De ce scutirea pentru IT-iști trebuie eliminată

Daniel

Daniel

De 8 ani lucrez în consultanță, din care ultimul an și jumătate la o firmă din UK. Scriu despre economie, politică, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep. Sunt un bărbos, hipster, consumator de cola (care mă ține treaz), ceai (care mă ține sănătos) și vin (care mă ține optimist).
Daniel

Era să mă înnec cu cafeaua de dimineață când am citit știrea asta via digi24:

Scutirea de impozit pentru angajaţii din industria IT este pusă sub semnul întrebării de unul dintre liderii alianţei de la guvernare. Călin Popescu-Tăriceanu crede că şi alte categorii sunt importante pentru economia României şi ar merita acelaşi privilegiu, dar cum statul nu poate oferi mai multe reduceri, ar fi bine să renunţe la cele existente. 

Și asta nu e tot:

”eu vă spun ca liberal că eu cred în neutralitatea stimulentelor economice şi ca atare ceea ce se întâmplă este o distorsiune în piaţă.”

Pentru cei care nu știu, scutirea de impozit pe venit (16%) acordată IT-iștilor a fost introdusă prin 2004 atunci când într-adevăr IT-ul nu luase avânt și aveam nevoie de locuri de muncă cu valoare adăugată ridicată. Tăriceanu a fost Prim Ministru niște ani de zile de atunci, apoi a făcut parte din USL care la rândul ei a condus țara iar acum face parte din coaliția de guvernare cu PSD. Una peste alta Tăriceanu are în jur de 8 – 10 ani (depinde cum numeri) de când e la guvernare, dar niciodată nu l-a deranjat treaba asta cu scutirea. Brusc însă scutirea a devenit o problemă. Mustrări de conștiință liberală sau are ceva de negociat în Alianță? Eu tind spre varianta doi, dar e doar o părere.

Dar dacă tot am deschis subiectul scutirii pentru IT-iști, ar trebui să ne întrebăm dacă între-adevăr ajută la ceva scutirea asta. Eu unul cred că scutirea ar trebui eliminată și vă explic mai jos de ce:

Care e efectul scutirii de impozit pentru IT-iști?

Scopul inițial al scutirii era de a încuraja dezvoltarea sectorului IT. Logica e simplă, eliminând impozitul pe venit (16%) costul angajatorului cu salariul programatorului scade, ceea ce face IT mai competitiv în comparație cu alte sectoare din economia României și mai competitiv raportat la alte țări din zona Europei Centrale și de Est.

O chestie importantă de notat e că nu are sens să dai o scutire dacă piața ar crește oricum chiar și fără ea.

A reușit această scutire să stimuleze dezvoltarea sectorului IT sau numărul de angajați urma să crească oricum, chiar și fără angajați?

Răspunsul oficial la întrebarea asta e: Nu știe nimeni! Au trecut aproape 14 ani de la introducerea acestei scutiri și cu toate astea nimeni nu s-a deranjat să facă un raport să vedem și noi dacă a avut vreun efect sau nu.

Chiar dacă nu avem informații oficiale putem să ne dăm seama dacă ne-a ajutat cu ceva uitându-ne la câți angajați în IT sunt în țările din Centrul și Estul Europei, unde condițiile nu erau semnificativ diferite în 2004.

Conform unui studiu polonez din 2017 România are al treilea număr de programatori din Europa Centrală și de Est după Polonia și Ucraina cu un număr estimat de 118.000 oameni. Datele provin de pe GitHub și par a fi în linie cu alte studii și rapoarte la capitolul număr de IT-iști.

Motiv de bucurie, nu? Îi depășim pe Cehi, Slovaci, Unguri și alte nații. Doar că nu prea e așa, pentru că acele cifre sunt proporționale în general cu populația țării: cu cât mai mare țara cu atât mai mare numărul de programatori. Polonia are o populație de 37,9 milioane de oameni, în timp ce Ucraina are 45 de milioane.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!


Ce ar trebui să ne intereseze e câți programatori avem raportat la celelalte meserii. Iată cum arată numărul de IT-iști raportat la restul meseriilor:

Vedeți cât de mic e numărul de IT-iști? E puțin mai mare decât în Belarus, dar mai mic decât în Grecia, care a trecut printr-o criză nasoală, mai mic decât în Polonia, Serbia (țară non-UE) sau Bulgaria. Nu mai vorbim de Slovacia, Estonia și Cehia.

Ce ne spune asta?

În principiu că acel stimulent fiscal e inutil! Dacă timp de 14 ani am acordat acel stimulent și totuși avem unul din cele mai mici procente de IT-iști raportat la restul meseriilor înseamnă că eficacitatea acelui stimulent e redusă sau inexistentă.

Uitați-vă câte țări stau mai bine la acest capitol decât noi! Și știți ce? Majoritatea dintre ele nu oferă stimulente fiscale. Oferă în schimb altceva:

  • educație mai bună nu doar în facultăți de profil (cibernetică, automatică și calculatoare etc.) ci încă de la nivel de școală generală.
  • studenți și IT-iști care nu părăsesc țara în rânduri atât de mari ca românii
  • politică mai coerentă de stimulare a pieței muncii
  • situație economică stabilă
  • mediu social și de dezvoltare profesională mai ok

Cum să ne facem că facem ceva

Chestia asta cu scutirea e un fel de ”uite că facem ceva”. Vedeți lista aia de mai sus? Lista aia presupune efort, presupune politici publice eficiente, presupune coerență și un plan pe termen lung. E în schimb considerabil mai ușor să arunci o scutire care nu produce efecte și apoi să spui: păi deja facem ceva, uite scutirea aici!

Poate dacă am elimina scutirea asta, firmele din IT ar pune și ele presiune pe Guvern să facă ceva pentru acest sector care chiar să ajute dezvoltarea lui.

Concluzii

Procentul de IT-iști din România e considerabil mai mic decât în alte țări din Europa Centrală și de Est deși scutirea există de 14 ani.

A ajutat la creșterea numărului de IT-iști din România? Statisticile zic că nu.

Ar trebui eliminată? Dacă nu ajută la creșterea numărului de angajați nu văd de ce ar trebui păstrată.

About the Author

Daniel
De 8 ani lucrez în consultanță, din care ultimul an și jumătate la o firmă din UK. Scriu despre economie, politică, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep. Sunt un bărbos, hipster, consumator de cola (care mă ține treaz), ceai (care mă ține sănătos) și vin (care mă ține optimist).

15 Comments on "De ce scutirea pentru IT-iști trebuie eliminată"

  1. Ok, scoatem scutirea si ce se intampla cu salariile celor care sunt scutiti acum?
    Cum vezi impactul asupra unui sector care intoarce cumva scutirea aia in economie mai bine decat ar cheltuii guvernul acei bani (asta este o parere personala, dar consider ca este sustinuta prin stirile zilnice despre scoli/spitale/drumuri sustinute/intretinute cu investitii minime/zero).

    In plus in conditiile actuale: euro creste (cresc diverse facturi), dobonzile cresc => ratele cresc, o parte din cei vizati au avut deja o scadere de 6%; Cum crezi ca vor primii si scaderea de inca 10% rezultata prin introducerea impozitului?

    Din fericire nu am rate, am avut doar o scadere de 6% din salariu, dar am multi colegi care au primit o scadere de salariu si o crestere a ratelor. Personal cu siguranta m-as descurca cu 10% in minus, dar restul?
    Acei 10% s-ar duce in conturile statului si in momentul de fata as face orice sa le dau cat mai putini bani pe mana.

    Oricum pentru 2019 imi pregatesc un impact asupra bugetului familiei destul de mare la ce se preconizeaza. Prevad scoaterea deducerii si impozit progresiv, asa ca 10% in conditiile acelea ar fi parfum, dar sunt sigur ca in cazul unui impozit progresiv nu cred ca ar fi doar 10%…

    PS: S-a intamplat ceva cu idea finala sau nu am citit eu bine “Procentul de IT-iști din România comparativ decât în alte țări din Europa Centrală și de Est deși scutirea aia există de 14 ani.”

    • Acea scutire de impozit ar fi trebuit sa fie o chestie temporara si ar fi trebuit evaluata periodic. Daca ar fi sa se elimine scutirea atunci cu siguranta nu ar trebui facuta “de maine” ci intr-un orizont de timp clar definit (ex: de la 1 ianuarie 2019).
      Stiu ca predictibilitatea e o chestie care nu ne place in Romania, dar asta nu inseamna ca trebuie ignorata complet.
      Legat de banii platiti statului, discutia e mai ampla si are si o tenta filozofica: statul nu poate functiona fara bani din taxe si impozite. Daca statul nu foloseste acei bani eficient atunci cei care platesc acele taxe si impozite ar trebui sa il sanctioneze. Dar toata lumea ar trebui sa isi plateasca impozitele si taxele pe sistem “fair share of taxes”. Un om care matura strazile pe minimul pe economie si are rate la banca plateste acel impozit pe venit. Un bancher cu un salariu obscen plateste la randul lui acel impozit. Ar fi normal ca si oamenii din IT sa plateasca acel impozit daca se dovedeste ca scutirea nu creaza locuri de munca. Chestia asta se numeste echitate sociala.
      14 ani de scutire mi se par suficienti pentru a ajuta orice industrie.

      Daca se dovedeste ca s-ar pierde un numar semnificativ de locuri de munca prin eliminarea scutirii atunci avem o problema si mai mare si ar trebui inteles de ce.
      Pe langa asta eu trag sperante ca in felul acesta oamenii din IT vor intelege ca trebuie sa lupte pentru banii pe care ii platesc ca impozite.

  2. “Pe langa asta eu trag sperante ca in felul acesta oamenii din IT vor intelege ca trebuie sa lupte pentru banii pe care ii platesc ca impozite.”

    Toti oamenii care muncesc si la finalul luni au un fluturas cu brut si net ar trebui sa lupte pentru diferenta aia pe care, din pacate, o platesc degeaba in momentul de fata.

    Subiectul si propunerea ta sunt corecte, dar nu pentru situatia actuala din Romania.

    • De acord, toata lumea ar trebui sa lupte pentru taxele si impozitele platite. Dar mi se pare ca persoanele care beneficiaza de scutiri de taxe si impozite ar trebui cu atat mai mult sa inteleaga faptul ca acele scutiri sunt privilegii si nu neaparat niste lucruri normale. Si ca orice alte privilegii depind de buna dispozitie a celor care le acorda. In cazul Romaniei acest privilegiu le asigura celor din PSD linistea vis-a-vis de presiunile celor din sectorul IT si poate fi folosit ca un santaj: “Daca faceti prea multa galagie, va luam scutirea si atunci sa vedem ce faceti!”.
      L-am vazut pe directorul Raiffeisen in strada si facand galagie in media. Nu am vazut nici un sef din IT facand acelasi lucru.

  3. Ar fi interesant de numărat it-istii care au emigrat din țările de mai sus, daca schimba statisticile in vreun fel.

    Domnule Daniel, ați putea scrie un follow-up al acestui articol ?

    • Crede-ma, ma chinuie intrebarea asta de ceva timp. Nu neaparat pentru IT-isti ci si pentru alte meserii. Problema e cam asa:
      1. Nu stiu cati oameni emigreaza din Romania in alte tari pentru ca poti pleca din Romania fara sa iti schimbi adresa din buletin. Nici INS nu stie, nici politia nici nimeni.
      2. Nu imi e clar cati oameni care termina o facultate de profil ajung sa lucreze in IT in Romania si cati pleaca direct afara.
      3. Singurii cu acces la informatii privind numarul de persoane care se califica drept IT-isti sunt cei de la Ministerul Muncii prin ITM care au acces la Revisal, softul in care se tin evidentele privind vechimea in munca, impozite platite etc. Iar ei nu dau publicitatii nimic.
      Estimarile din articol sunt bazate pe date ale Github care poate filtra IP-urile romanesti sau poate umbla prin analytics sa vada cati oameni folosesc siteul si vin din Romania. Problema e ca din clipa in care ai emigrat si ai intrat pe Github din Germania ai devenit IT-ist german pentru Github.

      Daca imi iese ceva crede-ma ca am sa revin asupra subiectului.

  4. Am pierdut 6.5%…ratele au crescut…sotiei mele i-a scazut subventia de crestere a copilului de cateva luni…deja eu vad destule motive sa plec dintr-o tara condusa de oameni corupti care incearca sa-mi fure din ceea ce castig prin munca in fiecare zi tot mai mult…si spun fura pentru ca imi iau si nu primesc inapoi nimic…oare daca s-ar scoate reducerea de impozit pentru cati din situatia mea ar fi cireasa de pe tort?…oare nu ar fi mai bine sa platesc acele taxe intr-o tara care sa ma respecte?…vad ca toti se impiedica de acea scutire ca si cum asta e singurul minus din economia tarii…mai bine cu 10% mai putin decat nimic…

    • Nu esti singurul caruia i-a scazut salariul, nu esti singurul caruia i-au crescut ratele la banca sau care are pe cineva in familie cu ajutorul de crestere a copilului redus. Toata lumea a trecut prin asta, inclusiv cei care castiga salariul minim pe economie sau castiga 2000 RON net pe luna.
      Spre deosebire de tine insa, un maturator de strada sau cineva care munceste pe santier, chiar si un bancher, mai platesc si impozit pe venit si nici nu beneficiaza de OUG de la guvern care sa ii acopere parte din CASS ca sa nu ii scada salariul. Tuturor oamenilor care muncesc sau platesc rate in Romania le e greu si nu de ieri sau de azi ci de cativa ani de zile. Diferenta e ca tu abia acum incepi sa simti asta.

      Iar eliminarea acelui impozit ar trebui sa se faca nu pentru ca ii e ciuda cuiva ca tu nu platesti impozit pe venit ci pentru ca nu e normal ca acea scutire sa existe in conditiile in care nu ajuta cu nimic Romania. Ba mai mult, oameni care castiga minimul pe economie iti subventioneaza tie salariul. Ti se pare ok?

      Hai vino in Anglia si plateste impozit pe venit 40% ca mine, nu 16%, apoi da 800 – 1000 de lire pe chirie si apoi plange-te ca e mult!

  5. Din toata inima as plati impozitul si nu comenta nimic daca s-ar face ceva cu ei…faptul ca tu lucrezi in anglia e decizia ta…de ce ai plecat din tara?…de ce ai ales sa platesti 40% si 1000 pe chirie…poate ca, chiar si cu acele cifre traiesti mai bine ca in romania?….poate ca tu poti merge la spital fara frica ca te intorci cu alte 10 boli…poate ca ai drumuri si autostrazi…poate ca nu toti membrii parlamentului din anglia nu sunt cercetati penal…poate ca iti poti trimite copilul la scoala si cuiva ii pasa de el…daca esti asa inversunat de ce tu nu cotizezi in tara?…poate daca nu pleca nimeni si toti luptau aveam mai multe…desi …cred ca acel grup infractional avea mai multe…atunci cand participi cu noi ai dreptul la opinie…pana atunci opinia ta conteaza in tara in care cotizezi

    • Ha ha, ce buna e asta!
      Eu spre deosebire de tine am platit in 10 ani de lucrat in Romania cam toate impozitele care se puteau plati. Si daca fac un calcul sumar cred ca am platit mai mult in 10 ani decat ai sa platesti tu in 20 de ani si probabil mai mult decat plateste un roman obisnuit in 40.
      Eu spre deosebire de tine am votat la fiecare runda de alegeri din momentul in care am implinit 18 ani, ba am fost si observator la doua dintre ele si am numarat pana la 4 dimineata voturi in timp ce tu dormeai linistit sau le povesteai altora cum e cu politica.
      Eu spre deosebire de tine fac taxe de 7 ani si jumatate si stiu cand si in ce conditii se poate acorda o scutire fara a crea distorsiuni in economie.
      Eu spre deosebire de tine nu am nici un interes direct daca se elimina sau nu impozitul asta. Daca tu ramai cu scutirea aia de impozit viata mea nu o sa fie mai buna sau mai rea. Pot spune acelasi lucru despre tine? Nu!

      Nu te tine nimeni cu forta in Romania, nu faci nici un favor nimanui muncind in Romania.
      Daca in schimb vrei sa faci ceva pentru Romania atunci inscrie-te intr-un ONG, implica-te in activitati civice, mergi la alegeri ca observator, mergi la proteste, plateste toate impozitele tale si dupa ce faci toate astea intra inapoi pe blog si spune-mi ca nu am dreptul sa imi cu parerea. Ok?

  6. Corect…nu ma tine nimeni in Romania..asa am ales eu, sa incerc sa schimb ceva…din pacate nu cred ca ai nimerit-o..cel putin cu mine nici cu cotizatiile tale imense fata de ale mele…nici cu prezenta la vot si in nici un caz cu implicarea mea in activitati civice…intr-adevar eu nu sunt specialist in economie…dar in prostia mea economica cred ca taxele ce le-ar fi putut plati in tara cateva milioane de oameni care au plecat ar aduce mult mai mult decat cei 10% din impozitul redus…invata sa nu vorbesti in necunostinta de cauza si sa te lauzi cu salariul tau imens(sau cel putin tu il consideri asa)…imi place ca vorbesti de distorsiuni in economie..puteai sa scrii un articol legat de noua lege a salarizarii

    • Uite, vezi ce inseamna sa iti dai cu parerea aiurea si sa vorbesti in necunostinta de cauza? Am zis eu undeva ca am salariul urias sau ca am platit acele impozite doar din salariu? Nu! dar ai presupus tu automat ca despre asta e vorba pentru ca atat intelegi din taxe. Si cu toate astea insisti pe un subiect pe care ai zero expertiza pentru ca…nu stiu exact de ce. Ba mai mult, imi spui mie sa nu imi dau cu parerea!
      Si legat de activitatea civica hai să îți cum îmi dau seama cine se implică în așa ceva si cine nu: oamenii care fac asta cu adevărat nu scriu niciodată comentarii ca ale tale pentru ca stiu ca plangandu-se cum o faci tu nu rezolva nimic.
      Un sfat prietenesc: daca vrei sa schimbi ceva in Romania incepe cu tine.

  7. 1.”Si daca fac un calcul sumar cred ca am platit mai mult in 10 ani decat ai sa platesti tu in 20 de ani si probabil mai mult decat plateste un roman obisnuit in 40.” asta ai scris mai sus
    Taxele sunt procentuale ceea ce implica si aroganta unui salar superior.
    2.Am inceput prin a scrie un comentariu in care am descris situatia mea actuala si asa cum ai spus si tu a multor alti oameni din aceeasi situatie iar acei 10% fiind adaugati peste toate celelalte ar fi o lovitura economica prea mare pentru un anumit sector.Aceasta replica a mea ai intampinat-o cu agresivitate.
    Ai postat PUBLIC acest articol iar daca nu accepti pareri contrarii cu ale tale poti sa iti scrii articolele pe o foaie de hartie si sa le lipesti pe frigider, asa nu iti comenteaza nimeni
    3.”Si legat de activitatea civica hai să îți cum îmi dau seama cine se implică în așa ceva si cine nu: oamenii care fac asta cu adevărat nu scriu niciodată comentarii ca ale tale pentru ca stiu ca plangandu-se cum o faci tu nu rezolva nimic.”
    Tocmai ca de la oamenii ca mine care am iesit in strada de fiecare data cand am considerat ca se intampla o nedreptate, care au mers la vot si vad ca celor din jurul lor nu le pasa(si au incercat sa ii indemne sa-si exprime parerea atunci cand conteaza cel mai mult), care se plang de problemele pe care le intampina in fiecare zi si nu sunt multumiti ca ratele au crescut la toata lumea si ca la toti ni greu, de la oamenii astia pleaca schimbarea.DA…Romania incepe cu mine…din cauza aceasta sunt inca aici(in ciuda a multor ocazii de a pleca)
    4.Nu vreau sa se inteleaga ca sunt simpatizant al vreunui partid, sunt simpatizant al corectitudinii si onestiei.
    5.De ce nu te deranjeaza ca in tara salariul mediu al unui bugetar este dublu fata de cel din mediul privat(pentru ca esti un expert in economie iti dai seama ca acest aspect afecteaza pe termen lung dezvoltarea unei tari)sau ca sunt pensii speciale la care cotizeaza zeci sau sute de oameni pentru a sustine O singura pensie sau ca se fura in tara asta ca in codru si oricat ai plati taxe nu e destul sau ca un kilometru de autostrada ne costa de 5 ori mai mult decat intr-o tara vecina sau ca milioane de oameni parasesc tara si aleg sa puna umarul la economia altor tari…mai continui?…toate aceste probleme sunt mult mai mari decat cei 10% pe care 100 000 de oameni nu il platesc
    6.Daca citesti mai atent OUG ce l-a dat guvernul cu “ajutorul” de CASS pentru IT vei observa ca nu prea se aplica la multi oameni(la mine cel putin nu se aplica)
    7.Nu mai folosi termeni cum ca statul imi acopera o parte din CASS sau ca un muncitor imi subventioneaza mie salariul….Dupa modificarea legii salarizarii eu platesc taxe mai mari cu 6,5% …nu poti spune ca sunt ajutat sa nu platesc ceea ce mi se cere in plus

    Accepta ca nu doar tu ai o parere

    • Nu renunti nu?
      1. Stiai ca daca vinzi sau cumperi o casa platesti impozit? Stiai ca daca dai o casa in chirie platesti impozite si taxe? Stiai ca daca ai o casa platesti impozite si taxe? Stiai ca daca vinzi chestii altor oameni in general esti obligat sa platesti impozite si taxe? Stiai ca daca ai venituri din dobanzi platesti impozite si taxe? Daca scrii un articol pentru o publicatie si primesti bani pentru asta platesti impozit?
      Nu e pic de aroganta in afirmatia mea ci doar multa neintelegere din partea ta pentru ca singurele taxe pe care le-ai platit pana acum au fost cele din salarii.
      Alea nu au nici o legatura cu salariul 😉
      2. Ti-am mai zis, am zero interes in situatia asta si imi e indiferent daca tu si ceilalti programatori ramaneti sau nu fara scutire. Nu am nici un motiv sa fiu agresiv pe tema asta. Eu ti-am explicat ca sunt mult mai multi oameni in situatia asta, majoritatea cu un salariu sub al tau si care nu beneficiaza de scutiri. E un pic straniu sa te plangi de chestia asta.
      3. Faptul ca ai iesit in strada si ai mers la vot e un inceput, dar are zero valoare daca nu se manifesta si prin implicare in viata sociala si/sau politica a tarii. Cu ce ajuta pe omul obisnuit dintr-o comuna din Vaslui faptul ca tu ai iesit in strada in Bucuresti? Cu nimic! Ai iesit pentru tine, nu pentru el. Fa ceva si pentru el si atunci poti spune ca esti implicat civic.
      4. E irelevant pentru mine ce simpatii politice ai. Am scris articole critice si la adresa PSD si la adresa PNL, a USR si altora care refuza ratiunea si actioneaza doar pe baza de sentimente.
      5. Medicii sunt bugetari, pompierii sunt bugetari. Nu ma deranjeaza ca ei au salarii mari. Ar trebui cineva de la Ministerul Economiei care supravegheaza companii cu capitalizare de miliarde de euro sa aiba un salariu mai mare decat Gigel care e corporatist? DA! Responsabilitatea e mai mare si tentatia de a lua spaga la fel!
      Merita Maricica, secretara de la Primaria Dorohoi salariu de 7000 RON net? Probabil ca nu, dar pana nu vad ce face Maricica nu pot sa imi dau cu parerea. Si aici gresesti cand ii pui in aceiași oală pe toți pentru că unii își merită salariile, alții nu. Simplificând și generalizând faci mai mult rău decât bine. Fix de asta nu scriu despre salariile bugetarilor, pentru ca e un subiect foarte complicat si depinde de exemple punctuale.
      6. Nu te cunosc personal si nu stiu daca ti se aplica tie. Daca vorbim la nivel principial acel OUG se aplica majoritatii oamenilor care primesc scutirea.
      7. Cat timp tu beneficiezi de o scutire si un om cu minimul pe economie nu, acel om iti subventioneaza salariul. Asa cum si tu ii subventionezi pe cei care primesc ajutor social din banii tai de taxe si cei care nu beneficiaza de scutiri iti subventioneaza tie venitul.
      Nu e o parere a mea ci asta zice manualul de economie.

  8. renunt greu 🙂
    1.Stiu si de celelalte impozite, platesc si pe casa si pe masina si pe celelalte joburi pe care le am in paralel si TVA-ul care se duce la stat pe ceea ce cumpar sau accizele incluse in anumite categorii
    3.Am iesit pentru copilul meu in strada, am iesit pentru mine si pentru cel din Vaslui.
    In politica nu ma implic.Nu vad ce as putea sa fac in plus civic pentru acei oameni de care spui daca eu am iesit in strada si am votat si pentru el iar lui nu i-a pasat…dragoste cu forta nu se poate
    5.La acest punct am gresit cand am bagat in aceeasi oala pe toata lumea…sunt de acord ca medicii, profesorii,pompierii, politistii sa aiba salarii decente sau chiar mari…dar la noi e fix invers ..Maricica din Dorohoi trage acea medie in sus iar profesorii o trag in jos

    In rest toate bune…multumesc de dialog

Leave a comment

Your email address will not be published.


*