Câteva observații despre PSD după alegerile parlamentare

Vin și eu la spartul târgului cu niște observații legate de alegerile parlamentare. Nu sunt analist politic așa că luați ce spun cu o doză de scepticism și faceți și voi propriile verificări înainte de a trage concluzii.

E încă devreme pentru a vorbi de alianțe politice și viitor, iar lucrurile se mișcă repede așa că verificați data publicării articolului înainte de a mă lua la 13-14 că am zis vreo chestie incorectă.

Acestea fiind spuse haideți să vedem ce mi-a rămas mie în cap după alegerile astea.

PSD rămâne numărul 1 în România

Încă odată PSD demonstrează celorlalți cum arată un partid bine organizat. Dacă aș fi de la PNL sau USR aș analiza la sânge ce a făcut PSD de la plecarea lui Dragnea și aș lua notiție pentru că rezultatul acesta e remarcabil. PSD era dat în sondaje pe la 20%, dar a reușit să ia 29,5% din voturi (la momentul la care scriu asta nu s-a terminat numărătoarea).

Haideți să ne imaginăm o istorie alternativă a ultimilor 4 ani. Dragnea nu ajunge șef al PSD și nu încearcă manevrele alea de au scos sute de mii de oameni în stradă. PSD guvernează normal, cu scandaluri, dar în limitele politicii românești. Economia merge bine, dar partidul se erodează normal. Haideți să presupunem că nu aveam nici Covid și lucrurile decurg normal. Ce scor ar fi scos PSD în contextul acesta? Probabil tot undeva spre 30 – 35% deși mai aproape de 30% cel mai probabil. Mă bazez când spun asta pe un raport din ianuarie 2020 făcut chiar de PSD care spune:

Partidul are peste jumătate din primarii României, dar acest lucru nu garantează obținerea unui scor de 35% la nivel național, chiar și unul de 25% fiind – după cum a dovedit anul 2019 – dificil de atins.

Știu că vor spune unii că istoric prezența mică la vot ajută PSD pentru că au votanți mai disciplinați. Nu știu dacă e cazul și de data asta având în vedere că PSD a pierdut foarte multe voturi tura asta de alegeri (circa 1,5 milioane de voturi) iar scorul de acum e în linie cu scorul lor istoric. De asemenea, o comparație cu numărul de votanți din 2016 nu e neapărat corectă pentru că rezultatul din 2016 e mai mult o anomalie.

Însă trebuie subliniat că prin acest scor cei de la PSD au reușit să neutralizeze efectul negativ pe care Liviu Dragnea l-a avut asupra partidului. E adevărat, chestia asta nu ar fi fost posibilă fără gafele monumentale ale PNL și al felului în care aceștia au gestionat pandemia. Pe de altă parte și PSD a scos oamenii controversați din partid și a împins în spate baronii locali și ceilalți oameni mai puțin populari. A mizat apoi pe oameni considerați de public competenți din punct de vedere tehnic, cu Alexandru Rafila cap de listă, ceea ce a ajutat oarecum la spălarea imaginii lor de partid corupt (pe filiera Dragnea) și incompetent (pe filiera Dăncilă).

Nu în ultimul rând, comunicarea și programul politic propus au arătat bine. Impresia auzită în mai multă locuri e că programele lor au fost foarte realiste și bine făcute tocmai pentru că se știa că nu vor fi implementate, PSD dorind o retragere strategică în opoziție ciclul acesta electoral.

Una peste alta sunt convins că multă lume i-a votat cu mâna la nas, dar votul cu mâna la nas tot vot e.

Reformă în PSD?

Partea bună pentru PSD e că poate să facă opoziție eficient cu 30% și să reconstruiască partidul în jurul noului leadership. Ce înseamnă asta pentru PSD e greu de spus însă.

Spre exemplu, vor reuși să curețe partidul de oameni cu probleme penale? Vor vrea să facă asta? De remarcat că publicul PSD nu e neapărat fan al luptei acerbe pentru apărarea justiției. Dar perioada Dragnea a arătat că mulți oameni care votează PSD sunt sensibili la acest subiect. Cât de mulți? Păi PSD scăzuse până spre 20% deci suficient de mulți încât să conteze. Publicul mai tânăr e sensibil la lucrurile astea, deci și PSD va trebui să se adapteze și să scoată din prima linie oamenii cu probleme penale.

De amintit că PNL a avut de asemenea probleme mari în ceea ce privește politicienii săi cu dosare penale, dar a reușit să își refacă imaginea promovând niște oameni fără probleme penale. Pe același sistem e posibil și PSD să vrea să vină cu niște fețe noi și cu un trecut ceva mai curat, chestie care îi poate ajuta să câștige următoarele alegeri. Iar următoarele alegeri au o miză foarte mare pentru că în 2024 urmează o triplă provocare: alegeri locale, parlamentare și prezidențiale în același an. Cine câștigă prima tură de alegeri poate câștiga totul.

Iar PSD știe că venind din opoziție cu niște fețe noi poate deveni rapid favorit pentru câștigarea acestor alegeri. Iar primul pas este un scor decent la alegerile din 2020 care să permită actualei conduceri să înceapă reconstrucția. De fapt nu, primul pas nu e scorul decent. Primul pas a fost însușirea criticilor aduse de populație. Iar chestia asta a avut loc în ianuarie 2020 când liderii PSD au discutat lucrurile astea. Între problemele identificate atunci, una din cele mai surprinzătoare (pentru cei neavizați) e lipsa de ideologie a partidului:

Veți găsi în acest Raport mai multe referiri la nevoia de re-ideologizare a politicului, în general, și a PSD, în special. A vorbi despre moartea ideologiilor, când ceea ce trăim este contrariul, ar fi o eroare inadmisibilă din partea noastră. Pentru că posibilele drumuri pe care România va merge de aici înainte sunt determinate ideologic, chiar dacă, să spunem, punctul de sosire ar putea fi același. Deciziile motivate economic au costurile lor: economice, sociale, culturale.

Extrasul provine dintr-un raport prezentat de Ionuț Vulpescu, senator PSD și pe care vă recomand să îl citiți pentru că oferă o perspectivă foarte interesantă referitoare partid așa cum e văzut el din interior. Mai mult, din câte știu eu e singurul raport public al unui partid în care propriile acțiuni sunt criticate și se discută despre direcții de reformă.

Nu vreau să intru în prea multe detalii acum pentru că vor fi multe ocazii pe viitor de a vorbi despre chestia asta. Cert e că PSD și-a însușit aceste critici și a pornit pe drumul reformei iar rezultatul s-a văzut imediat: a recuperat pierderile și a revenit la scorul său obișnuit. Cât de departe vor merge aceste reforme? Greu de spus, dar termenul limită pentru aceste reforme e 2024 când PSD are ocazia de a face tripla: locale, parlamentare și prezidențiale.

Merită o mențiune specială faptul că au reușit să își recupereze publicul pierdut în favoarea Pro-România a lui Victor Ponta. Faptul că Pro-România nu reușește să intre în viitorul Parlament arată fragilitatea construcției politice a lui Victor Ponta. De asemenea, experiența Pro-România arată și de ce nu există alternativă la PSD, adică alte partide de stânga: e foarte greu să rupi voturi de la PSD, chiar și atunci când partidul e în degringoladă. De aceea toate partidele noi se bat pe electoratul de dreapta: acolo nu există un partid la fel de disciplinat ca PSD. La dreapta atât profilul votantului e diferit, dar și disciplina de partid e mai laxă ceea ce face mult mai ușor spargerea electoratului.

Revenind la electoratul Pro-România, nu îmi e clar dacă acesta a revenit la PSD, dacă a refuzat pur și simplu să voteze sau poate un pic din amândouă. Fără să am dovezi, impresia mea e că acel electorat a revenit la PSD odată cu dispariția lui Liviu Dragnea, a Vioricăi Dăncilă și a oamenilor săi din prim plan.

PSD nu va mai fi cel mai urât partid din România

Cred că PSD va avea parte de mai puțină ură de acum înainte din moment ce a reușit să scape de figurile controversate (Dragnea și Dăncilă, Nicolae Șerban cel cu sexul anal, Cătălin Rădulescu zis și ”Mitralieră” și alții). Românii vor să urască fețe pe care le pot vedea, nu idei abstracte. Iar în momentul acesta, PSD a retras fețele și oamenii ușor de urât. E amuzant că scriam de chestia asta încă din 2017.

Dar se pare că soarta le-a mai întins o mână de ajutor celor de la PSD și au băgat în parlament pe cei de la Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). AUR deși nu are nici măcar o zi în Parlament a devenit țintă preferată a progresiștilor din România, preluând ștafeta de la PSD. Se prefigurează 4 ani de atacuri la baionetă din opoziție ale AUR împotriva coaliției aflate la guvernare.

PSD, dacă sunt băieți deștepți se vor ține departe de AUR și își vor vedea de treabă cu reconstrucția. Dacă reușesc să ajungă până în 2024 fără să se saboteze singuri eu cred că au prima șansă la alegerile din acel an.

Concluzii

PSD poate să renască precum Pasărea Phoenix din propria cenușă. Dar asta depinde de cât de puternic e curentul reformator în partid și ce direcție va lua această reformă.

E plină România de libertarieni pe banii statului iar preocuparea statului român pentru problemele sociale ale cetățenilor obișnuiți pare să fie la minime istorice. Asta e parțial și din cauza PSD care a virat spre centru-dreapta în ultimii ani lăsând de izbeliște politicile sociale.

De asemenea par să fie șanse mici să vedem un nou partid pe partea stângă a politicii, deci fie că ne place sau nu, e nevoie de un PSD reformat pentru a contrabalansa partidele de dreapta.

Versiune de printat
Spune-le si altora
Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
anonim
anonim
9 months ago

ciolacu sa fie băiat deștept și sa înțeleaga sa o sprijine pe firea drept candidat la președinție in2024 (deja e în “pole position”). Partea proasta a PNL la guvernare a fost ca la comparația miniștrilor cu cei ai PSD nu au stat prea bine. Orban vs dancila? Amândoi penibili dar măcar pavianul nu a fumat sau băut în birou. Cîțu fata de Orlando teodorovici? V. Costache (sau chiar tătaru) fata de Sorina pintea? Violeta bau-bau fata de olguta (isterica fata de betiva care a mărit pensiile)? Ca sa dam numai câteva exemple. În București și în orașele “mari” precum și în social media PSD e perceput drept un fel de partid neocomunist votat doar de pensionari. Departe de asa ceva. Știu ca pare ciudat dar exista o grămadă de intelectuali/antreprenori (cu unii chiar am discutat acum înainte de alegeri) recunosc deschis ca PSD a guvernat (adică a gestionat) mai bine… Read more »

Cristian Banu
9 months ago

Cred că tandemul va fi Ciolacu – premier/Rafila președinte. Marea problemă a PSD este lipsa de susținere externă. Acum, cu ocazia alegerilor locale a fost prima dată când am văzut un mesaj de susținere din partea președintelui PES (care a fost și la congres anul trecut). Doar că PSD nu prea are voce în parlamentul european, spre deosebire de PPE unde e Siegfried bine înșurubat (nu mi-e clar și dacă are vreo influență reală). Aici PNL a fost votat de mulți pe ideea că e „european” în vreme ce PSD „ne scoate din Europa. De asemenea, nu-mi este foarte clară poziția lui Geoană la NATO, dacă e decorativ sau are vreo influență. El ar putea fi un excelent președinte, doar că imaginea de „prostănac” s-a lipit foarte tare. Poate că o poziție de ministru de Externe l-ar reabilita și local. Altfel, deja PSD are o echipă bună pe economic, în… Read more »

Maria
Maria
6 months ago

Mi se pare ca omitem o posibila problema pe care PSD ar putea-o avea de acum. O coalitie cu AUR i-ar decredibiliza mai rau decat pana acum, cand acuzele de derapaje extremiste erau mai degraba partinitoare. AUR chiar are simpatizanti legionari in their higher ranks, deci nu e de gluma. Cu PNL si USR n-ar putea face coalitie decat in cazuri extreme. Falia ideologica e f. mare iar electoratul de dreapta ar reactiona f. prost la asa ceva. Mie mi se pare ca in lipsa aparitiei vreunui alt partid de stanga in anii urmatori, PSD nu va putea guverna, chiar si cu un scor f. bun. Scorul de 45% de data trecuta era unic, nu mai pupa in veci asa ceva. UDMR la cca. 5% nu poate asigura vreo coalitie, deci nu pot guverna chiar si cu un scor bun (35%, sa zicem).