România e țara partidelor cu preocupări pentru natură

Deși am pretenția că mă pricep cât de cât la politică, uneori România mă ia prin surprindere. Chestia asta s-a întâmplat de exemplu ieri când am dat peste următoarea chestie (sursă):

Adică nici nu știu de unde să încep sincer:

  • România are Partidul Ecologist Român, dar are și Partidul Verde
  • Partidul Verde a simțit nevoia să aducă aminte oamenilor că ei nu sunt Partidul Ecologist Român.

De ce nevoia asta de a se diferenția? Pentru că în Partidul Ecologist Român s-au strâns niște nume grele care au fost trase pe linie moartă de alte partide. Recent au luat sub aripa lor pe Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu și pe Cătălin Rădulescu ”Mitralieră”.

Înțeleg că simt nevoia să se diferențieze de ei în contextul ăsta, dar m-a luat prin surprindere totuși.

Apropo de Partidul Ecologist Român, părinții mei locuiesc într-un oraș condus de un primar PER. Iar acel primar e atât de preocupat de ecologie încât în ultimii ani a reușit să tundă aproape toți copacii din oraș până la punctul în care nu mai au deloc crengi.

Ca fapt divers, în afară de Partidul Verde și Partidul Ecologist Român există și un Partid Ecologist Socialist Român, dar și Mişcarea Verzilor-Democraţi Agrarieni.

Așadar 4 partide a căror principală doctrină e protecția mediului, niciunul din ele în Parlament. Rămâne de văzut dacă vreunul strânge voturi cât să treacă de prag la alegerile parlamentare următoare.