Recenzie: musicalul ”Hamilton”

Recenzie făcută de Diana

Dacă treceți prin Londra și căutați ceva diferit în materie de divertisment, treceți pe la Victoria Palace Theatre.

De ce? Pentru a vedea Hamilton bineînțeles! Nu contează dacă Hamilton e primul musical la care mergeți sau dacă ”nu e genul vostru de spectacol”, nu aveți cum să nu rămâneți cel puțin impresionați de Hamilton!

Sold out în SUA încă de la apariție, Hamilton a trecut oceanul și a ajuns „istoric vorbind” în țara de unde a pornit totul.

Alexander Hamilton… My name is… Alexander Hamilton

Cine a fost Alexander Hamilton? Vă spune Aaron Burr, rivalul său și omul care l-a ucis în cele din urmă, chiar în primele secunde ale piesei:

Tipul e unul din părinții fondatori ai Statelor Unite, un imigrant venit în New York din Insulele Caraibe, dar din descendență scoțiană. Născut în afara căsătoriei, părăsit de tată și mai târziu rămas orfan de mama, a studiat mult, s-a ridicat prin forțe proprii, a emigrat în SUA și a ajuns să fie mâna dreaptă a lui George Washington, ministru de finanțe (”Secretary of the Treasury”) și să contribuie decisiv la scrierea și interpretarea Constituției americane.

Știu, nu e o figură despre care să se vorbească prea mult în cărțile de istorie universală la noi, dar Alexander Hamilton reprezintă chintesența ”visului american”: un om de condiție modestă, care a avut o dorință mistuitoare să facă ceva măreț în viață iar SUA a fost locul unde putea să o facă.

Nu degeaba veți auzi în musical de mai multe ori personajul său spunând:  „immigrants get the job done”.

Cum e musicalul

Totul a început când m-a întrebat jumătatea mea mai bună dacă vreau să mergem la musicalul ”Hamilton”. Am zis „Da”, a doua cea mai bună decizie din viața mea 😉. Trebuie să vă spun însă că sunt rare dățile în care îl ascult pe Daniel, dar mă felicit pentru că am fost înțeleaptă și am acceptat invitația lui.

Mărturisesc că nu mi-am pângărit imaginația cu spoilere, coloana sonoră sau videoclipuri înainte de a vedea spectacolul. Nu am vrut să plec la drum cu preconceptii pentru a mă convinge singură dacă musicalul merită atenția care i se acordă.

După ce am văzut spectacolul pot să vă spun că nu am suficiente cuvinte prin care să pot descrie sau lăuda experiența spectacolului. Am mai fost la teatru, am fost la operă sau concerte, dar show-ul pus în scenă la Hamilton e unic.

Lăsând la o parte povestea, totul, dar absolut totul este o creație incitantă, echilibrată și genială în același timp. Nu e un muzical stereotipic, doar muzică și dans ci un musical hip pop cu rime care l-ar face gelos pe orice rapper și cu o cadență care i-ar face concurență chiar și lui Eminem. Acum serios, unde ați putea să mai vedeți rap-battle-urile între Hamilton și Thomas Jefferson cu tot cu ”drop the mic” la final?

Muzica, decorul, inserțiile de replici, până și felul în care respiră actorii sunt perfecte. Scena pe care se desfășoară piesa e rotativă și oferă un dinamism aparte interpretării actorilor.

M-a impresionat mult greutatea acordată personajelor secundare. În ciuda numelui, musicalul are multe personaje puternice, bine definite, care pe lângă intenția de a-l contura pe Alexander Hamilton, au avut propria lor poveste.

Aaron Burr, personajul cel rău (care e și vocea naratorului) e teribil de carismatic și te faci să rezonezi cu frustrarea lui. Soția lui Hamilton e o Beyonce în devenire cu o voce fenomenală. Tipul care îl joacă pe George Washington are un solo musical excepțional, fiind de altfel absolvent de conservator. Iar tipul care îi joacă pe Marchizul Lafayette și pe Thomas Jefferson e un showman desăvârșit.

Altă chestie faină, deși vorbim de un musical stil rap, piesele din musical au o dinamică variată, nu există moment în care să te plictisești. Kudos lui Miranda pentru coloana sonoră, linia melodică a multor melodii îți rămâne întipărită în minte de la prima audiție.

Iar cireașa de pe tort și deliciul publicului a fost singurul personaj britanic din musical: Regele George III al Marii Britanii. Regele are o serie de intervenții în musical cu un amestec de brit pop Elton John scos din Monthy Python! You gotta love His Royal Majesty!

Mesajul social

Dar Hamilton nu e doar un spectacol muzical și atât. E mai mult de atât pentru că Miranda a fost atent să insereze cu stil mesaje sociale precum „immigrants get the job done”. Iar chestia asta pică teribil de bine acum cu Brexit. Da, Marea Britanie, Uniunea Europeană și chiar România au nevoie de imigranți chiar dacă nu ne place să recunoaștem asta. Iar imigranții au nevoie să li se recunoască meritele.

Altă chestie interesantă e distribuția, care nu e alcătuită doar din britanici (sau americani) albi caucazieni. Așa cum îi stă bine unei țări din secolul XXI, tolerante cu minoritățile și integrativă, e alcătuită din artiști diverși, cu diferite moșteniri etnice. Ca paranteză Daniel mi-a zis că încă așteaptă un musical făcut cu țigani români, făcut pe ritm de muzică lăutărească și țigănească.

Drept dovadă, în cazul de față, actorii sunt majoritari de origine africană sau alte etnii. Lin Manuel Miranda însuși e de naționalitate portoricană.

Și bineînțeles un shoutout și pentru femei, cu un moment fain când surorile Schuyler apar ca susținătoare a mișcării women empowerment, erudite, inteligente și așteptând propriul lor spectacol.

Cine e responsabil pentru capodopera asta?

Scenariul îi aparține lui Lin Manuel Miranda care l-a scris pe parcursul a 7 ani de muncă. Cu un Grammy, Pulitzer si ceva premii Tony cred că Miranda și-a asigurat bătrânețile. Regia face ca toate detaliile să se îmbine echilibrat; nicio mișcare în plus, replicile se împletesc cu ușurință, actorii aleși pe sprânceană, toți pregătiți la conservator sau școli de teatru ori muzică și culeși de pe la alte musical-uri din West End-ul Londrei.

Decorul e foarte dinamic iar luminile au pus în valoare fiecare expresie, mișcare și intenție a personajelor.

După ce am ajuns acasă am căutat varianta spectacolului din SUA și, sincer, nu aș schimba nimic din interpretarea pe care am vazut-o. A fost perfect!

Nu știu dacă sunteți amatori, dar cam așa arată cast-ul: Karl Queensborough (A. Hamilton), Sifiso Mazibuko (A. Burr), Sharon Rose (Eliza Schuyler), Dom Hartley-Harris (G. Washington), Jon Robyns (King George), Allyson Ava-Brown (Angelika Schuyler), Jason Pennycooke (Marquis de Lafayette/Thomas Jefferson).

Unde poți vedea Hamilton?

Nu veți găsi showul înregistrat pe nicăieri, doar bucăți de pe la diverse showuri sau festivități de premiere. Așa că singura voastră șansă e să prindeți show-ul live. Din păcate puteți face asta doar în SUA, Puerto Rico sau UK. Iar singura locație din UK e sala unde l-am văzut noi.

Atenție, biletele se vând foarte repede așa că dacă aveți în plan o vizită la Londra, luați bilete din timp. Biletele sunt disponibile pentru spectacole până în Aprilie 2019 momentan, pe Ticketmaster.

Până una alta vă las să vă delectați cu coloana sonoră:

Be the first to comment on "Recenzie: musicalul ”Hamilton”"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*