De ce legea privind acționarul unic a fost întoarsă în Parlament

Mare supărare în rândul antreprenoriatului românesc zilele astea din cauza unei legi întoarse de Președintele României, Klaus Iohannis (via presidency.ro):

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 16 ianuarie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990.

Modificările respective au fost propuse și susținute de USR, adoptarea legii fiind considerată o mare victorie a USR (nu glumesc). Omul din spatele legii se pare că e Claudiu Nasui, despre care am mai scris pe aici. Ca o paranteză, pentru un partid aflat de aproape 4 ani în Parlament, USR stă rău de tot la capitolul propuneri proprii adoptate. Știu știu, au fost în Opoziție, dar nu te bagi în politică pentru a face opoziție ci pentru a face legi.

Revenind la legea întoarsă de Iohannis: ce a făcut Iohannis e logic și sănătos. Acele modificări erau teribil de nocive și probabil ar fi dat înapoi lupta împotriva evaziunii fiscale considerabil. Nu doar asta, dar ne-ar fi trimis înapoi în secolul XIX. Credeți că exagerez?

Nu, nu exagerez. Haideți să vedem concret care e problema.

Ce modificări erau aduse prin această lege?

Legea a fost prezentată ca o victorie împotriva birocrației. Principalele schimbări vizau:

  1. Eliminarea acordului vecinilor pentru a avea sediu social într-un apartament dacă acolo nu se desfășura activitate comercială.
  2. A fost eliminată obligativitatea de a avea o singură firmă pe cameră
  3. Au fost eliminată o parte din documentele necesare pentru înregistrarea sediului social
  4. A fost eliminată prevederea care limita numărul de firme la care o persoană putea fi acționar unic la o singură firmă.

Am să discut doar despre propunerea nr. 4, cea care mi se părea cea mai periculoasă.

De ce există conceptul de ”firmă” și nu fac oamenii afaceri ”pe persoană fizică”?

Știu că pare ușor pedant, dar ca să înțelegeți problema cu legea aceea trebuie să înțelegem de ce nu fac oamenii afaceri pe persoană fizică. Răspunsul poate că îl știți, dar îl repet pentru cei care nu sunt familiarizați cu genul acesta de problemă: riscul!

Înainte de a apărea conceptul de ”firmă” afacerile se făceau pe persoană fizică. Vorbim aici de Evul Mediu când un comerciant își risca întreaga avere atunci când se băga în afaceri. De ce zic ”risca”? Pentru că orice afacere care face profit are:

  • venituri
  • cheltuieli

Atunci când o afacere merge bine are venituri mai mari decât cheltuielile (mai sunt și excepții, gen firma e în creștere și se împrumută pentru expansiune). Dar dacă avem cheltuieli mai mari o perioadă lungă de timp atunci lucrurile nu merg bine. La un moment dat încep să se acumuleze datoriile.

Bun, în acest punct, în Evul Mediu, antreprenorul trebuia să plătească toți creditorii din propria avere. Altfel spus își vindea casa, bijuteriile și așa mai departe pentru a plăti creditorii. El răspundea cu întreaga sa avere în fața lor. Cine erau creditorii? Păi furnizorii săi dacă nu plătea pe loc pentru bunurile / serviciile cumpărate, oameni de la care se împrumutase pentru a finanța afacerea sa etc.

Problema cu această abordare e că nu prea îți vine să te bagi într-o afacere dacă știi că s-ar putea să rămâi pe drumuri. Pentru a ajuta dezvoltarea comerțului a apărut conceptul de ”firmă”, o entitate juridică separată de cea a persoanei fizice.

Altfel spus, un antreprenor își putea crea o firmă și era protejat în caz de faliment. Creditorii nemulțumiți nu puteau veni după el și averea lui personală. Evident însă că nu e atât de simplu. Pentru că nimeni nu ar face afaceri cu o firmă, dacă ar ști că poate oricând să își ia țeapă și să nu mai vadă banii, dar nici nu poate merge să își banii de la antreprenor.

Capitalul social și activele firmei.

Pentru că e nevoie de protecție și pentru creditori, nu doar pentru antreprenor, antreprenorul trebuie să vină de acasă cu o sumă de bani pe care să o depună la bancă în numele firmei, nu a sa. Acei bani ar trebui să ofere protecție creditorilor în cazul în sunt probleme financiare și aparțin firmei. Ei bine acesta e capitalul social, suma de bani cu care pleacă la drum o firmă.

Acum apare însă o întrebare importantă: cât de mare trebuie să fie suma asta? Dacă e prea mare antreprenorul nu va putea să își înceapă o afacere. Dacă e prea mică atunci protecția pentru creditori e cvasi-inexistentă.

În România capitalul social minim e 200 RON.

În general se preferă impunerea unui capital social mic la înfințarea unei firme. Sunt anumite sectoare de activitate unde cerințele de capital sunt însă diferite, dar se preferă reglementarea separată a acestora (spre exemplu în cazul firmelor din sistemul financiar-bancar, asigurări etc.).

Dar firmele nu răspund doar cu acea sumă, ci și cu alte active pe care le mai au, în cazul în care se ajunge la faliment. Aceste active pot fi bunuri (ex: echipamente, clădiri) dar și intangibile (ex: patente, creanțe neîncasate etc.).

De ce un antreprenor nu putea fi acționar unic într-o singură firmă?

Așa cum spuneam mai devreme, creditorii nu pot merge dincolo de activele firmei. Există o excepție de la regula asta: atunci când se dovedește că antreprenorul sau acționarii acelei firme au acționat cu rea-credință. Asta e o chestie greu de dovedit în general însă și se face doar după ani lungi de tribunal.

Acum haideți să ne folosim imaginația puțin:

Giani, un antreprenor român își deschide 3 firme la care e acționar unic, Firma A, Firma B și Firma C. Toate cele 3 firme au același obiect de activitate, același capital social minim de 200 RON, dar una singură chiar face business (Firma A). Giani a acumulat datorii măricele pe Firma A și plățile datoriilor îi mănâncă mult din profit.

Așa că se hotărăște să vândă toate activele Firmei A către Firma B, pe care tot el o deține. Poate face asta liniștit fără să îl deranjeze nimeni pentru că e acționar unic în ambele. Ba mai mult, făcând asta nu riscă săă piardă absolut nimic, pentru că el deține 100% și din Firma B. Creditorii nu pupă mare lucru din Firma A, echipamentele de valoare sunt acum în Firma B, care aparține tot lui.

Evident că exemplul ăsta e simplificat foarte mult, în realitate lucrurile fiind ceva mai complicate, dar ați prins ideea.

Și fix asta spune și Președenția:

Soluția legislativă de abrogare a art. 14  din Legea nr. 31/1990 prevăzută de legea transmisă la promulgare este de natură să genereze multiple probleme deoarece nu este dublată de stabilirea unor mecanisme care să împiedice, spre exemplu, transferarea activității de la o societate la alta, sau crearea de societăți distincte pentru o singură afacere, în scopul obținerii de beneficii specifice (precum rambursarea de TVA, subvenții etc.).

Protejarea creditorilor

Protejarea creditorilor (bănci, furnizori, salariați etc.) de abuzuri e o chestie importantă într-o economie modernă. Oricine intră într-un business își asumă un risc:

  • Patronul își asumă riscul de a veni de acasă cu bani și a nu se alege cu nimic.
  • Banca poate da un împrumut pe care nu îl va recupera niciodată
  • Furnizorul poate vinde bunuri cu plata la 90 de zile, dar clientul să dea faliment până atunci
  • Chiar și salariații pot merge la muncă și să nu fie plătiți dacă firma intră în faliment.

Ce e important însă e ca astfel de evenimente să nu se petreacă intenționat. Dacă acționarul (patronul) bagă intenționat firma în faliment atunci caracterul limitat al răspunderii sale poate fi anulat. În cazul ăsta creditorii pot merge după averea sa personală.

Iată ce zice Președenția:

Conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990: „Acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris.” De asemenea, potrivit art. 2371 alin. (2) – (4) din  aceeași lege: „(2) Atunci când, pe durata funcționării societății, un asociat răspunde pentru obligațiile acesteia în limitele aportului la capitalul social, răspunderea sa va fi limitată la acest aport și în situația dizolvării și, dacă este cazul, a lichidării societății. (3) Asociatul care, în frauda creditorilor, abuzează de caracterul limitat al răspunderii sale și de personalitatea juridică distinctă a societății răspunde nelimitat pentru obligațiile neachitate ale societății dizolvate, respectiv lichidate. (4) Răspunderea asociatului devine nelimitată în condițiile alin. (3), în special atunci când acesta dispune de bunurile societății ca și cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societății în beneficiul personal ori al unor terți, cunoscând sau trebuind să cunoască faptul că în acest mod societatea nu va mai fi în măsură să își execute obligațiile”.

Ce se întâmplă însă când ai mai multe societăți în care ești asociat unic?

Păi foarte simplu:

  • Ești acționar unic deci răspunzi cu averea personală
  • Ești acționar unic în mai multe societăți

Dacă ai 7 companii și răspunzi cu averea pentru toate 7 sunt șanse mari ca, în cazul în care dau faliment, nimeni să nu se aleagă cu absolut nimic. Mai ales dacă ești șmecher și donezi banii copilului, soacrei sau mai știu eu cui.

Legea propusă de USR deschide ușa abuzurilor, în lipsa altor măsuri care să limiteze riscul luat de asociat asupra sa:

Față de aceste dispoziții legale, în situația în care răspunderea asociatului cu răspundere limitată devine nelimitată în condițiile alin. (4) al art. 237din Legea nr. 31/1990, ca efect al abrogării art. 14 din Legea nr. 31/1990 același asociat va răspunde cu un patrimoniu unic (personal) pentru datoriile unui număr nelimitat de societăți, în condițiile în care nu au fost prevăzute mecanisme care să contrabalanseze diluarea răspunderii personale, în detrimentul diferiților creditori.

Concluzii

Președenția a avut dreptate în a respinge prevederile referitoare la asociatul unic. Acea prevedere ar fi dat înapoi foarte mult lupta împotriva evaziunii fiscale. În afară de asta mai toate țările cu apă caldă limitează în diferite feluri posibilitatea de a fi unicul acționar în mai multe firme.

Ce nu îmi e mie neclar e ce a fost în capul USR când a propus modificarea asta. Orice persoană cu noțiuni de bază de drept comercial înțelege problema asta. Oare nimeni din USR nu sesizat chestia asta? Dacă da ce s-a întâmplat?

Ca să nu spun că atunci când s-a votat legea asta au fost ZERO voturi împotriva.

Sper că în Parlament mai sunt totuși niște oameni cu capul pe umeri și modificările astea vor dispărea.