Corupția ca păcat religios în Niger și România

Un pic de context mai întâi: una din cărțile pe care le citesc în momentul de față e ”Amintiri din pribegie” a lui Neagu Djuvara. Va veni și recenzia la momentul potrivit.

E o carte masivă de aproape 600 de pagini care acoperă perioada 1944 – 1990 din viața lui Neagu Djuvara. Pentru cei care nu știu omul a lucrat ca și consultant pe probleme de politică externă pentru guvernul din Niger pentru o perioadă foarte lungă de timp. Evident că sunt discutate multe lucruri despre oamenii din Niger și obiceiurile lor. Una dintre chestiile care l-a surprins pe Djuvara e diferența de atitudine a oamenilor față de furt vs. corupție.

Concret: recolta oamenilor se depozita pe câmp în niște pătuluri și rămânea nepăzită pe perioada uscată (echivalentul iernii la noi). De ce rămânea nepăzită? Pentru că majoritatea respectau cu sfințenie religia pe care o practicau și considerau furatul un păcat grav.

Ei bine lucrurile erau însă complet diferite după ce lumea se muta la oraș:

Furtul și religia

Furtul e un păcat atât în religia musulmană cât și cea creștină. Probabil e un păcat în majoritatea religiilor. Dar cu toatea astea religia pare să fi rămas blocată la nivelul evului mediu când vine vorba de ce reprezintă și ce nu reprezintă un păcat.

Furtul e un exemplu excelent: furtul în accepțiunea secolului XI din Europa însemna să iei ceva ce aparținea unui alt om. Lucrurile erau atât de clare încât până și animalele sălbatice dintr-o pădure care aparținea regelui erau proprietatea personală a regelui. Omorai o căprioară din pădurea regală, era furt de la rege.

Ca o paranteză, în Marea Britanie lebedele sălbatice de pe teritoriul regatului aparțin Reginei fix din motivul ăsta.

Dar iată că odată cu dispariția nobilimii și apariția statului modern avem bunuri care aparțin tuturor.

Banii publici sunt cumva ai tuturor, dar ai nimănui în mod particular. Bunurile publice sunt ale tuturor, dar ale nimănui în mod particular. Așa că a fura din bani publici nu prea se califică drept furt dacă e să interpretezi lucrurile într-o lumină îngustă religioasă.

Iar statul ca instituție care manageriază bani și resuse, care are instituții ce veghează la respectarea drepturilor cetățenilor și reglementează piețe e ceva complet abstract pentru omul născut și crescut într-o dogmă religioasă bazată pe legi scrise în antichitate sau evul mediu.

De ce bag România în discuția asta

Cea mai răsunătoare condamnare din România rămâne cea a lui Adrian Năstase, fost prim-ministru al țării și indiscutabil cel mai puternic om din țară timp de câțiva ani. După ce a ieșit de la pușcărie Adrian Năstase a continuat să împingă un discurs care e în linie cu ideea de mai sus. Și ca să nu vorbim de chestii teoretice, iată ce zice Adrian Năstase în 2017 (via Adevărul):

Mă acuzi că am furat. Ce-am furat, bă? I-am furat bideul lu’ maică-ta? I-am furat afisele electorale lu’ taică-tu? 

Iar ideea asta e împinsă des în spațiul public de politicieni condamnați pentru fapte de corupție: nu a furat de la cineva anume, deci e nevinovat. A lua niște bani de la o chestie abstractă precum statul nu poate fi egal cu a fura bani din buzunarul cuiva.

România suferă așadar de problema pe care Neagu Djuvara o observa în Niger: oamenii religioși nu văd neapărat o problemă din a fura de la stat.

Îndrăznesc să spun că asta se datorează în primul rând faptului că religia ortodoxă nu s-a adaptat secolului XX (nici vorbă de secolul XXI). Iar oamenii din România trăiesc cu impresia că atât timp cât nu se fură direct din buzunarul cuiva nu se pune ca furt.

România ar scăpa de corupție în mai puțin de 10 ani dacă la slujba de duminica asta preoții ar spune: corupția e furt din buzunarul fiecăruia dintre voi.

Spune-le si altora

Be the first to comment on "Corupția ca păcat religios în Niger și România"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*