Relații politice internaționale între cei puternici

Una din chestiile care scapă din vedere multor oameni din România, inclusiv celor de la care ai avea ceva pretenții, e că nu există ”bun / rău”, ”dreptate / nedreptate” când vine vorba de politică. Cu atât mai puțin când acea politică e făcută de marile puteri.

O știți pe aia cu ”rușii sunt nașpa”, dar ”americanii / europenii sunt buni”? Ei bine, tipul ăsta zice bine (via Twitter):

Românii spun că Churchill a dat România URSS-ului la Yalta la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Acei români nu se gândesc un pic la faptul că aveam deja trupe sovietice staționate în țară și erau zero șanse de a le scoate de acolo. A dictat cel mai puternic: Stalin!

În 2004 România a aderat la NATO, devenind membră a unei alianțe conduse de SUA. Alături de România a intrat în NATO și Estonia, Letonia și Lituania. Astfel, în 2004 armatele NATO se aflau la vreo 7 ore și jumătate de mers cu tancul de Moscova. Era corect? Era greșit? Era etic? Întrebările astea sunt irelevante, NATO era mai puternică.

Poate că și românii ar trebui să învețe că în relațiile internaționale etica e irelevantă. Dacă americanii ne ajută azi o fac pentru că au un interes strategic în această parte a lumii. Dacă acel interes dispare sau riscul dispare atunci dispar și americanii și ajutorul lor. De asemenea dacă SUA va fi slabă atunci vom rămâne iarăși singuri în fața Rusiei.

Și nu e vorba doar de SUA și Rusia aici. Spre exemplu Germania de azi se știe slabă în fața Rusiei fără sprijin american. Iar flirturile lui Trump cu Putin îi neliniștesc pe germani, așa că încearcă să găsească soluții nucleare la aliații francezi. Germanii au fost aliați și cu rușii și cu americanii și francezii. În același timp s-au și războit cu toți trei. 

Ce contează în ochii adversarilor și a prietenilor deopotrivă e cât de puternic ești. Așa joacă băieții mari și dacă vrem să ne întoarcem la masa celor mari trebuie și noi să fim puternici.

Americanii, germani, rușii, chinezii și alte țări mari înțeleg lucrurile astea la un nivel individual, nu doar ca politică. Nu ar strica să îl înțelegem și noi.

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
6 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
anonim
9 months ago

Partea proasta e că actualii politicieni și Romania se comportă exclusiv că niște pioni ai altor interese: UE, SUA, Rusia. Niciun lider român de la Ceaușescu încoace (îmi pare rău să o spun) nu a avut ouțele să se opună cerințelor puterii suverane. Ceaușescu a avut totuși câteva momente de glorie ( 68, intrarea în fmi, plimbarea cu caleașca). Toți conducătorii României de după 89, președinți și prin miniștri nu au fost decât niște lachei in slujba altora care nu au avut niciun fel de viziune despre Romania. Poate comparațiile suna aiurea dar uite de exemplu la iliberali polonezi: se înjură și cu ue și cu putin. O fi bine sau nu, nu știm dar macar polonezii știu că dacă vor pierde vor pierde pe mana lor. La fel și cu cehii, slovacii și intr-o măsură mai mică, ungurii. Fără a încerca sa jignesc istoria romanii s-au comportat astfel cam… Read more »

Rilache
9 months ago
Reply to  anonim

@anonim O să fie paradoxal în cazul meu când afirm că, pe singurele vorbe în care chiar îi cred, pe securiștii bătrâni, este că entitățile statale și-au avut cârtițele lor: sovieticii și-au avut cârtițele lor, vesticii și-au avut cârtițele lor. Astăzi, câte cârtițe există în serviciile secrete? Câte cârtițe există în aparatul de stat (vorbim de mecanismele înseși, nu de niște birocrați la o tejghea dintr-o filială provincială de agenție)? Câte cârtițe, din acele +5 milioane de expați (să mă scuze Daniel, e ceva pertinent totuși de conștientizat), au fost racolate din 2007; să nu mai spun după 1990? Vorbești de lachei și-l citezi pe Eminescu pentru zilele noastre? Fără supărare: dacă vine un reprezentant de-al lui Uncle Sam să-ți bată la ușă, îți oferă automat cetățenie americană (nu greencard, direct cetățenie) ție & neamului tău + cambie pe tot restul vieții tale de cel puțin $100,000/an & alte beneficii,… Read more »

Rilache
9 months ago

Vezi, au ajuns ambasadorii străini să-ți citească textele și să mă citeze din comentarii, mai pe ocolite, așa.
Ar trebui să le cerem să scrie sursa de unde au învățat. 😆

6
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x