Cum a eșuat un startup din Silicon Valley – povestea fondatorului

Un tip pe Twitter povește cum a eșuat în tentativa lui de a crea un startup de succes.

Trebuie să dați click pe comentarii ca să citiți continuarea. Pe scurt povestea lui sună în felul următor:

  • a înființat un startup în Silicon Valley, unde lucrase înainte. Zona San Francisco e plină de startupuri și oameni cu bani.
  • pentru că lucrase la Lyft (competitor Uber pentru cine nu știe) omul s-a gândit: ce ar fi dacă în loc să transport oameni aș transporta mâncare.
  • Dar a vrut să se diferențieze așa s-a băgat și pe partea de făcut mâncare, nu doar de livrat. În termeni tehnici se spune că a încercat integrare pe verticală: producție și distribuție a produsului.
  • A început prin a crea o aplicație cât mai ușor de folosit. Apoi când a fost mulțumit a început să se gândească și la mâncare.
  • Firma creștea binișor, vânzările erau bune (22 milioane dolari), numărul de comenzi era mare (4.500 comenzi / zi), dar firma pierdea 1-2 milioane de dolari pe lună.
  • La un moment dat însă vânzările s-au prăbușit și nimeni nu știa de ce. Le-a luat un pic să afle, dar în cele din urmă și-au dat seama că intrase UBER pe piață cu firma lor Uber Eats.
  • În acest punct au încercat să își schimbe oarecum modelul de business și, spune el, să mute atenția companiei spre calitatea produsului.
  • În cele din urmă, după ceva încercări eșuate au închis firma.

Asta e povestea multor startup-uri eșuate în Silicon Valley, dar am vrut să o prezint pe asta pentru că arată câteva chestii despre antreprenoriatul din zona tech.

Antreprenoriatul tech nu e antreprenoriat tradițional

Scopul unei firme e de a face profit. Cu cât mai repede cu atât mai bine pentru că apoi firma se poate dezvolta prin propriile resurse.

Modelul ăsta de a face business e tradițional și pleacă de la premiza că e greu să găsești finanțare ieftină. Prin urmare dacă vrei să te dezvolți ca și companie ai de ales între a genera profit pe care să îl reinvestești sau să vină acționarii cu mai mulți bani de acasă.

Dar de la criza economică din 2008 încoace băncile centrale au inundat piața cu bani la o dobândă foarte mică (”cheap money” adică bani ieftini). Banii ăștia nu au ajuns la oameni ci la bănci și fonduri de investiții. Care ar fi trebuit să facă ce știu mai bine cu ei, anume să dea credite și să ajute firmele să se dezvolte.

În același timp însă pe piață au apărut firmele tech. Firmele tech sunt un pic diferite de cele tradiționale prin faptul că multe dintre ele nu crează valoare adăugată singure ci o redistribuie. Sună a comunism sau socialism, știu, dar cam ăsta e adevărul.

Haideți să luăm UBER ca exemplu, că am mai scris de el. Ce valoare adăugată crează UBER? UBER nu are mașini, nu angajează șoferi (oficial). Ei doar pun în contact omulețul care are nevoie de a merge din punctul A până în punctul B cu cineva dispus să îl ducă.

Dacă un șofer e implicat într-un accident și nu mai poate conduce acea mașină atunci UBER nu are o problemă cu asta. Mașina nu era a lor, deci ei nu au pagube iar șoferul dacă nu mai poate conduce sau, Doamne ferește, moare atunci iarăși nu e problema lor, pentru că nu era angajatul lor.

Inovația adusă de UBER e posibilitatea de a acorda un rating șoferului. Un rating prea mic înseamnă că șoferul va fi dat afară de pe platformă. Chestia asta face ca șoferii să facă un efort în plus pentru a ține mașinile curate. Asta nu exista înainte de apariția UBER.

Ce altă valoare adăugată aduce UBER? Păi, în principiu cam nimic, asta e tot.

Dar UBER are un avantaj uriaș față de un business tradițional: legătura cu clientul. Acum aplicația aia e legătura ta cu locul de unde iei taxiul. O experiență bună pe aplicație te va face să o folosești din nou. Vei avea motiv să încerci altă aplicație similară? Doar dacă oferă ceva mai ieftin la aceeași calitate. Consumatorul câștigă în felul ăsta, dar cel care oferă serviciile propriu zise (adică șofatul) va fi sub presiune să livreze și mai ieftin.

Firmele de tech sunt numite ”agregatori” pentru că ele preiau activitate care există pe piață și o prezintă sub propriul brand. Șoferii ăia care conduc pentru UBER conduc și pentru Lyft acolo unde pot, dar concurența dintre cele două e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire.

Cum au ajuns firmele astea atât de mari? Păi ”cheap money” de la fonduri de investiții în principiu. UBER nu a fost niciodată profitabil, dar supraviețuiește din banii investitorilor. Care e scopul acestor investitori? Să ajungă să domine piața la un moment dat și să își recupereze investiția din prețuri de monopol / oligopol atunci.

O ultimă chestie importantă: multe dintre firmele astea fentează legea prin faptul că legislația în domeniul lor nu se referă explicit la companii de tehnologie. UBER spre exemplu spune că ei nu sunt firmă de taxi ci de tehnologie. Dacă faci abstracție de aplicația lor și o înlocuiești cu o stație / telefon atunci UBER e doar un dispecerat de taxi, dar internațional. Dar ei spun că nu sunt asta. De ce? Pentru că altfel ar cădea sub incidența legilor taximetriei din fiecare țară. Iar astfel de legi există pentru a proteja atât clienții cât și șoferii. Știți cum a ajuns UBER atât de mare? Pe lângă bani a ignorat complet legea și nu luat niciodată licențe de taxi așa cum făceau firmele tradiționale. Ei spuneau ”noi suntem firmă de tech, e responsabilitatea șoferilor să fie acreditați”. Doar că același UBER îi lăsa pe șoferi neacreditați să folosească aplicația intenționat.

Câteva concluzii despre business-urile tech:

  1. experiența clientului pe aplicație e crucială pentru ele – o experiență proastă va face clientul să se ducă în altă parte.
  2. ele nu crează valoare adăugată ci o redistribuie. Ele nu oferă propriu zis acele servicii ci sunt doar intermediar între cel care oferă serviciul și client. (agregatori de oferte).
  3. Nu au active fizice propriu zise. Asta le permite să nu bage bani în active fizice ci să profite de activele altora și să se concentreze pe dezvoltare.
  4. Scopul lor nu e de a face profit ci de a ajunge suficient de mari încât să poată scoate prețuri de monopol / oligopol.
  5. De cele mai multe ori fentează legile pe principiul ”eu sunt firmă de tech, nu de …”.

Ce a fost în neregulă cu business-ul tipului de mai sus

Haideți să ne uităm la punctele de mai sus:

  1. A plecat la drum prin crearea unei aplicații. E în linie cu punctul 1 de mai sus pentru că experiența clientului e crucială pentru astfel de bussines-uri.
  2. În loc să fie agregator s-a apucat să își creeze propria valoare adăugată. Altfel spus au investit bani în propriul produs în loc să ofere posibilitatea de a folosi aplicația altor restaurante. Firma nu era intermediar ci producător cu aplicație.
  3. Pentru că avea active fizice a trebuit să investească în ele, să cheltuie bani producând efectiv chestii. A trebuit să angajeze oameni, nu să îi considere ”liber profesioniști” ca UBER. A trebuit să se descurce cu stocuri, logistică, achiziții șamd.
  4. Nu s-au concentrat pe profit ci pe a crește, la fel ca o firmă de tech.
  5. Nu prea puteau fenta legea în schimb. În ceea ce privește normele de igienă în locuri unde se gătește nu prea ai cum să ocolești legea. Riști să îți îmbolnăvești clienții și atunci e cam nasol. Nici nu puteai pasa riscul ăsta altcuiva pentru că tu erai restaurantul.

Așadar un tip care lucrase într-o firmă tech s-a apucat de un business. Însă numai 2 din 5 caracteristici ale firmelor tech erau îndeplinite.

Un restaurant nu e o firmă tech

Dacă ar fi să spunem lucrurilor pe nume tipul ăsta și-a deschis restaurant care avea aplicație de livrare a mâncării. Firma lui nu era de tech ci un banal restaurant cu aplicație. Mâncarea era livrată, nu se consuma în restaurant.

Dar el vorbește despre el ca despre un antreprenor de tech din Silicon Valley. Iar firma lui a fost prezentată ca o firmă de tech. Un restauarant cu aplicație a fost prezentat ca firmă de tech. Și dacă vă uitați în thread a reușit să strângă 60 de milioane de dolari până la punctul la care a închis business-ul.

Repet: 60 de milioane investiție pentru un restaurant cu aplicație.

O altă chestie ciudată e că abia după ce a intrat pe piață UBER a încercat să se axeze pe calitate nu cantitate. Asta e o chestie care vine din mentalitatea de firmă tech. Pentru ei standardizarea produsului e esențială, iar orice chestie extra se plătește separat.

Dar un restaurant nu așa funcționează, dimpotrivă e fix pe dos: lumea preferă mâncarea de la un restaurant sau altul în funcție de cât de bună e. Calitatea și diferențierea mâncărurilor sunt cruciale în industria restaurantelor. Vrei să ai o anumită experiență, vrei ca mâncarea să fie gătită într-un fel poate. Chestia asta e valabilă chiar și în cazul mâncării livrate.

Iar aplicația tipului ăsta încerca să aplatizeze fix experiența și diferențierea pe care mai toți patronii de restaurante o căutau.

Apoi când a venit UBER Eats credeți că i-a păsat cuiva de restaurantul și aplicația tipului? Nu, pentru că mâncarea livrată prin UBER Eats era la fel ca mâncarea livrată de el. Probabil publicului nu i-a păsat deloc de schimbarea asta. Dar dacă s-ar fi diferențiat de la bun început nu prin aplicație ci prin mâncare și ar fi făcut mâncarea exclusivă pentru acea aplicație altfel ar fi stat lucrurile.

Dar tipul nu și-a dat seama de chestiile asta. El a condus firma al cărui cel mai important activ era restaurantul ca pe o firmă tech.

Antreprenoriatul nu e pentru oricine

Cumva s-a creat în ultimele decenii ideea asta că antreprenoriatul ar trebui să fie deschis oricui. Eu nu sunt de acord cu asta. Mi se pare că se irosesc teribil de multe resurse pe lucruri despre care poți vedea de la o poștă că vor da chix.

Dacă tipul de mai sus s-ar fi dus la un consultant mai de Doamne ajută ar fi aflat de chestiile de care v-am zis eu mai sus. Asta nu l-ar fi făcut să se răzgândească poate, dar ar fi aflat că nu are sens ceea ce face. Nu poți conduce un restaurant cum conduci o firmă tech.

Cred că cel mai mare bine pe care l-ar putea statul român propriei economii ar fi să ofere cursuri gratuite, dar obligatorii, persoanelor care vor să își facă o firmă. Nu chestii super elevate, ci niște noțiuni elementare de contabilitate, management, economie și excel. Așa cum trebuie să dai un examen și o probă practică pentru a lua carnetul ar trebui să fie un examen și pentru a putea să îți faci un business.

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
5 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
1 month ago

Câți bani au păpat în România firmele de „training” pe „Cursuri de antreprenoriat”… La Poli e chiar ceva curs, că toți absolvenții de la care am primit CV menționează ceva de „întreprindere simulată” 🙂

1 month ago
Reply to  Daniel

Scuze de răspunsul întârziat. Nu e nici o diferență. Altceva mi se pare interesant. Eu fac recrutare pentru firma mea din 2014. 1-2 oameni pe an. Numai debutanți. Există o ruptură vizibilă la 1995 ca an de naștere. Cu normale excepții, cei până la 1995 au fost mai interesați de domeniul în care au studiat (ingineria mediului) și au ideea de a lucra în domeniu. Cei de după au o altă mentalitate, facultatea a fost doar o chestie așa, nu-și aduc aminte de materii studiate, nu mai vorbesc de detalii și amănunte. Anul trecut am avut chiar 5 de la Poli, colegi, la interviu, deci un eșantion aproape semnificativ. E o schimbare completă de mentalitate. O să fie interesant.

Johnny
1 month ago

Dar tipul chiar a pierdut cu adevărat? El a deschis un restaurant, avea șanse foarte mari să dea faliment oricum – e o zona in care majoritatea restaurantelor nou deschise eșuează; ținând cont că nu era un chef cunoscut, nu avea experiență în domeniu, aproape sigur era în categoria asta. Nici nu ar fi fost băgat în seamă cerând finanțare pentru un restaurant. A strâns 60 de milioane pentru că a prezentat o afacere clasica, cu șanse mici de reușită și neinteresantă, drept un start-up tech. A încasat sunt convins un salariu foarte bun că CEO sau ce titlu și-a luat, și banii ăștia ii rămân chiar daca firma a dat faliment; e probabil milionar acum. In timp ce un bucătar care se gândește să își deschidă un restaurant își bagă acolo toate economiile, se împrumută pe la prieteni, rude sau bănci și în cazul (statistic probabil) că da faliment… Read more »

5
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x