Libertatea de opinie și dreptul de a spune ce vrei

Înainte de toate vreau să spun foarte clar de la bun început că nu mă interesează dezbaterea dacă Times New Roman trebuia sau nu amendat de Consiliul Național de Combatere a Discriminării. Problema e foarte complicată acolo și nu vreau să îmi dau cu părerea aiurea pe blog, prefer să o fac doar cu alți prieteni, acolo unde discuțiile rămân amicale.

Vreau în schimb să vă explic altă chestie: până unde merge dreptul la opinie.

Am criticat în articolele mele diverse persoane, partide, acțiuni sau instituții. O întrebare pe care mi-am pus-o înainte să încep să scriu pe blog a fost cât de departe pot merge cu criticile astea? Unde se oprește libertatea de exprimare și dreptul la opinie și unde începe calomnia?

Nu sunt filozof, nici părerolog așa că mă uit prin lege și pe la alții mai deștepți ca mine pentru răspunsuri. Iată, spre exemplu, ce zice o instanță din România:

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în cauza Lingens, aprecierile personale ale indivizilor sunt protejate de art.10 CEDO , cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor. În cauza de față pârâtul-reclamant nu a făcut dovezi din care să rezulte veridicitatea faptelor ori vreo argumentație în baza cărora comentariile articolelor on-line să-și fi format respectiva opinie în ceea ce o privește pe reclamanta-pârâtă.

Aprecierile personale, adică ”dreptul la opinie” sunt protejate principiul libertății de exprimare cu condiția ca acele aprecieri / opinii să se bazeze pe fapte reale sau să fie susținute de o argumentare logică.

Băgați bine la cap chestia asta ori de câte ori auziți pe cineva urlând pe internet că li se încalcă dreptul la liberă exprimare sau că ei au dreptul să spună orice. Nu boss, nu ai dreptul să spui orice!

Tocmai de asta eu spun: ”Guvernul decapitalizează companiile de stat prin plăți repetate de dividende din rezervele lor financiare, nu din profit” și nu spun: ”Guvernul fură de la companiile de stat”.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână, cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!


Prima afirmație e susținută de argumente în timp ce a doua nu doar că nu are nici un fel de argument, dar are și caracter denigrator, pentru că una e să furi și alta e să decapitalizezi.

Dar majoritatea oamenilor cu conexiune la internet, inclusiv a formatorilor de opinie, au impresia că pot spune ce vor. Apoi vine procesul, amenda și așa mai departe.

Ce e și mai nasol e că, în mediul online, nu pot fi invocate nici circumstanțe care, uneori, te pot salva când spui o prostie (același caz ca mai sus):

Comentariile pârâtului-reclamant la articolele scrise pe blogul acestuia în “C” nu pot fi considerate ca o reacție improvizată ori spontană, nu erau discuții ținute în direct și greu de retractat (a se vedea, a contrario, Fuentes Bobo împotriva Spaniei, nr. xxxxx/98, pct. 46, 29 februarie 2000), ci comentarii on-line publicate în mod obișnuit de către pârâtul-reclamant urmare acestor articole, comentarii făcute cu anonimi.

Când ești la TV și îți scapă un porumbel te poți folosi de cazul Fuente Bobo, spunând că e o reacție improvizată ori spontană. Când îți dai cu părerea pe blog sau facebook în schimb nu poți spune același lucru.

Vă recomand să citiți întreaga decizie din care am extras acel paragraf și care poate fi consultată aici pentru că se referă la un blogger care a înjurat-o ca la ușa cortului pe o femeie, membră PSD. Femeia l-a dat în judecată iar el s-a apărat spunând că e pamflet și că i se încalcă dreptul la liberă exprimare. Curtea a fost destul de clară în privința asta și a oferit mai multe detalii foarte interesante pe un subiect foarte similar cu cazul Times New Roman?

Be the first to comment on "Libertatea de opinie și dreptul de a spune ce vrei"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*