Românii nu vor să audă de asociere în afaceri sau planificare

Una din chestiile cele mai nasoale la români e cât de înverșunați sunt când vine vorba de anumite idei. Am dat peste un exemplu clasic recent când am citit comentariile unui articol al lui Vali Petcu în care omul se întreba de ce România nu are o politică mai coerentă de producție a legumelor.

Așa cum intuiam după ce am citit postarea, majoritatea comentariilor erau pe sistem ”comunism”, ”vrei CAP-uri?” și alte chestii similare.

Mai important decât tema articolului său mi se pare atitudinea generală a românilor la orice fel de sugestie de coordonare economică sau asociere: respingere din start pentru că ideea e comunistă.

Sunt câteva chestii de înțeles din atitudinea asta:

Mulți români sunt certați cu logica

Știu că sună dur, dar cam asta ar fi concluzia firească.

Comunismul e o idee relativ recentă în istoria omenirii. Planificarea economică și asocierea indivizilor există încă de pe vremea Mesopotamiei, dacă nu chiar mai departe de atât. Dar în ciuda anilor de învățat istorie la școală cumva românul tot nu înțelege că ideea de planificare sau asociere nu e comunistă.

Piramidele probabil au fost construite în parteneriat public privat, Imperiul Roman a fost condus de antreprenori, nu de împărați iar apeductele și drumurile romane au fost ridicate de SRL-uri romane.

Economia planificată e practic sinonimă cu civilizația, dar românul îți lipește atributul de comunist pe frunte imediat ce aduci în discuție așa ceva.

Impresiile contează

Cam toate guvernele post decembriste au avut grijă să stea departe de idei care merg în direcție planificării economice. Asta ar fi fost oarecum de înțeles în primii ani ai tranziției economice (anii 90 să zicem), dar au trecut trei decenii de la Revoluție. O economie care se dorește a deveni dezvoltată trebuie să adreseze probleme care apar în funcționarea ei. Dar rezolvarea acelor probleme se face de cele mai multe ori prin planificare economică.

Vrei să te asigură că marile companii auto aleg România pentru deschiderea de noi fabrici? Trebuie să le oferi:

  •  infrastructură,
  • muncitori calificați,
  • o politică fiscală și economică coerentă și predictibilă.

Toate chestiile astea intră în categoria ”planificare economică”.

Dacă vreți o explicație pentru lipsa de apetit a guvernelor post-decembriste în a ajuta economia, ei bine atunci parte din explicație vine de aici: românii nu vor planificare economică, iar asta duce la politici economice lipsite de coerență.

Poate de aceea soluție preferată a politicienilor pentru orice problemă a fost reducerea taxelor.

E adevărat că și atunci când Guvernul a încercat câte ceva a făcut lucrurile teribil de prost, cum a fost faza aia cu 51% din produsele din supermarketuri să fie românești. Ulterior au trebuit să dea înapoi de la chestia asta ceea ce i-a făcut să pară niște amatori.

Asociere în firme, dar nu în agricultură. 

Asta e una din cele mai bizare chestii în ceea ce privește România: lipsa de asociere în agricultură. Înțeleg motivul pentru care țăranii get beget nu își doreau să se asocieze cu nimeni: abia își recuperaseră pământul de la comuniști. Nu am o problemă cu asta. În schimb am o problemă cu oamenii care se opun inițiativelor de stimulare a asocierii în agricultură pe motiv că e comunism.

Practic dacă vrei ca doi oameni să se asociaze în orice alt domeniu în afară de agricultură, se numește stimulare a investițiilor și capitalism.

Dacă vrei ca doi oameni din agricultură să se asocieze atunci se numește CAP și comunism.

Iar cei care protestează cel mai tare la posibilitatea de asociere nu sunt țăranii agricultori ci oamenii de la oraș care nu au nici o treabă cu agricultura. De ce? Pentru că știu ei că dacă se asociază oamenii în agricultură reapare comunismul.

Vrem roșii românești, dar fermieri săraci

Agricultura nu mai e de mult un domeniu în care banii se fac punând cu mâna semințe în pământ. Agricultura modernă se face în mare parte mecanizat ceea ce permite fermelor să ajungă la dimensiuni foarte mari și să fie mai eficiente. Tocmai de aceea dimensiunea contează în agricultură: ferme mai mari înseamnă prețuri mai mici la legume.

În lipsa consolidării fermelor agricole românești, legumele din Polonia sau Olanda vor fi mai ieftine decât cele românești.

Iată ce zice Eurostat despre fermele din UE:

Undeva la 32% din totalul fermelor din UE erau din România. Ferme e un cuvânt simpatic aici pentru că în România el cuprinde cele 10 pogoane de pământ pe care și le cultivă nea Gheorghe pentru consum propriu. Asta explică de ce deși avem 32% din total ferme producem undeva la 4% din producția agricolă a UE.

Franța în schimb are aproape 5% din numărul de ferme, dar produce undeva la 17% din totalul producției.

Din păcate agricultura românească nu va deveni mai eficientă în lipsa consolidării fermelor.

Aici trebuie să fac o precizare însă: simplul fapt că o roșie e crescută în România nu o face mai bună. Am mâncat roșii românești care nu aveau absolut nici un fel de gust, dar roșii englezești cu același gust ca cele pe care le mâncam la bunici în copilărie. Contează calitatea, nu unde e crescută.

Una peste alta nu vă speriați de planificarea economică, că se face din cele mai vechi timpuri.