Chestii interesante 17 – 3

Daniel

Daniel

De 8 ani lucrez în consultanță, din care ultimul an și jumătate la o firmă din UK. Scriu despre economie, politică, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep. Sunt un bărbos, hipster, consumator de cola (care mă ține treaz), ceai (care mă ține sănătos) și vin (care mă ține optimist).
Daniel

JAN WESSBECHE – Ilustrator din Hamburg, Germania, are câteva desene concept foarte interesante

Despre obiceiurile de Boboteaza împreună cu o serie de fotografii excelente din timpul ceremoniilor de la Constanța și Făcăeni.

Despre Galileo Galilei se știe că a susținut teoria că Pământul se învârte în jurul Soarelui, iar baieții răi din Biserica Catolică susțineau că de fapt Soarele se învârte în jurul Pământului. Conform unui articol din AEON, opoziția în fața ideii heliocentriste a venit în primul rând din partea comunității științifice și nu a Bisericii.

O poveste de succes pe care Romania putea sa o replice, dar bineinteles ca nu a facut-o: MIG 29 ale Germaniei de Est au fost modernizate si fac parte din flota Poloniei.

Deși mai toată lumea ia în derâdere astrologia, se pare că nu totul este fals. Studii realizate de-a lungul timpului arată că anotimpul în care te-ai născut poate să îți marcheze viata.

About the Author

Daniel
De 8 ani lucrez în consultanță, din care ultimul an și jumătate la o firmă din UK. Scriu despre economie, politică, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep. Sunt un bărbos, hipster, consumator de cola (care mă ține treaz), ceai (care mă ține sănătos) și vin (care mă ține optimist).

Be the first to comment on "Chestii interesante 17 – 3"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*