Ce au în comun poluarea din București, Greta Thunberg, politica și iphoneurile?

Două cuvinte: disonanță cognitivă și felul în care aceasta se manifestă sau e folosită când vine vorba despre oameni. Dar să o luăm cu începutul:

Poluarea în București

Când am scris că ar trebui să îi mulțumim Gretei Thunberg am reușit să îmi pun multă lume în cap. Am explicat atunci că Greta Thunberg a reușit să aducă discuția schimbărilor climatice în discursul public, de la copii de 10 ani până la oameni de 70 – 80. Oricât de enervantă ar fi atitudinea ei, stilul ei de ”mi se cuvine asta”, a reușit ceea ce nici un alt politician nu a reușit până în prezent.

Ei bine, nu știu dacă ați observat, dar odată cu dispariția PSD din peisaj influencerii români au schimbat discuția dinspre ”corupție” spre ”poluarea în București”. Sunt sătul de câte ori am văzut ”uite filtrul, nu e filtrul” în presă și pe Facebook, cu influenceri deveniți specialiști în numărarea particulelor ce conțin sulf din atmosferă.

Spre surprinderea mea însă o mare parte dintre oamenii care se dădeau de fund în sus referitor la Greta dau share si comentează despre poluarea din București. Vorbim de persoane care se plângeau că le va impune Greta și UE-ul să nu mai meargă cu mașina la muncă, dar care în același timp se plâng și au părere despre poluarea din București.

Cumva în mintea acestor oameni nu e nici un fel de problemă să te plângi de poluare și să mergi la muncă cu mașina personală în timp ce o înjuri pe Greta Thunberg.

Disonanța cognitivă

Există o explicație științifică pentru situația asta, se numește ”disonanță cognitivă”. Disonanța cognitivă are loc atunci când o persoană face 2 sau mai multe lucruri complet opuse. Teoria spune că oamenii vor consistență în viața lor așa că atunci când se lovesc de astfel de situații vor încerca să facă ”ceva” pentru a reduce discomfortul creat de inconsistența celor două chestii care se opun. Cum încearcă oamenii să reducă acest discomfort? De la Wikipedia grăire:

In practice, people reduce the magnitude of their cognitive dissonance in four ways:

  1. Change the behavior or the cognition (“I’ll eat no more of this doughnut.”)

  2. Justify the behavior or the cognition, by changing the conflicting cognition (“I’m allowed to cheat my diet every once in a while.”)

  3. Justify the behavior or the cognition by adding new behaviors or cognitions (“I’ll spend thirty extra minutes at the gymnasium to work off the doughnut.”)

  4. Ignore or deny information that conflicts with existing beliefs (“This doughnut is not a high-sugar food.”)

Dacă adaptăm cele de mai sus la situația noastră vom avea ceva de genul:

  1. Schimbarea comportamentului: Nu mă mai duc cu mașina la muncă, iau metroul sau autobuzul
  2. Justificarea comportamentului prin schimbarea uneia dintre informațiile conflictule: Eu chiar am nevoie să mă duc cu mașina la muncă, nu pot să iau autobuzul sau metroul pentru că sunt murdare sau aglomerate.
  3. Justificarea comportamentului prin adăugarea de noi comportamente sau idei: Eu și așa am fost la plantat de copaci și reciclez plasticele. În plus anul ăsta îmi iau mașină Euro 7 și nu poluez la fel de mult.
  4. Ignorarea sau negarea informației care intră în conflict cu propriile idei: Mașina mea nu poluează mult, sunt alte surse de poluare în București.

Citind opiniile oamenilor de pe net, cam toate se încadrează în categoriile 2, 3 și 4.

Disonanța cognitivă în politică

Disonanța cognitivă explică foarte bine și comportamentul multor alegători după alegeri.

Concret: ai votat partidul X sau omul Y. După alegeri îți dai seama că persoana respectivă nu se ține de promisiunile făcute. Ba mai mult face fix invers ce promisese. În punctul ăsta alegătorii au două variante:

  1. Admit că s-au înșelat și își toarnă cenușă în cap
  2. Se baricadează în spatele propriilor opinii, chiar dacă știu și ei că sunt greșite.

Punctul 1 e consistent cu comportamentul descris în explicația de mai sus la ”1. Schimbare comportamentului”. Ai crezut că e bun și l-ai susținut, se dovedește că nu se ține de cuvânt. Schimbarea comportamentului înseamnă că nu îl mai susții.

Punctul 2 e consistent cu comportamentul descris la punctele 2, 3 și 4. Altfel spus, începi să găsești scuze pentru comportamentul candidatului / partidului respectiv.

Chestia asta se întâmplă mai mult ca de obice când prețul schimbării comportamentului e mare. Concret, ai spus despre candidatul X că e mai bun decât candidatul Y. Ai intrat în conflicte pe tema asta cu diverși oameni (virtual sau în persoană). A admite că X nu e ok echivalează cu a admite că tu te-ai înșelat iar ceilalți au avut dreptate.

Ați observat probabil cât de tare se urăsc taberele PSD și anti-PSD. Nu poți fi neutru din punctul lor de vedere, ori ești cu noi ori ești împotriva noastră. Consecința naturală e că ai noștri sunt întotdeauna buni, în timp ce ai lor sunt întotdeauna răi. Nu se admite posibilitatea ca ceilalți să facă ceva bun sau ai noștri ceva rău.

Problema e că justificarea în continuare a candidatului propriu face dificil spre imposibil să poți să ajungi la compromisuri cu tabăra cealaltă. Cum poți ”face pace” cu dușmanul? Nu era ăla răul suprem până acum 5 minute?

Iphone și disonanța cognitivă

Disonanța cognitivă e o chestie studiată și de companii pentru că pare să joace un rol semnificativ în deciziile consumatorilor. Mai exact e vorba de felul în care oamenii decid dacă să cumpere sau nu un produs.

Cel mai bun exemplu care îmi vine în minte acum e Iphone-ul. Cei de la Apple fac telefoane foarte bune (părere personală ca fost posesor de Iphone 4S și 6). Prețul acestor telefoane a fost mai mereu peste media pieței, chestie care mult timp a fost atribuită calității foarte bune a telefoanelor, designului foarte bun și ecosistemului creat de Apple.

Ei bine, în ultimii 2 ani Apple a început o campanie agresivă de creștere a prețurilor noilor modele de Iphone fără a aduce îmbunătățiri considerabile. Scepticii se așteptau la o scădere a vânzărilor, dar Iphone X, primul model cu o creștere abruptă a prețului a fost cel mai bine vândut telefon mobil din lume (ca și venituri). Asta arată că decizia Apple de a crește prețurile a fost una bună pentru că cererea de iphone e relativ inelastică în SUA și Europa de Vest. Asta înseamnă că majoritatea utilizatorilor Apple vor Iphone, indiferent de preț.

Cum arată însă lucrurile la firul ierbii? Se pare că din punctul de vedere al consumatorilor, atunci când prețul unui produs crește ei vor alege între următoarele:

  1. Vor amâna decizia de a cumpăra și vor încerca să vadă care sunt alternativele: În cazul Iphone ar putea fi telefoane de la alți producători, să caute un model similar la mâna a doua, să aștepte Black Friday sau alte strategii similare.
  2. Schimbare de comportament: Consumatorii decid că prețul e prea mare și cumpără un telefon de la concurență (Samsung, HTC, Google etc.).
  3. Minimizarea factorului perturbator: În cazul nostru va însemna găsirea de motive pentru a cumpăra telefonul care să contrabalanseze creșterea prețului. Ar putea fi spre exemplu: ”nu plătesc pentru aparat, plătesc pentru experiență”, ”e mai scump, dar e cel mai bun de pe piață”, ”am un iMac și toate pozele mele sunt în iCloud, trebuie să iau tot Iphone”.

Iar Apple înțelege chestiile de mai sus și vrea să evite punctul 2 și 1 oferind argumente pentru punctul 3. Reclamele Apple (că e vorba de Iphone, Mac sau alte produse) insistă asupra experienței oferite de produsele lor, nu asupra produsului în sine.

Toate marile branduri, nu doar Apple, știu că atunci când cresc prețul unui produs trebuie să aibă în vedere cele 3 variante de mai sus și în funcție de asta să aplice o strategie sau alta. Apple înțelege că ai săi clienți se vor lovi de disonanță cognitivă și vor vrea să rezolve conflictul cumva. Așa că Apple:

  • îi va împinge spre punctul 3 prin reclame, încă de la lansarea produsului nou și scump. Ei vor oferi practic argumentele pe care consumatorii le vor folosi pentru minimizarea factorului perturbator (prețul).
  • va adresa problema celor de la punctul 1 printr-o strategie de preț care să captureze cât mai mulți consumatori care vor decide să amâne decizia. La lansarea fiecărei variante noi de Iphone versiunile anterioare se vor ieftini, uneori considerabil. În afară de asta Apple a venit cu strategia de a oferi un „abonament” pentru Iphoneuri: plătești o anumită sumă lunar și ori de câte ori apare un nou iphone cel vechi va fi schimbat imediat. Puteți citi mai multe despre strategia Apple pe blogul Stratechery a lui Ben Thompson.

Așadar marile companii nu stau cu mâinile în sân ci studiază disonanța cognitivă și încearcă să lucreze cu acest concept pentru a înțelege cum afectează deciziile consumatorilor când vine vorba de propriile produse.

Concluzii

Așadar felul în care lumea privește poluarea din capitală, pe Greta Thunberg, susținerea unui candidat sau al altuia și prețul Iphoneurilor au în comun dorința oamenilor de a rezolva conflictul dintre idei contradictorii (disonanța cognitivă).

Politicienii și companiile (și mulți alții) înțeleg conceptul acesta acestea și le folosesc în favoarea lor.

P.S: Apropo de schimbările climatice, Australienii s-au cam săturat ca guvernul lor să nu ia măsuri împotriva companiilor care poluează:

Iar Greta Thunberg, fie că vă place, fie că nu, a intrat deja în pop culture-ul vestic:

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
19 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Rilache
7 months ago

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=dfzKq7W9pew&w=420&h=237]

Ce tare l-a luat, și cu CIA, și cu propria persoană.

Malcolm
7 months ago
Reply to  Daniel

Corbyn a tras laburistii in jos cum numai un personaj ca el putea sa o faca. Daca avea minimul bun-simt sa nu candideze nu stiu daca neaparat castigau laburistii, dar sigur nu o luau in halul asta, nu ramaneau morti politic cum sunt la ora asta. Nu inteleg, sincer, cum poti sa o scoti ca si cum a fost un neinteles cand oameni care au votat o viata intreaga Labour s-au simtit nevoiti sa voteze Tory. Teoria asta ca o tara intreaga e nebuna mi se pare ireala. Ideile care au parut nelalocul lor erau nelalocul lor pt 2020, probabil ca ar fi mers prin anii ’80. Nu mai vorbim de antisemitismul mai mult sau mai putin mascat, de lacrimile varsate la mormintele teroristilor si de pozitia pe care (nu) a avut-o fata de Brexit. Faptul ca un personaj precum Corbyn a fost zdrobit de maniera asta e un lucru… Read more »

Malcolm
7 months ago
Reply to  Daniel

In perioada lui Blair cand laburistii erau practic la apogeu in perioada post-thatcherista, Corbyn a fost un fel de Gica Contra in partid, doar cu asta se ocupa, sa contreze cam orice pozitie a lui Blair. Faptul ca in ultimii ani a ajuns in fruntea partidului denota doar ca laburistii au luat-o razna spre stanga iar electoratul i-a taxat pt asta.

Eu sunt ok cu sistemul UK de alegeri, de asta nici nu ma dau in vant cu ideea de primari in doua tururi pe la noi care a facut atatea valuri. Genul asta de alegeri ofera ocazia nasterii unor aliante de tot soiul care ulterior se pot sparge si pot duce la si mai multa instabilitate politica.

anonim
7 months ago

Cu observația că domnișoara Thunberg nu a intrat ea ci a fost băgată acolo. Rămân la părerea că este rezultatul unui experiment. Și că este o unealta folosita in vederea impunerii unor iluzii ecologice „green Deal”. Dincolo de scalambaiele și înjurăturile ei, domnișoara Thunberg este o unealta în mâinile unor personaje din industrie și ale unor politicieni. Inclusiv toapa de firea de folosește de Greta Thunberg, vezi taxa Zyklon București. Va scădea poluarea in București prin aplicarea acestei taxe? Personal cred că nu. Deși madam firea a pus poza Gretei pe autobuzele din București. Paradoxal Bucureștiul e mai poluat decât era în anii 1990, deși pe atunci aproape toate mașinile erau non euro adică una polua de vreo sută de ori mai mult decât una euro 5. Despre iPhone nu pot spune decât că personal NU mi-a plăcut de la bun început (2007), in ciuda campaniei mediatice favorabile. Îmi aduc… Read more »

anonim
7 months ago
Reply to  Daniel

Mi-a greu să îmi dau seama cine e in spatele Gretei Thunberg. De fapt cred că e o adunătură destul de eterogenă cu interese în industria energiei „regenerabile” a transportului electric, și alte bazaconii pretins ecologice. Se incrimineaza aproape exclusiv transportul pentru emisia de gaze cu efect de seră și în special transportul cu automobilul personal. Despre industria cimentului si construcții nu am auzit nimic în prezentările de presă cu acțiunile domnișoarei Thunberg. Deci revenind la teoria pe care am expus-o inca de toamna trecută, Greta Thunberg că persoana este zero. O fătuca cu creierul spălat de niste părinți și eventual educatori și căreia i-au insuflat inca din leagăn discursuri fatalist/ecologiste. Aș îndrăzni să spun că e posibil ca sa fi existat mai multe potențiale Greta Thunberg și că ea de fapt reprezintă produsul cel mai bun. Nasol e că ea e luată drept pretext de tot felul de politicieni… Read more »

anonim
7 months ago
Reply to  Daniel

Uite că tocmai ce facu domnișoara Thunberg niste prozeliți pe la București
https://www.g4media.ro/video-tineri-activisti-inspirati-de-greta-thunberg-protest-impotriva-gabrielei-firea-la-primaria-bucuresti-vrem-aer-curat-nu-oras-poluat.html
Cine analizează discursul domnișoarei Thunberg remarcă foarte ușor tehnici pe care le folosesc și imamii când recrutează atentatori sinucigași.

anonim
7 months ago
Reply to  Daniel

Dura comparația dar adevărata. Mesajul transmis e o chemare la jihad ecologic.
Probabil că familia ei (artiști… Cu simpatii stango-ecologiste) a pus-o sa repete de mica in loc de inger-ingerasul meu texte cu încălzirea globală. Iar micuța Greta precum un cățel pavlovian a căpătat reflexul dorit. De aia este acum autista (Asperger). În plus a beneficiat de expunerea mediatică, iar asta costa mult.
Ar fi putut să apară un personaj gen Greta Thunberg intr-o tara poluata și care poluează mult? În China, in India? Nu cred.
Eu cred că domnișoara Thunberg nu este proriciță ci vuvuzea

anonim
7 months ago
Reply to  Daniel

1. Nu am auzit de vreun ecologist indian să fie declarat persoana anului de revista Times 2. Expunerea mediatică costa mult. 3. Vârstă sau obrăznicie? Sau motivul este exclusiv economic până la urmă? Nu are legătură cu vârsta, Bernard Pivot avea dreptate. Până la urmă care e expertiza ei în materie de climatologie? Sau repeta niste lozinci cu care a fost dresata inca din leagăn? 4. Niciun imam nu predica eradicarea umanității ci a necredincioșilor. 5. Rezultatul final al demersului domnișoarei Thunberg nu va fi reducerea poluării ci schimbarea tipului de poluare (prin măsuri administrativ-coercitive). Întrebare de baraj: care o fi oare „amprenta de carbon” a impermeabilului galben de il poarta in poză? Sunt curios ce scrie pe etichetă: made in Bangladesh? O fi fost adus în Europa intr-un container pe o nava cu propulsie diesel apoi carat de un tir diesel și de o duba diesel până la magazinul… Read more »

anonim
7 months ago
Reply to  Daniel

Coronavirusul raspunde la mobilizarea Gretei Thunberg de reducere a traficului aerian
https://www.g4media.ro/video-scaderea-dramatica-a-traficului-aerian-in-china-din-cauza-epidemiei-de-coronavirus.html

anonim
7 months ago
Reply to  Daniel

Nu contează mijloacele ci rezultatele…
Impactul coronavirusul asupra reducerii poluării in următoarele a săptămâni, poate luni va fi semnificativ. Mai semnificativ decât e protocolul de la Paris în acest moment.
P S: să corectezi in titlu “iphoneurilor” nu prea are sens, poate “iphoneurile”. Autocorectarea ne joaca feste tuturor 😀

anonim
7 months ago
Reply to  Daniel

Asta e și mai tare
https://science.hotnews.ro/stiri-terra-23675806-specie-nou-descoperita-melc-maro-fost-numita-dupa-activista-mediu-greta-thunberg.htm
Gurile rele spun că dacă te uiți la fotografie cu atenție îți dai seama că e un kakat fotoshopat😀… Hai că sunt răutăcios dar e și maro și răsucit!

anonim
7 months ago
Reply to  Daniel

Uite că acum am găsit un articol despre ce vorbeam aici, inclusiv asta toamna
https://www.carbonbrief.org/analysis-coronavirus-has-temporarily-reduced-chinas-co2-emissions-by-a-quarter
Reducerea poluării nu se va produce prin consens ecologic ci prin scăderea activității economice.
Coronavirusul trebuie să primească premiul Nobel pentru pace.

19
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x