Efectul 10 august: Nu au mai fost proteste de atunci!

Nu știu câți dintre voi ați realizat asta, dar de pe 10 august până în prezent nu au mai fost proteste!

Iată că avem modificări ale legilor justiției, modificări care nu sunt deloc pe placul Comisiei de la Veneția (via Hotnews):

Raportul subliniază că, deși dezbaterea s-a focusat pe riscul pe care îl presupun modificările pentru lupta împotriva corupției, impactul este mult mai larg. Însă, Comisia ar vrea să atragă atenția de la început că impactul potențial al acestor amendamente este mult mai largă: ar putea impacta sistemul de justiție în sfera penală și eficiența operațiunilor, în special anchetarea unor cauze complexe și grave

Spre deosebire de alte dăți însă nimeni nu cere oamenilor să iasă în stradă, nici măcar Dan Tăpălagă care cerea asta enervant de des.

Cumva ăsta e rezultatul acțiunii de forță a PSD din 10 august 2018? 

Impresia mea e că PSD a reușit prin acțiunea în forță din 10 august să își atingă obiectivul. Știu că am avut o campanie lungă și obositoare pentru Referendum. Știu că a fost plină de mizerii și a învrăjbit toată România, dar cine l-a convocat?

Țineți minte cum spunea unul sau altul că PSD a pierdut Referendumul? Iată de ce a fost inițiat: pentru a obosi, pentru a introduce uzura și a dezbina.

Vă mai vine să faceți mișto de Dragnea și să îi spuneți ”Daddy” acum? Dar de gafele Vioricăi Dăncilă, vă mai vine să râdeți? Ori de bâlbele lui Carmen Dan?

A plătit cineva pentru evenimentele acelea? Nu.

A reușit PSD să își atingă obiectivul de a calma protestatarii? Da, a reușit.

Așa gândesc strategii: acceptă înfrângeri tactici pentru a câștiga o bătălie.

5 Comments on "Efectul 10 august: Nu au mai fost proteste de atunci!"

  1. Alexandru Petre | 23/10/2018 at 18:44 | Răspunde

    Te rog verificati sursele, pe 11 august au protestat aproximativ 70.000 de oameni la Bucuresti…

    • S-a iesit in strada si pe 11 si pe 12 august. Tocmai de aceea am zis „efectul 10 august”. Nu s-a mai iesit in schimb de atunci desi au trecut niste legi privind justitia discutabile. Nu am vazut pe nimeni sa ceara sa se iasa in strada desi ultima oara s-a iesit fara sa existe un motiv concret ca acum.
      In loc sa imi spui ca s-a iesit pe 11 august, chestie de care sunt si eu constient, mai bine te-ai intreba de ce nu s-a mai iesit de atunci.

  2. Alexandru Petre | 23/10/2018 at 19:44 | Răspunde

    Verifica-ti, scuze pentru eroarea gramaticala

  3. Alexandru Petre | 24/10/2018 at 13:35 | Răspunde

    Cu tot dragul, Daniel, dar te rog sa recitesti prima fraza: nu pomenesti niciun efect 10 august… Cat despre proteste, sa vedem ce se intampla in seara aceasta dupa prezentarea evaluarii procurorului general. Vom vedea cine rade la urma.

    • Pai titlul articolului e „Efectul 10 august”.
      Legat de proteste am vazut: 200 de oameni.
      Si nu, nu mi se pare ca asta ar fi subiect de ras, dimpotriva…

Leave a comment

Your email address will not be published.


*