Educația rămâne vitală pentru succesul economic al unei națiuni

Tot citesc despre Rusia și URSS de câteva săptămâni și am dat la un moment dat peste o chestie interesantă:

More than 60 years after the death of Stalin and the demise of the Gulag, areas around camps which had a higher share of enemies of the people are richer today, as captured by firms’ wages and profits, as well as by night lights per capita. We argue that the education transferred from forcedly displaced enemies of the people to their children and grandchildren partly explains prosperity across localities of Russia. Our paper can be seen as a natural experiment that identifies the long-run persistence of higher education and its effects on long-run prosperity. Sadly, it also highlights how atrocious acts by mad individuals can shape the development path of localities over many generations. (sursă)

Despre ce e vorba?

Despre un studiu realizat de Toews, G, și P-L Vézina în legătura cu nivelul de dezvoltare al zonelor din jurul fostelor lagăre politice din URSS. Similar cu România, odată cu instaurarea comunismului (și chiar și după) URSS-ul deporta oameni pe care îi considera ”dușmani ai poporului” către colonii de muncă. Ei spuneau că îi trimit la reeducare, care se făcea bineînțeles prin muncă în niște locuri care semănau mai mult a închisori (ce surpriză).

Cine erau ”dușmanii poporului”? Păi la fel ca în România cam tot ce considerau comuniștii a fi ”burghezie” adică foști funcționari ai Imperiului Țarist, politicieni indezirabili (inclusiv din cei comuniști căzuți în dizgrație), moșieri, ingineri, poeți, economiști sau simpli țărani care cârcotiseră în fața regimului comunist. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial și ani buni după în lagărele astea de muncă au ajuns și mulți soldați români luați prizonieri pe front.

Ei bine, pentru că mulți dintre dușmanii poporului erau oameni cu nivel de educație peste medie iar munca lor nu era plătită, lagărele astea au contribuit puternic la dezvoltarea economică a zonelor înconjurătoare.

Deși lagărele au început să fie închise după moartea lui Stalin (în special în perioada 1956-1957) zonele din jurul fostelor lagărelor au continuat să fie mult mai dezvoltate. De ce?

 “[M]illions of other survivors simply had nowhere to return. Years of imprisonment had destroyed everything associated with “home” – family, career, possessions, and their mental and physical health… Some exiles had already started new families with other exiles and free spouses, which tied them to their remote locales; and some zeks and exiles, deprived of alternatives, had developed a strong psychological attachment to their areas of long-time imprisonment. Millions of survivors thus chose to remain, now as free citizens and paid employees, in the vast region of the dismantled Gulag empire… Indeed, so many did so that their liberated presence dramatically changed the demographic, social, and political character of several former administrative centers of the Gulag...”(sursă)

În alte cuvinte, acele milioane de oameni din lagăre nu au avut unde să se întoarcă. Familii, prieteni dispărute dupa 10-20 de ani de lagăr, locuințe pierdute șamd. Așa că au rămas în zonele din jurul fostelor lagăre și au făcut ca acele zone să fie mult mai dezvoltate economic.

Așadar creștere economică rezultată din mizerie umană cauzată de un regim autoritar care nu dădea doi bani pe valoarea unei vieți umane.

România comunistă

Povestea asta m-a făcut să mă gândesc la cele mai sărace regiuni ale României, Oltenia și Moldova, două regiuni pe care am ajuns să le înțeleg destul de bine.

Ambele sunt zone care exportă brațe și creiere către zone mai dezvoltate ale României, dar care nu prea primesc mare lucru la schimb.

Și totuși în perioada comunistă ambele zone au beneficiat de pe urma unor investiții masive ale regimului comunist, chestie care a ajutat la dezvoltarea lor economică. Perioada comunistă a fost într-un fel similară cu experimentul de mai sus cu lagărele sovietice: forță de muncă bine pregătite era trimisă în zone unde era nevoie de ei printr-un sistem de repartiții coordonat de la centru. De plecat nu prea aveai unde să pleci decât prin interveniții (a se citi șpăgi pentru a prinde un post mai bun sau mai aproape de casă).

Deși sună groaznic astăzi educația comunistă plus sistemul de repartiții și investițiile în industrie au făcut ca Oltenia și Moldova, tradițional  zone agrare și destul de sărace să se dezvolte economic rapid.

După 1990 însă odată cu căderea regimului comunist și a privatizării industriei ambele zone au început să piardă masiv forță de muncă și populație. Majoritatea guvernelor post decembriste nu au intervenit pentru a opri hemoragia. De ce ar face asta? Politic toți acei oameni fără joburi erau o problemă iar zone mai dezvoltate ale României aveau nevoie de ei. Plus Vestul Europei, în căutare de forță de muncă ieftină a fost supapă pentru tensiuni politice. Abia de prin 2017 au început să își dea seama guvernanții noștri că parcă ar fi fost nevoie de oamenii ăștia în România.

Pentru Moldova a început o campanie mediatică un pic ciudată care cere construcția de autostrăzi. Autostrăzile vor aduce investitorii zice logica celor care susțin construcția de autostrăzi.

Pentru Oltenia nu insistă nimeni cu nimic deși o serie de prim miniștrii ai României provin din Oltenia (Cîțu și Ponta fiind cei mai recenți).

Aceste două regiuni au o problemă majoră însă în materie de retenție a resursei umane înalt calificate. Iar acea problemă nu dispare prin magie prin construcția de șosele. De ce ai vrea să te muți într-un oraș industrial din Moldova sau Muntenia? Chiar dacă se plătește similar cu Bucureștiul, Clujul ori Iașiul, de ce ai vrea să locuiești acolo? Nimeni nu se întreabă asta, logica pare să fie: mai întâi construim chestii (șosele sau investiții în general) apoi vedem ce facem cu ele. Dar nu e chiar așa, vom constata că am construit drumuri către nicăieri pe bani foarte mulți, dar nimeni nu vrea să locuiască acolo.

Investițiile alea mari care ajută la dezvoltarea zonei nu lipsesc din Moldova sau Oltenia din cauza lipsei unei șosele ci din lipsa resursei umane. Șoselele nu aduc resursa umană cu ele. Târgu Neamț nu va deveni un rai al investițiilor dacă va construi cineva o autostradă pe acolo, dacă lumea nu vrea să locuiască în acel oraș.

Ce înseamnă asta?

E totuși o chestie care trebuie înțeleasă aici: educația ajută la dezvoltarea economică a unei regiuni doar dacă resursa umană educată nu o părăsește.

În cazul URSS asta a însemnat oameni educați mutați acolo unde era nevoie de ei și păziți cu arma suficient de mult încât să nu mai aibă ulterior unde se întoarce. E o chestie groaznică pe care de principiu nu ar trebui să încercăm să o replicăm.

De asemenea experimentul ăsta ne arată că deși educația u poate rezolva toate problemele unei națiuni, e totuși un factor major în succesul economic al unei regiuni.

Problema se pune însă cum faci ca o zonă să aibă resurse umane fără să îi păzești cu arma? Dacă vrem să dezvoltăm Moldova și Oltenia ne apucăm să luăm ingineri, economiști și cercetători cu forța și îi relocăm iar apoi îi păzim cu pușca să nu fugă ca sovieticii? Atunci cum facem?

Asta e marea dilemă care trebuie rezolvată înainte de a arunca cu bani în problemă. Sau altfel spus, aici trebuie aruncat mai întâi cu bani în problemă: în a transforma zonele astea în locuri în care oamenii să vrea să locuiască ȘI să muncească.

Însă nimeni nu vorbește despre asta, toată gândirea politică și economică a României pare a fi orientate doar spre investiții. Cine va construi însă o fabrică de la zero într-un loc în care nu găsește forță de muncă calificată?

Pentru dezvoltarea celor două zone va fi nevoie de:

  1. Investiții în nivelul de educație și pregătire al populației din cele două zone. Britanicii ne spun că putem avea creștere economică bună cu educație secundară atunci când trecem de la o societate agricolă la una industrială și spre servicii.

Moldova și Oltenia ar putea câștiga masiv de pe urma educației secundare făcute cum trebuie, nu gluma proastă de acum. Dacă adăugăm și educație terțiară lucrurile pot deveni și mai promițătoare. Moldova are un centru universitar cu tradiție (Iași), dar Oltenia nu are niciunul.

2. Măsuri de îmbunătățire a nivelului de trai din cele două zone. Cum ziceam mai sus, degeaba educi populația dacă nu au locuri de muncă. E nevoie să îi și faci să nu plece și/sau să convingi alți oameni să se mute în zonele astea. Asta e partea mai dificilă pentru că presupune investiții în orașele și satele Moldovei și ale Olteniei: spitale și clinici curate cu doctori buni, școli și grădinițe accesibile, servicii publice decente etc. Bine, nu asta vrem pentru toată România? Nu se aplică logica asta pentru întreaga țară? La o scară mai largă, ba da, fix asta.

Un exemplu de succes

Financial Times are un articol lung și interesant despre orașul Manchester și cum universitățile din oraș au contribuit la revigorarea economiei orașului.

Dacă citiți o să recunoașteți fix ce spuneam eu mai sus: mai întâi s-a investit în educație, apoi au venit investitorii, nu invers. Universități puternic finanțate de bugetul public au atras studenți care fie au rămas în oraș fie s-au întors când li s-a oferit ocazia. Manchester a devenit un hub de inovație și investiție mai nou, o chestie pe care Liverpool sau Birmingham nu au reușit să o facă.

Nimeni nu vrea să bage bani într-un loc unde nu sunt oameni calificați, iar capitalismul actual nu face investiții de la zero ci merge acolo unde există deja piață și resurse umane.

România ar trebui să înceteze să viseze la autostrăzi până în vârful muntelui sau în pustiul câmpiei și să investească în școli și educație mai întâi, abia după în infrastructură rutieră.

Sfârșitul în gulagul sovietic

În gulagul sovietic și-au găsit sfârșitul mulți oameni buni. Între ei și Nikolai Kondratiev, omul care a avut o contribuție decisivă la dezvoltarea teoriei ciclurilor economice istorice:

One such enemy of the people was the economist Nikolai Kondratiev, known for his contributions to business cycle theory. In 1930 he was sent to a Gulag camp in Suzdal, northeast of Moscow, as his economic theories did not fall into party line. For several years he managed to produce research while imprisoned, but he was eventually executed during the Great Terror of 1938. Just a year later, Joseph Schumpeter suggested referring to long economic cycles as Kondratiev waves.

Kondratiev e unul din oamenii celebri care au murit în gulag pentru simplul motiv că nu erau în linie cu doctrina partidului (cel puțin nu la momentul respectiv). Chiar și așa a continuat să lucreze la teoriile sale economice.

Profit de ocazia asta să vă amintesc de faptul că drumul spre totalitarism și extremism nu e brusc ci începe cu poziții mai moderate. Și mulți oameni nevinovați își vor pierde viața pe drum.

 

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments