Naționalism de carton: micii fermieri și subvenția de la UE

Daniel

Daniel

De 8 ani lucrez în consultanță, din care ultimul an și jumătate la o firmă din UK. Scriu despre economie, politică, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep. Sunt un bărbos, hipster, consumator de cola (care mă ține treaz), ceai (care mă ține sănătos) și vin (care mă ține optimist).
Daniel

Noi nu ne vindem la țara la străini! urlau oamenii acum niște ani de zile când venea vorba de privatizări.

Multinaționalele distrug România urlau alții anul trecut pe vremea asta.

Te-ai fi așteptat ca guvernul PSD, atât de naționalist în declarații, să facă ceva, măcar de ochii lumii pentru români, nu? Cum ar fi de exemplu să ajute micii fermieri români să ia subvenții mai mari de la UE pentru că în cazul în care nu știați e o mare discuție acum la Bruxelles vis-a-vis de nivelul subvențiilor.

Comisia Europeană (ăia răi în accepțiunea PSD) vrea să reducă banii pe care îi primesc marii producători agricoli și diferența de bani să o dea fermelor mici. Nu e nici un secret că fermele din România sunt printre cele mai mici din UE deci redistribuirea asta ar favoriza micii agricultori români:

Aproape 75% dintre fermele din România au sub 2 hectare iar ponderea fermelor sub 10 hectare este de 98% din total ca număr şi 39% din total suprafaţă agricolă utilizată. 

Ar trebui ca PSD să voteze cu două mâini măsura asta la Bruxelles, nu? Păi nu prea, aparent Viorica Dăncilă i-a spus comisarului european pentru agricultură că România nu va susține măsura asta:

Șeful Executivului a precizat că România nu este de acord cu plafonarea, care va afecta grav cele mai competitive ferme din țara noastră

Vedeți ce elegant a zis? ”va afecta grav cele mai competitive ferme din țara noastră”. Altfel spus e irelevant că micii fermieri ar primi bani de care chiar au nevoie, important e ca marile ferme, cele “competitive” să primească în continuare bani.

Și ca să înțelegeți de ce vorbesc de naționalism de carton: un șeic arab a cumpărat cea mai mare fermă agricolă din România pe 200 milioane de euro. Acel șeic va primi bani de la Uniunea Europeană care ar fi putut ajuta micii fermieri români să se dezvolte și să devină competitivi. Haideți să vedem cine sunt câțiva dintre cei mari proprietari de terenuri agricole din România care primesc subvenții agricole de la UE:

  • Constantin Duluțe, omul care a vândut ferma din insula Brăilei șeicului și care a preluat insula cu cântec
  • Ioan Nicolae, știți voi, cel care a făcut pușcărie și amenința statul cu proteste în stradă ori de câte ori nu putea să mai cumpere gaz la preț preferențial
  • Martini Luciano, proprietarul firmei Emiliana West Rom din judeţul Timiş
  • Laoun Youssef şi Sarkis Sarkis, prin firma Maria Trading din Călăraşi

Și știți care e faza? Nu mă deranjează că acele firme sau oameni iau subvenție de la UE, mă deranjează ci faptul că PSD se bate cu pumnul în piept că străinii ne fură, că ei trag pentru cei mici și oropsiți, dar susțin măsuri care îi favorizează fix pe cei pe care ei ne zic să îi urâm.

Și știți ce e poate cel mai trist: Guvernul român arată că nu înțelege scopul subvenției de la UE: NU de a băga bani în buzunarul celor care oricum fac profit din agricultură ci PENTRU A AJUTA sectorul agricol să se dezvolte.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!


About the Author

Daniel
De 8 ani lucrez în consultanță, din care ultimul an și jumătate la o firmă din UK. Scriu despre economie, politică, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep. Sunt un bărbos, hipster, consumator de cola (care mă ține treaz), ceai (care mă ține sănătos) și vin (care mă ține optimist).

Be the first to comment on "Naționalism de carton: micii fermieri și subvenția de la UE"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*