Salariul minim și firmele de textile

A fost reluată tema ”salariul minim distruge economia” zilele astea cu articole shareuite de pe Startup Cafe, Adevărul, Digi 24 și ZF.

Știu că frica vinde și mai știu că din dorința de a găsi orice ocazie, oricât de mică de a arunca cu rahat în guvernul Dragnea Grindeanu (nu că n-ar merita)  presă o ia pe arătură. Dar sunt un pic uimit de cât de ușor se trece cu vederea un detaliu important: vorbim despre industria de textile!

Sunt câteva chestii care ar trebui avute în vedere când vine vorba despre acest sector de activitate:

  1. Industria textilelor nu e chiar un etalon în ceea ce privește respectarea legislației fiscale. O căutare rapidă pe google vă poate arăta un număr foarte mare de cazuri de evaziune fiscală descoperită în rândul acestor firme, în special pe partea de angajări la negru.
  2. Așa cum a arătat o investigație făcută de cei de la Casa Jurnalistului, de multe ori condițiile de muncă din aceste fabrici sunt inumane și aduc puternic a sclavie modernă. Nu spun că toți procedează în felul acesta, dar condițiile acestea au fost semnalate și de inspecții ITM și de presă în nenumărate rânduri.
  3. Multe dintre firmele din industria de textile operează în sistem de lohn. Asta înseamnă că ele nu cumpără materia primă din care fac hainele și nici nu vând haine,  ci doar prestează servicii de croitorie. Mai mult, lohn-ul nu se practică în relație cu companii din România deci orice creștere a costurilor nu se va vedea în prețul hainelor din România. Materia primă textilă e adusă de regulă din Turcia sau Egipt sau alt stat din Orient. Consumabilele și echipamentele sunt aduse din China deci explicații de genul ”au crescut prețurile în cascadă” sunt bullshit-uri ieftine.
  4. Multe dintre aceste companii fac parte din lanțuri de companii care vând și cumpără haine. Astfel, de la poarta fabricii din România și până în țara de destinație, hainele își schimbă proprietarii de vreo 3-4 ori. Fiecare intermediar își adaugă marjă de profit la vânzarea lui. Iar profitul depășeste de regulă 100%.
  5. Nu se întreabă nimeni de ce se produc textile în România deși Asia e mai ieftină? Dacă salariul cât mai mic era motivul, de ce avem atâtea fabrici în România? Motivul e simplu, mulți clienți din Vest vor să cumpere haine pe care scrie ”Made in the EU”, gândindu-se că firmele europene respectă standardele de securitate a muncii, sunt etice și își plătesc angajații decent. Ceea ce nu știu ei însă e că în țări precum România sau Bulgaria condițiile și salariile nu sunt tocmai în regulă. Dar ce e  important de reținut e că România nu e în competiție cu Asia pentru salarii ci poate cu Bulgaria, dar cam atât.
  6. Trebuie înțeles un lucru: industria textilelor e foarte sensibilă la prețuri și caută costuri cu forța de muncă reduse. La un moment dat, din cauza creșterii economiei și a salariilor în general, România nu va mai fi suficient de competitivă pentru această industrie. Dar asta e normal. Nu mai există fabrici de textile în Germania, pentru că nemții lucrează în fabrici auto, în Anglia în City-ul londonez sau servicii. E normal ca la un moment dat industria asta să plece din România, dar nu cred că a venit încă acel moment.
  7. În final vorbim despre o afacere care urmărește obținerea unui profit, nu neapărat păstrarea unui anumit număr de angajați. Aceste companii vor pleca din România în momentul în care nu vor mai putea face profit, indiferent de nivelul salariului sau dorințele guvernanților.

Și legat de știrile de mai sus, cine are curiozitatea să citească declarațiile oamenilor de la cele două ”făbricuțe” va avea o surpriză. În cazul Mopiel aflăm de exemplu că:

”Momentan, nu a dat afara pe nimeni, insa nu poate sta prea mult asa.”

”In functie de rezultatul pe care o sa-l primim referitor la suportbilitatea noilor costuri in produsul finit o sa inceapa si gandirea pentru disponbilizari”

În cazul firmei Alison Hayes, aflăm de pe profit.ro că de fapt problema costurilor e legată de transportul angajaților și de perspectivele nu foarte optimiste ale creșterii economice din Marea Britanie, plus aprecierea leului românesc în fața lirei sterline. Salariul minim pe economie aparent nu a fost o problemă atât de mare.

Iar fabrica se închide, dar liniile de producție sunt mutate de fapt la Buzău, mai aproape de localitățile de unde provine forța de muncă. Cu siguranță însă nu veți vedea un astfel de articol viral.

Concluzii:

  • Industria textilor e una din principalele surse de muncă la negru din România;
  • Majoritatea societăților lucrează în sistem lohn, deci nu se vor scumpi hainele în România;
  • România pare a fi încă suficient de competitivă pentru companiile de textile;
  • Exemplele date prin presă sunt în mare parte false;

Și ca idee, probabil singurii care au prins ideea de cum funcționează industria textilor de prin presă sunt cei de la Casa Jurnalistului.

LE: Modificat formularea de la punctul 4