Cum îți dai seama că ai naționalism de carton în România

Îmi place cum PSD a ales o linie ideologică naționalistă dând vina în repetate rânduri pe multinaționale și străini (exemplul 1, exemplul 2, exemplul 3, exemplul 4) pentru tot ce merge prost în România. În paralel în România se dezvoltă un puternic curent naționalist cu accent pe măreața civilizație dacă, apoi românească medievală, urcând până în prezent când aflăm că românii au inventat cam tot ce se putea inventa (suntem pe aceeași linie cu China, apropo, care și ea susține că a inventat cam tot în lumea asta).

În unele țări se poate găsi justificare pentru acest naționalism: Marea Britanie a stăpânit jumătate din glob și a fost locul din care progresul tehnologic din secolul XVIII și XIX a plecat (revoluția industrială adică), Franța a cucerit Europa cu armatele lui Napoleon și cu mințile iluminiștilor, Germania era cât pe aci să cucerească întreaga Europă…de două ori.

În țările astea naționalismul se bazează pe un trecut glorios din punct de vedere militar sau filozofic. Pe ce se bazează însă naționalismul românesc? Pe fantezii și pseudo istorie în mare parte, chestii greu de combătut în practică, oricât de ridicole ar fi.

Cu toate astea există momente în  care îți dai seama că naționalismul nostru e de carton, momente în care, de exemplu, dai peste știri de genul ăsta:

Avioanele de vânătoare Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) staționate la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, au decolat și au interceptat vineri un avion militar ruses IL-20 deasupra Mării Negre, aproape de spațiul aerian NATO. Avioanele RAF Eurofighter Typhoon abia ce și-au început misiunea NATO de poliție aeriană  întărită, alături de MiG-urile 21 ale Forțelor Aeriene Române. 

România e atât de măreață încât trebuie să vină britanicii cu avioane pentru a intercepta avioane de spionaj ale Rusiei.

Orice discuție despre naționalism trebuie să se încheie în momentul în care vine vorba de cine apără cerul României: britanicii, ăia cu multinaționalele trimit avioane să ne apere de ruși pentru că bravii români cu strămoși daci care au inventat laserul de sub Dunăre se apără cu avioane care au zburat prima dată înainte de a se naște Președintele, Premierul sau Prim Ministrul țării noastre.

Be the first to comment on "Cum îți dai seama că ai naționalism de carton în România"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*