică iar pentru cei din a doua categorie va fi o lectură plăcută, inteligentă și plină de umor.

Ce mi-a plăcut?

Cartea are un format ingenios și atractiv, e ușor de citit și presărată cu anecdote și conțiunt umoristic. După părerea mea, multe din manualele școlare ar trebui să îmbrățișeze un format similar pentru a face disciplina mai atractivă și mai ușor de înțeles.

Economia nu e o disciplină plată, inertă, care necesită niște calcule și cam atât. Trăim într-o economie de piață ai cărei factori externi și efecte ne influențează deciziile zilnice.

Ce nu mi-a plăcut?

E greu să găsesc ceva ce nu mi-a plăcut la carte.

Unde găsiți cartea?

Din păcate cartea încă nu e tradusă în română, dar o puteți găsi în limba engleză pe Book Depository.

Singura carte a lui Tejvan Pettinger pe care o puteți găsi în România e ”Cracking Economics”, o introducere în economie pentru cei care vor să înțegeagă mai multe despre inflație, recesiune, cum funcționează piețete, globalizare, model Keynesian sau piața muncii. O puteți găsi la Antic ExLibris (anticariatul cu cărți noi de la Universitate), Cărturești, sau Emag.

Verdictul

10/10 pentru limbaj și aplicabilitate.




Pachetele medicale diferențiate sunt o idee proastă

România e o țară tare frustrantă. Se schimbă lucrurile atât de repede încât o declarație cu potențial de scandal uriaș poate trece neobservată doar pentru că următoarea zi cineva face sau spune ceva mai cretin. Acum doar câteva zile Eugen Teodorovici, Ministru al Finanțelor, și-a dat cu părerea pe tema introducerii unor pachete medicale diferențiate deși el nu are nici în clin nici în mânecă cu Sănătatea. Domnul Teodorovici ar vrea să (via Hotnews):

“În funcție de cât plătești pe CASS, să ai făcute mai multe variante, pachetul 1, pachet de bază, ai un alt venit la care se plătește CASS, deci implicit o contribuție mai mare, atunci ai al doilea pachet, cu alt tip de servicii, ăsta cred că e sistemul logic”

Acum nu știu exact ce să cred despre Eugen Teodorovici, dar nu pot să nu mă întreb:

  1. Ce treabă are el cu pachetele de la sănătate? Nu se ocupă Ministerul Sănătății de treaba asta?
  2. De unde curiozitatea și predispoziția asta bruscă spre a revoluționa (iar) sistemul de sănătate?
  3. În afară de a arăta ministeriabil îl mai recomandă altceva pe dl. Teodorovici pentru funcția de ministru?

Nu o să îmi răspundă evident nimeni la întrebările astea, dar cred că trebuie explicat un pic de ce ideea asta e una proastă înainte de a o vedea pe masă și la partea aia din Opoziție mai libertariană.

De ce un sistem public de sănătate e eficient

S-ar putea să fii surprins de ce urmează să scriu, dar sistemul de sănătate din România e ok la nivel principial. Gândirea din spatele sistemului e una cât se poate de sănătoasă și e aplicată cu succes și în alte țări bogate din Vestul Europei:

Întreg sistemul de sănătate se bazează pe împărțirea riscului și a costurilor la o masă cât mai mare de oameni astfel încât costul să fie cât mai mic iar serviciile cât mai bune.

Pe românește: dacă luăm 100 de oameni la întâmplare și îi urmărim pe parcursul vieții lor vom observa că ei nu se îmbolnăvesc cu toții în același timp (vorbim de anul 2018 nu de Evul Mediu când făcea ravagii ciuma, holera, tifosul, vărsatul de vânt și alt minuni). Pe parcursul unui an poate 2 își vor rupe o mână sau un picior, 10 vor avea o răceală, 1 va suferi de o boală mai nasoală. Dar în mare parte, peste 80% dintre ei, în orice moment vor fi sănătoși.

Acum mult timp oamenii de stat deștepți au înțeles că dacă toți cei 100 de oameni ar plăti o sumă modică de bani lunar, atunci cu toții ar putea avea parte de servicii de sănătate. În cazul în care unul se îmbolnăvește nu trebuie să cheltuie o avere pentru că acele costuri pot fi plătite de ceilalți. Bolnavul la rândul lui va pune acei bani înapoi în timp (dacă nu i-a pus deja cotizând până în acel moment), presupunând că va trece cu bine de acea problemă medicală.

Sistemul acesta se numește ”asigurare publică de sănătate” pentru că fix asta e: o asigurare plătită lunar care îți garantează accesul la servicii medicale în cazul în care ai nevoie de ele. Și funcționează pentru că nu toată lumea se îmbolnăvește în același timp. Iar cei care se îmbolnăvesc de cele mai multe ori contribuie oricum mai mult de-a lungul vieții decât beneficiază. În plus cei care suferă de boli ceva mai rare nu trebuie să poarte grija unor costuri uriașe cu asistența medicală pentru că baza mare de contribuabili și nr. mic de cazuri înseamnă că acele costuri pot fi acoperite din banii celorlalți.

E un sistem foarte bun care împrăștie riscul către o bază mare de oameni astfel încât, atunci când tragi linie, suma de plată e modică iar serviciile de care beneficiezi sunt bune.

Ca o paranteză: exact la fel funcționează și asigurările private de sănătate: plătești o sumă lunară către o companie privată și primești la schimb acces la serviciile lor medicale. Diferența e că firma de asigurare nu va ajunge să aibă acces la toți angajații dintr-o economie și prin urmare nu poate fi la fel de eficientă în a minimiza riscul.

Apoi mai e o chestie importantă: firma aia de asigurare privată trebuie să se gândească la a face profit. Acel profit va fi inclus în prima de asigurare. Statul nu trebuie să facă profit în schimb, deci teoretic, la stat costurile pot fi mai reduse (în practică lucrurile pot fi diferite uneori).

De ce nu ar fi bune pachetele diferențiate într-un sistem public de sănătate

Și bineînțeles că vine întrebarea firească: de ce nu e compatibilă ideea de asigurare de sănătate publică cu pachete diferențiate? În fond, dacă plătești mai mult, de ce să nu beneficiezi de mai mult? Pentru că în clipa în care faci chestia asta sistemul începe să dea rateuri. De exemplu:

  • Solidaritate socială – Ce ne facem cu care suferă de o boală rară sau au o dizabilitate fizică / psihică și care nu vor ajunge probabil niciodată să fie contributori neți la sistem? Adică nu vor ajunge niciodată să contribuie mai mult decât cheltuie statul cu ei. În plus ei vor avea nevoie de îngrijire mult mai complexă decât ce i se oferă unui om normal pe parcursul vieții sale. Cu ei ce facem? Nu îi primim în sistem? Facem o excepție pentru ei? Dacă da pe nota de plată ai cui îi punem? Ai celor din pachetul de bază? Al celor din clasa de mijloc sau al celor bogați?
  • Solidaritate între generații – Ce facem cu bătrânii? Au fost contributori neți la sistem în cea mai mare parte a vieții lor pentru că au fost sănătoși și în putere și nu s-au îmbolnăvit. Ei bine, acum că i-a prins din urmă bătrânețea se vor îmbolnăvi ceva mai des. Plus că mulți dintre ei nu mai au venituri așa mari (au trecut la pensie sau salarii mai mici din cauza vârstei avansate). Ce facem cu ei? Îi trecem la pachetul de bază pentru că nu mai contribuie la fel de mult acum fix acum când au nevoie mai mare de servicii medicale? Ați vrea să vă vedeți bunicii cum sunt obligați să își vândă casa pentru a putea să își permită servicii medicale?
  • Ghinionul – Ce se întâmplă dacă lucrezi pe șantier și ai un accident de muncă? Angajatorul se fofilează de responsabilitate și ajungi să fii răspunzător de costurile tale medicale pe o asigurare medicală de bază. Dacă ai fi fost bogat ai fi avut o asigurare extinsă, dar angajatorul tău a plătit minimul pe economie așa că ai doar serviciile de bază. Așa că ai de ales între a rămâne cu sechele pe viață pentru că asigurarea de bază acoperă doar serviciile de urgență, nu și fizioterapie sau recuperare SAU a vinde casa în care locuiești cu soția și copiii pentru a plăti costurile suplimentare neacoperite de asigurarea de bază. Vinzi casa pentru a putea munci apoi tot restul vieții și poate să poți cumpăra alta? Sau rămâi cu sechele și traume riscând să nu mai poți găsi de muncă și să îți moară familia de foame?

Problemele de mai sus nu sunt prezente în momentul în care toată lumea are parte de aceeași asigurare. Ele apar în schimb în momentul în care începem să umblăm cu concepte de genul ”pachet de bază”, ”pachet extins” și așa mai departe.

Și altă chestie interesantă: toate problemele de mai sus apar în cazul asigurărilor private care folosesc astfel de pachete. E presa din SUA plină de cazuri în care oameni simpli au trebuit să își lichideze economiile de o viață din cauza unui accident care i-a băgat în spital sau de bătrâni care nu își permit să meargă la doctor.

Când nu funcționează sistemul public de asigurare de sănătate?

Bun, păi dacă sistemul acesta cu asigurări de sănătate de stat e așa bun, de ce România are un sistem infect de sănătate atunci? Sistemul de sănătate public funcționează bine atât timp cât:

  1. numărul celor bolnavi e considerabil mai mic decât al celor sănătoși – întrebare: câți dintre românii apți de muncă și care se îmbolnăvesc rar au plecat peste graniță? Bătrânii și copiii au plecat cu ei? Unii copii poate, bătrânii cu siguranță nu.
  2. numărul celor care cotizează e mai mare decât al celor care beneficiază – Aceeași întrebare: câți români au plecat peste graniță și câți mai sunt în România ca să cotizeze. Altfel, din cei rămași în țară câți beneficiază de scutiri de la obligația de a cotiza? Conform Economica.net ar fi 10,3 milioane de români care nu cotizează la sănătate, dar teoretic beneficiază de servicii medicale și în jur de 6,8 milioane de oameni cotizanți.
  3. suma plătită de contribuabili e suficient de mare încât să acopere necesarul celor care beneficiază de pe urma serviciilor medicale – Aici lucrurile devin dramatice pentru România.

La nivelul anului 2016 România cheltuia 4% (din total cheltuieli guvernamentale) cu sănătatea, în timp ce media UE 28 era de 7,1%. Bulgaria cheltuia 5%, Grecia lovită de criză cheltuia 4,9% iar Cehia, fostă țară comunistă cheltuia 7,4%. Cifrele sunt de pe Eurostat.

Sistemul de sănătate românesc era subfinanțat în 2016! Numărul de beneficiari raportat la cel al contributorilor e mult prea mare! Și la toate problemele astea se adaugă poate problema cea mai mare: CORUPȚIA! Astea sunt cele 3 mari probleme ale sănătății românești! Restul e spoială și apă de ploaie!

Dar hei, în loc să băgăm DNA-ul, ANI și poliția în sistemul medical preferăm să schimbăm legea pentru că, nu e așa, toți corupții din România vor înceta să mai fie corupți odată ce vor exista pachete diferențiate! Nu? Și apropo, luni, 17 septembrie dl. Teodorovici a dat înapoi însă și a spus că (via Hotnews):

Este o discuție care se va purta cu doamna ministru al Sănătății. Este important ca românii să primească din partea unui Guvern cea mai bună opțiune, abordare și mai multe alternative.  Nimeni nu va avea mai puțin decât are astăzi ca serviciu medical. Ce se va purta, ca discuție, pleacă de la ce este astăzi”

Adică brusc doamna ministru al Sănătății e cu treaba asta cu pachetele, nu mai e el neapărat. A da și bineînțeles: ”Nimeni nu va avea mai puțin decât are astăzi ca serviciu medical”. Dacă e să considerăm că în momentul de față serviciile medicale sunt zero dacă nu dai șpagă, atunci da, orice chestie în plus e un bonus. Ba mai mult, intri în spital pentru operație de apendicită și ieși cu infecții nosocomiale.

Și să nu uităm: oamenii încă mai cred că PSD e de stânga. Sigur că e!