De ce încă lucrăm 8 ore pe zi?

Ocazional mai apar discuții despre viitorul locului de muncă și cum ar trebui să ne îndepărtăm de un model de lucru bazat pe altceva decât valoarea muncii. Un exemplu aici despre cum Facebook vrea să nu mai plătească salarii de San Francisco.

Astfel de discuții sunt acompaniate de asemenea de eterna dilemă: de ce muncim în continuare 8 ore? De partea firmelor și antreprenorilor există dorința asta de a plăti doar pe bază de proiect, gândindu-se că în felul ăsta nu vor plăti și pentru timpii morți ai angajaților.

Dar de fiecare dată când văd astfel de discuții observ că oamenii care spun că nu avem nevoie de 8 ore de lucru nu înțeleg concret ce reprezintă acele 8 ore. Așa că las aici o idee care trebuie rumegată bine.

Un loc de muncă în care salariatul primește o sumă fixă de bani pentru un număr fix de ore e o înțelegere între părți din care și unii și alții câștigă ceva.

Angajatul spre exemplu are următoarele beneficii:

  • salariul e stabil și nu oscilează mult de la o lună la alta. Asta ajută la planificarea cheltuielilor, obținerea de credite și așa mai departe.
  • faptul că nu trebuie să își caute altceva de muncă atunci când angajatorul are o perioadă cu mai puțină muncă îi oferă stabilitate la nivel mental și securitate în muncă.
  • faptul că lucrează un număr fix de ore (8 să zicem) îi oferă posibilitatea de a-și planifica viața personală.

Angajatorul are însă și el parte de beneficii de pe urma unui contract cu plata fixă la numărul de ore:

  • are un cost fix (salariul angajatului) și nu trebuie să țină cont de fluctuații pe piața muncii. Dacă angajatul ar lucra pe bază de proiect atunci costul muncii sale ar crește și scădea în funcție de cererea și oferta de pe piață. Dacă e cerere mare pe piață atunci cei mai performanți oameni își vor crește mult suma cerută. Angajatorul evită asta oferind un salariu fix indiferent de volumul efectiv al muncii.
  •  angajatorul nu trebuie să caute oameni cu care să lucreze ori de câte ori are un proiect nou. A recruta oameni de pe o zi pe alta are costuri destul de mari iar proiectele urgente nu se pot face dacă îți pierzi zile întregi să găsești oameni și apoi să negociezi cu ei.
  • cele 8 ore (sau câte sunt agreate) lucrate de angajat sunt ore în care angajatul e efectiv la dispoziția angajatorului. Angajatorul nu plătește angajatul doar pentru munca efectiv prestată ci și pentru a avea acel angajat la dispoziția lui oricând în acel interval de 8 ore / zi, 5 zile / săptămână. Costul de oportunitate al recrutării de oameni noi la fiecare nou proiect e de regulă mult mai mare decât costul de a plăti un angajat să fie la dispoziția ta. Ca să nu spun că un colaborator extern nu va livra la fel de repede ca un angajat pentru că mai are și alte proiecte de care trebuie să se ocupe. Ăsta e dezavantajul colaboratorilor externi: vor avea și alte chestii de făcut iar proiectul tău e unul din mai multe.

Așadar cele 8 ore pe zi lucrate în zilele noastre nu sunt neapărat rezultatul faptului că lumea nu ar vrea să lucreze pe bază de proiect ci a faptului că angajatorii au nevoie de oameni la dispoziția lor.

Chestia asta cu lucratul pe bază de proiecte nu prea are sens atât timp cât lucrezi în servicii și vrei să te diferențiezi prin calitate.

Platformele și flexibilitatea muncii

Îmi aduc aminte cum apăruseră tot felul de articole acum mulți ani care proclamau moartea locului de muncă tradițional odată cu apariția firmelor care oferă servicii prin platforme. E vorba despre platformele din Silicon Valley, de genul UBER, Lyft, Deliveroo, Food Panda șamd care promiteau să transforme felul în care muncim prin creșterea flexibilității relației dintre angajat și angajator. Vrei să faci taximetrie 1 oră pe zi, după job? Fain, bagă-te pe UBER. Vrei sp livrezi mâncare? La fel, hop pe Deliveroo sau Glovo sau ce o mai fi.

Firmele astea au încercat să schimbe paradigma asta. Cum?

Considerând că toți oamenii de pe platforma lor sunt colaboratori independenți, nu angajați. Problema e că aceste platforme nu prea respectau nimic în materie de ce înseamnă ”independență”. Adică aproape toate chestiile de care v-am vorbit mai sus erau bifate de către UBER de exemplu. Și nu o spun eu ci curțile de justiție din California, Marea Britanie, Franța și multe alte țări.

Practic firme de genul UBER se ascundeau sub umbrela tehnologiei pentru a nu își îndeplini partea lor din înțelegerea de mai sus, dar în principiu aveau cam toate beneficiile de mai sus. Costurile de intrare pe platforma lor erau modice, dar odată intrat toată stimulentele erau orientate în jurul ideii de a face persoana respectivă să conducă cât mai mult pentru UBER.

Așadar a trece de la un model de business bazat pe angajați la unul bazat pe ”proiecte” nu e ușor deși există tehnologie pentru așa ceva. Motivul? Firmele, pentru a fi competitive, au nevoie de oameni care să fie la dispoziția lor imediat și de multi ori chiar exclusiv.

Cum ar fi ca un inginer de la Tesla să lucreze și pentru Volkswagen? Dar nici nu trebuie să mergem atât de departe, nici măcar UBER nu prea vrea ca oamenii care conduc pentru ei să fie și pe alte platforme deși îi consideră independenți. La fel cum UBER oferă stimulente pentru a avea acces la acei oameni cât se poate de repede (prin ”surge price”).

Adevărații liber profesioniști nu sunt pe platforme

Cred că de mai sus se poate înțelege deja că piața menține ideea de angajat cu program de X ore și plată fixă în viață, nu angajații sau tribunalele.

Dar există și oameni care sunt liber profesioniști în adevăratul sens al cuvântului, oameni care tradițional au fost considerați independenți, chiar și din punct de vedere juridic. E vorba despre avocați, doctori, contabili, consultanți fiscali, actori, instalatori, electricieni șamd.

De ce nu există platforme de succes pentru ei? Puteți numi 3 platforme care să ofere serviciile acestor categorii de persoane fără să căutați pe google? Nope! Dar culmea e că fix genul ăsta de meserii s-ar fi pretat cel mai bine la modelul de business introdus de platformele din Silicon Valley, bazat pe punerea în legătură a liber profesioniștilor cu publicul lor. Și totuși treaba asta nu s-a întâmplat.

De ce? Din mai multe motive, dar cele mai importante mi se par astea:

  • Modularizarea și apoi agregarea acestor servicii e mult mai dificilă decât în cazul șoferilor. Nu poți pune prețuri pe o platformă pentru serviciul de ”mi s-a luat lumina, nu știu ce s-a întâmplat, dar am nevoie de un electrician să repare”. Poți în schimb pentru ”vreau să ajung din punctul X în punctul Y”.
  • Platformele astea, pentru că nu pot modulariza, nu oferă nimic diferit față de ce ar oferi un site tradițional de anunțuri, de genul OLX.

Cine ar putea schimba relația dintre angajat și angajator?

Pandemia?

Nu cred. Cu pandemia asta s-ar putea să lucrăm mai mult de acasă (sper). Poate cu un pic de noroc ne alegem și cu program ceva mai flexibil, nu neapărat 9 – 18, dar relația dintre angajat și angajator nu se va schimba prea curând având în vedere felul în care e structurată economia modernă. Dar asta nu e o problemă, ambele părți au de câștigat momentan.

Tehnologia?

Da și nu.

Începem cu ”Nu”: Nu tehnologia pe care o avem în prezent. Problema cu tehnologia nu e lucrul la distanță, putem face asta de când calculatoarele au ajuns cam prin toate casele (adică de când desktop-urile au ajuns să nu mai coste cât jumătate din prețul unei mașini).

Adevăratul motiv e nevoia de stabilitate atât a angajatului cât și angajatorului. Angajatul are nevoie de stabilitate financiară, angajatorul de stabilitate în accesul la resurse.

Atunci când una din părți nu va mai avea nevoie de stabilitate relația dintre angajat și angajator se va schimba.

Stabilitatea financiară a angajatului

Pentru angajat stabilitatea financiară ar putea să apară odată cu:

  • introducerea Venitului de Bază Universal (UBI – Universal Basic Income). Din păcate suntem încă departe de acel punct în care UBI e o opțiune viabilă din punct de vedere politic și social. Spania a făcut un pas în direcția aia, dar ei au introdus un ajutor social mai generos și mai extins, nu UBI. Ar fi nevoie de un șoc mult mai puternic decât 2 luni de carantină pentru asta.
  • apariția și răspândirea unei tehnologii similare cu replicatoarele din Star Trek, care puteau produce orice, de la mâncare până la haine sau alte obiecte. Avem imprimante 3D, dar tehnologia e încă departe de acel punct. Poate odată cu explorarea spațiului mai mulți bani vor fi alocați cercetării unei astfel de tehnologii. Atât timp cât există lanțuri logistice eficiente, nu există motiv pentru a dezvolta o astfel de tehnologie. Chestia asta nu ar fi posibilă însă pe Lună, pe Marte sau pe alte planete.

După cum vedeți se pare că suntem încă departe de soluții pe partea asta. UBI e un concept perfect fezabil în Vest chiar și în momentul acesta, dar nu există suficientă susținere politică sau socială pentru el. Ca să nu spun că UBI nu poate funcționa într-o societate cu diferențe mari de nivel de educație sau socio-economice între populații.

Ca o paranteză, există și conceptul de ”Fully Automated Luxury Communism”, o societate în care toată lumea are de toate și prin urmare nu mai e nevoie de muncă sau de capitalism. Aia e societatea descrisă în Star Trek apropo. În pop-culture-ul românesc ideea asta am văzut-o în melodia ”Globul de Cristal al lui Vlad Dobrescu cu Delirici și Doc:

Accesul la resurse al angajatorului

Pe partea angajatorului stabilitatea accesului la resurse pare mai aproape și a câștigat ceva avans în ultimele 2-3 decenii. Numele ei? Automatizarea muncii.

Automatizarea poate schimba fundamental relația dintre angajat și angajator pentru că va reduce mult din dependența angajatorului de asigurare a unui flux stabil de resurse. Teoretic roboții sunt acolo oricând, zi și noapte, nu doar 24 de ore (în ideea că acei roboți sunt proprietatea firmei).

Automatizarea nu va elimina complet nevoia de muncitori, nici măcar în cazul automatizării complete. Motivul e explicat foarte bine în cartea lui Yanis Varoufakis – Economia pe înțelesul fiicei mele: pe măsură ce se va automatiza munca, din ce în ce mai mulți oameni vor rămâne fără loc de muncă. În absența altor măsuri, asta va duce la o scădere a plății acceptate pentru munca lor. Prin urmare munca oamenilor ar putea ajunge să fie mai ieftină decât cea a roboților.

Problema și mai mare însă e că în lipsa unor venituri suficient de mari, cine va cheltui ce produc companiile?

Deci până și automatizarea asta nu poate elimina complet nevoia de angajați. Dar e de menționat că automatizarea va schimba fundamental această relație pentru că o va înclina puternic în favoarea angajatorului.

Concluzii

Angajații continuă să muncească un număr de 8 ore / zi pentru că angajatorii au nevoie ca ei să fie disponibili oricând în acel interval. Nu pentru că ar trebui să muncească neîntrerupt 8 ore ci pentru că, atunci când e nevoie de ei, angajatorul să se poată baza pe prezența lor.

Relația asta e reciproc benefică momentan. În viitor e posibil să vedem niște schimbări majore. Cea mai probabilă și care se petrece deja de ceva timp e în favoarea angajatorului, ca urmare a răspândirii soluțiilor de automatizare. Dar și UBI e perfect fezabil deși pare improbabilă pentru moment (nu e exclus să o vedem implementată mai rapid însă).

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x