De ce partidele de stânga nu reușesc să mai ajungă la putere

E un pic de deranj prin rândul progresiștilor și a oamenilor de stânga din Marea Britanie vis-a-vis de performanța lui Keir Starmer, actualul șef al Partidului Laburist. Au fost recent alegeri în câteva localități între care și unele deținute în mod tradițional de Labour. Hartlepool spre exemplu a trimis reprezentanți Labour în Parlament din 1967, dar de data asta scaunul de parlamentar a revenit Partidului Conservator.

Dacă nu ați urmărit viața politică a englezilor atunci ar trebui să știți că Partidul Labourist e considerat de centru stânga în timp ce Partidul Conservator e de centru dreapta.

Asta e echivalent dacă vreți cu Sibiul fiind câștigat de PSD în materie de simbolistică. Dacă vă interesează subiectul vă recomand episodul de mai jos din podcastul Westminster Insider de la Politico.

Altceva m-a interesat pe mine însă. În cadrul acestor alegeri parlamentare parțiale Labour a câștigat voturi în rândul electoratului tânăr din mediul urban, dar a pierdut electorat în zonele industriale ale Angliei, așa numitul ”Red Wall Labour”. Altfel spus, Partidul Labourist, partid al cărui electorat tradițional sunt muncitorii, pierde voturi fix în inima industrială a Angliei în defavoarea Partidului Conservator, tradițional partid al mediului de afaceri și oamenilor cu bani.

Chestia asta nu e neapărat nouă, e ceva ce se întâmplă în Europa de Vest și America de Nord de foarte mult timp. Partidele social-democrate (gen Labour) pierd de prin anii 80 teren continuu în ceea ce obișnuia să fie electoratul lor tradițional, adică muncitorii. Motivele sunt foarte complexe și s-au scris (și se vor mai scrie) multe cărți pe tema asta. Un motiv important însă e faptul că industria a fost mutată în mare parte în alte părți ale lumii.

Până în 2004 destinația nr. 1 era Asia, acolo unde China și India și-au construit capacități industriale impresionante pe baza transferului de tehnologie și fonduri din Europa. Din 2004 o parte din industria Europei Vestice a început să meargă spre Europa de Est, inclusiv în țări precum România.

Toată treaba asta a făcut ca partidele al căror electorat principal era reprezentat de muncitori să se trezească cu bază electorală în scădere. Ca să suplinească această pierdere partidele de stânga au început să se îndrepte din ce în ce mai mult spre centru și unele din ele chiar spre dreapta. Labour a făcut asta sub Tony Blair cel care a reușit să câștige două mandate pentru partidul său deși incursiunea partidului spre centru-dreapta este și astăzi considerată un gest controversat.

În România ceva similar s-a întâmplat sub Victor Ponta, cel care a dus PSD-ul spre centru dreapta iar apoi sub Liviu Dragnea care și el a împins partidul spre dreapta.

Problema e că un partid de stânga sau centru stânga poate merge spre centru sau centru dreapta până la un punct. Dincolo de acel punct riscă să își alieneze electoratul tradițional. Cam asta s-a întâmplat cu Labour care și-a atins limitele extinderii spre centru – dreapta sub Blair.

Ce vă povestesc eu mai sus s-a întâmplat cam în toatele statele Vest – Europene cu variațiuni și diferențe în timp, dar tendința e clară.

Minoritățile și agenda verde

Una dintre metodele prin care partidele de stânga și centru stânga au încercat să recâștige terenul pierdut a fost prin susținerea unor teme progresiste. Dacă partidele social-democrate din trecut erau foarte conservatoare, în prezent multe dintre ele sunt sunt (cel puțin la nivel declarativ):

  • pro LGBT,
  • pro minorități religioase
  • pro minorități etnice
  • pro drepturi reproductive pentru femei
  • pro mediu (mai ales pe tema încâlzirii globale).

Astea sunt doar câteva din temele progresiste abordate, dar în funcție de țară se pot adăuga și altele sau scoate din ele.

Temele de mai sus rezonează cu electoratul tânăr, dar nu sunt întotdeauna cu electoratul tradițional al acestor partide, care e ceva mai conservator în materie de astfel de teme.

Încercând să câștige voturile pierdute din dispariția muncitorilor din uzină, partidele de stânga și centru stânga au ajuns să se confrunte cu o problemă existențială: nu pot fi și progresiste și să rămână relevante cu electoratul lor tradițional. Iar partidele de dreapta au înțeles problema și au încercat să muște puternic din acest electorat mai în vârstă al partidelor de stânga.

Tendința asta e vizibilă în Statele Unite unde Trump a reușit să câștige voturi numeroase în zonele industriale ale Americii, loc care tradițional vota Democrat. În UK Conservatorii au reușit să muște zdravăn din Red Wall-ul Laburist.

Aici se leagă lucrurile și cu agenda verde și încălzirea globală. Zonele industriale au fost puternic afectate de mutarea producției spre China, iar măsurile luate pentru a limita încălzirea globală vor bate ultimul cui în sicriul acestor zone. ”În locul lor vor apărea alte locuri de muncă, în alte industrii” vor spune mulți.

Da, corect, dar acele locuri de muncă nu vor fi în zonele industriale actuale iar oamenii care vor lucra acele meserii vor fi alții, nu cei care își pierd locurile de muncă acum. Recalificare? Sună bine pe hârtie, dar câți IT-iști din Valea Jiului știți? Câți ingineri care lucrează cu panouri solare și eoliene au lucrat înainte în mină?

Iar oamenii din aceste zone industriale știu treaba asta. Cum partidul care le reprezenta interesele în mod tradițional acum susține tranziția spre o economie verde ei se vor orienta politic spre acel partid care promite că le va proteja locurile de muncă, adică dreapta conservatoare reprezentată de Republicani în SUA și Torry în UK.

E posibil să asistăm în 10 – 15 ani la un schimb complet de electorat, în care Partidul Conservator britanic și Republicanii americani să devină partidul zonelor industriale în timp ce Labour-ul britanic și Democrații americani să devină partidul progresiștilor, al mediului de afaceri și al zonelor urbane bogate.

Ca o paranteză, în mod ironic dacă o astfel de schimbare ar avea loc atunci am asista în sfârșit la o aliniere a partidelor conservatoare în sectorul electoratului care e într-adevăr conservator. Un partid conservator pro-business (cum era Partidul Republican anterior lui Trump și Partidul Conservator în UK anterior Brexit) era de fapt anomalia.

Ca o a doua paranteză o astfel de schimbare a avut loc în SUA acum mult timp. Progresismul american (inclusiv pe partea de emancipare a sclavilor din Sud) a fost apanajul Republicanilor în timp ce democrații erau împotrivă.

Am rezerve însă că o astfel de schimbare s-ar putea produce în rândul Partidului Conservator britanic.

Identity politics

Dacă pe vremuri politica se făcea pe sistem ”stânga și dreapta economică și socială” toată toată abrambureala de mai sus cu schimbări de polarități în rândul partidelor și agende pro anumite chestii și anti alte chestii e numită de multe ori ”identity politics”.

Identity politics nu e o inovație însă din punctul meu de vedere ci doar o fragmentare a interesului public pe mai multe falii ideologice. Brusc discuțiile politice nu sunt doar despre salariile muncitorilor vs. profitul companiilor ci despre albi vs. afro-americani (în SUA) sau albi vs. BAME, despre cis gender vs. trans gender, despre creștini (albi) vs. musulmani, despre hetero vs. LGBT, anti-avort vs. pro-avort șamd.

Tinerii interesați de politică sau activism preferă să își aleagă o tabără din cele de mai sus și să lupte împotriva dușmanilor naturali.

Ce lipsește din lista de mai sus? Ei bine, toate acele teme sunt sociale, niciuna nu e economică. Există o oarecare predilecție pentru mesaje anti ”1%” sau „the one percent”, dar în general sunt destul de blânde.

Mișcarea BLM din Statele Unite a apărut pe fondul unor probleme rasiale, nu economice. Mișcarea BLM a prins la public parțial și pe fondul inechității sociale din SUA, dar e surprinzător că mesajul economic a fost puternic diluat.

Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar în 2011 au fost proteste ample în SUA reunite sub numele ”Occupy”. Acele mișcări veneau pe fondul crizei economice anterioare și aveau un puternic mesaj economic. Acele proteste nu au mai fost repetate însă.

De ce vă spun toate astea? Pentru că e destul de clar că partidele de stânga și centru stânga care au marșat pe identity politics au cam renunțat la partea social-economică a mesajului lor.

Atât în Partidul Democrat din SUA cât și în Partidul Laburist britanic parlamentarii care cer reforme sociale și economice în linie cu doctrina social-democrată sunt considerați de extremă stânga.

În Partidul Democrat e vorba de aripa Bernie Sanders – AOC (deși Bernie Sanders nu e oficial membru de partid), în timp ce în UK e vorba despre ”Corbiniști” adică cei care împărtășesc viziunea lui Jeremy Corbyn, fost lider al partidului.

Ce e interesant în privința asta e faptul că deși sunt considerați ”hardlineri de stânga” nici unii nici alții nu vin cu ceva revoluționar în discuție, ci în mare parte propun revenirea la practici și reguli sociale și economice care erau considerate normale din anii 50 până la finalul anilor 70. Hardlinerii de azi din cele două partide ar fi trecut drept moderați în anii 70.

În afara acestor aripi de stânga (economică), ceilalți membri ai celor două partide nu sunt interesați de schimbări majore în materie socială economică ci doar de avansarea agendei specifice identity politics.

Ce e un muncitor?

Chiar așa, ce e un muncitor? Tu cititorule te consideri un muncitor? Probabil că nu. Dar haide să vedem câte din următoarele bifezi:

  • ești angajat și raportul de putere e în favoarea angajatorului tău (el stabilește regulile, tu le urmărești)
  • munca ta e o bucățică din ceva mai mare – faci parte dintr-un proces mai lung din tu ești o parte mică
  • dacă mâine dispari probabil altcineva îți poate lua locul în acea firmă fără mari probleme pentru că totul e modularizat.
  • Dacă mâine ar apărea un sindicat la tine la muncă care să negocieze la comun creșteri de salarii probabil ți-ar fi mai bine decât să îți negociezi singur salariul.

Ce e interesant însă e că majoritatea celor care lucrează în centre de outsourcing ale unor multinaționale sau în call center-uri sau alte joburi care nu sunt diferite de fabricile din 1921 nu se identifică drept muncitori.

Cuvântul muncitor e sinonim cu un bărbat cu brațele groase muncind într-o turnătorie de oțel. Astfel de joburi sunt puține în ziua de azi în Europa și America de Nord. Dar muncitorii din 2021 stau în open office așa cum cei din 1921 stăteau în fabrici și pe linia de asamblare.

Partidele de stânga și centru stânga nu par însă că s-au prins de treaba asta. Electoratul lor e acolo, cu aceleași probleme ca în 1921 sau 1971:

  • salarii mici (sau plătiți în alte feluri) și stare economică în general precară,
  • faptul că pot fi înlocuiți ușor de alți oameni dispuși să muncească pe mai puțin,
  • lipsa de protecție în fața unor abuzuri ale angajatorului șamd.

Dar paradoxal cei care se încadrează în categoriile de mai sus votează cu partide de centru-dreapta sau dreapta, în timp ce partidele de stânga și centru-stânga par la rândul lor că nu îi văd pe acești potențiali votanți. Atunci când partidele de stânga și centru-stânga reușesc să îi atragă pe acești oameni o fac prin identity politics, nu prin mesaje socio-economice. Ceea ce e un pic bizar dacă mă întrebați pe mine.

Poate contează faptul că aceste partide sunt conduse de oameni de 50-60 de ani care nu pot concepe ideea că un om într-un birou poate fi un muncitor. Politicienii și analiștii ceva mai tineri și de regulă marxiști mai hardcore s-au prins de treaba asta:

În SUA cel puțin lucrurile par să se schimbe. Momentan temele rasiale și LGBT par să domine agenda, dar în fundal rulează de ceva vreme și teme economice. Bernie Sanders e printre puținii politicieni vizibili din aria democrată (deși repet, nu e membru de partid) care marșează pe teme economice și mai puțin pe cele de identity politics. Sanders e însă un politician pe stil vechi, autodeclarat socialist de inspirație scandinavă.

Însă faptul că a mers pe teme sociale și economice l-a ținut departe de nominalizarea ca și candidat al Partidului Democrat așa cum am scris la momentul respectiv. Status quo-ul din partid pare mulțumit cu temele de identity politics și nu vrea schimbări pe partea socio-economică.

Inegalitatea socială mai mare din SUA face însă ca interesul pentru temele economice să fie mai mare în SUA în rândul ”noilor muncitori” decât în UK sau în Europa în general.

În UK nu a existat un politician de calibrul lui Sanders. Jeremy Corbin a încercat să împingă o agendă socialistă (marxistă chiar după unii), dar deși a fost popular în rândul tinerilor britanici nu a prins foarte tare la electoratul general sau la noii muncitori. Lucrurile nu sunt încă atât de rele în Marea Britanie probabil pentru a împinge lucrurile într-o direcție similară.

De ce nu vor partidele de stânga totuși să atragă acești votanți? Parțial pentru că nu știu că există, parțial pentru că ar fi nevoie de politici economice de redistribuire mai ample iar asta necesită efort și muncă de convingere. E mai simplu pentru un partid să îmbrățișeze identity politics.

Și da, e adevărat, nici noii muncitori nu știu că sunt muncitori și o politică de redistribuire mai puternică ar fi în avantajul lor. De ce nu știu? Păi politicienii de stânga ar trebui să răspundă la întrebarea asta.

De ce pierd deci alegerile partidele de stânga?

Pentru că nu prea mai sunt partide de stânga în sensul clasic. Multe dintre partidele de stânga s-au îndreptat spre centru sau chiar centru-dreapta și au luat în brațe identity politics. Temele socio-economice dacă nu au fost abandonate au trecut cel puțin în plan secundar (dacă nu chiar mai în spate). De ce? Pentru că aceste partide au considerat că muncitorul nu prea mai există deci trebuie să alerge după alt electorat.

Faza e că muncitorul există în continuare, dar nu în fabrici ci în open office-uri. Partidele de stânga și centru-stânga fie nu îi văd fie nu vor să îi vadă pentru că ar fi de muncă acolo. Identity politics e mai ușor de folosit ca agendă politică decât munca de a schimba un sistem social și economic.

Și ca să fie clar: o agendă progresistă pro-minorități e perfect compatibilă cu o politică economică și socială de redistribuire de stânga. Faptul că partidele preferă identity politică e o opțiune conștientă, nu rezultatul unei incompatibilități ideologice.

E posibil ca pandemia și problemele economice ce vor apărea ca urmare a ei să facă partidele de stânga mai interesate de temele economice, dar momentan treaba asta nu se întâmplă.

P.S: Unii din voi o să îmi spuneți că Democrații americani au câștigat alegerile în SUA, cum adică partidele de stânga pierd alegerile? Ei bine, răspund în avans: Democrații au președinte și cică ar avea control asupra celor două camere, dar uite că nu prea reușesc să treacă nimic care să rupă gura târgului momentan prin Congres pentru că au 2 voturi în plus față de Republicani și marjă de manevră aproape zero.

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
guest
12 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Cristian Banu
1 month ago

Ce mi se pare cel mai amuzant este că noii „muncitori”, care în România au termenul de „corporatiști” și au reprezentare politică proprie, USR, în loc să-și susțină interesele, susțin (chiar vehement și violent) interesele „clasei exploatatoare” 🙂
Însuși fenomenul de precarizare a muncii prin „uberizare” le este vândut ca o formă de „antreprenorizare”. Nu ești un amărât care livrează pizza pe bicicletă și câștigă 10 lei pe zi, „ești propriul tău patron”, „lucrezi când vrei”… Noul „opium al popoarelor”.

Asdad2005
Asdad2005
1 month ago

In acest moment partidele de stanga trec printr-un proces de reinventare. Daca acum 30-40 de ani clasa muncitoare era ceva palpabil si care putea fi identificat foarte usor, acum lucrurile s-au schimbat si nevoile plus problemele multora sunt altele. In fond traim cele mai bune vremuri si avem un standard de viata ridicat, prin urmare problemele clasei muncitoare de azi sunt un pic mai diferite fata de cele de prin ani 70 sa zicem. Fix din aceasta cauza mai toata stanga europeana militeaza pentru probleme de mediu si cauta sa muste din electoratul ecologist, respectiv solutiile lor fiind taxarea excesiva a celor ce cauzeaza acele probleme. Practic inlocuim impozitul progresiv, cu cel raportat la cat CO2 emiti. Pe langa asta intregul Green Deal promovat agresiv acum de mai toate tarile este in esenta o idee de stanga, dar modalitatea in care este ambalat ne face sa nu vedem asta caci… Read more »

Asdad2005
Asdad2005
1 month ago
Reply to  Daniel

Motivul pentru care eu vad o de stanga este tema din spate si agresivitatea prin care ea este promovata. Stiu e ambalata frumos, dar abia astept cand impozitarea va tine cont de CO2 plus ceva solidaritate daca ai folosit ceva subventii de la stat.
Nu spun ca asa se va intampla, dar toate semnele spre asta se indreapta. Pe langa asta imi place si specula cu certifcate de CO2 ca nu-i asa de undeva trebuiesc luati niste banuti.
Probabil ca exagerez si ca masura nu este de stanga, dar in mare este pe placul noii stangi europene.

Malcolm
Malcolm
1 month ago
Reply to  Daniel

Asta mie imi suna un pic a “no true scotsman”. Cand indivizi cu secera si ciocanul la poza de profil sustin identity politics nu vad cum poti sa vii sa le spui ca nu sunt stanga. Nu stiu cati au citit sau nu Marx, dar as crede ca sunt destui care l-au consumat de profilul asta. Si daca sunt altceva, ce sunt? Ca dreapta sigur nu. :)) Lumea spune ca USR sunt neomarxisti nu din cauze economice, ci din ideile despre societate pe care multi membri si fani USR le au, complet opuse majoritatii societatii romanesti. Faptul ca sunt atei si ataca in mod constant BOR e pe fata iar asta vine direct de pe linie de la Marx iar ideile lor despre familie si intruziunea statului in educatia copilului aduc aminte de ideile staliniste. Cand auzi indivizi precum Barna sau Iohannis, ambii fara copii, tragand cu dintii ca educatia… Read more »

Malcolm
Malcolm
1 month ago
Reply to  Daniel

Sunt atei cat sa nu depuna juramant pe Biblie la modul ostentativ. Sunt atei cat sa ceara sprijin de la Biserica pt vaccinare dar sa taie crucile de pe logoul care arata biserica, o mizerie si o jignire pt orice crestin. Sunt atei cat sa taie bani de la biserica. Lasa, ca au fost destule ipostaze in care USR si-a dat arama pe fata fara nicio jena. Ce sa mai zic de USR-Tineret, aia sunt practic echivalentul Demos. Pai au facut “ceva” in sensul asta, au insistat in mod repetat sa nu se ceara acordul parintilor pt o materie despre care momentan nu se stie mare lucru. Klaus a intors parca de vreo doua ori legea, Barna inclusiv azi i-a facut “medievali” pe parintii reticenti la indoctrinarile pe care le doresc ei in scoli. Si repet, sa il fi auzit pe Ponta sau Dancila cu discurs de asta intelegeam. Dar… Read more »

anonim
anonim
1 month ago

“partidele social-democrate din trecut erau foarte conservatoare,”?!
Mai degraba dogmatice. De fapt nu e nicio schimbare. Partidele de stanga continua sa se impopotoneze cu ideea ca dogma pe care o proclama este “progresul”. Acum 100 ani era vorba de ziua de lucru de 8 ore, concedii plătite, acun e blm si lgbt.

anonim
anonim
1 month ago
Reply to  Daniel

Contraexemple “clasice” sunt nenumărate. Nu cred ca, de exemplu, Attlee era “mai conservator” decât Churchill. Nu cred ca SFIO mergea la alegeri cu “Iisus în gura” și rasisme. Ca sa nu menționăm ca stangistii din Republica spaniola se ocupau înainte de războiul civil cu incendierea bisericilor și cu asasinarea preoților. Chiar și în ceea ce privește partidul democrat din Statele Unite se poate spune ca la început a fost perceput drept un partid antisistem. Andrew Jackson (ala de vrea Biden sa îl înlocuiască de pe bancnotă de 20 de dolari) era destul de progresist pentru timpul sau. Inclusiv strămutarea pieilor roșii a fost decretata în numele “progresului” și a grijii fata de cetățeni și indieni. Spunea ca “progresul face necesara relocarea” și ca relocarea a fost o măsură de protejare a indienilor care altfel ar fi fost anihilati etc. Deci revenind la problema noastră partidele de stânga (social-democrați, usr-iști, ecologiști… Read more »