Nicușor Dan ne arată ce înseamnă să fi om politic

Nu sunt fan Nicușor Dan, nu am fost niciodată și îmi va fi greu să devin așa ceva. Dar am admirat întotdeauna tenacitatea lui Nicușor Dan de a urmări obiectivele sale până la capăt.

Ca ONG-ist și-a făcut un nume în București. A reușit să înfințeze și să ducă în parlament USR, momentan singurul partid de la care mai există ceva speranțe că poate reforma clasa politică din România. Și, nu în ultimul rând a reușit din postura de cvasi-anonim pentru publicul larg, să iasă pe locul 2 la alegerile de primar din București, înaintea candidatului PNL.

Odată cu ieșirea sa intempestivă din USR mulți au spus că a sa carieră politică e moartă. Dar Nicușor Dan s-a încăpățânat să persiste și a anunțat că vrea să candideze pentru postul de primar general.

Știți problemele și încurcăturile cu nominalizarea lui Vlad Voiculescu drept candidat al PLUS, doar ca să blocheze candidatura lui Nicușor Dan, deși acesta din urmă obținuse susținerea filialei București a USR.

Tentativa PLUS de a bloca candidatura lui Dan a fost de mulți privită cu nedumerire, dar avea sens în logica internă a negocierilor USR-PLUS.

Ei bine, Nicușor Dan demonstrează tuturor (inclusiv mie) că e un om politic veritabil (via Hotnews):

​​Nicușor Dan ar urma să fie susținut de PNL la Primăria Capitalei, potrivit unor surse politice, acesta fiind primul pas concret pentru stabilirea unui candidat unic al opoziției.

Asta e o lovitură puternică dată atât lui Vlad Voiculescu cât și tandemului Barna-Cioloș care se opunea candidaturii sale. Cu un PNL în spatele său și cu o mare parte a publicului USR votând pentru el, Nicușor Dan are șanse mari să o depășească pe Firea. Ba chiar e posibil să nici nu aibă nevoie de susținerea oficială a USR / PLUS.

Spun că Nicușor Dan e un veritabil om politic pentru că a reușit ceea ce puțini oameni politici din România încă știu să mai facă: compromisuri. Despre asta e politica: despre arta de a face compromisuri și de a găsi o soluție de mijloc.

Dacă ce se spune pe surse e adevărat și Nicușor Dan are suportul PNL atunci îl face pe Barna să pară complet insignifiant. Dacă reușește să îi ia Primăriei Gabrielei Firea poate deveni unul din cei mai puternici oameni politici din România.

Later edit:

Ziaristul Gabriel Zachman are niște observații similare cu ale mele (via Facebook):

1. PNL nu avea un candidat care să o învingă pe Firea. Acum are.
2. PNL nu avea o locomotivă care să tragă lista de consilieri generali. Acum are.
3. PNL era acuzat că sparge unitatea dreptei. Acum PNL face un pas decisiv pentru un candidat comun anti-Firea.
4. PNL nu putea ridica mari pretenții la negocierile cu USR-PLUS în Capitală. Acum s-a inversat balanța: PNL va dicta negocierile dreptei pentru primăriile de sector.
5. Alianța USR-PLUS rămâne iar în afara jocului.Vlad Voiculescu e obligat să-l susțină și el pe Nicușor Dan.
6. PNL risca să nu câștige nicio primărie în București. Acum poate lua Capitala și alte două primării de sector (2 și 6). Plus încă una în funcție de înțelegeri. Negoiță e favorit la S3, Băluță la S4. La S1, S5 și S6 se joacă.
7. USR-PLUS, dacă nu negociează bine cu PNL, s-ar putea trezi fără nicio primărie în București, deși Capitala e fieful lor.
8. Ludovic Orban l-a eliminat elegant pe Rareș Bogdan. Nu se mai poate forma un alt pol de putere în partid.
9. Nicușor Dan se răzbună cum nu se poate mai eficient pe troica Barna- Cioloș-Voiculescu.
10. Firea era favorită. Acum e mai aproape de sfârșitul carierei politice. Dacă pierde Capitala, adio putere în partid!

Mă opresc însă asupra unora pe care eu nu le-am menționat:

2. PNL nu avea o locomotivă care să tragă lista de consilieri generali. Acum are.

Nicușor Dan va fi candidatul unic al dreptei probabil, dar consilierii vor fi votați tot în funcție de orientarea politică a votantului. Iar Nicușor Dan nu e cunoscut drept un PNL-ist ci un USR-ist, lucru care nu se va schimba cu candidatura asta. Ce încerc să spun e că Nicușor Dan va trage într-adevăr lista de consilieri generali a dreptei, dar nu aș miza pe faptul că PNL va câștiga masiv din asta.

PNL iese cu siguranță pe plus (lol, see what I dit there?), dar cred că și USR va avea de câștigat din candidatura lui Dan.

8. Ludovic Orban l-a eliminat elegant pe Rareș Bogdan. Nu se mai poate forma un alt pol de putere în partid.

Rareș Bogdan a zis de mai multe ori că nu îl interesează candidatura la Primărie. Și since nici nu l-am văzut mișcându-se în direcția asta. S-a tot zvonit că va candida, dar nu am văzut nici un semn în direcția asta din partea lui, ceea ce mă face să cred că nu a fost cazul. Și cred că aici calculul lui Orban e corect, e posibil ca PNL să fi pierdut Primăria Generală cu Rareș Bogdan. Dar, apropo de ce ziceam mai sus de listele electorale, chiar și în condițiile astea cred că PNL ar fi câștigat consilieri mai mulți decât are acum. Acum cu Nicușor Dan a scăpat Orban și de Rareș Bogdan și nici nu i se poate imputa că din cauza PNL a fost realeasă Firea.

4. PNL nu putea ridica mari pretenții la negocierile cu USR-PLUS în Capitală. Acum s-a inversat balanța: PNL va dicta negocierile dreptei pentru primăriile de sector.

Nu cred că balanța s-a mutat dramatic în favoarea PNL. Problema PNL în București e faptul că întreaga conducere a filialei e plină de oameni fără viitor politic. Vă amintiți de candidatul PNL la primăria generală din 2016? Nu? E vorba de Marian Munteanu, personaj al tranziției care ar fi trebuit să dispară de mult de pe firmamentul politic românesc.

PNL a făcut ceva curat în 2019 și a schimbat în întregime conducerea filialei București pentru ”a elimina USL-iștii”. Dar noii oameni nu sunt teribil de cunoscuți, nu au notorietate și nici nu par foarte carismatici. Știți cine e șeful filialei? Nimeni alta decât Violeta Alexandru, cea care a fost implicată în scandalul acela bizar cu liftiera.

Cu oameni de genul ăsta PNL nu putea ridica mari pretenții, e adevărat. Dar tot cu oamenii ăștia PNL nu va putea ridica în continuare mari pretenții. Cel puțin nu la nivelul la care să dicteze negocierile pentru primăriile de sector. Să nu uităm că PNL îl susține pe Nicușor Dan, candidat independent. Nefiind șeful USR sau nici măcar membru USR, Nicușor Dan nu datorează nimic PNL în materie de negocieri pentru primăriile de sector. Astea vor fi discutate și disputate tot între PNL și USR.

Dar să nu credeți că sunt naiv, pentru a obține această candidatură Nicușor Dan a trebuit să dea ceva la schimb. Suportul PNL la Primărie e ceva ce va costa probabil destul de mult iar Nicușor Dan a ales să plătească acest preț. Ce anume a oferit la schimb încă nu știm, dar poate că vom afla mai multe detalii când se va face anunțul oficial.

6. PNL risca să nu câștige nicio primărie în București. Acum poate lua Capitala și alte două primării de sector (2 și 6). Plus încă una în funcție de înțelegeri. Negoiță e favorit la S3, Băluță la S4. La S1, S5 și S6 se joacă.

Corect, așa cum spuneam mai sus, PNL risca să nu ia nimic. Dar și USR risca să nu ia nimic cu candidat separat. Și repet: Nicușor Dan nu e membru PNL, nici membru USR. Deci nu se va putea spune că PNL/USR au luat capitala. Totul se joacă la nivel de sector.

7. USR-PLUS, dacă nu negociează bine cu PNL, s-ar putea trezi fără nicio primărie în București, deși Capitala e fieful lor.

E un risc real, dar cum ziceam și mai sus, Nicușor Dan candidat unic la Primăria Generală nu schimbă cu nimic dinamica la nivel de sector atât timp cât Dan rămâne independent.

Poza din cover: Bogdan / CC BY-SA (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)