S-a găsit țapul ispășitor pentru poluarea din București

Ministrul Mediului din partea PNL a descoperit sursa poluării din București: rromi arzând cabluri. Dacă nu e Firea de vină pentru poluare sunt rromii, orice numai să nu zică nimeni de firmele alea care ard gunoi pe la marginea Bucureștiului.

Informare privind arderile neautorizate din Sintești!

#RomâniiTrebuieSăStie:Pentru a 3 a zi consecutiv, la ceas de seară, după ora 20, Bucureștiul este sub asediul fumului dens și al mirosului sufocant de anvelope și mase plastice arse! Cu siguranță multă lume și-a imaginat că în vremuri de criză epidemiologică vigilența statului poate fi ușor înșelată și practicile multor locuitor din Sintești au fost reluate, în ciuda controalelor Gărzii de Mediu și Poliției desfășurate la începutul lunii martie.Având în vedere că ultimele controale s-au lăsat cu amenințări și integritatea fizică a inspectorilor de mediu și a forțelor de ordine a fost pusă în pericol, am discutat și în această seară cu Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, pentru suportul Jandarmeriei și înaintarea plângerilor penale către organele de anchetă!Bucureștenii trebuie să știe că suntem permanent pe teren și facem toate eforturile pentru a destructura activitățile care generează poluare în capitală!

Publicată de Costel Alexe pe Vineri, 20 martie 2020

Cine arde și ce arde se știe de ceva timp, cu nume de firme. Și Garda de Mediu știe și îmi imaginez că și domnul ministru care a dat share la mizeria aia. Uite un exemplu cu explicații (sursă):

IRIDEX este un depozit de deșeuri. […] IRIDEX nu arde nimic, în afară de gaz (la propriu). […]

Gunoiul odată depozitat și tasat, se descompune și produce GAZ. Așa face el, în mod obișnuit. […]

Iridex folosește acea parte din gaz care conține suficient metan la producerea de energie electrică pentru uz propriu (la un moment-dat lua și premiu de la statul roman sub forma de certificate verzi pentru asta). Adică sunt efectiv puțuri săpate în acest deal care captează acest gaz care pe de o parte este folosit la producția de energie, pe de alta ESTE ARS la temperaturi foarte înalte care nu ar trebui să permită producerea de mirosuri și alte neplăceri. Ce altceva mai e în gazul ăla din plin? H2S. Hidrogen sulfurat sau acid sulfhidric. Care pute. […]

Cum ajunge el la noi în case fără să fie eliminat de instalația de desulfurare a instalației de prelucrare sau fără să fie ars? Păi fie prin evadare accidentala, fie prin eliberare intenționată – nu știm sigur și statul român de 5 ani de zile nu e în stare să zică. Cum dracu’ să zică, când la conducerea instituțiilor abilitate are numa speciali? da, H2S-ul are și efecte asupra sănătății, nu e doar împuțit.

Și încă unul (aceeiași sursă):

2. STERICYCLE – vărul din America. Undeva prin intervalul ăsta, de când s-a deschis depozitul IRIDEX și până azi, domnii de la Stericycle au ciocănit la usă și au intrat în afaceri cu dumnealor. Au achiziționat un incinerator tot de la IRIDEX (nu știu la ce utilizat anterior) și au închiriat spațiu (sub/concesionat? you get the point) undeva în coltul dealului monstruos de gunoi. Aici, pe o suprafață mult mai mica, incomparabilă practic, se ARDE (legal! – cel puțin conform măsurătorilor și documentelor proprii) tot ce înseamnă deșeu periculos din București.

Dar sigur, ministrul mediului dă vina pe rromi care ard 3 cabluri. Se știe că un oraș de suprafața Bucureștiului e poluat de cele 3 cabluri arse. Nu știu dacă e vorba de disonanță cognitivă la domnul ministru. Dar îmi vine greu să cred asta având în vedere că nu e vreun influencer aiurea de pe internet ci omul din guvern care ar trebui să se ocupe fix de probleme de mediu.

Repet: domnul Alexe de la PNL fix de asta e pus ministru acolo. Fix de asta are în subordine Gada de Mediu. Adică omul are și obligația legală și mijloacele necesare pentru a rezolva problema asta.

În schimb postează video-uri cu rromi arzând cabluri.




Poluarea ar putea fi legată și de religie

Am dat peste un interviu cu Mary-Jane Rubenstein, assistant professor pe teme de religie, feminism, gen și sexualitate la Wesleyan University of Connecticut.

În cazul în care sunteți conservatori sau de dreapta stați liniștiți, nu m-am transformat într-un sexomarxist. Interviul cu Mary-Jane Rubenstein e foarte interesant și discută despre felul în care religia încearcă să țină pasul cu astro-fizica, dar și despre rolul pe care religia îl joacă în viețile noastre. Sunt câteva idei foarte interesante aruncate în discuție, între care una mi-a atras atenția mai mult decât celelalte.

Un istoric pe nume Lynn Townsend White Jr. a susținut o ipoteză controversată în 1966, pe 26 decembrie, numită „The Historical Roots of Our Ecologic Crisis”. Ipoteza sa susținea că degradarea mediului înconjurător de către oameni are rădăcini istorice care pleacă de la răspândirea religiilor monoteiste.

Concret el spune că o religie cu un singur zeu concentrată pe ideea că acel unic zeu a creat umanitatea în imaginea sa face ca mediul înconjurător omului să fie lipsit de valoare. De ce?

O religie cu mai mulți zei împarte puterea divină în mai multe direcții. Animismul, religie bazată pe ideea că zei și puterea divină pot fi găsite în animale sau obiecte, e un exemplu și mai bun.

Mary-Jane Rubenstein explică foarte bine problema: nu poți distruge un munte întreg dacă religia ta crede că acel munte e sacru. Sau nu vei polua un râu dacă religia ta crede că în acel rău locuiește un zeu sau râul în sine e un zeu. Dacă și păsările sau animalele ar avea suflet un creștin nu le-ar distruge habitatul fără nici un fel de problemă de morală.

Dar nu ai problema asta cu o religie monoteistă centrată pe om. Omul e creația lui Dumnezeu și singura ființă cu suflet în accepțiunea creștină. Animalele și mediul înconjurător nu au suflet deci nu pot ajunge în rai sau iad indiferent ce fac. Din punct de vedere al importanței religioase animalele și mediul înconjurător sunt complet irelevante. Dacă vrei să tai o pădure întreagă e ok, chiar în Biblie scrie că pământul a fost dat lui Adam și Eva pentru a se înmulți și a-l stăpâni, atunci când au fost dați afară din Rai.

E o ipoteză foarte interesantă care explică surprinzător de bine de ce degradarea mediului pare să fie o chestie specifică civilizațiilor monoteiste. Budismul, care consideră orice formă de viață sacră, sau animismul japonezilor sunt mult mai prietenoase cu mediul înconjurător decât creștinismul sau islamul.

Evident că lucrurile s-au cam schimbat în secolul XX când religia a intrat într-o fază de retragere în multe țări, inclusiv Japonia sau India, o țară cu mari probleme de mediu, dar politeistă.

Ipoteza asta explică însă și o altă chestie: de ce atât de mulți conservatori religioși neagă existența schimbărilor climatice. Dacă Dumnezeu a dat pământul pe mâna oamenilor, atunci Dumnezeu a vrut ca oamenii să îl și lucreze și exploateze. E imposibil în accepțiunea lor ca Dumnezeu să fi greșit și omul să poată distruge creația lui Dumnezeu.

Aveți mai jos tot interviul care e foarte interesant. Partea cu ecologia și religia începe la 20:18.

Watch more videos on iai.tv



Va trebui să trăim cu (corona)virușii într-o lume globală

În cercurile ceva mai înalte ale lumii civilizate se știa că la un moment dat va apărea o pandemie globală. Problema nu s-a pus niciodată la modul ”dacă vine o pandemie ce facem?” ci ”când vine o pandemie ce facem?”.

Ei bine, cu toate astea, politicienii și factorii decidenți au ignorat problema ani la rândul, considerând că sunt alte lucruri mai urgente de care ar trebui să se ocupe:

In May 1989, Nobel laureate Joshua Lederberg gathered fellow Nobelists and a roster of extraordinary virus-hunters for a three-day meeting in Washington to consider a then bold hypothesis that viruses, far from being vanquished by modern medicine, were actually surging worldwide in animals and people, often in forms never previously seen. And air travel increasingly meant that an outbreak in an obscure location could spread to large cities, even make its way around the world.

Problema pare să fie bine înțeleasă de specialiști, dar insuficiente fonduri au fost puse la dispoziție de-a lungul timpului pentru pregătiri.

Ce opțiuni sunt în cazul unei pandemii

Majoritatea țărilor din lumea civilizată au o strategie de urgență pentru pandemii. Odată cu aparia CoVid-19 (ăsta nou) au apărut două variante diferite de a aborda problema:

  • varianta dramatică: închiderea totală a unor regiuni
  • prevenire – limitare a pandemiei

Închiderea totală a unor regiuni

Primii care au făcut asta au fost chinezii, care au închis regiunea Wuhan, de unde provine virusul. Ați crede că e o măsură binevenită pentru stoparea virusului, dar de regulă chestia asta se face mai mult pe post de teatru ieftin. În China măsura a fost o dovadă a incompetenței autorităților care au scăpat situația de sub control, efectiv ignorând o cantitate uriașă de dovezi că un virus făcea ravagii în oraș. Dacă citiți un pic despre ce s-a întâmplat în Wuhan înainte de declararea carantinei veți înțelege mai bine că răspunsul autorităților putea fi mult mai eficient și mai puțin dramatic.

Închiderea provinciei practic a fost semnul că autoritățile nu știu să gestioneze eficient situația și au dat cu toporul acolo unde era nevoie de un cuțit.

Pe urmele lor calcă Italia, care la rândul ei a închis provincia Lombardia. La fel ca în China, în Italia începuse epidemia cu câteva săptămâni înainte ca autoritățile să descopere primul caz. În timp ce Marea Britanie, Germania și Franța repatriau cetățeni din Wuhan și îi băgau direct în carantină, Italia stătea cu mâinile în buzunare și fluiera.

Astfel s-a ajuns ca epidemia din Italia să scape de sub control și Italia să fie țara care exportă virusul în numeroase alte țări (nu doar România). Din nou, închiderea provinciei și a unui număr de orașe e un semn al incompetenței autorităților italiene în a gestiona situația.

Prevenirea – limitarea epidemiei

Asta e ce au făcut celelalte țări europene cu capul pe umeri. Și culmea e că situația era sub control până la punctul la care a izbucnit epidemia în Italia. Odată cu explozia numărului de cazuri din Italia a avut loc o creștere și a cazurilor din alte țări.

Țările cu un număr mare de conexiuni internaționale, de genul Marii Britanii știu că nu pot face prea multe pentru a stopa virusul în astfel de situații.

Spre exemplu dacă veți citi strategia de combatere a virușilor de tip gripal a Marii Britanii veți găsi o chestie foarte interesantă menționată acolo (vezi pagina 38):

The Foreign and Commonwealth Office will issue advice regarding travel to affected countries. There are no plans to attempt to close borders in the event of an influenza pandemic. The UK generally has a high level of international connectivity, and so is likely to be one of the earlier countries to receive infectious individuals.

Așadar, nu au de gând să închidă granițele pentru așa ceva. De ce? Păi iată ce zic oamenii:

Modelling suggests that imposing a 90% restriction on all air travel to the UK at the point a pandemic emerges would only delay the peak of a pandemic wave by one to two weeks. Even a 99.9% travel restriction might delay a pandemic wave by only two months.

Deci chiar și închiderea aproape completă a granițelor (99,9%) nu ar opri virusul, doar l-ar întârzia cu vreo 2 luni. Dar repercusiunile închiderii granițelor ar fi serioase:

The economic, political and social consequences of border closures would also be very substantial, including risks to the secure supply of food, pharmaceuticals and other supplies.

Practic, ce spun ei e că dacă vrei să închizi granițele complet riști să rămâi fără mâncare și medicamente. Care ar fi alternativa? Tipul ăsta care scrie pentru Reuters pune punctul pe ”i”:

Maintaining business as normal is crucial to maintaining health services, supply chains, food distribution, and essential services such as utilities, banking and transportation.

In contrast to China, where the government placed much of the country in lockdown, Britain will try to carry on as normally as possible, and most other countries will probably follow the same strategy.

If coronavirus cannot be contained in China, which now seems likely, governments, businesses and individuals will have to learn to adapt to it.

Aplatizarea curbei

Închiderea granițelor nu funcționează din câte se pare, cel puțin nu în țări democratice. Sunt șanse mari ca nici închiderea provinciei Lombardia să nu oprească virusul dacă italienii nu se adună și iau măsuri.

Între acestea se discută mult zilele astea despre importanța ”aplatizării curbei”. Când spun ”se discută” nu mă refer la România ci prin alte locuri:

Acel ”flattening the curve” se referă la următoarea chestie:

Cocoașa aia mare în curbă e o chestie foarte nasoală pentru sistemul medical al oricărei țări pentru că, de regulă, sistemele medicale nu sunt puse la punct pentru a face față unui număr foarte mare de internări în spital. Altfel spus nu e loc în spitale, nu e personal medical suficient, nu sunt medicamente destule sau echipamente care să fie disponibile într-un interval foarte scurt de timp pentru un număr foarte mare de pacienți.

Prin urmare trebuie luate măsuri pentru a aplatiza acea cocoașă, adică o reducere a numărului maxim de îmbolnăviri. Numărul de cazuri e posibil să rămână neschimbat, dar odată ce trece boala pacientul poate fi externat și locul său luat de altcineva. Astfel presiunea asupra sistemului medical e mai mică decât în ipoteza unei pandemii necontrolate.

Cum se aplatizează curba?

Ce se poate face pentru a aplatiza curba? Statul acasă în carantina dacă există suspiciuni de infectare pare a fi o măsură larg răspândită. Nu e foarte clar cât de eficientă e având în vedere că trebuie să îți cumperi mâncare totuși. Ba chiar în România fix statul face chestia asta mai grea (sursă):

Directorul General al Poștei Române, Horia Grigorescu, a trimis o circulară către oficiile poștale prin care le solicită poștașilor să nu mai livreze pensiile și alocațiile către cetățenii aflați în carantină din cauza coronavirusului.

Nu există o listă publică cu cazuri deci nu înțeleg sensul măsurii. Dar în fine.

O altă măsură larg răspândită e limitarea evenimentelor cu un număr mare de oameni. În România a interzis evenimentele cu mai mult de 1.000 de oameni și închiderea școlilor unde se depistează cazuri.

Închiderea școlilor e o măsură care, luată la timp, poate salva multe vieți. Există dovezi ample care indică faptul că în timpul gripei spaniole din 1918 orașele care au închis școlile înainte ca epidemia să atingă proporții au avut o rată de mortalitate mult mai mică decât cele care le-au închis după ce epidemia făcea ravagii. Închiderea școlilor e considerată cea mai eficientă măsură non-farmaceutică în astfel de cazuri pentru că oprește nu doar închiderea școlilor ci și statul acasă de către părinți cu copiii.

România ar trebui probabil să închidă școlile de pe acum, nu să aștepte ca situația să devină similară cu a Italiei.

Mă rog, știți voi, și clasicul spălat pe mâini și evitatul contactului social inutil. Cert e că astfel de măsuri funcționează, dovadă în acest sens fiind țări precum Taiwan sau Vietnam (unde cele mai recente cazuri provin din Europa), ambele cu un număr redus de cazuri de CoVid-19 deși sunt vecine cu China.

Va trebui să trăim și să muncim în astfel de pandemii

Vă spuneam într-un alt articol despre căderea bursei, ei bine nu toate acțiunile au căzut. Unele din ele de fapt au luat-o bine în sus (via AlphaVille):

Turns out however, the working from home stocks are on a tear. Peloton is up 5.6 per cent on the week, and Zoom, the video communications company is up a whopping 15.5 per cent.

Peloton produce biciclete de exerciții de interior. Zoom produce software de video-conferințe. Ambele se referă la situația în care ieșitul din casă și mersul la muncă nu vor mai fi foarte populare.

Pe de altă parte poate cu ocazia asta se va trece cu adevărat la lucratul de acasă la scară mai mare. Tehnologia există, disponibilitate există, ar trebui să lucrăm mult mai mult de acasă. Ar fi bine și pentru mediu și pentru noi.

Așa că gripa asta va fi doar încălzirea pentru multe alte evenimente similare care vor urma.

P.S: Dacă vreți să vă asigurați că sistemul vostru imunitar e puternic, sunt lucruri plăcute pe care le puteți face:




Orientul Mijlociu poate deveni și mai periculos din cauza coronavirusului

Un tip de la Wired remarca o chestie interesantă despre Iran:

For six weeks after China first reported details of a previously-unknown coronavirus spreading in the city of Wuhan, the disease – now called Covid-19 – stayed mostly confined to China. But in the last two weeks, major outbreaks have sprung up outside the country’s borders. In South Korea more than 1,250 have contracted the disease while in Italy seven people have died amid 229 confirmed cases.

But it is Iran that is concerning public health experts the most. According to the latest reports from the Iranian health ministry, the country has seen 15 confirmed deaths from Covid-19 and 95 confirmed cases. That death rate – of around 16 per cent – is “really quite high based on the China experience, and for early in the course of the epidemic is substantially high,” says Paul Hunter, professor in medicine at the University of East Anglia.

Se pare că același coronavirus are rate diferite de mortalitate în China și Iran. Explicația cea mai la îndemână e că Iranul nu raportează corect cifrele și are mai multe cazuri de infecție decât recunoaște. Pe de altă parte, când vine vorba de raportări cam toată lumea știe că uriașul asiatic manipulează masiv datele statistice. Nu ar fi vreo surpriză dacă ar fi subestimat cifrele. Ba chiar se pare că între timp până și chinezii au început să dea drumul la cifre care urcă rata de mortalitate la 4%.

Dar 4% e mult sub 16% al Iranienilor. O explicație mult mai logică însă pentru diferența asta privind rata de mortalitate ar fi însă alta: sancțiunile economice. Iranul a fost sub sancțiuni economice mulți ani de zile (și încă e). Ei bine, deși echipamentele și produsele medicale nu se află pe lista de sancțiuni, economia sa și resursele disponibile sistemului medical iranian sunt mult atrofiate raportat la necesități:

Human Rights Watch said in October 2019, long before the coronavirus outbreak began, that American economic sanctions have harmed Iranian’s right to health. While international sanctions don’t extend to medical supplies, the knock-on effects on the economy have no ability but to harm how Iran’s health system works. Iran has 1.5 hospital beds per 1,000 people, according to the World Bank, half the number in Italy and lower than the global average of 2.7 per 1,000 people.

O altă mare problemă e zona Orientului Mijlociu în general. Vorbim de o regiune cu o populație uriașă de refugiați, cu un stat sirian în ruine și cu granițe mai mult pe hârtie. Se poate trece din Irak în Siria fără să te întrebe nimeni de sănătate. Iranul antrenează și trimite oameni să lupte în Siria, Liban și prin alte locuri prin Orientul Mijlociu.

Ca să nu mai spunem de milioanele de oameni aflați în tabere de refugiați, hrăniți precar, cu igienă precară și aglomerați în spații mici. Izbucnirea epidemiei într-o astfel de tabără ar fi catastrofală și ar avea o rată de mortalitate uriașă.

Sper să nu fie cazul, dar vă imaginați ce panică s-ar declanșa în Europa dacă un nou val de imigranți, potențial purtători ai virusului, ar pleca spre Europa? Europa cu greu a făcut față ascensiunii dreptei extremiste după primul val de imigrație. Dacă adăugăm teama de virus unui nou val de imigrație îmi e teamă că lucrurile o vor lua razna complet.

Poate UE își dă seama cu ocazia asta că trebuie să joace un rol mai activ la nivel global și să prevină conflicte în vecinătatea sa. Altfel va fi la mâna sorții sau a unor personaje în care nu poți avea încredere. Și nu, nu e o exagerare, iată ce zice BBC-ul):

Recep Tayyip Erdogan was speaking after announcing Turkey could no longer enforce a 2016 deal with the EU to prevent migrants entering Europe.

Greek police have used tear gas to stop thousands of migrants entering and the country has asked the EU border agency Frontex for urgent help.

Mr Erdogan said Turkey could not cope with a new wave of Syrian refugees.

Nearly a million Syrians have fled to the Turkish border from the Idlib area, amid heavy fighting between Turkish-backed rebels and Syrian government forces.

Turkey is already hosting 3.7 million Syrian refugees, as well as migrants from other countries such as Afghanistan – but previously stopped them from leaving for Europe.

Dacă reizbucnește războiul în Idlib (și așa se pare) atunci există riscul de a apărea încă 1 milion de refugiați sirieni la granițele Europei.




Presa din România și atentatul din Germania

Poate ați auzit de atentatul din Germania în care au murit mai mulți oameni. Spre deosebire de alte atentate însă, acesta nu a fost făcut de un atacator de religie musulmană ci de un extremist german împotriva musulmanilor.

Reacția din România a fost pe măsura așteptărilor:

  • reacția inițială a fost de a arunca un ”breaking news”
  • după ce au apărut detalii privind atacator (faptul că e extremist de dreapta, nu musulman) știrea s-a fâsâit.

Ulterior a fost confirmat că una dintre victime este de cetățenie română.

Încercați să găsiți știri despre victimă! Mergeți pe siteul Digi24 și căutați articole sau analize pe temă. Încercați să găsiți o analiză a situației din Germania, a cauzelor care au dus la acest eveniment și a reapariției în spațiul public a extremei dreapta în Germania! în afară de articolul inițial (reacția inițială) nu e nimic.

Singurul loc în care am găsit ceva a fost la Adevărul, care are un articol pe tema asta preluat de la Deutsche Welle (adică nu e scrisă de cineva de acolo, doar preluată). Și ar mai fi un al doilea articol despre tânărul român ucis, asupra căruia am să revin mai jos.

Nu știu de ce s-a lăsat liniștea în halul, dar am câteva ipoteze:

Nu e suficient de senzațional

Frica vinde, știm asta cu toții!

Islamiștii care vin să cotropească Europa, care distrug biserici și omoară creștini! Sunt aici, între noi, iată unul acolo și încă unul în partea cealaltă!

Acum e  fix invers: un neamț pur sânge omoară oameni nevinovați pentru simplul motiv că aveau altă culoare a pielii și îi spuneau lui Dumnezeu ”Alah”. Poți băga frica în români cu germani ucigași? Ziarele din România au decis că nu, așa că au renunțat rapid la subiect. Consideră probabil că:

  1. Dacă nu sunt musulmani nu sperie pe nimeni. Atentatul din Germania a avut un neamț pur sânge.
  2. Nu dă bine să te iei de nemți, niște oameni foarte civilizați de altfel. Dar uite că așa cum arată atentatul din Germania mai au și ei oameni nașpa pe acolo.

Extremismul de dreapta e oarecum ok-ish pentru mulți, dar nu recunosc

Poate că sună urât, dar sunt mulți oameni care nu au o problemă cu faptul că tipul ăla a omorât o grămadă de oameni pentru că victimele erau musulmani. Sunt mulți oameni care gândesc lucrurile la modul:

Nu le convine să se ducă la ei acasă! Ce caută în Europa? 

Dacă vă uitați la cazul Christchurch din Noua Zeelandă, veți observa că există nu doar o susținere destul de puternică pentru astfel de atentate, dar și o întreagă cultură dezvoltată în jurul ideii de cruciadă împotriva musulmanilor. Atacatorul din Christchurch avea înscrise chiar numele lui Ștefan cel Mare și Șerban Cantacuzino pe încărcătoarele cu muniție folosite în timpul atentatului, probabil pentru victoriile lui Ștefan împotriva turcilor și tentativei de cruciadă a lui Cantacuzino.

Și în România extremismul de dreapta începe ușor ușor să iasă la suprafață sub diverse forme, momentan mai voalate, dar cu substratul clar. Și ca să vă faceți o idee despre ce vorbesc, majoritatea celor cu idei de genul ăsta se declară oripilați de ”corectitudinea politică”. Ăla e cam primul semn că gigel vrea să spună ceva nașpa în România.

Nu mai vorbesc de cei care încă neagă existența Holocaustului, atât la nivel internațional cât și / sau în România. Sau de cei care îi minimizează importanța comparând acest eveniment cu chestii triviale. De altfel, dacă vă uitați prin presă o să vedeți că mulți din clasa politică românească nu privesc extremismul de dreapta cu ochi atât de răi.

Câți extremiști comuniști ați văzut în schimb în România?

Era rrom

E o variantă pe care, cu toată tristețea, nu o pot exclude. Gelu Duminică, activist pentru de origină rromă a anunțat pe pagina sa de facebook că victima era de etnie rromă:

Reacția la postarea asta? Multe mesaje de condoleanțe, dar din păcate mai multe mesaje pline de ură. Iată doar câteva:

Sunt multe comentarii de genul ăsta, puteți să vă convingenți și singuri dacă nu mă credeți.

Credeți că a contat și faptul că victima era de etnie rromă la totala lipsă de interes a mass mediei românești pentru subiect? Dacă e să mă iau după comentariile de mai sus atunci aș zice că da. Sper să mă înșel.

În încheiere

În încheiere vă las cu o mâhnire personală: istoria pare să se repete. Așa cum după criza economică din 1929 extremismul de dreapta a prins rădăcini puternici și a început să se manifeste, și astăzi, după criza economică din 2007-2009 avem parte de același extremism de dreapta. Poate vă gândiți că e o coincidență urâtă că astfel de lucruri se întâmplă în Germania. Din păcate nu pare să fie, Germania fiind o societate care, la fel ca și România, nu a eliminat niciodată elementele autoritarismului generației anterioare.

Poate vă gândiți că nu e așa rău. Așa cum am mai scris, extremismul începe întotdeauna de la poziții ceva mai moderate.

Poate vă gândiți că e departe, românii nu sunt așa rasiști. Păi cazul Ditrău a arătat că inclusiv românii de etnie maghiară discriminează. Iar acela este doar primul caz de amploare dintr-o serie mai lungă ce va urma.

Retorica e aceeași, mijloacele de propagandă sunt aceleași, victimele sunt aceleași (minoritățile). Singurul lucru care diferă momentan e numărul victimelor. Să sperăm că nu vom repeta greșelile trecutului.




Ce au în comun poluarea din București, Greta Thunberg, politica și iphoneurile?

Două cuvinte: disonanță cognitivă și felul în care aceasta se manifestă sau e folosită când vine vorba despre oameni. Dar să o luăm cu începutul:

Poluarea în București

Când am scris că ar trebui să îi mulțumim Gretei Thunberg am reușit să îmi pun multă lume în cap. Am explicat atunci că Greta Thunberg a reușit să aducă discuția schimbărilor climatice în discursul public, de la copii de 10 ani până la oameni de 70 – 80. Oricât de enervantă ar fi atitudinea ei, stilul ei de ”mi se cuvine asta”, a reușit ceea ce nici un alt politician nu a reușit până în prezent.

Ei bine, nu știu dacă ați observat, dar odată cu dispariția PSD din peisaj influencerii români au schimbat discuția dinspre ”corupție” spre ”poluarea în București”. Sunt sătul de câte ori am văzut ”uite filtrul, nu e filtrul” în presă și pe Facebook, cu influenceri deveniți specialiști în numărarea particulelor ce conțin sulf din atmosferă.

Spre surprinderea mea însă o mare parte dintre oamenii care se dădeau de fund în sus referitor la Greta dau share si comentează despre poluarea din București. Vorbim de persoane care se plângeau că le va impune Greta și UE-ul să nu mai meargă cu mașina la muncă, dar care în același timp se plâng și au părere despre poluarea din București.

Cumva în mintea acestor oameni nu e nici un fel de problemă să te plângi de poluare și să mergi la muncă cu mașina personală în timp ce o înjuri pe Greta Thunberg.

Disonanța cognitivă

Există o explicație științifică pentru situația asta, se numește ”disonanță cognitivă”. Disonanța cognitivă are loc atunci când o persoană face 2 sau mai multe lucruri complet opuse. Teoria spune că oamenii vor consistență în viața lor așa că atunci când se lovesc de astfel de situații vor încerca să facă ”ceva” pentru a reduce discomfortul creat de inconsistența celor două chestii care se opun. Cum încearcă oamenii să reducă acest discomfort? De la Wikipedia grăire:

In practice, people reduce the magnitude of their cognitive dissonance in four ways:

  1. Change the behavior or the cognition („I’ll eat no more of this doughnut.”)

  2. Justify the behavior or the cognition, by changing the conflicting cognition („I’m allowed to cheat my diet every once in a while.”)

  3. Justify the behavior or the cognition by adding new behaviors or cognitions („I’ll spend thirty extra minutes at the gymnasium to work off the doughnut.”)

  4. Ignore or deny information that conflicts with existing beliefs („This doughnut is not a high-sugar food.”)

Dacă adaptăm cele de mai sus la situația noastră vom avea ceva de genul:

  1. Schimbarea comportamentului: Nu mă mai duc cu mașina la muncă, iau metroul sau autobuzul
  2. Justificarea comportamentului prin schimbarea uneia dintre informațiile conflictule: Eu chiar am nevoie să mă duc cu mașina la muncă, nu pot să iau autobuzul sau metroul pentru că sunt murdare sau aglomerate.
  3. Justificarea comportamentului prin adăugarea de noi comportamente sau idei: Eu și așa am fost la plantat de copaci și reciclez plasticele. În plus anul ăsta îmi iau mașină Euro 7 și nu poluez la fel de mult.
  4. Ignorarea sau negarea informației care intră în conflict cu propriile idei: Mașina mea nu poluează mult, sunt alte surse de poluare în București.

Citind opiniile oamenilor de pe net, cam toate se încadrează în categoriile 2, 3 și 4.

Disonanța cognitivă în politică

Disonanța cognitivă explică foarte bine și comportamentul multor alegători după alegeri.

Concret: ai votat partidul X sau omul Y. După alegeri îți dai seama că persoana respectivă nu se ține de promisiunile făcute. Ba mai mult face fix invers ce promisese. În punctul ăsta alegătorii au două variante:

  1. Admit că s-au înșelat și își toarnă cenușă în cap
  2. Se baricadează în spatele propriilor opinii, chiar dacă știu și ei că sunt greșite.

Punctul 1 e consistent cu comportamentul descris în explicația de mai sus la ”1. Schimbare comportamentului”. Ai crezut că e bun și l-ai susținut, se dovedește că nu se ține de cuvânt. Schimbarea comportamentului înseamnă că nu îl mai susții.

Punctul 2 e consistent cu comportamentul descris la punctele 2, 3 și 4. Altfel spus, începi să găsești scuze pentru comportamentul candidatului / partidului respectiv.

Chestia asta se întâmplă mai mult ca de obice când prețul schimbării comportamentului e mare. Concret, ai spus despre candidatul X că e mai bun decât candidatul Y. Ai intrat în conflicte pe tema asta cu diverși oameni (virtual sau în persoană). A admite că X nu e ok echivalează cu a admite că tu te-ai înșelat iar ceilalți au avut dreptate.

Ați observat probabil cât de tare se urăsc taberele PSD și anti-PSD. Nu poți fi neutru din punctul lor de vedere, ori ești cu noi ori ești împotriva noastră. Consecința naturală e că ai noștri sunt întotdeauna buni, în timp ce ai lor sunt întotdeauna răi. Nu se admite posibilitatea ca ceilalți să facă ceva bun sau ai noștri ceva rău.

Problema e că justificarea în continuare a candidatului propriu face dificil spre imposibil să poți să ajungi la compromisuri cu tabăra cealaltă. Cum poți ”face pace” cu dușmanul? Nu era ăla răul suprem până acum 5 minute?

Iphone și disonanța cognitivă

Disonanța cognitivă e o chestie studiată și de companii pentru că pare să joace un rol semnificativ în deciziile consumatorilor. Mai exact e vorba de felul în care oamenii decid dacă să cumpere sau nu un produs.

Cel mai bun exemplu care îmi vine în minte acum e Iphone-ul. Cei de la Apple fac telefoane foarte bune (părere personală ca fost posesor de Iphone 4S și 6). Prețul acestor telefoane a fost mai mereu peste media pieței, chestie care mult timp a fost atribuită calității foarte bune a telefoanelor, designului foarte bun și ecosistemului creat de Apple.

Ei bine, în ultimii 2 ani Apple a început o campanie agresivă de creștere a prețurilor noilor modele de Iphone fără a aduce îmbunătățiri considerabile. Scepticii se așteptau la o scădere a vânzărilor, dar Iphone X, primul model cu o creștere abruptă a prețului a fost cel mai bine vândut telefon mobil din lume (ca și venituri). Asta arată că decizia Apple de a crește prețurile a fost una bună pentru că cererea de iphone e relativ inelastică în SUA și Europa de Vest. Asta înseamnă că majoritatea utilizatorilor Apple vor Iphone, indiferent de preț.

Cum arată însă lucrurile la firul ierbii? Se pare că din punctul de vedere al consumatorilor, atunci când prețul unui produs crește ei vor alege între următoarele:

  1. Vor amâna decizia de a cumpăra și vor încerca să vadă care sunt alternativele: În cazul Iphone ar putea fi telefoane de la alți producători, să caute un model similar la mâna a doua, să aștepte Black Friday sau alte strategii similare.
  2. Schimbare de comportament: Consumatorii decid că prețul e prea mare și cumpără un telefon de la concurență (Samsung, HTC, Google etc.).
  3. Minimizarea factorului perturbator: În cazul nostru va însemna găsirea de motive pentru a cumpăra telefonul care să contrabalanseze creșterea prețului. Ar putea fi spre exemplu: ”nu plătesc pentru aparat, plătesc pentru experiență”, ”e mai scump, dar e cel mai bun de pe piață”, ”am un iMac și toate pozele mele sunt în iCloud, trebuie să iau tot Iphone”.

Iar Apple înțelege chestiile de mai sus și vrea să evite punctul 2 și 1 oferind argumente pentru punctul 3. Reclamele Apple (că e vorba de Iphone, Mac sau alte produse) insistă asupra experienței oferite de produsele lor, nu asupra produsului în sine.

Toate marile branduri, nu doar Apple, știu că atunci când cresc prețul unui produs trebuie să aibă în vedere cele 3 variante de mai sus și în funcție de asta să aplice o strategie sau alta. Apple înțelege că ai săi clienți se vor lovi de disonanță cognitivă și vor vrea să rezolve conflictul cumva. Așa că Apple:

  • îi va împinge spre punctul 3 prin reclame, încă de la lansarea produsului nou și scump. Ei vor oferi practic argumentele pe care consumatorii le vor folosi pentru minimizarea factorului perturbator (prețul).
  • va adresa problema celor de la punctul 1 printr-o strategie de preț care să captureze cât mai mulți consumatori care vor decide să amâne decizia. La lansarea fiecărei variante noi de Iphone versiunile anterioare se vor ieftini, uneori considerabil. În afară de asta Apple a venit cu strategia de a oferi un „abonament” pentru Iphoneuri: plătești o anumită sumă lunar și ori de câte ori apare un nou iphone cel vechi va fi schimbat imediat. Puteți citi mai multe despre strategia Apple pe blogul Stratechery a lui Ben Thompson.

Așadar marile companii nu stau cu mâinile în sân ci studiază disonanța cognitivă și încearcă să lucreze cu acest concept pentru a înțelege cum afectează deciziile consumatorilor când vine vorba de propriile produse.

Concluzii

Așadar felul în care lumea privește poluarea din capitală, pe Greta Thunberg, susținerea unui candidat sau al altuia și prețul Iphoneurilor au în comun dorința oamenilor de a rezolva conflictul dintre idei contradictorii (disonanța cognitivă).

Politicienii și companiile (și mulți alții) înțeleg conceptul acesta acestea și le folosesc în favoarea lor.

P.S: Apropo de schimbările climatice, Australienii s-au cam săturat ca guvernul lor să nu ia măsuri împotriva companiilor care poluează:

Iar Greta Thunberg, fie că vă place, fie că nu, a intrat deja în pop culture-ul vestic:




Rolul economic al darului de nunta

Am văzut recent o postare care făcea referire la faptul că nunțile sunt mai importante pentru români decât educația copiilor sau renovarea casei (sursă):

Nu-i aşa important să renovăm, mai bine să mergem la nunta verişoarei de la Slatina, că ce-o să zică rudele? Mă mir că n-au ieşit şi vacanţele mai jos, probabil că tineretul a mai tras în sus statisticile.

Apoi încă una:

De fapt, sociologul Barbu Mateescu, cel care a prezentat studiul, a explicat că în special oamenii mai în vârstă sunt captivi în hora asta a nunţilor şi cumetriilor (pun intended), pentru că la ei invitaţiile vin preponderent de la cercul social proximal (familie, prieteni apropiaţi), şi aş mai adăuga că sunt şi cam singurele ocazii de distracţie. 

Nu sunt surprins că un blogger spune asta, în fond omul se pricepe la alte chestii. Dar Barbu Mateescu e de meserie sociolog, măcar de la el aveam niște pretenții să știe că nunțile și cumetriile nu au doar rol de distracție.

Nu știu în ce mediu social ați crescut voi, dragi cititori, dar mie mi-a fost clar încă de mic copil de ce merg oamenii la nunți. Îmi aduc aminte și acum de carnețelele părinților și bunicilor mei în care notau zile de naștere, numere de telefon și oamenii la ale căror nunți au participat. Și nu doar ai mei, părinții prietenilor mei aveau, rudele mele aveau, cam toată lumea avea așa ceva.

De ce ar face atât de mulți oameni chestia asta? De ce nu se mai face și azi? Voi aveți carnet sau liste cu oameni la ale căror petreceri mergeți sau ați mers? Probabil că nu. Dar ei aveau.

Rolul social al nunții

Mersul la nuntă nu presupunea doar mersul la chermeză, loc unde dansai, mâncai și petreceai. Nunțile aveau multe roluri:

  • Introducerea tinerilor în societate ca și familie – nunta a fost întotdeauna modalitatea tinerilor căsătoriți de a începe viața de adulți. Din acel punct erau o familie, baza societății tradiționale românești. Fix de aia am avut referendumul acela dubios referitor la definirea familiei, pentru că familia (indiferent de definiție) stă la baza societății românești. Ori nunta era modalitatea de a anunța tuturor că o nouă familie a apărut în sat.
  • Nunțile ca evenimente de networking – Am folosit cuvântul networking ca să înțelegeți concret despre ce e vorba. Nunțile erau ocazia ca rudele din ambele familii să se cunoască mai bine. Știm cu toții de căsătorii de conveniență în care rolul principal nu îl juca dragostea ci apariția unor relații mai puternice între două clanuri. Chestia asta se întâmpla indiferent de nivelul social al clanurilor respective: de la familii boierești sau princiare până la clanuri din sate sărace românești. Trebuie să vă amintiți că societatea românească a fost foarte mult timp una predominant agrară, centrul său spiritual fiind la sat, nu la oraș. Nu degeaba se spune că ”se văd la nunți, botezuri și înmormântări”. Se spune asta pentru că erau puține ocazii când să te rupi din rutina muncii câmpului și să vezi rudele dacă nu locuiai în același sat. Cu atât mai bine, o nuntă oferea ocazia de a crea niște legături mai puternice.
  • Nunțile ca loc de socializare – oarecum legat de chestia de mai sus cu networkingul, nunțile au fost și încă sunt evenimente de socializare și de a cunoaște oameni noi. Nu de puține ori am auzit de situații în care oameni care urmau să se căsătorească s-au cunoscut la nunta altcuiva.

Dar cel mai important rol al nunții era cel financiar.

Darul de nuntă

Darul de nuntă era foarte important pentru tânăra familie pentru că era una din modalitățile de a finanța viitorul ei. Mireasa venea cu zestrea, mirele cu brațele și averea părinților (întreagă sau o parte). Dar cum românii nu au fost niciodată prea bogați, la nuntă se dădea și încă se mai dă dar de nuntă. Darul e fie sub formă de obiecte (pături, veselă de bucătărie etc.) fie sub formă de bani.

De ce țineau părinții și bunicii mei notițe cu nunțile la care au fost? Pentru că acelea erau nunțile la care dăduseră dar. Mirele și mireasa, dar și familiile acestora erau obligate să vină la nunțile familiei mele și să dea, la rândul lor, dar.

Reciprocitatea asta se bazează pe același concept ca CAR-urile (dacă mai știți ce sunt alea): contribui cu o sumă de mai multe ori, apoi când îți vine rândul poți să te împrumuți o sumă mai mare.

Cam așa funcționează și nunțile: mirii primesc un ”credit” de la nuntași, o sumă de bani (sau obiecte) în ziua nunții. Se pot folosi de acei bani imediat pentru că familia are nevoie de lucruri prin casă imediat. Pentru acel credit au plătit părinții și chiar mirii mergând la alte nunți. Mirii trebuie să meargă însă și la alte nunți, acolo unde rudele și prietenii au venit la ei la nuntă, dar respectivele persoane nu avuseseră nunta lor încă.

Satul românesc și societatea românească în general a suferit masiv de pe urma lipsei de capital și a gradului redus de monetizare / financializare a societății. În 1920, 1720 sau 1520 nu puteai să îți iei credit pentru a face nunta sau pentru a construi o casă.

Soluția la această problemă a fost darul de nuntă, un credit intergenerațional, plătibil pe o perioadă foarte lungă de timp. Treaba asta cu mersul la nunți ca obligație a început să dispară din punctul în care creditele de consum au devenit accesibile. Dar nu toată lumea e bancabilă, nu toată lumea poate rupe rețele familiale vechi de când lumea.

Așa că românii nu sunt proști sau lipsiți de educație financiară când decid să meargă la nunți. O fac fie pentru că au beneficiat și ei fie pentru că au copii care vor face nunți și va fi nevoie de bani atunci. E trist să vezi cât de puțin înțeleg românii propria lor societate. Iar atunci când nu o înțeleg aleg să facă mișto de ceilalți.

Nunta ca și temă în literatură

Știți cum e cool să arunci cu rahat în educația românească? Să faci mișto de ”perlele la BAC”, să te plângi de educația ”tinerei generații” sau de rezultatele proaste la testele PISA?

Ei bine, eu sunt produsul integral al școlii românești, de la grădiniță până la master (doctorat nu am făcut că eram prea sărac). Ei bine, așa șubredă cum e educația românească, eu am învățat la ”Limba și literatura română” următoarele chestii:

  • ”Ion” al lui Liviu Rebreanu explică felul în care nunta poate fi folosit ca instrument / modalitate de a urca pe scara socială. Ion ignoră glasul iubirii pentru glasul pământului și alege fata urâtă, dar bogată, nu femeia de care era îndrăgostit. Implicațiile economice și sociale ale nunții și zestrei sunt teme centrale în roman.
  • ”Nunta domniței Ruxandra” – roman istoric în care tema centrală e importanța nunților aranjate ca instrument geopolitic de constituire de alianțe (tătarii și turcii invadează Moldova pentru a forța o căsătorie cu ”domnița Ruxandra”)
  • ”Miorița” e o alegorie nuntă – moarte, o baladă plină de mituri, metafore și simboluri legate de nuntă ca moment definitoriu în viața omului.

Chestiile de mai sus se studiază de mai multe ori între clasa 1 și 12. Ion și Miorița cel puțin sunt subiecte de BAC de ani de zile.

Și cu toate astea avem așadar oameni care au luat BAC-ul, dar care cred că nunta e doar o petrecere. Poate că totuși sistemul educațional nu e chiar atât de prost.




Cazul Ditrău e doar începutul unui șir de discriminări împotriva străinilor

Am urmărit cazul de la Ditrău cu un sentiment profund de dezgust. Acel dezgust nu e îndreptat împotriva oamenilor din Ditrău (deși ce au făcut ei nu e deloc în regulă) ci împotriva celor mulți care au comentat indignați.

Într-o lume normală indignarea față de astfel de evenimente e absolut normală la rândul ei. În fond oamenii nu ar trebui discriminați în funcție de culoarea pielii, țara din care provin, clasa socială căreia aparțin sau pe cine preferă în pat. Dar România nu e o țară normală ci una profund disfuncțională, în care ipocrizia e ca o a doua natură. Poate că istoric asta ne-a ajutat să supraviețuim numeroaselor invazii străine și situațiilor urâte. Dar pe vreme de pace această ipocrizie e periculoasă.

”Despre ce mama dracu vorbești bă Daniel?!” mă veți întreba.

Ditrău vs. Târgu Mureș

Despre faptul că am văzut prea mulți oameni care au sărit de fund în sus că oamenii din Ditrău au discriminat muncitori din Sri Lanka, dar cărora li se părea normal ca unor cetățeni români de etnie rromă să nu li se permită să facă copii dacă nu dovedesc că au bani să îi crească.

România e țara în care dacă ești cetățean român de etnie rromă ești mai discriminat decât dacă ești cetățean din Sri Lanka venit la muncă aici.

Până și reacția presei a fost deplasată, în frunte cu cei de la Hotnews care au avut sondaj dacă e ok ce a zis primarul acela. Băi oameni buni, cum puteți întreba dacă e ok sau nu ce a zis primarul? Cum puteți pune problema dacă ce a zis omul ăla e ok sau nu? Se vede din avion că e vădit rasist și/sau clasist! Săracii să nu facă copii, rromii să nu facă copii. Nu ați fost atenți deloc la orele de istorie despre Al Doilea Război Mondial? Genocid și ură rasială în toată Europa inclusiv în România?

Cum dracu să spui că în cazul primarului de la Târgu Mureș e nevoie de dezbatere, dar la Ditrău e clar că e discriminare? S-a ajuns până la punctul la care George Cima de la PLUS îl citează pe Mickey Hash (youtuberul), care a cam zis că e ok ce face primarul ăla. De ce trebuie băgat Mickey Hash în seamă pe problema asta? Pentru că e faimos, pentru că e formator de opinie și pentru că e apropiat de Cioloș și PLUS:

Nu contează că a luat bani de la Firea pentru campania aia cu vloggeri în RATB, el e cu băieții buni.

E dureros să vezi cum românii discriminează în funcție de culoarea pielii. E și mai dureros să vezi că românii se mobilizează mai bine să condamne discriminarea unor oameni din Sri Lanka decât a rromilor. Că tot vorbeam despre Hotnews, iată cum aflăm că mai există și alte cazuri de discriminare împotriva muncitorilor din Sri Lanka. E trist că astfel de lucruri se întâmplă, dar vă rog să căutați articolele de pe Hotnews cu cazuri de discriminare împotriva cetățenilor români de etnie rromă.

Asta e ipocrizie în stare pură și mă doare să o văd fluturată cu atâta mândrie în online.

E Ungaria de vină pentru cazul Ditrău?

Am văzut ipoteza asta prin unele locuri (aici de exemplu). Dacă nu știți despre ce e vorba vă zic eu pe scurt: de câțiva ani Ungaria lui Viktor Orban investește bani în Transilvania sub diverse forme. În afară de investiția în proiecte de dezvoltare, statul maghiar a investit și în instrumente media care se adresează etnicilor maghiari și secui. Sunt destul de mulți oameni care spun că cetățenii din Ditrău ar fi fost influențați de propaganda maghiară venită de la Orban împotriva străinilor. Nu neg că acest lucru nu e posibil, dar mi se pare mult prea simplistă explicația asta. Și Rusia are Sputnik în limba română care face propagandă rusească și totuși puțini români sunt fani ai Rusiei.

Astfel de instrumente media (ziare, pagini de facebook etc.) funcționează doar atunci când există deja un substrat. Ele sunt, dacă vreți, vântul care ațâță focul, dar nu ele îl aprind. Trebuie să existe deja lemnul uscat în acea pădure și tâmpitul care aruncă chiștocul sau face focul și uită de el.

Influența Ungariei în acea zonă e reală, dar cred că e supra-estimată când vine vorba de acest eveniment.

Problema României cu străinii

Sunt economist, așa că am tendința să caut cauze și efecte în domeniul socio-economic. Așa că luați ce spun cu un pic de reținere, că poate bat și eu câmpii la fel ca ceilalți.

Iată însă ce spuneam în septembrie 2018 într-un articol în despre aducerea de muncitori asiatici:

A atrage forță de muncă străină necalificată în România e o bombă cu ceas care riscă să se detoneze în câțiva ani de zile! Și îmi e teamă că românii nu sunt atât de pașnici ca vest-europenii și s-ar putea să iasă urât la noi.

E cumva fix ce s-a întâmplat acum? Cam da! De ce spuneam chestia asta? Pentru că încă de atunci semnalam o problemă a economiei românești: aproape jumătate dintre salariați câștigul minimul pe economie! Nu poți să aduci muncitori necalificați din Asia când jumătate din forța de muncă a țării e pe minimul pe economie. Dar fix asta a făcut guvernul PSD (culmea, cică social-democrat), a permis patronilor să aducă angajați din Asia pe minimul pe economie, eliminând o prevedere mai veche care spunea că pot aduce oameni doar dacă le acordă salariul mediu pe economie.

Iar acel minim e la rândul lui ridicol de mic comparativ cu costurile vieții din România. Fie munca la gri (salariul minim pe cartea de muncă, diferența în mână) e în floare în România fie patronii români sunt prea zgârciți să dea salarii din care se poate trăi.

Cert e că patronii români preferă să aducă muncitori asiatici și să îi plătească cu minimul pe economie (din nou, nu e clar dacă e muncă la negru sau la gri ori chiar ăsta e salariul).

Într-o țară săracă, singura modalitate de a constrânge patronii să crească salariile (în afară de a crește minimul pe economie) e sabotată de Guvern. Chestia asta va cauza probleme sociale. Ce vedeți acum e doar vârful icebergului. Tot ce e nevoie e o recesiune economică (nici măcar criză) și tensiunile rasiale vor exploda! Scriam asta și în 2018:

În momentul de față nr. de muncitori străini necalificați e unul mic. Dar dacă nr. lor va crește vor apărea și în România discuțiile din Spania, Italia sau Marea Britanie: vor veni vietnamezii să ne ia locurile de muncă!

Iar pe spatele acestor tensiuni rasiale se vor cățăra extremiștii (din nou din 2018):

Nu e nevoie să fie mulți muncitori străini, nu e nici măcar nevoie să ia efectiv locuri de muncă ale Românilor, e suficient să fie vizibili pe stradă și extremiștii din România îi vor folosi ca armă politică!

Toate chestiile astea s-au petrecut deja în Vest și asta în condițiile în care salariile din Vest sunt de 2-3 ori mai mari decât în România. Chiar și așa au apărut tensiuni, chiar în condițiile în care românii și polonezii făceau joburi pe care spaniolii și englezii le refuzau.

În România lumea nu refuză joburi grele, dar bine plătite, lumea refuză joburi unde ai pe cartea de muncă 4 ore, dar lucrezi 12 ore!

Cazul Ditrău e (și) unul social

După evenimentele care au aprins toată România (nu doar Ditrău), oamenii din Ditrău s-au întâlnit pentru a discuta problema. Puteți citi în Libertatea ce s-a discutat acolo, eu am să extrag câteva paragrafe:

Pe parcurs, situația a dezvăluit conflicte mai adânci între săteni și patronii brutăriei. Cei din urmă au pus angajarea singalezilor (grup etnic majoritar în Sri Lanka) pe seama lipsei de forță de muncă locala. Sătenii, la rândul lor, spun că nu vor să lucreze pentru brutărie din cauza salariilor mici, a volumului de muncă și a lipsei asigurării de sănătate: “Și eu am lucrat la Csaba”, spune Forti Katalyn. “Am intrat la muncă la ora 3, a doua zi la ora 14 eram tot acolo. […] Personalul era înregistrat cu 4 ore, 6 ore, femeia de serviciu era cu 2 ore”.

Adică fix problema de care eu aminteam încă din 2018. Ba mai mult:

Oamenii au dreptate, deci asta nu e rasism, că sunt foarte suparăți pe patron, din cauza că nu dă salarii la oameni, cum se poartă cu oamenii. Oameni operați, a doua zi trebuiau să meargă la lucru, nu a dat concediu medical, nu a plătit contribuția sociala, așa au spus oamenii. […] și de asta sunt foarte suparăți, nu din cauza celor doi muncitori, din cauza că de aici nu angajează oameni cu pretenția că nu au pregătire corespunzătoare.

Chiar vă rog să citiți și restul articolului pentru a vedea cum aceste nemulțumiri de factură economică sunt amestecate cu temeri de genul: cei din Sri Lanka vor aduce coronavirusul și în Sri Lanka au fost bombardate bisericile catolice (asta e o chestie adevărată).

Nemulțumirile economice nu îi transformă neapărat pe oameni în rasiști, dar reprezintă cu siguranță combustibil pentru o astfel de atitudine. E nevoie doar de o scânteie și întreg eșafodul ia foc.

Dacă o viitoare recesiune economică va găsi mulți străini în România, atunci genul ăsta de evenimente vor deveni din ce în ce mai dese. Problemele socio-economice nu duc neapărat la rasism, dar combinate cu propaganda se poate ajunge la asta.

Gânduri pe lângă despre Ditrău

Ar mai fi câteva chestii care trebuie amintite despre toată povestea asta:

  • așa cum remarca cineva povestea asta cu Ditrău a picat fix în mijlocul scandalului cu Ministrul Sănătății care a dat bani spitalelor la care și operează. Guvernul Orban nu pare interesat să ia măsuri, dar uite că a și uitat lumea de problemă.
  • am o bănuială că scandalul Ditrău a luat amploare în media pentru că românul neaoș a zis: ”uite mă, ungurii se plâng că sunt discriminați, dar discriminează și ei”. Sunt multe cazuri de discriminare în România care privesc muncitori din Asia (doar un exemplu), dar până acum subiectul nu a prins.
  • maghiarii se vor simți mai atacați decât românii când vor vedea muncitori asiatici pentru că ei se simt în minoritate deja. Apariția unor străini în localitățile lor va fi văzută ca o tentativă de a îi înlocui venită din partea guvernului de la București. E o temă mult prea ușoară pentru a nu fi exploatată de extremiști având în vedere că Guvernul aprobă cotele de muncitori non-UE

Concluzii

Înainte de a spune că maghiarii și secuii rasiști haideți să ne uităm în propria curte și să vedem cum multor români li se pare ok ce a zis primarul acela din Târgu Mureș. Atenție, acel discurs e susținut de suficient de multă lume pentru a stârni îngrijorare.

Din punctul meu de vedere ce s-a întâmplat la Ditrău are la bază nemulțumiri socio-economice care au fost apoi amestecate cu propagandă anti-imigrație. De la cine a venit acea propagandă? O întrebare bună care ar trebui să dea de gândit celor de la SRI, în special având în vedere cum le tot crește bugetul de la an la an.

Nu în ultimul rând, dacă vă e teamă că România va ajunge să fie cotropită de străini și transformată într-un iad multicultural decadent politic corect atunci stați liniștiți, ați avut un vis urât.

P.S: Sunt un imigrant în Marea Britanie și știu foarte bine ce înseamnă discriminarea și faptul că se uită oamenii la tine nu știu cum doar pentru că ești mai brunet decât ei. Când spun că aducerea unui număr mare de muncitori asiatici în România nu sunt ipocrit. Italia, Spania, Marea Britanie, Franța, Germania sau pe unde mai muncesc românii sunt țări cu salarii considerabil mai mari (comparați și salariile minime). Sau altfel, cine credeți că e pe primul loc în categoria ”% oameni care muncesc, dar sunt săraci”? Aha, tot noi!

Cum poți în condițiile astea să aduci muncitori din Asia, când proprii tăi cetățeni se târă de pe o zi pe alta? Repet, nu România nu are salariile din Vest iar muncitorii aceștia vin pe minimul pe economie. Și e vorba de minimul pe economie românesc, cu care abia se poate trăi în România!

Să mă acuzați de ipocrizie atunci când România va avea salariul minim din Italia sau Spania și românii vor refuza să muncească iar eu mă voi plânge de străini.




Competiția la școală și ”piața liberă”

Mi-a sărit în ochi recent un articol despre educația din România despre cum școala românească nu e ok pentru că pune copiii în competiție unul cu altul:

În Belgia, la 12 ani copiii încheie ciclul primar, care a durat șase ani, și trebuie să se înscrie în ciclul secundar, care durează și el 6 ani, până la terminarea liceului. […]

Spre surpriza mea, ajuns în situația de a pregăti un asemenea dosar de înscriere, printre criteriile de distribuire a copiilor în ciclul secundar nu se regăsește cel al notelor. Nicăieri, până la sfârșitul liceului, notele nu fac parte dintre criteriile de distribuire sau selectare a copiilor în anumite clase sau școli mai bune. Calitatea școlilor nu e dată de notele elevilor, ci de calitatea profesorilor. Mai mult, în niciun moment copiii nu se află în concurență unii cu ceilalți. În schimb, toți copiii sunt evaluați, printr-un anumit număr de teste și examene, în fiecare semestru vreme de șase ani. Adică fiecare copil se află într-o singură competiție, una benefică pe termen lung: aceea cu el însuși.

Acum faza e în felul următor: eu nu am nimic împotriva sistemului belgian. Chiar nu sună rău pentru mintea mea de profan într-ale educației să te concentrezi pe dezvoltarea elevului nu pe a face elevul să concureze cu alți elevi. Excepție aici fac olimpiadele, unde competiția e voluntară.

Dar aici e o nuanță pe care văd că oamenii care shareuiesc articole de genul ăsta nu o sesizează: piața liberă!

Piața liberă și competiția în educație

Faza e următoarea, nu poți să te plângi de lipsă de spirit antreprenorial în România iar apoi să dai share la articole de genul ăsta! Antreprenoriatul pune față în față oameni în piața liberă și îi pune să concureze.

A nu se înțelege că ce zice tipul mai sus e rău! Nu asta spun, ce spun e că ar trebui înțeles un concept foarte simplu: piața liberă se bazează pe oameni care intră în competiție cu alți oameni. Dacă aștepți până la 18 ani pentru a introduce unui om conceptul de ”competiție cu alți oameni” atunci treaba asta va lovi destul de rău.

Iar românii au un fetiș pentru ”piața liberă”, un concept pe care nu îl prea înțeleg. Dar ce e important e că socialiștii și comuniștii urăsc conceptul de ”piață liberă” iar românii urăsc socialismul și comunismul. Pe sistem dușmanul dușmanului meu îmi e prieten, românii au îmbrățișat ”piața liberă”, fără să știe concret ce reprezintă.

E totuși de înțeles reacția, comunismul lui Ceaușescu a reușit să livreze foamete, frig și un sentiment de mizerie morală. Din păcate comuniștii au reușit și să șteargă din mentalul colectiv înțelepciunea populară. Altfel românii și-ar fi adus aminte de vorba aia din popor care spune că ”ai fugit de dracu și ai dat de mă-sa”. Capitalismul sălbatic, mascat sub conceptul de ”piață liberă” produce aceeași foamete, frig și sentiment de mizerie morală cum a reușit comunismul lui Ceaușescu.

Și totuși ”piața liberă”, competiția și dezvoltarea personală a individului merg mână în mână dacă acceptăm câteva chestii:

  • Competiția nu e întotdeauna ceva util în societate sau poate fi chiar contra-productivă (ca în exemplul de mai sus).
  • Piața liberă nu e chiar atât de liberă și competitivă atât timp cât unii au resursele necesare pentru a se dezvolta personal iar alții nu. De aceea un sistem de genul celui de mai sus ar putea fi bun în educația publică (nu sunt specialist, dar e o idee care a fost explorată deja și aparent funcționează).
  • Poate că secretul unei societăți funcționale nu e competiția între indivizi ci colaborarea și cooperarea, așa cum susținea chiar și Adam Smith, cel care e citat atât de des de fanii ”pieței libere” și a competiției

Competiția ca soluția la orice

Mi-ar plăcea ca românii să ia o pauză de la fetișul acesta al ”pieței libere” și competiției, care e soluția pentru orice problemă.

  • ”Vreți servicii educaționale mai bune? E nevoie de mai multă competiție! Avem nevoie de școli private!” zic unii. Eu aș zice să ne concentrăm pe a face sistemul de stat mai bun și a oferi tuturor șansa unei educații bune.
  • Vreți servicii medicale mai bune? E nevoie de mai mai multă competiție! Avem nevoide de spitale private!” zic unii. Ce ar fi dacă am lua măsuri împotriva celor care de ani de zile sifonează bani din sistemul public? Cooperare, îmbunătățire, nu competiție

Efectiv pentru orice problemă a societății românești avem o clasă politică de dreapta care vrea privatizare și competiție. Uneori asta e o soluție, dar sunt sectoare de activitate unde competiția nu va rezolva nimic.

Cooperare, nu competiție!




Presa de calitate se finanțează singură

New York Times a reușit să adune 5 milioane de abonați digitali în Statele Unite (sursă):

New York Times reported that in 2019 it added more than 1 million net digital subscriptions and doubled its annual digital revenue a year ahead of schedule.

The parent of the New York Times said that last year digital revenue exceeded $800 million. In 2015, the figure was half that amount and New York Times had determined to double it by year-end 2020, the company said in a statement.

5 milioane de abonați raportat la o populație totală de aproximativ 329 milioane de oameni nu e mult. Dar nici nu e puțin și cu siguranță e loc destul de creștere.

Agitația politică creată de Trump cu siguranță îi ajută să vândă abonamente. În același timp însă modelul lor de business bazat pe un număr redus de articole gratuite, iar restul cu plată pare să funcționeze.

Așadar există viață în afara articolelor clickbait, în afara Facebook și în afara Google. Se poate trăi dintr-un model de business foarte plictisitor în care cititorii plătesc pentru a citi știrile.

New York Times e un brand puternic, unul din cele mai cunoscute ziare la nivel internațional. Dar în același timp e și un loc în care oamenii încă fac presă serioasă, din aia ”quality”, dar pe bune. Iar banii ăia nu se fac luând pe Gigel de pe băncile facultății și spunându-i să traducă articole.

New York Times îl plătește de ani de zile pe Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, pentru a scrie opinii pentru ei.

Ce avem în România?

Între timp, în România ZF are titluri de genul ăsta, G4Media scrie despre mustața lui Dragnea și scrie articole după memeuri.

Adevărul nu citează sursele (doar fraierii citează), Ziare.com scria la un moment dat despre chiștoacele și undițele lui Dragnea, iar proaspăt înscrisul în USR, Moise Guran, discuta foarte serios dacă ar trebui lăsați copiii afară pe frig să facă oameni de zăpadă.

Ca să nu vorbesc despre fake news, de genul celui de la Digi24 (aici ) sau ZF (aici și aici), Profit.ro, aiureli statistice de la Profit.ro și Europa FM și așa mai departe.

Știu:

  • presa românească e unică, nu merge modelul american la noi, decât la orice altceva copiem de la ei. Dar presa nu putem să o copiem.
  • românul nu e obișnuit să plătească pentru știri (îmi aduc aminte cum navigau românii pe internet în 1992, citind presa gratuită virtual)
  • românul nu are bani de dat pe presă – românul dă bani pe o grămadă de căcaturi, dar știți voi sigur că nu și pe presă

E dacă vreți un cerc vicios: presa românească e atât de proastă încât nu merită bani. Și pentru că nimeni nu dă bani, presa rămâne la o calitate îndoielnică. Mă certam la un moment dat pe facebook cu un ziarist din presa economică și omul îmi spunea că românul trebuie să plătească pentru știri, dar el nu considera că are datoria să livreze calitate. Am rămas uimit de atitudinea lui, efectiv nu își dădea seama că e parte din problemă.

Ce e de învățat de la New York Times?

Exemplul New York Times ne spune că poți face bani din presă, că te poți finanța din abonamente vândute cititorilor. Dar pentru asta ai nevoie de conținut! Iar acel conținut nu vine de la oameni de pe băncile facultății. Krugman a trebuit să ia Nobelul pentru economie ca să aibă un editorial în New York Times.

Și poate ar trebui să bage lumea la cap treaba asta: presei i se aplică regulile pieței din păcate! Ai nevoie de bani pentru a face bani.

Un jurnalist bun are nevoie de timp pentru documentare. În timpul ăla însă trebuie să mănânce, să plătească rate la bancă și să trăiască. Dă-i bani să facă asta și s-ar putea să îți scrie niște articole bune. Care vor convinge niște oameni să te plătească abonamentul.

Poate ar trebui să fetișizăm mai puțin presa și să ne imaginăm că e ceva măreț și înălțător. În loc de asta să ne gândim la presă ca la orice alt sector de activitate: plătești bine, ai oameni buni, care generează venituri. Adopți un model low cost, te alegi cu calitate proastă și venituri mici.