Cât de ieftin e muncitorul român față de cel din Vest?

România e o țară cu forță de muncă ieftină, în ciuda a ce spun antreprenorii români. Și nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, e suficient să vă uitați la ce zic cifrele (via Eurostat):

Unde e România? Păi când vă uitați la un grafic de la Eurostat (agenția de statistică a UE), cel mai adesea Românie e la unul din capete, mai rar pe la mijloc. De regulă e la capătul nașpa. Graficul de mai sus nu face excepție din păcate, România fiind a doua țară, după Bulgaria, în privința celor mai mici costuri cu forța de muncă.

Cifrele exacte le găsiți într-o publicație a Eurostat, ocazie cu care aflăm că în 2008 costul era de 4,2 euro / oră, în timp ce în 2019 ajusese la 7,7 euro / oră. În RON asta se traduce printr-un cost de 15,5 RON / oră în 2008 și 36,6 RON / oră în 2019. Dacă vă uitați la valorile în cele două monede puteți observa că în RON salariile au crescut cu 136%, în timp ce în EUR creșterea e de 83,3%. Diferența dintre cele două ”s-a pierdut” în cursul de schimb care s-a depreciat considerabil din 2008 până în 2019.

Cât e media la nivel de UE? 27,7 EUR / oră, adică de aproape 4 ori mai mult decât costul din România. Așadar muncitorul român e de 4 ori mai ieftini decât cel din UE.

Dar Daniel, de ce e rău că România are forță de muncă ieftină?

Ați putea crede că e un lucru bun, că putem produce bunuri și servicii mai ieftin decât în Vest, deci avantaj pentru firmele din România. Păi…da și nu. Da, suntem ieftini și putem produce lucruri la un cost mai mic. Dar problema e că firmele care produc și exportă sunt preponderent firme românești cu capital străin.

Apoi mai e o problemă, salarii mici înseamnă consum mic și mutarea la noi a unor industrii care se bazează pe costuri mici de personal, cum ar fi textilele, subansamble și produse semifinite. Țări precum România, care se bazează pe forță de muncă ieftină ajung să cadă în capcana veniturilor medii (”middle income trap”). Pe scurt, țările care se bazează pe forță de muncă ieftină pot crește până la punctul la care costurile cu forța de muncă ieftină nu mai reprezintă un avantaj. Dacă nu se face trecerea spre o economie bazată pe inovație, tehnologie și forță de muncă înalt calificată atunci țara respectivă rămâne blocată la un nivel de venituri (și de trai) mediu. Adică nu suficient de mare încât să fie bine, dar nici suficient de rău încât economia să devină iarăși competitivă prin forța de muncă ieftină.

La nivel politic (pe partea de economie), lumea nu prea vorbește despre capcana veniturilor medii deși România pare să fi atins acel punct în 2018-2019. De ce spun că a atins acel punct? Pentru că România a început să importe masiv forță de muncă ieftină din Asia deși, cu excepția Bulgariei, are cel mai redus cost al forței de muncă din UE.

Se poate face ceva în privința asta?

Trebuie să recunoaștem așadar că România e, din păcate, o țară care nu știe să crească fără forță de muncă ieftină.

Singura persoană cu ceva profil public care a vorbit despre middle income trap în România și a încercat să facă ceva în sensul ăsta e Cristian Socol, care a făcut parte din echipa PSD. Probabil îl știți drept omul care a propus și implementat într-o oarecare măsură conceptul de wage-led growth. Când a părăsit echipa PSD scriam:

E ”wage led growth” o chestie reală? Da, wage led growth nu e o teorie de mâna a treia,e cât se poate de reală, fiind discutată în cercurile academice de ceva timp.  Sunt studii care susțin că funcționează, dar și alte lucrări care spun că efectul ar fi unul marginal asupra productivității. Nu veți găsi așa ceva în discuțiile publice din România din păcate.

Ce e de apreciat aici e că PSD, prin Cristian Socol, a venit cu o motivație coerentă pentru a explica necesitatea acelor creșteri. Și, cu toate că nimeni din Opoziție nu vrea să admită, acele creșteri nu au afectat productivitatea economiei românești. Iar criticii sunt în mare parte aceiași oameni care urlau prin 2014 că o creștere a salariului minim ar ruina economia sunt tot acolo însă.

Pe de altă parte productivitatea muncii în România era cam cea mai ridicată dintre economiile dezvoltate sau în curs de dezvoltare în anul 2017.

Cristian Socol are motive să spună că wage led growth a funcționat. Ba mai mult, îndrăznesc să spun că acele creșteri de salarii făcute în cazul medicilor sunt cam cea mai bună chestie făcută de un guvern după 2009.

Ca o paranteză, vă imaginați cum ar fi arătat pandemia asta cu medicii plătiți la salariile din 2016? O altă chestie de reținut e că nimeni altcineva din România nu a venit cu idei coerente legate de cum să nu mai fim o economie bazată pe muncă ieftină.

Tot ce auzim sună în genul: facem reconversie profesională, îmbunătățim sistemul educațional și creștem numărul de muncitori înalt calificați. Asta din gură, că pe fapte ministrul educației, doamna Anisie, declară că nu e îngrijorată de rezultatele testelor PISA pentru că oricum sunt doar chestii practice acolo. Și nici nu e deranjată când îi scade bugetul de educație. Așa înțeleg oamenii ăștia să ajute România să nu mai fie competitivă doar prin forță de muncă ieftină.

Așa că da, PSD s-a gândit la chestia asta complicată cu middle income trap și a încercat să facă ceva. Pare că a fost puțin, dar măcar a fost ceva. Din direcția opusă se aud doar greieri.

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
4 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Malcolm
6 months ago

Nu se aud doar greieri, se aude si “jo napot kivanok, pee see deee”. Ca Iohannis e un om care lucreaza la divizarea natiunii m-am convins de ceva vreme, nu stiu daca o face voit sau nu, as vrea sa cred ca nu, dar e mai putin important. Important e ca multa lume a prins momeala, a gustat din ea si fie i-a placut, fie s-a facut ca nu se intampla nimic. Oameni care altadata ar fi fost foarte vocali daca Dragnea sau Ponta, sa zicem, ar fi avut un comportament de genul asta, s-au facut ca ploua la un comportament demn de Vadim. Oricum, isi permite sa faca ce vrea muschiul lui, cred ca de la Ceausescu incoace niciun presedinte roman nu a mai avut o presa atat de supusa, conferintele alea sunt ca niste dictari la clasa, nimeni nu scrasneste in front.

4
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x