Paradisurile fiscale din curtea noastră

The Guardian a avut recent un articol despre cum unele state americane s-au transformat în veritabile paradisuri fiscale, chiar în interioarul Statelor Unite:

In the past decade, hundreds of billions of dollars have poured out of traditional offshore jurisdictions such as Switzerland and Jersey, and into a small number of American states: Delaware, Nevada, Wyoming – and, above all, South Dakota.

Toate statele astea au în comun o chestie: au suficientă autonomie în materie de legislație încât își pot construi tot felul de instrumente legale care să protejeze averile de taxare sau de interferență din exterior. Spre exemplu aflăm următoarele despre Dakota de Sud:

A South Dakotan trust changes all that: it protects assets from claims from ex-spouses, disgruntled business partners, creditors, litigious clients and pretty much anyone else. It won’t protect you from criminal prosecution, but it does prevent information on your assets from leaking out in a way that might spark interest from the police. And it shields your wealth from the government, since South Dakota has no income tax, no inheritance tax and no capital gains tax.

Așadar legislația din Dakota de Sud protejează activele aflate în fonduri deschise în acest stat de creditori, litigii, bani pierduți la divorț și o grămadă de alte belele legale. Bonus: nu plătești aproape nici un fel de taxă pe ele.

Paradisuri fiscale

Dacă urmăriți știrile economice, veți vedea din când în când, chestii despre cum oamenii cu averi uriașe fac tot posibilul să nu plătească taxe. De cele mai multe ori aceste știri sunt acompaniate de explicații despre paradisurile fiscale fac asta posibil. Dar acele paradisuri fiscale sunt mai mereu prin țări exotice.

Ultima tură de scandaluri a fost cea numită ”Panama Papers”, când am aflat că foarte mulți dintre bogătașii planetei foloseau legislația statului Panama pentru a scăpa de taxe la ei în țară. The Guardian oferă o listă bună de companii și persoane celebre implicate în scandal:

Concurență între paradisuri fiscale

Scriam acum ceva vreme despre cum unul din cei mai mari donatori pentru campania pro-Brexit și-a luat jucărelele și s-a mutat în Monaco pentru a plăti taxe mai mici și a scăpa de problemele aduse de Brexit.

De ce să îți bați capul cu UK-ul când te poți muta într-o jurisdicție mai favorabilă. Dar de ce nu și-a mutat averea în Insulele Cayman, Bermuda sau alte țări exotice?

Păi de ce să facă asta dacă poate obține fix același lucru în Monaco? La fel ca americanii de mai sus, de ce să te duci în Insulele Cayman când ai Dakota la tine acasă?

În Vestul Europei sunt destul de multe opțiuni pentru optimizări fiscale, indiferent că e vorba de taxe pe averea personală sau taxe aplicate companiilor:

  • Monaco
  • Malta
  • Luxemburg
  • Liechtenstein
  • Andorra
  • Insulele Jersey
  • Chiar Irlanda țara e un semi paradis fiscal în Europa.
  • Elveția – nu chiar ca pe vremuri, dar încă eficientă.
  • Cipru – într-o anumită măsură, deși nu la nivelul altor țări.

Sunt teorii economice întregi scrise pe marginea paradisurilor fiscale și problema e serioasă. Dar nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva presiunea pe Panama, Insulele Cayman și așa mai departe nu vine și de la paradisurile fiscale din Europa?

Oare există o competiție între paradisurile fiscale reglementate (cele de mai sus) și cele nereglementate?

Adică Monaco, Malta, Irlanda sau Luxemburg pierd bani prin concurență de la paradisuri fiscale nereglemantate. Și cred că ăsta e cuvântul cheie ”nereglemantate”.

Nu de alta, dar poți scuti o gălăgie de bani perfect legale cu ajutorul țărilor / teritoriilor de mai sus. 4 din țările de mai sus sunt membre ale UE, iar Monaco e ca și membră în multe privințe. Așadar oare lista UE cu jurisdicții necooperante în materie de taxe e influențată de faptul că 4 / 28 state membre ale UE sunt la rândul lor niște paradisuri fiscale?

Oare țările astea 4 pun presiune pe instituțiile UE să declare paradisurile fiscale ”nereglementate” drept nasoale? Evident asta în timp ce ele stau pe un munte de bani netaxați din alte țări.

Dar Irlanda are interes ca marile companii să bage bani în economia ei cu taxe foarte scăzute profitând de tot felul de portițe din legislația altor state. Cumva chestia asta convine și UE: măcar Irlanda raportează informații și companiile de acolo pot fi trase de urechi. De exemplu Irlanda trebuie să primească înapoi de la Apple 13 miliarde EUR considerat ajutor de stat.

Concluzii

Așadar e posibil ca UE și SUA să accepte paradisuri fiscale în propria curte ca strategie. Nu fac asta din mărinime ci ca urmare a unei combinații de:

  1. lobby din partea statelor (UE sau americane) de a pune presiune pe paradisurile fiscale nereglementate. Altfel, aceste state pierd bani.
  2. strategie de a ține acești bani totuși în UE / SUA pentru a putea aplica presiune atunci când e nevoie. E, dacă vreți, acceptarea idei că nu îi poți opri, dar măcar îi poți convinge că e mai simplu să folosească soluția de acasă.

Later edit: A apărut între timp o știre care spune că 12 state membre UE au votat împotriva unor măsuri mai dure ale UE împotriva companiilor care fac ”tax avoidance” adică planificare fiscale agresivă (via The Guardian):

The proposed directive was designed to shine a light on how some of the world’s biggest companies – such as Apple, Facebook and Google – avoid paying an estimated $500bn a year in taxes by shifting their profits from higher-tax countries such as the UK, France and Germany to zero-tax or low-tax jurisdictions including Ireland, Luxembourg and Malta.

Evident că cele 3 enumerate mai sus plus Cipru au votat împotrivă. Deci cam așa stau lucrurile în materie de paradisuri fiscale: ale noastre locale să fie mai competitive decât alea nereglementate de afară.

Spune-le si altora

4 Comments on "Paradisurile fiscale din curtea noastră"

  1. E și normal să existe paradisuri fiscale cât timp toate celelalte sunt iaduri fiscale.

  2. Sporirea paradisurilor fiscale a luat naștere, în tandem, cu adoptarea cardurilor bancare. Cu cât mai multă lume depinde de carduri bancare pentru salarii, depozite, împrumuturi – hop – așa a intrat pe steroizi banking-ul negru.

    O nuanță de cauză-efect…

    • Hmm…nu stiu daca nu cumva ambele sunt consecinte ale dezvoltarii sectorului financiar peste niste limite sanatoase. Dar da, prin directionarea salariilor si a majoritatii resurselor financiare prin banci, s-au ales cu lichiditati uriase. Care lichiditati sunt cvasi-garantate de stat si care le-a facut „too big to fail”. Ceea ce in schimb le-a facut sa isi asume riscuri din ce in ce mai mari.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*