Ce lipsește din fiecare tragedie a României

Nu știu cum se vede din România tragedia de la Piatra Neamț, dar ca om din diasporă pot să vă spun că de aici arată destul de urât.  Și nu e doar pentru că au murit oameni într-un loc unde ar fi trebuit să se vindece ci din cauza sentimentului de neputință pe care un astfel de eveniment îl generează în inima celor plecați de acasă.

Cred că vorbesc în numele multor oameni din diasporă când spun că unul din motivele pentru care am decis să emigrez (nu singurul, dar a fost pe listă) e starea jalnică în care se află sistemul medical românesc. În România mor enorm de mulți oameni din boli și probleme tratabile în alte țări. Asta e poate o chestie normală când ești o țară săracă, te împaci cumva cu ideea că nu ne permitem echipament performant, doctori bine plătiți și tratament scump.

Dar România nu e acolo, România e chiar cu un pas și mai în spate: în România intri în spital cu o afecțiune și există o șansă nepermis de mare să ieși de acolo la fel de bolnav, mai bolnav sau cu alte afecțiuni decât cea cu care ai intrat. Și din păcate am avut astfel de exemple în familie. Mulți români sunt conștienți de asta și sunt speriați de ideea de a se îmbolnăvi și a merge la spital.

Starea sistemului medical din România e unul din motivele care mă ține departe de România pe mine și pe mulți alți români.

Și atunci de ce nu sunt proteste pe tema sănătății? De ce nu iese lumea în stradă?

Se va ieși în stradă?

S-a ieșit la Colectiv, dar nu s-a ieșit când a fost incendiul de la Maternitatea Giulești. Se va ieși acum în stradă? Cel mai probabil nu.

De ce?

Pentru că oamenii morți acum sunt departe în mintea românilor. Piatra Neamț e altă țară pentru corporatistul român. Piatra Neamț e în Moldova, iar Moldova e săracă și coruptă. Moldovenii se îmbată și se bat, vorbesc ciudat și sunt săraci. E altă țară, chiar și pentru mulți dintre moldovenii ajunși corporatiști în București.

Apoi mai e și problema cu victimele: victimele de la Colectiv erau tineri care locuiau în București, mergeau la facultate, aveau joburi la corporație. Profilul victimei de la Colectiv e tipic pentru votantul de dreapta din România.

Oamenii de la Piatra Neamț aveau între 67 și 86 de ani, trăiau într-o regiune a României dominată de PSD (așa văd majoritatea românilor Moldova, nu știu ei de prezența PDL / PNL în Moldova. Una peste moartea acestor oameni va genera aceeași cantitate de simpatie ca moartea unor români în Italia. Cum spuneam mai sus, sunt români ai noștri, dar au murit într-o țară străină (adică Moldova).

Nu în ultimul rând trebuie remarcat că în perioada tragediei de la Maternitatea Giulești la guvernare era PDL, la Colectiv era PSD, astăzi e PNL. La Colectiv s-a pus în mișcare o mașinărie politică întreagă pentru a împinge sentimentul (îndreptățit) de frustrare al oamenilor în direcția partidului aflat la guvernare acum. Astăzi însă acea mașinărie de propagandă nu funcționează. De ce? Pentru că ar însemna să dea jos guvernul PNL.

Sper că toți cititorii acestui blog înțeleg că dacă situația ar fi fost inversă și tragedia s-ar fi petrecut sub guvernare PSD discursul din media ar fi fost cu totul altul, nu?

Cine e de vină?

Îmi aduc aminte că influencerii de serviciu cereau capul lui Ponta în 2015.

Deci, e de vină Orban acum? Depinde de cât de puritani sunteți. Orban în 2020 e la fel de vinovat cum era Ponta în 2015:

  • Amândoi sunt șefi ai partidelor care au condus România cel mai mult de la Revoluție încoace.
  • Amândoi sunt prim-miniștri ai României și poartă un anumit nivel de responsabilitate politică
  • Oamenii numiți de partidul lor au fost implicați în tragedie. La spitalul din Piatra Neamț au fost 8 directori numiți în ultimele 11 luni, fie de PSD fie de PNL.
  • Ambele partide patronează rețele largi oameni care gestionează resurse cheie ale României.

Dacă ar fi să fim consecvenți atunci Orban ar trebui să își dea demisia. Dar asta nu se va întâmpla, pentru că Românie e orice în afară de consecventă. România e țara în care oricine altcineva e de vină iar principiile politice sunt o chestie pur teoretică.

Apropo de vinovat, dl. Tătaru ne-a anunțat deja cine e de vină: noi toți! Nu glumesc (sursă):

„Pentru situația de peste 30 de ani și pentru autoritățile locale și pentru neimplicare … cred că suntem toți vinovați în această țară, nu doar sistemul medical și autoritățile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situație medicală”, a declarat ministrul Tătaru.

Eu sunt vinovat de exemplu de incendiu de azi, pentru că eu am acceptat 30 de ani să trăiesc într-o astfel de situație medicală. Tu cititorule la fel, ești vinovat! Eu ca prostul am votat oameni care mi-au promis că vor face România mai bună, dar tot eu sunt de vină. Așadar eu împart vina cu toți miniștrii de sănătate din ultimii 30 de ani. Se știe că și eu și tu dragă cititorule avem aceleași puteri ca un ministru al sănătății. Tu și cu mine, cititorule, am vegheat peste îngroparea scandalului Hexipharma, tu și cu mine am acceptat bugete mici pentru Sănătate, tu și cu mine cititorule am dat tunuri și spăgi prin sistemul medical și ne-am îmbogățit. De aia eu a trebuit să emigrez, dragă cititorule, de aia e dl. Tătaru acum ministru al sănătății, ca să împartă vina cu noi.

Când e de bine își asumă el meritele, când e de rău vina se împarte tuturor. Evident că dl. Iohannis nu cere demisia Primului Ministru, fix acum înainte de alegeri și fix de la fostul său partid politic.

Ai înțeles dragă cititorule? Ești la fel de vinovat pentru acel incendiu cum sunt toți băieții șmecheri care s-au îmbogățit de pe urma sistemului medical. Suntem la fel de vinovați practic.

Thoughts and Prayers

Președintele României, omul de la care așteptam ceva mișcare, poate și niște compasiune. Însă în lipsa unor scripturi de la consilieri se pare că tot ce a putut spune dl. Iohannis a fost asta (sursă):

„Este o imensă tragedie ce s-a întâmplat la Spitalul din Neamț. Tocmai vin din biserică, unde cu toții ne-am rugat pentru victimele incendiului. Ce pot să spun? Condoleanțe familiilor îndurerate, iar celor care au supraviețuit însănătoșire grabnică! Este foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu, pentru a evita în viitor situații similare și, evident, acest accident groaznic ne arată încă o dată, dacă a fost nevoie, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România”, a declarat șeful statului. 

Chestia asta cu ne-am rugat pentru victimele tragediei e scoasă din manualul republicanilor americani pentru orice tragedie care implică reformă: ”thoughts and prayers” adică ”gânduri bune și rugăciuni”. Asta e soluția la orice mass shooting din America de exemplu, atunci când oamenii vor un regim al armelor mai restrictiv: thoughts and prayers!

Și dl. Iohannis merge pe aceeași idee: gânduri bune și rugăciuni pentru victime. Și ceva despre o reformă profundă.

În 2010, când a avut loc tragedia de la Maternitatea Giulești, era la putere PDL, parte din PNL acum. Știți cum au reformat ei sistemul? Prin austeritate, prin tăiere de salarii a personalului care a dus la emigrare în masă spre Vest, prin închidere de spitale, prin scăderea calității actului medical până la un nivel atât de jos încât clasa de mijloc a României a fost forțată să meargă spre mediul privat.

După Colectiv s-a reformat ceva? Nu, nici dl. Cioloș nu a avut curajul necesar să se bage în așa ceva, iar PSD a fost prea ocupat cu scăparea lui Dragnea de pușcărie pentru a se preocupa de o reformă a sistemului. De remarcat totuși aici că PSD a avut curajul politic să crească salariile medicilor. A fost un pas înainte, dar mult prea puțin.

PNL e la putere de 1 an de zile. A făcut ceva în direcția reformării sănătății? Păi înainte de pandemie ar cam fi vrut să privatizeze sistemul. Ce ar mai fi de zis?

Ce lipsește din aceastră tragedie? 

Același lucru care lipsește în cazul tuturor tragediilor românești: deznodământul! Acel moment când eroul se ridică de jos și îl bate pe ăla rău, acel moment când oamenii care păreau înfrânți își strâng ultimele rămășițe de putere pentru a reconstrui o lume nouă și mai bună. Mi se pare fascinant că prin toate filmele americane vezi momentul ăla de disperare de după tragedie, dar și licărirea de speranță că vor reconstrui. Tragediile românești nu au așa ceva. Tragediile noastre par a fi scrise de Tolstoi:

  1. Lumea e nasoală
  2. Se întâmplă ceva absolut mizerabil și oameni nevinovați mor sau pățesc chestii nasoale
  3. Lumea continuă să fie nasoală ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat și nu se văd semne de speranță că s-ar schimba ceva.

Unde e licărirea noastră de speranță după tragedie? Momentul acela când ne apucăm de reconstruit când vine?

Cum ar fi să avem un angajament clar între toate partidele parlamentare că vor aloca sumele necesare renovarea și reformarea sistemului sanitar? Sună prea a Hollywood? Sună naiv? Ar fi doar un angajement între mii de alte angajamente îmi veți spune.

Dar voi vă dați seama că nici măcar asta nu avem? Licărirea aia falsă de speranță că se va schimba ceva? Nu vă exasperează lipsa completă de speranță, fie și ea o licărire slabă? Până și partidul apărut ca urmare a Colectiv are alte priorități (hoții, justiția), nu sănătatea și singura chestie pe care o veți scoate de la ei e: privatizăm! Mă rog, ei sunt niște domni, ei nu privatizează, ei vor să dea românilor dreptul de a alege furnizorul de servicii medicale.

Dar nu vă dereanjează că după tragediile din Giulești sau Colectiv nu și-a asumat nimenii că lucrurile nu se vor repeta?

Un pact între partidele parlamentare că nu vor lăsa oamenii să moară arși în țara asta în spitale vi se pare prea idealist? Mai marii României asumându-și în fața românilor că vor face tot ce ține de ei să nu se mai repete astfel de tragedii e prea mult?

Altfel vă spun ce urmează să se întâmple: Nimeni nu își va asuma vina pentru ce s-a întâmplat azi. Va fi găsit vreun gigel care a pus prizele în spital și va face pușcărie. Între timp va continua jocul politic de dat vina unii pe alții, că deh, tragedie tragedie, dar e păcat să lași o tragedie să strice niște alegeri bune.

Credeți că va uita lumea repede de tragedia asta?

Apropo, care mai e treaba prin SUA? Ați văzut ce a zis Trump! Nu vrea să cedeze puterea! România? Ah, da, știu, nasol. Dar în Belarus, ai văzut protestele? Și războiul dintre Armenia și Azerbaidjan pentru Nagorno Karabah? Pfaa, ce nasol e cu Brexitul la britanici. Covid la noi? Da, e nasol, crește. Hai că mai citesc un pic despre sistemul judiciar al americanilor și ce mai poate face Trump în ultimele luni de mandat. Lol, să vezi acolo ce spectacol!

În încheiere vă las cu o listă de tragedii petrecute în sistemul medical în ultimii 10 ani. Ce s-a întâmplat la Piatra Neamț nu e singular, nu e din cauza corupției și nu va dispărea doar pentru că punem pe X la DNA sau la Ministerul Justiției.

E o problemă sistemică, care poate fi rezolvată doar cu mulți bani, pe parcursul a mulți ani, cu multă răbdare și cu angajamentul tuturor partidelor că indiferent cine va fi la putere vor investi în sănătate.

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
16 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
18 days ago

Stai liniștit, stăpânul coloniei a felicitat guvernul Orban pentru promptitudinea cu care a reacționat cumpărând rachetuțele și avionașele care trebuie. A, stai, că tu vorbeai de o tragedie. Nevermind, circulați, guvernul e OK, shit happends everywhere.

Malcolm
18 days ago

Da, e incredibil ce se intampla. Dar toate reactiile de dupa momentul asta imi confirma ceea ce credeam de mult: nu e doar clasa politica de vina pt mizeria asta. Politicienii sunt de cacao, dar atitudinea lor vine ca raspuns la reactiile oamenilor. “Societatea civila” (ce termen propagandistic ca la manual) care a depus un efort sustinut de a dobori constant PSD de la putere acum tace malc, canci proteste, nici macar o rama frumoasa la poza de profil la facebook. Aceiasi oameni care faceau spume la gura dupa Colectiv sau nazdravaniile lui Dragnea si care au stat zile intregi in strada pana cand astia au iesit la putere acum s-au dat la fund. Si astia erau, sa ne intelegem, oamenii de bine, oamenii schimbarii, europenii care arborau steagul UE prin piete. Si pute ipocrizia in ei. La asa societate, asa clasa politica, n-ai cum sa ceri mai mult. Sigur,… Read more »

Last edited 18 days ago by Malcolm
Asdad2005
18 days ago

Am incercat sa ma abtin in a comenta situatia, insa articolul tau surprinde foarte bine tragedia romaneasca. Si pentru a intelege cum functioneaza tragedia romaneasca o sa expun etapele: Starea de soc se instaleaza in societate. Aici apar indignatii de serviciu, ce cauta sa spanzure vinovatii. Dupa cateva inflamari pe facebook/bloguri se ajunge la cliseul nu se va schimba nimic. In paralel autoritatile fac grupuri de ancheta se agita si cauta sa dea senzatia ca totul este in regula. Intre timp un demnitar o incaseaza pentru echipa si arunca o declaratie care sa continue discutia. Reactia partenerilor externi incepe sa apara fiecare cauta sa ajute. Aici e o imbunatatire fata de Colectiv, ca au trimis acel medic cu arsuri in Belgia. Bineinteles nu trebuie vorbit prea mult trebuie continuata starea de soc. Toate televiziunile ce sunt in criza acuta de stiri, incep asa numitele investigatii prin spitale. Descoperim ca avem… Read more »

Asdad2005
17 days ago
Reply to  Daniel

Evenimentul asta s-a întâmplat în mijlocul campaniei electorale. Autoritățile se cramponeaza de o carantinare la diverse orașe, cazul asta este doar un detaliu insignifiant pentru ei. Toți actorii politici au spus un stop la campanie 2 zile. Deci mâine subiectul se închide, cu potențial de revenire în viitor. De asemenea PSD alături de PNL au spus ca trebuie sa se depoziteze situația din sănătate, deci dezbaterea deja au confiscat-o. Chestia asta în schimb nu va face decât sa amorseze neîncrederea în autoritati și politicieni. Iar acest lucru nu va face decât sa acumuleze frustrări și mai mari în societate. Frustrări care se vor exprima electoral, iar dacă ele nu sunt închise rapid vom ieși din sfera electorală și vom repeta episoadele 2012 sau 10 august 2018. Ce putea PNL sa facă acum, era sa dea un OUG prin care sa se clarifice situația directorilor de spitale, iar cei care nu… Read more »

Asdad2005
17 days ago
Reply to  Daniel

Depinde ce intelegi prin extremism. Daca prin extremism intelegi o miscare legionara adaptata anilor 2020 ar fi nasol. In schimb daca vi cu niste lucruri de bun simt si vrei sa distrugi impostura, coruptia si vrei sa pedepsesti exemplar pe cei care au facut rahaturi, asta poate fi privit ca un extremism de unii si de altii ca o normalitate. Ideea e ca anumite lucruri necesita timp, ba mai mult iti trebuie un anumit tip de oameni care sa creeze o asemenea structura. Ca un partid extremist sa prinda in Romania, trebuie sa navige pe teme controversate si sa vina cu solutii controversate, iar asta o poate face un om sau o mana de oameni cu un anumit grad de inteligenta si cu o oarecare carisma. In acest moment nu-mi vin in minte oameni care sa poata juca partitura de mai sus sau care sa gaseasca subiecte controversate ce pot… Read more »

Asdad2005
17 days ago
Reply to  Daniel

Perfect de acord, dar ca sa se intample ce spui tu ai nevoie ca societatea fie sa aibe matul plin si sa priveasca cu indiferenta, fie sa aibe anumite temeri accentuate. Ori noi nu prea suntem in nici una din aceste paradigme. Mai degraba, suntem in paradigma in care uram orice politiciani visceral si ne dorim sa pateasca si el o nefacuta ca la Piatra Neamt.
Asa ca un partid “extremist” ce ar prinde bine la populatie ar fi unu, care sa marseze pe aceste teme.

Alex
18 days ago

In timpul guvernului tehnocrat s-a inceput reformarea sistemului, dar guvernul Grindeanu a anulat toate reformele: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/majoritatea-masurilor-adoptate-de-guvernul-grindeanu-anuleaza-proiectele-guvernului-ciolos-652661
De asemenea, guvernul PNL are un parlament ostil, care ii blocheaza majoritatea legilor. In conditiile astea, eu le-as acorda clementa inca un an, cu un parlament care sa ii sustina.

Alex Petre
17 days ago

Acuma pe bune ai plecat din tara (si) din cauza sistemului de sanatate??? Nu te invinuiesti nimeni ca ai plecat, dar sa spui ca ai plecat si de asta, imi este al naibii de greu sa te cred… Ca asa e usor sa scriem… Si acum e de vina Ciolos, si partidul nou facut dupa Colectiv (care are bubele lui, fara ca asta sa fie insa una dintre ele)? Nu sunt orb, nu sunt nebun, ti-am dat dreptate de n ori, dar articolul asta ma face sa incetez sa mai vizitez siteul cel putin o vreme. Ma rog, scrii ce doresti, cum doresti, prost sunt eu cand imi pierd efectiv vrremea cu asemenea articole.

16
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x